 |
| Imaginea 2a- Flacăra mortală a pornit din spatele scenei ! |
Notă. Acest articol redistribuit nouă de inimosul scriitor Ion N. Oprea, este o confirmare că doar presa independentă are o poziție potrivită după tot ce s-a întâmplat în Clubul Colectiv. Noi înșine pe acest blog, am adunat imaginile celor patru momente fatidice care clarifică faptul că există prea multe scenarite, toate mijloacele mass-media acceptând ideea că artificiile au provocat incendiul. Dacă în imaginile 2a și 2b din articolul nostru:
acele flăcări mortale aruncate spre tavan provin de la artificii provocatoare de flăcări, atunci da, să dăm vina pe artificii (bulgărești ?) Acestea însă, aruncau scântei nevinovate de pe stâlpii de fier ai scenei și nu de pe stâlpii goi din sală care s-au aprins dinspre tavan ca urmare a flăcărilor (satanice?) pe care le vedeți azvârlite spre acesta de pirotenhiștii inconștienți din spatele scenei care au plătit și ei cu viața.
Nu facem referire la articolul nostru pentru a-l impune ca o mare bravură !
Din păcate articolul amintit mai sus a fost citit de prea puțini, pentru că noi nu acceptăm ca blogul nostru să aibă reclame care-ți aduc mii de accesări.
Tocmai pentru că n-avem reclamă plătită noi acceptăm orice părere, așa cum am acceptat și propunerea d-lui Ion Coja privind constituirea unei comisii independente, alăturate celei existente pentru ca adevărul să nu fie măsluit.
Impunându-se cu greu ideea Coja, nu ne rămâne decât, ca noi, pe lângă Luceafărul Botoșani și alte publicații independente să fim o tribună liberă, publicâdu-ne reciproc articolele privind Clubul Colectiv. Mai ales că articolul de mai jos este unul foarte bine scris, adunând multe adevăruri nepuse până acum. (Director Sămănătorul, Nicolae N. Tomoniu)
 |
| Ion N. Oprea |
Revistele? Luminoase, instructive și
educative… mai mult – combative! – o analiză
pertinentă în “Confluiențe literare”, ediția 1790 din 25 noiembrie 2015,
referitoare la nenorocirea de la Clubul “Colectiv” și nu numai…
Ceea ce s-a întâmplat
la Clubul “Colectiv” a zguduit nu numai lumea românească, personal am publicat
o seamă de articole în Luceafărul-Botoșani,
inclusiv cuvântarea episcopului Giurgiului P.S. Ambrozie, în prezența
comisarului European Corina Crețu și a circa 10.000 de enoriași, precum și
spusele în apărare a preotului Ioan Florin Florescu care a cerut Pieții Universității
ca pentru eventualele lor fapte și vorbe
rostite preoții să fie judecați nu de gloată ci de oamenii în sutană,
cunoscători a rostului spovedaniei…
Tot în Luceafărul cititorii au aflat și
poziția mea în ce privește conviețuirea noastră cu etniile nu numai în
Transilvania…
Doi membri ai
Cenaclului literar la distanță, doamna Olga Trifan Luncașu, Iași, și Marian
Malciu din Slatina-Olt, autorul documentarului de mai jos, publicat în “Confluiențe
literare’, net, ediția 1790 din 25
noiembrie 2015, mi-au confirmat identitatea judecăților sentimentelor noastre,
care, sperăm, pot fi și ale multora din cititorii noștri.
Dar, iată, documentarul pe care, personal, îl
consider o opera:
“DE CE ŞI BISERICA?
Am convingerea că
nici un român care-şi iubeşte neamul şi ţara nu a fost lipsit de durere şi
suferinţă, de furie şi neputinţă, în acea noapte fatidică din 30 octombrie
2015, precum nici în zilele ce i-au urmat, îndoliate fiind aproape permanent de
câte o altă viaţă curmată înainte de vremea bătrâneţii. Fiecare om matur, mamă
sau tată, bunic ori bunică, au înlemnit numai la gândul că acolo puteau fi
proprii săi copii ori nepoţi. Grozăvia este că vieţi tinere au fost distruse
acolo unde se pare că nici acum nu se cunoaşte prea bine cauza ce a determinat
un real asasinat public. Vă întrebaţi de ce folosesc această expresie şi
nu îmbrăţişez titlul general acceptat de către autorităţile statului, anume
acela de „Incendiul din Clubul Colectiv”? Ei bine, eu nu cred că acel
incendiu a fost provocat şi a avut urmările, repetate la fiecare deces în
parte, precum s-au vehiculat în toate mijloacele mas-media! Eu nu cred că un
burete nenorocit a fost fabricat din materiale care, prin ardere, poate emana
gaze otrăvitoare. Nicio neglijenţă nu poate fi admisă la prepararea acestuia.
