Alex Berca - 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni

4 ianuarie 2016

175 de ani de la nașterea lui Petru  Poni întemeietorul școlii românești de chimie

  

   La 4 ianuarie 1841 s-a născut la Săcărești, comuna Cucuteni de lângă Târgu Frumos, județul Iași, Petru Poni – cel ce avea sa devină peste ani părintele învățământului chimic românesc.

Fiu de țăran răzeş, încă de mic copil a fost atras de cuvântul scris și de dorința de a afla și de a înțelege frământările vieții sociale în care trăiau diverse categorii sociale. Pe parcursul evoluţiei sale educative s-a dovedit a fi un elev și un student cu multe calități deosebite.

   După absolvirea cursurilor școlii din Târgu Frumos și pe cele ale Gimnaziului Central din Iași (1852-1859), Petru Poni îşi începe viaţa profesională ca student la Facultatea de Drept şi Litere din cadrul Universităţii din Iași; apreciat fiind pentru unele dintre studiile sale în domeniul chimiei şi fizicii, i s-a acordat  o bursă și a plecat la studii la Paris,  unde și-a concentrat studiile specializându-se în chimie, fizică si mineralogie în cadrul celor mai renumite instituții de învățământ din capitala franceză (College de France și Sorbona).

  După terminarea studiilor, l-a întoarcerea în țară s-a angajat ca profesor la Liceul Național (1865), iar din anul 1866 a predat chimie și fizică în cadrul Școlii Militare din Iași.

   Începând din anul 1878 a fost numit șef al Catedrei de Chimie din cadrul Universității din Iași unde a predate timp de 33 de ani pregătind multe serii de specialiști în domeniul chimiei și mineralogiei.

   Petru Poni a fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școlii. Printre primele sale merite în domeniul învățământului universitar sunt cele referitoare la întocmirea primelor manuale de fizică și chimie în limba română și a primelor laboratoare din aceste domenii.

  Generațiile în vârstă și unele mai tinere au folosit mulți ani aceste manuale deosebit de bine întocmite și care au constituit baza educației chimiei și fizicii în universitățile românești.

  Activitatea de cercetare a lui Petru Poni s-a materializat prin  studiul a peste 80 de minerale culese din diverse zone ale țării și descoperirea unor noi minerale.  

  Printre lucrările de specialitate publicate de profesorul Petru Poni se numără:

         - „Cercetările asupra mineralelor din masivul cristalin de la Broșteni” (1882),

         -„Mineralele de la Bădeni-Ungureni” (1885),

         -„Fapte pentru a servi descrierea mineralogică a României”  (prima             monografie asupra mineralelor din țara noastră – 1900).

         - Cercetarea apelor minerale din țară și

         - Observații meteorologice asupra regiunii Moldovei.

  De asemeni unul dintre succesele deosebite în domeniul tratamentelor medicale prin cure balneare s-au regăsit în staţiunea balneară Amara din judeţul Ialomiţa, ale cărei efecte terapeutice au fost descoperite de Petru Poni. De peste 127 ani această stațiune este vizitată în fiecare  vară de sute de turişti din țară și de peste hotare, care  vin pentru tratament; puţini sunt însă cei care cunosc istoria acestui loc cu ape binecuvântate, descoperite de chimistul ieşean Petru Poni.

 Un alt aspect al vieții sale științifice se referă la colaborarea și înființarea unor societăți științifice în România:

-        Societatea română de științe (1890)

-        În 1897, Petru Poni și Anastasie Obregia au inaugurat, în noua clădire a Universității din Iași, un laborator de chimie, după model german.

-        A participat la crearea Societății de științe generale (1900). 

-        În 1903 Prof. Petru Poni a introdus un nou curs: Studiul chimic al petrolului și a elaborate lucrarea: „Cercetări asupra compoziției chimice a petrolurilor române” (1903).

-        A participat la reorganizarea vechii „Societăți de Medici şi Naturaliști din Iasi”.

-        A fost totodată membru fondator al publicației științifice „Annalles Scientifiques de l’Universite de Jassy” — prima revistă universitară ieşeană de circulație europeană.

-        Pentru meritele sale în domeniul științei a fost primit cu multe onoruri  și deosebite recomandări, ca membru al Societății de științe naturale din Moscova (1910).

   La 30 iunie 1879, Academia Română i-a acordat titlul de membru al Academiei și ulterior a devenit Președintele Academiei Române în două etape: 1898-1901 și apoi în perioada 1916-1920.

   În anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris.

   În plan politic Petru Poni s-a remarcat ca unul dintre membrii marcanți ai Partidului Național Liberal (P.N.L.) din aceea vreme. În anul 1884 s-a alăturat grupării politice formată din „liberalii sinceri” conduși de George Vernescu (1829-1900) și conservatorii lui Lascăr Catargiu (1823-1899)-Partidul Liberal-Conservator. După o scurtă perioadă petrecută în rândurile acestei formațiuni politice revine în rândurile P.N.L.

  În mai multe rânduri, a fost ales, deputat și senator.

  A deținut în trei rânduri funcția de Ministru al Cultelor si Instrucțiunii:

-        21 iulie – 26 noiembrie 1891;

-        4 octombrie 1895 – 21 noiembrie 1896;

-        24 octombrie – 29 noiembrie 1918).

  De asemenea, Petru Poni a îndeplinit și funcția de primar al municipiului Iași în perioada 9 aprilie – 11 iulie 1907 si 1922.

