Calendar UZPR - Aprilie 2019

Calendar UZPR Aprilie 2019

Personalități marcante ale presei românești (aprilie 2019)       

  

MIHAIL SADOVEANU (5 nov. 1880, Pașcani – 19 oct. 1961, București), povestitor, nuvelist, romancier, ziarist, academician și om politic. Este unul dintre cei  mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Istoria, satul, natura sunt temele sale fundamentale. Romane istorice celebre: Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi, Zodia Cancerului, Baltagul, Creanga de aur. Activitate politică bogată: președinte al Senatului României, președinte al Adunării Deputaților, președinte al Parlamentului (1946), vicepreședinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (din 1948), mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1958), președinte al Uniunii Scriitorilor din România, director al Teatrului Național din Iași (1937). A colaborat la revistele Vieața nouă, Carmen, Pagini literare, Opinia, Revista modernă, Sămănătorul, Luceafărul, Făt-Frumos, Viața românească, iar mai târziu la aproape toate publicațiile din țară. A mai colaborat la ziarul Voința națională, publicat de PNL și condus de Vintilă Brătianu. Alături de N. Iorga și Șt. Octavian Iosif, devine unul dintre editorii revistei Sămănătorul. În 1909, fondează revista Cumpăna. Împreună cu Tudor Arghezi și Arthur Gorvei, fondează revista Răvașul poporului. În 1930, preia direcția ziarului Adevărul și a ziarului Dimineața, ziare de stânga. Editează revista lunară Însemnări ieșene. După 1946, editează revista literară Veac nou. Distins cu numeroase ordine și medalii.

NICOLAE IORGA ( 5 iunie 1871, Botoșani – 27 nov. 1940, Strejnic. Prahova), istoric, critic și istoric literar, documentarist, poet, dramaturg, memorialist, ziarist, copil minune, poliglot, studii universitare la Iași, Paris, Berlin, Leipzig, doctorat la 23 de ani, profesor la Universitatea din București (1894), din Paris și la alte instituții de învățământ academic, membru al Academiei Române (1910), membru al Academiei Franceze, poloneze, iugoslave etc., doctor honoris causa al mai multor universități, decan, rector, senator de drept, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, prim-ministru, medievalism, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor, filozof al istoriei. Cel mai mare istoric al românilor. A dat Istoria României în zece volume, o istorie a literaturii, o istorie a armatei, o istorie a comerțului, o istorie a presei, a comunicațiilor, a culturii, a religiilor, a învățământului etc. Operă grandioasă. Scriitor total.

Atras de publicistică, a colaborat la numeroase reviste, printre care:  Contemporanul, Lupta, Convorbiri literare, Epoca, România jună, Sămănătorul (din 1903), din care a făcut o adevărată tribună literară. Totodată, a fondat reviste conservatoare, ca Neamul românesc, Drum drept, Cuget clar, Neamul românesc literar, Floarea darurilor. Adversar al PNL și al Partidului Național Român. S-a opus grupării fasciste Garda de Fier, fiind asasinat de un grup de comando legionar.

ION IONESCU DE LA BRAD (24 iunie, Roman, Moldova - 16 dec. 1891, Brad, jud. Bacău), revoluționar pașoptist, membru de onoare al Academiei Române, membru al Societății de statistică din Londra, agronom, economist, savant și scriitor, jurnalist. A studiat la Academia Mihăileană din Iași și la Universitatea din Paris ( agronomia, științele naturii, științele economice). A fost primul profesor de științe agricole din țară la Academia Mihăileană din Iași (1842-1848). Participant la revoluția de la 1848, a militat pentru emanciparea politică a clăcașilor, pentru împroprietărirea țăranilor, Exilat în Turcia, Promotor al agriculturii moderne și susținător al . țăranilor. În 1857, la Iași, înființează Jurnalul de agricultură, apoi, Foaia de agricultură practică și, mai târziu, Gazeta satelor. După Unirea Principatelor, înființează la București publicația săptămânală Țăranul român (1861-1863), în care militează pentru drepturile țăranilor clăcași și susține înfăptuirea reformei agrare. Inspector general al agriculturii pentru toată țara ( 1864-1869). Deputat al țăranilor, a reprezentat țara la diverse congrese internaționale.

CONSTANTIN STERE ( 1 iunie 1865, Ciripcău, jud, Soroca, Basarabia – 26 iunie 1936, Bucov, jud. Prahova), jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor și om poliic. Un justiția și un revoltat. A debutat ca publicist în revista Evenimentul literar, în 1893. În 1901, a fost numit profesor suplinitor la Catedra de drept administrativ și constituțional a FAcultății de drept din iași, iar în 1903 a devenit profesor titular. În 1913, e ales rector. A făcut parte din Partidul Liberal, a înființat Partidul Țărănesc. A fost ales al doilea președinte al Sfatului Țării (1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. Timp de 40 de ani, a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă. fiind fondatorul și conducătorul revistei Viața românească, apărută la 1 martie 1906. A colaborat la Adevărul, Evenimentul, Lumina nouă, Liberalul  etc. Ziarul Lumina, condus de C. Stere (1918), a publicat proze de Liviu Rebreanu. A lansat ideologia poporanistă. Patriot adevărat, a avut întotdeauna o atitudine consecvent democratică. În 2010, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Ca scriitor, s-a remarcat prin romanul istoric și autobiografic În preajma revoluției (1931-1936), în opt volume.

