Seria a V-a.
Prin vremuri de război - un memorial
SERIA A V-a.
De la 1 decembrie. 1916 – până la 16
decembrie 1916
1. Decembrie. joi
Picătura de
ceaiu ce ni se dă, ca şi până acum o plătesc cu tremuratul. Nu ştiu când o mai
fi ordine la masă. Ora mâncării e teribilă. Plătim ceea ce ni se dă să mâncăm
cu înghesuiala, cu degeratul picioarelor, al mâinilor. E intolerabilă
neorânduiala de aici. Bine că de frig vom suferi îndeajuns pe front, dar dacă
am putea fi feriţi, dece să nu fim feriţi?
Se făcu o
nouă repartizare. Căzui tot la comp. I. Încă nu ştiu car din cunoscuţii şi
prietenii mei sunt în comp. cu mine.
Mi se
întâmplă un eveniment fericit: primii o scrisoare de la scumpul prieten Băran
(n.r. Ion, din Bâlteni, vezi foto 1922) căruia aveam demult aveam de gând să-i
scriu dar am tot amânat împlinirea găndului meu până la repartizarea pe camp.
Acum i-am răspuns. Bietul Bărău! Ce suflet bun! Imi spune că i-a produs o mare
bucurie vestea că eu mă aflu aici şi „această veste înveselitoare e singura de
la începutul tristelor întâmplări şi până acum.
Astăzi la
masa dela amiazi nu luai decât pâine; mâncare îmi fu cu neputinţă să iau! Noroc
că avusăi în săcuiul meu o bucată de şuncă, ce cu pâine mi se păru bună.
Pela un timp
K uitându-se incidental la o fotografie, zise: „Am presimţirea că T e mort?(in)”
Nu i-am răspuns nimic. De unde această presimţire?... Oraşul acesta are un sol
defectuos; străzile - deşi pavate – ca şi trotuarul, sunt pline de noroiu, care
în curtea cazărmilor reg. 29, stă nesupărat ca la el acasă. Oţi ne-am murdărit
hainele şi ghetele. Dl căpitan Ştaflea – comandantul comp I – ne şi atrase
atenţia să ne curăţăm, să ne purtăm mai milităreşte.
La masa de
seară fu o dezordine mai mare ca până acum. Ne duseseră prin noroiu de acolo
până acolo şi ne ţineau în loc fără să ne dea pâine. Atunci începură voci din
mulţime să strige; „Pâine! Pâine!” Mai pe urmă „Pâine şi apă!” Lucrul acesta se
repetă de mai multe ori. Îmi pierise li pofta de mâncare şi am aşteptat, nu
pentru ca să iau pâine, ci din curiozitate, să văd ce se va întâmpla.
Un plotoner
şi nişte sergenţi cu t.r. se căzneau să mai stabilească ordine. Peste putinţă…
În cele din urmă s’a împărţit pâinea. La împărţirea mâncării acelaşi tablou. Mă
folosii de încurcătură şi-mi scosei paguba dela amiază… Luai de două ori.
În dormitor
fu concurs de nuvele şi anecdote. Sunt indivizi în această adunătură, care
şi-au însuşit multă literatură pornografică şi mai în fiecare seară fac paradă
cu ea. Ascultam şi râdeam şi eu. Ce era să fac?
2 dec. Vineri
Ajutai la
aducerea cazanului cu ceaiu şi numa că mi se răsplăti bine: două cane mari de
ceaiu.
Azi, pentru
prima oară găsii doi păduchi pe şalul cu care mă învelesc la gât. Nu mai
rămânea îndoială că pe cămaşă şi ismene trebuie să fie cu grămada. Nu-i vorbă,
de vreo câteva zile mă scarpin al dracului, dar tot nu credeam să fi luat
păduchi! M’am ferit mult de ei! De când am venit aici am dormit tot îmbrăcat,
la început pe pat fără saltea şi apoi după scoaterea saltelelor în ger, m-am
culcat şi pe saltea. Degeaba!
Un absolvent
al conservatorului cântă cu violina, iar eu mă scarpin… Dar acest fapt nu e de
natură deosebită aici, unde toţi camarazii fac acelaşi lucru: se râcâie. Mă
dusei în oraş după un carnet – acesta e pe isprăvite – când sosi în cazarmă, dl
căpitan Şteflea vorbia camarazilor despre „chiul”. Veni apoi maiorul medic şi
ne făcu vizită nouă celor de la comp I. Mă găsi „bun”. Numai de gât se
împiedică:
- Gâtul ţi-e
cam roşu!