Nici un fabricant nu şi-ar fi permis decât, doar, Doamne fereşte, având un scop
precis, o rea intenţie, dar numai şi numai pentru o infimă cantitate ce ar fi
trebuit fi transportată şi folosită într-un anumit loc. Să fi fost acest club
locul cu pricina? Nu poate fi vinovat transportatorul, nici comerciantul,
vânzătorul, dar nici constructorul deşi, cred eu, acesta are datoria de a
folosi numai şi numai materiale omologate conform legilor în vigoare. Adevărat,
el nu are la îndemână mijloacele tehnice necesare verificării. Iar dacă actul
de însoţire al mărfii indică date ce nu sunt alarmante în nici un fel, ce vină
poate fi lui atribuită? Este un ceva asemănător existenţei E-urilor din
alimente (aditivi alimentari obţinuţi din substanţe chimice extrem de nocive,
care produc boli grave în timp). Se ştie că sunt numeroase articole alimentare
(majoritatea chiar!), care conţin asemenea aditivi, dar, scuzaţi, vă rog,
statul român nu are aparatura necesară măsurării, determinării, precizării
cantităţilor reale existente. Buretele despre care se vorbeşte se foloseşte în
cantităţi mari, la scară industrială, în construcţii de tot felul, în
interioare de clădiri publice ori private, dar şi pentru protejarea exteriorului
acestora, la anumite ambalaje, poate chiar în cazul medicamentelor, jucăriilor,
aparatelor electrice de uz casnic, mobilei şi aşa mai departe. Au fost incendii
în apartamente, au fost explozii cauzate de sobe necurăţate, de lumânări uitate
aprinse în casă, de resturi de ţigări nestinse şi aruncate neglijent ori de
ţigări aprinse uitate într-o amărâtă de scrumieră de pe mobilă, de butelii
mânuite fără discernământ, de vehicule ce au lovit imobile şi au intrat chiar
şi în interiorul unor încăperi etc. Aţi auzit vreodată că asemenea incendii au
avut urmări asemănătoare celor de la Colectiv?! Sunt convins că nu…
Nu doresc să fac
trimitere la măsurile aspre de sancţionare a celor vinovaţi. Sunt cu totul de
acord că nu au fost respectate reglementările legale cu privire la numărul şi
organizarea spaţiilor de acces, în funcţie de capacitatea reală şi destinaţia
sălii în cauză, dar nici cele referitoare la existenţa spaţiilor de evacuare în
caz de incendiu, cutremur ori alte calamităţi naturale, precum nici cele
raportate la accesoriile fireşti necesare în orientarea publicului spre acele
spaţii (uşi). Existau luminătoare, lămpi cu săgeţi indicatoare? Existau alarme
de fum, foc, explozie? Nu cunosc, pentru că nu am fost acolo, nu am văzut. Au
existat doar artificii, iar acestea au fost folosite în spaţiu închis (!),
dovedindu-se imediat că au o uluitoare forţă penetrantă în anumite materiale,
incendiindu-le, iar materialele în cauză permit propagarea rapidă a flăcării şi
dezintegrarea de sine în substanţe toxice de luptă, căci numai acestea puteau
avea efect omorâtor de genul celui manifestat în cazul tinerilor ce-şi pierd
viaţa aproape zilnic! S-a ajuns la 60… Doamne, opreşte moartea aici, la această
cifră! Fără să-mi propun, mă gândesc la milioanele de artificii folosite la
sărbători naţionale sau religioase, la aniversări de tot felul, la final de
spectacole în campaniile de alegeri şi nu numai. Ştiţi mai multe situaţii decât
cunosc eu. Au atins şi acelea pereţi, stâlpi, acoperişuri, maşini, pomi etc, dar,
vă întreb: au provocat incendii?!
S-au cerut, foarte
urgent (!) demisii, dar au fost raportate exact la oameni cu alt fel de
răspundere directă, nu neapărat la amenajarea acelei săli sub aspectul
protecţiei publicului în cazuri deosebite. Au fost învinovăţite instituţii ale
statului şi, foarte direct, lideri ai acestor instituţii. Erau ei mai vinovaţi
decât cei cu atribuţii directe în asigurarea securităţii cetăţenilor din acel
club de pomină? Oare un prim-ministru al României, şeful guvernului român trebuie
să verifice dacă s-au asigurat condiţiile de securitate în toate cluburile din
ţară ori în săli de spectacole, de întreceri sportive în spaţii închise ori
chiar pe stadioane? Oare este direct vinovat un primar de localitate ori de
sector – în cazul capitalei şi al marilor oraşe?
Pe de altă parte,
dacă mă gândesc la toate blocurile de locuinţe din ţară…, câte dintre acestea
au plan de evacuare în caz de calamităţi şi dezastre? Câte dintre ele dispun de
lămpi cu lumină intermitentă şi săgeţi indicatoare cu lumină fosforescentă?
