Faceți căutări pe acest blog

duminică, 2 septembrie 2018

Nicolae N. Tomoniu - Zona Tismana în primul război mondial


Zona Tismana în primul război mondial  *** Un documentar de Nicolae N. Tomoniu

Situația tactică generală înainte de declanșarea războiului.


După o expectativă îndelungată, între Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria) şi Antantă, România intră în război contra Austro-Ungariei mai ales la presiunile Rusiei - care-şi vedea ofensiva din Galiţia împotmolită – şi ale generalului Jofre, comandantul suprem francez ce avusese şi acesta un eşec în ofensiva de pe Somme care eşuase.
Armata română se prezenta astfel la război împinsă de la spate de un ultimatum al Antantei (Rusia, Franţa, Italia, Portugalia, Imperiul Britanic, Grecia, Serbia, Belgia, Muntenegru). Ea n-avea nici pe departe experienţa războiului aşa cum avea Germania, nici pregătirea tactică necesară unei acţiuni ofensive imediate şi nici pregătirea morală. Mai mult, se decisese începerea războiului taman de Sântămăria Mare, 14 aug. 1916, când o bună parte din efectiv era în permisie.
Astfel, în primele zile ale războiului, ostaşii români a căror instruire se rezumase la defilări, parade, exerciţii cu manechine, teorie, corvezi şi… bătaie, au trecut prin momente de panică, au părăsit rândurile, fugind înapoi năuciţi de frică. Existau însă şi ofiţeri care-şi obişnuiseră ostaşii în campaniile de război anterioare cu exploziile de obuz, piuitul gloanţelor, gemetele muribunzilor, atacurile surpriză. Pe aceştia s-a bazat ofensiva noastră în Transilvania dar şi pe raportul de forţe foarte bun, celor 420.000 militari români, organizaţi în 235 batalioane li se opuneau 40.000 de militari organizaţi în 50 de batalioane din care majoritatea foarte slab instruiţi, mai ales ungurii care în sunetele de asalt ale gorniştilor români, urletele de fiară ale ostaşilor noştri, scăpau cu viaţă doar rupând-o la fugă, ştiind bine că peste tranşeele lor se năpusteau vitejeşte românii cu baioneta la ţel.
Din păcate, aceste mici atacuri de poziţie de pe graniţă nu au continuat cu o ofensivă generală decât în seara zilei de 27 august 1916 când trei armate române au trecut la atac simultan. Ocupând trecătorile din Munţii Carpaţi, operaţiunile au fost încununate de succes, obligând forţele austro-ungare la o retragere generalizată dar s-a dovedit că strategia română ignorase armata bulgară din spatele ei. Operaţiile au fost oprite temporar la 10 septembrie 1916, pentru executarea operaţiei de la Flămânda. Nu numai că a fost un insucces dar pe frontul din Transilvania se mai aduc încă patru divizii germane!  Oprirea ofensivei a fost o eroare strategică care a influenţat decisiv soarta campaniei. Generalul Erich Ludendorff recunoştea în memoriile sale că o înaintare rapidă a românilor în interiorul Transilvaniei ar fi condus nu numai la învăluirea grupării de forţe a Puterilor Centrale, dar drumul ar fi devenit liber pentru a merge către inima Ungariei.
La 26 septembrie 1916 s-a luat decizia de oprire a ofensivei şi trecerea la apărarea strategică pe linia Munţilor Carpaţi.


          Situația tactică pe linia Cerna – Jiu după  oprirea ofensivei armatei române în Transilvania.


