Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 iunie 2015

Ion Gociu - Locul şi rolul cultului eroilor în societatea contemporană

 „Neamul este etern prin Cultul Eroilor”
 Nicolae Iorga
 
Col (r) Ion C. Gociu
Locul şi rolul cultului eroilor în societatea contemporană

          Moto-ul semnat de savantul istoric Nicolae Iorga cum că „Neamul este etern prin Cultul Eroilor” ne avertizează cu înţelepciune şi fără de tăgadă un adevăr valabil oricând şi pentru orice popor.
Ar fi de prisos să fac eu tocmai acum o evaluare asupra Cultului Eroilor de-a lungul timpurilor, el fiind bine cunoscut din datele istorice semnate de istorici de renume.
În ţara noastră Cultul Eroilor a început odată cu înfiinţarea Asociaţiei „Cercetaşii României”.
 Istoric vorbind, colonelul adjutant Grigore Berindei împreună cu un grup de ofiţeri au creat un comitet de iniţiativă care va definitiva - spun documentele vremii - pe 12 mai 1912 Asociaţia „Cercetaşii României”.
 Prin ajungerea în audienţă la Casa Regală,  comitetul de iniţiativă obţine sprijin,  Asociaţia se dezvoltă puternic. Astfel, la acea dată sunt înregistraţi 9.000 de cercetaşi, grupaţi în 34 de legiuni şi 56 de cohorte. Recunoaşterea Asociaţiei ca persoană morală este votată de Senat (20 decembrie 1914) şi de Adunarea Deputaţilor (21 februarie 1915), fiind publicată în Monitorul Oficial la 9 aprilie 1915.
Cercetaşii în primul război mondial
Insigna cercetaşilor din războiul  1916 – 1919
Insigna cercetaşilor României interbelice


Video "Istoria Cercetaşilor"

După modelul  elevilor din Bucureşti, în gimnaziile din oraşele importante ale ţării s-au organizat cohorte. Să nu uităm că eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, (născută Cătălina Vasile Toderoiu) a plecat în Bucureşti pentru a deveni învăţătoare. Acolo a contribuit la înfiinţarea primei organizaţii de cercetaşi din tară şi în anul 1913 face parte din cohorta „Pastorul Bucur.”  În anul 1914, revenită în vacanţă la Vădeni (Târgu Jiu) a activat ca o bună cercetaşă, iniţial ca sanitar, într-o cohortă locală. La declanşarea războiului şi trecerea trupelor germane peste Carpaţi pe frontul Cerna – Jiu, pentru răzbunarea memoriei soldaţilor căzuţi la datorie în munţii Vâlcan şi pe Valea Jiului printre care se afla şi fratele ei Nicolae, s-a înrolat în rândul militarilor din Regimentul nr. 43/58 Infanterie, luptând cu dăruire împotriva invaziei germane.
Citez:
„Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Acest lucru a îndârjit-o şi mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. A fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti de unde a scăpat, împuşcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti a fost rănită uşor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi, un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale — la Craiova, Bucureşti şi la Spitalul ''Regele Ferdinand'' din Iaşi. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în faţa trupei.

După recuperare, Ecaterina părăseşte spitalul şi se înapoiază la regimentul din care făcuse parte şi este numită comandant de pluton.

  ''În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, (Mărăşeşti) (consemnează Mariana Bărbulescu autorul documentarului serviciul istoric din Marele Stat Major) a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt 'Eroina de la Jiu' şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării acesteia cotropită de duşmani.”
 Încheiat citatul.

După înfăptuirea Statului Naţional Unitar, rolul şcolilor de învăţători a crescut considerabil. Mulţi dintre dascălii cei vechi pieriseră în luptele duse cu inamicul nemilos. În anul 1919 şi în Târgu Jiu se reînfiinţează   şcoala normală care fusese desfinţată în anii 1885-1886. În anul 1933 ia denumirea de Spiru Haret. În acestă unitate de învăţământ, ca în toate şcolile normale, erau primiţi cu mari înlesniri materiale – burse - copiii de ţărani, buni de carte, cărora li se asigurau la internat - masă, cazare şi alte facilităţi pentru a deveni buni educatori ai copiilor ce populau cu prisosinţă satele ţării. şcoala avea la dispoziţie o suprafaţă de teren unde elevii munceau pentru asigurarea nevoilor de legume şi zarzavaturi la cantina internatului.
Cunoscând bine viaţa satului, învăţătorii, cu sârguinţă au însufleţit copiilor de ţărani dragostea pentru ţară şi respectul pentru Cultul Eroilor.

