Faceți căutări pe acest blog

luni, 19 mai 2014

Nicolae Tomoniu - GHIVECIUL EINSTEIN: ŞTIINŢĂ, CREAŢIE ŞI HAOS


Albert Einstein (1879-1955)

GHIVECIUL EINSTEIN:
ŞTIINŢĂ, CREAŢIE ŞI HAOS

Nu încape îndoială că ghiveciul numit „creaţionism ştiinţific”, a dat în clocot în România şi aburii lui tind să acopere cu o nouă diversiune, de model occidental, toată ţara!
Amestecul ştiinţă - religie a devenit o modă! Cine nu-şi dă seama de unde vine moda, îi spunem noi: de la hârdău!  Ei, hai că am glumit! Domnul Hârdău era un ministru al educaţiei serios! Dar chitit şi el pe „reforma învăţământului”, aidoma predecesorilor săi postrevoluţionari care au făcut varză învăţământul şi educaţia din România. Până şi elevii ar fi ales nişte miniştri mai buni! Chiar şi-un manelist, ministru al învăţământului, ar fi fost mai bun.  Ar fi introdus un „Manual de manele” obligatoriu în ultima clasă de liceu pentru a pregăti „Banchetul absolvenţilor” şi mare pagubă n-ar fi fost. Se adapta materia de liceu cu opţiunile tinerei generaţii din ziua de azi care se bâţâie prin tramvaie cu căştile-n ureche!
Ministrului Hârdău însă, nu i-a plăcut muzica şi de aceea, a făcut o reformă prăpăd: a scos teoria evoluţiei din învăţământul liceal după ce deja ghiveciul creaţionisto-ştiinţific îşi plantase erezia prin în universităţi. Aceasta este o treabă extrem de serioasă! Să lăsăm gluma deoparte şi să vedem unde ajungem, sau mai precis, unde nu mai putem ajunge.
Paradoxul creaţionismului „ştiinţific” a fost suficient explicat de mai multă vreme, de renumitul filosof şi logician român  Anton Dumitriu student al renumiţilor profesori Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Traian Lalescu, Octav Onicescu, în 1929 el obţinând licenţa în matematici. Între timp, studiază cursuri de filosofie şi în 1938 îşi susţine doctoratul în filosofie cu teza „Bazele filosofice ale ştiinţei”. A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona şi al Centrului superior de Logică şi ştiinţă comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris şi la Institutul superior de ştiinţe umane din Urbino şi a obţinut în ţară mai multe premii ale Academiei Române.
Nu apăruse încă moda creaţionismului „ştiinţific” dar în articolul său „Două tipuri de culturi” atingea miezul acestei dileme: poate exista vreo congruenţă între ştiinţă şi religie? Răspunsul era categoric: NU!
Mai înaintea sa, însuşi marele savant Albert Einstein pronunţase acest adevăr, răspândit în lume prin celebra poveste a întâlnirii lui cu o Alteţă Regală. „Sunteţi un om credincios, îi spusese alteţa, aţi folosit în teoria relativităţii şi pe Dumnezeu?” „N-am luat în calculele mele o asemenea ipoteză, alteţă!”. Era clar că nici nu o putea lua! Ipoteza creării lumii de către Dumnezeu face parte dintr-un sistem universal ale cărui axiome nu pot fi nici combătute, nici utilizate în ştiinţă. Este un sistem închis pentru ştiinţă. Ştiinţa ajunge la apogeul ei de-abia atunci când se matematizează, când formează un sistem perfect coerent, raţional constituit. Religia, reprezintă şi ea un sistem axiomatic coerent de idei prin Biblie, unde există principii care au consecinţe. În permanenţă,  consecinţele se articulează mereu cu principiul iniţial, în mod perfect.
Spre deosebire însă de scopul cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic si religios. Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3: "Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că cele ce spune biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Acesta este aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică şi cea ştiinţifică.
Nu se pot face deci, corelaţii între abordarea ştiinţifică şi cea din punct de vedere religios. Punctul de vedere ştiinţific este „lumesc” iar cel religios afirmă faptul că Dumnezeu a creat totul şi le stăpâneşte pe toate. Pe acest temei, este dezvoltat marele univers spiritual al religiei. Luând în considerare această ipoteză în ştiinţă, nu poţi explica nimic. Cu toate  acestea, cu ajutorul religiei se pot explica toate extrem de clar şi simplu. Cu o condiţie: nici un principiu religios nu poate fi introdus în ştiinţă, precum nici o axiomă ştiinţifică nu poate fi introdusă în Biblie. Acest din urmă caz este ceea ce se cheamă azi pompos „creaţionism ştiinţific” cu o consecinţă finală fatală: distrugerea principiilor biblice, distrugerea religiei!
Anton Dumitriu ne explică extrem de clar:
„Ce este un sistem de idei? Sa detaşăm ideea şi propoziţiile de semnificaţiile lor particulare; vom putea, astfel, sa studiem din punct de vedere formal, al structurii, un sistem oarecare. Teoriile care reprezintă sisteme de idei perfect articulate sunt, în fond, teorii matematice, chiar daca ele nu sunt exprimate în limbajul simbolic al matematicilor. Să consideram o teorie oarecare, de pilda geometria elementară; se găsesc aici câteva principii, câteva axiome, din care, pe baza de raţionament, se deduc alte propoziţii. Sa cercetam oricare alt sistem matematic; vom găsi, la fel, o serie de propoziţii admise axiomatic şi o serie de propoziţii recunoscute valabile, în cadrul teoriei, prin deducţie. In realitate, într-un astfel de sistem nu este important procedeul prin care obţinem propoziţiile unei teorii; caracterul ei formal manifestă un grup de axiome considerate adevărate şi un grup de propoziţii care se articulează cu primele într-un sistem perfect coerent. Vom spune că fiecare sistem este compus dintr-o serie de propoziţii primitive şi o serie de propoziţii derivate. Cum nu interesează metoda prin care propoziţiile derivate sunt obţinute, putem încă afirma: un sistem se compune din propoziţii primitive si din propoziţii secundare, care, împreuna, alcătuiesc un corp realizat armonic. Cercetaţi oricare sistem filosofic sau oricare teorie, ea va fi constituita la fel. In realitate însă mai niciodată o teorie nu izbuteşte sa fie în totul armonica; exista în ea fisuri, lacune, contradicţii, ceea ce face ca ea sa nu fie admisa decât un timp şi sa fie înlocuită cu alta. Numai teoriile perfect matematice au realizat această armonie strictă si rigidă. De aceea, în Occident, o ştiinţa este matură, în momentul când s-a matematizat. Acesta a şi fost visul lui Descartes, al lui Leibniz, şi in trecut al lui Platon.
Spinoza a încercat, in Ethica sa, să constituie în mod geometric întreaga sa filosofie. Care este condiţia ca un sistem de propoziţii să alcătuiască o teorie, adică un corp armonic? David Hilbert a arătat că atenţia trebuie sa se îndrepte către propoziţiile axiomatice; pentru ca un sistem sa fie absolut coerent, trebuie ca axiomele lui sa fie necontradictorii. Cum deducţia este analitica, ea nu poate aduce nimic nou, ci explicitează tot timpul ce am pus în axiome. Aşadar, o teorie va alcătui un sistem, daca axiomele ei sunt compatibile. O asemenea teorie este închisă. Se demonstrează că dacă într-o teorie încap doua propoziţii contradictorii, dacă acestea sunt ambele valabile, sistemul se deschide şi orice propoziţie e adevărată în acea teorie; totul e adevărat şi nimic nu e fals, ceea ce înseamnă ca distincţia dintre adevăr şi fals încetează de a exista; sistemul acesta s-a dezorganizat, nu mai reprezintă o coerenta, o ordine, ci un haos.”
Mulţi comentatori ai incompatibilităţii dintre ştiinţă şi religie, dezvoltă prea succint modelele axiomatice ale geometriilor din lipsă de pregătire profesională în domeniul matematic. Dar se poate explica acest lucru la nivelul cel mai elementar! Geometria euclidiană pleacă de la axioma „printr-un punct exterior al unei drepte, nu se poate duce decât o singură paralelă la aceea dreaptă”. Folosind această axiomă geometria neeuclidiană se poate dezvolta mai departe. În clasa VI-a se demonstrează, folosind acest adevăr absolut, că suma unghiurilor unui triunghi face exact 180 grade. Că ducând două perpendiculare pe o dreaptă, ele nu se vor întâlni niciodată. Şi multe altele, luaţi manualul de geometrie al copiilor şi aduceţi-vă aminte! Mai târziu, elevii de liceu sau studenţii de la ştiinţe matematice, iau cunoştinţă şi cu geometria neeuclidiană a lui Lobacevki-Bolyai unde două drepte paralele au un punct comun. Iau cunoştinţă şi cu geometria creată de Riemann unde două drepte paralele n-au nici un punct comun. Ieşind în spaţiul tridimensional având ca centru de referinţă pământul, două meridiane perpendiculare pe ecuator nu sunt paralele ca în geometria euclidiană ci ele sunt concurente la poli. Vă daţi seama ce s-ar mai întâmpla ieşind din spaţiul tridimensional în cel n-dimensional?  În consecinţă, geometria lobacevskiană şi spaţiile Riemann nu au nevoie de axioma lui Euclid! Introdusă forţat, întregul sistem axiomatic riemannian  precum şi cel lobacevskian este distrus!
Dacă sunt construite independent, toate sistemele acestea sunt perfect valabile şi le folosim cu mare eficienţă în ştiinţă. Dacă le intersectăm, rezultă haosul, aşa cum bine se exprima Anton Dumitriu.
O bună unealtă de a provoca haosul se dovedeşte creaţionismul ştiinţific! Vedem pe unele posturi TV un ghiveci între ştiinţă şi religie care te face să te întrebi dacă acei care fac spume la gură invocând ştiinţa, dar cu mâinile ridicate la cer, nu sunt smintiţi la cap, scăpaţi de la casa de nebuni! Cu voce puternică şi gesturi necontrolate freamătă naivilor care se uită la astfel de tâmpenii, ghiveciul biblico-ştiinţific!
In universităţi, creaţioniştii „ştiinţifici” sunt mai ponderaţi. Emană cursuri sofisticate din care studentul nu se alege cu nimic folositor. Din contra, dacă-şi dau prea mult interesul, au foarte mari şanse să devină clienţii clinicilor de neuro-psihiatrie.
Iată deci spre ce se îndreaptă decizia lui Hârdău de a se folosi în şcoli mai degrabă creaţionismul decât evoluţionismul de îndată ce „majoritatea elevilor sunt credincioşi”! O tâmpenie mai mare ca asta nici că se putea inventa! Pentru că d-l Hârdău este şi celebrul inventator al perlelor: „Vreau să le dezvolt îngerul păzitor”, „A vorbit parţial, pentru că nu sunt bani” şi „Anul trecut sunt mai mulţi bani decât anul viitor”.