- Mă cam
doare de vreo două zile.
Cu acest
prilej îmi căutai şi cămaşa de păduchi. Nu puţină îmi fu mirarea, când, în loc
de grămezi întregi – cum mă aşteptam găsii numai unul!
La 12, masa
ni se servi mai repede. Vremea e frumoasă. Nu e frig tare şi soarele
străluceşte. N dormitorul camp. I strunele violinei – sub degetele unui artist
– vibrează duios „Doina naţională”! Aşa
de fermecător o cântă, că niciodată n’am auzit-o mai frumos! „Doina naţională”!
Câte amintiri ne trezeşte în sufletu-mi amărât sunetul ei plângător? Toată
viaţa trăită până acum îmi defilează pe dinaintea ochilor minţii…
O măsea mă
supără de câteva zile, falca mi s’a umflat.
Auzii că
„Costache”, directorul meu dela Craiova, a murit la Caracal într-o luptă cu
nemţii. Am (in) multă (in) la vestea morţii acestui om, care m-a
persecutat straşnic şi fără motiv în ultimii mei ani de studiu.
Mai pe urmă
mi-a părut rău de el, deşi totdeauna mi-a făcut cea mai urâtă impresie. Era
singurul profesor din şcoala normală, de care nu mă simţeam legat sufleteşte.
Să-i fie ţărâna uşoară!
Seara n-am
putut lua mîncare.
3 dec. Sâmbăta
Astă noapte
dormii în altă cameră, ce nu se deosebeşte de cealaltă decât pentru că e
cimentată, cealaltă era pardosită. Încolo, aceiaşi murdărie pe jos, aceleaşi
saltele fără cearceafuri, aceleaşi paturi defectuoase. Dormim câte patru în
două paturi. Aglomeraţia pe o parte, fumul de tutun pe altă parte, . de abia
zăreşti pereţii din pricina lui, căci mai toţi fumează – strică aerul cu
desăvârşire, aşa că în fiecare dimineaţă
când mă deştept, mă doare capul. Azi dimineaţă ,ai ales mă simţii rău
fiindcă mă doare şi falca cu măseaua. Ducem lipsă aici de lămpi şi de apă. La
câte trei-patru zile mă spăl odată.
***
Ne împărţi
provizoriu pe plutoane. Sunt în plutonul I. S’au ivit 15 cazuri de holeră în
oraş. Jidanii sunt înlăturaţi din şc. militară o măsură bună. Seara camarazii
şi-au bătut joc de ei.
4 dec. Duminecă
Duminică! Zi
de sărbătoare! Cât de frumos petreceam odată zilele de sărbătoare! Cu câtă
nerăbdare le aşteptam! Şi acum nimic din ce era altă dată. Degeaba e vremea
frumoasă, degeaba soarele străluceşte. În sufletul meu e întotdeauna vreme
întunecată…
Svonuri
ciudate: Olanda ar fi declarat răsboiu Angliei; Statele Unite Germaniei; China
Statelor Unite şi Japonia Chinei. Nu cred nimic. Pare oarecum probabilă
intervenţia Statelor Unite împotriva Germaniei.
Discutarăm
cu Kiţiba, Baicu, etc. asupra celor ce vom găsi pe acasă, dacă vom scăpa de
răsboiu. Între altele, admisărăm că pe multe fete din satele noastre o să le
găsim mame ţinând de mână copii blonzi, cu ochi albaştri, progenituri germane.
Multe fete vor pieri de mâhnire.
Falca mi-e
umflată mereu şi mă sileşte să stau pe pat. Se mai svoni că şcoala militară de
aici se va muta la Hotin. Oricât ne-am mira, Nemţii sunt în stare să ne
trimeată şi acolo. Comunicatele oficiale spun că trupele noastre se retrag,
inamicul a ocupat Buzăul.