Drumul strategic Tismana, se construise pe plaiul Ungurenilor: Merişoru, Piatra Tăiată, Lespezele, Boul, Şaua „La suliţi” din masivul Oslea.
„Drumul strategic 1916”, care urca pe plai la Merişor, pornind de lângă iazul morii mânăstirii Tismana, era cuprins la 21.09.1916, între
Corpul 1 de Armată din Tg. Jiu şi Divizia 11 rezervă de la Cireşu, sub comanda  generalului Dragalina ce se remarcase în luptele de la vest şi nord de Orşova, pe Cerna.
Armata 1 însă, era sub conducerea generalului Ioan Culcer  care organizase prost planul de operaţii, avusese o atitudine defetistă sugerând retragerea armatei pe linia Oltului, fapt care l-a făcut pe regele Ferdinand să-l înlocuiască cu generalul Ioan Dragalina care stopează la 11-12 X pătrunderile germane la Boroşteni, Bâlta, Frânceşti, Peştişani, Dobriţa şi Schela. Chiar dacă la 12 X. generalul e rănit, planurile sale fac ca trupele germane infiltrate să se retragă, pe linia graniţei, până la 16 X.
Punerea lui Ioan Dragalina la comanda Armatei 1 se datorează faptului că încă din august el ocupase culmile muntoase din jurul Orşovei, eliberând oraşul. Ofensiva germano-austro-ungară va fi stopată acolo până la începutul lunii octombrie, Divizia I reuşind să-şi menţină poziţiile de la Pecinişca – Valea Cernei până la Pasul Scocu, Şaua Suliţi şi Poiana Boului din nordul Drumului strategic 1916, Tismana.
Acest drum strategic ar fi putut juca acum un rol hotărâtor dacă ar fi fost continuată construirea lui, chiar în timpul ofensivei până aproape de Câmpu lui Neag. Din nefericire, s-a preferat atacul armat doar prin Defileul Jiului şi drumul ce pleca din Tismana, n-a fost inclus de gen. Averescu în „Proiectul de operaţiune spre Transilvania”. Tabelul de mişcare al Corp. 1 Armată, prevedea direct Tg-Jiu, ziua 2, Bumbeşti, ziua 3, Lainici, ziua 4 şi Petroşani, ziua 5.
Nimeni din strategii noştri nu s-a mai gândit la prelungirea amenajării Drumului strategic 1916, Tismana,  fiind convinşi că trupele austro-ungare nu puteau face faţă copleşitorului raport de forţe al armatei române de 10/1 în tehnică de luptă şi oameni. Aşa ar fi trebuit să fie, numai că, ignorarea întăririlor şi strategiilor venite din partea germană a fost o greşeală gravă făcută de ai noştri.
Să vedem gândirea planurilor de operaţii de ambele părţi, începând cu armata germană, prin memoriile comandantului Fakenhayn[1] unul din marii comandanţi veniţi de pe frontul din vest alături de Feldmareşalul August von Mackensen ce conducea operaţiunile de la Dunăre. Înainte de aceasta, amintim că mulţi din generalii germani şi-au scris memoriile din campaniile lor din România: generalul Curt von Morgen, generalul Ernst Kabisch, dar şi generalul Konrad Krafft von Dellmensingen din trupele speciale ale vânătorilor alpini din care făcea parte un tânăr locotenent menit unui destin glorios şi tragic deopotrivă: Erwin Rommel, viitorul feldmareşal, supranumit „Vulpea deşertului” în războiul lui Hitler.
Din însemnările lor ne dăm seama că românii erau bine instalaţi pe crestele munţilor încă de la începutul primelor lupte iar în luptele corp la corp şi în acţiuni de mici unităţi, ca cele de tip comando, erau neîntrecuţi. De pildă, compania lui Rommel se întâlneşte cu câţiva soldaţi rătăciţi dintr-o unitate bavareză: „Din povestirile lor reiese că au trăit momente cumplite în timpul luptelor desfăşurate în ceaţa munţilor. Majoritatea camarazilor lor a fost măcelărită de români în lupte corp la corp. Zile în şir supravieţuitorii, puţini la număr, au rătăcit rupţi de foame prin păduri până au reuşit să treacă de partea cealaltă a versantului. Despre români spun că sunt inamici sălbatici şi foarte periculoşi”.
Supravieţuitorii pe care îi întâlnise Rommel făceau parte din trupele generalului Kneussl – cuceritorul cetăţii Przemysl în 1915 – care eşuase în încercarea lui de a cuceri pasul Vulcan, înregistrând pierderi grele. Rommel avea să afle pe pielea lui, în lupta de la Coşna, vitejia soldatului român, fiind rănit la braţ, cum va avea să simtă baioneta românească tot acolo şi comandantul de pluton din Regimentul 18 infanterie de rezervă – Rudolf Hess –, adjunctul de mai târziu al lui Hitler.
Pe lângă faptele de bravură ale Ecaterinei Teodoroiu şi ale târgujienilor, găsim printre memoriile germanilor şi referiri la luptele de pe drumul strategic 1916, Tismana.
Astfel, la  Lespezele, unde un grup de ostaşi români, deşi rămăseseră izolaţi - trupele germane ocupând deja la 8 noiembrie. Craiova - nu-şi abandonaseră poziţiile. Germanul  Hans Carossa relatează în jurnalul său: „Băgăm de seamă că mica movilă de piatră ne-a costat mai multe jertfe decât am bănuit; amânăm strângerea răniţilor pe mâine dimineaţă” (însemnare din 11 noiembrie 1916). Câteva zile mai târziu: „Tot mai cad soldaţi imprudenţi [germani] pradă ochitorilor inamici care s-au ascuns în copaci. Zile întregi stau la pândă cu nesfârşită răbdare, lovind pe aceia care ies din întărituri. Război de feline pentru care soldatul german este cel mai puţin pregătit “ (însemnare din 20 noiembrie 1916). Nu se relatează în jurnal, despre care Lespezele ar fi vorba, pot fi cele de la Lainici sau cele lângă Frumosul şi Gruiul Negru. Oricare din ele ar fi , putem vorbi de o mişcare de rezistenţă. Mânăstirea Tismana s-a mai organizat în cetate de apărare, în mai în toate conflictele armate purtate de români, domni sau boierii lui Tudor  Vladimirescu.
Drumul strategic a fost amenajat de armată în anul 1916, dar el era strategic „de când îi lumea”, vorba unor ciobani ce-şi păşteau turmele pe golurile munţilor Boul şi Oslea.
„La Suliţi” era un vechi nod de comunicaţie pastorală, încă din vremea dacilor, de unde puteai coborî în timpurile primului război mondial, în oraşele din Valea Jiului, în Domaşna şi Caransebeş, în satele din jurul oraşului Baia de Aramă sau satele de pe Valea Motrului. Apucând prin Nedeuţa şi Rostovanul se putea coborî pe plaiul Muntelui Arcanu spre Bâlta şi Frânceşti. Iar de la Lespezele, urmând plaiul Topeştenilor prin Ponor, puteai coborî în satele de pe cursul Bistriţei, spre Boroşteni şi Peştişani.  
O probă a existenţei unei rezistenţe faţă de ocupanţii vremelnici teutoni  este crucea de piatră din dealul Plopi, şoseaua Tismana-Pocruia. Acolo a fost ucis un neamţ ce se deplasa cu motocicleta. Urmând spre nord drumul de pe culmea acestui deal şi trecând dincolo de cătunul Cotul Pocruii, s-a găsit prin anii 1980 şi o staţie nemţească veche şi ruginită de comunicaţii terestre ascunsă într-o grotă. Nu se ştie mai mult, din cauza securităţii de atunci.
Revenind la memoriile comandantului Fakenhayn acesta cunoscând bine amenajările fortăreţei naturale din pasul Surduc, afirmă că, la rândul ei, conducerea supremă germană a îmbunătăţit măsurile strategice, creând un mare număr de noi formaţiuni, complet dotate. A luat măsuri, să se accelereze, prin ingineri germani, dotaţi cu toate mijloacele, construcţiile de linii ferate în Transilvania, Ungaria de Sud-Est, precum şi în Bulgaria de Nord.
Fakenhayn scrie: "S-a apreciat drept fapt cert, că România va porni acţiunea, fără a ţine seamă de necesităţile militare şi corespunzător mentalităţii de cucerire a conducătorilor ei, va face deocamdată încercarea să pună stăpânire pe preţul victoriei dorit atât de fierbinte, adică pe Transilvania. Concentrarea forţelor principale române trebuia presupusă deci în acea direcţiune; apreciam că pentru acoperirea spatelui în spre Bulgaria, vor fi lăsate în Dobrogea şi pe Dunăre forţe destul de slabe, de categoria a doua şi a treia. Am căzut repede de acord, asupra măsurilor de luat.
Imediat după declaraţia de războiu, Armata Mackensen — înzestrată cu un bogat armament, nefamiliarizat Românilor, (artilerie grea şi aruncătoare de mine) trebuia să invadeze Dobrogea, să surprindă regiunile întărite ale Românilor delà Turtucaia şi Silistra şi să pătrundă până la cea mai îngustă porţiune între Marea Neagră şi Dunăre. Acolo urma să se scoată unităţi puternice de pe front, să le expedieze spre Şiştov cu calea ferată — încă în curs de construcţie de către Germani — şi să se treacă în acel loc Dunărea cu trupe Germane, care ar fi înaintat asupra Bucureştilor.
Formaţiunile de poduri grele austro-ungare au fost deplasate în acest scop, încă de acum, în urma cererii Conducerii supreme germane, în spre braţul Dunărei, la Sud de insula Belene lângă Şiştov, deoarece după viitoarea încordare a relatiunilor ele n-ar mai fi putut fi transportate într-acolo. De sigur, ca în acel port, ele au fost în continuă primejdie. Este aproape inexplicabil cum nu li s'a cauzat acolo nicio stricăciune."  
Operaţiunile au fost conduse de partea germană exact după planul de campanie menţionat mai sus şi după pregătirile făcute cu multă vreme înainte. In istoria războaielor nu vom găsi multe campanii, în care desfăşurarea de fapt a operaţiunilor să se fi abătut atât de puţin de la planul iniţial de campanie.




[1] Erich O. Fakenhayn - general de inf. Comandant al Armatei a 9-a, august 1916 — mai 1917 - "Campania Armatei a 9-a împotriva Românilor şi Ruşilor, 1916/17", în româneşte de Mr. AI. BUDIŞ şi C. FRANC, BUCUREŞTI 1937

vineri, 3 august 2018

Scurtă cronologie de război 4.08.1916-1.12.1918


Scurtă cronologie de război [1]



Am extras din cronologia primului război mondial, evenimentele legate de faptele descrise în memorialul Ion Aurariu.
Ele sunt necesare pentru a înţelege deciziile la nivel de stat dar şi simţămintele şi deciziile la nivel personal ale autorului.