NICOLAE DUMITRU COCEA ( 29 nov. 1880- Bârlad – 1 februarie 1949, București), avocat, scriitor, jurnalist, politician. A făcut studii în domeniul dreptului la Paris (1899-1903), unde a frecventat mediile artistice înnoitoare și cercurile muncitorești și socialiste ale vremii. Militant social-democrat, se implică în cercul „România muncitoare” și fondează numeroase ziare și reviste. Scoate Viața socială (1910-1911) și Facla (1910-1913), reluată în două serii după primul război mondial, unde se remarcă printr-o atitudine virulentă la adresa regimului social al tiimpului. În 1917, pleacă la Petrograd, îl cunoaște pe Lenin , despre care scrie elogios în Chemarea (1918). Scoate un ziar în limba franceză, L`entante (1917-1918). Întemeiază ziarul Chemarea (1918), suspendat, apoi, Chemarea roșie, Facla, Torța, Revolta, Clopotul. Critic al monarhiei, susține cauza răscoalei din 1907. Acuzat de lezmajestate, face închisoare. Colaborează la toată presa de stânga: Facla, Chemarea, Clopotul, Adevărul, Dimineața, Cuvântul liber, Era nouă, Reporter, Omul liber. Maestru al pamfletului politic, adversar al oligarhiei liberale și al monarhiei. „Părintele gazetăriei naționale moderne” (Camil Petrescu). Ca scriitor, a publicat romanul Vinul de viață lungă (1931), romanul Fecior de slugă (1933), Nea Nae (1935), scriere satirică. Actrițele Dina și Tantzi Cocea, nume importante în istoria teatrului românesc, au fost fetele lui.

TUDOR ARGHEZI ( 21 mai 1880, București – 14 iulie 1967, București), poet, prozator, ziarist. Ca și Eminescu, Tudor Arghezi a demonstrat o vocație paralelă, de poet și gazetar, unul dintre cei mai mari ai României din toate timpurile. Își începe cariera de jurnalist sub auspicii democratice la revistele Viața socială (1910) și Facla (1912) ale prietenului său N.D.Cocea. Colaborează la Viața românească și Rampa. Redactor ( 1913-1914) la ziarul Seara. Din 1913 până la război, conduce săptămânalul Cronica. Între 1918-1919, e închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori, între care și Ioan Slavici, la penitenciarul Văcărești., acuzat de colaboraționism cu autoritățile germane de ocupație. Colaborează la revista satirică Hiena (1919-1920). Redactor-șef la revista Cuget românesc (1922-1923). Director al ziarului Națiunea (1923). În 1928, editează ziarul, apoi săptămânalul Bilete de papaggal, unde va impune tableta, ca specie literară Publică Tablete din Țara de Kuty (1933). În 1943, sub genericul Bilete de papagal, în zirul Informația zilei, publică pamfletul Baroane, prin care îl atacă pe ambasadorul german von Killinger. Ziarul este confiscat, Arghezi e arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu. În 1948, e interzis, acuzat de pornografie, se retrage din viața publică. Între 1952-1954, e reabilitat. Distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române (1955), deputat în Marea Adunare Națională, sărbătorit ca poet național.

NICHIFOR CRAINIC ( pseudonimul lui Ion Dobre) (22 dec. 1889, Bulbucata – 20 aug. 1972, Mogoșoaia), teolog, poet, ziarist, profesor universitar, academician, politician, editor, filozof, ideolog. În 1940, e ales membru al Academiei Române. A studiat teologia la Seminarul Central (1904-1912), apoi la Facultatea de teologie din București (1912-1916).În anul universitar 1920-1921, se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universității din Viena. Doctorat în filozofie la Viena. Profesor universitar la Facultatea de teologie din Chișinău și din București. Este creatorul curentului gândirist. A debutat ca poet în 1906, când era elev la seminar, în revista școlară Spre lumină. A condus revista Flamura. Preia conducerea revistei Gândirea, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, după strămutarea ei de la Cluj la București. Este inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neoortodoxism și naționalism. A colaborat la publicații precum Sfarmă Piatră și Buna Vestire, oficiosul Mișcării Legionare. În plan politic, s-a plasat în extrema dreaptă a spectrului politic. A fost secretar general la Ministerul Cultelor, în timpul guvernării legionare și ministru al propagandei în perioada dictaturii lui Antonescu. A fost directorul ziarului naționalist Calendarul (1932). După 1945, încep persecuțiile împotriva lui. Trimis în judecată. Procesul lotului ziariștilor fasciști ( alături de Radu Gyr, Pamfil Șeicaru și alții), condamnat la detenție grea pe viață, pentru crime de război. Închis la Văcărești și Jilava, la Aiud, unde a stat închis 15 ani. În 1962, este grațiat și eliberat. Între 1962-1968, scrie la ziarul Glasul Patriei, editat de M.A.I. â, destinat intelectualilor români din străinătate. În 1945, este achitat și repus în toate drepturile . Prea târziu! Moare la 20 aug. 1972. Activitatea jurnalistică a lui Nichifor Crainic este extrem de bogată. A colaborat la numeroase ziare și reviste, printre care: Neamul românesc (1916-1918), Revista ortodoxă (1913-1914), Curentul ( 1928-1929), Gândirea (1923-1944), Cuget românesc (1922), Cuvântul 1924-1926), Revista Fundațiilor Regale (1941), Telegraful român din Sibiu ( 1944-1945) ec.