Câte cămine de bătrâni ori de copii, câte spitale şi policlinici, câte biserici
şi magazine alimentare sunt dotate cu toate aceste elemente absolut obligatorii
şi necesare?! O, da! Sunt vinovaţi şi miniştrii de pe anumite paliere de
activitate, dar şi prefecţii şi primarii, acolo unde lipsesc aceste elemente ce
ar trebui să salveze mii şi sute de mii de vieţi în caz de pericole de genul
celui luat în discuţie şi nu numai. Sunt vinovaţi toţi cei ce nu se ocupă de
efectuarea instructajelor de protecţia muncii, de testarea materialelor de
construcţii, de lipsa gurilor de apă şi aşa mai departe, sunt vinovaţi toţi cei
care au în atribuţiile de serviciu obligativitatea verificării existenţei, dar
şi a stării de funcţionarea a tuturor accesoriilor amintite, precum şi cei care
eliberează autorizaţii de funcţionare acolo unde condiţiile concrete prevăzute
în lege şi în orice alt act normativ nu sunt respectate.
Dar, să aibă
politicul vină în toate aceste domenii sau direcţii? Indirect, se pare că DA.
Adevărat şi nespus de
trist, amintirea acelei nopţi de vineri va rămâne ca o rană adâncă, extrem de
dureroasă, care niciodată nu se va închide pentru familiile îndoliate pentru
supravieţuitori, pentru rudele şi prietenii tuturor şi chiar pentru orice român
care îşi iubeşte aproapele, dar, cu atât mai mult, consider că se impune
elucidarea corectă şi completă a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs
această dramă naţională. În ţara aceasta sunt chimişti, pirotehnişti şi alţi
specialişti de renume, inclusiv militari, ce pot face diferenţa între S.T.L. şi
alte substanţe degajate de materialele incendiate extrem de rapid, în numai
câteva secunde. (Avem sau doar am avut şi laboratoare specializate în această
direcţie!). Au fost ei chemaţi să descopere şi să analizeze orice urmă, orice
indiciu şi toate cauzele care au provocat moartea unor oameni nevinovaţi şi
încă se mai fac simţite? Nu toate decesele au fost provocate de arsuri ci, cele
mai multe, de intoxicaţia provocată de acele gaze… necunoscute, de stop cardio
respirator. Cunoscută această realitate, au luat cercetările un alt curs? Îmi
este teamă că nu şi sunt profund îngrijorat din această cauză. Îmi este teamă
că se ascunde un adevăr sumbru. Mă tem de o anumită manipulare îndreptată
într-o anumită direcţie. Mă tem de minciună, pentru că ea ascunde adevărul pe
care trebuie să-l cunoască Ţara! Ascunde adevăraţii criminali…
Am înţeles că au fost
numeroase erori acolo, la acel club, un lanţ de erori, inclusiv în ceea ce
priveşte modul în care acele sute de oameni aflaţi în pericol de moarte au
înţeles să acţioneze pentru a se salva. Panica generală i-a distrus. Panica a
curmat mai multe vieţi. Dar, de aici pornind şi până la a cere desfiinţarea
instituţiilor statului de drept, desfiinţarea partidelor politice şi chiar a
statului, precum se pronunţau unele voci zguduite de acea dramă nedorită, mi se
pare că este o distanţă imposibil de parcurs şi o idee inadmisibilă din start.
Era timpul unei
schimbări radicale în politica statului, în reorganizarea instituţiilor
acestuia şi era timpul aplicării unor măsuri radicale în tot ceea ce presupune
eliminarea totală ori, cel puţin, reducerea masivă a fenomenului corupţiei existent
în timpul tuturor guvernărilor de după evenimentele politice din decembrie
1989. Susţin şi doresc să se împlinească acest deziderat, dar nu înţeleg de ce
a trebuit ca STRADA să fie izvorul acestui moment crucial din istoria României
şi nu pricep de ce acea masă de oameni îndureraţi nu au înţeles că această
transformare a statului de drept nu se poate face peste noapte, la ordin,
dispoziţie, lege ori ordonanţă de guvern.
Nu înţeleg de ce a
trebuit să aşteptăm consumarea unei drame aducătoare de moarte, pentru a
schimba guverne şi oameni politici. Nu înţeleg de ce instituţiile statului de
drept abilitate prin lege nu au trecut la efectuarea curăţeniei de toamnă în
toate sectoarele vieţii politice, sociale, economice, financiare, educative,
culturale etc. Nu înţeleg de ce tocmai aceste instituţii nu au eliminat
propriile uscături din sistem, începând de sus în jos, începând de la
preşedinte şi cu preşedintele, către în jos. Nu înţeleg de ce şeful statului
chema partidele politice la consultări în timp ce deja hotărâse cine să fie
premierul desemnat şi, am senzaţia, o mare parte din membrii noului guvern erau
deja stabiliţi. Nu se terminaseră întâlnirile cu toţi reprezentanţii partidelor
de guvernământ până la ora 17.00 din acea zi (10 noiembrie 2015) în care domnul
preşedinte prezenta în faţa camerelor de luat vederi, la Cotroceni, pe domnul
Dacian Cioloş. Oare de când se afla acesta la Bucureşti? Când întocmise
propriul program de guvernare? De ce oare nici domnul Cioloş nu a luat în
consideraţie sugestiile primite din partea partidelor? De unde cunoştea domnia
sa care sunt acei oameni care să aibă deja, în acele momente, o viziune şi un
proiect care să-i recomande pentru funcţia de ministru chiar la ministerul la
care au fost desemnaţi? Cum se face că mulţi dintre aceşti noi miniştri au
renunţat la funcţiile ce le aduceau salarii cu mult mai mari decât cele 13-14
mii lei, în afara multor altor privilegii? Să fie vorba doar de dorul de acasă,
să fie vorba de patriotism? Cum s-a întâmplat ca toţi aceşti noi miniştri să
aibă o situaţie materială de invidiat? Sunt proprietari de mai multe case,
apartamente, terenuri diverse prin localităţi ori prin alte judeţe, se pare,
autoturisme de lux şi conturi în bănci…
Hm! Sunt multe, prea
multe întrebări care nu-şi vor afla niciodată răspunsurile, dar, între noi fie
vorba, nu ar trebui să le primim?! Nu este necesară transparenţa în toate
actele politice? Democraţia lipsită de transparenţă şi adevăr este un fiasco!