1916
August, 4. Se semnează la Bucureşti Tratatul de alianţă între România, pe de o parte, şi Franţa, Anglia, Rusia şi Italia, pe de altă parte. Printre condiţiile intrării României în război se stipula şi satisfacerea dezideratului unirii cu România a teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria.
August, 14. România declară război Austro-Ungariei.
August, 15. Armata română trece Carpaţii în Transilvania, începând operaţiunile militare.
August, 17. Germania declară război României.
August, 19-24. Bătălia de la Turtucaia, Bulgaria. Armata română, rău condusă şi slab sprijinită din spate şi din flancuri, este înfrântă şi nevoită să se predea. „Dezastrul de la Turtucaia" a costat armata română mii de morţi şi 25.000 de prizonieri şi a avut un efect negativ.
August, 23 - septembrie, 5. Trupele române din grupul „Cerna", comandate de generalul Ion Dragalina, intră în Orşova, ţinând sub control calea Dunării.
Septembrie, 1-9. Bătălia de la Merişori, Petroşani. Sub presiunea puternicei ofensive germano-austro-ungare, trupele române sunt nevoite să se retragă pe linia de frontieră.
Septembrie, 12. Bucureştii sunt bombardaţi de aviaţia inamică.
Septembrie, 12. Puternică contraofensivă a armatei române din sectorul Jiului, care se soldează cu recuperarea oraşului Petroşani.
Septembrie, 13-15. Bătălia de la Sibiu, prima mare bătălie de pe frontul de nord. Sub puternica presiune a ofensivei inamice, armata română este nevoită să se retragă.
Septembrie, 16-20. Bătălia de la Praid-Sovata. Ultima acţiune ofensivă a armatei române de pe frontul din Transilvania.
Septembrie, 20 - octombrie, 3. Armata română din Transilvania începe retragerea generală.
Septembrie, 28 - octombrie, 14. Prima bătălie de la Oituz. Trupele române, comandate de generalul Eremia Grigorescu, rezistă eroic, oprind înaintarea armatei germano-austro-ungare (9-12 octombrie).
Octombrie, 3. Sosirea misiunii militare franceze în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot.
Octombrie, 9. Trupele germano-bulgare ocupă Constanţa.
Octombrie, 10-16. Prima bătălie de la Târgu Jiu. Trupele române, comandate de generalul Ion Dragalina, resping o puternică ofensivă inamică. Se remarcă prin vitejia sa Ecaterina Teodoroiu („Eroina de la Jiu").
Octombrie, 28 - noiembrie, 2. A doua bătălie de la Oituz. Rezistenţa eroică a trupelor române respinge atacurile duşmane.
Octombrie, 28 - noiembrie, 4. A doua bătălie de la Târgu Jiu. Trupele inamice ocupă Târgu Jiu (2 noiembrie) şi pătrund în Câmpia Olteniei.
Noiembrie, 8. Trupele germane ocupă Craiova.
Noiembrie, 12. Autorităţile de stat părăsesc Bucureştii şi se mută la Iaşi.
Noiembrie, 16-20. Bătălia de la Neajlov şi Argeş („bătălia pentru Bucureşti"), cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc In 1916, ultima încercare a armatei române comandată de generalul Prezan de a apăra Bucureştii. Cele mai violente lupte din timpul marii operaţiuni militare s-au dat la Călugăreni, 16-17 noiembrie. După un succes iniţial, armata română, copleşită numeric şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsând Bucureştii în mâna armatelor inamice.
Noiembrie, 20. Guvernul Ionel I.C. Brătianu părăseşte Bucureştii şi pleacă la Iaşi.
Noiembrie, 23. Trupele germane ocupă Ploieştii.
Noiembrie, 23. Armatele germano-austro-ungare ocupă Bucureştii, din care armata română se retrage
Noiembrie, 29. Apare primul număr al ziarului oficial „Gazeta Bucureştilor" în două versiuni: germană şi română.
Decembrie. Se constituie Damiţa, lângă Kiev, un mare lagăr unde se concentrează numeroşi români transilvăneni, făcuţi prizonieri de armata rusă în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte alături de armata română.
Decembrie, 1. Administraţia militară inamică se instalează la Bucureşti.
Decembrie, 11. Se formează la Iaşi guvernul Ionel I.C. Brătianu - Take Ionescu.
Decembrie, 25. Trupele germano-austro-ungare ocupă Focşanii.
Decembrie, 25. Înfiinţarea ordinului militar de război „Mihai Viteazul", cu trei clase.

1917
Ianuarie-februarie. Epidemie de tifos exantematic şi febră recurentă, care seceră mii de suflete în rândul militarilor şi populaţiei civile, la care s-a adăugat o iarnă grea, foametea, lipsa de combustibil, de îmbrăcăminte şi de mijloace de transport. A opta parte a corpului medical al ţării piere şi alături de ei o mie de sanitari.
Ianuarie-iunie. Refacerea armatei române, care este organizată în Armatele 1 şi a 2-a, cuprinzând 15 divizii infanterie, 2 de cavalerie, 4 regimente de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie. La această acţiune militară a concurat şi misiunea militară franceză condusă de generalul H.M. Berthclot.
Ianuarie, 7. Se înfiinţează la Iaşi „Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria" (format din 12 persoane: dr. Vasile Lucaciu, dr. Ioan Nistor, Octavian Goga, Sever Roşu ş.a.), care semnează declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.
Februarie, 18. Începe Revoluţia din Rusia; trupele garnizoane din Petrograd trec de partea poporului răsculat. Se formează un guvern provizoriu, iar ţarul Nicolae II abdică (2 martie).
Martie, 5. Semnarea de către ostaşii români din armata austro-ungară căzuţi prizonieri în Rusia şi aflaţi în lagărul de la Darniţa (Kiev) a următorului angajament: „Noi ofiţerii, gradaţii şi soldaţii români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre româneşti de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România".
Martie, 23. Proclamaţie a regelui Ferdinand I, în care promite pământ ţăranilor şi drepturi cetăţeneşti. Promisiunile cuprinse în această proclamaţie sunt reluate de rege la 23 aprilie - 6 mai.
Martie, 31. Se contractează la „Banca Angliei" un împrumut de 40.000.(XX) de lire sterline (1 miliard de lei), în condiţii extrem de grele pentru statul român.
Aprilie, 3. Guvernul Rusiei aprobă ca 30.000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută.
Mai, 27. Sosesc la Iaşi primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută.
Iunie-august. Greve şi demonstraţii în Transilvania împotriva foametei şi războiului.
Iulie, 8. Armata germano-austro-ungară ocupă Cernăuţii.
Iulie, 11-19. Bătălia de la Mărăşti. Puternică ofensivă a armatei române, comandată de generalul Alexandru Averescu, soldată cu un strălucit succes tactic împotriva ofensivei armatei germane.
Iulie, 24 - august, 6. Bătălia de la Mărăşeşti. După 14 zile de lupte grele, armata română a respins puternica ofensivă a armatei atacatoare. Prin durată şi intensitate, bătălia a fost cea mai mare de pe frontul românesc din tot cursul războiului. Cele mai dramatice momente ale marii bătălii de la Mărăşeşti au fost luptele de pe platoul Muscelului (2-5 august) şi lupta de la Răzoare (6 august), unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat (n. 1885 Bârlad).
Pierderile trupelor române în morţi, răniţi sau dispăruţi se cifrează la 610 ofiţeri şi 26.800 soldaţi si gradaţi; mulţi dintre ostaşii dc toate gradele au fost distinşi, pentru eroismul de care au dat dovadă, cu ordine .şi medalii şi alte recompense, iar drapelele unui mare număr de unităţi române au fost decorate cu ordinul „Mihai Viteazul"; comandantul Armatei I generalul Eremia Grigorescu împreună cu alţi generali şi ofiţeri au fost decoraţi, de asemenea, cu ordinul „Mihai Viteazul".
Iulie, 26 - august, 9. A treia bătălie de la Oituz. Cele mai dramatice momente ale bătăliei au fost atacul Cireşoaiei (30 iulie) şi lupta de la Coşna (7-9 august), care încheie victorios pentru armata română bătălia de la Oituz.
Iulie, 27. Încheierea la Iaşi al unui protocol între împuterniciţii guvernului rus şi român şi ai Casei de Depuneri din România, privind depozitarea unor valori româneşti la Moscova, reprezentând 7.500.000.000 (şapte miliarde cinci sute milioane lei), din care 57.952.357 (cincizeci şi şapte milioane nouă sute cincizeci şi două mii lei, trei sute cincizeci şi şapte lei în aur), stocul metalic al Băncii Naţionale a României (BNR) 500.000 (cinci sute mii de lei în aur), arhiva BNR, evaluând la suma de 1.593.768.119.752 lei aur, iar restul reprezentat prin numerar, bijuterii, tablouri, obiecte de cult şi alte diferite depozite făcute Casei de Depuneri de particulari, instituţii publice şi private în sumă de 75.000.000.000 lei aur. La 5 august 1917, reprezentanţii guvernului român şi rus semnează la Moscova un proces verbal prin care se confirmă depozitarea Tezaurului la Kremlin, guvernul rus obligându-se să-1 păstreze şi să-1 înapoieze. Valoarea declarată a tezaurului depozitat la Moscova (decembrie 1916 şi iulie 1917) se ridică la suma de 941.641.717.793 lei aur (dar adevărata valoare reprezintă o cifră mult mai mare, deoarece în compunerea tezaurului se aflau obiecte unice care nici nu pot fi echivalate).
August. Înfiinţarea primei legaţii române în SUA (şi-a început activitatea în ianuarie 1918).
August, 28-30. Bătălia de la Cireşoaia. Acţiune ofensivă româno-rusă, soldată cu pierderi extrem de grele. A fost ultima bătălie importantă din campania anului 1917 pe frontul românesc.
Noiembrie, 7. Marea Revoluţie Socialistă din octombrie în Rusia, care inaugurează în istoria omenirii epoca trecerii de la capitalism la socialism.
Noiembrie, 15. Guvernul rus adoptă „Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia", care proclamă egalitatea şi suveranitatea popoarelor dezrobite din Rusia, dreptul lor la autodeterminare până la separarea şi formarea de state independente, abrogarea tuturor privilegiilor şi restricţiilor naţionale şi naţional-religioase, precum şi dreptul de liberă dezvoltare a tuturor popoarelor asuprite şi exploatate şi a minorităţilor naţionale.
Noiembrie, 26. Se încheie la Focşani armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, ca urmare a condiţiilor militare noi intervenite în urma armistiţiului ruso-german de la Brest-Litovsk (noiembrie, 22).
Decembrie, 27. Guvernul României decide curăţarea teritoriului Moldovei de minele ruse bolşevice, care săvârşeau jafuri şi asasinate.

