DUMITRU
TĂTĂROIU – 100 de ani de la naştere
„Pâinea
amară a gurii şi a sufletului,”
Anul 1914 dăruieşte comunei
Arcani, a judeţului Gorj, încă un suflet hărăzit de Dumnezeu să lumineze valea
Jaleşului cu cântec de bocete şi limpezimi. Se naşte copilul Dumitru Tătăroiu.
Foamea, care nu a părăsit niciodată
familia sa, îi determină mama să îl alăpteze până la vârsta de doi ani şi
jumătate, perioadă prea mare. Deja rudele şi vecinii credeau că asta o să-i
dăuneze, «lâncezeşte creierul şi nu va ieşi nimic din el, când va fi mare».
Adevărul a fost altul. Copilul Mariei Tătăroiu (Busuioaca), ţărancă din Runcu,
fata lui Dumitru Anghelescu (aromân), merge la şcoala din Arcani unde îl are
dascăl pe Dumitru Coiculescu. În fiecare an, la serbarea de sfârşit i se atribuie
premiul întâi, pentru merite deosebite la învăţătură, merite care stârneau
invidia copiilor avuţi. Primea coroniţa, totdeauna desculţ, dar vesel şi
încrezător.
După perioada anilor scurşi la
Şcoala Primară din Arcani, părinţii săi sperau să îl ţină pe lângă gospodărie,
să-l însoare în sat, când se va face mare, să le fie şi lor de ajutor. Destinul
său va fi altul. Este remarcat de un locuitor al Arcanilor, profesorul
Mercioiu, care funcţiona la Oradea.
― Domnule învăţător Coiculescu,
acest copil este un elev de excepţie, ar fi mare păcat să nu urmeze mai
departe…
Sărăcia ţine ambiţia în frâu.
Bunul simţ al familiei sale realizează că Dumitru nu poate urma învăţătura la
şcoli mai înalte, aşa că se consolează… Sătenii, în frunte cu dascălul Dumitru
Coiculescu hotărăsc să declanşeze o colectă de binefacere, să pună mână de la
mână, iar dacă este adevărat că micuţul Tătăroiu este aşa deştept, să meargă
mai departe şi să aducă fală dimierilor din Arcani. Familiile Bică, Pătuiag,
Oilă… până şi lăutarul Trohonel contribuie cu bani. Mama sa amanetează singura bucată
de pământ pe care o avea ca să facă rost de bani şi să-şi trimită copilul la
şcoală. Se ştie că nemaiputând să-şi plătească ratele a pierdut pământul.
Dumitru Tătăroiu este trimis la Şcoala Normală de la Oradea. Aici se dovedeşte
a fi un elev excepţional. Învăţătura este singura sa preocupare. Totuşi… banii
se termină, iar elevul este obligat să se reîntoarcă la Târgu-Jiu, unde se
înscrie la Şcoala Normală pe care o încheie cu examenul de definitivat, ce a
fost susţinut la Bucureşti. Pleacă la examen încălţat cu „imineii mumii”,
cărora le taie tocurile ca să stea talpa mai jos, exact ca în opincă şi obţine
nota 9,70.
Ajunse învăţător, însă războiul
care începuse îi schimbă cursul vieţii. Este trimis pe front. Rănit la Odesa se întoarce la Târgu-Jiu şi
funcţionează o vreme ca redactor al ziarului „Gorjeanul”, patronat de Jean
Bărbulescu. Aici, împreună cu profesorul
Stelian Sterescu (Bică), scriitorul medic Ilarie Popescu, inspectorul
şcolar Nonu Nicolescu, epigramistul Alexandru Calotescu Neicu, pun bazele
primului cenaclu literar din micuţul Târgu-Jiu, orăşelul uitat de lume. Cel mai
activ publicist al ziarului „Gorjeanul”, Dumitru Tătăroiu publică volumul de
poezii „Cântece pentru dimierii mei”. Poetul Jaleşului cântă vrednicia, munca
şi cinstea oamenilor de la Jaleş, Stolojani, Câmpofeni şi Arcani. Ei plecau cu
carele sau călări pe cai, să adune dimiile cetăţenilor până la Dunăre, care o
încredinţau dimierilor pentru piuă, fără nici o chitanţă sau act, ci pe
încredere. Tot din rândul membrilor cenaclului literar de la Târgu-Jiu au mai
făcut parte şi doi actori ai Teatrului Naţional din Craiova: Remus Comăneanu,
autorul monologului „Coana Manda” şi actorul militar, al Regimentului 18
Dorobanţi Târgu-Jiu, Virgil Florescu.