 Ca elev de şcoală primară din anul 1941 şi licean  încă din anul 1945, nu pot uita frumoasele serbări închinate celor trecuţi în veşnicie, sacrificându-şi viaţa în bătălii pentru Întregirea Neamului şi apărarea Gliei străbune. Cu grijă şi migală săvârşeam curăţenia la monumentul eroilor şi Troiţa din mijlocul satului. Învăţătorul nostru, prin repetiţie ne învăţa cântece şi poezii patriotice.
 În ziua de Ispas - Înălţarea Domnului - se pomeneau şi eroii localităţii, căzuţi la datorie în cele Două Războaie Mondiale. Părinţii copiilor, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare scoase de pe fundul lăzii, veneau la şcoală cu parastase, la serbarea de pomenire a Eroilor.
 În curtea şcolii din comuna mea natală este înălţat încă de pe vremea Regelui Ferdinand I un monument, un obelisc de peste trei m înălţime, pe laturile căruia sunt trecute toate numele celor căzuţi la datorie în luptele din Primul Război Mondial. Deasupra lui, cu faţa spre răsărit şi aripile întinse, domină o imensă pajură ce ţine în cioc o cruce.
În anul 1945 la ziua de Înălţarea Domnului Iisus Hristos, ca în fiecare an lângă acest monument, după slujba de pomenire a eroilor oficiată de preotul comunei, pe o scenă instalată de sătenii pricepuţi, părinţi ai copiilor şcolari, elevii de toate clasele, se întreceau în a recita poezii şi cântece patriotice. La 9 mai războiul se terminase. Toată lumea adunată, mai puţin copiii, femeile căre-şi pierduseră taţii/fiii/soţii pe front, erau fericiţi, iar eu învăţat de tata, am recitat poezia „Scrisoare către tăticul căzut în Ardeal” ceea ce la mine nu era cazul, dar am şi plâns, alături de cei cărora le murise cineva. La mesele aşezate în spatele monumentului, după terminarea serbării, toţi copiii ne-am aşezat. Am primit „de pomană” de la mama colegului meu, orfan în luptele din Cotul Donului, un colac cu lumânare pe care era pusă o lingură de colivă, un ou roşu, şi o bucăţică de carne de pasăre. Am zis Bogdaproste iar sufletul mi-a fost umplut de credinţă şi respect, dovadă că până la vârsta asta n-am uitat acel moment.

*) În anii 1948 – 1990 crucea i-a fost scoasă păsării din cioc şi miraculos acum este la locul ei, iar hoţii de metale încă n-au furat superbul vultur, simbol al bărbăţiei şi onoarei.

Pentru soldaţii căzuţi în Cel de al Doilea Război Mondial în comuna Ciuperceni Gorj, n-a fost ridicat nici un monument cu toate că, prin fiii ei căzuţi în luptele pentru dezrobirea Basarabiei şi apoi a Ardealului de nord, până la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, ajungând chiar până aproape de Viena, a dat multe jertfe.

*) După 1990, exact nu ştiu cine a avut iniţiativa, la o răspântie de drumuri din centrul comunei, a fost înălţată o frumoasă troiţă având fixată pe ea o placă de marmură cu numele celor trecuţi în cele veşnice în anii 1941 – 1945.

Mai mult ca oricând, în aceste momente, trebuie intensificată activitatea, considerată de Onoare pentru respectul faţă de eroii neamului. Ea se concretizează prin cultivarea în rândul tineretului, începând de la grădiniţă şi până la majorat cu deviza „că această preocupare este o acţiune patriotică” unde lucrurile nu se judecă şi nu se operează cu jumătăţi de măsură.
Directorii şcolilor generale, profesionale, gimnaziale şi licee, înpreună cu diriginţii de clase, ajutaţi de tot corpul profesoral,  în special cei de istorie, să fie atraşi în aceste acţiuni pentru mobilizarea elevilor în constituire de subfiliale, grupe şi cum le-o mai zice, iar organele şi oficialităţile locale, cu fermitate să fie abordate pentru a respecta întocmai prevederile legale privind Cultul Eroilor. Sunt aleşi prin votul comunităţii şi trebuie să-şi îndeplinească misiunea de credinţă.

*) Dar ce să mai crezi, când observi că în Ziua Naţională a Drapelului României, în Municipiul nostru nu-i arborat niciun steag tricolor pe suporţii montaţi anume şi cu cheltuială pe stâlpii de pe marginea străzilor!?? Că Cimitirul de Onoare a fost profanat cu „acte legale” şi nu se ia nicio măsură de oprire. Că factorii de răspundere manipulează fondurile primăriilor - la care toţi contribuim - şi cu lipsă de onoare îşi încalcă promisiunile şi obligaţiile legale. Cum poate fi apreciat gestul de a nu plăti tipografiei, după ce anterior confirmase, valoarea insignifiantă pentru ei, a Revistei „GORJUL EROIC” unde un grup de militari şi civili, cu mult har şi competenţă scriu despre faptele de eroism ale gorjenilor căzuţi la datorie pentru Neam şi ţară.

La solicitarea preşedintelui ANCERM - "Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria", Filiala Gorj, domnul col.r. ing. Walter Loga, gestul făcut de domnii profesori Andrei Popete şi Ion Pinţa de a aduce din vacanţă, un grup de 12 elevi (fete şi băieţi) membrii ai cercul Cultul Eroilor din Gorj,  fiecare purtând câte un tricolor în mână şi toţi laolaltă încă unul desfăşurat de 10 metri lungime. Ce să mai crezi, când afli că pentru procurarea acestora, Primăria/Judeţul n-a contribuit cu nimic? Aceşti tineri, prin prezenţa lor, au dat „culoare” evenimentului, mai ales că din neglijenţa celor ce cu, smerenie au sărutat Stindardul, la înălţarea acestuia unde îi era locul, a rămas blocat la jumătatea catargului. Parcă şi Flamurii în cele trei culori   i-a fost ruşine să se mai ridice la nivelul celui cu 27 de stele reprezentând Statele Uniunii Europene. Motivul ruşinii!? …În acel moment de mare sărbătoare, în afară de Drapelul  Gărzii de Onoare şi steagurile elevilor, în Piaţa Prefecturii şi pe străzile principale, nu mai era aşezată nicio flamură. Tricolorul, „jignit” s-a „opus” şi a înţepenit la jumătatea catargului.
În oraşul/judeţul nostru, se vede treaba, cum se zice, că în privinţa respectării eroilor mai este mult până departe!


