Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 aprilie 2019

Finalul tragic al locomotivelor cu aburi


Capitolul VII - Sfârşitul CFF TISMANA

Din „Monografia orașului Tismana” /volumul I- revizuit, cu indice de nume și cuprins/Nicolae N. Tomoniu. - Ed. rev.. - Tismana : Semănătorul, 2016. Paginile 128-134Finalul tragic al locomotivelor cu aburi. 

Ultimele două locomotive ale CFF Tismana care au luat calea Austriei


             În distrugerea reţelei feroviare CFF a României au acţionat doi factori, unul intern generat într-o primă fază de criza regimului Ceauşescu, regim izolat pe plan internaţional şi un important factor extern care a acţionat din afară în interesul grupurilor de capital străine, dornice să achiziţioneze la preţ de nimic, materialul rulant al întreprinderilor forestiere de stat. După 1989, pe plan intern urmează faza doua a crizei, prin trecerea unor mijloace de producţie ale CFF Tismana în mâini private, metoda fiind înfiinţarea unor firme particulare care să transfere capitalul întreprinderii, în buzunarele patronilor acestor firme. 
Şi din exterior se dorea transferarea exploatării masei lemnoase din mâna statului în mâna unor persoane private. Pentru ca aceste firme aduse mai târziu la faliment, să poată fi foarte uşor cumpărate de îndată ce legislaţia românească va permite circulaţia liberă a capitalului.
Pe plan central, legislaţia românească permitea şi ea transferarea unor importante fonduri băneşti de la stat către întreprinderile de stat - dar supte de firme private - prin metoda „scutirii de datorii” de către însuşi statul român. Întregul carusel a antrenat însă şi vânzarea mijloacelor de tracţiune, coloana vertebrală a CFF. A fost lovitura mortală pentru că odată închise subvenţiile de la stat, întreprinderea nu s-a putut redresa lipsindu-i tocmai mijloacele de tracţiune.
            Ar fi bine de studiat mai cu atenţie fenomenul deoarece acelaşi lucru se va întâmpla, cu şi mai mare amploare, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană,  când „alinierea” legislaţiei româneşti la legislaţia europeană va fi un fapt împlinit!
După trecerea capitalului de stat în mâini private, prin înfiinţarea de firme particulare, pasul următor ar fi cumpărarea acestor firme de către firme străine. Rămâne de văzut dacă românii se vor deştepta în ultimul ceas şi vor proteja capitalul autohton. Pentru că numai de protecţie n-a fost vorba până acum!
Înainte de a vedea însă cauzele externe care au contribuit la distrugerea CFF Tismana, să vedem mai întâi principalele cauze interne.
Ele ar fi:
-          Apariţia mijloacelor auto de transport greu;
-          Dificultatea întreţinerii caii ferate în lungime de peste 260 km;
-          Discrepanţa dintre reformele sistemului de învăţământ şi nevoile industriei forestiere;
-          Migrarea forţei de muncă;
-          Criza sistemului comunist amplificată de factorii externi;
-          Apariţia primei faze a economiei de piaţă: o economie anarhică cu concurenţă sălbatică.


 Primele două puncte au fost atinse în capitolele precedente. Am mai putea adăuga că apariţia tractoarelor echipate pentru exploatarea masei lemnoase şi mai ales a TAF-urilor, a stopat definitiv extinderea căii ferate în bazinele de exploatare din munţi. Treptat, tronsoanele de cale ferată au fost înlocuite cu drumuri forestiere.
S-a greşit şi prin faptul că, încă de la început, întreţinerea permanentă căii ferate (pentru a fi perfect funcţională şi la parametri clari de siguranţă) nu a fost o prioritate absolută a întreprinderii. În vremurile deraierilor, a costat mult mai mult repararea căii ferate decât s-ar fi cheltuit pentru împiedicarea degradării ei. Veşnica poveste a concentrării atenţiei pe vindecarea bolii şi nu pe prevenirea ei, poveste de care nu ţine nimeni seama nici azi!

