Faceți căutări pe acest blog

duminică, 29 iulie 2018

Seria a II-a. Prin vremuri de război - un memorial


SERIA A II-a. De la 30 aug. 1916 – până la 1 octombrie 1916

     „PRIN VREMURI DE RĂZBOI” un memorial dramatic scris de înv. Ion Aurariu la intrarea României în Războiul pentru Reîntregirea Neamului 1916-1918

CARNET DE FRONT NR. 1
 De la Tismana-n Dorohoi

De la 30 Aug. 1916 - Marţi

Până la 19 Dec. 1916 - Luni


30 Aug. 1916. Marţi

Azi sunt din nou chemat la reg. 19 G.
Pela ora 1 p.m. primii ordin telefonic să mă prezint urgent la reşedinţa regimentului. Îmi luai rămas bun de la prieteni şi mă gătii de drum. Acest carnet mi-l dete Dobrovicescu (n.r. Victor, vezi foto din 1923), după ce îl rugai, pentru ca să însemnez impresiile şi păţaniile ce mă aşteaptă fie pe câmpul de operaţii, fie în ţară. Cred că acum nu voi mai veni acasă până la încheierea păcii. Poate vom mai avea vreun concediu.
Nu ştiu, sau situaţia mea nu e grea, sau nu-mi dau seama de greutatea ei, dar nu mă prea tem. De un singur lucru îmi pare rău: eram sprijinul familiei si tatălui meu, puteam să le uşurez traiul destul de greu ce l-am dus până acum.
Fie, ce-o vrea D-zeu !
I. Aurariu normalist, ora 8 seara, Tismana.
31 aug. Miercuri.
La ora 8 plecai de acasă împreună cu Popescu C. şi taică-său. Ajungând la oraş mâncarăm şi merserăm la regiment. Aici ne repartiză la companii. Eu căzui la comp. II împreună cu Popescu, unde e şi M Pavel serg. Instructor cu mare influenţă în comp. Magazionerul ne dete îmbrăcămintea şi plecarăm în oraş. Am luat masa şi dormit la Olaru.
1  Septembrie. Joi.
Prima zi în cazarmă.  Pela ora 7 ne dete o bucată de pâine şi plecarăm la instrucţie la câmp cu un domn subl. Fulicea din Transilvania. Ne pusă culcat de nenumărate ori. La 11 ½ ne întorserăm.
În fine mâncai împreună cu Popescu pentru prima oară, dintr-un castron al companiei.
Seara ne-am culcat în cazarmă.
2 Sept. Vineri.
Iarăşi exerciţii la câmp. Dimineaţa când m-am sculat mă durea capul grozav.
3 Sept. Sâmbăta.
Am făcut teorie de dimineaţă, după masă liber. Azi auzii că la Turtucaia ar fi pierit 25 până la 30.000 (treizeci mii) de Români şi că Silistra ar fi ocupată de duşmani dar n-am crezut nimic
4 Sept. Duminică.
Aşteptai pe muma să vină dar n-a venit. Comunicatul oficial anunţă că trupele ruso – române de pe frontul dobrogean s-au retras spre nord. Se mai zice că o divizie bulgară ar fi fost capturată. După masa de la amiazi, veni ordin ca 4 normalişti să meargă pe front. Între aceştia sunt şi eu. Fusei împreună cu Cosmulescu la d-l Căpitan Sterescu şi ne spuse că numai ne vom duce până acolo şi ne vom întoarce, că dânsul a arătat în actele ce trimite d-lui Colonel că noi nu avem instrucţia completă şi-l roagă să ne dea drumul înapoi însă nu cred că odată ajunşi acolo, să ne mai înapoieze.
În fine vom lupta pentru patrie. Sunt cam agitat şi mă gândesc la biata muma. Ce-o să facă când o auzi că eu am plecat pe câmpul de războiu?...
Am 19 ani şi sunt contig. 1919. (ora 2 p.m.) Pela ora 3½ veni biata muma şi spunându-i situaţia mea plânse amar.
Vârsta fragedă şi lipsa de instrucţie mă sili să merg la d. Sterescu (căpitan) şi împreună cu colegii Cosmulescu şi Toltea îl rugăm să ne facă raport la d. Colonel medic pentru a constata că vârsta fragedă nu ne permite a suporta greutăţile campaniei.  Ne-a trimis la d-l Colonel care a spus că mâine ne poate constata aşa că o să plecăm. Ora 6½ seara. Muma e în cazarmă sfârşită de durere.