GALA GALACTION ( pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu), ( 16 aprilie 1879, Didești, jud. Teleorman – 8 martie 1961, București), scriitor, preot ortodox, profesor de teologie la Universitatea din Chișinău (1926-1941) , decan al acesteia (1928-1930), profesor la Facultatea de teologie din București (1941- 1947), eseist, jurnalist, traducător în limba română al Bibliei din ebraică și greacă, militant democratic și antifascist , deputat în Marea Adunare Națională (1946), vicepreședinte al SSR (1946), membru al Academiei Române (1947). A desfășurat o bogată activitate literar-publicistică, a publicat nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului: Viața socială, Literatura și arta română, Revista idealistă, Viața românească, Rampa, Flacăra, Facla, Înfrățirea, Cronica, Socialismul, Chemarea, Cuvântul liber. În perioada interbelică, a colaborat la Dimineața, Adevărul literar și artistic, Revista Fundațiilor Regale. După război, a publicat în Veac nou, Jurnalul de dimineață, Scânteia, România liberă.

     PAMFIL ȘEICARU ( 18 aprilie 1894, Buzău – 21 oct. 1980, Munchen, Germania), ziarist, director al ziarului Curentul, cel mai combativ ziar român în perioada interbelică. Prozator, eseist, memorialist. Studii juridice, licență în drept. Ofițer. Deputat în Parlamentul Românie in 1928, 1931 și 1933. Director al ziarului Bucovina (Cernăuți), a participat la editarea revistei Gândirea. În 1928, înființează ziarul Curentul, cu orientare de dreapta (1928-1944). În 1944, a părăsit țara. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul. Ultimii ani i-a petrecut în Germania. În 1945, a fost condamnat la moarte în contumacie. În 1966, Ceaușescu l-a grațiat. În 1924, a fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor. La editura Paralela 45, a publicat lucrarea Istoria presei.

      HENRIC ȘTEFAN STREITMAN ( 1873, Piatra Neamț – 1948, Israel), eseist, producător și publicist, poliglot. A studiat în străinătate, la universitățile din Zurich, Berlin, Gotingen și la Politehnica din Stuttgart. Licențiat în filozofie. Doctor în științe fizico-chimice. În 1919, participă la constituirea UZP. La vârsta de 44 ded ani, prin propunerea lui Pamfil Șeicaru, devine președintele UZP, primul președinte al UZP. A debutat ca ziarist în 1894 la ziarul Românul, condus de C.A.Rosetti, apoi a publicat în ziarele La Patrie, de limbă franceză, Munca, Facla, Contemporanul. La începutul carierei sale, a fost socialist, apoi s-a dezis de socialism, devenind liberal, a trecut la dreapta, a fost ales în PNL Agrarian al lui Octavian Goga. A fondat publicații proprii: Prezentul, Cuvinte libere, Realitatea. Redactor-șef la Viitorul, publicație liberală. În timpul războiului, ajunge la Renașterea. Intră în politică. Ajunge în Senat. În 1930, a scos revista Observatorul politic și social. A colaborat la majoritatea ziarelor care au apărut în Capitală: Adevărul, Dimineața, Excelsior, Ordinea. A colaborat la numeroase publicații: Adam, Adevărul, Contemporanul, Cuvântul liber, Cuvântul nostru, Dreptatea, Europa, Excelsior, Familia, Flacăra, Liberalul, Libertatea, Lumea evreie, Munca, Noua revistă română, Ordinea, Politica, Prezentul, Revista olteană, Românul, Secolul, Țara, Viitorul, Ziua, 1907 etc.

https://uzp.org.ro/14769/personalitati-marcante-ale-presei-romanesti-aprilie-2019/ 

Ion HAINEȘ / UZPR

Calendar UZPR - Martie 2019

Calendar UZPR - Martie 2019

 PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI (III)

ALEXANDRU VLAHUȚĂ ( 5 sept. 1858, com. Pleșești, azi, Alexandru Vlahuță, jud. Vaslui-19 nov. 1919, București), poet, prozator, jurnalist. profesor la diverse școli din Târgoviște și București. revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Debut în revista Convorbiri literare. Redactor la Armonia din Târgoviște. Colaborează la Unirea, (Târgoviște), precum și la Convorbiri literare, România liberă, România literară, Epoca, Lupta, Lupta literară, Românul, Revista nouă. Editează revista Vieața (1893-1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Colaborează la Viața românească, Universul, Flacăra. În 1916, conduce publicația săptămânală Scriitorii români. În 1919, preia conducerea cotidianului Dacia și a revistei Lamura. Activitatea sa publicistică dublează activitatea sa literară și se caracterizează printr-un cald patriotism. Membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

   GEORGE COȘBUC (20 sept. 1866, Hordou, azi George Coșbuc, jud. Bistrița-Năsăud-9 mai 1918, București),  poet, critic literar, traducător, jurnalist, academician. Autor clasic al literaturii române. A tradus opere fundamentale ale literaturii universale: Dante, Divina comedia, Homer, Odiseea, Vergiliu, Eneida, Kalidasa, Sakuntala. A întemeiat și condus în colaborare diverse publicații. A avut o adevărată vocație publicistică.   Debut literar în 1884, în revista Tribuna, din Sibiu, condusă de Ioan Slavici. Gazetar la Sibiu. în redacția Tribunei sibiene (1887-1889), a petrecut „cei mai rodnici ani”. La insistențele lui Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București. (1889). La București, publică în Convorbiri literare, dar și în Tribuna. Redactor la revista Lumea ilustrată (1896), bilunar cu caracter enciclopedic. Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română. În 1894, editează, în colaborare cu I.L.Caragiale și și Ioan Slavici, revista Vatra. Colaborează la România literară și Universul literar. Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra. A condus Foaia interesantă (1897), Sămănătorul (1901) și  Viața literară (1894-1896), publicație culturală și literară, împreună cu Slavici și I.L.Caragiale. Revista va promova literatura originală, cu specific național. Coșbuc a fost principalul îndrumător al revistei. Directori ai revistei Sămănătorul sunt Coșbuc și Vlahuță. Revista va aduna în jurul ei scriitori importanți ai epocii. Din 1905, conducerea revistei va fi preluată de Nicolae Iorga, care va reformula doctrina sămănătoristă. Ultima revistă sub direcția lui George Coșbuc este Viața literară, ( 1 ianuarie 1906), care își propune să ofere cititorilor o icoană a vieții literare și artisitice.

ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF (11 oct. 1875, Brașov-22 iunie 1913, București), poet, jurnalist, traducător, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Facultatea de Litere și Filosofie din București. A tradus din Verlaine, Ibsen, Shakespeare, Petofi, Schiller, Goethe, Heine, Wagner, Corneille, La Fontaine. Redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga. A colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna ( al cărei fondator a fost, alături de Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curent literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare-albastră, Literară și artă română, Pagini literare, Ramura, Viața românească ș.a.

GARABET IBRĂILEANU ( 23 mai 1871, Târgu Frumos - 12 martie 1936, București), critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier. Personalitate marcantă a literaturii române din primele decenii ale secolului al XX-lea. Teoretician, promotor al criticii literare științifice  (direcția poporanistă), creator literar ( romanul Adela, 1933), profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași, doctor în filologie cu o teză despre Opera literară a domnului Alexandru Vlahuță, Între 1890-1894, colaborează la săptămânalul bucureștean Munca, (1890), cu articole politice, la Adevărul și Critică socială (1892), cu articole de critică, la Evenimentul literar (1893-1894). Între 1894-1895, redactor la Lumea nouă, organ al social-democrației române din București.

Colaborează în 1901 la Noua revistă română a lui C. Rădulescu Motru. În 1905, colaborează la revista Curentul nou, condusă de H. Sanielevici. În martie 1906, apare la Iași Viața românească, revistă periodică literar-artistică și științifică, , directori C. Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Garabet Ibrăileanu, până în 1933. În 1918, publică cotidianul Momentul, iar în 1919, revista săptămânală Însemnări literare.

   IOAN NĂDEJDE ( 18 dec. 1854, Tecuci, jud. Galați-29 dec. 1928, București), publicist, istoric și lingvist, traducător, profesor la Universitatea din Iași. A tradus din Zola, Flaubert, Turgheniev, Dickens, Ovidiu (Tristele). A fost unul dintre fondatorii, la 31 martie 1893, ai Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun, C. Dobrogeanu Gherea, I.C.Frimu, Gh. Cristescu. A fost ales deputat socialist în Parlamentul României. În 1903, a trecut la liberali, deoarece mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică. Căsătorit cu Sofia Băncilă, sora marelui pictor Octav Băncilă, o femeie cultă, scriitoare, om de știință, militantă socialistă, ca și soțul ei, luptătoare pentru drepturile și emanciparea femeii. Ioan Nădejde a colaborat la majoritatea revistelor socialiste din epocă, Revista socială, Drepturile omului, Muncitorul, Critica socială, publică în Literatură și știință, Evenimentul literar, Lumea nouă științifică și literară, Gazeta săteanului ș.a. Conduce Munca (din 1894) și Lumea nouă. Conduce Voința națională. Publică în Noua revistă română, în Viața românească, în Albina. Publicist abundent, Ioan Nădejde s-a impus în primul rând prin prestația sa la revista științifică și literară Contemporanul, apărută la Iași între 1881-1891, fondată împreună cu Vasile G. Morțun. Revista Contemporanul a avut o importanță deosebită în evoluția generațiilor de dinainte de primul război mondial.

ALECU RUSSO (17 martie 1819, Chișinău – 5 februarie 1859, Iași), poet, prozator, eseist, memorialist, critic literar, ideolog al generației de la 1848. reprezentant de frunte al pașoptismului, ideolog al specificului național, teoretician al folclorului. A participat la Revoluția de la 1848 din Moldova. A militat pentru Unirea Principatelor. A colaborat la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Cele mai importante scrieri ale sale au fost publicate în România literară: Cântarea României, Amintiri, Cugetări. Poemul Cântarea României este o operă de înflăcărat patriotism. A colaborat la revista Steaua Dunării, condusă de Mihail kogălniceanu. După Revoluție, la Paris, a colaborat la revista România viitoare a lui Nicolae Bălcescu.

ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL ( 23 martie 1847, Iași – 27 februarie 1920, București), istoric, filozof, economist, pedagog, jurist, sociolog, cercetător, editor, eseist, scriitor. memorialist. Profesor de istorie la Universitatea din Iași. Rector al Universității din Iași (1898-1908), membru al Academiei Române (1889). Doctor în drept la Brlin și doctor în filozofie la Giessen (1871). Membru de onoare, începând cu 1900, al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi al Societății Academice din Cernăuți

(1901), membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903), membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914), membru titular al Institutului Internațional de Sociologie din Londra.(1914). Membru fondator al Societății Științifice și Literare din Iași, iar între 1899-1903 și 1906-1908, președinte al întregii societăți. Membru al Junimii, colaborator al revistei Convorbiri literare, timp de peste două decenii. În perioada 1888-1893, a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria românilor din Dacia Traiană, șase volume. Filozof al istoriei, a fost unul din cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga, elevul său. A fost primul intelectual român de orientare universală care a scos istoria din tiparele sale tradiționale și tradiționaliste. Între 1894-1903 și 1906-1908, a editat la Iași revista Arhiva ( editor, redactor și director). A colaborat la cele mai importante periodice politice, științifice și literare românești și la numeroase publicații științifice străine. Personalitate proeminentă a culturii române.