1918
Ianuarie, 13. După un ultimatum (3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lcnin) rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervine practic starea de. război. La punctul 2 al declaraţiei se arată câ tezaurul în aur al României aflat la Moscova „nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumându-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mâinile poporului român".
Ianuarie, 24. Sfatul Ţării întrunit în şedinţa solemnă votează în unanimitate independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, etapă importantă pe calea unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă.
Ianuarie, 26. Demisia guvernului Ionel I.C. Brătianu - Take Ionescu.
Ianuarie, 28. România cere pace Puterilor Centrale.
Ianuarie, 29. Se formează un nou guvern în frunte cu generalul Alexandru Averescu.
Februarie, 18. Sc încheie la Brest-Lilovsk pacea între Rusia Sovietică şi Germania.
Februarie, 20. Se semnează la Focşani un protocol de prelungire a armistiţiului cu Puterile Centrale.
Februarie, 27. Plecarea misiunii franceze din România.
Martie, 5. Demisia guvernului Averescu. Se formează un nou guvern prezidat de Alexandru Marghiloman.
Martie, 27. Sfatul Ţării de dominaţie rusă dc la Chişinău hotărăşte unirea Basarabiei cu România după 106 ani.
Aprilie, 9. Decret regal de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, prim-ministru, şi Dem Dobrescu, ministru de justiţie.
Aprilie, 24. Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. România este nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (prin care să cedeze teritorii însumând 5.600 km^) şi să încheie înrobitoare convenţii economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.).
Octombrie, 27. Guvernul român adresează trupelor de ocupaţie inamice un ultimatum, prin care se cere să părăsească teritoriul României.
Octombrie, 28-29. Armata germană începe retragerea spre Transilvania.
Noiembrie, 1. Capitularea Germaniei. Sfârşitul primului război mondial şi dezmembrarea statului dualist austro-ungar.
Noiembrie, 7. Manifest al Marelui Sfat Naţional din Transilvania privind convocarea la 1 decembrie a Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia.
Noiembrie, 15. Consiliu! Naţional Român din Bucovina hotărăşte unirea Bucovinei cu România.
Decembrie, 1. Are loc la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională, cu participarea a peste 100.000 de români veniţi din toate ţinuturile Transilvaniei şi Banatului. Vasile Goldiş, din însărcinarea şi în numele Consiliului Naţional Român Central, citeşte textul rezoluţiei de unire a Transilvaniei cu România (aprobată în unanimitate), care începe cu cuvintele: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decretează „Unirea" acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România." Adunarea Naţională alege „Marele Sfat Naţional Român", cuprinzând 250 de membri, dintre care 200 aleşi de Adunarea Naţională şi 50 cooptaţi de Marele Sfat Naţional Român.


[1] După acad. Dan Berindei – Istoria Românilor – cronologie – Edit. Cartex, Buc., 2008 şi Virgil Alexandru Dragalina – Viaţa tatălui meu, generalul Ioan Dragalina, Edit. Militară, Buc. 2009

