 |
| Silviu-Aurelian Jimborean |
Preoţia în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur
Dacă privim în adâncul
învăţământului teologic de astăzi, vom vedea că ne aflăm în faţa unui paradox în ceea ce
priveşte vocaţia de preot. Pe de o parte avem foarte mulţi studenţi pe băncile
facultăţilor de teologie, iar pe de altă parte se găsesc tot mai puţini preoţi
cu vocaţie.
Într-un asemenea context este pe
deplin justificată afirmaţia domnului Mihail Neamţu care spune că: ortodoxismul emite doar interjecţii inapte
să-şi articuleze ideea[1].
Deşi dură această expresie totuşi acesta este pulsul teologie de astăzi,
fiind prinşi în lumea conceptelor prefabricate, a mutării reflectoarelor de pe Hristos pe propria noastră persoană.
Acest fapt este dăunător într-o lume ce se
află în perpetuă tranziţie, deoarece instinctiv ne aruncăm într-o luptă care nu
este a noastră, ci este lupta lui Hristos şi a Bisericii. De aceea când
Biserica este atacată, teologii trebuie să se pună de comun acord şi să dea un
răspuns adecvat prin pluralitatea glasurilor sau a peniţei. Dar răspunsul să
fie în duhul lui Hristos sau în duhul părinţilor, care nu este altul decât
duhul iubirii. Orice problemă
bisericească trebuie să treacă prin lentila sfinţilor părinţi.
Un asemenea sfânt părinte este şi
Ioan Hrisostom, despre care profesorul Martin Ritter afirmă magistral: pentru mine, Ioan, cu supranumele Hrisostom,
marele predicator, om al Bisericii şi reformator[2]
de la cumpăna dintre secolele IV-V d.Hr. este, fără nici un fel de îndoială
sfânt[3].
Este cu totul îmbucurător că această afirmaţie nu vine din partea unui ortodox,
ci din partea unui cercetător de la Facultatea de Teologie Evanghelică din Heidelberg.
Am făcut mai sus câteva afirmaţii
cam sumbre, şi cum se spune: degeaba arunci cu noroi în stânga şi în dreapta
din moment ce nu ai nici o soluţie, totuşi încerc aici să propun o soluţie, mai
concret, mă întreb: oare ce ar fi dacă viitorilor studenţi în teologie, li s-ar
recomanda să citească măcar câteva pagini din tratatul de preoţie a Sfântului
Ioan Gură de Aur?
Tratatul
său despre preoţie este cartea clasică a creştinismului asupra dumnezeieştii
Taine a Hirotoniei, care a călăuzit şi a înălţat continuu milioane de preoţi
creştini de-a lungul veacurilor[4],
ei bine, această carte citită cu mare luare aminte poate redeştepta vocaţii
sau poate tăia din elanul pseudo-vocaţiilor. Preoţia oferă nuanţa fiecărei
religii, dacă preoţii unei religii se ridică prin evlavia, ştiinţa, viaţa
lor până la apogeul acestei religii, ei întruchipează cu adevărat idealul
acestei credinţe, iar în unele culte naturiste ajungeau până la rangul de zei,
în religiile superioare la acelea de prooroci şi înţelepţi, iar în creştinism
la acela de sfinţi”[5],
ori lumea de astăzi cere modele, cere sfinţi, ba mai mult, aşteaptă să vadă sfinţi
din rândul preoţilor.
În cele ce urmează, voi prezenta în
linii mari fiecare capitol al lucrării Sântului .Ioan Gură de Aur.
Capitolul
I, arată motivele clare pentru care a fugit de preoţie. În primul rând
menţionează rolul mamei lui, care-i cerea să nu o lase singură la bătrâneţe,
iar ca un al doilea argument, aduce convingerea lui personală că el nu este încă suficient
pregătit pentru această înaltă demnitate.[6]
În cel de-al doilea capitol aflăm de al Sântul Ioan, că preoţia este în primul
rând semnul iubirii lui Hristos, iar în
al doilea arând, semnul iubirii credincioşilor. Dragostea faţă de om este inima concepţiei hrisostomice despre om.[7]
Aici aminteşte de celebru episod de la Ioan 21, după care trage concluzia că preoţia
reclamă suflete uriaşe. [8].