ANDREI ȘAGUNA ( 20 dec. 1808, Miskoic, Ungaria-28 iunie 1873, Sibiu), mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, participant la Revoluția românească din Ardeal. Fondator al Gimnaziului românesc din Brașov (1850), azi Colegiul Național Andrei Șaguna. Membru de onoare al Academiei Române (1871). La 1 ianuarie 1853, întemeiază Telegraful român, gazetă politică, industrială, comercială și literară, cu apariție neîntreruptă până astăzi. Este primul președinte al ASTREI. Este cel mai de seamă ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, a contribuit decisiv la renașterea vieții naționale, politice, culturale și spirituale a românilor transilvăneni. B.O.R. l-a canonizat.

   SIMION BĂRNUȚIU (21 iulie 1808, Bucșa, jud. Sălaj – 28 mai 1864, Sănmihaiu Almașului, Fântâna Gorgana), jurnalist, om politic, istoric, filozof, profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 din Transilvania. Facultatea de Teologie din Blaj. Preot greco-catolic. Ilustru cărturar. Doctor în drept, profesor la Academia Mihăileană din Iași (1855-1860) și la Universitatea din Iași (1860-1864). Spirit enciclopedic, a militat pentru interesele naționale ale poporului român. În istoria gândirii politice românești, a rămas prin vestitul discurs ținut la Catedrala din Blaj, la 2/14 mai 1848,  intrat în istorie ca Discursul de la Blaj. A doua zi, pe 3/5 mai 1848, în timpul Adunării Naționale a românilor de pe Câmpia Libertății, a fost ales vicepreședinte al acestei Adunări.

TIMOTEI CIPARIU ( 21 februarie 1805, Pănade, jud. Alba – 3 sept. 1887, Blaj), personalitate reprezentativă a culturii române, erudit, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, lingvist, istoric, pedagog și orientalist, „părintele filologiei românești”, poliglot (cunoștea 15 limbi). Studii filologice (1820-1822) și teologice (1822-1825). A fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el: Organul luminărei (1847), devenit în 1848 Organul Națiunale, primul ziar românesc cu litere latine, Învățătorul poporului (1848), Archivu pentru filologie și istorie (1867-1870) și în 1872, prima revistă românească de filologie. A colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte al Societății ASTRA  din Sibiu (1877-1887). A fost membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei. (1867-1872). A  fost membru al Societății Germane de Orientalistică. A publicat numeroase studii asupra limbii române și a gramaticii sale. Ca om politic, a militat pentru drepturile poporului român din Transilvania. A fost secretar al Adunării Naționale de la Blaj din 1848, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, Dieta din Sibiu (1863-1864). A tradus din Goethe, Lessing, Manzoni, Ovidiu , T.Tasso și din literatura arabă.

Ion HAINEȘ / UZPR

Din Calendar UZPR - Martie 2019: https://uzp.org.ro/13675/calendar-uzpr-martie-2019/

Al. FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei?

Al. FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei? 

Alexandru Florin Țene

  

Motto:”Sunt ateu cumpănit de Hristos. De nu era Mântuitorul, nici nu știu ce-aș fi rămas. Așa pot merge mai departe! “ Părintele Constantin Necula 

  

Înainte de a examina în ce măsură rezistă experienței strict definite această credință a omului în o forță supranaturală, cum ar fi zeii, pozitivă și de filozofie, caut să arăt că postulatul raționalității integrale a naturii și înclinațiile de gândire în care el se concretizează este însoțit, în străfundul conștiinței noastre, de un întreg cortegiu de afirmații de ordin practic și moral. Nici o cunoaștere nu este inteligență pură. Percepția zeilor în antichitate conținea elemente finaliste de interpretare valorificătoare: datele prime ale spiritului omului primitiv, dar și la cel actual, sunt impulsiile, nu ideile pure. Dar, și în cazurile necunoașterii din timpurile imemorabile în care specia umană reușea să-și afirme libertatea interioară, nu poate fi vorba de idei pure în sensul absolut al cuvântului, idei ce inventau forțe superioare oglindind pur spectacular realitatea. Cunoașterea istoriei antice în sensul absolut al termenului nu este și nu a fost un ideal, fiindcă fundamentul prim al celei mai abstracte viziuni despre zei e clădit din secrete elemente finaliste, fiindcă orice cunoaștere examinată cu atenție, se va dezveli ca fiind, într-un anumit sens, animistă, persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite, imaginea despre lume fiind prezentată drept creație a unor forțe, numite zei, dovedindu-se a fi construită și din transpunerea în lumea exterioară a dorințelor noastre secrete. 

  

Din legendele străvechi, care au ajuns până la noi, putem cunoaște doar o mica parte dintre zeii pe care i-au venerate oamenii de-a lungul mileniilor, și cărora s-au închinat. Închinare luată ca sens de plecăciune și nu cruce. 