5 dec. Luni
Intrarea
Greciei, a Statelor Unite, etc. au fost svonuri neîntemeiate. M-am plictisit
stând în nelucrare şi fără niciun rost. Dacă s’ar regula lucrurile mai repede,
să începem odată şcoala, ar fi mai bine şi mi-aş muta gândurile în altă parte,
aş mai uita locurile şi fiinţele dragi în mijlocul cărora m-am născut şi de
care azi sunt atât de departe Tismana-Dorohoiu! Între aceste două localităţi,
situate la cele 2 capete ale sărmanei mele ţări, e o distanţă de mai bine de
1000 km. Iată ce distanţă mă desparte pe mine de comuna mea natală. Şi cine
ştie, mâine voiu fi şi mai departe!
6 dec. Marţi
Sf. Nicolae!
I neobişnuită, zi rară, odată în an, dar nici aici nu e deosebire între ziua de
sărbătoare şi cea obişnuită.
Zvon că la
Oituz frontul nostru a fost rupt. Zvon că „distinşii” noştri politicieni, în
urma dezastrelor suferite de armata noastră, ar vrea să încheie pace separată
cu Germania în următoarele condiţiuni: să cedeze qadrilaterul Bulgariei, etc.
şi să rămână cum a fost. Germanii ar cere toată Dobrogea, pe care ai noştri o
vor da-o, dacă şi frontul Focşani-Nămoloasa-Galaţi va fi rupt. Din aliaţii
noştri, Anglia, Franţa şi Italia ar consimţi să încheie pace separată, însă
Rusia n’ar fi de acord. Zice că armata
noastră e distrusă aproape în întregime.
Din acestea
toate nu cred mai nimic. De altfel cel ce mi le spuse nu-mi inspiră încredere.
E greu de admis că Germania după ce a pus mâna pe „grânarul României” să se
învoiască la pace.
***
S’au
prezentat la şc. militară din Dorohoiu prea mulţi candidaţi. Pe cei cu 4 clase
îi vor trimite la corpuri. Parte din cei cu 6 clase îi trimet la Iaşi. Se şi
făcură liste. Eu nu sunt scris. Echipamentul ne-a venit. Cât de curând vom fi
îmbrăcaţi şi vom merge în viaţa regulată. Masa ni se serveşte mai bine,
mulţumită stăruinţii bunului nostru căpitan Şteflea. Dânsul e şchiop, din
pricina unei răni în piciorul stâng căpătată în lupte. Mi se pare om drept şi
pentru asta îl iubesc. E lucru hotărât că sunt repartizat la comp. I împreună
cu Kiţiba. Mi pare bine! Am pe cineva cu care să mai discut despre cei ce i-am
lăsat departe.
7 dec. Miercuri
Plecară la
Iaşi 160 elev, aleşi şi înscrişi de ieri. Nu se ştie pe care îi va da înapoi de
aici, se aşteaptă instrucţiuni dela Minister. Cei cu 4 clase sunt reţinuţi la
şcoală ca şi ceilalţi până vor veni instrucţiuni dela Minister. Starea asta
insuportabilă va mai dura.
Camarazii
prin purtarea lor neomenoasă în toate privinţele, au supărat pe dl căpitan,
care declară că „orice cuvînt de insultă, măgar, poc, etc. e prea puţin pentru
unii din noi! Şi are dreptate! Câţiva au făcut fapte nedemne, nu de’un viitor
ofiţer, dar nici chiar de orice fiinţă omenească.
Vizita
medicală nu s’a mai terminat. Se continuă şi azi. Mă revoltă spiritul egoist al
multora. Sunt mulţi cari iau la vizita medicului o poziţie silită ce face să
iese din dimensiunile corpului disproporţionate şi medicul scrie: „nu bun”.
Unora din aceştia li se pare foarte bine. Sar în sus de bucurie! „La
administraţie nu la servicii auxiliare e locul vostru!” Toţi se feresc de
front, frica de moarte e grozavă. Le-am zis: „N-o să aveţi loc în administraţie
domnilor, ce să mai administraţi, că armata noastră e fărâmiţă? – Ne amână
pentru altă dată?
Iată
entuziasmul tinerilor români! Eu n’am făcut şi nici nu m’am gândit la vreo
şmecherie. Dacă toţi ar căuta „să se învârtească! Cine ar mai lupta? Am început
să mă obişnuiesc cu ideea morţii. Azi mă dusei într’o vălcea din capul de
exerciţii din apropiere – ca să nu mă vadă nimeni – mi-am scos cămaşa şi-am
curăţit-o de păduchi. Mai în fiecare zi se găsesc clienţi de aceştia pe cămaşă.