Insigna noilor cercetaşi ai României
Despre locul şi rolul Cultului Eroilor în viaţa contemporană putem şi trebuie să vorbim până cei pe care i-am ales să ne reprezinte, conform prevederilor legale, material şi fizic să sprijine şi activiţăţile de Cult, de dăruire pentru Eroii Neamului, care şi-au jerfit viaţa ca noi să fim ceea ce suntem astăzi.
Chiar aşa, tu reprezentant al puterii locale cu drept de hotărâre, să promiţi şi până la urmă să refuzi a plăti o sumă insignifiantă, aport la tipărirea  revistei GORJUL EROIC, pentru mine este ceva de-a dreptul halucinant!

*) Am locuit peste patru ani în Canada. Drapelul cu trei părţi egale roşu în margini şi alb la mijloc pe care este aplicată frunza de arţar, nu lipseşte niciodată de pe vreo instituţie, locurile frecventate intens, magazine, staţii de benzină, iar la zilele de Sărbătoare Naţională este arborat de cetăţeni la fiecare casă. Vă jur că acolo am primit o lecţie de înalt patriotism şi de atunci o aplic în aceste ocazii la fereastra apartamentului familiei mele.

Târgu Jiu, 29 iunie 2015,           
Preşedinte de onoare al ANCERM - "Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria", Filiala Gorj,  Ion C. Gociu



Elevi şi membrii ANCERM, în Piaţa Prefecturii 
la festivitatea de Ziua Drapelului Naţional 

(26 iunie 2015)

luni, 22 iunie 2015

Ileana Sandu - CÂND CUVINTELE RĂZBAT DE DINCOLO DE TIMP…


„Ochi treaz deasupra lumii e Poetul /o, cum îi cad cuvintele pe gând / din lacrimi moare-ncetul cu încetul /dar veghea-l ţine-n tainic legământ…" (Serafim Duicu - Veghe)

„Feţele cuvântului", volum postum al lui Serafim Duicu, apărut la Editura „Nico", a fost lansat miercuri, 10 iunie, la biblioteca Universităţii „Dimitrie Cantemir", spaţiu de studiu ce poartă numele regretatului cărturar.
Manifestarea - organizată de Direcţia pentru Cultură Mureş, Universitatea „Dimitrie Cantemir", Societatea Culturală „Şcoala Ardeleană" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş - a constituit, după cum remarca directorul Direcţiei pentru Cultură Mureş şi editor al cărţii, Nicolae Băciuţ, nu doar un eveniment publicistic, ci un prilej de evocare a personalităţii complexe, plurivalente, a celui care a fost scriitorul, poetul, publicistul, folcloristul, criticul şi istoricul literar Serafim Duicu (1938-1996), doctor al Universităţii din Bucureşti, cadru didactic universitar, fost consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Mureş, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, director al Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi rector al Universităţii „Dimitrie Cantemir", demnităţi publice pe care le-a onorat cu dăruire, competenţă şi pricepere. Critica literară îl consideră drept „unul dintre cei mai valoroşi exegeţi ai corifeilor Şcolii Ardelene". Exigenţa, expresia severă, zâmbetul rar i-au atras nu o dată antipatii, dar au impus mereu admiraţie şi respect, iar cei care l-au cunoscut dau mărturie că, dincolo de privirea scrutătoare, de sobrietatea şi severitatea dascălului şi criticului, se ascundea un spirit neliniştit, profund umanist, un spirit universal, cătând mereu, cu îndârjire şi speranţă, spre faţa frumoasă a lumii.
„Feţele cuvântului", volum îngrijit de prof. Valerica Duicu, reprezintă un gest recuperator, aşezând, în pagina de carte, opera publicistică a autorului, risipită în presa literară şi cotidiană. „Este o necesară şi nobilă restituire, prilej de meditaţie asupra unei lumi în dezechilibru, pe care ochiul său de veghe a radiografiat-o, propunând, totodată, o ieşire din limitările cotidianului", observa, în cuvântul său, prof. dr. Mioara Kozak, inspector şcolar de Limba şi literatura română, iar părintele preot dr. Nicolae Gheorghe Şincan evoca, la rândul său, amintirea unui „om al bisericii, pe care a slujit-o cu credinţă", exprimându-şi, totodată, regretul că în urma cărturarului, prea devreme plecat dintre noi, au rămas proiecte pe care nu a mai apucat să le ducă la bun sfârşit, un studiu privind Eminescu şi ortodoxismul numărându-se printre acestea.
Despre capitolele din volum referitoare la reporterul Serafim Duicu şi relaţia acestuia cu lumea presei a vorbit redactorul - şef al cotidianului „Cuvântul liber"şi preşedinte al Astrei mureşene, Lazăr Lădariu, descriindu-l ca „un camarad de gânduri, şi la bine, şi în vremuri învolburate, un reporter incisiv, caustic, neiertător cu neprietenii, dăruit cu har autentic pentru gazetărie, binevoitor şi atent cu cei care au făcut ceva pentru şcoala şi cultura românească". Dacă nume de medici, oameni de ştiinţă şi profesori, precum Emilian Bancu, Maros Tiberiu, Liviu Popoviciu, Dorina Zamfir, Vasile Săbădeanu, Cornel Podaru, Emil Silvaş nu au intrat în uitare, faptul se datorează, în mare parte, publicistului Serafim Duicu, toate aceste personalităţi şi multe altele fiind „nemurite" în paginile cărţii, a remarcat Lazăr Lădariu.
„Volumul - a sintetizat prof. Valerica Duicu - reconstituie povestea exemplară a unor conştiinţe puse în slujba culturii româneşti, o biografie spirituală, mărturie a militantismului şi curajului de a spune întotdeauna adevărul".
Evenimentul, la care au participat fostul prefect de Mureş, dr. Corneliu Grosu, slujitori ai bisericii, magistraţi, reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ştiinţific mureşean, a cuprins un recital de poezie din volumul „Ochi de veghe" de Serafim Duicu, susţinut de actorii: conf. univ. dr. Cristinela Pădure şi conf. univ. dr. Radu Olăreanu, foşti studenţi ai celui omagiat, iar (foarte) tânărul Tudor Duicu a susţinut un minirecital de chitară clasică.
Gazda manifestării a fost conf. univ. dr. Doina David de la Universitatea „Dimitrie Cantemir".

