 |
| Castelul Regal Balcic |
Balcic,
reședința de suflet a Reginei Maria a României, 28 octombrie
1875-18 iulie 1938 la Sinaia, ce nu ne spune Lucian Boia în “Balcic
Micul paradis al României Mari”, aflăm de la inst. Petria Dolia,
Șc. “Duiliu Zamfirescu”, Focșani, 14 iunie 2015 sau de la alții
“Desțelenind adânc, Lucian Boia tot istoric rămâne” se
intitulează comentariul meu la cartea lui, “Balcic Micul
paradis al României Mari”, publicat în revista “Luceafărul”
Botoșani din 24 noiembrie 2014, apoi în alte articole în volumul
“Borna sufletului”, Editura PIM, Iași, 2015.
“Până la a fi românesc, din 1913, Balcicul era doar un spectacol
al mării și un seducător amalgam etnic și cultural de la marginea
fostului Imperiu otoman. Dacă administrația noastră preia un târg
modest, pictorii dau aici de Orient în toată splendoarea sa, dar
mai ales de un peisaj și de o lumină cu totul aparte. Deși îl
vizitează în 1915 și văzuse ce avea de văzut, regina Maria se
îndrăgostește de Balcic abia în 1924, într-atât de puternic,
încât își construiește, pe țărmul stâncos și sălbatic, un
adevărat paradis. Se poate spune că datorită ei, din acest moment,
mitul Balcicului nu mai are nevoie de combustia istoriei, este pur și
simplu sincron cu realitatea, ba chiar o înrâurește, dându-i o
strălucire fără egal în perioada interbelică. Boema artistică,
animatorii culturali, scriitorii, arhitecții și chiar și
politicienii vin vară de vară la Balcic, înfrumusețându-l și
pregătindu-l pentru o promițătoare carieră de stațiune marină
și culturală. Ca orice paradis, și Balcicul a fost pierdut.
Lucian Boia l-a reconstruit însă atât de bine din fărâme de
memorie, din documente și fotografii de epocă, încât se poate
spune că, printr-o carte atât de frumoasă, am recâștigat,
simbolic, paradisul pierdut”, scrie editorul pe ultima copertă a
volumului la care m-am referit (Balcic, Micul paradis al României
Mari de Lucian Boia, Editura Humanitas, București, 2014).
Revin asupra subiectului pentru că, dacă Lucian Boia a făcut
foarte bine din ceea ce i-au spus amintirile, documentele sau
fotografiile de odinioară, pictorii, cum spune editorul, ceea ce
vreau să prezint aici sunt actualitățile zilei, culese tot de un
om deprins cu frumosul și regret că nu a pus într-un album de
artă, că artă naturală și prelucrată, nu doar cu penelul, este
ce ne prezintă Petria Dolia, Focșani, aducându–ne și
statornicindu-ne, parcă, paradisul în suflet, spre bucuria și a
inimii reginei Maria rătăcită pe undeva…acum, iată, se
împlinesc 77 de ani. o viață de om!
 |
| Regina Maria |
“Regina Maria a României. Marie Alexandra Victoria, din Casa de
Saxa-Coburg și Gotha, născută la 28 octombrie 1875, Eastwell Park,
Kent, Anglia – decedată la 18 iulie 1938, Sinaia, tatăl –
ducele Alfred de Edinburgh (cel de-al II-lea fiu al Reginei
Victoria), mama – ducesa Maria Alexandra, unica fiică a Țarului
Alexandru al II-lea al Rusiei, nepoată a Regelui Edward al VII-lea,
verișoară primară a Țarului Nicolae al II-lea, verișoară
primară a regelui George al V-lea, mare prințesă a Marii Britanii
și Irlandei, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, soția și
sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia, în 1927,
regină a României.
S-a logodit la 16 ani cu Prințul Ferdinand de Hohenzollern,
succesor la tronul României, s-a căsătorit la 29 decembrie 1892.
La Muzeul Național al României se află o cupă de argint gravată
cu inscripția – care amintește de această căsătorie: “Bine
ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire.
Ianuarie 1893”.
Iubea poporul a cărui regină era. Purta cu mândrie straiele
populare românești.
„Odată am fost străină pentru acești oameni, acum sunt de-a
lor, și, deoarece vin de atât de departe am fost prin acest lucru,
mai în măsură de a le vedea calitățile și defectele” (Țara
mea, Hodder-Stoughton, 1916).
 |
| Regina Maria şi Prinţul Nicolae |
Familia regală a avut 6 copii. Mezinul familiei, prințul Mircea,
moare după 3 ani, de febră tifoidă, Carol al II-lea, viitorul rege
al României, prințesa Elisabeta, prințesa Mărioara, prințul
Nicolae, prințesa Ileana.