5 Sept. Luni
După o noapte groasnică, în care ne deşteptă de 3-4 ori comanda drepţi, plecarăm de la cazarmă noi 4 normalişti şi 20-30 soldaţi, sub comanda unui serg. instructor. În drum mă întâmpină biata muma plângând. Mă sărută pe obraz, eu îi sărutai mâna şi plecai la gară cu inima întristată, nu că mi-ar fi frică de moarte, dar din cauza sărmanei mele mame, care m-a purtat în pântecele ei, m-a crescut cu amar şi cu necaz, m-a dat la şcoală, iar când i-aş fi putut da ajutor, plec la răsboiu…
La gară ne aşezarăm într-un vagon de cai şi plecarăm. Scris la ora 8 la rampa dela Preajba. Aci auzii că trupele noastre depe frontul N. şi N.V. înaintează victorios, iar pe frontul dobrogean o divizie inamică (37.000 oameni) a fost capturată; am stat în gară 4 ore, apoi continuarăm drumul. Dela gară Parângu, eu şi Cosmulescu trecurăm într-un vagon de al. I . Suntem îngroziţi de soarta noastră şi eu cu oricâtă-şi speranţă cu d-l Colonel ne va da înapoi.
La 1½  (aproximativ) mâncarăm la un puţ cu apă în Bumbeşti, Nu prea avusei poftă de mâncare. Aici la haltă cunoscui un soldat de tot curios, care declară că singur a cerut să plece pe front şi că nu-şi dă seama de moare sau trăieşte. L-am întrebat că nu-i e frică de moarte şi a răspuns că a trăit destul deşi are numai 21 de ani! Ne întâlnirăm până aici cu mulţi răniţi.
Pornirăm mai departe intrarăm în defileu. Pe aici poziţiile sunt foarte frumoase şi pitoreşti, asemănându-se mult cu cele depe valea râului Tismana, pe care se află comuna mea natală. Mi-adusei aminte de plăcutele plimbări ce le-am făcut la mănăstirea Tismana în vara aceasta! Le voiu mai vedea oare vreodată? Ne-o da d-l colonel drumul înapoi pentru că n-avem instrucţia completă?... (Scris sub un brad pe valea Jiului, ora 4½)
Ne întâlnirăm cu alţi răniţi şi cu un convoiu de prizonieri. Se aude că ai noştri sunt respinşi mereu. Cine ştie ce-o mai fi? Scriu aceste rânduri în a II repaus pe valea Jiului. Vederea răniţilor mă cutremură. Unii sunt răniţi la cap, alţii au picioarele sfărâmate, cei mai mulţi sunt răniţi la mâini. Soldaţii cu care mergem sunt veseli şi nepăsători de moarte, unii chiar cântă şi glumesc. E unic în lume sufletul românului. În acest moment un soldat spune că ai noştri s’au retras! Cine ştie ce-o mai fi? Toată artileria de munte se întoarce, merge spre Târgu Jiu. (ora 5½ p.m.)
Dela acestă oră, mergând înainte întâlnirăm nenumărate care cu muniţiune, chesoane, biciclişti, soldaţi răniţi şi automobile; toate vehiculele şi oamenii mergeau spre Bumbeşti în goana cea mare. Merserăm până la schitul Lainici. Aci ne odihnirăm într-o casă. Toată noaptea au trecut vehicule şi cai. Într’una s’a auzit zgomot.
6 Sept. Marţi
Sculându-ne am pornit mai departe. Ne întâlnirăm cu multe femei, copii, oameni din Transilvania. Ei aveau bagaje şi au putut lua şi merg în România. Mai merserăm puţin şi iată la Păiuş regimentele 41, 71, 18 infanterie. De aici ne întoarserăm împreună. Mă întâlnii cu o mulţime de băieţi dela mine din comună care rămaseră foarte miraţi văzându-mă. Auzii că Costică Dobleagă e singurul care a murit din comuna noastră. Moartea i-a fost groaznică. Un obuz l-a făcut praf. Mai auzii că unul Ion Văideianu din Vânăta n-a murit după cum se zvonise.