Recitiţi despre Serafim Duicu. 
SERAFIM DUICU (1938-1996)  – O sămânţă roditoare din pământul Tismanei


duminică, 21 iunie 2015

Nicolae N. Tomoniu - Ba mai pardon, domnişoară!

La cinci zile de la articolul de răspuns, o nouă serie azi !
Ba mai pardon, domnişoară!

Ca şi când jurnalismul nu s-ar face decât prin ţări străine nu şi în România,  domnişoara Maria Diana Pop, pripăşită prin Germania, la ART-EMIS ACADEMY, binevoieşte să mă certe aşa cum prin paş’doi, la Cotul Donului, un nemţălău îngâmfat s-a dat jos din maşina din capul coloanei ca să-l certe pe taică-meu că n-a mers pe urma lui de camion. Cum s-a dat jos degeaba, aşa a şi urcat la loc, având în faţa ochilor - când a deschis uşa camionului, ca să zică „Heraus!” - ditamai cheia franceză în mâna lui taică-meu.
Cam aşa se dădu jos din piedestalul închipuit al dânsei şi (de-acu) „nemţoaica” Maria Diana Pop, care ne ceartă ca pe nişte amărâţi de opincari români, ce se încăpăţânează să se considere egali cu gradaţii în cizme lustruite de la ART-EMIS ACADEMY. Ia-n auziţi:
„Vă rog respectuos, nu mai preluaţi pe blogul domniei voastre articolele pe care le semnez, pentru a avea trafic. Într-o primă ordine de idei, nu mi-aţi cerut acordul şi, doi, dreptul la opinie este liber.”
Ce vorbeşti, Franţ ? E taman de-a-ndoaselea ! Păi eu îţi fac trafic domnişoară şi nu invers. O fac cum am mai făcut-o ani buni, prin 2010, pe site-ul hoţesc Fanbox, punând acolo articolele dumitale, pe care mi le trimiteai conştiincios. Până când, mi-am dat seama că „ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi” şi am închis contul, precum şi preluările domnişoarei frumoase din Germania.
Dar de vreo câţiva ani, deşi avansată în ierarhia revistei, de-acu „celebra” MDP, mă tot hărţuieşte cu articolele dânsei, pe care mi le trimite cu mare speranţă pe vreo trei adrese de e-mail, cu reluare periodică. Deci, lucru ştiut, am serviciu: ştergerea e-mail-urilor  domnişoarei. Şi fac asta de vreo cinci ani, timp în care nu i-am mai publicat nimic, citindu-i doar titlurile pentru amuzament, asta e !, omul se adaptează la orice primejdie!  
Până acum ! Pentru că era prea de tot să vezi la ce etaj de nesimţire s-a ridicat MDP dacă-şi permite să-şi bată joc de un biet bătrân, fie el şi Prinţul Charles, pe care hodoronc-tronc, nu-l mai poate suferi.
Şi indiferent cine-ar fi fost bătrânul, să-i atribui unui om în vârstă fantezii „erotice” indiferent cu cine, ţară, ţărancă, capră cu două picioare, este la fel de impardonabil ca şi celebra „acţiune” a nesimţitului „Cărtărăscu” contra Reginei Angliei.
Nu domnişoară, nu-mi trebuie mie trafic, pentru că eu scriu liber, ce-mi place şi ce este nepotrivit în această abulie a Coanei Europa, unde numai protejat de terorişti nu eşti. Eu nu trăiesc din mojocii ca dumneata, „Cărtărăscu” sau Patavievici care se pişă pe România numai ca să facă „rating” şi laicuri de la unii golani de pe Facebook.
Ştiţi care e deosebirea dintre noi ? Eu nu intru cu cizmele murdare în căsuţele poştale ale românilor distribuind articolul meu tuturor adreselor ce-mi cad în mână sau pe care le cumpăr de la şmecheri care se ocupă cu asta. Nu dau titluri diversioniste, fanteziste, erotice sau de scandal aşa cum e moda acum. Când intri să vezi „minunea” promisă dai de ditamai reclama unor magazine ce vând chiloţi, tablete sau, mai nou, biciclete.
Deci nu mă interesează să fac trafic fals ca dumneata domnişoară MDP. Dacă mă citeşte lumea, ştiu că omul s-a convins de conţinut, nu de trucurile moderne pe care le folosiţi dvs. şi cei care se dau mari jurnalişti.
Statistica "Semănătorul"  începând cu 1 iunie 2015
Iată o imagine care vă scoate din cap fumurile de jurnalist de mare faimă. Luna asta nici n-aţi intrat în top la „Semănătorul”, poate dacă milogiţi pe la redacţie nişte „laicuri” ! Pentru că azi 20 iunie n-aveţi decât 13 vizionări în statistica blogului ! De! Vestitul „Ghinion!” Lumea nu mai vrea scandal cu bătrâni nevinovaţi, nici cu regi, nici cu prinţi şi nici cu curve. Vrea realitatea, priviţi captura statisticii, articolul „Un bun român” interesează cititorii, nu articolul dvs. cu un moşneag cu fantezii erotice domnişoară.
 Cât tupeu de "mare jurnalist" trebuie să aveţi ca să-mi spuneţi mie „Într-o primă ordine de idei, nu mi-aţi cerut acordul!
Păi dvs. trebuia să-mi cereţi mie acordul, nu să-mi tot trimiteţi şi de cinci ori articolele ce le postaţi la faimoasa dvs. „Academy”. Vedeţi imaginea de generic care probează că reprimesc articolul în speţă şi după cinci zile.
Dar să fac şi eu nişte „ordine de idei”. Prima, dacă nu-mi trimiteaţi pe e-mail fără voia mea articolul, vă mai luam eu în tărbacă ?  Secundo, nu e un articol preluat, nici furat, e un articol de-al meu despre un articol de-al dvs. care are nenumărate neajunsuri din punct de vedere al moralei creştine şi al comportării civilizate faţă de semenii noştri. Eu scriu un articol ce are ţintă îndreptarea unor prejudecăţi şi moravuri ale unor pretinşi jurnalişti „de elită”, în speţă, dvs.! Asta fac jurnaliştii adevăraţi de secole! Şi nu mai minţiţi, pentru că nu atentează nimeni la dreptul dvs. de opinie, domnişoară ! Dar dacă înjuraţi sau faceţi aluzie la impotenţa unui bătrân, asta nu mai e opinie de jurnalist ci bădărănie. O bădărănie la fel ca mini-jupista de noapte de la colţul străzii ce-i spune unui moşneag „- Treci pe trotuarul celălalt boşorogule !”