marți, 31 iulie 2018

Seria a V-a. Prin vremuri de război


Seria a V-a. Prin vremuri de război - un memorial
 
SERIA A V-a. De la  1 decembrie. 1916 – până la 16 decembrie 1916


1. Decembrie. joi
Picătura de ceaiu ce ni se dă, ca şi până acum o plătesc cu tremuratul. Nu ştiu când o mai fi ordine la masă. Ora mâncării e teribilă. Plătim ceea ce ni se dă să mâncăm cu înghesuiala, cu degeratul picioarelor, al mâinilor. E intolerabilă neorânduiala de aici. Bine că de frig vom suferi îndeajuns pe front, dar dacă am putea fi feriţi, dece să nu fim feriţi?
Se făcu o nouă repartizare. Căzui tot la comp. I. Încă nu ştiu car din cunoscuţii şi prietenii mei sunt în comp. cu mine.
Mi se întâmplă un eveniment fericit: primii o scrisoare de la scumpul prieten Băran (n.r. Ion, din Bâlteni, vezi foto 1922) căruia aveam demult aveam de gând să-i scriu dar am tot amânat împlinirea găndului meu până la repartizarea pe camp. Acum i-am răspuns. Bietul Bărău! Ce suflet bun! Imi spune că i-a produs o mare bucurie vestea că eu mă aflu aici şi „această veste înveselitoare e singura de la începutul tristelor întâmplări şi până acum.
Astăzi la masa dela amiazi nu luai decât pâine; mâncare îmi fu cu neputinţă să iau! Noroc că avusăi în săcuiul meu o bucată de şuncă, ce cu pâine mi se păru bună.
Pela un timp K uitându-se incidental la o fotografie, zise: „Am presimţirea că T e mort?(in)” Nu i-am răspuns nimic. De unde această presimţire?... Oraşul acesta are un sol defectuos; străzile - deşi pavate – ca şi trotuarul, sunt pline de noroiu, care în curtea cazărmilor reg. 29, stă nesupărat ca la el acasă. Oţi ne-am murdărit hainele şi ghetele. Dl căpitan Ştaflea – comandantul comp I – ne şi atrase atenţia să ne curăţăm, să ne purtăm mai milităreşte.
La masa de seară fu o dezordine mai mare ca până acum. Ne duseseră prin noroiu de acolo până acolo şi ne ţineau în loc fără să ne dea pâine. Atunci începură voci din mulţime să strige; „Pâine! Pâine!” Mai pe urmă „Pâine şi apă!” Lucrul acesta se repetă de mai multe ori. Îmi pierise li pofta de mâncare şi am aşteptat, nu pentru ca să iau pâine, ci din curiozitate, să văd ce se va întâmpla.
Un plotoner şi nişte sergenţi cu t.r. se căzneau să mai stabilească ordine. Peste putinţă… În cele din urmă s’a împărţit pâinea. La împărţirea mâncării acelaşi tablou. Mă folosii de încurcătură şi-mi scosei paguba dela amiază… Luai de două ori.
În dormitor fu concurs de nuvele şi anecdote. Sunt indivizi în această adunătură, care şi-au însuşit multă literatură pornografică şi mai în fiecare seară fac paradă cu ea. Ascultam şi râdeam şi eu. Ce era să fac?
2 dec. Vineri
Ajutai la aducerea cazanului cu ceaiu şi numa că mi se răsplăti bine: două cane mari de ceaiu.
Azi, pentru prima oară găsii doi păduchi pe şalul cu care mă învelesc la gât. Nu mai rămânea îndoială că pe cămaşă şi ismene trebuie să fie cu grămada. Nu-i vorbă, de vreo câteva zile mă scarpin al dracului, dar tot nu credeam să fi luat păduchi! M’am ferit mult de ei! De când am venit aici am dormit tot îmbrăcat, la început pe pat fără saltea şi apoi după scoaterea saltelelor în ger, m-am culcat şi pe saltea. Degeaba!
Un absolvent al conservatorului cântă cu violina, iar eu mă scarpin… Dar acest fapt nu e de natură deosebită aici, unde toţi camarazii fac acelaşi lucru: se râcâie. Mă dusei în oraş după un carnet – acesta e pe isprăvite – când sosi în cazarmă, dl căpitan Şteflea vorbia camarazilor despre „chiul”. Veni apoi maiorul medic şi ne făcu vizită nouă celor de la comp I. Mă găsi „bun”. Numai de gât se împiedică:
- Gâtul ţi-e cam roşu!
- Mă cam doare de vreo două zile.
Cu acest prilej îmi căutai şi cămaşa de păduchi. Nu puţină îmi fu mirarea, când, în loc de grămezi întregi – cum mă aşteptam găsii numai unul!
La 12, masa ni se servi mai repede. Vremea e frumoasă. Nu e frig tare şi soarele străluceşte. N dormitorul camp. I strunele violinei – sub degetele unui artist – vibrează duios „Doina naţională”!  Aşa de fermecător o cântă, că niciodată n’am auzit-o mai frumos! „Doina naţională”! Câte amintiri ne trezeşte în sufletu-mi amărât sunetul ei plângător? Toată viaţa trăită până acum îmi defilează pe dinaintea ochilor minţii…
O măsea mă supără de câteva zile, falca mi s’a umflat.
Auzii că „Costache”, directorul meu dela Craiova, a murit la Caracal într-o luptă cu nemţii. Am (in) multă (in) la vestea morţii acestui om, care m-a persecutat straşnic şi fără motiv în ultimii mei ani de studiu.
Mai pe urmă mi-a părut rău de el, deşi totdeauna mi-a făcut cea mai urâtă impresie. Era singurul profesor din şcoala normală, de care nu mă simţeam legat sufleteşte. Să-i fie ţărâna uşoară!
Seara n-am putut lua mîncare.
3 dec. Sâmbăta
Astă noapte dormii în altă cameră, ce nu se deosebeşte de cealaltă decât pentru că e cimentată, cealaltă era pardosită. Încolo, aceiaşi murdărie pe jos, aceleaşi saltele fără cearceafuri, aceleaşi paturi defectuoase. Dormim câte patru în două paturi. Aglomeraţia pe o parte, fumul de tutun pe altă parte, . de abia zăreşti pereţii din pricina lui, căci mai toţi fumează – strică aerul cu desăvârşire, aşa că în fiecare dimineaţă  când mă deştept, mă doare capul. Azi dimineaţă ,ai ales mă simţii rău fiindcă mă doare şi falca cu măseaua. Ducem lipsă aici de lămpi şi de apă. La câte trei-patru zile mă spăl odată.
***
Ne împărţi provizoriu pe plutoane. Sunt în plutonul I. S’au ivit 15 cazuri de holeră în oraş. Jidanii sunt înlăturaţi din şc. militară o măsură bună. Seara camarazii şi-au bătut joc de ei.
4 dec. Duminecă
Duminică! Zi de sărbătoare! Cât de frumos petreceam odată zilele de sărbătoare! Cu câtă nerăbdare le aşteptam! Şi acum nimic din ce era altă dată. Degeaba e vremea frumoasă, degeaba soarele străluceşte. În sufletul meu e întotdeauna vreme întunecată…
Svonuri ciudate: Olanda ar fi declarat răsboiu Angliei; Statele Unite Germaniei; China Statelor Unite şi Japonia Chinei. Nu cred nimic. Pare oarecum probabilă intervenţia Statelor Unite împotriva Germaniei.
Discutarăm cu Kiţiba, Baicu, etc. asupra celor ce vom găsi pe acasă, dacă vom scăpa de răsboiu. Între altele, admisărăm că pe multe fete din satele noastre o să le găsim mame ţinând de mână copii blonzi, cu ochi albaştri, progenituri germane. Multe fete vor pieri de mâhnire.
Falca mi-e umflată mereu şi mă sileşte să stau pe pat. Se mai svoni că şcoala militară de aici se va muta la Hotin. Oricât ne-am mira, Nemţii sunt în stare să ne trimeată şi acolo. Comunicatele oficiale spun că trupele noastre se retrag, inamicul a ocupat Buzăul.  
5 dec. Luni
Intrarea Greciei, a Statelor Unite, etc. au fost svonuri neîntemeiate. M-am plictisit stând în nelucrare şi fără niciun rost. Dacă s’ar regula lucrurile mai repede, să începem odată şcoala, ar fi mai bine şi mi-aş muta gândurile în altă parte, aş mai uita locurile şi fiinţele dragi în mijlocul cărora m-am născut şi de care azi sunt atât de departe Tismana-Dorohoiu! Între aceste două localităţi, situate la cele 2 capete ale sărmanei mele ţări, e o distanţă de mai bine de 1000 km. Iată ce distanţă mă desparte pe mine de comuna mea natală. Şi cine ştie, mâine voiu fi şi mai departe! 
6 dec. Marţi
Sf. Nicolae! I neobişnuită, zi rară, odată în an, dar nici aici nu e deosebire între ziua de sărbătoare şi cea obişnuită.
Zvon că la Oituz frontul nostru a fost rupt. Zvon că „distinşii” noştri politicieni, în urma dezastrelor suferite de armata noastră, ar vrea să încheie pace separată cu Germania în următoarele condiţiuni: să cedeze qadrilaterul Bulgariei, etc. şi să rămână cum a fost. Germanii ar cere toată Dobrogea, pe care ai noştri o vor da-o, dacă şi frontul Focşani-Nămoloasa-Galaţi va fi rupt. Din aliaţii noştri, Anglia, Franţa şi Italia ar consimţi să încheie pace separată, însă Rusia n’ar fi de acord. Zice  că armata noastră e distrusă aproape în întregime.
Din acestea toate nu cred mai nimic. De altfel cel ce mi le spuse nu-mi inspiră încredere. E greu de admis că Germania după ce a pus mâna pe „grânarul României” să se învoiască la pace.
