BĂTRÂNII
 |
| Imagini din târgurile vechi - Ţărănci la piaţă |
Tatăl său, Ion Pânişoară îi spusese
de cu seara că dacă nu se trezeşte până în cântatul cocoşului din zori, acasă
îl lasă. El nu îl poate aştepta, trebuie să fie în târg înainte de a se lumina,
ca să prindă loc pe digul Jiului, că acolo se ţine piaţa legumelor şi
fructelor.
― De leneş nu trebuie să tragi că-ţi
pierzi vremea degeaba.
Frica de a nu rămâne acasă îl făcu
pe Titu să nu doarmă toată noaptea. Aşa a stat, cu ochii deschişi, privind
tavanul pe care se jucau limbile focului reflectate prin gura sobei întreţinută mereu cu lemne de mama sa, să nu
se facă frig noaptea în hodaie.
Când se trezi nea Ion, băiatul de
numai cinci ani era deja în curte.
― Ce faci, mă, aşa cu noaptea-n cap
? Bântui ca moroii prin bătătură, de nu laşi nici găinile să doarmă…
― Vreau să merg cu mata la
Târgu-Jiu. Eu n-am fost niciodată la oraş, cred că-i frumos… şi mare.
Căruţa încărcată de cu seara cu
sacii în care merele culese din Deal înmiresmau cu aromele lor îmbietoare,
aştepta cuminte plecarea spre oraş. Înhămară caii şi sub privirea mamei,
Tudoriţa – care le pusese într-o traistă şi „ceva de-ale gurii”, tată şi fiu
plecară în grabă spre Târgu-Jiu.
Cocoţat pe „blana” căruţei, Titu se
ţinea bine de haina groasă de dimie
neagră a tatălui său, să nu cadă peste chilimii.
― Mă, ai grijă să nu pierzi copilul pe drum, să mergeţi încet să nu asude
caii!
Porţile se închiseră cu zgomot şi
cei doi se pierdură încet în întuneric. Mai era mult până se lumina de zi.
Drumul – numai gropi – legăna căruţa care scârţâia din toate încheieturile.
Când soarele îşi arunca prima geană
de lumină peste pământul, care prindea viaţă, se apropiară de intrarea în oraş.
Titu era numai ochi şi urechi. Număra toate căruţele care treceau pe lângă ei.
― Tată, mână şi mata caii mai repede
că ne întrec toţi, să nu rămânem fără loc în târg…
― Mă, dacă te grăbeşti, dă-te jos şi
ia-o înainte, că te ajung şi eu din urmă.
La intrarea în târg, din spre
Iezureni, o mare de apă apăru în faţa lor. Plouase toată săptămâna şi venise
Jiul mare că inundase tot oraşul. Curţile şi grădinile oamenilor erau acoperite
de ape şi mâl. Trunchiuri de copaci pluteau la vale, duse de apele învolburate
ale Jiului. Oamenii speriaţi de prăpădul apei se cocoţaseră pe acoperişurile
caselor, fugind din faţa puhoaielor. Frica pusese stăpânire peste tot.
― Titule, tată, eu zic să ne întoarcem acasă, asta nu-i glumă, venim
noi altă dată, după ce se retrage apa.
…………………………………………………………………
Patruzeci de ani au trecut de la
întâmplarea cu târgul inundat de ape. Titu Pânişoară era de acum un bărbat
matur şi ocupa o funcţie responsabilă în cadrul urbei: Primar al Municipiului
Târgu-Jiu.
Într-una din şedinţele de lucru,
împreună cu înalte oficialităţi şi oameni importanţi ai oraşului, se ridică
problema regularizării râului Jiu, pentru a feri populaţia de pericolul
inundaţiilor şi pentru a se construi şi o salbă de mici hidrocentrale, care să
producă energie electrică, nepoluantă şi ieftină.
Proiectanţi şi constructori şi-au
exprimat opinii, susţinute de o serie întreagă de documente tehnice. În mod
normal, lucrările de regularizare a râului trebuiau începute din amonte spre
aval.
― Aveţi condiţii tehnice pentru
organizarea de şantier la Sadu ?
― Tocmai aici este problema că nu
avem… tovarăşe primar.
― Nu-i nimic, vă asigur eu condiţii:
cazare şi masă pentru muncitori şi începeţi lucrările din aval, de la
Târgu-Jiu.
Aşa au început lucrările de
regularizare a râului Jiu.
Aşezat pe o bancă din faţa blocului
în care locuieşte, cu un zâmbet ce se proiecta în trecut, fostul primar al
Municipiului Târgu-Jiu, inginerul pensionar Titu Pânişoară, acum în vârstă de
86 de ani îşi aminteşte „toate întâmplările legate de „bătrânul Jiu”.
― Doi oameni au contribuit, trup şi
suflet, pentru asigurarea liniştii locuitorilor oraşului, ca să nu mai fie
deranjaţi de inundaţii. Unul este Directorul General al ACH-ului, inginerul
Romeo Sălişte.
 |
| Centrală hidroelectrică pe Jiu |