Perioade diverse: 10 octombrie 1914-20 VII 1927. Încoronarea 15
octombrie 1922 la Catedrala din Alba Iulia, ca succesori ai României
întregite.
Supranumită de popor „Mama răniților”, „regină soldat”
pentru atitudinea eroică din timpul Primului Război Mondial – a
luptat direct pe front, a vegheat în spitale de campanie, a
coordonat activitatea unei fundații de caritate – a fost ea
însăși Soră de caritate.
„Dacă aș fi fost bărbat, să am drepturile bărbatului și
spiritul pe care îl am în corpul meu de femeie...” (Regina Maria
a României, Povestea vieții mele, vol. III, București, Editura
Eminescu, 1991, p. 487).
„...Oșteanul pornise cu bună-credință, gata să-și jertfească
viața pentru ceea ce învățase să creadă că e datoria lui
pentru patrie...” (Regina Maria a României, Povestea vieții
mele...); „Vai! Și câte jertfe, ce măcel, câtă moarte...”;
„Și s-au luptat vitejește, nebunește, cu disperare...”;
„Gândul atâtor vieți risipite numai pentru a fi învinse la
sfârșit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de
triumf...”; „tragice, și cu mult mai tragice decât mormintele
celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinși...”
 |
| Regina Maria şi Princ. Elisabeta |
Datorită ei, intervențiilor sale în negocierile de pace, după
Primul Război Mondial, ia naștere România Mare: Transilvania,
Bucovina, Moldova, Basarabia și Muntenia, reunite!
Ea a pledat pentru cauza poporului a cărui regină era,
reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei
Române.
„Transilvania, Bucovina, până și Basarabia! România Mare! Parcă
îmi venea amețeala când îmi dădeam seama de minima soartei”.
Mare iubitoare de artă, a încurajat arta și pe creatorii aceștia,
la rândul său a pictat, a scris numeroase cărți.
După moartea regelui Ferdinand (1927) conducerea țării a preluat-o
prințul moștenitor, Carol al II/lea, care a izolat-o complet pe
regină. Maria s-a retras din viața publică la Balcic, până la
moartea ei, în 1938.
Conform ultimei sale dorințe trupul i-a fost înmormântat la
mânăstirea Curtea de Argeș; inima, îmbălsămată, a fost dusă
la reședința din Balcic și adusă în țară, după pierderea
Cadrilaterului în 1940, zace pe undeva, prin Muzeul Național de
Istorie a României.
Personalitate complexă, regina Maria își merită pe deplin nu doar
locul în inimile noastre, ci și datoria noastră de a-i găsi și
pune inima sa iubitoare pentru români – acolo unde își merită
locul, poate chiar în prim-plan, la intrarea în Muzeul Național
de Istorie a României!”...
 |
| Castelul Regal |
Despre „Castelul Reginei Maria de la Balcic”, Petria Dolia,
căreia i-aș fi dorit Albumul-color cu Balcicul, sau BalchiK în
limba bulgară, așa cum arată astăzi, scrie, „un orășel
situat pe țărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 km. De
Vama Veche. Între anii 1913-1940 a aparținut României, în urma
celui de al II-lea război balcanic (iunie-august 1913). În 1940,
Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
În Balcic se află Celebrul Castel („Cuibul liniștit”),
reședință a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră
grădină botanică, unicat în Europa Centrală și de Est, în
special datorită colecției de cactuși.
“Cuibul liniștit” este de fapt o vilă cu pereții albi
și acoperișuri de țiglă roșie, străjuită de un minaret. Este
construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale
stilului maur, stilului mediteranean cu cel al caselor bulgărești.
Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de
faleză.
Poarta mare cu două canaturi a Castelului, care seamănă cu un turn
de control, este intrarea principală în complexul Castelului
dinspre uscat.
 |
| Regina Maria şi MS Regele Ferdinand |
Parcul a fost transformat în timp într-o adevărată grădină
botanică. Acum conține aproape 3.000 de specii de plante, unele
dintre ele rare, precum și o colecție de aproximativ 250 de
cactuși, una dintre cele mai importante din Europa. În 1955 grădina
a intrat sub tutela Universității din Sofia pentru studiul
botanicii.
