©Mariana Zavati
Gardner
-Nu vreau sa iau
prânzul cu buldogul!
Elena îṣi trage scaunul aproape de cel al
lui Victor, a cărui faţă se luminează. Îi atinge buzele. Mosoare de ploaie lovesc ferestrele curbate.
-Trebuie Elena!
-N-are rost să ne grăbim,Victor. Una
din duminicele astea, aṣ vrea să lenevesc în pat. E ca oţelul afară!
-Hai să discutăm la rece! Elena îṣi adăposteṣte buclele blonde sub braţul bronzat al lui Victor.
-Să fim realiṣti! Nu vreau să merg nici in ruptul capului! Nici într-un caz! Nu după dimineaţa asta! Mă tot dirijează! Cu hotarârile ei de guvernare
a casei! Elena se pierde în ploverul lui
din bumbac.
-Suntem faţă în faţă cu o problemă serioasă! Încă o oră până la prânz! Îi exploră absorbit rădăcina nasului prin ochelari.
-Te simt enervată. Hai să considerăm situaţia cu mintea
limpede. Victor apucă biscuitele
orfan rămas în cutia din
carton de pe măsuţa de toaletă ṣi-l ronţăie cu poftă.
-Au! Cred ca
mi-a căzut plomba.
-Victor, trezeṣte-te
la realitate. Trebuie neapărat să ne mutam. Cât se poate de
repede. Tropăie peste
demnitatea noastră. Nu vezi cum se poartă cu Colonelul ca
ṣi cum i-ar fi valet.
-Imi dau perfect
seama că trebuie să luam imediat o
decizie, iubito.
-Victor, am
ajuns dincolo de cuvinte. Să fim realiṣti.
Trebuie să scăpăm de aici. Să ne eliberăm de prânzul ei duminical! Ai privit-o cu atenţie? Arată ca un linţoliu în basorelief pe
o stelă. Vocea Elenei strangulează strâns aerul.
-...un ou spart împrăṣtiat într-o capsulă a
timpului...te înţeleg perfect, Elena.
-Îi conectată cu întreruperi. Să fim realiṣti.
Nu pot să sar la fiecare
moft al ei, numai pentru că-i suntem chiriaṣi!
M-am săturat! Sunt prea obosită la sfârṣitul
fiecărei zile! Ce sugerezi Victor?
-Problema este că...suferim din lipsă de timp...după orele nesfârṣite..cu
pacienţii din spital! Sunt sigură!...Sunt convinsă că vom găsi ceva
potrivit.
-Victor, cu
lipsa asta acută de locuinţe?...să fie cel puţin o cameră cu vedere
la gradină, într-o casă cu baie...un
loc unde să putem dormi până la prânz dumineca! Ca aici, dar fără...
-Vreau să-mi trăiesc viaţa fără Doama Ghervescu! E posesivă ṣi mereu nemulţumită! Mă bagă în boale cu atâtea amintiri întemniţate...Vorbele
Elenei i se coagulează în gât.
-Mă bucur că nu mi-a fost directoare la liceu! Vreu să revin la Iaṣi!
Numai dacă nu se pierde
subit...astfel...vom fi cu toţii feriţi...Privirea lui de oţel îi arde tapetul.
-Nu vorbi aṣa,
Victor! Suntem medici. Trebuie să fim înţelegători! Pretind ca nu te-am auzit pronunţând aceste cuvinte. Cand am mers la baie dimineaţă, m-a încolţit pe palier...Colonelul se lupta deja cu maṣina
de gătit, camuflat strategic de o grămadă de prosoape de bucătărie, iar un morman de crătiţi i se urcau în faţă ca o piramidă.
-Ea ne face să ne simţim consumaţi de vină!
-Elena,
Victor...Elena, Victor...! ţipă strident o voce ca glaspapirul de partea cealaltă a uṣii.
Un ciocanit greu reverberează prelung.
-Elena, Vicotor...Coborâţi imediat...este Colonelul!...repede, repede...strigă glasul apretat din spatele uṣii din stejar bine lustruite.
Elena ṣi Victor tresar. Se privesc vinovaţi. Ies din dormitor ṣi coboară scările câte două odată. Colonelul, lat pe canapea, cu faţa hâită, gâfâie ca un câine de curse. Doamna Ghervescu îi freacă mîinile ṣi încheieturile.
-Repede Elena... ieṣi în stradă ṣi strigă o birjă! Ordonă Victor.
-Domnule
Colonel, unde vă doare? Victor îi ia mâna stângă ṣi-i caută pulsul.
-Îîîî...Colonelul se luptă să pronunţe, dar limba-i alunecă ṣi se dizolvă în dantura falsă.
-Domnule
Colonel, mă auziţi? Puteţi să zambiţi, vă rog? Ii cere Victor. Gura Colonelului rămâne rigidă, colţul buzelor
afundate spre stânga . Mintea-i
este înămolită în vise muṣcătoare despre vânătoarea ursului, un urs care se ascunde în tufiṣuri uriaṣe. Visează?...despre ursul, un urs al nopţii, de tip arlechin pe care nu-l poate vedea printre tufiṣurile dese. Parcă vine ṣi se duce...într-un vis despre cum să vânezi ursul după manualul inginerului silvic. Visează un vis despre
un vulpoi prevestitor de rele? Sau este un vis despre sfârṣit?
Doamna Ghervescu nu mai radiază autoritate.
Privirea-i confuză se deplasează de la faţa Colonelului la
cea a lui Victor, ca ṣi cum ar privi un film mut. Se simte încordată ṣi tulburată. Fata ei este cizelată ca în marmură. Se simte pusă în priză.
Elena aranjează perna pe care
Colonelul îṣi odihneṣte capul fără vlagă, cu pielea inflamată. Îi scoate pantofii ṣi-i masează tălpile pe când Victor îi ridică capul usor ṣi încearcă să-l facă să înghită o tabletă de aspirină. Ochii Colonelului rămân închiṣi abandonat condiţiei sale.
-Ce-o fi cu birja? Şopteṣte Victor.
Corpul Colonelului se frământă în fermentaţie intensă cand sufletul lui prins în capcană evadează pe furiṣ în faţa ochilor lor.
Doamna Ghervescu apucă ca în ghiare mâna Colonelului ṣi încearcă să-i vorbească la ureche.
-Nu am puls! Şopteṣte Victor.
-Doamna
Ghervescu, îmi pare rău dar nu mai putem face nimic pentru Domnul Colonel.
Îmi pare atât de rău.
Cu inima chinuită, Doamna
Ghervescu-ṣi ridică faţa unghiulară spre Victor,
respiră profund ṣi pronunţă cu glas egal.
-Viaţa Colonelului a fost ordonată în ore bine
definite ṣi precise, ca feliile tăiate de un curţit ascuţit. Scrisoarea pe care a primit-o ieri este de vină.
Spune aṣa pe măsură ce se calmează.
-Doamna
Ghervescu, să vă fac o cafea sau un ceai? O intreabă Elena cu lacrimi în ochi.
-Dacă vrei, un ceai, te rog. Îi răspunde Doamna
Ghervescu cu faţa ca cizelată în marmură.
-Nu-l
găsiţi că arată foarte bine?
Ploaia contaminează vegetaţia grădinii. Mesajul ei ud pătrunde înăuntru prin uṣile deschise dinspre grădină ṣi zăboveṣte pe parchetul din stejar.