St. O. Iosif, Alfonso Castaldi și
George Coșbuc
"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M.
Ştefănescu
DIN CARTEA:
George Coşbuc de la Tismana : Studii,
articole și amintiri/ Nicolae N. Tomoniu, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, – Tismana: Semănătorul, 2016
Selecțiuni.
Din 1.
Amintiri din copilăria mea pe Valea Tismanei - Motive pentru a scrie cartea
aceasta -
„Aici, în casa angajaților ocolului silvic mi-am
petrecut primii ani din viață, învățându-mă să merg prin aleile cu
trandafiri ale ocolului silvic, prin
Parcul Chihaia brăzdat de
Aleea Tainelor a lui Coșbuc, bând apă de la Fântâna Chihaia și
odihnindu-mă la Masa Fraților unde Coșbuc,
odinioară, stătea la sfat cu istoricul literar și profesor italian la
Universitatea București, Facultatea de Litere și Filozofie, Ramiro Ortiz pe tema
Divinei Comedii. Coșbuc, pusese la cale revista „Semănătorul” împreună cu
Alexandru Vlăhuță și cântase
prima variantă a unui imn național împreună cu compozitorul Alfonso Castaldi pe versurile
poeziei „La arme” scrisă de
redactorul lui de la „Semănătorul”, Șt. O. Iosif.”
Din 3. Mărturii despre prezența poetului la Vila Sfetea de la
Tismana
„Sfetoanea” a sprijinit personal, împreună cu cumnata sa
Elena Coşbuc construcţia
unui nou local de şcoală în centrul satului şi a înzestrat biblioteca cu 500 de
cărţi valoroase. Au donat şcolii un frumos dulap ornat, din lemn de castan şi
bustul în bronz al poetului, care a fost luat de la Tismana şi dus la
Turnu Severin, pe timpul când Tismana ţinea de circumscripţia inspectoratului
şcolar al raionului Baia de Aramă.
„George Coşbuc şi-a
petrecut deci, ultimii ani din viaţă la Tismana, traducând Divina
Comedie şi – din
nefericire – în regat şi-a pierdut şi fiul, Alexandru, într-un tragic accident de automobil la Băleşti în apropiere
de Târgu-Jiu. Vedeti în paginile revistei şi articolul «Fântâna
lui Coşbuc» şi revedeţi în arhiva revistei "Sămănătorul" - numărul special «05_I- Revista
Samanatorul, an I, nr. 5 ed. sp, sept. 2011» cu documentele programatice
ale vechii reviste Sămănătorul, întocmită de George Coşbuc şi Alexandru
Vlahuţă şi copertată
cu una din picturile lui Nicolae Grigorescu, create special pentru acest eveniment!
Alfons Castaldi, marele
compozitor, venit la Tismana invitat de
Coşbuc i-a pus pe
note primul vers din poezia ,,La arme": «La arme, cei de-un sânge şi
de-o lege!» poetul fiind entuziasmat! Să nu uităm că în 1915 Europa era în
plin război.„
 |
| Alfonso Castaldi |
POEZII ALESE
Poezia a fost aleasă de George Coșbuc pentru a deveni
imn. A fost pusă pe note, imediat ce a fost recitată de poet, de Alfonso
Castaldi.
Alfonso Castaldi (23 aprilie 1874, Maddalone, Italia - 6 august
1942, Bucureşti) - compozitor, dirijor şi
profesor. Studiile muzicale le-a început la Maddalone (1879-1883) cu Michele
Serino (teorie-solfegiu) şi Luigi Picillo (teorie-solfegiu şi armonie),
continuându-le la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao
(armonie), Francesco Cilea şi Umberto Giordano (contrapunct, fugă şi
compoziţie).
 |
| A. Castaldi, image. RO.AS.IT |
Profesor particular
de mandolină, chitară, vioară şi teorie muzicală la Galaţi (1896-1901);
profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziţie şi
orchestraţie (1905-1940) la Conservatorul Bucureşti; inspector al muzicii în
Ministerul Artelor (1925-1929). A publicat articole, cronici muzicale, note în
„Fungalo” (Napoli), „Don Marzio” (Napoli) şi „Muzica”. A scris versuri în limba
italiană şi a publicat un volum de poezii (Napoli, 1892). A fondat orchestra
„Tinerimea simfonică” din Bucureşti (1914). A dirijat concerte simfonice în ţară
şi peste hotare (Italia şi Rusia).
Distincții
Premiul de muzică
al Ministerului Cultelor și Artelor (1925)
Premiul Național de
Muzică (1929)
Asociația
Italienilor din România – RO.AS.IT -
http://roasit.ro/alfonso-castaldi-1874-1942/
Născut la
Maddalone, compozitorul, dirijorul și profesorul Alfonso Castaldi s-a stabilit
în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, începând să predea știința
muzicii și practica instrumentală, mai întâi la Galați, apoi la Iași și, în
cele din urmă, la București unde, timp de peste trei decenii, a condus clasa de
compoziție și orchestrație la Conservatorul de muzică. Între anii 1925 și 1929
a fost și inspector pentru muzică la Ministerul Artelor.