  

Mulți zei în care oamenii au crezut vreme îndelungată au dispărut fără urmă, iar amintirea altora s-a păstrat doar în legende și mituri, cu toate că pe vremuri și ei au fost zei cumpliți, care înfricoșau pe credincioși, îi sileau să cadă în genunchi în fața lor, să bocească, să l-i se roage, să le aducă jertfe, chiar jertfe omenești. Practic, acestea erau crime în slujba unor superstiții. 

  

Mai sunt popoare care mai cred în zei, cum ar fi China, India și Japonia, dar aceștia sunt modernizați, nu se mai aduc jertfe umane, după cum spune Biblia, se poate ucide cu o falcă de asin o mie de inși, cum se scrie în Cartea Judecătorilor, XV, 15. 

  

Legendele despre Buda, Krișna Zarathustra, Mithra, Adonis, Osiris, Zeus, și alți zei din religiile antice au fost create cu mult înainte de creștinism, din motivele necunoașterii fenomenelor naturale, dar și din nevoia omului de a găsi un sprijin sufletesc și o speranță într-o divinitate. În schimb, legendele despre Mahomed au fost alcătuite mult timp după creștinism. 

  

Studiul comparativ, pe care îl fac, al istoriei diferitelor religii vădește următoarele: 

  

1-În aceleași condiții de existență, la popoare diferite apar adesea aceleași credințe religioase, aceleași noțiuni și legende despre zei și zeițe, despre nașterea, moartea și învierea lor, chiar dacă zeii și zeițele respective purtau cele mai felurite nume. Credința în înviere a popoarelor era o formă de speranță că viața nu se termină pe pământ și că ea continua în cer. 

  

2-Popoarele au împrumutat unul de la altul legendele despre zei și zeițe, transformându-le potrivit vremii, obiceiurilor și credințelor anterioare. 

  

3-Cu sute și mii de ani înaintea creștinismului, la diferite popoare - egipteni, hinduși, perși, chinezi, evrei, asirieni, greci etc. - au existat legende despre zei, care cuprind aproape tot ce au inclus ulterior scriitorii creștini în evanghelii privitor la nașterea, viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos. În acest context, mă simt obligat să explic etimologia cuvântului Hristos. Putem vedea că în limba ebraică în original, Vechil Testament vorbește despre termenul ‘meshiyach’ care în dicționar înseamnă un om ‘uns sau consacrat’. În ebraică preotul sau regele în Vechiul Testament înseamnă ceremonial de uns cu undelemn, înainte să fie pus în funcție și aceasta este mashiyach (cu articolul hotărât) fiind consacrat ca atare. Când a fost creată Septuaginta în 250 î.e.n., traducerea a preferat un cuvânt din greacă care este asemănător, anume Χριστός (care în românește înseamnă Hristos) și care de fapt înseamnă ceremonial de uns cu undelemn. De aceia cuvântul Hristos (în românește) este exact la fel (doar că în greacă: Χριστός = Hristos) iar în ebraică este ‘meshiyach’ care înseamnă o persoane specifică. În Noul Testament oamenii care au scris aceste lucruri au înțeles că Isus este chiar cel care vorbește despre subiectul privind Septuaginta și continuând să folosească numele Hristos, înțelegând că Isus este și mashiyach. 

  

4-Religiile precreștine au cuprins multe elemente care pe urmă au intrat în cultul creștin, ceea ce explică în parte succesul pe care îl are creștinismul. 

  

5-Islamismul a împrumutat multe credințe, mituri și elemente de cult, parte de la evrei și parte de la creștini. 

  

În baza acestui studiu am alcătuit un tablou, într-o formă concisă, care să permită cititorilor comparația succesivă dintre poveștile despre “Mântuitorul lumii” la creștini cu aceleași povești despre „mântuitorii{ venerați până la creștinism și după creștinism), până astăzi. 

  

1-Buda, Zarathustra, Kri;na, Mahomed, Moise etc,- potrivit legendelor ajunse până la noi au avut menirea să nimicească răul existent în lume. Același lucru se spune în Biserica Catolică, Ortodoxă, Greco Catolică despre Hristos. 

  

2-Acești zei laolaltă nu numai că n-au nimicit răul din lume, îl trăim și azi, ci dimpotrivă, l-au sporit, unele culte religioase, cele venite din Asia, se fac vinovate de crime sângeroase și au consfințit crimele atentatelor de astăzi. În creștinism să nu utăm crimele făcute de inchiziție, în numele lui Iisus. 

  

3-În viața zeilor răul apare de la început. Potrivit legendelor, pentru ca Moises să fie ucis, din ordinal faraonului au fost omorâți mulți copii evrei nevinovați. Pentru ca Gadad să fie omorât, din ordinal lui Ioav, conducătorul de oști al lui David, au fost uciși mulți oameni. Dar Moise și Gadad au rămas în viață. Potrivit Bibliei și Iisus Hristos a rămas în viață, în timp ce din cauza lui au pierit mulți copii din ordinal lui Irod. 

  

4-Pentru ca să fie salvat, Moise a fost așezat într-un coș și lăsat să plutească pe râu. Pentru ca Perseu, pe care regale Akrisios voia să-l ucidă, să fie salvat, el a fost pus într-o ladă și i s-a dat drumul pe mare. Regii Zef și Amfion au fost salvați în copilărie de urgia lui Zeus, fiind ascunși într-un coș. Legendarul rege atenian Ion, ca și regale Sargon al Akkadiei au fost salvați tot în copilărie, fiind ascunși în niște coșuri. Pentru a-l salva pe fiul ei, Horus, de urgia lui Set, Isis, născătoarea de zeu din Egipt, l-a ascuns într-o mlaștină, la care a ajuns călătorind pe un asin. După cum Isis și Horus s-au salvat pe un asin, tot astfel au fugit în Egipt și Maria cu Iisus, așa scriu evangheliștii. 