În capitolul trei, vedem cum se dezvinovăţeşte metodic de toate învinuirile, dar
mai cu seamă vedem cum este pusă în lumină preoţia Noului Legământ care
datorită Fiului lui Dumnezeu întrupat, ni se revelează că acesta este semnul iubirii lui Hristos şi prin El
fiecărui preot i se dă o putere nebănuită. Preoţia fiind: cea mai sfântă şi
folositoare slujire a credincioşilor şi un omagiu adus lui Hristos-Dumnezeu[9].
Începând cu partea a IV-a, tratatul devine mult mai captivant întrucât se prezintă în
linii destul de amănunţite portretul unui preot demn. Prin sfinţenia vieţii
lui, prin cugetarea lui genială, prin Ortodoxia învăţăturii, prin dragostea lui
de Dumnezeu şi de aproapele, prin lucrarea de îmbunătăţire a vieţii oamenilor[10]
a trăit preoţia în toată
splendoarea ei, făcându-se deschizător de drumuri în ale preoţiei. Preoţii de
astăzi nu au nici o scuză atunci când greşesc în preoţie justificându-se prin
lipsa de modele.
Astăzi se trece prea
uşor peste recomandările tratatului despre preoţie, marşându-se pe concepţia că
una din calităţi lipseşte iar aceasta poate fi suplinită de alta. Este bine şi
aşa, dar mă întreb, dacă calitatea intelectuală
nu există ce se poate întâmpla ? Răspunsul îl găsim în tratat. Sf. Ioan
vede un preot cu o cultură excepţională şi ni-l dă ca exemplu pe Sf. Ap. Pavel.
Mare pagubă aduce omul lipsit de ştiinţă. Aş putea să-ţi vorbesc şi de alte multe lupte,
în care, dacă nu vei lupta cu curaj şi bine pregătit, vei pleca de pe câmpul de
bătălie cu mii şi mii de răni[11].
Cel
de-al cincilea capitol, tratează o
latură foatre importantă a teologiei, concretă omiletică. Predica rostită după
un anumit şablon, transformă predicatorul într-un bufon, iar pe ascultători îi
poate priva de mântuire. Sfântul Ioan este tranşant în problema aceasta, susţinând
o aprofundare temeinică a textului evanghelic şi mult studiu. Când nu I se
poate găsi nici un cusur, atunci poate mustra şi mângâia pe toţi credincioşii
săi cu câtă autoritate voieşte.[12]
Atunci
când se pregăteşte, predica lui o să fie o reuşită, dar, trebuie să fie atent
la laude, să se mândrească: dar măreţia sufletească a conducătorului turmei
nu trebuie să se arate numai în dispreţuirea laudelor şi a aplauzelor, ci
trebuie să se întindă şi mai departe, pentru ca să nu-i fie nedesăvârşit câştigul.[13]
Predica
trebuie alcătuită să-I placă lui Dumnezeu mai întâi, iar cei place lui Dumnezeu
este imposibil să nu le placă şi oamenilor.
În ultimul capitol, Sfântul Ioan Gură de
Aur, pune sub lumina adevărului viaţa morală a preotului. Acest capitol l-am putea
concentra într-o frază destul de grăitoare: E mai uşor să te mântuieşti pe tine
decât să mântuieşti pe alţii.