Mai presus de
propria creație – muzică de scenă, operă, de cameră, creație vocal-simfonică și
lieduri, Castaldi s-a impus în cultura română și grație activității sale de
formator a numeroase generații de compozitori.
La arme
De
Ștefan Octavian Iosif
Veniți,
viteji apărători ai țării!
Veniți, căci
sfânta zi a răsărit:
E ziua mare
a reînălțării
Drapelului
de gloanțe zdrențuit!
Veniți din
toate unghiurile zării,
Să cucerim
ce-avem de cucerit!
La arme, cei
de-un sânge și de-o lege!
La arme,
pentru neam și pentru rege!
Când Patria
ne cheamă sub drapel,
Datori sunt
toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere,
să moară pentru el!
Ce credeți
voi, noroade nesătule,
Că nu ne
poartă grijă Cel-de-Sus!
N-am
înfruntat noi năvăliri destule
Din
miazănoapte, răsărit și-apus!
Adună-ți,
rege, oștile și du-le
La biruință-așa
cum le-ai mai dus!
La arme, cei
de-un sânge și de-o lege!
La arme,
pentru neam și pentru rege!
Când Patria
ne cheamă sub drapel,
Datori sunt
toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere,
să moară pentru el!
Cu-al nostru
sânge-am scris al nostru nume
În cartea
gloriosului trecut:
Și mulți dușmani
ar vrea să ne sugrume,
Dar până
când mai stau Carpații scut
Acel ce ne
va șterge de pe lume
Să știe toți
că încă nu-i născut!
La arme, cei
de-un sânge și de-o lege!
La arme,
pentru neam și pentru rege!
Când patria
ne cheamă sub drapel,
Datori sunt
toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere,
să moară pentru el!
Să știe toti
că un popor nu moare
Când veacuri
a luptat necontenit —
Și-i scris
în cartea celor viitoare
Că va să vină
ceasul preamărit,
Când mândru
străluci-va-ntre popoare
Ca soarele,
aici, în răsărit!
La arme, cei
de-un sânge și de-o lege!
La arme,
pentru neam și pentru rege!
Când Patria
ne cheamă sub drapel,
Datori sunt
toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere,
să moară pentru el!
"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M. Ştefănescu. Din: Cîntecul revoluţionar şi patriotic românesc. p. 241-242
. ─ Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor,
1974, 360 p.
 |
| George Coșbuc - 1894 |
FRAGMENT EPIC de George Coşbuc
Iar pe lumea cealaltă scoborînd acum flăcăii
Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe sesiuni la Vidin,
Citi găsesc pe rînd în stoluri, adunaţi în gura văii
Stau s-aştepte alte gloate cîte se vedeau că vin.
Unii şterg de iarba udă cîte-o sabie-ncruntată,
Din pulpana hainei alţii sîngele duşman îl storc,
Şi se laudă cu toţii şi vorbesc ou toţii-odată,
Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.
Cînd văzur-această gloată, toţi acei ce-nduşmăniră
Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit
Şi s-au resfirat în noapte, precum fumul se resfiră,
Şi din margini mai spre margini se topeau necontenit.
Cu genunchii plini de tremur şi cu suflul morţii-n gură,
Morţi erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian
Luptătorii din Ahaia cînd îngălbeniţi văzură
Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.
Dar ai noştri, morţi de veacuri, cîţi pieriră prin războaie,
Apărînd a lor credinţă şi pămîntul românesc,
Stau cu ochii ţintă-n noapte şi-a lor mijloc îl îndoaie
Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc :
Văd români, şi-aud cuvinte româneşti ! De-ai lor cu toţii !
Umilit venea, iar astăzi ce trufaş acest popor —
Şi-ndrăznind dinîi o seamă, vin
sfioşi să-şi vadă soţii,
Tot mai mulţi, cu toţii-n urmă ies grăbiţi din noaptea lor.
Şi precum în neastâmpăr paseri grabnice cu zborul
Se tot strîng de pretutindeni toamna ca să plece-n stol,
Astfel s-adunau românii şi sporea mereu poporul
Celor morţi umplînd de vuiet cîmpul
mai nainte gol.
S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa
Umbrelor, sunînd ca marea şi-ntr-un zbucium nentrerupt,
Iar de-atîta nor de duhuri ce-şi vădea prin glas fiinţa
Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.
Străbătând genuni cu mersul, nesfîrşită li-e venirea,
Ca potopul de puternici şi nebiruiţi ca el
Cîţi pieiră făr' de urmă copleşiţi de năvălirea
Asiei, şi-arcaşi cu glugă, din cîmpiile lui Gel.