***
S’au prezentat la şc. militară din Dorohoiu prea mulţi candidaţi. Pe cei cu 4 clase îi vor trimite la corpuri. Parte din cei cu 6 clase îi trimet la Iaşi. Se şi făcură liste. Eu nu sunt scris. Echipamentul ne-a venit. Cât de curând vom fi îmbrăcaţi şi vom merge în viaţa regulată. Masa ni se serveşte mai bine, mulţumită stăruinţii bunului nostru căpitan Şteflea. Dânsul e şchiop, din pricina unei răni în piciorul stâng căpătată în lupte. Mi se pare om drept şi pentru asta îl iubesc. E lucru hotărât că sunt repartizat la comp. I împreună cu Kiţiba. Mi pare bine! Am pe cineva cu care să mai discut despre cei ce i-am lăsat departe.
7 dec. Miercuri
Plecară la Iaşi 160 elev, aleşi şi înscrişi de ieri. Nu se ştie pe care îi va da înapoi de aici, se aşteaptă instrucţiuni dela Minister. Cei cu 4 clase sunt reţinuţi la şcoală ca şi ceilalţi până vor veni instrucţiuni dela Minister. Starea asta insuportabilă va mai dura.
Camarazii prin purtarea lor neomenoasă în toate privinţele, au supărat pe dl căpitan, care declară că „orice cuvînt de insultă, măgar, poc, etc. e prea puţin pentru unii din noi! Şi are dreptate! Câţiva au făcut fapte nedemne, nu de’un viitor ofiţer, dar nici chiar de orice fiinţă omenească.
Vizita medicală nu s’a mai terminat. Se continuă şi azi. Mă revoltă spiritul egoist al multora. Sunt mulţi cari iau la vizita medicului o poziţie silită ce face să iese din dimensiunile corpului disproporţionate şi medicul scrie: „nu bun”. Unora din aceştia li se pare foarte bine. Sar în sus de bucurie! „La administraţie nu la servicii auxiliare e locul vostru!” Toţi se feresc de front, frica de moarte e grozavă. Le-am zis: „N-o să aveţi loc în administraţie domnilor, ce să mai administraţi, că armata noastră e fărâmiţă? – Ne amână pentru altă dată?
Iată entuziasmul tinerilor români! Eu n’am făcut şi nici nu m’am gândit la vreo şmecherie. Dacă toţi ar căuta „să se învârtească! Cine ar mai lupta? Am început să mă obişnuiesc cu ideea morţii. Azi mă dusei într’o vălcea din capul de exerciţii din apropiere – ca să nu mă vadă nimeni – mi-am scos cămaşa şi-am curăţit-o de păduchi. Mai în fiecare zi se găsesc clienţi de aceştia pe cămaşă. Trebuie să mă deprind şi cu societatea lor, că n-am ce face.
8 dec. Joi
Se aude că Metz, cetate germană a căzut şi că ai noştri ar fi respins pe Germani la Ialomiţa şi Buzău. Veşti îmbucurătoare, da nu ştiu dacă sunt adevărate. Primesc cu nepăsare orice fel de veşti. Prea multe din ele au fost mincinoase pentru ca să le mai dau importanţă.
Se făcură iarăşi repartizări pe plotoane în mod provizoriu, pentru câteva zile, până se va clarifica situaţia. Ne mutarăm în camera de sus.
9 dec. Vineri
Situaţia mereu încurcată. Ne strânseră în „Manej”, sală foarte mare „hală” şi încercară să ia măsuri, dar nu hotărâră mai nimic. D-l căpitan ne spuse că mâine se va hotărî cu orice preţ, cine rămâne şi cine pleacă. Dânsul va întocmi lista comp I dând preferinţă celor cu cl. VIII, VII, VI, V şi celor cu 4 clase cari sunt „fii de militari” şi care au fost pe front.
Discutai mult cu kiţiba despre ai noştri. Şi eu şi el îi dorim foarte mult. El zice că va veni timpul când cu toţii vom mai juca „între ape” la Tismana. Mi-e greu să admit părerea lui, atât de frumoasă. O rază de speranţă mai am şi eu – căci pe om, speranţe îl ţine – dar când stau să judec, totul îmi pare pierdut. Cât m-aş simţi de fericit să mă mai văd o dată între „ai mei”! (Când zic „ai mei” nu mă mai gândesc la familia din care fac parte, ci la toţi aceia cari mi-au fost dragi şi dintre cari Costică e cel dintâiu; el şi încă Cineva(in))
Timpul e mai bun. A îngheţat, noroiul ne supără mai puţin. Câteva zile ne mai despart de viaţa regulată.
10 dec. Sâmbătă
Iar la „manej”, „sala de recepţie” cum i-a zis ironic prietenul meu Baicu. Aci ieşiră nişte camarazi la raport că li s-au furat bani. Unuia i-au luat 98 lei fapt ce nu mă surprinde. Era natural să se întâmple aici în adunătura asta. Cu chin, cu vai se hotărî cine rămâne aici, se controlară şi actele. Prisosul (cei cu 4 cl., etc.) îl trimet la Botoşani. Am notat mai înainte că sunt indivizi ce iau mâncare de 2-3 ori nu numai dela campania lor, ci şi dela altele. Cu unul din aceştia mă certai.
S’a ivit un caz de holeră în şcoală. Noaptea ce trecu am visat pe T.
11. Dumineca
Peste noapte un vis plăcut!... Dimineaţa, la deşteptare. Atmosferă mizerabilă în camera de dormit. Nimeni n’a avut voie să mai doarmă în oraş din pricina cazurilor numeroase de holeră şi-n dormitoare fu mai multă aglomeraţie ca până acum. Fac cu prietenii reflecţii asupra mizeriei ce îndurăm aici pentru „ţeară”, pentru ispăşirea greşalelor, vai! - nu ale noastre… Ne gândim la curăţenia ce-o aveam la şc. normală şi la reguli ce există în cazărmile germane şi ale noastre sunt pline de păduchi. Râdem de însăşi durerea noastră şi căutăm a ne înarma cu nepăsarea faţă de orişice.
Terminai de cetit o carte: „René” de Chateubriand. Cărticica cuprinde o nuvelă amoroasă cu tendinţe de incest. E vorba de iubirea mai mult decât frăţească între doi fraţi. René şi Amelia. Sfârşitul e dureros. Mulţumită tăriei de caracter a Ameliei , păcatul e evitat. Nuvela e interesantă şi are drept scop să arate superioritatea religiei creştine.
Hoţul care furase 98 lei, s’a descoperit singur şi a dat banii păgubaşului. Se zice că e mustrarea de conştiinţă la mijloc. O fi!.. Nouă nu ni l-a arătat nimeni.
A fost ordin „de sus” să ascundă de mulţime pe bandit. Protestarăm energic împotriva acestor măsuri.
12. Luni
Mă deşteptai blestemând soarta. Am dormit rău toată noaptea din pricina păduchilor şi a necurăţeniei ce ne înconjoară.
Continuai şi sfârşii de cetit „Gândirea” nuvelă psihologică-filosofică de Leonid Andreev. Autorul redî artistic frământările încercate de sufletul unui nebun asasin.
Se făcu o ultimă şi poate definitivă repartizare pe plotoane  a elevilor aleşi să rămână aici. Căzui tot în plotonul II cu Kiţiba. Mă bucură faptul că în urma atâtor schimbări, colegul Mitrică a revenit la comp. I unde sunt şi eu.
La 3 p.m. d-l căpitan strânse comp. în parcul de gimnastică, ne vorbi puţin şi începurăm exerciţiile militare, cu şefi de grupă aleşi dintre noi acum câteva zile. Eu nu m-am arătat că ştiu instrucţia militară şi acum îmi pare bine. Capii de grupă nu o duc bine.
Armata noastră e scoasă din luptă pentru o lună de zile. Ca să se reorganizeze. Prin Ianuarie 1917, va intra din nou în luptă. Până atunci, frontul ce-l susţinea, a trecut în sarcina armatei ruseşti. E trist pentru demnitatea naţională acest lucru.
13. Marţi
Continuarăm exerciţiile militare, pe cîmpia din apropiere până la 12. Îmi pare tot mai bine că nu sunt csp de grupă. Ce păţesc ei! D-nul căpitan e energic tare. După masă n-am făcut operaţii. Cursurile şc. militare se suspendă pentru 4 zile din pricina epidemiei de holeră. O comisie sanitară pentru a ne examina a sosit. Pe cei purtători de vibrioni îi vor izola. Cred că sămânţa holerii încă nu s’a atins de mine şi nici nu se va atinge.
După amiazi nu mai ieşirăm la exerciţii militare, ci ni se deteră paturi, câte trei la 6 elevi, adică dormim doi într-un pat de o singură persoană.
Iar fusei în câmpie de-mi curăţai cămaşa de păduchi. Găsii mulţi. Unghiile degetelor mari mi se roşiră de de sânge omorând la ei. Mă gândii cu amărăciune că sângele roşu ce-mi colora unghiile era propriul meu sânge, care în aceste vremuri grozave hrăneşte atâţia paraziţi. Cât e de scârbos să striveşti un păduche între unghii?...
Fără să vreau, mi-adusei aminte de sublima cugetare: ”Nimic nu e mai dureros în timpuri de restrişte decât amintirea fericirilor trecute!”. Niciodată n-am simţit mai puternic adevărul acestei cugetări! Când mă gândesc la viaţa ce duceam înainte de răsboiu şi o compar cu cea pe care o duc acum am în faţă un contrast oribil, desgustător! Dacă aş avea o putere extraordinară, într-o singură clipă aş sfărâma planeta terestră, şi în felul acesta mi’nchipuiesc, aş sătura noroadele de sânge!
Ieşii la 11 a.m. la raport la d-l căpitan şi-i spusei că am nevoie de o baie corporală. Mi-a răspuns că va avea grijă de toţi. Noaptea, ca să pot dormi, m-am desbrăcat de rufe. Am dormit rău.

