PEŞTIŞANI - O ISTORIE PLINĂ DE DATE INEDITE
|
PEŞTIŞANI – COMOARA DE LÂNGĂ NOI
 |
| Drumul Bistricioara la Peștera Cioara |
Spunând Peştişani, gândul te duce la marele nostru
Constantin Brâncuşi şi la liceul cu acelaşi nume de aici. Fiind invitat să particip o întâlnire
prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la absolvirea Liceului “Constantin
Brâncuşi” din Peştişani, am luat la rând arhiva, constatând că deţineam o adevărată comoară. Răsfoind şi
ziarele am constatat că unii jurnalişti scriu despre Peştera Ciorii într-o
totală confuzie de date şi termeni. Culmea amatorismului o deţine un jurnalist
care relata în ziarul său la începutul lunii mai 2007, că peştera „este cea mai
veche aşezare (sic!) umană din Europa” şi se intră în ea „cu mare dificultate”.
Să clarificăm lucrurile prin textele bine documentate ale speologilor şi prin
imagini semnificative de la faţa locului.
CONFIGURĂRI DIN VREMURILE
GLACIAŢIUNILOR
 |
| 1. Drumul la Peștera Cioara |
Zona de nord-vest a
judeţului Gorj fiind o zonă de confluenţă a Podişului Getic cu înălţimile
Carpaţilor meridionali, este din punct de vedere geologic, dar şi biologic după
cum vom vedea, foarte interesantă. Urmărind activitatea reţelelor hidrografice
pe carstoplenele aflate din abundenţă aici, se observă că ele s-au dezmembrat
prin captări subterane dar peste tot se pot regăsi fragmente de văi vechi,
înşeuări prin care au trecut văile, lăsând în la vedere pietrişuri alohtone.
Acest fapt arată că în Carpaţi carstoplenele au parcurs acelaşi drum cu
platformele de eroziune, fiind rezultatul unor modelări succesive şi a unor
ridicări sacadate dând peisajului un aspect mirific.
Se poate observa cu
ochiul liber din dealul Manilor sau al Arcanilor că la nord de Peştişani şi
Tismana, bara de calcare de pe aliniamentul Dobriţa - Runcu – Boroşteni -
Sohodol - Padeş - Ponoare are o poziţie coborâtă faţă de crestele Carpaţilor
Meridionali. Străpungerea acestui brâu calcaros de către ape s-a făcut fie prin
drenaje subterane, fie prin chei adânci, dând zonei un aspect de mare interes
turistic.
 |
| 2. Inainte de Pestera Cioara |
Calcarele cheilor
Sohodolului de Runcu sunt bine cunoscute datorită drumului judeţean DJ 672C
care le străbate dar la fel de spectaculoase sunt calcarele de la izvoarele
Bistriţei, Piatra Boroştenilor, Cheile Pârgavului de la Topeşti, Cheile
Sohodolului de Izvarna, Piatra Pocruii, lapiezurile Ruşchiului sau columnele
Steiului Coziei de la Sohodol. Cu toate că dificultatea căilor de acces le fac
mai puţin cunoscute, ele sunt unice în felul său. Spre exemplu, pârâul de pe
platforma Ponor, la nord-vest de Peştişani, intră subteran în Ponor, poate fi accesat la mijlocul cursului prin Peştera
Haiducilor, izvorăşte a doua oară din Peştera Pârgavului, are doi kilometri
curs de suprafaţă, intrând apoi din nou subteran în Cheile Pârgavului. Un
traseu asemănător îl au „bâlbăroasele” din jurul Peşterii Fuşteica de la
„Izvarna Tismenii”.
 |
| 3. Intrare la Pestera Cioara |
Cum s-a ajuns aici?
Cum a putut natura să şlefuiască o atât de măreaţă operă de artă? Niciun
alt relief de modelare ciclică (vezi
caseta de mai jos) din România nu însumează trei platforme de eroziune, pe trei
nivele diferite, cum este cazul în Carpaţii Meridionali.