STRADA a cerut,
începând cu acea primă şi rapidă organizare şi manifestaţie, un guvern de
tehnocraţi, am reţinut eu. Oare, acum, aşa arată actualul guvern? Este o altă
întrebare, dar răspunsul la ea îl cunoaşte fiecare doritor de informaţii în
acest sens…
Şi, pentru că, dorind
sau nu, am revenit la STRADĂ, fără să-mi doresc îmi vin în minte cuvinte din
anumite versuri şi nu ştiu de ce anume… „Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au
voit”… ce-aveau de spus?! Este altă întrebare, însă strada… n-a răspuns!
Fac această apreciere
deoarece, a doua zi, m-am alăturat celor care manifestau în faţa Prefecturii
judeţului Olt. Pierdut de unul singur prin mulţime, am auzit vocile guturale
ale unui grup destul de compact: „Jos Băsescu!” Am avut, imediat, senzaţia
gustului amar în gură. M-am retras încet, uluit de această lozincă strigată
acolo unde venisem pentru alt motiv, cu mult mai important, desigur. Şi la
Bucureşti s-a strigat ceva asemănător, pe ici pe colo. M-am întrebat, fireşte,
cine sunt aceşti oameni, de ce au venit la mitingul de protest, cine oare i-a
îndemnat să vină şi de ce?! Nu ştiau că Băsescu a împlinit anul de când fusese
debarcat?! Ce a însemnat pentru ei Clubul Colectiv? De ce s-au lăsat atât de
uşor manipulaţi? De ce nu au înţeles că s-a dorit altceva de la drama consumată
la Colectiv? De ce nu şi-au pus problema că întâmplarea fost-a doar simplu
pretext care să justifice anumite acţiuni de cu totul altă natură? Şi atunci…,
fost-a doar o întâmplare?!
Am văzut la
Bucureşti, în mulţime, multe înscrisuri ce purtau cereri ale mulţimii, ale
Străzii. Printre ele, spre marea mea surprindere, erau şi unele cu trimitere
directă la Biserică. Când au avut timp acei oameni să se anunţe, să se
adune în locurile stabilite, să plece în marş şi să scrie acele lozinci prin
care cereau toate cele amintite anterior? Câţi dintre cei douăzeci şi cinci de
mii cunoşteau scopul real al mitingului? Câţi dintre ei s-au ocupat de scrierea
afişelor de tot felul, a pancartelor ce-mi par, acum, ridicole, în parte,
fireşte? Câţi au simţit că sunt manipulaţi?! Nu au observat că alături de ei se
manifestă şi oameni antrenaţi în a supraveghea, asculta, urmări, orienta şi,
bineînţeles, a transmite tot ce şi cum se întâmplă cuiva care nu exista la
miting? Nu erau ziarişti. Nu erau poliţişti sau jandarmi. Nu erau membri ai
formaţiunilor de ordine. Pe fotografii ori filme de amatori se pot vedea multe
scene şi multe figuri de oameni preocupaţi doar să conducă într-un anumit sens
mitingul. Poate că mi se pare mie, poate că am halucinaţii, dar nu cer nimănui
să-mi dea crezare. Cer doar să raţioneze în faţa multor probe pe care le-a
ignorat şi continuă să nu le ia în seamă…
În majoritate,
manifestanţii au fost tineri şi, în general, au scandat: “Ruşine să vă fie”,
“Demisia”, “Piedone nu uita, a venit şi vremea ta”, “Jos Oprea”, “Jos Ponta”,
“Piedone asasin, Oprea asasin”, “Toate partidele politice, aceeaşi mizerie”,
“Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, “Ultima soluţie, înc-o revoluţie”... Nu
ştiu, nu sunt sigur dacă toate aceste cuvinte-scandări reflectau exact scopul
mitingului de protest.