     Din 1880, Petru Poni și familia sa a locuit în imobilul de pe strada M. Kogalniceanu, nr 7B. Casa construită în 1839 de către mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi și care a găzduit în 1918 colecțiile Bibliotecii Academiei Române. În prezent în această casă se găsește Muzeul “Poni- Cernătescu”.  Parcul casei cu foișorul său, numit si „chioșcul poeziei” – obiectiv reconstruit în anul 1995  este de multe ori menționat de către diverși autori  întrucât aici erau citite versurile scrise de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Matilda Cugler-Poni, și care oferă un farmec și o istorie aparte a acestei clădiri istorice.

   În anul 1911, la 70 de ani, Petru Poni s-a pensionată si la 2 aprilie în 1925 după 14 ani, a încetat din viață, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iași.

De numele marelui savant Petru Poni, sunt legate astăzi diverse Instituții de învățământ și cercetare printre care Colegiul Tehnic din Onești, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași, Liceele Tehnologice din Iași și București precum și diverse concursuri și Olimpiade pentru elevi la nivel național și regional.                          

                                                                         Dr. Alex Berca

                                                                                SUA

Alex Berca - Nicholas Georgescu-Roegen

Din jurnalul personal de amintiri

 Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994)

      

Nici acuma după atâţia ani nu îmi vine să cred că au trecut 100 de ani de când s-a născut şi la 30 octombrie anul acesta (2014) se împlinesc 20 de ani de când a încetat din viaţă cel care mi-a fost un prim sfătuitor când am ajuns în America.

  Aş fi vrut să scriu şi la aniversarea celor 100 de ani de la naşterea sa, despre acest om, inteligent, cu o personalitate deosebită, un creator şi un deschizător de noi drumuri în gândirea contemporană matematică, filozofică şi economică.

   La data aceea (2006) cei mai mulţi dintre intelectualii români din ţară şi cei de peste hotare scriseseră zeci de pagini, se ţinuseră tot felul de simpozioane şi Academia Română organizase o sesiune special dedicată memoriei acestui om special.

   Cu toate că a trăit cea de a doua parte a vieţii în Statele Unite, care îl primise cu multă căldură şi îi oferise oportunităţile de care s-a văzut la un anumit moment dat lipsit în România, nici odată nu s-a considerat în primul rând ca fiind un american, ci întotdeauna a fost şi v-a rămâne unul dintre savanţii români de renume mondial. Dragostea sa pentru ţara în care s-a născut şi unde a primit primele elemente ale educaţiei se regăsesc şi în dorinţa sa ca după moarte rămăşiţele sale pământeşti să fie duse în România.[1]

*

   Pe Nicholas Georgescu-Roegen îl întâlnisem pentru prima oară în 1979, dacă îmi amintesc bine, când a venit în România cu ocazia traducerii şi publicării  în limba română a celebrei sale lucrări ”Legea entropiei şi procesul economic”[2]. La timpul acela  Profesorul Gheorghe Dolgu, în aula Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti îi dedicase lui Georgescu-Roegen o sesiune special. Profesorul Dolgu îl prezenta pe Nicholas Georgescu - Roegen reafirmând opinia  economistului Paul A. Samuelson, laureate al Premiului Nobel pentru economie, care afirmase:

                            ”Avem în Georgescu-Roegen un savant printre savanţi, un economist printre  economiştii”.

  După ce i-am ascultat pe mai mulţi vorbitori, i s-a dat cuvântul şi lui Roegen , care a prezentat într-un mod deosebit de simplu şi clar opinia sa privind evoluţia conceptului entropiei şi aplicaţia ei în studiul satisfacerii nevoilor umane. Ceva mai simplu şi mai frumos expus nu am avut ocazia să ascult nici înainte şi nici după aceea mulţi ani. Eram pur şi simplu fascinat de modul logic de gândire şi de explicarea unui concept nou şi sofisticat. La terminarea festivităţii, m-am apropiat de acest profesor, m-am prezentat şi l-am felicitat pentru ceea ce ne spusese. Nu cred că îl impresionase cele spuse de mine; eram convins că primise asemenea aprecieri, de zeci sau sute de ori, mult mai importante din partea unor mari personalităţi ale lumii ştiinţifice, dar mi-a spus:

                         Mai mult ca sigur că nu ai o carte de vizită, dar scrie-mi pe o hârtie, numele dumitale.

  Cu o deosebită emoţie i-am dat foaia de hârtie cu numele meu şi mi-a spus:

                           Ai putea să-mi treci aici şi adresa dumitale?

   De ce şi adresa?  N-am înţeles, dar m-am confirmat fără nici un alt comentariu.

   Am plecat de la acest simpozion mai mult decât bucuros că îl întâlnisem pe acest om despre care auzisem şi despre care vorbisem cu vărul său, Academicianul Aurel Avramescu pentru care lucram la Centrul de Informare şi Documentare al Academiei Române. Au trecut mai multe luni de zile şi într-o după amiază am primit o scrisoare din partea lui profesorului Georgescu-Roegen, mai bine spus din partea Universităţii Vanderbilt din Nashville (USA), unde Profesorul Roegen avea catedră şi prin această scrisoare profesorul Nicholas Georgescu-Roegen îmi oferise o bursă la universitatea unde îşi desfăşura activitatea. M-am dus cu această scrisoare la directorul meu, Academicianul Avramescu şi i-am arătat-o, a citit-o şi după ce mi-a restitui-o mi-a spus:

                     Nu ai nici o şansă să ţi se dea aprobarea. Ştii care sunt condiţiile actuale?

                     Nu eşti membru de partid, nu ai semnat nici un contract cu securitatea,

                     Deci nu faci nici-un serviciu, partidului.