Trebuie să mă deprind şi cu societatea lor, că n-am ce face.
8 dec. Joi
Se aude că
Metz, cetate germană a căzut şi că ai noştri ar fi respins pe Germani la
Ialomiţa şi Buzău. Veşti îmbucurătoare, da nu ştiu dacă sunt adevărate. Primesc
cu nepăsare orice fel de veşti. Prea multe din ele au fost mincinoase pentru ca
să le mai dau importanţă.
Se făcură
iarăşi repartizări pe plotoane în mod provizoriu, pentru câteva zile, până se
va clarifica situaţia. Ne mutarăm în camera de sus.
9 dec. Vineri
Situaţia
mereu încurcată. Ne strânseră în „Manej”, sală foarte mare „hală” şi încercară
să ia măsuri, dar nu hotărâră mai nimic. D-l căpitan ne spuse că mâine se va
hotărî cu orice preţ, cine rămâne şi cine pleacă. Dânsul va întocmi lista comp
I dând preferinţă celor cu cl. VIII, VII, VI, V şi celor cu 4 clase cari sunt
„fii de militari” şi care au fost pe front.
Discutai
mult cu kiţiba despre ai noştri. Şi eu şi el îi dorim foarte mult. El zice că
va veni timpul când cu toţii vom mai juca „între ape” la Tismana. Mi-e greu să
admit părerea lui, atât de frumoasă. O rază de speranţă mai am şi eu – căci pe
om, speranţe îl ţine – dar când stau să judec, totul îmi pare pierdut.
Cât m-aş simţi de fericit să mă mai văd o dată între „ai mei”! (Când zic „ai
mei” nu mă mai gândesc la familia din care fac parte, ci la toţi aceia cari
mi-au fost dragi şi dintre cari Costică e cel dintâiu; el şi încă Cineva(in))
Timpul e mai
bun. A îngheţat, noroiul ne supără mai puţin. Câteva zile ne mai despart de
viaţa regulată.
10 dec. Sâmbătă
Iar la
„manej”, „sala de recepţie” cum i-a zis ironic prietenul meu Baicu. Aci ieşiră
nişte camarazi la raport că li s-au furat bani. Unuia i-au luat 98 lei fapt ce
nu mă surprinde. Era natural să se întâmple aici în adunătura asta. Cu chin, cu
vai se hotărî cine rămâne aici, se controlară şi actele. Prisosul (cei cu 4
cl., etc.) îl trimet la Botoşani. Am notat mai înainte că sunt indivizi ce iau
mâncare de 2-3 ori nu numai dela campania lor, ci şi dela altele. Cu unul din
aceştia mă certai.
S’a ivit un
caz de holeră în şcoală. Noaptea ce trecu am visat pe T.
11. Dumineca
Peste noapte
un vis plăcut!... Dimineaţa, la deşteptare. Atmosferă mizerabilă în camera de
dormit. Nimeni n’a avut voie să mai doarmă în oraş din pricina cazurilor
numeroase de holeră şi-n dormitoare fu mai multă aglomeraţie ca până acum. Fac
cu prietenii reflecţii asupra mizeriei ce îndurăm aici pentru „ţeară”, pentru
ispăşirea greşalelor, vai! - nu ale noastre… Ne gândim la curăţenia ce-o aveam
la şc. normală şi la reguli ce există în cazărmile germane şi ale noastre sunt
pline de păduchi. Râdem de însăşi durerea noastră şi căutăm a ne înarma cu
nepăsarea faţă de orişice.
Terminai de
cetit o carte: „René” de Chateubriand. Cărticica cuprinde o nuvelă amoroasă cu
tendinţe de incest. E vorba de iubirea mai mult decât frăţească între doi
fraţi. René şi Amelia. Sfârşitul e dureros. Mulţumită tăriei de caracter a Ameliei
, păcatul e evitat. Nuvela e interesantă şi are drept scop să arate
superioritatea religiei creştine.
Hoţul care
furase 98 lei, s’a descoperit singur şi a dat banii păgubaşului. Se zice că e
mustrarea de conştiinţă la mijloc. O fi!.. Nouă nu ni l-a arătat nimeni.
