 |
| De la Dumnezeu le am! |
APROBAT
Vestea
s-a răspândit ca fulgerul. Dumnezeu şi-a deschis un Birou de relaţii cu
Publicul. Într-o ţară nici prea mare. Nici prea mică. Într-un oraş nici
prea mare. Nici prea mic. Într-un cartier nici prea bogat, nici prea
sărac. Într-o clădire nici prea luxoasă, nici prea sărăcăcioasă. În
acest birou, numit "Cere, şi ţi se va da", Dumnezeu primea cereri de la
populaţie, le analiza, şi le acorda rezoluţia: aprobat, sau neaprobat.
Interiorul era modest. O cameră. Un scaun. Pe o masă, un calculator, la care solicitantul redacta cererea. Şi o imprimantă, la care era tipărită rezoluţia lui Dumnezeu.
Din primele zile, biroul "Cere şi ţi se va da" a fost luat cu asalt. Cozile se întindeau pe zeci de kilometri în jurul lui. Şi
un lucru curios a ieşit la iveală tot din primele zile. Pe toate
cererile înaintate de solicitanţi, Dumnezeu punea o singură rezoluţie:
APROBAT. Nu exista nicio cerere să fi fost refuzată. Ceea ce spunea
totul despre bunătatea lui Dumnezeu.
Totuşi, tot din primele zile au apărut şi necazurile. Un
cetăţean solicitase un teren ultracentral. Dumnezeu a aprobat cererea.
Acelaşi spaţiu avea, însă, deja, un alt proprietar. Acesta a stat la
coadă şi o solicitat şi el terenul care îi aparţinea. Dumnezeu a
aprobat. Şi cazuri din acestea erau cu miile. Un cetăţean a solicitat
scutire de toate taxele de stat. Dumnezeu a aprobat. Statul a solicitat
şi el, prin avocaţi voluntari, obligativitatea impozitelor pentru toţi
cetăţenii. Dumnezeu a aprobat. Alţi cetăţeni au solicitat bunurile
altora. Dumnezeu a aprobat. Cei afectaţi de această hotărâre, au
solicitat bunurile înapoi, ba chiar bunuri aparţinând altor concetăţeni,
ca daune morale. Dumnezeu a aprobat. O femeie îndrăgostită de o alta a cerut oficializarea relaţiei lor, prin căsătorie.
Dumnezeu a aprobat. Biserica a reacţionat prompt, şi a cerut anularea
căsătoriei. Dumnezeu a aprobat. S-a cerut legalizarea tuturor păcatelor.
Dumnezeu a aprobat. Bisericile l-au ameninţat pe Dumnezeu cu
caterisirea, şi au cerut abolirea păcatelor. Dumnezeu a aprobat.
Statele şi-au zis că este momentul să ceară. Şi au cerut: dominaţie economică, supremaţie mondială, acces unilateral la resurse. Dumnezeu a
aprobat. Văzând uşurinţa cu care le-au fost îndeplinite cererile,
opoziţia din fiecare stat a supralicitat. A cerut supremaţie economică
universală, putere universală, puterea tuturor universurilor paralele.
Dumnezeu a aprobat. Puterea nu s-a lăsat nici ea mai prejos, şi pentru
a-şi asigura voturile, a cerut puteri şi supremaţii Dumnezeieşti.
Dumnezeu a aprobat. Nu a durat mult însă, şi statele, ca şi cetăţenii, au realizat că au în mână o simplă hârtie. Pe
care era redactată simplu şi citeţ cererea, şi sub care era scris un
singur cuvânt: APROBAT. Şi semnătura lui Dumnezeu. Atât. Niciun atu.
Nicio garanţie.
Indignarea
guvernelor şi statelor a fost mare. Şi mai mare, indignarea
opoziţiilor. Şi mai mare, indignarea cetăţenilor. Cu pietre, cu ciomege,
cu praştii, cu sticle, cu revolvere, şi pusti, cu flote de portavioane şi armade aeriene, cu divizii de arsenale nucleare, biroul
"Cere şi ţi se va da" a fost înconjurat, şi Dumnezeu somat să iasă
afară, în faţa mulţimilor şi armatelor reunite şi dezlănţuite. Ca să dea
socoteală de bătaia de joc la adresa supremei creaţii divine: omul.
La
prima somaţie, din birou a ieşit un bătrânel care de-abia se ţinea pe
picioare. Cu o bască cenuşie pe cap. Aplecat de şale. Cu tenul
pigmentat. Cu mâinile uşor tremurânde. Cu ochii mici, pe care îi ţinea
cu oarecare dificultate deschişi, ca un pui de găină, sub soare.
"În numele omenirii, explicaţi-vă!", au urlat megafoanele.
"Dragii
mei", a rostit cu dificultate bătrânul, "nu am avut, şi nu am inima, să
vă refuz nimic. Un cetăţean, pe nume Pavel, pe care mi se spune că l-am
cunoscut, a spus: <>. Am aprobat omucideri. Vă întreb: V-am pus eu
vreun pistol la tâmplă ca să ucideţi? Nu. Aţi avut, şi aveţi toată
libertatea. Am aprobat minciuni, furturi, toate păcatele. Am trimis eu
diviziile de care sunt acum înconjurat, ca să le comiteţi? Nu. Aţi avut,
şi aveţi toată libertatea. Am aprobat suferinţa. Aţi fost solidari cu
ea, sau nici nu v-a păsat? Se mai spune undeva,
unde nu îmi aduc aminte, cândva: <>. Am aprobat totul, ca să mi se aprobe tot?…Nu. Doar ca
să fiţi multumiţi…. Dar voi, când cereţi, ştiţi ce aţi cerut? În dauna
cui? V-aţi pus vreodată în locul meu? Dacă iubiţi din tot sufletul, şi
din tot cugetul, pe cineva, i-aţi refuza ceva? Eu nu pot să refuz niciun
om. Pentru că o singură viaţă de suferit, e destul."
Şi bătrânelul a intrat, încet, încet, în birou.
Blocada s-a retras, oarecum dezarmată.
A
mai existat şi o continuare. A doua zi, au venit pe Pământ toate
puterile cereşti. Au stat la coadă zile întregi la biroul lui Dumnezeu.
Apoi, fiecare înger, seraphim, heruvim, arhanghel, a colindat întreaga lume, şi a lăsat la uşa fiecărui om, câte un mănunchi gros de cereri, aprobate de Dumnezeu, în alb.
11 iulie 2011
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