Ca vechime, în
paleogen a avut loc modelarea platformei Borăscu. După ridicarea în bloc a
Carpaţilor, ca urmare a mişcărilor savice, platforma Borăscu este ridicată şi
ea, dar odată cu dezmembrarea ei sunt denudate şi calcarele care ulterior sunt
supuse unei carstificări de suprafaţă.
La limita
miocen/pliocen au loc mişcări attice, care duc la ridicarea Carpaţilor iar în
pliocen, la nivelul lacurilor pliocene (panonic şi dacic) are loc tăierea
platformei Gornoviţa şi a carstoplenelor corespunzătoare. Sunt săpate în regim
freatic vaste reţele subterane care apar astăzi ca peşteri. Ultimul act în
devenirea Carpaţilor îl reprezintă înălţarea generală din timpul mişcărilor
valahe, când lanţul dobândeşte înălţimea actuală.
Platforma inferioară
este ridicată acum la 400-500 m altitudine, purtând cu ea carstoplenele cu
peşterile respective. În concluzie, geneza şi evoluţia carstului din zona
Peştişani trebuie văzută în contextul configurărilor inter şi post-glaciare ale
întregului relief muntos din România, fiind determinate de fazele de ridicare a
Carpaţilor şi de evoluţia lor policiclică.
1.
PRIMELE LOCUIRI MUSTERIENE
 |
| 4. Intrare la Pestera Cioara |
Musterianul este
prezent în numeroase peşteri, dintre care cele mai interesante sunt Peştera
Muierii de la Baia de Fier, Peştera Bordu Mare, Peştera Curată şi Peştera
Spurcată de la Nandru, Peştera Cheia, Peştera de la Gura Cheii, Peştera
Hoţilor, Peştera din satul Peştera şi Peştera Cioarei de la Boroşteni.
În aceste peşteri, alături de
unelte lucrate în majoritate din cuarţit la care se adaugă multe oase
prelucrate, s-au găsit numeroase resturi scheletice de animale de climat rece,
care atestă că este vorba de un glaciar şi că locuitorii peşterilor erau buni
vânători, nedându-se înapoi nici chiar de la vânarea mamutului sau a rinocerului.
Resturile scheletice de om găsite în ţara noastră arată că tehnica musteriană
era exercitată nu de populaţii neandertaloide, ci de omul de tip Cro-Magnon.
 |
| 5. Intrare la Pestera Cioara |
Stratul de cultură musteriană din
peşteri este gros, ceea ce denotă o locuire îndelungată, determinată de
climatul aspru al glaciarului Wurm. După o întrerupere a locuirii dovedită de
un strat steril interglaciar, în diverse peşteri apare un strat de cultură
aurignaciană (Peştera Muierii de la Baia de Fier, Peştera Bordu Mare, Peştera
Cheia, Peştera de la Gura Cheii, Peştera de la Bran şi Peştera Cioclovina). În
acest strat uneltele sunt asociate cu animale de climat rece, ceea ce dovedeşte
că vânătorii aurignacieni foloseau peşterile ca adăpost împotriva frigului
provocat de ultima oscilaţie glaciară.
Locuirea a fost însă de scurtă
durată către sfârşitul paleoliticului apărând cultura gravetiană, cu nivele
subţiri, deasupra nivelului aurignacian, cultură care încheie paleoliticul
superior.
 |
| 6. Interior Nicu Tomoniu și Alex Guță |
Odată cu retragerea definitivă a gheţarilor acum 10.000 de ani şi
instalarea pădurilor în locul tundrei şi al stepei reci, triburile de vânători
ies din peşteri şi de aici înainte peşterile nu vor mai fi locuite decât
întâmplător, pe scurte durate şi din motive strategice, nu climatice. Noul tip
de viaţă, impus de schimbarea florei şi a faunei, determină modificarea
uneltelor, micşorarea dimensiunilor lor ducând la aşa-numitele microlite.