Activitatea didactică a
neobositului învăţător Dumitru Tătăroiu se desfăşoară la Şcoala Normală
Târgu-Jiu, unde îl are ca elev pe viitorul colonel şi cunoscut epigramist
Grigore Marian Dobreanu. Bogata sa activitate publicistică, didactică – în
genere intelectuală, contrastează cu sărăcia materială în care trăieşte
eruditul învăţător. Tată a trei copii: Maria (Puşa), Puiu şi Ion – Mircea
(Nelu) schimbă mai multe adrese, unde locuieşte împreună cu familia. Una dintre
acestea fiind casa naţionalizată a doamnei Margareta Poll, sora soţiei
doctorului Nicolae Hasnaş, consoarta farmacistului Arthur Poll din strada Tudor
Vladimirescu. La sfârşitul anului 1952, înaintea morţii lui Iosif Visarionovici
Stalin (1953) s-a dat un Decret prin care se prevedea că toţi cetăţenii care
posedă cărţi din literatura universală, mai puţin cele ale scriitorilor ruşi,
să fie arse, iar cine nu se supune acestei dispoziţii să fie amendat sau, după
caz, chiar arestat. Singura avere pe care o dobândise neobositul dascăl Dumitru
Tătăroiu, în toată cariera sa era o mică bibliotecă ce conţinea, totuşi, cele
mai valoroase volume ale scriitorilor: Baudleaire, Voltaire, Dumas, La Fontaine…
dar şi Tolstoi, Gogol, Turgheniev, Puşchin şi alţii. «Toată iarna aceia ne-am
încălzit cu godinul în care ardeam cărţile tatei», (relatarea aparţine fiicei
acestuia, doamna Puşa, acum în vârstă de 78 de ani).
Pensia îl găseşte pe eruditul
dascăl şi om de cultură Dumitru Tătăroiu tot sărac. Este nevoit să închirieze
în oraş o bucată de pământ, unde cultiva legume. Spiritul său de ţăran harnic
îl salvează şi de această dată. Cu sapa în mână, până seara târziu îngrijeşte
grădina de legume. Băieţii lui: Puiu şi Nelu vindeau corcoduşe la Petroşani.
Mărturie vie a existenţei sale,
opera lăsată de învăţătorul cărturar Dumitru Tătăroiu, poetul dimierilor de pe
Valea Jaleşului, cuprinde lucrări ca: „Drag
mi-e jocul românesc”, „Ne cheamă Ardealul”, „Cobiliţă cu stele şi lut”,
„Cântece pentru dimierii mei”.
Dumitru Tătăroiu a fost şi
directorul publicaţiei „Libertatea Gorjului”, o „foaie de informaţie şi luptă
socială” care a apărut la Târgu-Jiu între 1945 – 1948. A semnat „Cuvinte de început”
în primul număr al acestei „foi”, din care reţinem că „Un grup de tineri,
legaţi de glia Gorjului, ale cărui gloade pădureţe le-am supt în sânge din anii
cei mai cruzi, au pornit la drum cu această foaie. Foamea de dreptate şi de
libertate ne-a înmănucheat. Nu vom coborî scrisul în mocirla polemizării care destramă
fără a clădi, dar vom înfiera şi vom lua de guler pe toţi şnapanii care
exploatează nepriceperea şi sărăcia noastră – a celor mulţi – refuzând să
creadă în necesitatea transformării lor, ce ne-o impune evoluţia societăţii.
Vrem purificarea moravilor. Putreziciunea trebuie fără milă cauterizată de pe trupul ţării. Vom fi
cei dintâi şi la sublinierea acţiunilor prin care se întinde o mână de frate,
obştei necăjite. Numai în slujba ridicării ei punem sufletul. Pentru o lume mai
dreaptă, mai bună, am ridicat steagul acesta de luptă. Pentru truditorii din
sat, din uzine, din ateliere, din instituţii, din gospodării şi de oriunde, o
mână şi o minte avidă pentru pâinea amară a gurii şi a sufletului”.
După cum relatează şi autorul
cărţii „Poeţi şi poezie în Gorj”, profesorul, doctor în filozofie Ion Mocioi,
citez: „Învăţătorul Dumitru Tătăroiu din
Arcani i-a iubit pe confraţii din şcoli, considerându-se întotdeauna un dascăl,
dar ne-a lăsat un buchet de poezii despre viaţa truditorilor gorjeni care aveau
să-l uite o dată cu trecerea vremii. Universul poetic rural al lui Dumitru
Tătăroiu este originar şi se constituie într-o creaţie de mare valoare
artistică în literatura română a secolului XX”.
Se stinge din viaţă în ziua de 2
februarie 1989 la Târgu-Jiu.
Florian
Văideianu
jurist