În acelaşi timp, acei
tineri majoritari purtau steaguri şi pancarte cu mesajul de genul: „Noi suntem
generaţia care schimbă viitoru’!”, „Corupţia ucide”, „Politicieni, toţi sunteţi
vinovaţi de masacrarea României”, „Corupţia, indiferenţa şi lăcomia ucid toată
România”, „Bunicii la război, părinţii la revoluţie, acum este rândul nostru!”,
„Jos Guvernul!”, „Daţi legi noi, luaţi şpagă tot voi”, „Trădătorul Ciorbea este
avocatul lui Oprescu”, „Rock this country”, „Avem mănăstiri şi biserici, dar nu
avem şcoli” şi altele asemănătoare, inclusiv cu cifre raportate la numărul
bisericilor, catedralelor şi şcolilor.
Cele despre biserici
şi preoţi se pare că s-au înmulţit în seara următoare şi, personal, nu le-am
înţeles sensul. Mi-am pus o firească întrebare: De ce şi biserica? De ce
numai şi numai Biserica Ortodoxă? Erau, biserica şi slujitorii ei, vinovaţi
de tragedia produsă la Clubul Colectiv?! O bună parte dintre participanţii la
miting, în declaraţiile oferite în diverse ocazii, fie prin presă sau TV, s-au
manifestat destul de dur, nemulţumiţi fiind că biserica nu a fost prezentă
acolo, în faţa clubului cu pricina, pentru a da ajutor victimelor. Alţii,
puţini la număr, au cerut până şi demisia Patriarhului BOR. Oare au fost
convinşi că un preot sau mai mulţi erau utili acolo? Ştiau să intervină, să dea
un prim ajutor, să execute resuscitări ori să transporte răniţi la spital?
Un supravieţuitor al
dramei de la Colectiv a declarat următoarele: „După vreo jumătate de oră au dat
cu nişte artificii şi au sărit scântei pe un buret care era pus pe un stâlp. A
luat foc şi toată lumea s-a îmbulzit spre ieşire, dar atunci au început să se
calce în picioare, să cadă. A fost cumplit, era o nebunie, toată lumea ţipa, se
împingea, alerga.” Consideraţi, cumva, că un preot era util în atare condiţii?
Înlocuia medicul, asistentul medical, brancardierul sau pompierul? Hai să fim
oameni serioşi şi să analizăm totul cu un minim de discernământ!
Fraţilor, preoţii
poartă acele veşminte specifice activităţii lor şi nu pot înţelege că ar fi
putut să execute asemenea operaţiuni fiind îmbrăcaţi în acest fel. Nici nu cred
că au o pregătire anume în acest domeniu. Nu oricine poate da primul ajutor
celui cu arsuri, celui intoxicat ori răniţilor din alte cauze. În plus există
şi anumite percepte religioase cu privire la portul veşmintelor sfinţite. Pe de
altă parte, este dorit a se înţelege că preotul acordă ajutor celui aflat în
orice necaz sau primejdie, dar cu rugăciunea, cu Sfânta Taină a Spovedaniei şi
cea a Împărtăşaniei atunci când este cazul, cu pilda înscrisă în cărţile
sfinte, cu sfatul său. El lucrează pe suflet şi nu pe trup! Iar această lucrare
s-a făcut în toate bisericile ortodoxe, cel puţin, dar şi în mănăstiri. Acolo
s-au făcut slujbe specifice înspre salvarea oamenilor, înspre sănătatea lor,
dar şi pentru rudele celor ucişi şi răniţi s-au făcut rugăciuni către bunul
Dumnezeu, pentru a le da puterea de a suporta acest mare necaz abătut pe capul
lor, de a-şi plânge morţii şi de a se ocupa de cele de cuviinţă. Nu ştiu dacă
şi în alte lăcaşuri de cult în afara celor ortodoxe s-a procedat în acest fel.
Biserica ortodoxă nu cheamă televiziuni şi ziarişti pentru a i se face
publicitate pentru aceste îndeletniciri fireşti, creştineşti, nu se laudă cu
ele, nu se face paradă în faţa mulţimii. Preoţii se adresează lui Dumnezeu, cu
smerenie şi credinţă, pentru iertare şi ajutor. Până şi iertarea cerută de
Patriarh a fost huiduită, greşit înţeleasă fiind…
Cei care au blamat
biserica au fost oare conştienţi de ceea ce fac? Cunosc ei problemele bisericii
ortodoxe?! Au fost multe încercări în a denigra Biserica. Sper că aici, în
cazul de faţă, nu s-a dorit aşa ceva deşi…, Dumnezeu să mă ierte, sunt unele
aspecte ce mă conduc la ideea că nimic nu a fost întâmplător. Cei care au făcut
o asemenea treabă murdară ar trebui să cunoască mai multe date despre biserică.
Ce este ea, ce rol are în viaţa omului, a credincioşilor săi, a societăţii, în
general, pentru că Dumnezeu priveşte toţi oamenii cu aceeaşi mare milă şi
înţelegere.