INTERGLACIARUL BOROŞTENI
 |
| 7. Interior Nicu Tomoni |
Dicţionar: MUSTERIAN
- al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. PALEOLITIC - perioada vechii
pietre cioplite (1.000.000 - 100.000 ani, paleoliticul inferior, 100.000 -
40.000 ani, paleoliticul mijlociu (mezolitic) şi 40.000 - 10.000 ani
paleoliticul superior (neolitic))
MUSTELIDE - Familie de mamifere carnivore cu corp suplu, cu picioare
scurte şi cu coadă lungă. Majoritatea au glande urât mirositoare. Din cuvântul
latin Mustela = nevăstuică. Exemplu de mustelide: jderul, viezurele, dihorul,
vidra.
Descriere a
Interglaciarului Boroşteni: perioadă majoră de încălzire, echivalentă cu
ultimul interglaciar al Pleistocenului, cunoscut în nomenclatura alpină ca Riss-Wurm. În
staţiunea eponimă, „Peştera Cioarei” de la Boroşteni, comuna Peştişani, Gorj,
se caracterizează prin derularea următoarelor faze de vegetaţie:
fază de pădure, cu
molid-pin; fază de pădure, cu molid-brad-alun; fază de peisaj deschis cu petice
rase de pădure formate din tei şi alun în regiunile joase şi brad şi molid în
etajele superioare; fază de pădure, mai cu seamă în a doua parte, formată în
primul rând din carpen, alături de alun-stejăriş amestecat pin; fază de pin.
 |
| 8. Interior Claudia Guta |
În timpul ultimei faze polenul de pin însuma
în jur de 50% la altitudinea de 300 m, demonstrând că pe crestele Carpaţilor
Meridionali frunzele deveniseră
persistente de la un an la altul. Se poate estima că temperatura în
Interglaciarul Boroşteni a fost mai ridicată decât în timpurile noastre
Interglagiarul
Boroşteni fiind contemporan cu CULTURA MUSTERIAN este necesar să spunem câteva
cuvinte şi despre aşezarea paleolitică din Peştra Cioara. Aici s-au identificat
mai multe straturi de cultură din musterian şi paleoliticul superior într-un
sediment de peste 4 m grosime, păstrat în condiţii bune. Aşezarea se face
remarcată prin descoperirea în partea inferioară a coloanei stratigrafice a
unor unelte de cuarţit şi resturi faunistice care atestă cea mai veche locuire
musteriană de pe teritoriul României.
Acestea sunt depuse într-un sediment de vârstă interglaciară care, după
locul descoperirii, a primit denumirea de interglaciarul Boroşteni.
Cercetările noi în endocarstul din sudul munţilor
Vâlcan de la Peştera Vulpii, com. Boroşteni şi Dâlma Peşterii, com. Dobriţa au
mărit aria geografică a identificărilor de unelte şi faună.
SĂ LĂSĂM SPECULAŢIILE
JURNALISTICE DEOPARTE
 |
| 9. Interior Claudia Guta |
Există jurnalişti care, în goana lor după
senzaţional, scot din contextul general cercetările de la Boroşteni, dând un
caracter de unicat musterianului, interglaciarului şi peşterii Cioara. Dar
cultura musteriană şi fenomenele interglaciare trebuie văzute din prisma
fenomenelor globale petrecute pe planetă. Viaţa pe pământ, etapele ei, s-au
petrecut în acelaşi timp geologic având în vedere că secolele reprezintă un
moment infim care se neglijează pur şi simplu când este vorba de, spre exemplu,
de 4,5 miliarde de ani. Pretenţia de a prezenta Peştera Cioara (sau o alta!) ca
unicat în zonă, în judeţ şi chiar în lume, este ridicolă!
Se poate afirma de pildă că pe întreg aliniamentul
Dobriţa, Runcu, Boroşteni, Topeşti, Tismana, Sohodol, Padeş, Ponoare aproape că
nu există peşteră accesibilă şi cu un depozit sedimentar care să nu conţină
URME DE CULTURĂ UMANĂ dintr-una din perioadele istorice!
 |
| 10. Interior Nicu Tomoniu |
O altă diversiune lansată ca „bombă jurnalistică” o
reprezintă „locuirile umane din peşteri”.