  Tot bădărănie este şi cerinţa dvs. „rog  ştergerea din paginile domniei voastre a editorilului (sic!) "Charles are fantezii erotice cu Transilvania" pentru că, ceva mai încolo, ameninţaţi cu funcţia exact ca şuşterii din pieţele bucureştene. E adevărat, mai pe ocolite, „Vă cer acestea nu în calitate de avocat, ci de colegi de breaslă.”  Să nu mă credeţi atât de tâmpit că nu pricep aluzia cu șaua calului ca să priceapă iapa!
Am fi putut fi şi colegi de breaslă şi chiar puteam să şterg articolul dacă recunoşteaţi că aţi greşit faţă de o personalitate publică care este şi la o vârstă înaintată de a mai avea ambiţii imobiliare sau teritoriale. Bietul om vrea să facă un bine, cât mai are ceva vreme de a putea face asta!
Iar aşa zisa asociere pe care aș face-o între jurnaliştii ART-EMIS ACADEMY „nume celebre ale neamului, academicieni şi universitari, cu lumea ţiganilor, mă edifică pe deplin că „grosolănia” este a dvs. şi nu a mea. Pentru că metoda securistică de a manipula prin aceste cuvinte dovedeşte misiunea ingrată pe care o aveţi acolo în Germania, învăţată sau preluată cu brio de la profesionişti. Pentru că ei fac asocierea dintre intelectuali şi ţigani desconsiderând o etnie care n-are mai mulţi hoţi şi şarlatani decât faimoasa noastră cloacă politică cu români şi ţigani de-a valma, ce se perindă pe micile ecrane zi de zi şi ceas de ceas!
Vă asigur că niciun țigan n-ar face ceea ce fac astăzi unii jurnalişti. Pentru că ţiganii n-au învăţat de-a lungul istoriei să umilească românii ci să conviețuiască cu ei. Eu, trăiesc în oraşul Tismana. Aici, de şase secole, românii vieţuiesc alături de ţigani. Ne-am amestecat! Strănepoţii ţiganilor dăruiţi de voievozii basarabi Mânăstirii Tismana nu mai trăiesc doar în Mahalaua Tismanei. Localitatea începe cu case locuite de ţigani printre cele de români. Şi se termină cu case ale unor refugiaţi ţigani din Basarabia. Cu toate astea, cu doar doi miliţieni, pe timpul lui Ceauşescu, Tismana raporta anual cea mai mică activitate infracţională pe judeţ. N-am avut atunci chei la uşi, plecam la Târgu Jiu şi casa mea rămânea deschisă. Astăzi, din cauza unor televiziuni şi ziare ce caută senzaţionalul publicând în neştire crime, hoţii şi violuri, am chei la toate uşile şi le închid chiar dacă mă duc vizavi să mă tund.
Nu doresc glorie domnişoară, nu doresc „trafic”, asta gândiţi dvs. să faceţi, încercând să-i atribuiţi comportamentului meu o clonă din practicile dvs.
Nu ne potrivim, eu sunt porumbul de pe câmpie, dvs. sunteţi punga mincinoasă cu floricelele din magazin dând consumatorului iluzia că sunteţi mai sănătoasă decât porumbul fiert la căldare. Manipularea mediatică v-a virusat cu o boală. Este boala smintită a lui Băse timp de 10 ani: „spune-i cinstitului că e hoţ, pentru ca tu să-ţi aperi hoţia”, „dă-i foc la casă, pentru că păgubaşul fiind ocupat cu stinsul, nu te vede că furi”.
Nu mai manipulaţi lumea că aveţi în redacţie prieteni care se vor simţi ofensaţi de articolul meu. Eu cred că la ART-EMIS am prieteni cum aveţi şi dvs. şi care-mi vor da dreptate tocmai pentru că mă cunosc ca „incoruptibil” şi imposibil de manipulat. Vedeţi, eu nu invoc amiciţii ca dvs. pentru că nu mă preocupă asta, doar cine se simte cu musca pe căciulă are nevoie de prietenii la ananghie.  
Stimată domnişoară, cel mai bine ar fi pentru dvs. să recunoaşteţi că aţi greşit, că nu mai sunteţi ziarista aceea timidă din ziua în care v-aţi angajat. Valul cititului unui articol, cu orice preţ, de cât mai multă lume, înseamnă şi bani murdari, adică îi păcăliţi pe redactorii Art-Emis că vă citeşte lumea cerându-le nişte bani pe care nu-i meritaţi.
Cum va rămâne cu „prinţul bătrân şi neliniştit”, cu „fantezii erotice” ? Părerea mea: cereţi-vă scuze. Simplu!
Ştiţi ce rău aţi făcut dvs. distinsului „bătrân” din Viscri? L-aţi jignit cu bătrâneţea cum v-am jignit eu acum numindu-vă „domnişoară”. Adică o bădărănie ca să fie cuvântul pe care mi l-aţi atribuit „primit”. De ce vă zic domnişoară? Pentru că de peste 10 de ani de când utilizez reţeaua Internet vă folosiţi de acelaşi bust frumos din tinereţe pentru a manipula lumea că aveţi mereu energie şi minte ageră şi tinerească. Ori, din articolul dvs. cu un titlu lipsit de respect "Charles are fantezii „erotice” cu Transilvania noastră" pe care l-am comentat, la adresa http://samanatorul.blogspot.ro/2015/06/apropo-de-fanteziile-printului-charles.html nu prea se vede isteţime ci faptul că cel puţin inspiraţia dvs., vă dă rateuri.
Urât din partea mea? Bădărănie? Dar din partea dvs. ce e, folosind titluri scandaloase precum „Klaus Iohannis a picat în literatură ca bomba la Hiroshima”? Puteţi să trimiteţi articolul la 5000 de adrese de e-mail şi tot 13 cititori veţi avea în cinci zile. Asemenea titluri nu mai atrag, ia puneţi-vă dvs. în revistă (ca şi noi) un bust, cât de cât actual şi nu de când eraţi fată, scrieţi o „Recenzie” normală la cartea  preşedintelui, nu aiureli cu politică ce debordează de atacuri la persoană şi vă vor citi 31 de cititori în fiecare zi, nu 13 pe săptămână.
Lăsaţi lupta misionară, nu mai daţi în prinţi şi preşedinţi cu parul ci folosiţi cuvântul frumos şi pana de scriitor. Pentru că, după cum vedeţi, la caz de nevoie ştim şi noi, micii jurnalişti de la ţară să dăm cu parul la abulia jurnalistică actuală ce proliferează în injurii.
Că prin asta v-am făcut un trafic nemeritat nu mai contează! Fie primit!
  