A fost ordin
„de sus” să ascundă de mulţime pe bandit. Protestarăm energic împotriva acestor
măsuri.
12. Luni
Mă deşteptai
blestemând soarta. Am dormit rău toată noaptea din pricina păduchilor şi a
necurăţeniei ce ne înconjoară.
Continuai şi
sfârşii de cetit „Gândirea” nuvelă psihologică-filosofică de Leonid Andreev.
Autorul redî artistic frământările încercate de sufletul unui nebun asasin.
Se făcu o
ultimă şi poate definitivă repartizare pe plotoane a elevilor aleşi să rămână aici. Căzui tot în
plotonul II cu Kiţiba. Mă bucură faptul că în urma atâtor schimbări, colegul
Mitrică a revenit la comp. I unde sunt şi eu.
La 3 p.m.
d-l căpitan strânse comp. în parcul de gimnastică, ne vorbi puţin şi începurăm
exerciţiile militare, cu şefi de grupă aleşi dintre noi acum câteva zile. Eu nu
m-am arătat că ştiu instrucţia militară şi acum îmi pare bine. Capii de grupă
nu o duc bine.
Armata
noastră e scoasă din luptă pentru o lună de zile. Ca să se reorganizeze. Prin
Ianuarie 1917, va intra din nou în luptă. Până atunci, frontul ce-l susţinea, a
trecut în sarcina armatei ruseşti. E trist pentru demnitatea naţională acest
lucru.
13. Marţi
Continuarăm
exerciţiile militare, pe cîmpia din apropiere până la 12. Îmi pare tot mai bine
că nu sunt csp de grupă. Ce păţesc ei! D-nul căpitan e energic tare. După masă
n-am făcut operaţii. Cursurile şc. militare se suspendă pentru 4 zile din
pricina epidemiei de holeră. O comisie sanitară pentru a ne examina a sosit. Pe
cei purtători de vibrioni îi vor izola. Cred că sămânţa holerii încă nu s’a
atins de mine şi nici nu se va atinge.
După amiazi
nu mai ieşirăm la exerciţii militare, ci ni se deteră paturi, câte trei la 6
elevi, adică dormim doi într-un pat de o singură persoană.
Iar fusei în
câmpie de-mi curăţai cămaşa de păduchi. Găsii mulţi. Unghiile degetelor mari mi
se roşiră de de sânge omorând la ei. Mă gândii cu amărăciune că sângele roşu
ce-mi colora unghiile era propriul meu sânge, care în aceste vremuri grozave
hrăneşte atâţia paraziţi. Cât e de scârbos să striveşti un păduche între
unghii?...
Fără să
vreau, mi-adusei aminte de sublima cugetare: ”Nimic nu e mai dureros în timpuri
de restrişte decât amintirea fericirilor trecute!”. Niciodată n-am simţit mai
puternic adevărul acestei cugetări! Când mă gândesc la viaţa ce duceam înainte
de răsboiu şi o compar cu cea pe care o duc acum am în faţă un contrast oribil,
desgustător! Dacă aş avea o putere extraordinară, într-o singură clipă aş
sfărâma planeta terestră, şi în felul acesta mi’nchipuiesc, aş sătura noroadele
de sânge!
Ieşii la 11
a.m. la raport la d-l căpitan şi-i spusei că am nevoie de o baie corporală.
Mi-a răspuns că va avea grijă de toţi. Noaptea, ca să pot dormi, m-am desbrăcat
de rufe. Am dormit rău.
14. Miercuri
Când mă
deşteptai, vocea mi-era schimbată cu totul. Îmi simţeam organul vocii uscat,
ars. Probabil am răcit. Răspunsei la c.p. prietenului Băran, la c.p. primită
ieri.
Comisia
sanitară sosită dela Iaşi îşi începu activitatea: ne inoculă ser antiholeric.
Pentru prima oară fusei şi eu inoculat. La început nu simţii mai nimic, doar o
uşoară umflătură şi durere a muşchiului de la braţul stâng unde mi se făcu
injecţia. Mai târziu, după masă încercai simptome asemănătoare cu ale
Paludismului (frigurilor). Aveam fiori de frig şi mă durea capul. La masa de
seară deabia m’am dus şi n’am avut poftă de mâncare. Eram aproape bolnav.