Locuirea umană în peşteri n-a fost niciodată
permanentă în zona temperată a globului. Omul primitiv îşi găsea în peşteri un
refugiu ad-hoc în timpul vânatului. După perioadele dificile de oscilaţie
glaciară, el a ieşit în final definitiv din peşteri. Pentru om, ele n-au fost
decât un refugiu temporar. Doar animale de mici dimensiuni care au găsit aici o
minimă sursă de hrană, s-au adaptat la mediu şi nu au mai ieşit niciodată.
După retragerea gheţarilor, trăsătura caracteristică
a peşterilor în paleoliticul superior o constituie deci pentru om doar un
refugiu strategic. Numai fauna cavernicolă s-a dezvoltat de sine stătător şi a rămas
definitiv legată de acest mediu. Pentru că animalele dau dovadă de o mare
capacitate selectivă, caută condiţii preferenţiale care să le permită o
dezvoltare normală cu pierdere cât mai mică de energie. În acest caz da, se
poate vorbi de animale care s-au dezvoltat endemic. Fiecare peşteră a permis
doar anumite condiţii de viaţă şi fauna din ea s-a adaptat acestor condiţii
creând specii unicat. Astfel, pe străvechile noastre plaiuri din zona vestică a
Podişului Getic, îşi au leagănul specii unice în lume. În peşterile din „Gura
Plaiului” şi „Chiciura” dealuri vecine cu dealurile Boroştenilor există
speciile endemice „Tismanella chappuisi diversa”, „Trichoniscus cf. inferus”,
şi „Trachysphaera jonescui tismanae”. Prezenţa însă a unor specii comune, ca de
pildă „Harpolithobius oltenicus”, „Onychiurus cloşanicus” şi „Cloşania
Winkleri”, atestă faptul că în timpuri geologice demult trecute, lanţul de
peşteri Boroşteni, Gura Plaiului, Tismana , Pocruia, Apa Moiştii, Cloşani, erau
legate biologic una de alta prin cursuri subterane.
 |
| 11. Oameni cu prosti cu reaua cuvinta |
Dar nu numai bogăţia faunistică a peşterilor fac din
zona Boroşteni – Topesti - Tismana un reper turistic aparte. Faptul că Pânza
Getică ca unitate tectonică, este una dintre cele mai vechi iar urmele glaciare
în zona crestelor înalte se văd şi astăzi, ne îndeamnă fără îndoială la
drumeţii.
Încheiem cu un celebru paragraf al cercetătorului
Mircea Bleahu:
„Prezenţa în
peşteri a numeroase unelte din piatră şi os şi a resturilor ceramice aparţinând
diverselor culturi nu trebuie interpretată ca o preferinţă a oamenilor acestor
culturi pentru peşteri, ci că în aria de răspândire a acelei culturi existau şi
peşteri care au fost utilizate.”
PEŞTIŞANI – COMOARA DE LÂNGĂ NOI
(Seria a II-a)
Peştişani
nu înseamnă, aşa cum spuneam într-un articol precedent, numai comuna marelui
nostru Constantin Brâncuşi şi Liceul “Constantin Brâncuşi” din localitatea de
reşedinţă.
Am scris
despre interglaciarul Boroşteni şi Peştera Cioara precum şi despre faptul că
prezenţa lor pe raza comunei reprezintă o adevărată comoară. Ştiaţi că satele
comunei Peştişani, cu excepţia unui metoh disputat prin moarte de om, n-au
aparţinut Mânăstirii Tismana? Continuăm seria
dezvăluirilor inedite despre Peştişani, răsfoind documentele vechi
legate de satele aparţinătoare.
2. ATESTĂRI DOCUMENTARE, DATE
IMPORTANTE DIN VIAŢA LOCALITĂŢII
PEŞTIŞANI – DATE GENERALE
Suprafaţa comunei Peştişani este de 216,87 km² iar
populaţia în anul 2002 era de 4.283 locuitori, răspândiţi în şapte sate:
Peştişani, Boroşteni, Brădiceni, Frânceşti, Gureni, Hobiţa, Seuca.