Epilog.
După apariţia acestui articol am primit câteva e-mailuri de la dl Ion Măldărescu, ce păstoreşte revista ART-EMIS ACADEMY, prin care-mi cerea retragerea lui. Din nefericire pentru dânsul şi pentru revista Art-Emis, care are şi nişte articole ale unor colaboratori care nu cântă după cum bate vântul politic prin România, m-am edificat pe deplin de cutumele comuniste ale celor din redacţie. Atacul contra celor care-i deranjează, aruncând asupra acestora cutumele "comuniste" ce le umplu gândirea şi reacţiile, nu este mai evident decât în acele e-maluri. Nu le dau publicităţii din respect pentru revistă, acolo publicând şi colaboratori ai revistei "Sămănătorul". Iau doar ca exemplu, placa arhicunoscută a celor care n-au suficientă inspiraţe de a răspunde argumentat şi ca atare, caută chichiţe prin CV-ul "duşmanului": "Deformaţia profesională a anilor când aţi predat la şcoala generală, v-au amprentat cu un complex de superioritate"
Da! Sunt superior dlui Măldărescu pentru că eu ca director de revistă n-am intervenit niciodată în alte redacţii să retragă articolele colaboratorilor mei. Iar "deformaţia profesională" e prin grădina Art-Emis, unde "pâra la şef" a doamnei MDP, şi ca urmare amplasarea acestuia în poziţia de "atacant" e altă reminiscență binecunoscută a trecutului. 
La atacuri, am răspuns cu argumentul "Vă întreb simplu: ce om normal la cap v-ar face favoarea de ştergere a articolelor ca urmare a unor invective şi mizerii aruncate cu lopata în capul lui?"
"Ingrată treabă pentru dvs. să astupaţi gurile rele care vă hulesc! (de fapt vă ajută să vă îndreptaţi greşelile şi să vă comportaţi normal ca jurnalişti) Iată o "clevetitoare" mai jos. La acelaşi articol cu Prinţul Charlea preluat şi de d-l Coja" 