Discrepanţa dintre reformele sistemului de învăţământ şi nevoile industriei forestiere

Politica şcolarizării forţei de muncă are consecinţe grave dacă  este luată în derizoriu. Nimic nu a fost mai grav în această direcţie decât, măsura luată prin anul 1958, după care absolvenţii scolii elementare de 7 clase nu mai puteau fi calificaţi prin ucenicie la locul de muncă (reamintim că ucenicia dura patru ani şi pe baza unor prevederi clare ale contractului de ucenicie), ci prin şcoli profesionale iar şcoala elementară de 7 clase devenea şcoală generală de 8 clase.
Şcolile profesionale erau puţine, se dezvolta mai mult reţeaua liceelor deoarece Ceauşescu dorea trecerea la învăţământul obligatoriu de 10 ani, apoi la învăţământ liceal obligatoriu.
Rândurile muncitorilor calificaţi la locul de muncă se reduce la zero. Forţa de muncă nu va mai putea fi regenerată din mers ci va stagna timp de aproape un deceniu.
Ca un exemplu, autorul acestor rânduri a lucrat ca ucenic la strungărie în atelierele CFF Tismana, un an de zile, maistru fiind Cornel Vulpe. În final, ne putând fi angajat, m-am înscris la cursurile de zi ale nou înfiinţatul liceu din Baia de Aramă. Nu am mai intrat în câmpul muncii decât după 8 ani, dar ca profesor. Numărul muncitorilor se reducea mereu. Propaganda comunistă urmărea himera creării omului multilateral dezvoltat.
Mai mult, regimul comunist urmărea cu toată consecvenţa ca treptat şi învăţământul liceal să devină obligatoriu. Crescând însă nivelul studiilor, creşteau şi pretenţiile absolvenţilor. Ucenicia se desfiinţase iar şcolile profesionale erau puţine. Un absolvent de liceu, cu greu mai putea fi convins de a fi încadrat ca simplu muncitor la CFF.

Migrarea forţei de muncă

Criza forţei de muncă se amplifică pe măsură ce apare fenomenul migraţiei. Deschiderea bazinului carbonifer Motru a absorbit o seamă de buni meseriaşi de la CFF Tismana. Au plecat mecanicii Motrescu Vasile, Vaculea Ion, Văcaru Filip, Găman Ion, Spiţă Ion şi Rusta Gheorghe, şeful de tren Ciurlău Victor, Şalapa Constantin, ajutor de mecanic, Cocârlă Stelu manevrant, precum şi o serie de frânari, tractorişti, drujbişti, muncitori simpli.
Transferarea organizării de şantier de la TCH Porţile de Fier la Tismana a condus la al doilea val de migrare spre TCH Tismana. Cu funcţii mai bine plătite, atelierele UMTF şi CFF aproape că au rămas goale de mecanici, strungari, sudori şi alţi meseriaşi.



Criza sistemului comunist

Pe lângă toate acestea, criza sistemului comunist amplificase grav productivitatea muncii. Pe lângă faptul că se lucra în aceleaşi condiţii ca în urmă cu 20 de ani, degradarea căii ferate conducea zilnic la deraieri şi în consecinţă erau mobilizaţi pe teren o serie de meseriaşi care ar fi trebuit să lucreze în ateliere. Mai lipsea şi iniţiativa. Atelierele ar fi putut să-şi diversifice producţia, să-şi creeze piaţă de desfacere, să lucreze anumite piese şi subansamble pentru industria carboniferă nou creată şi chiar pentru particulari.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, industria monotip a regimului a sucombat nu numai din prost management  dar şi din faptul că a fost astfel creată. În vremurile lui Ceauşescu, era de neimaginat ca CFF să-şi schimbe profilul şi să devină o fabrică de piese şi subansamble. Ea avea un „plan de masă lemnoasă” de dat la stat şi care trebuia nu numai îndeplinit dar chiar şi depăşit. Aceasta presupunea şi raportări dacă nu zilnice cel puţin săptămânale, astfel încât conducerea „să fie trasă la răspundere” pentru neîndeplinirea planului.
Spre sfârşitul comunismului, nimeni nu mai credea în himera lui. Atât posturile de radio străine care emiteau în limba română cât şi radiourile se înmulţiseră. Conferinţa de la Helsinki din 1975, interzicea bruierea posturilor de radio iar pretenţiile ţărilor de modificare a frontierelor nu mai erau acceptate. Se dădea popoarelor libertatea de informare iar ţările din est, aflau atunci că a munci pentru ideile comuniste sună frumos dar ineficient din punct de vedere al dezvoltării economice. După 50 de ani de „luptă” pentru a construi socialismul, apoi comunismul, România şi celelalte ţări satelite Moscovei ajunseseră, din punct de vedere economic, ultimele ţări din Europa, cu o productivitate a muncii extrem de scăzută.