Pornind de la textul
din Iezechiel 33, 6 de unde aflăm
următoarele: Dacă atunci când vine sabia, străjerul nu trâmbiţează poporului
şi nici nu dă semn, iar sabia, la venirea ei, ia un suflet, sufletul acela a
fost luat din pricina fărădelegii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna
străjerului şi bineînţeles de la
textul din Evrei13,17: Ascultaţi
de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele
voastre, ca unii ce vor da seama de ele, Sf. Ioan încercă să ne inducă şi
nouă sentimentul fricii şi al responsabilităţii prin care el însuşi trecea
atunci când se gândea la chemarea preoţiei.
El este de părere
că viaţa monahală poate fi uneori mult
mai uşoară decât viaţa unui preot care trăieşte în lume : omul care intră în
stadionul luptelor preoţeşti trebuie să dispreţuiască mai cu seamă slava, să nu
se mânie şi să fie priceput[14].
Viaţa unui preot este mult mai ispitită de diavol decât viaţa unui mirean,
iar păcatele unui preot sunt cu mult mai grave decât păcatele unui mirean.
Cam aşa arată
radiografia tratatului despre preoţie a Sfântului. Ioan Hrisostm, cert este că în
calitatea lui de părinte sufletesc al credincioşilor din Antiohia, a fost în
acele împrejurări tragice asemenea Păstorului celui bun din Evanghelie[15],
prin aceasta dând o mai mare autoritate spuselor lui. Cu alte cuvinte,
spusele lui au un grad de aplicabilitate de sută la sută.
Închei prin a spune
că: tratatul său despre preoţie este o adevărată capodoperă literară a
întregii literaturi creştine din lume.[16]
Totodată, acest tratat este o limpezime a minţii omeneşti, deoarece îl putem lua exemplu de
viaţă, mai ales cei care sunt doritori de a atinge Taina Hirotoniei. Sfântul
Ioan Gură de Aur, prin Liturghia închinată acestuia, aduce fiecărui creştin în
parte, comuniunea cu Dumnezeu şi Împărtăşirea prin Taina Euharistiei.
Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti 2008;
2. Neamţu, Mihail,
Gramatica Ortodoxiei, Ed. Polirom,
2007;
3. Ritter, A.
M, Studia
Hrisostomica, trad: Daniel Buda, Ed.Andreiană;
4. Coman, Ioan, Patrologie, Ed Mănăstirii Dervent;
5. Coman, G.
I, Sensul
preoţiei la Sfinţii Părinţi, Studii Teologice, nr. 9-10, 1949;
6. Sf. Ioan Gură
de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, trad: D.Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004;
7. Coman, G. I Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în
S.T. Bucureşti, nr.7-8;
8. Alexe, Ştefan, Consideraţii despre preoţie şi Biserică la
Sfinţii Trei Ierarhi, în BOR, 1-2, 1972;
9. Cândea,
Sp, Sfântul
Ioan Gură de Aur ca păstor de suflete, în B.O.R. nr.10, anul 1957;
[1] Mihail Neamţu, Gramatica
Ortodoxiei, Ed. Polirom, 2007, p.23.
[2] El a biciuit viciile, îngânfarea, simonia, necinstea, prostia, lăcomia,
luxul şi toate ticăloşiile societăţii din lumea sa, începând de al fratele de
jos şi până la palatul imperial. De aceea poate fi numit un reformator.
[5] Pr. Prof. I.G. Coman, Sensul preoţiei la Sfinţii Părinţi,
Studii Teologice, nr. 9-10, 1949, p. 739.
[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, trad: D.Fecioru, Ed:
Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 29-45.
[8] Sf.Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore de Nazianz, Sf.Efrem Sirul, op.cit, pp.51-69.
[9] Pr. Ştefan Alexe, Consideraţii despre preoţie şi Biserică la Sfinţii Trei Ierarhi, în
BOR, 1-2, 1972, p. 54.
[11] Sf.Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore de Nazianz, Sf.Efrem Sirul, op.cit, p. 137.
[15] Pr. Sp. Cândea, Sfântul Ioan Gură de
Aur ca păstor de suflete, în B.O.R. nr.10, anul 1957, p.941.