Sub ochii noştri fenomenul încălzirii globale se accentuează. La Chicago în condiţiile cele mai moderne de asistenţă medicală din lume, pe timpul caniculei au murit 14 oameni. În România, anul trecut, nu ştiu să fi murit vreunul având în vedere că românul este adaptat la o viaţă naturală, scutită de medicamente cu două tăişuri şi EUR-i alimentari (deocamdată!). Un cercetător american, a creat  într-un laborator, atmosfera  pământului de acum milioane de ani, pe când trăiau dinozaurii. Toată flora şi fauna existentă acolo s-a revigorat trecând la gigantism. Concluzia este clară: întreaga floră şi faună a planetei a evoluat spre o adaptare la noile condiţii climatice din ce în ce mai vitrege. Avem deci, mai mult ca niciodată, nevoie să dezvoltăm şi să înţelegem cât mai bine teoria evoluţionistă ca să putem supravieţui în viitor.
Cu creaţionismul „ştiinţific” avem toate şansele să provocăm haosul, apocalipsa!
Drumul spre apocalipsă a început în România cu ordin de sus!
Şi nimeni n-a semnalat pericolul, din contra, organizaţiile „creaţioniste” au luat un avânt nemaiîntâlnit!

  
Prof. Nicolae N. Tomoniu