            Motivaţia muncii nu mai exista, produsele fabricilor erau de proastă calitate, pâinea, zahărul şi uleiul se dădeau pe cartelă. Deşi locurile de muncă erau asigurate după şcolarizare, vorba populară „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc” exprima cel mai bine starea de fapt din toate întreprinderile. Nici CFF Tismana nu făcea excepţie. Aici erau încadraţi o groază de salariaţi care „ardeau gazul de pomană” în întreprindere. Nu conta eficienţa muncii ci doar faptul că toată lumea trebuia să muncească, „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi!”. Sfârşitul unei astfel de societăţi nu putea fi departe.
           
Apariţia primei faze a economiei de piaţă: o economie anarhică cu concurenţă sălbatică

Politica FPP, (Fondul Proprietăţii Private) politică creată de guvernul Petre Roman, de mâna sa dreaptă Adrian Severin şi o gaşcă de „specialişti”, ajunşi în fruntea economiei româneşti nu pe criterii de competenţă ci pe criterii „revoluţionare”, a pus întreaga economie românească pe butuci. Sub lozinca „Marii privatizări” şi himera „cuponiadei”, care făcea din orice amărât un mare „acţionar de fabrică”, a avut loc cel mai mare jaf din istoria ţării.  În câţiva ani,  vânzarea activelor întreprinderilor, a creat primul val de „patroni” de tinichea, oameni fără experienţă dar pe mâna cărora a încăput o mare parte din avuţia ţării.
Firme apărute din neant, dau o lovitură de moarte şi CFF Tismana. Şi s-au mai adăugat multe alte „minuni postdecembriste”  prin care pentru îmbogăţirea unora, s-a  pus capac distrugerii complete a CFF Tismana.
Una din metodele noilor ciocoi era metoda firmelor „căpuşă”, modă generalizată în toată ţara. „Capii” vechilor întreprinderi de stat, îşi creau propriile lor  firme care făceau afaceri cu întreprinderea la care lucreau şi foloseau în scopul firmei „căpuşă”, profitul şi utilajele acesteia. În cel mai bun caz, s-au găsit totuşi şi „şefi cu obraz”. Aceştia, nu şi-au făcut o firmă personală, dar şi-au făcut-o pentru nevastă, soră sau cumnat…
Intr-o astfel de economie de piaţă, era greu să supravieţuieşti ca întreprindere de stat! Banii pentru masa lemnoasă dusă de CFF Tismana la CIL Târgu-Jiu nu erau viraţi imediat, pe când „particularii” primeau banii prompt.  Apoi, când banii erau în fine viraţi CFF, se constatata că inflaţia devalorizase o mare parte din ei.
O altă concurenţă sălbatică urma: cu aceşti bani, întreprinderea trebuia să se aprovizioneze cu combustibil la preţ oficial pe când particularii se aprovizionau „la negru” prin diverse firme „căpuşă”, sau direct, evaziunea fiscală fiind regula şi nu excepţia în noua economie de piaţă, ce luase în România forme greu de imaginat pentru ţările Uniunii Europene. Au trebuit să treacă aproape 15 ani până când acestea, să recunoască economia noastră de piaţă sălbatică, ca economie de piaţă funcţională.
Şi totuşi în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, CFF Tismana rezista. Directorul Niţescu de la IFET Târgu Jiu, devenită SC Robur SA prin 1994, dorea ca să păstreze funcţională o parte din CFF Tismana. Cu puţin mai bun management, s-ar fi reuşit supravieţuirea întreprinderii. Dar acolo unde economia nu a reuşit, au reuşit interesele politice. Directorul Tiberiu Niţescu a fost înlăturat de la conducere. Apoi, tot o decizie politică, prin falimentarea voită a SC Robur SA, s-a pus capăt şi CFF Tismana. Deoarece făcea (încă!) concurenţă unor firme private cu acelaşi profil.