14. Miercuri
Când mă deşteptai, vocea mi-era schimbată cu totul. Îmi simţeam organul vocii uscat, ars. Probabil am răcit. Răspunsei la c.p. prietenului Băran, la c.p. primită ieri.
Comisia sanitară sosită dela Iaşi îşi începu activitatea: ne inoculă ser antiholeric. Pentru prima oară fusei şi eu inoculat. La început nu simţii mai nimic, doar o uşoară umflătură şi durere a muşchiului de la braţul stâng unde mi se făcu injecţia. Mai târziu, după masă încercai simptome asemănătoare cu ale Paludismului (frigurilor). Aveam fiori de frig şi mă durea capul. La masa de seară deabia m’am dus şi n’am avut poftă de mâncare. Eram aproape bolnav. Mi-amintii că vara ce trecu am fost bolnav şi mama mă îngrija cu multă dragoste. Acum de m’aş îmbolnăvi rău. N’are cine mă mai îngriji. Cât de curată, de sfântă şi de dulce e dragostea de mamă! De toate m-aş îndoi pe lumea aceasta în afară de dragostea de mamă. Noaptea am dormit rău.
15. Joi
Mă simt slab parcă aş fi fost bolnav o lună de zile. Poftă de mâncare nu prea am.  În gât mi-a mai bine.
Soarta noastră cred că se va îmbunătăţi cât de curând. A venit ordin de la Statul Major ca prisosul de aici să-l trimeată la Botoşani iar pe evreii neîmpământeniţi să-i trimeată la corpuri, aşa că vom rămâne numai 300 elevi, efectivul comp I. Efectivul şcoalei e de 1200 elevi împărţiţi în 4 companii.
Azi se împlinesc 4 (patru) luni dela intrarea României în războiu. Care e rezultatul? Mai mult de jumătate din teritoriul ţării e ocupat de inamic, iar armata noastră sfărâmată e scoasă din luptă pentru ca să-şi adune rămăşiţele şi să se organizeze din nou. Trist rezultat! Cine-i vinovatul?
- Către seară – când mă simţii mai bine mă dusei iar în „câmpie” de-mi schimbai rufele, cari erau pline de păduchi şi pe care le purtam pe mine dela 14 Noiembrie,  adică de mai bine de o lună de zile. Şi cămaşa şi izmenele le lăsai în câmpie. Ismenele nu le voiu mai lua fiindcă sunt rupte, dar că masa, dacă o mai sta acolo, am s’o iau peste câteva zile, după ce mă voiu încredinţa că nici urmă de păduche n-a mai rămas în viaţă.
16. Vineri
Chestiunea cu păduchii ia proporţii. Pericolul devine din ce în ce mai ameninţător. Nici 24 de ore n-au trecut de câd mi-am schimbat cămaşa şi izmenele şi căutându-le, spre nefericirea mea, le găsii pline de păduchi. Avusei un moment de surpriză dureroasă, Aşa de repede se înmulţesc aceste lighioane? Când oare mă voiu scăpa de ele? Şsoala nostră termină cursurile la 1 iunie 1917 – aşa ne-a spus căpitanul – adică va ţine de aci înainte 5½ luni. Ei bine 5 luni şi jumătate să mă mănânce pe mine păduchii? La acest gând mă îngrozesc. Mă rog, e mai mult decât îngrozitor traiul în mijlocul celor mai scârboase parazite. Nu ştiu ce m’oiu face? Cămăşi de schimbat nu mai am. Sper însă că indiferenţa superiorilor noştri se va sfârşi odată şi D-zeu le-o da gândul omenesc de a se interesa mai de aproape de viaţa noastră. Poate ne vor da rufe, ne-o deschide uşile băilor, altfel e teribil.
Cetesc o carte: „Minciunile convenţionale ale civilizaţiei noastre”
17. Sâmbăta
Sufăr simptomele unei influenţe complicată cu guturaiu. Deşi această posibilî îmbolnăvire e uşoară, aici în împrejurările critice în care trăiesc ea va deveni grea. Cât de bine ar fi acasă!
Primii o c.p. dela colegul de şc. normală şi vechiul sincer prieten Gh. Zălog. El e bolnav la un spital din Botoşani. Îmi scrie cu căldură că e slăbit sufleteşte în urma atîtor frământări. Simt o sinceră părere de rău pentru acest suflet de elită, lovit aşa de neîndurător de cruda soartă. Mi-a fost la şc. din Craiova, timp de 6 ani prieten intim şi-mi va fi şi de acum încolo. Nu-mi pot înăbuşi un sentiment de duioşie când mă gândesc la frumoasele şi tristele amintiri ce mă leagă de acest om superior. Îl numisem „arbitrul moralităţii”! Ah! Viaţa de şcolar cu necazurile şi bucuriile ei mi se reproduce în minte. S’a dus această viaţă, s’a dus pentru totdeauna. Negreşit, dacă ar fi fost timpuri liniştite, n’aş regreta-o, că aş duce o viaţă mai mulţumitoare, dar mizeria prezentului – la care nu mă aşteptam – mă face s-o regret.
18. Dumineca
Vremea urâtă: astă noapte a plouat s’a făcut noroiu iar şi plouă mereu. „Aici în Dorohoiu e numai noroiu, Întâmpinăm numai mizerii şi noroi” Ăsta-i un fragment dintr-un cântec compus de camarazi.
Mă gândesc eu, de azi într-o săptămână e Crăciunul! Nenorocit Crăciun! Cu câtă nerăbdare te aşteptam altădată! Mi se păreau an cele 5-6 zile ce te precedează. Şi aveam dreptate să mi se pară astfel, căci după 4 luni de muncă intelectuală, departe de satul natal, mă duceam acasă să mă mai repauzez ţi să mă mai distrez în sânul familiei şi prietenilor cari cu toţi m’aşteptau cu braţele deschise şi cu veşnicul zâmbet binevoitor pe buze. Acum însă s’au dus bucuriile vacanţei de Crăciun şi dela mine şi poate şi dela ei. Eu n-am ce aştepta de Ziua  „Naşterii Domnului”. Mi-a scrie prietenul Băran că va veni el pela mine. Ar fi bine, cu toate că dorita sa prezenţă nu poate înlocui farmecul dragostei de mamă, de frate, etc. nu poate înlocui frumuseţea rară a horii dela Tismana. Da, am rămas un orfan de părinţi, de fraţi, de prieteni, de toate bucuriile ce mă împresurau în alţi ani. Crăciunul ce vine acum va fi cel mai sărac Crăciun din câte am văzut până acum! Iua asta de sărbătoare împărătească nu se va deosebi întru nimic de cea de azi. De cea de mâine, etc. Scriind aceste rânduri, simt cum un sentiment de adâncă durere pune stăpânire pe firea mea întreagă şi un glas tainic pare că îmi zice compătimitor: „Eşti o fiinţă nenorocită”…
Răspunsei prietenului Zălog la c.p. ce mi-a trimis.
Plotonul I şi II – din care fac parte şi eu – fură mutate jos; ni se distribuiră din nou paturi: la 4 elvi, 2 paturi. La camp. Noastră (I) a mai venit un ofiţer, locotenent. Dânsul are în seamă dormitorul de sus.
Prisosul de elevi, cu acte în regulă a fost trimis la Botoşani, iar cei găsiţi „nu bun” şi fără acte se trimiseră la regimentele respective. Probabil va fi mai bine de acum înainte.
Guturaiul s’a pronunţat. Spusei şi lui (in)
Îmi luai cămaşa pusă în cîmpie ca să mai moară păduchii. O s’o dau la spălat împreună cu toţi camarazii la o spălătorie a şcoalei. O iscălii ci „I. 138”
19. Luni
Am rămas numai 300 băieţi care formăm efectivul comp I. Ziua de azi poate fi socotită cu adevărat ziua începerii cursurilor şc. militare din Dorohoiu. Încă de dimineaţa. Pela 7½ plecarăm la câmpul de exerciţiu cu un locotenent al cărui nume nu-l ştiu până acum.
Noroiul e destul de mare; totuşi nouă nu ne pasă. Ostaşul n’are drept să plângă la intemperii. O ceaţă deasă ne învăluia, noi mergeam înainte. Ajunşi în câmp, d-l locotenent ne vorbi de virtuţile morale ostăşeşti. Sigur nu ştiu dar îmi place că ne spuse că şi „aptitudinile militare” constituie o virtute morală. În fine începurăm exerciţiile. Ne dete şi un repaus. Suferii foarte mult de frig la mâini. Mi’ngheţaseră „tiute” aşa că la slut numai putui face nimic. Acum simţii cât de trebuincioase ar fi mânuşile, dar nu-s.
Pela 11¾ fuserăm înapoi, la cazarmă. Eram plin de noroiu atât de tare, că mi-era mie scârbă de mine însumi. M’am curăţat dar degeaba. După masă, până la ora 2, îmi semnai nişte albituri cu „I 138” pentru că se zice că vom da rufe la spălat.
La 2 fix, plecarăm iar la câmp. Programul zilei  deocamdată e acesta: 8-11½ a.m.; 2-5 p.m.
N celălalt timp suntem liberi. Culcarea la ora 9 seara şi deşteptarea la 5½ a.m.
Continuarăm felurite exerciţii, bineînţeles fără armă. Ne puse şi la concurs de fugă. Seara când nr înapoiarăm la şcoală (cazarmă) locot. Ne spuse: „Sunt mulţumit pe ziua de azi, de D-v, ca începători”… Nu mă simţii măgulit.
Avem acum trei ofiţeri. A mai venit un lt. pentru plot. III şi IV