  

5-Zeii și prorocii Mithra, Agni, Adonis, Buda, Krișna, Zeus, Perseu - potrivit legendelor – s-au născut în peșteri, grote, temnițe ori subterane. Așa cum scrie Biblia, Iisus socotit rege, Fiul lui Dumnezeu și proroc, s-a născut de asemenea în peșteră. 

  

6- Lui Zeus i s-a prescris că va fi detronat de fiul zeiței Metis. Lui Akristos i s-a prezis că va fi răpus de nepotul său, Perseu - fiul lui Zeus. În Evanghelii, prorocii au prezis că Iisus Hristos va răsturna stăpânirea romanilor și va deveni rege al iudeilor. Se pare că etimologia numelui de Cristos provine de la rădăcina zeului Akristos. 

  

7-Zeul egiptean Thot o vestește pe fecioara Mutemua că va naște un copil de la un zeu. În creștinism găsim pe Arhanghelul Gavril care aduce vestea fecioarei Maria că v-a naște pe Fiul lui Dumnezeu. 

  

8- Fecioara Mutemua se afla într-un templu egiptean. Pe când Fecioara Maria se găsea într-un templu evreiesc. 

  

9-Zeul Nef a apropiat crucea de buzele fecioarei Mutemua și astfel “a lăsat-o grea“. În creștinism Sfântul duh “a lăsat-o grea pe Fecioara Maria.“ 

  

10-Krișna se naște într-un staul - peșteră între un catâr și un bou. La fel se întâmplă și la nașterea lui Iisus. 

  

11-La nașterea lui Krișna s-au petrecut minuni. Nașterea acestuia, la fel ca la nașterea altor zei, a fost vestită prin apariția unei stele pe bolta cerului. Același fenomen este povestit de evangheliști la nașterea lui Hristos. 

  

12- Mama lui Agni se numește Maya. Mama lui Adonis este Mirrha. Mama lui Buda se cheamă Maya. Sora lui Moise, care l-a salvat, se cheamă Miriam. Mama lui Iisus se numește Maria, un nume înrudit cu Maya, Mirrha și Miriam. 

  

13-Krișna se naște în Mathura, unde părinții lui s-au dus pentru a plăti birurile. Iisus se naște în Betleem unde părinții s-au dus pentru a se înscrie cu ocazia recensământului. 

  

14-La nașterea lui Krișna au sosit păstorii pentru a I se închina. Același lucru s-a întâmplat la nașterea lui Iisus. 

  

15-Pruncul Krișna este vizitat de prorocul Narada. Astrologii îi prezic un viitor măreț. Astrologii îi prezic lui Mahomed un viitor măreț. Lui Buda înțelepții i-au prezis că va deveni un mare rege, sau cel mai mare ascet, sihastru. La fel i-au prezis lui Iisus Hristos magii care au venit să I se închine, prezicându-I tronul regesc. 

  

16-Poporul îi aduce daruri lui Krișna. Pruncului Apollo, zeițele i-au adus în dar ambrozie și nectar. Lui Iisus magii i-au adus tămâie, smirnă și aur. 

  

17-Zeițele l-au slăvit pe pruncul Apollo. La creștini îngerii l-au slăvit pe Iisus. 

  

18- Nașterea lui Mithra a fost însoțită de apariția unei lumini. La nașterea lui Apolo totul s-a luminat de o lumină puternică, strălucitoare. La nașterea lui Mahomed cerul s-a luminat cu o strălucire neobișnuită. La nașterea lui Buda tot universal s-a luminat, iar cerul s-a unit cu pământul. La nașterea lui Iisus a apărut un nor luminos cu îngeri. 

  

19- La nașterea lui Buda au asistat îngeri și arhangheli. Același lucru evangheliștii scriu că s-a întâmplat la nașterea lui Iisus. 

  

20-La nașterea lui Buda arborii I s-au închinat. Când Mahomed a plecat pe un catâr cu doica lui, oile pe care le-a întâlnit I s-au închinat. Iar catârul pe care călătorea i-a prezis lui Mahomed un viitor măreț. La nașterea lui Iisus animalele din staul s-au aplecat deasupra ieslei.În timpul fugii părinților lui în Egipt, palmierii din drum s-au aplecat în fața lui Hristos. 

  

21-Pe Buda, mama sa l-a născut stând în picioare. Mama lui Mahomed a născut fără dureri. Pe Lao Tzî mama l-a purtat în pântece 81 de ani. Maria l-a născut pe Iisus fără sânge și fără durere. 

  

22-Buda începe să umble și să vorbească imediat. Mahomed la nașterea sa a spus:”Mare e Dumnezeu! Unul e Dumnezeu, iar eu sunt profetul său! “Când s-a născut, Zarathustra râdea. Când s-a născut Osiris un glas puternic venit din cer a vestit că s-a născut stăpânul lumii. La nașterea lui Iisus îngerii i-au vestit pe păstori că s-a născut mântuitorul lumii. 

  

23- Mama lui Buda și mama lui Zarathustra au avut vise frumoase în care le-au apărut duhuri sfinte. Iosif, soțul Sfintei Maria a avut și el un vis în care vorbise cu îngerul Domnului. 

  

24- Pustnicul Asita a coborât din Himalaia ca să I se închine lui Buda. Simion vine și I se închină lui Iisus. 