Mi-amintii că vara ce trecu am fost bolnav şi mama mă îngrija cu multă
dragoste. Acum de m’aş îmbolnăvi rău. N’are cine mă mai îngriji. Cât de curată,
de sfântă şi de dulce e dragostea de mamă! De toate m-aş îndoi pe lumea aceasta
în afară de dragostea de mamă. Noaptea am dormit rău.
15. Joi
Mă simt slab
parcă aş fi fost bolnav o lună de zile. Poftă de mâncare nu prea am. În gât mi-a mai bine.
Soarta
noastră cred că se va îmbunătăţi cât de curând. A venit ordin de la Statul
Major ca prisosul de aici să-l trimeată la Botoşani iar pe evreii
neîmpământeniţi să-i trimeată la corpuri, aşa că vom rămâne numai 300 elevi,
efectivul comp I. Efectivul şcoalei e de 1200 elevi împărţiţi în 4 companii.
Azi se
împlinesc 4 (patru) luni dela intrarea României în războiu. Care e rezultatul?
Mai mult de jumătate din teritoriul ţării e ocupat de inamic, iar armata
noastră sfărâmată e scoasă din luptă pentru ca să-şi adune rămăşiţele şi să se
organizeze din nou. Trist rezultat! Cine-i vinovatul?
- Către
seară – când mă simţii mai bine mă dusei iar în „câmpie” de-mi schimbai rufele,
cari erau pline de păduchi şi pe care le purtam pe mine dela 14 Noiembrie, adică de mai bine de o lună de zile. Şi
cămaşa şi izmenele le lăsai în câmpie. Ismenele nu le voiu mai lua fiindcă sunt
rupte, dar că masa, dacă o mai sta acolo, am s’o iau peste câteva zile, după ce
mă voiu încredinţa că nici urmă de păduche n-a mai rămas în viaţă.
16. Vineri
Chestiunea
cu păduchii ia proporţii. Pericolul devine din ce în ce mai ameninţător. Nici
24 de ore n-au trecut de câd mi-am schimbat cămaşa şi izmenele şi căutându-le,
spre nefericirea mea, le găsii pline de păduchi. Avusei un moment de surpriză
dureroasă, Aşa de repede se înmulţesc aceste lighioane? Când oare mă voiu scăpa
de ele? Şsoala nostră termină cursurile la 1 iunie 1917 – aşa ne-a spus
căpitanul – adică va ţine de aci înainte 5½ luni. Ei bine 5 luni şi jumătate să
mă mănânce pe mine păduchii? La acest gând mă îngrozesc. Mă rog, e mai mult
decât îngrozitor traiul în mijlocul celor mai scârboase parazite. Nu ştiu ce
m’oiu face? Cămăşi de schimbat nu mai am. Sper însă că indiferenţa superiorilor
noştri se va sfârşi odată şi D-zeu le-o da gândul omenesc de a se interesa mai
de aproape de viaţa noastră. Poate ne vor da rufe, ne-o deschide uşile băilor,
altfel e teribil.
Cetesc o
carte: „Minciunile convenţionale ale civilizaţiei noastre”
17. Sâmbăta
Sufăr
simptomele unei influenţe complicată cu guturaiu. Deşi această posibilî
îmbolnăvire e uşoară, aici în împrejurările critice în care trăiesc ea va
deveni grea. Cât de bine ar fi acasă!
Primii o
c.p. dela colegul de şc. normală şi vechiul sincer prieten Gh. Zălog. El e
bolnav la un spital din Botoşani. Îmi scrie cu căldură că e slăbit sufleteşte
în urma atîtor frământări. Simt o sinceră părere de rău pentru acest suflet de
elită, lovit aşa de neîndurător de cruda soartă. Mi-a fost la şc. din Craiova,
timp de 6 ani prieten intim şi-mi va fi şi de acum încolo. Nu-mi pot înăbuşi un
sentiment de duioşie când mă gândesc la frumoasele şi tristele amintiri ce mă
leagă de acest om superior. Îl numisem „arbitrul moralităţii”! Ah! Viaţa de
şcolar cu necazurile şi bucuriile ei mi se reproduce în minte. S’a dus această viaţă,
s’a dus pentru totdeauna. Negreşit, dacă ar fi fost timpuri liniştite, n’aş
regreta-o, că aş duce o viaţă mai mulţumitoare, dar mizeria prezentului – la
care nu mă aşteptam – mă face s-o regret.