Ar trebui să se ştie
că majoritatea bisericilor sunt ridicate prin efortul majoritar al enoriaşilor,
nu prin aportul statului, iar aceşti enoriaşi nu sunt „impozitaţi”, adică
forţaţi să participe la cheltuieli. Fiecare enoriaş ajută oferind după cât îl
lasă inima şi propria-i pungă, ori chiar lucrează în şantierul organizat pentru
construirea lăcaşului de cult, fără pretenţia de a fi retribuit pentru munca
sa. Nu din cauza bisericilor noi nu s-au construit şcoli şi spitale, fraţilor!
Nu biserica a desfiinţat o parte din şcoli şi a închis spitale, ci statul prin
instituţiile sale, prin guvernele ce s-au succedat la putere timp de 25 de ani.
Acolo unde s-a dorit şi oamenii au contribuit, acolo unde un întreprinzător a
avut posibilităţi financiare şi gând bun, s-au construit şi s-au deschis cămine
de copii şi şcoli private, cabinete medicale şi policlinici private. Şi atunci,
mă întreb din nou: De ce şi biserica a fost hulită de către o parte din
participanţii la mitinguri?
Biserica Ortodoxă
Română nu s-a ridicat niciodată împotriva altui neam şi niciodată nu a creat
probleme etniilor existente în România şi nici religiilor acestora. Nu a
deranjat pe nimeni. A suportat cu stoicism rigorile impuse de ocupaţiile
străine de care am avut parte. Nu a spulberat prin foc şi lovituri de tun
locaşurile de cult ale altor religii existente pe teritoriul străbun şi nu a
luptat împotriva bunei rânduieli existente în acestea. Nici atunci când
străinii ne-au lovit, nu am răspuns cu aceeaşi monedă. Le-am respectat
credinţa. Nu am dărâmat impozanta moschee din Parcul Carol şi nici frumoasa
moschee de la Constanţa deşi, să nu uităm, musulmanii turci ne-au incendiat
multe biserici şi mănăstiri, le-au jefuit şi le-au batjocorit. Dar numai ei? Să
ne amintim că, după Dictatul de la Viena (30 august 1940), jumătate de
teritoriul Transilvaniei, care cuprindea inclusiv ţinuturile Crişanei şi
Maramureşului, cu o populaţie de 2.667.000 de locuitori (50,2% români) a fost
cedat Ungariei. A urmat marea dramă a refugiului pentru românii aflaţi în
teritoriul cedat şi evacuarea instituţiilor româneşti. În aceste condiţii au
fost săvârşite numeroase atrocităţi, imediat după instaurarea autorităţilor
ungare.
Vă amintesc doar
câteva localităţi în care mulţi români au fost ucişi de armata hortystă şi
multe biserici au fost distruse. La Treznea, în judeţul Sălaj, primele
victime au fost copii care păzeau vitele aflate la păscut. Militarii unguri,
sub comanda locotenentului Akosi, au dezlănţuit măcelul, după ocuparea satului.
93 de persoane fiind masacrate cu focuri de mitralieră, străpunse cu săbiile şi
baionetele. Casele au fost atacate cu grenade şi incendiate. Au murit 87 de
români şi 6 evrei. Până şi un general ungur, care a intervenit pentru limitarea
şi încetarea masacrului, a exclamat: „Cum au putut ataca armata aceşti moşnegi,
aceste femei şi aceşti copii din braţele mamelor? Trebuie să vă fie ruşine
pentru ceea ce aţi făcut. Aceasta este o ruşine, care va rămâne înscrisă pe
obrazul armatei maghiare.” S-a întâmplat în ziua de 9 sept.1940…
În comuna Nuşfalău,
acelaşi judeţ, un alt masacru în urma căruia au fost ucişi 11 români (două
femei şi nouă bărbaţi) din satul bihorean Almaşul Mare…
În localitatea Ip,
judeţul Sălaj, au căzut cele mai multe persoane inocente, 157 de localnici
vânaţi în casele lor, indicate militarilor de către localnici unguri în
mijlocul nopţii de 13/14 septembrie 1940…
La Mureşenii de
Câmpie, tragedie în casa preotului român Andrei Bujor: Locotenentul Csordás
a trimis în casa preotului Bujor o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi cu ordinul precis
de a-l extermina împreună cu toată familia, precum şi cu cei arestaţi în
aceeaşi după amiază: cantorul Ioan Gurzău şi soţia Valeria, învăţătorul
Gheorghe Petrea împreună cu soţia Natalia, fiica Rodica în vârstă de 5 ani şi
soacra Ana Miron. Soldaţii trimişi i-au împuşcat pe toţi cei prezenţi în casa
parohială - şi anume pe membrii familiei Bujor – în camerele de culcare, iar pe
ceilalţi prin curte. Aceeaşi soartă a avut-o şi servitoarea preotului, Şarolta
Juhász, de etnie maghiară. Victimele, în număr de 11, au fost îngropate în
aceeaşi noapte în curtea casei. Era 20 sept. 1940…
La Zalău,
soldaţi maghiari rămaşi neidentificaţi au intrat în casele românilor Grigore
Vicaş şi Gheorghe Prunea, unde i-au împuşcat mortal, împreună cu soţia şi
fratele lui Vicaş, precum şi pe soţia lui Prunea, însărcinată în ultima lună.