Grădina are o zonă care imită celebrul labirint Cretan, unele
materiale de construcție au fost aduse din Insula Creta.
O altă zonă a Parcului, foarte frumoasă, este “Grădina lui
Allah”, cu alei pavate cu piatră adusă din Maroc.
“Grădina lui Allah” face legătura între “Fântâna de
Argint” și vila “Săgeata albastră”. Grădina nu
trebuie uitată deoarece, după cum am spus, adăpostește o
colecție unică de cactuși în aer liber, cactuși plantați acum
80 de ani, deci prin 1927, deveniți astăzi adevărați copaci care
dau grandoare și interes locului. Cu puțin noroc, ei pot fi
descoperiți și admirați chiar în perioada lor de înflorire, prin
luna august, dacă suntem atunci în vacanță.
În această grădină mai pot fi văzute vase antice, diferite
tipuri, bănci din piatră și chiparoși zvelți.
Vila Moara se află în apropiere de cascadă. Poate fi
ușor observată deoarece Moara a fost păstrată în timp ce
lângă ea a fost construită vila, un adevărat loc de odihnă
pentru oaspeții Reginei.
“Puntea suspinelor” este numit podul care trece peste
cascadă și unește cele două maluri ale Canalului. Legenda spune
că, dacă această punte este trecută cu ochii închiși, în timp
ce ne propunem o dorință, aceasta se va și împlini în foarte
scurt timp, chiar până ce terminăm de străbătut puntea în
trecerea deja începută.
Cascada artificială e printre cele mai spectaculoase
obiective din grădina de la Balcic. Pe malul Cascadei se află
Uzina electrică a Palatului, transformată în Magazin de
suveniruri. Aici se poate vedea și un dispozitiv de extragere
a uleiului din trandafiri.
“Tronul Reginei Maria” este un fotoliu din marmură, având
în dreptul său o măsuță din piatră. Era un loc preferat
al Reginei, multe dintre fotografiile ei fiind făcute în acest loc.
Piatra din care a fost cioplit tronul este acum lucioasă de la
mâinile tuturor celor care au vrut să stea pe acest tron, fie și
numai câteva clipe, ca amintire.
Templul apei (The Temple of the Mater), o construcție cu
arcade, pictate pe interior, în cărămiziu și albastru puternic,
susținute de coloane imense și având în interior bazine în care
altădată se afla apă.
Aleea Vinului demonstrează frumusețea acestei plante, umbra
ușoară și jocul gingaș al razelor de soare cu frunzele arătoase
și boabele de struguri.
Capela Stella Maris (Steaua Mării) – un loc de suflet al
Reginei Maria. A ținut să fie o Capelă ortodoxă, din respect
deosebit pentru credința poporului său. Undeva, pe peretele de
piatră, se află unica inscripție în limba română, păstrată pe
întreg domeniul. Este o placă de marmură albă, pe care stă
scris, cu litere aproape șterse, faptul că domeniul a fost
construit de regina Maria.
Din timpul vieții, regina Maria și-a exprimat dorința ca inima sa
să fie îngropată aici. Ceea ce s-a și întâmplat. Inima Mariei a
odihnit la Balcic până în anul când această zonă a fost cedată
Bulgariei. Caseta cu inima reginei a fost mutată la Bran, celalt loc
de suflet al suveranei.
Mormântul Reginei Maria (Queen Marie-s Grave) este un colț
retras, aflat puțin mai sus de Castel. Mormântul este săpat în
stâncă, fiind de fapt și un cavou , umbrit de un copac și dominat
de o cruce pe care se poate vedea o scurtă inscripție, reprezentând
povestea vieții reginei.
Regina Maria nu se află însă înmormântată aici, ci în biserica
Mânăstirii Curtea de Argeș.
Grădina Ghetsemani a fost proiectată și plantată între
anii 1933 și 1936. Este, ca fiecare dintre grădinile botanice de la
Balcic, străbătută de un pârâu. În ea se găsesc specii diverse
de flori, lalele negre, crini și o uriașă magnolie.
 |
| Regina Maria avea o frumuseţe nativă |
După moartea arhitectului grădinii de la Balcic, regina, drept
recunoștință, i-a așezat o piatră funerară pe care stă scris:
„Lui Jules Jannin, care a făcut ca visul meu să devină
realitate în această grădină”.
După moartea lui Jules Jannin opera sa a fost continuată de Carol
Gutman, în cinstea căruia a fost ridicată o vilă care îi
poartă numele.