18. Dumineca
Vremea
urâtă: astă noapte a plouat s’a făcut noroiu iar şi plouă mereu. „Aici în
Dorohoiu e numai noroiu, Întâmpinăm numai mizerii şi noroi” Ăsta-i un fragment
dintr-un cântec compus de camarazi.
Mă gândesc
eu, de azi într-o săptămână e Crăciunul! Nenorocit Crăciun! Cu câtă nerăbdare
te aşteptam altădată! Mi se păreau an cele 5-6 zile ce te precedează. Şi aveam
dreptate să mi se pară astfel, căci după 4 luni de muncă intelectuală, departe
de satul natal, mă duceam acasă să mă mai repauzez ţi să mă mai distrez în
sânul familiei şi prietenilor cari cu toţi m’aşteptau cu braţele deschise şi cu
veşnicul zâmbet binevoitor pe buze. Acum însă s’au dus bucuriile vacanţei de
Crăciun şi dela mine şi poate şi dela ei. Eu n-am ce aştepta de Ziua „Naşterii Domnului”. Mi-a scrie prietenul
Băran că va veni el pela mine. Ar fi bine, cu toate că dorita sa prezenţă nu
poate înlocui farmecul dragostei de mamă, de frate, etc. nu poate înlocui
frumuseţea rară a horii dela Tismana. Da, am rămas un orfan de părinţi, de
fraţi, de prieteni, de toate bucuriile ce mă împresurau în alţi ani. Crăciunul
ce vine acum va fi cel mai sărac Crăciun din câte am văzut până acum! Iua asta
de sărbătoare împărătească nu se va deosebi întru nimic de cea de azi. De cea
de mâine, etc. Scriind aceste rânduri, simt cum un sentiment de adâncă durere
pune stăpânire pe firea mea întreagă şi un glas tainic pare că îmi zice
compătimitor: „Eşti o fiinţă nenorocită”…
Răspunsei
prietenului Zălog la c.p. ce mi-a trimis.
Plotonul I
şi II – din care fac parte şi eu – fură mutate jos; ni se distribuiră din nou
paturi: la 4 elvi, 2 paturi. La camp. Noastră (I) a mai venit un ofiţer,
locotenent. Dânsul are în seamă dormitorul de sus.
Prisosul de
elevi, cu acte în regulă a fost trimis la Botoşani, iar cei găsiţi „nu bun” şi
fără acte se trimiseră la regimentele respective. Probabil va fi mai bine de
acum înainte.
Guturaiul
s’a pronunţat. Spusei şi lui (in)
Îmi luai
cămaşa pusă în cîmpie ca să mai moară păduchii. O s’o dau la spălat împreună cu
toţi camarazii la o spălătorie a şcoalei. O iscălii ci „I. 138”
19. Luni
Am rămas
numai 300 băieţi care formăm efectivul comp I. Ziua de azi poate fi socotită cu
adevărat ziua începerii cursurilor şc. militare din Dorohoiu. Încă de
dimineaţa. Pela 7½ plecarăm la câmpul de exerciţiu cu un locotenent al cărui
nume nu-l ştiu până acum.
Noroiul e
destul de mare; totuşi nouă nu ne pasă. Ostaşul n’are drept să plângă la
intemperii. O ceaţă deasă ne învăluia, noi mergeam înainte. Ajunşi în câmp, d-l
locotenent ne vorbi de virtuţile morale ostăşeşti. Sigur nu ştiu dar îmi place că
ne spuse că şi „aptitudinile militare” constituie o virtute morală. În fine
începurăm exerciţiile. Ne dete şi un repaus. Suferii foarte mult de frig la
mâini. Mi’ngheţaseră „tiute” aşa că la slut numai putui face nimic. Acum simţii
cât de trebuincioase ar fi mânuşile, dar nu-s.
Pela 11¾
fuserăm înapoi, la cazarmă. Eram plin de noroiu atât de tare, că mi-era mie
scârbă de mine însumi. M’am curăţat dar degeaba. După masă, până la ora 2, îmi
semnai nişte albituri cu „I 138” pentru că se zice că vom da rufe la spălat.