Densitatea locuitorilor este de doar 19,74 loc./km²
având în vedere că teritoriul său porneşte de la o altitudine de 2-300 metri şi
urcă în munţi până în creasta Oslei care ajunge până la 1946 m. Este amplasată
in jurul latitudinii nordice de 45°04 min. şi pe meridianul estic de 23°02 min.
Reşedinţa administraţiei publice locale a comunei se
află în localitatea Peştişani, care are codul poştal 217335, primar fiind Pavel
Ion Florin, care conduce comuna din anul 2004.
Prin poziţia sa în zona Subcarpaţilor Getici,
climatul local are un pronunţat caracter mediteranean. Castanul, nucul şi
alunul cresc spontan în această zonă. Totuşi, castanii aduşi din pepiniere
străine nu s-au putut aclimatiza. Ei s-au îmbolnăvit, transferând boala şi
celor autohtoni datorită faptului că Valea Bistriţei este străbătută fie de
curenţi foarte reci iarna, favorizaţi de zăpezile Oslei, fie de vânturi
secetoase vara, care provin din depresiunile getice.
Cu toate acestea, pădurile reprezintă cea mai mare
parte din suprafaţa comunei, aceasta impulsionând industria mică locală,
reprezentată prin numeroase fabrici particulare de prelucrare a masei lemnoase
amplasate de regulă în zona Gureni.
Construcţia a două mari lacuri de acumulare pe râul
Bistriţa au permis dezvoltarea reţelei de drumuri din apropierea masivului
Oslea înscrind comuna printre
localităţile de week-end şi de drumeţii inedite prin Munţii Vâlcan. În acest
fel, turismul impulsionat până aici doar de „Casa memorială Constantin
Brâncuşi” de la Hobiţa şi-a lărgit în mod evident domeniul de vizitare,
turismul cultural de la Hobiţa rămânând o simplă componentă. În imagine, câteva
date ale comunei Peştişanii din anii interbelici.
BISERICILE PEŞTIŞANILOR
Bisericile vechi din comuna Peştişani sunt din lemn
şi numai cele construite recent sunt din zid. Ele ţin de Arhiepiscopia Craiovei
fiind deci biserici ortodoxe. Iată vechimea lor, după anul scris pisanii:
Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva"
PESTISANI, ctitorie 1735
Biserica de lemn "Intrarea in Biserica"
HOBITA, ctitorie 1822
Biserica SEUCA, ctitorie 1888
Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" (catun
Boasca) FRANCESTI, ctitorire 1823
Biserica BOROSTENI, ctitorie 1935
Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, sub
nr. de inv. 178020, deţine o donaţie "Biblie N.T. Evanghelie"
în limba română, datată 1644. Pe coperta 1 verso, este menţionat ca deţinător
istoric, Biblioteca Peştişani, jud. Gorj.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN COMUNA
PEŞTIŞANI
DOCUMENTELE VECHI ALE
COMUNEI
O diversiune lansată de unii cercetători gorjeni
pentru a face localitatea Peştişani „cât mai veche”, este asocierea numelui său
cu vechiul sat Pesticevo, aflat spre părţile Dunării în apropierea mânăstirii
Vodiţa şi dat acesteia încă din primele hrisoave ale basarabilor întemeietori
de ţară.