                     Mai mult ca sigur că se va găsi un candidat, un client al partidului,[3] care să se  folosească de oferta Universităţii din Nashville.  Nu l-am întrebat şi nu am spus mai multe. Ştiam exact la ce se referise şi ca atare cu toată dezamăgirea pe care mi-o provocase onestitatea răspunsului directorului meu, am acceptat ideea lui care ulterior a fost susţinută şi confirmată şi de către profesorul M.C. Demetrescu (unul dintre părinţii şcolii de Marketing din România).  M-am întors la locul meu de lucru şi mi-am văzut în continuare de treburile mele.  În 1980 am depus actele pentru plecarea din ţară în Statele Unite şi în 1982 am primit paşaportul. Intervenise Preşedintele Statelor Unite Ronald Regan care pentru acordarea Clauzei Naţiunii Cele mai Favorizate, României, ceruse să se elibereze paşapoarte celor care solicitaseră plecarea în SUA.  Aşa s-a întâmplat că în 1982 am ajuns în Statele Unite.

   Mă stabilisem cu familia într-unul din orăşelele din imediata apropiere a Bostonului (Arlington) şi încet, dar perseverent am început să-l caut pe Profesorul Nicholas Georgescu Roegen; nu am avut nici o dificultate să-l găsesc. Era una din personalităţile lumii intelectuale americane şi mulţi ştiau de el şi am obţinut destul de uşor numărul său de telefon. Când l-am sunat şi i-am spus cine sunt, şi-a adus aminte de mine; am fost impresionat cum după ani de zile şi-a amintit de persoana mea. Avea o memorie deosebită, remarcabilă. Amintirea numelui şi a figurii mele nu era numai de aparenţă; într-adevăr îşi adusese aminte cu lux de amănunte despre mine. Explicându-i de ce nu am putut da curs avantajului obţinerii bursei de la Universitatea Vanderbilt, mi-a spus că atunci când a fost în România a discutat cu vărul lui şi i-a spus de mine, iar Academicianul Avramescu i-a explicat în amănunţime care era situaţia în ţară, la timpul acela. Nu a avut nevoie de prea multe explicaţii – era la curent cu întreaga politică care se manifesta în toate domeniile de activitate în România.

   În orice caz s-a bucurat că am ajuns chiar şi mai târziu în Statele Unite şi după mai multe conversaţii cu el şi cu soţia sa, Doamna Otilia, mi-au povestit unele crâmpeie din  viaţa lor şi cum şi de ce ajunseseră la decizia de a pleca din România, ţară pe care o iubeau la fel de mult ca şi America. Viaţa profesorului Nicholas Georgescu Roegen şi a doamnei Otilia fusese plină de întâmplări de tot felul, şi mai bune şi mai grele, aşa cum este adevărata viaţă a unor oameni obişnuiţi. L-am întrebat cum de şi-a adăugat la numele său, pe cel de ROEGEN? şi mi-a răspuns:           

                    Nicolae Georgescu, mai sunt dacă nu cu miile cel puţin cu sutele în România şi în alte ţări, aşa că am ales să-mi adaug ”o coadă” formată din inversarea unei părţi din numele şi a pronumele meu N Geor, care a  devenit ROEGEN.

    În felul acesta, cel care ajunsese: matematician, statistician, pedagog şi economist american de origine română, creatorul  teoriei bioeconomiei (o teorie care prezintă un mod revoluţionar de a analiza economia), se deosebea de masa celorlalţi Georgeşti şi Nicolaeşti şi în felul acesta îşi asigurase un ”teritoriu” propriu al numelui său.  Ideea profesorului mi s-a părut mai mult decât originală şi binevenită în special pentru un om de valoarea lui şi care avea ceva special – de spus, omenirii.

   La un anumit moment în dialogul nostru a intervenit Doamna Otilia care mi-a spus: de mic copil, Niculae, rămăsese orfan de tată şi a fost crescut de mama lui care era profesoară

de lucru manual la liceul de fete din Constanţa. Din copilărie se dovedise dornic să citească singur şi să facă adunări şi scăderi până la 100, iar când a ajuns la liceu pasiunea pentru matematică, la îndreptat spre facultatea de matematică (din Bucureşti), pa care a absolvit-o în foarte bune condiţiuni. Ulterior Nicolae a obţinut câteva burse care i-au permis să studieze în străinătate la Paris şi apoi în Anglia.  În anii până la cel de al Doilea Război Mondial lui Nicholae Georgescu I s-a oferit o catedră la Universitatea din Bucureşti. La 38 de ani a devenit Secretarul general al Comisiei de mediere a armistiţiului dintre România şi ţările vest-europene, membre ale Aliaţilor, participând la dialogurile privind punctele de vedere ale părţilor implicate. Prin poziţia pe care o avusese în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi la încheierea războiului, a fost socotit ca o persona non grata pentru regimul comunist şi urma să fie amestecat în unele din procesele fantomă pe care comuniştii ce constituiseră noua guvernare în România şi sub directul control al Moscovei le organizau  şi le desfăşurau la indicaţia Moscovei. În aceste condiţii, profesorul Georgescu a decis împreună cu soţia sa să emigreze în Statele Unite şi s-au stabilit în statul Tennessee, obţinând o catedră la Vanderbilt University.