Cîţi au înroşit cu sînge rîuri mari şi-ascunse plaiuri,
Cînd prin văile bulgare Ioniţ-avea locaş
Şi frumosul grai al nostru printre bîlbîite graiuri
Şi-1 păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş.
Iată-i înşişi vin în frunte cei ce-au cîrmuit norodul,
Principii din munţi şi banii cu viteze fiare-n scut,
Şi cu Negru Vod-alături vine Dragoş Voievodul,
Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.
Şi-Alexandru-al cărui nume şi-astăzi codrii-l mai îngînă,
Tînăr şi părînd ca Hector cel cu coif fluturător
Cînd cu suliţa-i grozavă, falnic răsucind-o-n mînă
Sare-n mîndru-i car şi umple cîmpii Troiei de omor.
Trăsnete-al mîniei noastre, Mircea, tu iuţeşte-ţi paşii !
Adă-ţi gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi
Prins-au fulgerul cu palma ! Braţ, ce pustiind vrăjmaşii,
Dunărea ca soţ de luptă, munţii te-ai trudit să-i chemi.
Ce vei fi gîndit tu, Mircea, cînd vedeai pornit cum vine
Peste munţi şi peste ape, ca furtuna, Ilderim ?
Vai, putem noi azi pricepe sufletul
ce-a fost în tine,
Mai avem simţire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim ?
Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile
A clintit temeiul lumii şi-a oprit şi vremea-n loc,
Cel cu nume sfînt de-arhanghel — cu-al tău nume, Mihaile,
Tot ca tine de puternic şi cu sabie de foc.
Munţii se retrag din cale-i, iar potrivnica sa bardă
Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui de oltenescul leu ?
Foc de n-ar mai fi, şi lege, ca nimic să nu mai ardă,
Foc ar naşte iar pe lume ochii-acestui Prometeu.
Şi cu el Fărcaş şi Stoica, şi-nvîrtindu-şi buzduganul
Doi Buzeşti, ducînd şi spaimă şi-al pieririi-ngheţ cu ei !
Spuie Neajlovul, Sinane, cîte oşti pierdu sultanul,
Şi Şelimberul să spuie cum ţi-a fost, nebune-Andrei ?
Amurat, ţi-aduci aminte, cum sosi grăbit o dată
Şi era să-ţi spargă poarta ea să-ţi intre-n Ţarigard ?
Şi ce cale-avea să facă ! Dar s-a tînguit vrodată
Fulgerul că-i drum departe de la nor pînă la brad ?
Iată-l însă cel din cuibul pus de-oştenii teutonici,
Ştefan, turnul de-apărare al românilor, venind
Suflet mînios şi-n toată strălucirea cîtă-n cronici
Scrisă e c-a fost pe vremea cînd el ţara străjuind
A făcut din oase-un munte şi-a-nhăţat şi regi de plete
Şi, arînd de ciudă eîmpul, puse-n jug duşmanii lui —
Pe mănunchiul spăzii sale mîna lui tot caldă stete,
Căci el nu ştiuse-n viaţă cum s-anină spada-n cui.
El şi-aici e-ntreg în arme şi purcede-aprins pe cale,
Parc-apururi vede-n faţă Rahova şi Podu-nalt,
Iar de vuietul mulţimii şi de coifuri şi de zale
Tremură, răzbit de spaimă, tot tărîmul celălalt.
El şi-aici e vîntul iernii, şi duşmanii săi sînt pleava !
Urcă munţi fără de plaiuri, trece Dunări fără pod —
Faceţi loc ! Sosesc ca rîul luptătorii din Suceava,
Trec voinicii cei năpraznici ai lui Ştefan Voievod !
Şi Ion Cumplitul Vodă, jalnic schilăvita strajă
A Moldovei, scut puternic al poporului de rînd,
Şi nenfricoşatul Ţepeş, Petru Rareş a lui Majă
Vin cu toţii de prin
noapte, gloate-n urmă-le-aducînd.
Şi hatmani şi capi de oaste — daţi-mi voi acum o sută
De vieţi, ca să am vreme să-i numesc aici pe toţi !
Şi tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,
Făr’ de zei te crezi pe lume şi pustiu tu te socoti.
Iată-ţi gloria de veacuri ! Umbre mari din lumea moartă,
Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —
Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă
Am intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !
Ce-ţi aluneci plin de jale ochii umezi pe ruine,
Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorţi ?
Soarele din noapte iese, din mormînt puterea vine :
Naşterea cea viitoare ne e-n lumea celor morţi.
Autori selecțiuni: prof. Nicolae
N. Tomoniu, ierom. drd. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Revista „Sămănătorul
Tismana”
Din poeții Ștefan Octavian Iosif și George Coşbuc, Revista Semănătorul, anul I, nr.
1, 2 decembrie 1901.