La 2 fix,
plecarăm iar la câmp. Programul zilei
deocamdată e acesta: 8-11½ a.m.; 2-5 p.m.
N celălalt
timp suntem liberi. Culcarea la ora 9 seara şi deşteptarea la 5½ a.m.
Continuarăm
felurite exerciţii, bineînţeles fără armă. Ne puse şi la concurs de fugă. Seara
când nr înapoiarăm la şcoală (cazarmă) locot. Ne spuse: „Sunt mulţumit pe ziua
de azi, de D-v, ca începători”… Nu mă simţii măgulit.
Avem acum
trei ofiţeri. A mai venit un lt. pentru plot. III şi IV
De la
stânga:
Nicola
Chiţiba, Gheorghiţă Aurariu, Costică Popescu, Ion Aurariu
2.V. 1917 În tranşee pe Valea
Şuşiţei
Astăzi îmi
cetii notiţele zilnice şi suprim mai multe părţi care – după părerea mea – nu
trebuie să fie ştiute de oricine.
E posibil ca
acest carnet să rămână de mine, să fie luat de mâini străine. Nu cuprinde
lucruri importante nici interesante pentru cineva, afară doar de prieteni de-ai
mei cari l-ar putea păstra ca o amintire. Cele ce am scris n’au vreo valoare
literară, nici ca formă, nici ca fond.
Forma în
unele părţi e chiar caraghioasă, iar fondul obişnuit: păţanii de-ale mele,
reflecţii simple.
În raport cu
gradul de cultură ce posed – 6 clase normale – cu vârsta – 19-20 ani – şi cu
timpurile în cari am scris însemnările mele – nu le-am putut revedea şi corecta
îndeajuns – cred că nu se putea face mai mult.
Elev-plutonier
Aurariu Ion
Tranşeele
din Valea Şuşiţii.
Cota 625.
----
Nicolae N. Tomoniu - Membru
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Din
memorialul
Ion
Aurariu – „Prin vremuri de război”
- cu prefaţă şi adăugiri de Nicolae N. Tomoniu -
Glorie soldaţilor, gradaţilor şi
ofiţerilor Tismanei participanţi la
Războiul pentru Reîntregirea Neamului 1916-1918 ! Recunoştinţă eroilor!
Iată că, după inserarea succintă în „Monografia oraşului Tismana” a
combatanţilor supravieţuitori şi a listei eroilor primului război mondial,
începem o detaliere a evenimentelor de atunci care au lăsat Tismana plângând
după cei căzuţi în luptă. Soţi, prieteni, intelectuali, funcţionari publici,
comercianţi, plugari, ungureni, ţigani dar şi floarea tinerimii satului chemată
să-şi dea viaţa pentru ca cei rămaşi acasă să trăiască liberi într-o ţară
respectată în lume.
Pomelnicele bisericilor din toate satele Tismanei sunt pline de foştii
combatanţi din Regimentul 18 Gorj, care au lăsat jertfa de sânge de-a lungul
sutelor de kilometri de bătălii sângeroase de la Defileul Jiului şi până în
îndepărtata Moldovă la Mărăşti şi Mărăşeşti.
Am relatat în revista „Sămănătorul” despre faptele de vitejie ale
căpitanului Ion Neferescu şi sergentului
Ghiţă Barbu Bărbulescu, am amintit în monografie locotenenţii Matică Şerbu,
Coman Aurariu – Vânăta; tismănenii Călin I Văcariu, Leonte Cernăianu, Mihai
Puiu; Nicu Cazacu şi Mişu Buzner din Mahala, ungureanul Vasile Galeţescu dar şi
de Mitică Butiuc care deşi cu o deficienţă fizică ce nu-l făcea apt pentru
participarea la război, a cerut să fie înrolat voluntar pierzându-şi viaţa.
Astăzi avem în noua carte „Prin
vremuri de război” tipărită la editura noastră, un memorial de război al
lui Ion Aurariu care ne aduce amănunte cutremurătoare din aceea conflagraţie
mondială ce a umplut cimitirele Tismanei de eroi.
„Drumul strategic
1916”, care urca pe plai la Merişor, pornind de lângă iazul morii mânăstirii
Tismana, era cuprins la 21.09.1916, între