În colţul casei lui Vicaş, aceiaşi soldaţi l-au mai ucis pe Nicolae Pop, ţăran
din Treznea care venise cu lapte la Zalău. Numărul victimelor a fost de 27, în
ziua de 9 sept. 1940…
Şi la Cerişa (Sj),
Marca (Sj), Breţcu (Cv), Mihai Bravu (Bh), Zalău (Sj), Belin şi Zăbala din
judeţul Trei Scaune şi în multe alte localităţi s-au consumat asemenea
atrocităţi şi au fost distruse destul de multe locaşuri de cult ortodox. După
eliberare ar fi fost de aşteptat o răzbunare? Nu. Biserica noastră nu a
procedat niciodată în acest fel…
Ar mai fi multe de
spus şi multe întrebări de pus, dar prefer să vă las în prezenţa unor cuvinte
pline de înţelepciune, de adevăr şi suferinţă (fragmente) rostite de către P.S.
Ambrozie, Episcopul Giurgiului, pe care eu nu le-aş fi putut gândi şi
expune atât de bine. Au fost ascultate de către toţi invitaţii stareţului
Melchisedec Velnic, la Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a hramului –
Adormirea Maicii Domnului, anul 2015 şi anume: un număr impresionant de ierarhi
ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ţine
de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit
alături de ÎPS Meletie al Cernăuţilor şi Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de
Bănceni, dar şi ÎPS Irineu de Nejin şi Priluki. Alături de ierarhi au mai
slujit peste 50 de preoţi. Totul în faţa a peste 10.000 de oameni, dar şi a
comisarului european Corina Creţu şi a altor politicieni…
„…Să vorbim astăzi
despre Doina şi Ion Aldea Teodorovici?
Să vorbim astăzi
despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfinţii închisorilor, care au fost
condamnaţi zilele trecute…
După ani si zeci de
ani de temniţă grea şi de reeducare la Piteşti, la Aiud, unde s-a ridicat un
memorial la Râpa Robilor, la Balta Brăilei la tăiat de stuf…
Ne dezbină astăzi
străinii pentru că nu mai avem oameni de conştiinţă şi de demnitate, cu frică
de Dumnezeu şi cu dragoste faţă de poporul din care s-au zămislit….
… Domnitorii noştri
plăteau tribut la Înalta Poartă ca niciodată, dar NICIODATĂ, să nu se ridice o
moschee în ţară. Dar relaţiile erau atât de bune, încât când domnitorii noştri
mergeau la Înalta Poartă, nu erau îngenunchiaţi şi târâţi, cum vedem în filmele
de mare audienţă făcute de turci astăzi, ci se duceau cu demnitate la Înalta
Poartă. Dar niciodată nu ne-am vândut ţara. E o mare povară să duci neamul pe
umerii tăi, spunea părintele Iustin Pârvu. Pe unii îi lasă genunchii. Au lăsat
şi pe unul, şi pe celălalt, s-au operat. Bine ar fi să nu ne lase mintea,
cugetul nostru românesc Nu se poate construi o moschee în ţara voievozilor, a
ighemonilor, pentru un popor atât de tolerant, atât de iubitor, atât de iubitor
de străini…
… Avem un Consiliu
Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au
preşedinţia… … Avem prieteni de religie islamică, ne întâlnim cu ei…
Nu se poate să se
scoată legi noaptea împotriva propriului popor. Nu se poate să se condamne
intelectualitatea românească, [cei] care au pătimit atât de mult şi despre care
Petre Ţuţea spunea că nu poate descrie atrocităţile petrecute în temniţele şi
închisorile româneşti, când voiau sa-i reeduce la Piteşti, când mureau şi îi
îngropau în gropi comune, ca în vremea în care comunismul se instala în
"Sfânta Rusie”.
Nu putem să repetăm
istoria pentru nişte epigoni, cum scria Eminescu. Până la urmă, la scara
istoriei, ce rămâne după noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le
trăim!...
… Eu nu pot să accept
ca nepot de veteran de război – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a văzut
români murind acolo şi eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot să accept că
sunt nepot de bandit! Caralii, torţionarii înşişi vedeau la un moment dat că,
totuşi, sfinţii închisorilor sunt oameni educaţi, sunt oameni buni şi, la un
moment dat, nu-i mai băteau. Citiţi despre temniţele suferinţei! Cine condamnă
astăzi Gulagurile, deportările de orice fel în îndepărtata Siberie, unde copiii
se jucau cu craniile părinţilor morţi, care nu aveau timp să putrezească… Sau
cei deportaţi în Bărăgan, pe Vlaşca sau Teleorman. De lotul Arnăuţoiu, care se
ascundeau în munţii Făgăraşului, de copiii care au rămas fără părinţi şi a
căror minte a fost schimbată…
… Pe vremuri,
domnitorii, ighemonii noştri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la
Curte şi se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Ţineau pravila, ţineau postul.