   Într-una din seri, vorbind cu profesorul Georgescu-Roegen mi-a spus:

         ”… trebuie să vorbeşti cu Milton (Friedman –n.n.), precis el se va bucura să te cunoască. Îl voi căuta şi îi voi spune despre tine”

   L-am ascultat, şi l-am căutat pe Milton Friedman ca să vorbesc cu el.  Dialogul cu Dr. Friedman a fost pentru mine ca o adevărată simfonie; minutele conversaţiei  desfăşurându-se pe diverse probleme economice şi în special pe cele legate de teoria crizelor economice. El a fost unul dintre cei ce mi-au sugerat realizarea unei lucrări cu o asemenea tematică, pe care am finalizat-o mulţi ani mai târziu.  Era deosebit de interesat de evoluţia economică a României şi îmi spunea că după opinia sa situaţia economică internaţională nu poate să nu aducă unele schimbări şi în România. Într-adevăr aşa a fost şi în 1989, s-a produs ce gândise el.  L-am căutat  în aceeaşi seară pe profesorul Georgescu-Roegen şi i-am povestit de întâlnirea pe care am avut-o cu Milton Friedman şi cu unele dintre sugestiile pe care mi le dăduse. S-a bucurat că i-am urmat sfatul.  Ani de zile apoi am discutat cu profesorul Georgescu-Roegen şi el mi-a sugerat unele dintre subiectele care ulterior au devenit puncte de referinţă pentru articolele  pe care le scriam.  Iar eu ca un ”student” silitor, îi urmăream cu mult interes întreaga sa activitate publicistică, şi sincer să fiu am avut enorm de citit, profesorul fiind un prolific autor.  Atât activitate didactică cât şi cea de cercetare se îndreptau încet dar sigur şi deosebit de consecvent spre una din teoriile de bază ale economiei  şi ale conceptului utilităţii. Concluziile sale referitoare la problema utilităţii au fost cele din care rezulta că utilitatea , aşa cum era formulată de către şcoala neoclasică, era o noţiune ultra abstractă în care orice nevoie sau bun concret îşi pierdea complet individualitatea sa specifică.

   Această utilitate – aşa cum a remarcat şi Academicianul Aurel Iancu în prefaţa lucrării lui Georgescu-Roegen privind Legea Entropiei, este astfel un fel de nevoie general, abstractă şi structural indiferentă.

   Nicholas Georgescu-Roegen a  venit cu o teză mult mai apropiată de sensul real al utilităţii afirmând:

             ”… oamenii când se duc la piaţă, nu cumpără atâtea unităţi de utilitate,

                   ci diferite bunuri corespunzând diferitelor lor nevoi.”

   Astfel Nicholas Georgescu - Roegen a dezvoltat această poziţie a unei ierarhii dialectice a dorinţelor care conduc în mod normal la o reprezentare a preferinţelor printr-o ordine lexicografică.  Acesta a fot momentul când pentru prima oară s-a introdus în teoria consumatorului (şi a consumului-n.n.) această ordine în preferinţele şi nevoile consumatorului: necesitatea reprezentării analitice adecvate a comportamentului adevărat.   Plecând de la asemenea puncte de vedere Nicholas Georgescu Roegen , a ajuns la concluzia şi explicarea analitică a ireversibilităţii cererii ca rezultat al evoluţiei economice şi chiar a simplei schimbări în condiţia economică a individului.[4]

   O altă parte a activităţii ca cercetător în domeniul economic, a profesorului Nicholas Georgescu-Roegen a fost cea de creare a  teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă într-un mod revoluţionar şi integrator analiza activitatea economică. Rezultatul final a zeci de ani de studii s-a materializat în lucrarea sa fundamentală : Legea entropiei şi procesul economic,  publicată în Statele Unite în 1971.   Tot odată profesorul  Nicholas  Georgescu-Roegen a fost printre primii economişti din lume care a pus bazele teoretice ale economiei mediului înconjurător.   Aşa după cum este prezentată de către sursele mass-mediei internaţionale, domenii aparent ireconciliabile, cum erau privite economia şi ecologia la sfârşitul anilor 1960, au fost îmbinate de către profesorul Roegen, într-un mod deosebit de elegant şi fundamentate matematic şi fizic.    Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluţia industrială şi progresul tehnic de o parte a "baricadei", respectiv a evoluţionismului lumii vii şi ecologia de cealaltă parte, profesorul Roegen a oferit o clarificare decisivă, având şi conotaţii evidente de economie politică contemporană. Nicholas Georgescu-Roegen a enunţat şi demonstrat cum, pe de o parte, rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul ştiinţific, tehnologic şi informatic al societăţii umane, dar, în acelaşi timp, doar existenţa progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii şi dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluţia industrială le-au creat. Factorul decisiv după opinia sa, îl reprezintă voinţa societăţii umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente. 

  O fire deosebit de optimistă prin modul de a gândi şi a se manifesta în viaţa personală şi în cea profesională, Nicholas Georgescu-Roegen şi-a manifestat convingerea că:

                                    ” bucuria de a trăi este adevăratul scop al activităţii economice”[5]

   Dialogurile şi polemicile pe probleme economice l-au adus la un anumit moment dat la analiza şi combaterea punctului de vedere a lui Paul Sweezy[6]care susţinea teoria după care sistemul capitalist este pe cale de prăbuşire. Numai cunoscând teoria şi concepţia marxistă putea fi combătută opinia lui Sweezy. Ca om de ştiinţă şi cu meticulozitatea specifică unui matematician care se bazează pe fapte şi date concrete nu pe ipoteze, profesorul Georgescu-Roegen a făcut calea întoarsă citind lucrările lui Marx şi demonstrând matematic că întreaga concepţie a lui Sweezy era total greşită.  Opinia lui Roegen s-a dovedit corectă când în 1989/90 nu sistemul capitalist se prăbuşise ci sistemul bazat pe planificarea centralizată, care ducea la umflări mistificate printr-o continuă propagandă asupra unor realităţi legate de evoluţia industriei, agricultură, comerţului exterior şi în mod firesc a sistemului financiar socialist.  Desigur economia capitalist pe parcursul a zeci de ani, s-a dovedit că nu este lipsită de şocurile unor crize economice puternice şi acest lucru l-am putut dovedi în lucrarea care îmi fusese sugerată de Milton Friedman şi pe care am finalizat-o şi publicată în 2011.[7]