Acum ne găsim în Bumbeşti. Nici nu credeam că aşa întorsătură ciudată iau lucrurile… (ora 1 p.m.) La gară văzui un om mort, soldat român rănit. Venisem la gară ca să plecăm la Târgu-Jiu. De aici aflarăm că d-l Colonel e la Bumbeşti, ne întoarserăm în sat şi după multă osteneală, în sfârşit deterăm de comandament. Aci ne prezentarăm unui sublocotenent, aghiotantul d-lui colonel şi spunându-i situaţia rămase mirat şi ne asigură că ne vom înapoia la Tg. Jiu. Sublocotenentul e un om .- cel puţin aşa mi s-a părut – foarte bun şi cu judecată.
Nu puturăm în seara asta să ieşim la raport la d-l colonel. Plecarăm să ne căutăm gazdă. Oamenii din Bumbeşti sunt foarte neprimitori. De abia găsirăm o casă pentru a dormi. Gazda ne dete şi o strachină cu lapte. În fine ne-am culcat în casă pe jos, pe pământ.
7 Sept. Miercuri
De dimineaţă la comandament. Aşteptarăm până la 12. În fine d-l colonel după ce ne întrebă că nu vrem să mergem cu dânsul ne înapoie. Un elev de administraţie Măldărescu foarte al dracului, ne ţinu mult. Plecând de aci mă întâlnii cu Serafim Galeţescu la care mâncai şi plecai la gara Bumbeşti unde mă găsesc acum şi unde scrisei aceste (ora 2 p.m.)
Am plecat pe picioare spre Tg. Jiu. Seara m-am întâlnit la Olaru cu mulţi dela mine din sat. Am mâncat aci şi m-am culcat.
8 Sept. Joi
Am scris lui Costică şi acasă. La cazarmă n-am făcut instrucţie.
9 Sept. Vineri
Instrucţie şi iar instrucţie.
10 Sept. Sâmbăta
Instrucţie de dimineaţă. Ne-a pus de multe ori culcat Boşoldea. Ni se deteră sarmale. Cred că ne ţin mai mult. După masă liber. Azi muri Tiberiu Popescu profesor şi fost director al gimnaziului; a venit rănit de pe câmpul de răsboiu şi a murit. Colegii luară hotărârea să-i facă o coroană.
11. Duminică
Se strânseră bani pentru coroana lui Tiberiu. Detei şi eu 50 de bani. Veni muma pe la mine şi mi-aduse de-ale mâncării. Se auziră tunuri grozav la graniţă. Mumii îi păru bine că mă găsi aici. Îmi spuse că nea Grigore va veni aici la spital. Fuserăm la înmormântarea lui Tiberiu. Îl urmă multă lume. Crainic directoarea gimnaziului ţinu în faţa localului o cuvântare şi colonel. Teatral alta la  groapă. Se aude cam rău. Lupele crâncene urmează la graniţă. Nu am venit chiar de acolo ne spune multe. Germanii sunt ai dracului. Se zice c-ar fi venit ordin să ne trimeată la şc. de ofiţeri de rezervă şi că îndată, peste 2-3 zile ne-ar da drumul. Nu cred. Cine ştie dacă ne vom mai vedea acasă.
12. Luni
Instrucţie cu arma. După masă Boşoldea ne necăji rău. Spre seară formaserăm o delegaţie la Sterescu să ne lămurească situaţia. Dânsul făcu raport la divizie. Veşti bune de pe front. Inamica respins dela graniţă. Tunul nu se mai aude.
13. Marţi
Instrucţie toată ziua, mizerie cât pofteşte. Am făcut băi. Ni s’a dat opinci. Veşti bune de pe fronturi.
14. Miercuri
O lună dela începutul ostilităţilor, două săptămâni de când suntem mobilizaţi. Azi fură trimişi mulţi oameni pe câmpul de războiu. Se aduse un convoi de vreo 100 de prizonieri şi e vorba să mai vină. Armatele noastre au respins cu desăvârşire pe inamici şi i-am înfrânt complet ocupând poziţiunile dinainte. Nu ştiu cu noi cum se va regula. Avuserăm inspecţia colonelului Tatrot care ne ţinu o cuvântare patriotică… Tot am credinţa că voi scăpa.
15. Joi
Veşti tot mai bune depe diferitele fronturi, mai sosiră 40-50 prizonieri austro-ungari. Grecia se pare că e în preajma intrării în acţiune. Ziarele anunţă că mulţi oameni politici ai Greciei cer intrarea ţării lor în acţiune, dar regele influenţat de regina – zisa a kaizerului – ezită. Mai multe insule, între care şi Creta, patria lui Venizelos, s-au răsculat, cerând intrarea Greciei în răsboiu alături de Aliaţi. Sunt speranţe bune şi în chestia noastră. Cât de curând trebuie să se limpezească situaţia şi sper că mă voi întoarce la căminul părintesc. Muma veni iar astăzi pela mine. Mă tem să nu mă îmbolnăvesc de mizeria de aici.