Şi Dumnezeu apăra ţara. Astăzi, cei care se joacă cu destinele acestei ţări
pitoreşti vor fi condamnaţi la damnatio memoriae (ştergerea, dispariţia din
istorie - n. n)…
… Pământul ţării e
sfânt, pentru că adăposteşte osemintele celor pe care nu mai pot să-i caute
astăzi istorici ca Marius Oprea (pentru că nu li se mai dă voie). Cine mai are
curaj să vorbească astăzi? Pentru că s-a dat lege care condamnă. Noi nu vă
îndemnăm la dezbinare, noi nu vă îndemnăm la ură, dar vă spunem din istorie
ceva. […]
… Dacă nu aveam un
principe străin, din familia Hohenzollern, care să vină, să fie adus în ţara
noastră într-un mod pe care-l cunoaşteţi, ca să nu fie oprit niciunde, nu am fi
avut un rege precum Carol. Dacă, apoi, Carol, nu ar fi lăsat un nepot precum
Ferdinand – „Nando” – soţul reginei Maria, nu am fi avut astăzi o ţară unită la
1918. Domnitori străini de neam, dar de cuget şi simţire românească. V-aţi întrebat vreodată, citind
cărţile reginei Maria, cât de greu i-a fost reginei să-l convingă pe „Nando” să
ia decizia corectă de a părăsi dealul Cotrocenilor şi a fugi cu Guvernul la
Iaşi, la jumătatea lui 1916, că au venit nemţii şi au ocupat Cotrocenii… Cât de
greu i-a fost lui „Nando” să ia decizia de a lupta… Cum am văzut la regii
României, rând pe rând, ctitori de neam şi de ţară: au respectat credinţa
poporului! Poţi sa fii străin de neam, dar nu poţi să fii străin de Ţară! Poţi
să fii de altă religie, dar nu poţi să promovezi o lege făcută noaptea,
necitită, nestudiată, nedată la comisii de specialitate şi să nu consulţi o
Biserică care se cheamă prin sintagma „Biserica naţională”. Şi, dacă suntem
„Biserică naţională”, trebuie să fim consultaţi. Că niciodată Biserica n-a mers
împotriva neamului!
… Trebuie să avem
demnitate! Trebuie să mărturisim, fiindcă strămoşii noştri se răscolesc în
mormânt şi se va întâmpla cum s-a întâmplat la Neamţ, unde „au explodat”
caldarâmul şi aleile, şi a ieşit sfântul [necunoscut] din mormânt! Pentru că
Mântuitorul spune: "Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor vorbi”. Cum să nu
mărturisim astăzi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele
trebuie respectate… Unde este libertatea de exprimare a cultului? O să vă spun
un lucru pe care nu l-am spus niciodată… În 1989, când am văzut cum colegii
noştri de liceu au venit la Bucureşti să pună umărul la „Revoluţie” sau ce a
fost ea, au fost împuşcaţi la Otopeni... toţi, copii curaţi, care au fost
ridicaţi la oaste după 18 ani... De câte ori mă duceam la aeroport şi primeam
ierarhi, mă gândeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneşte nimeni azi. Acum
soldaţii nu mai sunt pomeniţi decât când luptă pentru cauze străine, în ţări
străine, şi-i aduc morţi, cu tricolorul.
Biserica Ortodoxă
românească, Biserica neamului ar trebui întrebată... Ce e un om în faţa
istoriei, când poate să dispară mâine-poimâine? NU SUNTEM SOVINI! Luaţi
albumele din Bucovina scoase de stareţa Mihaela Cozmei, să vedeţi lipoveni,
evrei, turci, tătari, rromi… N-am fost niciodată şovini si nu suntem şovini!
Suntem atât de primitori, încât străinului îi dai casa ta, masa ta, sufletul
tău, dar numai până în momentul în care se leagă de credinţa copiilor tăi. O să
murim într-o zi, credeţi că suntem alfa si omega, începutul şi sfârşitul?
Ştefan cel Mare n-a islamizat ţara şi a suferit. Cui a spus of-ul său? La
duhovnic. Pe Vlad Ţepes, nepotul lui Mircea cel Bătrân, occidentalii ni l-au
făcut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai
Viteazul – orfan, a fost crescut de călugări la Simonospetra. Domnitorii noştri
au murit pentru neam şi pentru ţară… Trebuie sa mărturisim credinţa, trebuie sa
avem atitudine!
Pentru ce este
folosită biserica? Doar pentru închinările mari?"
Sper şi am
convingerea că aţi înţeles deplin sensul şi adâncul cuvintelor şi expresiilor
folosite de către P.S. Ambrozie. Mai mult de atât, eu nu am a vă spune.
Cine are urechi de auzit, să audă, iar cine are ochi să citească, să înţeleagă!
Vă mulţumesc pentru
atenţia acordată şi pentru eventualele voastre opinii pertinente.
Cu prietenie şi
consideraţie,
Marian Malciu “
