Martie - aniversarea celor
trei mari români:
Radu Dumitrescu – Gyr,
Mircea Eliade, Nichita Stănescu
UN CONDAMNAT LA
NEMURIRE
Radu Dumitrescu - Gyr are
un loc special în policioara de valori a Neamului, în lumea literară dar mai
ales în cea socială.
Născut în ziua de 2 martie
1905 la Câmpulung Muscel, la poalele Gruiului, (înălțime
edenică a Făgărașilor, a cărei frumusețe l-a marcat și
pentru care și-a luat pseudonimul literar de Gyr, prin derivație
lingvistică), fiul actorului craiovean Coco Dumitrescu, are in istoria
contemporană aceiași greutate și importanță
ca și a lui Mircea Eliade, venit pe lume doi ani mai târziu
dar în aceiaşi lună a începutului de primăvară.
Dacă Eliade a avut șansa prinderii lui în afara țării,
la instaurarea comunismului și a ne mai intoarcerii in lagărul socialist, rămânând toată viața
în lumea liberă, Radu Gyr însă a trăit aici întregul calvar al neamului supus
acțiunii de distrugere sistematică. Diferența
dintre ei a fost, mai întâi, de ordin fizic, - Eliade, scund si firav, Radu
Gyr, - înalt, atletic, o forță bărbătească. Precocitatea intelegerii
de foarte timpuriu a fenomenelor de seamă ale vieții, i-a ajutat să
creieze texte mature și să debuteze public în lumea literelor amândoi la aceeași
vârstă de doar 14 ani. Radu Gyr nu trecuse în cursul superior al liceului Carol
I din Craiova cînd profesorii îi publică în revista școlii
poemul dramatic “In munți”, în care se vede, de la început preocuparea pentru
problemele neamului. A fost actul nașterii lui ca viitor om al scrisului care și-a
exprimat simtirea cu preponderență față
de Neam si Tara.
Ințelegându-i
vocația, tatăl său actorul îl ajută să devină student la
Facultatea de Litere și Filozofie, cum se chema atunci Facultatea de filologie
din București. loc pe unde au trecut mari oameni de litere și profunzi gânditori dăruiți
strădaniei de iluminare a neamului. Poezia a fost aceea care l-a prins
total, îmbră-candu-i marea ușurință
de exprimare în haina bogăției lexicale a limbajului
popu-lar,(ajungând ca în “balade”să “stoarcă”mult din zestrea
națională a vocabularu-lui). Student fiind, Gyr își
adună poemele în volumul “Liniști
de schit”, cu care debutează în anul 1924. Aici este prinsă starea de mare liniște și
de meditație din anii înălțători când țara
de început - Dacia-, după aproape 2.000 de ani se afla reîntregită, cu toți
fiii laolaltă. Fire activă, în plenitudinea forței fizice, poetul nu
se oprește doar la a contempla viata, ci trece direct în tumultul ei, cuprinzând
întrebările, neliniștile și împlinirile neamului său în al doilea
volum de versuri “Plânge Strâmbă lemne”, apărut în anul 1927, an de mare avânt
a mișcării naționaliste în lumea universitară. Se apropie de revista
“Universul literar” căreia îi devine cola-borator constant.
Numele său este găsit tot
mai frecvent și în revistele timpului
Gândirea, Sfarmă Piatra, Vremea, Gândul românesc, Ramuri, Adevărul
literar și artistic, Axa și Iconar, precum și
în ziarele Cuvântul, Buna vestire și Cuvântul studenților.
Rămas multă vreme în lumea studențimii, ca asistent la
catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu, (cum Mircea Eliade a
fost asistent al celuilalt mare profesor - Nae Ionescu), din această postură ține
memorabila conferință “Studențimea și idealul spiritual”
din anul 1935, culme a exprimării marii înalțimi a spiritului național
a tinerimii
române, ridicată la viața activă a țării prin ceea ce s-a
consemnat în istorie a fi fost “mișcarea legionară”. Încă de
la înființarea ei, prin
“Legiunea Arhanghelul Mihail”, din care s-a consacrat această denumire
generică de „legionarism”, grupare cu evident caracter politic, înființată
de studenții de la facultatea de drept de la universitatea din
Iasi, prin inițiatorul ei, studentul înalt și
carismatic, Corneliu Zelea Codreanu, Radu Gyr aderă și,
fire de mare organizator, ajunge comandant al regiunii Oltenia al mișcării.