surena • 13 zile în urmă
Cand ești print moștenitor al Regatului Unit, al Canadei, Australiei, Noua Zeelandă şi la nu mai știu câte state din Commonwealth să vrei sa fi principe al Transilvaniei, ca şi cum Transilvania este un principat (a fost de la 1541 pana la la 1867 ), este o glumă, nu un articol serios.
Omul ăsta, că vă convine, că nu vă convine, a prezentat lumii şi o altfel de Romania (nu aia pe care o vreți voi cu scandal, cu sloganuri nu ne vindem ţara,dar o furam pana am pus-o pe butuci, cu ciordeala voturilor, cu patriotismul vostru de bodegă - câțiva postaci nici măcar nu trăiesc în România), o Românie a tradiţiilor (locuri uitate de lume unde se mai păstrează), a produselor tradiționale românești, a peisajelor deosebite, o Românie a bunului simţ. 
Asa ca un simplu mulţam printului Charles ca oferă României şi o altă imagine, nu aia ţiganească cu care ne-am obişnuit şi am obişnuit şi lumea din afară, nu strică, e o dovadă de educaţie, de normalitate, de bun simţ şi respect. Lucruri întâlnite încă prin Ardeal, Moldova dar străine celor de pe malurile Dâmboviţei. 
P.S Cred ca Diana îl prefera pe "Regele" Dorin Cioabă şi supuşii lui să ne promoveze România pentru că este sigură că nu vom pierde Transilvania în fata Perfidului Albion.
Oare ştie Diana de unde vine denumirea de Perfidul Albion? Nu ştie! Ea trăieşte încă pe vremea lui Pazvante (Pasvantoglu) şi la aşa vremuri, aşa articol.
---------------
E clar domnule Măldărescu pe cine apăraţi, aruncând în noi cu noroi?
Să lăsăm simpatiile. Nu vă mai pierdeţi vremea să mă înjuraţi şi pe urmă să-mi cereţi stergerea opiniilor. (Ca să glumesc!) La mine ca profesor intransigent, cum spuneţi, trebuia să fi venit cu sărumâna nu cu nuiaua! Nu vă mai salut anul acesta. Vă exmatriculez până la anul nou 2016.

Sper ca să fi înţeles de la "Sămănătorul" ceea ce trebuia să ştie demult cei doi redactori Art-Emis ce se scandalizează de o opinie contrară lor!




luni, 15 iunie 2015

MIHAIL EMINESCU - SCRISOAREA III-a



Un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vr'o limbă
Ce, cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş'o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâiu mâna cea dreaptă;
Dară ochiu 'nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
5     Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s'apropie de dânsul preschimbată în fecioară,
înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înflorează de atâta frumuseţe,
10    Apele 'ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură,
Şi prin mândra fermecare sună-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
15    Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru 'n valuri de mătasă se desprinde:
— „Las' să leg a mea viaţă de a ta. In braţu-mi vino,
„Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin'o...
„Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele,
20   „Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele".


Şi cum o privea sultanul, ea se 'ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într'o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
25    Umbra lui cea uriaşă orizonul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într'o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână —
30    Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâe legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
35    Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor,—
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
In întinsă 'mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri, pân' la ramuri nu ajung;
40    Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de Allah! Allah! se aud pe sus prin nori,
Sgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s'alungau după olaltă;
45    Insă frunzele-ascuţite se îndoae după vânt


Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură Sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna ce pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa Şeihului Edebali;
50    După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a Şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis dela profet,
Că pe-o clipă se 'nălţase chiar în raiu la Mohamet,
55    Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.


Visul său se 'nfiripează şi se 'ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
60    Neam cu neam urmându-i sborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân' în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...


La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă,
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
65    Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi Spahii
Vin de 'ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa 'n zarea depărtată sună codrul de stejari.