16. Vineri
Când mă sculai mă durea capul grozav. Ieşind pe afară şi plimbându-mă îmi trecu. Veni dl Popescu să se ducă la Craiova pentru lămurirea situaţiei noastre. Ziarele anunţă revoluţia în Grecia. Mulţi ofiţeri superiori au trecut de partea lui Venizelos. După masă am făcut un marş până dincolo de Drăgoieni. Am înghiţit la praf până m-am săturat. Marşul acesta n-a folosit la nimic şi s-a făcut în condiţii destul de proaste. Comandantul, elevul Filipescu e mărginit de tot la judecată. Seara eram grozav de obosit şi năduşit. Mi-am schimbat cămaşa.
17. Sâmbătă
Instrucţie la câmp numai dimineaţa. După 12 am frecat la armă până m-am ostenit. Azi nu citii niciun ziar. O mulţime de colegi plecară acasă. E vorba ca mâine să se trimeată 1400 oameni pe câmpul de operaţii şi se svoni că s-ar trimite şi nişte normalişti. Mi-e cam frică să nu cad iar în clupsă (in). Mă simt abătut şi mă voi îmbolnăvi cât de curând…
Zilnic se aude clopotul la biserica din apropiere, zilnic se aud anunţând că un nou erou intră în mormânt…
Seara am avut o oarecare nelinişte din cauză că-mi lipsea baioneta.
18. Duminică
Ziarele anunţă, deşi nu în mod oficial că Grecia a intrat în acţiune alături dr Aliaţi şi împotriva puterilor centrale. Dacă ce spun jurnalele e adevărat (şi cred că nu mint) răsboiul se scurtează cu câteva luni, înfrângerea vrăşmaşilor omenirii, dreptului şi onoarei e sigură. Că ne va trimite pe front nu mă mai tem. Cred că ne vom duce în curând acasă. Mizeria de cazarmă m-a îmbolnăvit.
19. Luni
Astă-noapte a plouat mult şi plouă şi de dimineaţă, de aceea nu ieşirăm la câmp ci făcurăm teorie. Un coleg ceti din reg. Militar serviciul de siguranţă în campanie şi apoi mai citirăm impresiile din răsboiul actual ale unui locotenent francez. Din fiecare frază se desprinde un cald patriotism. Tot acum ne vizită un coleg, absolvent de la ţc. Din Tr. Severin şi domiciliat în jud. Vâlcea. Dânsul – cam mândru – ne spuse că a rămas uimit auzind cele întâmplate cu noi, normaliştii din Gorj. Şi e într-adevăr lucru de mirare că din întreaga ţară numai noi să fim mobilizaţi. Ne mai spusă că pe cei din Vâlcea s-au chemat dar le-a dat drumul şi a rămas ca cei ce sunt contig. 917 şi 918 să se prezinte la 23 c. pentru a se echipa şi a merge la şc. Pregătitoare de ofiţeri de rezervă. Trebuie să se ia şi la noi aceleaşi măsuri. După masă am făcut exerciţii la câmp cu acelaşi elev Filipescu care nu e mulţumit de mine. Ei şi?
Acum e vorba să trimeată pe front 1000 (mie) oameni pe front dela reg. 18 şi 500 dela reg. 58.
Uitasem să notez că azi voind să ni se lămurească situaţia şi să ne spună cu ce rost ne-a chemat aici, d-l căpitan Sterescu nici n-a avut bunăvoinţă să ne primească, să stea cu noi de vorbă. Dânsul, nu ştiu de ce urăşte mult pe învăţători. Nu-i nimic, după ce se vor linişti lucrurile vom mai vorbi şi altfel.
20. Marţi
Noaptea ce trecu fu o noapte infernală. De aseară de la ora 6 şi până la ora 7. a.m. în cazărmi a fost numai sgomot, praf, fum de tutun, înjurături. Toată noaptea  am echipat la oamenii care trebuie să plece la front. Pela ora 8 a.m. oamenii erau aşezaţi pe plutoane în curtea cazărmii, gata de plecare. Eu venii de la masă şi scrisei acestea. De aici auzii de vreo două ori „trăiţi”. Îmi pare căpitanul sau colonelul ţinură cuvântări patriotice. E de remarcat faptul că mulţi din oamenii ce se trimit pe front acum nu au mai deloc instrucţie şi sunt unii bătrâni.