Vizitând fermecătorul Castel de la Balcic și Grădina botanică
din jurul lui, care coboară în terase până pe plajă, înțelegi
de ce regina l-a îndrăgit atât de mult.
Domeniul de la Balcic nu e dominat de un Castel sau de o
construcție somptuoasă care să uimească prin grandoare sau fast.
Nu megalomania a stat la baza alcătuirii acestei reședințe, ci
simplitatea, dragostea reginei pentru frumos. S-a ales, așadar, o
scară a umanului armonizat cu natura”.
Despre ce a mai rămas din Balcicul, cândva, românesc, vorbește
și Lucian Boia, p. 183, în primul rând, Castelul și întreg
domeniul reginei Maria, zice și domnia-sa, au scăpat de distrugere,
sunt în circuitul turistic și sunt bine întreținute, ele fiind
principala atracție a locului.
Din ce a construit Henrieta Delavrancea se păstrează primăria,
devenită muzeu al orașului, au dispărut locuințele generalului
Basoviceanu, vila Nae Ionescu-Popovici-Lupa, vila Grigore Iunian,
vila Stelian Popescu... Se păstrează vilele Cancicov, Eliza
Brătianu, Moșescu, într-o stare precară „Turnul (fără
turn)Mugur”, vila Pilat care a devenit restaurant la malul mării,
vila Smărăndescu-de asemenea, bine întreținută, iar părsită,
gata de demolare este vila Cuțescu-Storck...
S-a deschis un drum, care nu a existat, de la „Cuibul liniștit”
și celelalte vile, terase și scări de piatră care coborau spre
mare. Au apărut hoteluri moderne care nu i-ar fi displăcut reginei,
crede istoricul.
Important este că regina Maria se bucură de toate onorurile, de
onorurile „turistice” îndeosebi, ea a redevenit patroana
locurilor, cel mai modern dintre hoteluri îi poartă numele, iar
peste tot se vând suveniruri cu chipul ei, iar legendele despre ea,
favorabile sau nu, circulă din gură în gură mai ales la vreme de
seară...
Ceea ce a pierdut statul român prin renunțarea sau cedarea, fără
prea mare și iscusită diplomație, a ceea ce i se cuvenea să
fructifice, numai comuniștii o știu, dar e prea târziu...
De Balcic aminteşte în memoriile sale, Nicolae Tretiacov, membru
al uneia dintre cele mai mari familii ale nobilimii ruseşti, cum a
evacuat şi a ascuns aici, într-o pădure situată la 40 km.
depărtare, în vecinătatea Mării Negre, cuferele cu aur ale
ruşilor albi, partizani ai Ţarului Nicolae al II-lea, aflat în
1917 în război cu comuniştii, oastea lui Lenin.
Când s-a dezlănţuit dezastrul şi s-a conturat înfrângerea,
Trietiacov a fost însărcinat să ascundă bogăţiile –
contribuţiile susţinătorilor Ţarului – într-un loc sigur, şi
acela a fost ales în sudul Dobrogei, tertoriul României aflată sub
conducerea Regelui Ferdinand şi a reginei Maria, prieteni apropiaţi
ai Împăratului Nicolae al II-lea.
Tretiacov a săpat patru gropi mari, în care a aranjat cu grijă
cuferele şi conţinutul lor, după care a plecat în ţară.
După cum se ştie Nicolae al II-lea şi familia lui au fost
executată cu brutalitate de bolşevici.
Spre sfărşitul vieţii, Tretiacov a încercat să recupereze
comoara, sudul Dobrogei fiind cedat între timp Bulgariei. A fost o
nereuşită, Tretiacov a decedat, iar de atunci căutările au rămas
ţinta predilectă a vânătorilor de comori.
Despre Balcic și Castelul Reginei scrie fiecare, după cum îl vede
și simte cu mintea, inima și sufletul. Dan Alexe, de pildă, un
autor care publică la editura Humanitas, 2015, „Dacopatia și alte
rătăciri românești”, de pe coperta, IV, căreia ni se spune că
„are inteligență, informații credibile, argumente, cultură și
stil”, „cu vervă și umor” reușește „atacuri excelent
dirijate împotriva prostiei” unora dintre noi. Într-un capitol al
cărții citate, care în întregime desființează nu doar dacismul
ci întreg românismul, p.276, vorbește și „de o regină de-a
noastră romanică”, care, „și-a construit, cu mână de lucru
găgăuză, o vilă fantezistă cu minaret, botezată pompos „palat”,
dar care „e cam de prost gust”, p 277.