Iată vine-un sol de pace c'o năframă 'n vârf de băţ.
70   Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
— „Ce vrei tu?"
— „Noi? Bună pace! Şi de n'o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat".
La un semn deschisă-i calea şi s'apropie de cort
Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port.
75    — „Tu eşti Mircea?"
— „Da 'mpăratel"
— „Am venit să mi te 'nchini,
Să nu schimb a ta coroană într'o ramură de spini".
— „Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai veniţi
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
8o    Dar acu vei vrea cu oaste şi războiu ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei-Tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i războiu".
85    — „Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se 'mpedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s'au pusl
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s'adună
90    Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună.
S'a 'mbrăcat în zale lucii cavalerii dela Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
In turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
95    N'au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi apusul îşi împinse toate neamurile 'ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri,
Sguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
100  Înnegrind tot orizonul cu-a lor zeci de mii de scuturi;
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii 1...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s'au strâns
Ca să stee înainte-mi ca şi zidul neînvins.
105  Când văzui a lor mulţime câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne 'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat că peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul dela Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c'un toiag ?
110  Şi, purtat de biruinţă, să mă 'mpiedec de-un moşneag?"
— „De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti,
Nu e om de rând, el este Domnul Ţării-Româneşti.
Eu nu ţi—aş dori vr'odată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să 'nece spumegând a tale oşti.
115  După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu al lui Istaspe-,
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vr'un pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod; 
Împăraţi pe care lumea nu putea să—i mai încapă,
120  Au venit şi 'n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
Şi nu voiu ca să mă laud, nici că voiu să te 'nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş'un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai val-vârtej
Oştile leite 'n zale de 'mpăraţi şi de viteji?
125  Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s'a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să—i smulgă de pe fruntea ta de fer,
A credinţii biruinţă căta orice cavaler.
Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
130  Şi de-aceea tot ce mişcă 'n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate făr' a prinde chiar de veste.
N'avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se 'nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!"


135  Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai sbucium!
Codrul clocoti de sgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoasă,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra 'ntunecoasă.
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
140  Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scântee lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizonu 'ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
145  Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
In zadar striga 'mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
In zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
150  Căci cuprinsă-i de peire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie,
Cad Arabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie;
In genunchi cădeau pedestrii, colo caii se răstoarnă,
Cad săgeţile în valuri care şuieră, se toarnă,
155  Şi lovind în faţă 'n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se nărue tot cerul...


Mircea însuşi mână 'n luptă vijelia 'ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
160   Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se 'mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi, gonind biruitoare, tot veneau a ţării steaguri
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată...
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
165  Acea grindin' oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se 'ntinde falnic armia română.


Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele 'nalte ale ţării să 'ncunune,
Cu un nimb de biruinţă: fulger lung încremenit
170   Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte.una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s'arată luna:
Doamna mărilor ş'a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i unul dintre fiii falnicului Domn
175  Stă zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
     S'o trimiţă dragii sale dela Argeş mai departe:
„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, cătră Tine,
Nu din gură, ci din carte,
180    Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru 'n valea Ta:
Codrul cu poenele,
185    Ochii cu sprâncenele ;
Că şi eu trimite-voiu
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
190    Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Christos,
Te sărut, Doamnă, frumos".
………………………………
……………………………..
……………………………...

195   De-aşa vremi se 'nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-1 umplură saltimbancii şi Irozii...
In isvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să 'ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo ?
200  Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo !
O eroii care 'n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţi
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
205  Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
Dela munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.


Au prezentul nu ni—i mare? N'o să-mi dea ce o să cer?
210  N'o să aflu între-ai noştri vre-un falnic juvaer ?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoelii,
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii?
N'avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
In aplauzele grele a canaliei de uliţi,
215  Panglicari în ale ţării care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul ?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
220  Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea 'mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
225  Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii dela creştet până 'n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr'aceştia ţara noastră îşi alege astăzii solii !
230  Oameni vrednici ca să şează în zidirea sfintei Golii,
In cămăşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
235  Cu evlavie de vulpe ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul Ţării se adun' să se admire,
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire.
Toate mutrele acestea, sunt pretinse de Roman,
240  Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta 'nveninată, astă plebe, ăst gunoiu,
Să ajung' a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce 'n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
245  Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii !


Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte famenil
250  I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă 'n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n'au să iee în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,


Indrăsnesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
255  La paris, în lupanare de cinisme şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi 'n orgiile-i obscene,
Acolo v'aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?


Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
260  Cu monoclu 'n ochiu, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creeri de copil,
Drept ştiinţ' având în minte vreun vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vr'un papuc de curtezană..,
O, le-admir, progenitură de origine romană !


265  Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia, care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
270  Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v'aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v'aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s'arate-odată, ce sunteţi: nişte mişei!
275  Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire ;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire !
  
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă 'n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v'ar privi cel mult ironici
Cum nu vii tu, Ţepeş-Doamne, ca punând mâna pe ei,
280  Să-i împărţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni !

Sursa:
MIHAIL EMINESCU - POEZII - EDIŢIE BIBLIOFILĂ
ÎNGRIJITĂ DE M. TONEGHIN
ILUSTRATĂ DE A. BORDENACHE
EDITURA CARTEA ROMANEASCĂ BUCUREŞTI, 
ACEST VOLUM S'A TIPĂRIT IN ATELIERELE DE ARTĂ GRAFICĂ „CARTEA ROMÂNEASCĂ" IN ANUL 1944 CA EDIŢIE FESTIVĂ CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A 25 DE ANI DELA ÎNFIINŢAREA SOCIETĂŢII-TEXTUL PRIN PROCEDEUL OFFSET IAR PLANŞELE HORS-TEXTE IN FOTOGRAVURĂ