Acum a venit şi d-l Popescu dela Craiova şi spune că situaţia nu-i lămurită. Ne vom duce toţi la şc. Preg. De ofiţeri de rezervă fără deosebire de vârstă. Dl Popescu făcu o telegramă la ministru de răsboiu prin care cerea lăsarea la vatră a tinerilor contig. 919 şi 920, dar zice că nu crede într-un răspuns satisfăcător. Facem şi petiţie, însă fără nădejde mare. Spre seară se aud tare tunurile spre Nord. Cine ştie ce-o mai fi? Ce s-o întâmpla cu noi?
Armatele de la Sibiu au fost respinse dar au luat iar ofensiva. La Sud trupe ale noastre au trecut în Bulgaria între Rusciuc şi Tutucaia, aşa anunţă com, oficial.  Se svoni chiar că 22.000 bulgari au fost făcuţi prizonieri, ceea ce nu cred. Mă tem că şi acest zvon e la fel ca svonul dinainte că o divizie bulg. a fost capturată. Cred că vom lupta şi noi contig. 919 şi 920 în acest răsboiu.
21. Miercuri
Mai toată noaptea n’am dormit din cauza durerii ce o am la urechea dreaptă. Mi-a revenit iar vechea rană. Acesta fu motiv să ies la instrucţie la câmp. Mergând la ora 11 să mă vadă medicul regimentului Urbea nu observai multă indiferenţă şi la el şi la plutonier medic Crainic. Spunându-le că am guturai, îmi răspunseră că şi ei au şi că nu mi-e nimic. Scriseră în registru să ies la exerciţiile militare şi după 12 mi se făcu spălătură în ureche. Un caporal infirmier se purtă bine cu mine. Azi mai observai că bocrii(in) ăştia cu fire aurite, vitejii de la partea sedentară nu dau nici o atenţie răniţilor care s-au vindecat şi urmează să plece pe câmpul de operaţii. Trist lucru!... Bieţii ostaşi sunt indignaţi de purtarea acestora faţă de ce şi spun cu oarecare satisfacţie că la Craiova generalul i-a salutat. Cel puţin cu atât se mângâie! Trupele noastre de pe valea Jiului iar s-au retras, Războiul e cumplit. Pela ora 2 p.m. plotonierul dela mobilizare, un înfumurat, ne spuse că veni o telegramă prin care le face cunoscut lor „autorităţi militare superioare” că normaliştii promoţia 916 se vor prezenta la şc. de ofiţeri. E lucru clar deci că vom lua parte la războiul mondial fără deosebire de vârstă. Tot mai am o rază de nădejde, dar destul de slabă!..
22. Joi
Mi-e mai bine. De dimineaţă ieşind la câmp ne ajunse pe drum căpitanul Sterescu (de rezervă) care e profesor la gimnaziul din Tg. Am văzut demult că dânsul ne cam duşmăneşte, dar nu ne aşteptam ca ura lui să fie atât de mare împotriva noastră. Azi îşi dete arama pe faţă. Elevul Filipescu dându-i raportul îi spuse că mai mulţi lipsesc.
- Dă-mi lista cu ei să trimit să mi-i aducă legaţi, … tu-i în D-zeu de normalist mizerabil. Să-i pui domnule (către elev Filipescu) să alerge încolo şi încolo până or scoate limba de un cot şi dacă o zice vreunul ceva să mi-l spui mie că am să-l tai cu sabia.
Învăţători !... Voi sunteţi nenorocirea Ţării Româneşti. Insultă gravă e aceasta şi fiecare din noi o simţi adânc.
M-am gândit mult la vorbele d-lui profesor şi am reflectat… şi plănuit…
Comunicatul oficial al prefecturii aduce veşti bune dar pe valea Jiului regimentele gorjene 18 şi 58 au fost cu tot decimate aşa spun soldaţii. Cine ştie câţi din comuna mea or fi trecut în veşnicie. În acest timp o invazie inamică pe pământul Gorjului şi Olteniei nu pare a fi imposibilă. Dup masă, iar instrucţie. Elevul plot. Filipescu se poartă mai bine.
23. Vineri
Svonuri triste asupra mersului operaţiunilor. Se zice că pe frontul de N. şi NV. Ai noştri au făcut o retragere generală, chiar şi Moldovenii care merseseră foarte bine şi înaintaseră mult. Apoi trupele care au trecut în Bulgaria între Turtucaia şi Ruscuţa ar fi fost aruncate de vrăjmaş în Dunăre. Bănuiam lucrul acesta, dar nu-l cred nici acum.