Identificarea localităţii Pesticevo o face Ioan
Corvin de Huniade voievod al Ardealului, căpitanul suprem al oştirilor
regatului ungar, prin actul dat la 20 oct. 1444. Asemenea diplomei împăratului
Sigismund, dată în 1419 la Vodiţa, Ioan Corvin dă ştire „tuturor dregătorilor şi
prefecţilor şi pârcălabilor, şi vameşilor, şi birarilor, şi la tot omul ce
ascultă de mine; să se ferească a face vreo bântuială mănăstirii popii
Gherasim, sfântului Antonie de la Vodiţa şi prea sf. Născătoare de la Tismana,
pentru că pe ei însumi eu i-am luat la mâna mea … să le fie slobod tot ce au
fost acelor mânăstriri … aproape de mânăstirea sf. Antonie de la Vodiţa: satul
Jidoştiţa şi Şuşiţa … pe Dunăre Vadul Cumanilor şi la Blatniţă, Saghievăţul şi
Pesticevul şi Toporna…” prin acest act Ioan Corvin delimitând clar
localităţile de lângă Dunăre. Mai mult, în acel act nu se consemnează nici
Peştişanii şi nici un sat aflat pe râul Bistriţa ci doar sate de pe Jaleş,
ţinut de moştenire al doamnei Calinichia a lui Radu Vodă (1377-1383), de la
unguroaica Clara de Dâboka, soţia doua a lui Nicolae Alexandru (1301-1364,
domnie 1352-1364). În act, de la Jaleş, Ioan Corvin trece direct la satele de
pe Tismana şi anume, Tismana şi Sârbişori care era vecin cu Ohaba Peştişanilor
şi Ploştina Drăgoeştilor de lângă Hobiţa.
Ca urmare, ţinuturile Peştişanilor nu fuseseră date
în danie de voievozi Mânăstirii Tismana şi nu sunt consemnate în actele
domnitorilor decât confirmând unora stăpânire pe acele ţinuturi. Astfel, în
actul dat de Vladislav al doilea, în anul 1451 (aceasta fiind prima atestare
documentară a satului) se consfinţeşte lui Barbu şi altor cete, stăpânire peste
jumătate din Peştişani.
Documentele vechi ce ţin de Peştişani nu sunt deci
legate de sate ci de ţinuturile (stranu)
evului mediu aparţinătoare actualei comune Peştişani, la fel cum şi Tismana
este consemnată în hrisovul lui Dan Vodă
(3 oct. 1385) nu prin numirea satului ci prin ţinuturile Ruşestilor şi
Ligăceştilor (I Tismeni po dvoiu stranu elico bî ligaceskoi i ruşesco).
Astfel, la nordul Brădicenilor aveau moşii
Drăgoeştii care ţineau însă şi părţi de teren spre sud-vestul comunei de astăzi
şi anume „Ploştina Drăgoeştilor”. Acest ţinut (asociat bineînţeles ca şi în
multe alte cazuri cu un sat cu acelaşi nume, în timp dispărut) se afla la vecin
cu Ohaba (Ohabiţa în traducere târzie, Hobiţa astăzi) şi Sârbşorilor (Şerşorii
Tismanei de astăzi). Legat de Ohaba,
Neagoe Basarab prin actul din 30 apr. 1518, confirmă în această parte
stăpânire, peste cinci părţi de ocină, lui Datco şi cetei lui. Tot prin acel
act se confirmă şi nişte cumpărături la Brădiceni, acesta fiind deci prima
atestare documentară a acestui sat.
În alt act din 7 august 1523, Barbul Postelnicul din Tg. Jiu dăruieşte Mân.
Tismana un sălaş de ţigani pentru a fi trecut în pomelnic el, tatăl său, fraţii
săi şi fii săi.
Semnează ca martor şi Barbul Armaş din Peştişani, aceasta fiind o dovadă că
satul Peştişanii nu era sub stăpânirea Mân. Tismana deoarece martorul putea
jura numai ca independent de părţile în cauză.
De altfel, între stăpânii moşiilor din Peştişani şi
călugării Tismanei vor avea mereu loc diverse conflicte şi chiar omoruri pe
motiv de cotropire a unor teritorii. Astfel, pe timpul lui Neagoe Basarab
călugării cotropind Topeştii, Moise Vodă se vede nevoit să dea poruncă la 22
mai 1530, lui Datco din Drăgoeşti, „să-i fie Topeştii de lângă Tismana
jumătate” deoarece la judecată „călugării au rămas de lege”. Drăgoeştii sunt
atestaţi deci documentar în anul 1530.