 Nenumăratele crize economice care se repetă  continuu de zeci de ani cu periodicităţi destul de apropiate au confirmat teza acestor ciclicităţi şi tot odată au dovedit posibilitatea de ieşire din aceste şocuri  cu multiple efecte sociale şi influenţe internaţionale.  Multe dintre studiile şi articolele publicate de profesorul Georgescu-Roegen s-au dovedit în totală contradicţie cu filozofia economică marxistă ceea ce era firesc întrucât Marx nu avusese informaţii complete şi nu a putut analiza modul în care urma să evolueze sistemul industrial capitalist (de tip Manchaster) care se dezvolta în perioada vieţii lui Marx şi din care îşi obţinea şi el suportul existenţei prin intermediul  prietenului  său Engels, care era coproprietar al unei întreprinderi industriale de bumbac.  De aceea, aşa cum aprecia  Academicianul Aurel Iancu 

                      ” unele concluzii ale lui Marx, valabile pe timpul lui, au devenit

                         astăzi perimate.  Sânt deci necesare şi binevenite noile cercetări

                         în toate aceste domenii”[8]

      Amintirea celui care a fost profesorul Nicholas Georgescu-Roegen, rămâne ca un imbold permanent pentru toţi  tinerii şi în special pentru cei ce studiază sau lucrează în domeniul ştiinţelor sociale sau al activităţii economice, de a folosii şi a extinde gândirea creatoare a acestui ”savant între savanţi, economist între economişti” .   A fost şi este o enormă bucurie amintirea de a-l fi întâlnit pe acest om şi a avea conversaţii cu el. Ani de zile m-am întrebat dar nu mi-am putut găsi un răspuns real la întrebarea: cum s-a putut ca unui om de o asemenea valoare intelectuală unui adevărat enciclopedist, cum rar se pot întâlni, să nu i se acorde aprecierea prea bine meritată de către propria sa ţară? Au trebuit să treacă peste 40 de ani de când plecase din ţară şi să fie înlăturat sistemul comunist din România pentru ca meritele ştiinţifice ale acestui ”savant între savanţi”, să îi fie recunoscute şi în 1990 să i se acorde titlul de  membru de onoare al Academiei Române.

                                                                                                    Dr. Alex Berca

                                                                                                    Annapolis, MD

                                                                                                             SUA

                                                                                                   15 octombrie 2014

                                      

---

[1] În 1994, după moartea sa, urna conţinând cenuşa sa a fost dusă în România și depusă la Cimitirul Bellu din

   București.

[2] Editura Politică, București, 1979

[3] ,Academicianul Aurel Avramesu, nu era membru de partid și fusese nominalizat Academician după ce soția lui, care   era medic, chirurg ginecolog, o operase pe Lica Gheorghiu (fata lui Gheorghiu Dej.)

[4] Nicholas Georgescu –Roegen, Analytical Economics, Cap.2)

[5] Opinie remarcată și de către sursele mas-mediei internaționale.

[6] Paul Sweezy (19 continuă 10-2004) – economist American specialist pe problem de macroeconomie. Orientarea 

   sa a fost sub influenţa filozofiei marxiste

[7] Alex Berca- Crizele economice și ciclicitatea lor, Editura Institutului European, Iași, România

[8] Prefaţa la lucrarea Legea entropiei și procesul economic, Editura politică, 1979, pg.36

Ucraina - O nouă apariție în librăriile din România

O nouă apariție în librăriile din România

                                                                

   Alex Berca 

  Ucraina - Un punct de vedere geopolitic

    Editura: TOP FORM ( 2014 )

    Colecţie: GeoPolitica

     ISBN: 606-8550-17-6

     Oraş: Bucuresti

     Limba: Romana

     Încadrare: Politologie

     Număr de pagini: 157

     Preţ: 19.5 Lei ( 4.66 EUR, 6.04 USD )

    Dr. Alex Berca este economist american de origine română;

    a absolvit ASE - Bucuresti, unde și-a susținut și teza de

    doctorat în domeniul economic, avîndu-l conducător pe

    Profesorul Dr. Alexandru Puiu.

    În ultimii ani literatura socio-economică și politică s-a îmbogățit cu unele dintre lucrările elaborate de  Dr. Alex Berca, și publicate în țară cum ar fi:

                   Crizele economice și ciclicitatea lor (Editura Institutului European/2011)

                   La început de secol (Editura Sedcom Libris/2012),

și în prezent lucrarea:

                   Ucraina – un punct de vedere geopolitic (Editura TopForm/2014).

   Prin conținutul ei lucrarea doctorului Berca abordează unul dintre cele mai fierbinți subiecte ce au reținut în mod special atenția opiniei publice internaționale în ultimile șase luni.

   Tema acestei lucrări după cum este prezentată și de către titlul cărții  se referă la conflictul ruso – ucrainean pentru anexarea Crimeei și apoi ațățarea și sprijinul acordat de către Administrația Federației Ruse, grupurilor separatiste din zona de est a Ucraine (Doneț și Luhansk) în conflictul armat cu forța armată ucraineană dornică de a-și apăra independența și integritatea teritorială.