După masă la câmp a mers cu noi Udroiu – elev plutonier. N’am lucrat nimic, am discutat şi am mâncat scoroabe.
24. Sâmbătă
Încă de dimineaţă citirăm comunicatul oficial. Adevărat că trupele noastre ce trecuseră în Bulgaria s-au retras. De bună seamă au  fost respinse. Asemenea comunicatul oficial arată că şi Moldovenii s’au retras; ştirile de ieri, azi sunt confirmate, sunt sigure. Lucruri triste! Mai auzii că Serafim Galeţescu, sergent dela mine din comună, care mi-e şi văr şi la care am mâncat când mă trimiseseră pe front, a murit în luptele din urmă. E şi Boşoldea, elev plutonier ce-a condus un convoiu de oameni pe front spune că regimentele 18 şi 58 Gorj sunt cu totul decimate şi că abea au mai rămas câte 40-50 de soldaţi de companie. Câţi tineri n’au murit? Câţi poate şi prieteni şi consăteni de-ai mei n’au intrat în mormânt înainte de timp! Câte văduve n-au rămas plângând nenorocirea lor şi blestemând pe acei ce-au provocat răsboiul!...
Am făcut instrucţie la câmp cu Bololdea. El s’a purtat mai bine ca alte dăţi.
Suntem ţinuţi mereu aici. Sterescu nu vrea să ne dea drumul pe-acasă pentru a ne lua actele necesare înscrierii la şc. de ofiţeri de rezervă. Nu ştiu ce s’o mai întâmpla cu noi.
În ce priveşte mersul răsboiului nostru am gânduri triste. Retragerile acestea nu prea sunt îmbucurătoare. Ele arată slăbiciunea noastră şi mi-e frică (să dea D-zeu să mă înşel) că povara ce ne-am luat-o e prea grea şi ne va strivi ungurii…
Sunt sănătos. Urechea mă doare puţin. După amiază mulţi din normalişti au plecat acasă şi pe cei care mai rămăseserăm ne trimise Filipescu ca să stăm ascunşi la bazin şi aici scrisei impresiile şi reflecţiile mele. Pe ziua de 20 c. ne-am scăpat de arme – ni le-au luat ţi le-au dat celor ce s-au dus pe front – azi ne scăparăm de ghebe, un fel de mantale.
Unul se aude bubuind spre nord. Probabil luptele se dau la graniţă. Teama de o invazie inamică creşte în sufletul meu. Atât mai trebuia neamului acesta nenorocit: o invazie teutonă
25. Duminecă
Aseară am discutat mult cu Popescu şi Zălog asupra situaţiei războiului. Amândoi prevăd cu tristeţă o invazie duşmană. De dimineaţă oamenii s-au dus la câmpul de exerciţii, însă noi normaliştii ne-am răspândit care pe unde am putut, până la ora 10, când au venit ostaşii dela exerciţii. Eu am aşteptat pe muma, care de aseară venise în oraş. Intervenind printr-un domn Pârcălăboiu, plutonier major, obţinurăm în sfârşit o permisie de două zile acasă, pentru a ne lua actele necesare înscrierii la şc. de ofiţeri.
Plecând acasă, am trecut pela gimnaziu şi un rănit de aci, fin al meu, îmi dete o scrisoare şi-mi spuse că Dtru Crăciun, soldat ca bradu, a murit în crâncenile atacuri dela Buliga.
Am mers acasă împreună cu Popescu şi nişte femei cu căruţa noastră. Pe dealul Manilor ne ajunse Ion Butiuc, sergent din com. noastră şi îmi confirmă moartea lui D. Crăciun şi S. Galeţescu, adăugând că tot la Buliga şi-a găsit moartea şi S. Somonescu, un om sănătos şi puternic ca un Hercule. Câteşi trei aceşti eroi, Crăciun, Găleţescu, Somonescu sunt de neam ungureni şi mai mult sau mai puţin sunt înrudit cu ei. Ne zicem „vere” unii altora. Se duc eroii… Se duc flăcăii în mormânt… Seara am ajuns acasă. 
26. Luni
Am dormit cam rău acasă, din pricină că în patul meu dorm un călugăr Pojogeanu care se duse la oraş, după sare pentru Mănăstire.
