PARANOIA REFERENDUMULUI
« Bătălia referendumului », cum le place unora să numească evenimentul din 29 iulie, - care ar trebui să fie în realitate un act normal de exercitare a suveranităţii poporului – a fost transformată într-o adevărată dezlănţuire paranoică. Toate simptomele acestei boli se manifestă în toate punctele cardinale ale geografiei politice.
De la parada ideilor fixe şi exploziile orgoliilor nestăpânite, până la mania persecuţiei şi rătăcirea completă a raţiunii, a bunului simţ, a ruşinii, clasa politică, massmedia şi comentatorii de serviciu oferă publicului românesc şi internaţional un circ ridicol în care artiştii şi simpaticele animale dresate au fost înlocuite, în cea mai mare măsură, de cabotini şi de « animale politice », nu doar neîmblânzite dar gata să se sfâşie unele pe altele. Si nu oricum, ci « în numele poporului », adică în numele acelei entităţi umane prin care ajung la putere, la posturi gras plătite şi la mijloacele care le permit să întocmească, să risipească şi să jefuiască bugete. In numele poporului de care uită imediat ce au pus mâna pe butoane şi pe care o tratează ca pe o turmă numai bună de muls, de tuns şi la nevoie de pus la frigare.
Că Traian Băsescu trebuie demis pentru tot răul şi urâtul cu care a maculat instituţia prezidenţială şi mai ales cu care a batjocorit un popor întreg, este, - din punctul meu de vedere – nu doar o datorie, ci un imperativ. Numai că acest act de vidanjare politică nu trebuie făcut cu vidanja. Adică nu preiei mizeriile celui pe care vrei să-l scoţi din arena politică tocmai pentru că e mizerabil. Or, ce constatăm ? Limbajul birjăresc al suspendatului, seninătatea cu care debitează minciuni, semi-adevăruri ori adevăruri trunchiate, neruşinarea cu care neagă evidenţele au devenit armele, instrumentele pe care le-au pus la bătaie şi adversarii lui. Insultele lui Băsescu se duelează cu cele proferate, patetic sau imperturbabil, de preşedintele interimar sau de primul ministru, « lovitura de stat » a primului este aberaţia complementară a negării de către ceilalţi al oricărui scurt circuit în instrumentarea actului de suspendare, preşedintele suspendat n-a tăiat salariile românilor aşa după cum Victor Ponta n-a plagiat, moştenirea medievală de a merge cu jalba-n proţap pe la curţile străine n-au actualizat-o doar pedeliştii, iată se pregatesc şi adversarii lor s-o facă pentru a pârî la Uniunea Europeană decizia lui Băsescu de a boicota referendumul. (Ca şi cum cancelariile occidentale n-ar avea suficiente şi performante mijloace de informare sau domnul Barosso n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să ia primul avion spre Bucureşti pentru a-l urechia pe « jucătorul » giruetă !!)
Ceea ce este şi mai întristător e faptul că s-au molipsit de aceste maladii politicianiste până şi oamenii de cultură. Nu cei făcuţi pe puncte, cu diplôme cumpărate şi doctorate plagiate, ci oameni de cultură autentici pe care i-am fi dorit într-un alt orizont de aşteptare. Unde să afle oamenii modele de cumpătare, de rigoare şi relativism, de judecată cumpănită şi drept la existenţă a opiniilor care sunt diferite de ale tale ?
Zilele trecute am rămas cu un gust amar când la un post de televiziune cineva, - istoric, scriitor, jurnalist, cum l-a prezentat moderatorul – declara, cu un soi de încrâncenare aparent senină, că cine nu vine duminică la vot sau cine nu votează suspendarea lui Băsescu, este ori semidoct ori înapoiat mintal. Adică cine nu-i împărtăşeşte opiniile şi opţiunile e bun de trimis într-un ospiciu. Iar un savant, de exemplu, un scriitor (ca dumnealui), un filosof, un profesor sunt nişte mediocrităţi intelectuale, dacă nu nici măcar atât. Dezolantă atitudine, cu atât mai mult cu cât intolerantul grizonat părea a fi destul de tânăr pentru a nu fi fost modelat de maşinăriile totalitare. Ce viitor are democraţia noastră cu asemenea mentalităţi, cu asemenea oameni şi cu o asemenea ofertă politică !!??
Referendumul va trece dar, indiferent de rezultatul lui, marile probleme ale României vor rămâne ca un blestem, atâta timp cât clasa politică, societatea civilă şi cărturarii acestei ţări nu vor deveni adevăraţi semănători de speranţe.
Alexandru MELIAN