   Prin multiple fapte și date statistice Dr. Alex Berca prezintă poziția și rolul Administrației de la Moscova, prin suportul financiar și militar al separatiștilor, sub pretextul inventat al așa ziselor ”discriminări” a populației vorbitoare de limbă rusă, de către administrațiile teritoriale și cea națională de la Kiev.

   Falsitatea acestui pretext este dovedită de către autor pe parcursul întregului volum, prin multiple exemple.

  Autorul și-a îndreaptat atenția asupra greșelilor pe care le-a făcut și continuă să le facă administrația moscovită prin actul anexării Crimeei și a intenției de re-anexare a Ucrainei la ”Mama Rusia”, - care a fost închisoarea internațională creată de Stalin și urmașii lui – prin folosirea armelor și a mijloacelor de oprimare aplicate de către NKVD/KGB. 

   Din păcate pentru întregul popor rus, dorința de refacere a Uniunii Sovietice (și de această dată) prin forța armelor, îl orbește într-un asemenea grad pe președintele Vladimir Putin care nu își dă seama de modul în care Rusia se auto-izolează de restul lumii civilizate și de partenerii economici precum și efectele acestei izolări din punct de vedere economic, politic și cultural.

  Folosindu-se de forța militară pentru a impresiona și a menține o stare de tensiune în rîndurile populației crimeene, Federația Rusă a reușit să anexeze Crimeea.

  Fosta Secretară de Stat, Dna Madeleine Albright, afirmase în acel moment:

                                            Putin a dobîndit un teritoriu, dar a pierdut încrederea!

  Prin diverse metode de atragere a unora dintre (foștii) leaderi occidentali (cum ar fi de exemplu fostul cancelar german, Gerhard Schröder ), de partea Rusie, Putin încearcă să-și asigure un suport ”oficial” al actelor sale beligerante care sunt total neoficiale, și nerecunoscute ca fiind normale în relațiile internaționale.

   Întreaga omenire își dă seama de adevăratele intenții ale lui Vladimir Putin de re-anexare a Ucrainei printre care se înscrie: nevoia de a poseda și folosi resursele naturale ale Ucrainei, asigurarea cu produsele agricole ucrainiene care au fost o sursă esențilă în hrana populației ruse, asigurarea creșterii numărului de locuitori ai Federației Ruse care este într-o continuă scădere (Ucraina avînd circa 45 milioane locuitori) și alte multe alte beneficii geostrategice.

  Formula și sloganul administrației moscovite de pretinsă ”grije umanitară”, de protejare a populației vorbitoare de limbă rusă, este o asemenea demagogie politică pe care cred că nici Vladimir Putin personal nu o crede și cu atât mai puțin guvernele occidentale.

  Autorul acestei lucrări face chiar o afirmație privind această ”grije”, așa zisă umanitară, față de populația vorbitoare de limbă rusă, care se pretinde că a fi discriminată.

  Ce ar fi dacă - spune autorul, acestei populații ”discriminate”, i s-ar permite să ajungă în Rusia, unde toți ”discriminații” să fie primiți cu flori și pâine cu sare, să li se ofere locuințe, locuri de muncă, asistența medicală și toate celelalte drepturi de care se ”bucură” oricare cetățean rus.

   În felul acesta ar dispare riscul discriminării și ucrainienii ar putea trăi liniștiți și fără nici un risc sau supărare din cauza pierderii ”colegilor” ruși.

   Un fapt ce poate fi considerat ca fiind destul de curios este acela după care nu sunt prea mulți cei care să accepte această mutare iar suportul Moscovei dat acestor ”discriminați”, care formează grupurile pro-rusești, ce au provocat și continuă să mențină întreaga stare de tensiune socio-politică și economică precum și moartea unui număr de peste 2000 civili nu și-a găsit până în prezent o soluționare favorabilă din partea Moscovei.

   Mulți dintre cei din zonele de tensiune ale conflictului ruso-ucrainean au preferat să se refugieze și să trăiască în corturi cât mai departe de zona fierbinte  a conflictului armat, dar nu intenționează să plece în Rusia.

  Prin tot felul de subterfugii  cu o notă mai mult copilărească, decât normală, administrația de la Moscova a cautat să pătrundă în teritoriul Ucrainei; unul dintre aceste mijloace a fost cel al convoiului de circa 200 de camioane acoperite cu prelate albe pe care Moscova îl considera ca fiind un ”ajutor umanitar” destinat populației ruse, când de fapt era un ajutor cu suplimentări de armament pentru rebelii ruși.

  După cum au confirmat diversele surse ale masmediei internaționale, soluția ”calului troian”, nu a dus la rezultatele scontate de către Federația Rusă.

   Asemenea metode folosite în vederea invadării Ucrainei au creat un nou val de acuzații din partea Statelor Unite și a diverselor țări din UE precum și și a diferitelor organizații internaționale.

   Din păcate toate încercările făcute până în prezent de către diverșii reprezentanți ai țărilor membre ale UE și a Statelor Unite, de a transforma conflictul armat într-un dialog diplomatic, nu au ajuns  la nici un rezultat favorabil pe termen lung.

   Diferitele demersuri ale lumii occidentale s-au lovit de deciziile autorităților rusești și în primul rând din partea lui Vladimir Putin care nu renunță la planurile sale de refacere a fostei Uniuni Sovietice.

Mai mult decât atâta, reprezentanții Moscovei afirmau că actualul conflict cu Ucraina se datorește lipsei de dialog cu Ucraina. Nu există însă nici o explicație referitoare la ce diolog se refereau; l este oare vorba de un dialog privind federalizarea Ucrainei, adică transformarea ei în cîteva republici mai ușor de ocupat și de anexat de către ruși?