Sculându-mă, nici nu apucai să mă îmbrac şi Costică fu la mine. Îi spusei gândurile mele triste în privinţa răsboiului şi el în parte îmi dete crezare. Stăturăm la mine ce stăturăm şi apoi merserăm la el. Aci mâncarăm castane şi băurăm must. Mai cu seamă mâncarăm atâtea castane că nici n-am avut nevoi să mai iau masa până seara. De aci plecarăm la Vânăta la oborul de gloabe să vedem nu e un cal de-al lui Costică închis acolo. N’a fost. Ne-am întors la mine şi de aci am întins-o la Topeşti la Guţilă, pe care îl asigurai că nu va rămâne în pagubă de suma ce-i datorez. În fine plecarăm spre Tismana la poştă, care aduse o scrisoare dela Jerca, prietenul meu din copilărie. Mamă-sa şi toţi ai lor împreună cu mine avuserăm mare bucurie de primirea scrisorii.
Azi într-una se auzi bubuitul tunului aproape de tot.
27. Marţi
Scrisei pentru mama lui Jerca, o scrisoare fiului său şi alte femei îi scriseră 2 c.p. una la fiu-său, care e în răsboiu şi alta la bărbatu-său care e cioban la Pătule. După aceasta mă dusei la Vânăta la soră-mea şi luai masa la ora 12 împreună cu ea, cu unchiu-meu Grigore Şipanu sergent, fost bolnav şi acum în concediu 4 zile. Petrecurăm bine cu vin şi friptură. Cam la sfârşitul mesei mai veniră şi două (şters). Le-am lăsat acolo – cu toate dorinţa de a mă opri – şi am plecat acasă. Aci îmi căutai în cufăr reg. de manevră şi luptă şi un caiet cu însemnări la instrucţia militară dela şcoală. În urmă mersei la Costică. Îl găsii acasă. Peste o jumătate de oră o farfurie arhiplină de castane fu adusă în odaie. O mâncarăm cu plăcere mai ales că avurăm şi must de pere – ieri am băut de struguri.
În timpul când mâncarăm la castane sosi şi sora lui Costică, Constanţa cu un săcui mare, mare de castane. Ceva mai târziu pela 4 p.m. veni şi Popescu dela Topeşti. Ne hotărârăm să amânăm plecarea noastră până joi, 29 c.
În puţinul timp cât mai stătui acasă m’am plimbat pe luncile şi vălcelele copilăriei mele. Deşi pădurile tainice şi desişurile zgomotoase au început a îngălbeni, iar câmpurile sunt lipsite de semănături, care s’au adunat, totuşi îmi pare ca niciodată împrejurimile aceste n-au fost mai frumoase ca acum… E o simţire ascunsă, e o presimţire tristă poate, ce mă face să văd astfel lucrurile…
Lumea e tristă adânc. În special femeile vorbesc tot oftând. Tuturor le e frică de invazia inamicului.
28. Miercuri
Îmi căutai şi pusei deoparte lucrurile de care am trebuinţă la şcoală: briciul de bărbierit, foarfeci, săpun, etc. Fusei pe la Maria la Vânăta. De aici mă înapoiai până acasă şi iar mă dusei la Vânăta după unchiul meu Grigore. Îl găsii la Maria Sl. Ne întrebaserăm cum plecăm la Tg Jiu. După aceasta veni acasă şi muma îmi ieşi înainte spunându-mi că ne luară caru la primărie pentru a-l trimite armatei. Cu ce mă duc eu mâine la oraş. Mama plecă la primărie eu rămăsei să mănânc fuga ce-o mânca şi să plec după ea. Aşa şi făcui. În fine, caii nu ni i-a luat. Sunt destul de slabi.
Aşteptai la primărie până veni factorul poştal. Mi-aduse o c.p. dela cumnatul meu Matei şi o oficială dela şcoală, desigur, ultima oficială dela instituţia în care trăii şase ani. Ce-mi spune în oficială? Că am satisfăcut legea recrutării din şcoală şi că, oricare ar fi vârsta mea, sunt considerat  că fac parte din contig. anului de terminare a şcolii. Ca urmare voi urma şc. de ofiţeri de rezervă ce va începe în octombrie a.c.
Iată în fine situaţia militară odată clară şi definitiv hotărâtă. Bine că s-au limpezit lucrurile, că destul am bâjbâit prin întuneric!
Seara m-am culcat târziu.