  

25- Regele Kansa este dușmanul lui Krișna și dorește moartea acestuia. Regele Durasarun îl dușmănește pe Zarathustra. Pe Moise în copilărie l-a persecutat faraonul; pe Cirus îl urmărește în copilărie regele Astiages, pe August în copilărie îl urmărea senatul roman. În evanghelii Iisus este urmărit de Irod. 

  

26-Kansa dă ordin să fie asasinați pruncii pentru al ucide astfel și pe Krișna. Faraonul dă ordin să fie uciși pruncii pentru a-l omorî pe Moise. Pe Krișna cel nou născut părinții îl salvează de urmărirea regelui Kansa, ducându-l la Gokul. Irod dă poruncă să fie uciși pruncii cu scopul de a-l omorî pe Iisus. Pentru a-l salva pe Iisus de urmărirea lui Irod, părinții, Maria și Iosif, îl duc în Egipt. 

  

27- Nici Buda, nici Krișna nu și-au scris singuri predicile, legile și cuvântările ce li se atribuie. Deși evangheliștii spun despre Iisus că a fost învățat și cunoscător de slovă, el nu a lăsat o frază scrisă. 

  

28-După legende, în urma nașterii lui Buda, bolnavii s-au tămăduit, orbii au recăpătat vederea, surzii au început să audă, ologii să meargă…La nașterea lui Mahomed - după învățătura bisericii musulmane - s-a produs un puternic cutremur de pământ, iar fluviul Tigru s-a revărsat, idolii s-au sfărâmat etc. Aceleași minuni i se atribuie și lui Iisus Hristos în religia creștină. 

  

29- Nici Buda, nici Krișna nu și-au scris singuri predicile, legile și cuvântările ce li se atribuie. Deși, în religia creștină, se spune că Iisus a fost învățat și cunoscător de slovă, El nu a lăsat nici o frază scrisă. 

  

30- La vârsta de 28 de ani, Buda s-a retras în pustiu pentru post și rugăciune. Zarathustra la 30 de ani a primit “harul” și și-a început activitatea. Aproximativ la aceeași vârstă de 30 de ani, Iisus a făcut același lucru. 

  

31-În deșert diavolul Mara îl ispitește pe Buda sub un copac, la fel i se întâmplă și lui Zarathustra. La fel și lui Iisus i se întâmplă, diavolul promițându-I stăpânirea asupra lumii, slavă și împărăție. 

  

32- În ziua morții lui Krișna toți morții ies din morminte, un cerc întunecat încinge luna, iar soarele își pierde strălucirea. În momentul morții lui Buda are loc un cutremur de pământ, morții învie iar perdelele și văluri din temple se sfâșie de la sine.”Și era acum ca la ceasul al șaselea, miezul zilei, și întuneric s-a lăsat peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Căci soarele s-a întunecat, iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a rostit:”Părinte, în mâinile tale dau duhul meu “. Și aceasta zicând, și-a dat duhul.(Luca XXIII, 44-46 ). 

  

33- Trei veacuri după moartea lui Buda, regale Așoka a introdus budismul în India. După trei veacuri de la apariția creștinismului, împăratul Constantin l-a recunoscut, și creștinismul devine astfel religie de stat. 

  

34- În antichitate, multe popoare și chiar unele orașe socoteau de datoria lor să aibă câte o sfântă treime, cum ar fi:Odin-Hner-Lodur, în epopeea scandinavă, ANU-BEL-EA la Babilonul de nord, BRAHMA-ȘIVA- VIȘNU, în India, iar Trinitatea creștină este Dumnezeu-Tatăl-Iisus, fiul și Sfântul Duh. 

  

Comparând, succint, toate aceste date despre diferite religii, ne dăm seama că foarte multe elemente creștine sunt împrumutate din religiile mai vechi. 

  

Concluzionăm că zeii au fost „omorâți” de noii Mântuitori ai Lumii din Biblie, Coran etc. 

  

Gândului pascalia îi adăugăm măreția omului cu mintea înțelegătoare, ea îi suprapune ideea că și mintea lui înțelegătoare a omului rezidă în lupta sa neîncetată și-n puterea sa , sprijinită, se înțelege, pe gândirea lui înțeleaptă, de a se depăși mereu pe sine însuși, creând, în ciuda tulburătoarei indiferențe a Universului, o lume tot mai rațională, mai deșteaptă, mai bună, mai frumoasă. Speranță. 

Referinţă Bibliografică: 
Al.FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei? / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2963, Anul IX, 10 februarie 2019.
Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
http://confluente.org/al_florin_tene_1549776589.html

COMENTARII:
Alexandru Cetateanu

Superb studiul ! Felicitări domnule Tene ! Sunt adevăruri care nu pot fi contestate de nimeni, nici de cei mai mari teologi. Nu exista religie mai buna sau mai proasta, toate sunt numai atât - religii ! Am fost in China, in Japonia, in India si Thailanda - mulți nici nu au auzit in viața lor de Hristos. Locuitorii acestor tari depășesc jumătate din populația planetei si nu au nici Paste nici Crăciun...! In statul Kerala, unde a predicat si a murit Sf. mucenic Toma, cam 18% din locuitori (cam 8 milioane) sunt creștini. Cam putini, fata de un miliard si aproape 400 de milioane de suflete ! Deci creștinismul nu a avut succes pe mare parte a Planetei si nu a "ucis" decât pe unii zei...

Alexandru Florin ŢENE

Mulțumesc.