Mai româncă, Ana Maria Sandu, cu gândul la vacanța mare ce vine,
răspunde astfel la „ancheta estivală cu scriitori”, promovată
de revista Formula As, nr. 1173, iulie 2015: „...Nu contează de
câte ori am fost în grădina Palatului Reginei Maria. Senzația de
familiaritate nu mi-a anulat absolut deloc bucuria de a urca și a
coborî pe aleile lui înflorite, unde umbra îți face pielea de
găină, oricât de cald ar fi afară. Să ne înțelegem, pentru
standardele celor mai mulți, palat e mult spus. Și impropriu.
Palatul de la Balcic mi s-a părut tot timpul mai degrabă o casă
mare, uluitor de simplă. Caldă și prietenoasă, fără nimic
ostentativ. Grădinile, văzute an de an, le descopăr și mai
spectaculoase. Un colț de rai verde, suspendat deasupra mării.
 |
| Balcic din timpul României Mari |
Sufăr uneori că la Balcic nu este plajă. Dar m-am obișnuit. Dacă
o iei pe străduțele în pantă din orașul vechi, neinvadat de
turiști, dai de scări care te duc spre pâlcuri de case ascunse în
vegetație. S-a construit mult, alandala, dar un farmec discret tot
mai păstrează locul. Într-un an, am căutat toate casele desenate
de Henriette Delavrancea, care au mai rămas în picioare. Toate au
ceva țărănesc, balcanic și mediteranian. Un fel de „luxe,
calme et volupte” care îți bucură ochiul. Au existat vreo 22 de
proiectate de marea arhitectă la Balcic, din păcate, unele au
dispărut sau au fost mult transformate. Printre cei care i-au
comisionat proiecte se numără: Ion Pillat, generalul Rasoviceanu,
Eliza Brătianu, ministrul de finanțe Cancicov, familia
Cuțescu-Storck...
Dacă vreți să vă faceți o idee despre Balcicul de altădată,
căutați și poze. În casa lui Ion Pillat, desenată de Henriette
Delavrancea, acum e un restaurant. Clădirii i s-au adăugat terase
și alte construcții ajutătoare, dar încă îți mai poți imagina
cum arăta în perioada interbelică.
Pentru vila Storck, aflată în apropierea palatului, am o slăbiciune
imensă. E lăsată de mult timp într-o paragină care îmi rupe
inima. Știu că în scurt timp o să dispară. Și un bloc
impersonal îi va lua locul. Dintr-o clădire misterioasă și
majestuoasă, înghițită de o vegetație sălbatică, a ajuns azi o
ruină, care încă se încăpățânează să rămână în picioare.
Tavanul s-a prăbușit și se văd porțiuni mari de cer. Foișorul
de abia se mai zărește dintre bălării. Un banner anunță că e
de vânzare. Dacă ajungeți la Balcic și treceți prin fața ei,
opriți-vă și priviți-o. Va dispărea în curând și, odată cu
ea, se va duce o întreagă lume.
 |
| Centrul vechiului oraş Balcic |
Mahalaua tătărească, azi locuită de romi, a rămas la fel de
săracă, ca pe vremea Reginei Maria, care mergea acolo și împărțea
copiilor haine, mâncare și bani. Regina a iubit locul ăsta cu tot
sufletul. Oricâte straturi de istorie crudă ar fi trecut peste el,
o înțeleg atăt de bine. Mi-o imaginez, uneori, cum privește, de
pe jilțul ei de piatră, marea, până hăt, departe. Și imaginea
asta o port cu mine și mă face să mă întorc, precum fiica
rătăcitoare, mereu, la Balcic”.
Și trecând în lumea oamenilor de artă, dintre care face și dânsa
parte, Ana Maria Sandu mai scrie: „Mihail Sebastian – ca și
alții n.n. – fugea din Bucureștiul cald, la Balcic. După o cură
de soare și de mare se întorcea cu bateriile încărcate, de
fiecare dată”.
Sunt și scriitorii noștri, indiferent de profesie, ceea ce n-ar
vrea Dan Alexe să fie românii – niște „deprinși să-și ducă
viața îngenunchind în fața pădurii naționale de eroi și
statui” care ne poartă în lume...amintindu-ne ce am fost și unde
vrem să ajungem.
Ion N.
Oprea
 |
| Am avut odată o regină, iubitoare a neamului românesc... |