  Un exemplu concludent în acest sens a fost răspunsul Ministrului de externe al Federației Ruse care permanent a negat manifestarea oricăror acțiuni și a ajuitorului separatiștilor din partea Federației Ruse.

  Mai mult decât atâta când Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmunssen, a afirmat că artileria rusă a fost folosită din interiorul țării și din afara granițelor Ucrainei împotriva trupelor ucrainiene, ca răspuns la cele afirmate de către Rasmunssen, Ministrul de externe rus a spus că afirmațiile Secretarului General al NATO sunt o ”fabulație” și o ”minciună”.

   Autorul apreciază că rușinea modului de a dialoga într-un mod total nediplomatic, rămâne ca o pată la adresa întregii politici rusești.

   Fără să mai țină cont de faptul că o mare parte a industriei militare ruse depinde de produsele industriei grele ucrainiene care asigură piesele de schimb și piesele de rezervă pentru avioanele și rachetele rusești, administrația de la Kremlin își continuă acțiunile de hîrțuire a Ucrainei, în loc să accepte a cooperare echitabilă fără nici un amestec în treburile interne ale acestei țări.

   Oare nu poate vedea președintele Putin încotro se îndreaptă întreaga sa politică externă?

    Într-un dialog recent purtat de către Dna Cancelar Merkel cu Președintele Ucrainei, Dnul Poroșenko, Dna Cancelar Merkel și-a exprimat suportul pe care îl va acorda Ucrainei și tot odată va acorda un ajutor de 600 milioane dolari destinat refacerii infrastructurii distruse în urma confruntărilor armate din estul Ucrainei.

În acelaș mod al unei reale diplomații și a menținerii unor relații preietenești cu Administrația de la Kiev și cu poporul ucrainean, a fost și punctul de vedere prezentat de Președintele Traian Băsescu la Reuniunea Anuală a Diplomației Române (29 August 2014), și care spunea:

”... Voi susține trecerea la o nouă etapă de sancțiuni finaciare și care să vizeze sectorul  energetic și sectorul militar.

... Nu mai putem continua să ducem la bun sfârșit contractele pentru echipamente militare pe care le au diverse state ale Federației Ruse, atât timp cât aceste armamente se îndreaptă împotriva democrației, împotriva unui stat suveran, împotriva unui stat independent. Azi e Ucraina, mâine poate fi aricine altcineva.

... în momentul de față, România este țara care are cel mai mare număr de trupe ale Statelor Unite pe teritoriul de pe flancul estic, vorbim de baltici, Polonia, România, Bulgaria, și interesul nostru major este o prezență o forțelor navale NATO în Marea Neagră.

...România trebuie să-și revizuiască imediat politica de finanțare a Armatei, ... care trebuie să fie un partener viabil al statelor din NATO”.

   Din cele menționate mai sus reiese clar poziția României din punct de vedere geopolitic și geostrategic.

   Editura Top Form care a publicat cartea domnului Dr. Alex Berca și Revista Geopolitica au organizat la București (26-28 august, 2014) o sesiune specială la care au fost invitați o mulțime de specialiști geopolitici și unii dintre membrii Administrației de la București și a celor din Kiev:

          -    Președintele Româmiei Traian Băsescu,

          -    Primul Ministru al Romîniei Victor Ponta

          -    Ministrul Afacerilor Externe al României Titus Corlățean

          -    Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Kilmkin

          -    Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențial al Ucrainei în România Teofil Bauer

   La acestă sesiune s-au discuat problemele legate de conflictul ruso-ucrainean, referindu-se și la o mulțime din punctele prezentate în lucrarea Dr. Alex Berca.

   Merită menționat că lucrarea Dr. Alex Berca a primit o deosebită apreciere din partea mai multor personalități printre care se numără:

Domnul Teofil Bauer, Ambasadorul  Ucrainei în România, care în cuvîntul introductiv al cărții spunea:

   „Ai deschis o carte cu totul deosebită, extraordinar de atractivă, interesantă și de mare valoare, consacrată Ucrainei - stat amplasat în centrul Europei cu o îndelungată și frământată istorie, cu o cultură multinațională deosebit de bogată, cu un înalt potential științific și purtator de tehnologii de vârf, asupra căruia astăzi este concentrată toată atenția Europei și, practic, a întregii lumi.”

De asemeni, Domnul Corneliu Vlad, unul dintre vechii și binecunoscuții ziariști români afirma tot în cuvântul său introductiv:

Despre realitatea ucraineană de azi, pe cât de tumultuoasă, de complicată și de imprevizibilă, pe atât de necesar de înteles și de explicat, s-a acumulat deja, cu repeziciune, o uriașă producție editoriala. Într-un asemenea trend, în plin elan, se înscrie și cartea de față a universitarului american de origine română dr. Alex. Berca (în treacăt fie spus, deocamdată una dintre foarte puținele contribuții românești în materie). O descriere cuprinzătoare a realității ucrainene sub raport sincronic și diacronic, multidisciplinara, dublată de o analiză stiintifică, nonpartizană, se oferă drept lectură unui public larg, ce include și politicieni, diplomați si specialiști, implicate, într-un fel sau altul în chestiune, dar și pe omul de rând interesat de ce se mai întămplă pe lumea asta tot mai greu de întețes. Autorul cărți proiectează o viziune geopolitică asupra stării de fapt și sinergiilor din Ucraina vecină, insistând pe esential: cum au fost, sunt și mai ales ar trebui să fie gestionate relațiile Kievului cu Rusia și cu Occidentul (de fapt, mai degrabș cu SUA, Germania etc.).  Cartea se încheie cu ”unele soluții referitoare la criza Ucrainei” , în care se preconizeaza “o acțiune comună a forțelor NATO” și “descurajarea acțiunilor militare rusești în Ucraina”. 