            Factorii externi care au grăbit sfârşitul CFF Tismana

            Avea dreptate Ceauşescu la celebru-i proces, privitor la „agenturili” care acţionau din interior „cât şi din exterior”! Cu puţin înainte de ne obştescul lui sfârşit, „agenturili” austriece erau la Tismana „cu ştiinţa organelor de partid” de la judeţ.  „Organele” dăduseră ordin ca şeful Sectorului CFF Tismana, d-l Savu Stanciu şi şeful IFET Târgu-Jiu, d-l Tiberiu Niţescu să se pună la dispoziţia unei echipe de filmare din Austria pentru un documentar legat de CFF Tismana.
            Pe de altă parte, organele Securităţii primiseră ordine ferme de „supraveghere foarte atentă a nemţilor”, adică,  să-i urmărească discret pe întregul traseu şi să le dea raportul.
            Se pregătea debarcarea lui Ceauşescu de către „eşalonul doi” al activiştilor de partid iar aceştia îşi pregăteau, prin acţiunile securităţii, un alibi în caz că nu s-ar fi reuşit „decapitarea”.
            „Ne-au urmărit pas cu pas dintr-o Dacie, povesteşte d-l Savu Stanciu, iar noi ne-am dat seama că era maşina securităţii pentru că şi-a schimbat numerele, cu numere din alte judeţe, de vreo trei-patru ori. Nu eram chiar aşa de proşti cum ne credeau ei şi cu toate  acestea n-am fost atenţi. Un neamţ, mi-a dat bricheta lui să-mi aprind o ţigară, chibriturile nu se-aprindeau că bătea vântul, iar când i-am dat-o înapoi neamţul mi-a spus s-o păstrez ca un mic cadou.
            Am fost anchetaţi eu şi d-l director Tiberiu Niţescu vreo trei zile. Ne filmaseră şi voiau să ne scoată pe noi ţapi ispăşitori. Adică, noi am fi fost mânjiţi cu ceva ca să le permitem filmarea nemţilor şi nu ei ar fi dat ordinul. Mă tot întrebau dacă mi-au dat ceva, ziceam mereu ca nu, nu dădeam importanţă brichetei, era un nimic. Pentru ei era important insă ca să mă înregistreze când zic da, ca probă ca am recunoscut. Ia gândeşte bine, ziceau securiştii, noi ştim bine că ţi-a dat ceva! „Da d-le, mi-au dat o brichetă!”. „Şi unde-i?”. „O am în buzunar”. Probabil că le-a prins bine ancheta că puteau prelucra înregistrarea conversaţiei cum doreau ei! Şefii puteau sta liniştiţi, alibiul era gata.”
            Filmul documentar făcut la CFF Tismana, făcea parte dintr-o strategie vastă a mediilor occidentale - în colaborare cu eşalonul doi al lui Ceauşescu - de discreditare a regimului lui Ceauşescu în special şi a comunismului în general, pentru căderea lui în întregime din Europa. Se filmau întreprinderile vechi, orfelinatele ţării, vagabonzii oraşelor, ţiganii de la periferii. „Mascarada” cum o numea Ceauşescu, începea! Posturile de radio străine, îndeosebi „Europa Liberă”, erau pe cai mari. Tot poporul era cu urechea la ei!

Acum Ceauşescu nu mai este. Securiştii lui sunt prosperi oameni de afaceri sau faliţi care trăiesc din vânzarea a ceea ce au furat după 1989. Furtul este acum pe faţă, secretele nu mai sunt secrete, vesticii sunt prietenii noştri, aşa că ni s-a făcut cadou de la Viena o copie, destul de prost înregistrată, după filmul acela. Nici măcar nu avem identitatea donatorului, n-am priceput nimic din nemţeasca lui. Pur şi simplu persoana vizita Tismana şi s-a gândit că ar fi bine să ne-o lase!


Ce mesaj dorea să transmită acest film făcut la CFF Tismana?
Primele secvenţe ale filmului încep la … Viena. Străzi curate, lume îmbrăcată bine, spaţii verzi, magazine luxoase. Apoi Tismana: câmpuri arse de soare cu oi, cai şi capre. Tărănci cu haine zdrenţuite. Şi trenul care gâfâie trecând printre case pe roşu, acoperite cu şindrilă. Mecanici şi frânari mânjiţi de cărbuni cu hainele murdare. Care fac un „mic ciubuc” la Celei vânzând unuia câteva bocuri de lemne. Oameni necăjiţi!
  