Eseist de forță, gazetar de atitudine tranșantă,
dramaturg dar mai ales poet de referință,
Radu Gyr scrie versurile pentru ceea ce avea sa se numească imnul mișcării “Moța și Marin,
(după numele celor doi mari legionari Vasile Moța și
Ion Marin care cad în luptele cu comunisștii la Mahandahonja, în
războiul civil din Spania. Tot el este autorul vestitului cântec, zis în vreme,
cu mandrie, de tinerimea românaă “Sfântă tinerețe legionară” și
ale unui imn al muncitorilor legionari...
Se intelege că pentru toate
acestea, devenind cel mai naționalist poet român, a avut de suferit
închisoare sub cele trei dictaturi, care au curmat ascendența
democratică a țării... Din cei 70 de ani, cât i-a fost viața
pământeană, 20 de ani Radu Dumitrescu - Gyr
și i-a petrecut prin cele mai crâncene închisori, pentru
singura culpă - aceea de opinie. Cea
mai grea închisoarea a fost aceea din dictatura comunistă, care l-a condamnat
chiar la moarte pentru poezia celebră “Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane”.
Era în anul de grație 1958, când rușii, văzând avansul uriaș al
socialismului in România, au admis cererea lui Gheorghiu-Dej de a-și
retrage trupele, permițând o relaxare față de opoziție.
Astfel pedeapsa capitală i se comută la 25 de ani muncă silnică . Ră-mâne la
închisoarea din Aiud, în celula numărul 281, doi ani cu lanțuri
la picioare, ca la ultimul criminal, până la admistia generală din 1964 a mai
“relaxatului” Nicolae Ceaușescu, fiindcă securitatea era de acum sigură că ceea ce
fusese “opoziția de fier” a naționaliștilor
romani, era acum o față
palidă; cei câțiva ultimi supravietuitori erau déjà sexagenari, măcinați
de boli și bătrânețe iar “clasa munci-toare reușise
marea alianță cu țărănimea muncitoare, care, împreună cu
intelectu-alitatea de tip nou, “creată de partid”, alcatuiau ceea ce avea să
dea al nume generic cetățenilor din Români
acela de “oameni ai muncii”, denumire oficială până la
căderea sistemului.
Făcând parte dintre cei
care “au ieșit mai teferi” din închisoare, poetul Radu Gyr, celalalt
mare poet naționalist și orthodox Nichifor Crainic, împreuna
cu preotul scriitor Ion Dumitrescu – Borșa, sunt puși
de securitate, - sub amenințarea de retrimitere în celulă -,să
redacteze revistele “Glasul Patriei” și apoi “Tribuna României”,
făcute pentru străinătate, pentru
indulcirea imagini României comuniste in lume. Dar ceea ce au publicat ei acolo
semăna cu ceea ce publicau Dinescu și Păunescu, fără laudele deșănțate
ale marilor goarne ale literaturii
“rea-lismului socialist”, glasuri palide și fără nici un fel de ecou
în tinerimea română... Bolnav și uitat până și
de ai lui, Radu Gyr se stinge la București în ziua de 29 apri-lie
1975...Notăm, cu durere târzie, că la înhumarea sa n-a participat decât
“poetul” securității Romulus Vulpescu, (cel căruia onomastica îi devoalează
caracterul), “trimis” să facă față, prin cuvântul sau
“oficializant” privirilor din exterior asupra soartei scriitorilor din Romania.