Moşiile din Peştişani se întindeau până în
„Peştişanii de sus” şi erau moşii de moştenire deci nu puteau fi date
mânăstirii Tismana. Ca atare, hrisoavele domnitorilor se limitau doar la
întărirea lor de drept. Cum ar fi, spre exemplu, hrisovul dat de Vladislav Vodă la 10 iunie
1525,
prin care se recunoaşte lui Dragomir şi fraţii săi, lui Stanciu şi fraţii săi,
lui Maniul şi fraţii săi şi altora, munţii Muncelui, Gemeni (Azi Piatra
Boroştenilor) şi Prislopul Stogului pentru că au fost ale lor drept moşii şi de
moştenire.
Ca atestări documentare, satul Gureni este amintit
pentru prima oară tot în acest act din 10 iunie 1525, lui Dragomir revenindu-i
şi „via de la plaiul Gurenilor”, satul Frânceşti apare în acte în hrisovul lui
Mircea Turcitul din 5 mai 1583,
(În revista aniversară a liceului se avansează data de 27 mai 1510 dar fără
trimitere la sursă) când dă popii Ion şi călugărului Vasile stăpânire peste o
delniţă cumpărată de la Mihăilă din Frânceşti cu 750 aspri iar satul Seuca este
atestat documentar în anul 1604 de domnitorul Radu Şerban.
Interesantă este atestarea satului Boroşteni (Borăşti) care se face de Mircea
Vodă Pretendentul chiar în Borăşti la 29 oct. 1509, actul dat confirmând m-rii
Tismana stăpânire peste satul Ceaurii „fiind
bătrână şi dreaptă moştenire” încă din vremea strămoşului său Mircea cel Bătrân.
La fel de interesant este şi faptul că deşi satele
Borăşti şi Peştişani nu s-au dat prin nici un hrisov în stăpânirea m-rii
Tismana, ele se bucurau de anumite
privilegii în schimbul pazei cu 50 de oameni la mănăstire. Poruncă pentru
anumite scutiri de dări aveau doar satele Tismana, Izvarna, Costenii,
Sohodolul, Groşanii şi Masloşi, dar pentru paza mânăstirii toţi aceştia
răspundeau cu capul: „iară de nu veţi
păzi şi să va face vreo pagubă sfintei m-ri bine să ştiţi că nu veţi plăti cu
bucatili ce numai cu capitili”.
Dacă satele Peştişanilor nu au aparţinut Mănăstirii
Tismanei, numeroase documente vorbesc despre conflictele de hotar cu Peştişanii
şi retrasarea lor după multe gâlcevi. Un singur metoh a fost dat Mânăstirii
Tismana iar istoria lui s-a lăsat cu sânge şi moarte de om. La 30 martie 1649,
Matei Vodă în documentul său dat la Târgovişte, înşiră întreaga istorie a
cumpărării cu 2200 de aspri, de către sătenii din Peştişani, a unui teren în
Ploştina Drăgoeştiilor, „din hotarul Hobiţei până în piatra părăului peste tot
hotarul şi din dealul Maniului şi din drumul Teleştilor până peste apă”. Nu
peste mult timp, moşia a fost cumpărată de popa Ioan şi călugărul Vasile: „… ei fiind mai volnici au întors banii
Peştişanilor înapoi 2200, însă cu jurământ să facă mănăstire în acel loc, şi au
făcut popa Ioan şi călugărul Vasile m-re acolo pe hramul intrării în biserică a
Născătoarei de D-zeu… iar când a fost în zilele răp. Şerban Vodă, aceşti mai
sus zişi oameni vânzători s-au sculat şi au omorât pe popa Ioan şi pe călugărul
Vasile acolo la metoh şi au luat moşia lor iarăşi înapoi şi de atunci până acum
în zilele D-niei Mele a stat acel metoh pustiu. Apoi când a fost acum în zilele
D-Mele călugărul Antonie de la sf. m-re Tismana care s-a tras din sângele acestor
călugări Ioan şi Vasile a ştiut că acel metoh l-a fost cumpărat Ioan şi Vasile
şi această moşie mai sus scrisă s-a apucat şi a tăiat toată pădurea şi a
curăţit şi a făcut, tot în acel loc biserică şi chilii şi a voit să facă şi
moară … însă nişte strănepoţi ai acestor vânzători mai sus zişi … au ridicat
pâră şi oprind pe călugărul Antonie n-au voit să facă moară acolo. Intru aceia
păr. Ioan egumenul şi cu călugărul Antonie … au venit înaintea D-Mele în marel
Divan şi au arătat cartea lui Mihnea Vodă de cumpărătură … şi D-Mea am căutat
şi am judecat … şi am adăogat la sf. m-re Tismana pentru ca pomană să fie sf.