De la stânga:
Nicola Chiţiba, Gheorghiţă Aurariu, Costică Popescu, Ion Aurariu

2.V. 1917 În tranşee pe Valea Şuşiţei

Astăzi îmi cetii notiţele zilnice şi suprim mai multe părţi care – după părerea mea – nu trebuie să fie ştiute de oricine.
E posibil ca acest carnet să rămână de mine, să fie luat de mâini străine. Nu cuprinde lucruri importante nici interesante pentru cineva, afară doar de prieteni de-ai mei cari l-ar putea păstra ca o amintire. Cele ce am scris n’au vreo valoare literară, nici ca formă, nici ca fond.
Forma în unele părţi e chiar caraghioasă, iar fondul obişnuit: păţanii de-ale mele, reflecţii simple.
În raport cu gradul de cultură ce posed – 6 clase normale – cu vârsta – 19-20 ani – şi cu timpurile în cari am scris însemnările mele – nu le-am putut revedea şi corecta îndeajuns – cred că nu se putea face mai mult.
Elev-plutonier
Aurariu Ion
Tranşeele din Valea Şuşiţii.
Cota 625. ----


Nicolae N. Tomoniu - Membru 
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România


Din memorialul
Ion Aurariu – „Prin vremuri de război”

- cu prefaţă şi adăugiri de Nicolae N. Tomoniu -


Glorie soldaţilor, gradaţilor şi ofiţerilor  Tismanei participanţi la Războiul pentru Reîntregirea Neamului 1916-1918 ! Recunoştinţă eroilor!

Iată că, după inserarea succintă în „Monografia oraşului Tismana” a combatanţilor supravieţuitori şi a listei eroilor primului război mondial, începem o detaliere a evenimentelor de atunci care au lăsat Tismana plângând după cei căzuţi în luptă. Soţi, prieteni, intelectuali, funcţionari publici, comercianţi, plugari, ungureni, ţigani dar şi floarea tinerimii satului chemată să-şi dea viaţa pentru ca cei rămaşi acasă să trăiască liberi într-o ţară respectată în lume.
Pomelnicele bisericilor din toate satele Tismanei sunt pline de foştii combatanţi din Regimentul 18 Gorj, care au lăsat jertfa de sânge de-a lungul sutelor de kilometri de bătălii sângeroase de la Defileul Jiului şi până în îndepărtata Moldovă la Mărăşti şi Mărăşeşti.
Am relatat în revista „Sămănătorul” despre faptele de vitejie ale căpitanului Ion Neferescu şi  sergentului Ghiţă Barbu Bărbulescu, am amintit în monografie locotenenţii Matică Şerbu, Coman Aurariu – Vânăta; tismănenii Călin I Văcariu, Leonte Cernăianu, Mihai Puiu; Nicu Cazacu şi Mişu Buzner din Mahala, ungureanul Vasile Galeţescu dar şi de Mitică Butiuc care deşi cu o deficienţă fizică ce nu-l făcea apt pentru participarea la război, a cerut să fie înrolat voluntar pierzându-şi viaţa.
Astăzi avem în noua carte „Prin vremuri de război” tipărită la editura noastră, un memorial de război al lui Ion Aurariu care ne aduce amănunte cutremurătoare din aceea conflagraţie mondială ce a umplut cimitirele Tismanei de eroi.