Opera sa a rămas destulă,
dar nu cât ar fi putut s-o sporească,deoarece tinerețea,
când omul crează magistral, i-a fost interzisă, lui și
unui întreg neam supus desna-ționalizării și
instrăinării la el acasă. Radu Gyr ne-a lăsat cărți nemuritoare, o
operă a întrebărilor, suferinței și încrederii totale în Neam
și
în Dumnezeu. Ea merită a fi pomenită sumar, ca generația
tânără să știe ce să caute, pentru a-l găsi, iar ceilalti pentru a-l
regăsi, ca expresie emblematică a spiritualității românești
din vremea cea mai câinoasă din existența noastră, a autochinuirii
neamului la comanda rușilor so-vietizați... Poeziile sale stau
frumos în cele peste zece volume, care încep cu cel de debut, din 1924, intitulat “Liniști
de schit”, apoi “Plânge Strâmbă-lemne” apărut în 1927, “Cerbul de lumină”,din 1928, “Stele pentru leagăn” 1936, “Cununi
uscate”, 1938, “Corabia cu tufănici” 1939, “Poeme de război”, 1943, scrise ca
soldat pe front. Deasemeni lansează doi poeți de certă valoare -Emil
Muracade , căruia îi scrie prefața la volumul “Pulbere de
stele”, în anul 1937, an in care mai scrie prefețele volumelor “Popas
de lacrimi”, semnat de George Șoimu și “Poezii
patriotice” ale lui Petre Duță.
Un loc primordial și
de mare cinste i s-a acordat in volumul “Poezii din inchisori”, ingrijit de
poetul aromân Zahu Pană, carte de capătâi editată de editura Cuvântul Românesc
din Hamilton, (păstorită, ca și ziarul cu acelasi titlu, de marele
român, farmacistul nonagenar George Bălațu).Un sfert din partea de
început a cărții cu titlul „Poezii din închisori” il cuprinde poeziile și
baladele scrise de Gyr în închisoare. Un supraviețuitor remarca: “Poezia lui (Gyr) capătă înălțimi
nebanuite în bezna temnițelor comuniste, scut istoric al
aces-tor ani de viață
inimaginabilă”. Căci aceste poezii-strigăt cuprind starea de foame
permanentă, frigul crâncen și mai ales moartea la fiecare pas,
deoarece zilnic pleca în neființă câte un frate. Hulitul profesor de
filozofie de la Caransebeș, cel lăsat la conducerea mișcării,
după suprimarea capitanului, Horia Sima, a lăsat această constatate față
de poetul lor: “ Visul lui Gyr este
acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie si-l
înzestrează cu dimensiunea transcenden-tului”.
Crezul lui - zicem noi
peste secol, - a fost crezul unei generații, poate cel mai înălțător
din istoria neamului. Radu Gyr l-a exprimt curajos în ultimul cuvânt de o
inegalabilă luciditate și forță adâncă a filozofiei zamolxiană a
neamului nostru, expozeu zis în fața “tribunalului poporului”,
cum au denumit comuniștii justiția părtinitoare,( de partid !), in
procesul din 1945. Il redam, in integralitatea lui, pentru posteritate: “Domnule
președinte, domnilor judecători, in rechizitoriul de ieri seară (31 mai)
onorata acuzare a spus răspicat: ”Dacă există credință
adevărată, atunci să fie absolvită”...Și a mai spus acuzarea: ”Sunt prăbușiri
de idealuri, de credințe
dar numai pentru curați !”...Intr-adevăt
sunt naufragii sufletești”.
Eu am avut o credință.
Și am iubit- o!. Dacă aș spune altfel sau aș
tăgădui-o, dvs toți ar trebui să mă scuipați
în obraz. Indiferent dacă această credință a
mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită,
ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit
sufletul meu, i-am închinat fruntea mea...Cu atât mai intens sufăr azi cănd o
văd însângerată de moarte”...
Prin viața lui exemplară, de român neîngenunchiat, poetul și
luptătorul Radu Dumitrescu -Gyr, a rams
“un condamnat la nemurire”, exemplu generației gene-rațiilor,
întru eternitate.
Traian Bădulescu - Șuțeanu