Apoi, acest scenariu bine ticluit, cuprinde o deraiere. Normal, nu? Oameni cu lopeţi, târnăcoape, bârne şi un amărât de cric vor să pună pe şine un vagon deraiat. Totul filmat pe îndelete ca să se observe de cât timp şi de câţi muncitori e nevoie în România pentru a face treaba de cinci minute a unei macarale, bineînţeles occidentală.


Dacă priviţi filmul acum, se vede de la o poştă „provocarea ordinară”, vorba Elenei Ceauşescu.
Dar mai trebuie făcută o precizare. Bineînţeles că astfel de strategii ca cea de la Tismana au avut şi ele rolul lor în căderea regimului comunist. Însă e azi îndeobşte cunoscut că, dacă poporul român însuşi n-ar fi dorit debarcarea lui Ceauşescu, strategiile s-ar fi făcut degeaba. În plus, poporul român n-a vrut să-l răstoarne numai pe Ceauşescu ci să răstoarne intreg regimul lui. Adică, chiar nomenclatura comunistă din eşalonul doi,  lucru care din păcate nu a reuşit.
Spre deosebire de alte ţări „revoluţia română” a fost deturnată.
Nomenclatura comunistă rămasă fără stăpân, deveni ea peste noapte stăpâna fabricilor discreditate. Industria românească taxată de guvernul Petre Roman „un morman de fiare vechi” fu vândută spre binele şi prosperitatea noilor ciocoi postrevoluţionari.
La CFF Tismana, după încărcarea în vapoarele de la Constanţa a peste 260 vagoane de cale ferată, a peste 15 locomotive şi a peste 150 km de cale ferată nu mai rămăsese mare lucru. Şi totuşi la ordinul noilor ciocoi ai FPP, trailerele austriece, germane sau cehoslovace au încărcat ultimele rămăşiţe din coloana vertebrală a vechii întreprinderi forestiere CFF Tismana, S.C. Robur S.A. noul patron al sectorului CFF Tismana, murind odată cu ea.

Epilog la sfârşitul CFF Tismana

După falimentul S.C. Robur S.A. cea mai rămas din gara Tismana a fost cumpărat de S.C. Mihaex Troacă SRL. Aceasta începe reabilitarea atelierului şi a câtorva clădiri anexe. Mediul de afaceri nu este însă propice capitalului autohton, acesta nu este încurajat de statul român nici azi. La 16 ani de la revoluţie, Banca Naţională are în stoc peste 10 miliarde lei care zac acolo fără a susţine nici măcar cu un singur leu industria autohtonă.
Falimentară şi ea S.C. Mihaex Troacă SRL, va vinde gara Tismana firmei SC Succes Nic Com SRL.
Noiembrie 2005. La atâta nebunie mai lipsea una:  vechii proprietari ai terenurilor pe care s-a construit CFF Tismana, işi revendică pământurile conform noilor legi. Intreprinderile Cloşani S.A.R. aveau însă capital privat. Până la naţionalizare, nimeni nu putea lua un teren privat in mod abuziv şi deci între Intreprinderile Cloşani S.A.R. şi deţinătorii de terenuri din anii 1938-1948 s-au întocmit actele cerute de lege. Nimeni însă nu mai are interesul să le bage în seamă cu toate că acestea există.
În ultimii ani între stat şi particulari au fost nenumărate procese. Toate câştigate de particulari.
Destrămarea şi dezastrul ţării continuă sub bagheta vechii justiţii!
Pe o hartă a industriei forestiere din Carpaţi încă mai figurează CFF Apa-Neagră – Tismana – Boroşteni – Târgu-Jiu.
Va lăsa oare istoria nepedepsit şirul de dezastre din ţară şi de pe linia CFF Apa-Neagră – Tismana – Boroşteni – Târgu-Jiu?


---------------------------------------------
Vedeți și „Mic istoric” - scris de d-l Stanciu Savu - pensionar
Fost şef sector CFF Tismana - 1974-1990
http://tomoniu.sapte.ro/tismanagorj/cff/jos.htm
---------------------------------------------