mân. De moştenire şi de întărire…”
La încheierea acestui paragraf privitor la istoria
veche a Peştişanilor, facem precizarea că presupunerile că Peştişanii s-ar
trage din locuitorii satului Peştiş, judeţul Hunedoara, n-au nici un temei. Din
cele de mai sus se vede că Peştişanii aveau terenuri de moştenire întinse şi
erau deja bogaţi pe vremea când călugărul sârb Nicodim sosi la Tismana să ctitorească
mânăstirea. Regatul maghiar distrus complet de tătari în 1247, din contră,
acorda toate facilităţile valahilor pentru a repopula Ardealul. Mulţi locuitori
din Ţara Românească, sătui de tot felul de dări, au trecut atunci munţii pentru
a întemeia acolo sate cu acelaşi nume pe care le aveau de unde au plecat. Migraţia inversă din Ardeal în Oltenia, are
loc câteva secole mai târziu când regatul maghiar era acela care supunea
crescătorii de animale la tot felul de dări. De altfel, se cunoaşte clar că migraţia
ungurenilor din Mărginimea Sibiului în nordul Olteniei nu a avut loc decât cu
doar câteva secole în urmă şi nicidecum în vremea basarabilor când Haţegul,
Almaşul şi Făgăraşul era sub stăpânirea lor. O singură migraţiune a avut loc în
Brădiceni, în timpul stăpânirii austriece (1718-1739) când în Brădiceni a fost
instalată compania Leib şi au fost asezate 36 de familii de bulgari catolici
chiproviceni. Carol al VI-lea, împaratul Austriei, le acorda privilegiile şi le
permite ţinerea unui bâlci la 8 septembrie şi a unui târg săptămânal, aşezarea
numindu-se "oppidum" (oraş).
Citind acest articol, gândul ne duce la gâlcevile
politice de astăzi şi la faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, românul
era credincios doar în Dumnezeul lui şi nu respecta nici
popii nici călugării.
Nimic nou sub soare, am putea spune…
Relief
de modelare ciclica
Relieful de modelare ciclică sau
mai simplu, al suprafeţelor de eroziune, reprezintă rezultatul modelarii
îndelungate, exercitată de ansamblul factorilor morfogenetici asupra
substratului anterior de roci si forme de relief, până la erodarea totală,
formându-se o peneplenă. Spre exemplu,
porţiunile vechi ale Dobrogei, Dobrogea hercinică şi Dobrogea
caledoniană) au fost erodate de a lungul timpului până la aspectul de
peneplenă. De asemenea, suprafeţele de eroziune care se găsesc la altitudini
mari şi sunt sculptate pe şisturile cristaline din Carpaţi sunt interpretate ca
o peneplenă. In Carpaţii Meridionali aceasta peneplena este mai tipica, se afla
situata la 2.000 - 2.200 m si a fost denumita platforma Borascu. Alte doua
platforme de eroziune se afla la 1.200-1.600m (platforma Riu Ses) si 1.000m
(platforma Gornovita. Identificarea si denumirea acestor platforme a fost
facută prima oara de geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955),
stralucit fondator al geografiei moderne, membru de onoare al Academiei Romane.
Prof. Nicolae N. Tomoniu,
astăzi pensionar, 75 de ani la data 12 nov.
2019
Articol rescris la octombrie 2019