29. Joi
Ne-am sculat de dimineaţă şi am pornit-o la drum. Ajunserăm pe la 10½ a.m. în oraş. Aci mă întâlnii cu mai mulţi colegi care îmi spuseră că până la noi ordine, suntem lăsaţi la vatră! Bucuria mea e mare! Adică m-am scăpat de mizeria cazărmii ?!! Bravo mie !
Mâncarăm la Olaru. După masă detei efectele militare în primire şi îmi luai diploma de la revizorat. Cu această ocazie am relevat cu durere adâncă, un fapt de cumplită nedreptate şi monstruozitate. La revizorat, secretarul mă puse să iscălesc petiţia prin care ceream post în învăţământ, că am primit diploma. Uitându-mă pe petiţie observai cu furie că era scrie pe ea „Pocruia”. Ce era ?
Mă numiseră în com. Pocruia ca suplinitor când eu citasem postul din comuna mea şi când mai pe urmă erau două posturi vacante în comună la noi! Îngălbenii de mânie!...
- Cine a ocupat posturile rămase vacante din com. Tismana ?
- Două domnişoare, răspunse grav secretarul.
- Cari sunt ? Ligia Popescu la Vânăta şi Ecaterina Popescu la Tismana.
- Şi mie mi s-a dat Pocruia ?
- Da !
- Mulţumesc ! Acolo să vă duceţi voi, exclamai eu peste măsură.
Şi să vedeţi dece m’am enervat! Sus numitele domnişoare, care au avut preferinţă înaintea mea chiar în comuna natală n-au niciun titlu la activul lor. Cea dintâiu, Ligia Popescu e fată de învăţător. Are vârsta de de 14-15 ani şi a învăţat clasele primare. Tată-său avea postul Vânăta. Acum e sublocot. Şi fie-sa îi urmează la post fără niciun drept. O aşază în această situaţie politicianismul criminal care a nenorocit acest popor blând şi răbdător.
Cealaltă e o d-ră cam vârstnică. Are 2 clase profesionale şi mi se pare, ştie bine croitoria.
Politicianismul criminal a găsit însă de cuvinţă că ar putea face mai bine educaţia şi instrucţia tinerilor vlăstare decât cămăşi, etc. şi ia dreptul veritabil al unui normalist cu diplomă. În ţara asta unde dictează un politicianism criminal şi fără inimă… De abia ieşit în societate şi mă isbesc crud teribilele ei defecte…
 Mă plimbai prin oraş cu Costică, cu soră-sa şi d-ra Brăiloiu. Dânşii veniseră în oraş după lucruri de cumpărat. Mi-a mai trecut de supărare. Fuserăm împreună şi la o sală de operaţii chirurgicale. Rămăsei îngrozit de priveliştea ce mi se înfăţişă. Mai multe lumânări palide ardeau slab la capul celor adormiţi pe veci. Într-un colţ zării două sau trei frânturi de picioare dela genunchi. Erau galbene şi pline de sânge. Mă gândii, nu fără amărăciune, la nenorociţii rămaşi ologi pe toată viaţa lor.
Poate mulţi din prietenii şi consătenii mei au rămas şi vor rămâne  infirmi  pentru realizarea unui „ideal sfânt”. Câţi n-au murit şi câţi vor mai muri ?!
Şi mie mi s’ar putea întâmpla ceea ce li se întâmplă azi camarazilor mei. Cine ştie ce-mi rezervă viitorul ?!
Credinţa mea este că vom scăpa din acest război cumplit. O, desigur, toţi ostaşii au avut credinţa asta !...
Pe la 5 p.m. plecarăm acasă. În căruţă fusei numai eu, muma şi Maria. Drumul de la Tg. Jiu până acasă îl făcui cu multă plăcere. Dincoace de Peştişani ne ajunse Costică. Trecu înaintea noastră. Noi venirăm mai încet. Fu o plimbare înveselitoare şi instructivă pentru mine(!)   
30. Vineri
M-am sculat cam târziu. Am fost pela Costică de-am citit ziare. Comunicatul oficial a amuţit de tot. Toată ziua s’a auzit bubuitul tunurilor. Desigur se dau crâncene bătălii la graniţă. Bandiţii teutoni ar avea poftă să pună mâna pe bogăţiile alimentare din mult iubitul nostru pământ. Nu e lucru de mirare să-şi realizeze pofta.
Azi veni ordin şi tatălui meu. Se va duce şi el. N-am făcut ţuica şi luarăm un cazan dela M. Pora.

SERIA I



SERIA I „PRIN VREMURI DE RĂZBOI” un memorial dramatic 1916-1918