    În acelaș mod convingător referitor la publicarea lucrării Dr. Alex Berca, privind Ucraina și situația ei în conflictul cu forțele externe ale Rusiei și cu separatiștii din interiorul țării se înscrie și punctul de vedere al Doctorului Vasile Simileanu, Directorul revistei de Geopolitică din România.

Punctul de vedere al  Dr. V.Simileanu confirmă  evaluarea greșelilor făcute până în prezent de către Administrația de la Kremlin, ce preconizează această aministrație pentru viitor în special în condițiile în care conducerea de la Kiev își pune problema aderării la UE și/sau NATO, (considerată de către Vladimir Putin și administrația sa ca o ofensivă a occidentului la frontierele Federației Ruse).

Primirea acestei lucrări a Dr. Alex Berca, în librăriile din țară oferă prilejul completării surselor informaționale cu tematică geopolitică și stratergică existente, cu încă o  lucrare de valoare.

Alex Berca, Mihaela Brîndușa Tudose - O nouă viziune asupra învățământului superior

Poate ar fi mai bine:

O nouă viziune asupra învățământului superior

Ani de zile, din 1950 (cel puțin) și până în prezent, învățământul superior a fost și continuă să fie închistat de o serie de reglementări mai mult sau mai puțin utile pentru absolvenții care devin cadre de conducere în cadrul economiei naționale la diversele sale niveluri.

În secolul 21 și, în special, în condițiile specifice ale contextului național (dar și al altor țări aflate în aceeași situație economică), absolvenții (programelor de licență și respectiv, masterat) ar trebuii să fie  îndrumați și să li se pretindă o cu totul altă viziune mult mai largă și mai profundă referitoare la dezvoltarea economică și marketingul național și internațional în special în condițiile geopolitice actuale și de perspectivă, a globalizării economice în general și a piețelor în special, a dinamicii burselor și a diferitelor valute naționale și internaționale, a noului rol pe care trebuie să-l aibă băncile naționale și instituțiile financiare internaționale în condițiile în care fluxul informațional este deosebit de rapid și exact, dar în același timp expus riscurilor de  fraudare în sistem cibernetic, care afectează sistemele conjuncturale pe un anumit timp.

O asemenea viziune mai largă a întregii imagini economice, tehnice și sociale depășește sistemul educației prezente și ca atare poate ar fi mai bine o nouă orientare, o nouă viziune cu influențe și efecte mai apropiate de necesitățile actuale și, în special, cele viitoare ale societății în ansamblu și a celei românești în mod specific.

În cadrul unor cursuri se fac referiri destul de vagi privind situația sărăciei pe plan mondial, se dau unele exemple statistice despre acest aspect la nivel național, dar nu se dezbate cu mai multă convingere, mai documentat și cu propuneri mai concrete referitoare la  modul în care s-ar putea ajunge la diminuarea sau chiar eradicarea unui asemenea fenomen socio-economic. Mult prea puțin se poartă dezbateri în cadrul seminariilor sau în cadrul unor cercuri cu caracter științific asupra relației existente în prezent între cultură, educație și sărăcie.

Prea puțin se fac referiri și sunt dezbătute aspectele corelațiilor existe între două științe: antropologie și etnografie. Poate ar merita să se acorde o atenție mai mare elementelor fundamentale și unora aplicative ale acestor științe folosindu-se exemple concrete din diversele colțuri ale țării unde se manifestă aspecte care ar putea să influențeze modul de gândire și de manifestare asupra evoluției social-economice, prin anumite obiceiuri specifice și același lucru chiar asupra activității economice la nivel internațional.

Noilor generații de absolvenți universitari și masteranzilor trebuie să li se formeze un spirit de a gândi cu o viziune spre viitor. Trebuie să li se incite spiritul, curajul de a pune întrebări și de a găsi cele mai utile răspunsuri.

Un rol deosebit ar trebuii să revină cursurilor de management care să-i îndrume pe studenți spre cele mai înalte obiective ale acestei preocupări; cursanților trebuie să li se prezinte funcția de conducere nu numai din punct de vedere teoretic, ci în contextul diverselor situații cu care se pot confrunta în viața de zi cu zi în calitate de conducători economici, sociali, politici, ș.a.m.d. În felul acesta se vor putea forma adevărații conducători cu reale și efective calități în muncă.

Foarte puțin, ca să nu spunem deloc, se pune accentul pe una din problemele esențiale ale muncii oricărui cadru de conducere și anume aceea de organizare personală în comparație cu aspectele ambiguității. Desigur acest aspect nu este nici simplu și nici ușor de realizat dar își poate găsi rostul în momentul în care apar diverse situații ambigue și care își cer o decizie urgentă și cât mai apropiată de o corectă rezolvare. Aici intervine rolul psihologiei muncii, care trebuie să devină un punct cheie al educației universitare economice și tehnice.

Nu mai puțin importantă ar trebuii să fie și relația dintre activitatea economică și filozofie. Chiar dacă la prima vedere pare (poate) un nonsens, ea are un substrat mult mai apropiat decât se pare și acest lucru l-a dovedit în multiple ocazii viața de zi cu zi. Foarte mulți dintre adevărații conducători de instituții centrale sau întreprinderi din oricare ramură economică vor înțelege mult mai bine care este sistemul de dezvoltare economică a activității lor, aportul activității de marketing, dinamica muncii din activitatea ce o conduc prin prisma înțelegerii fenomenelor social-politice și al concepției filozofice a perioadei în care trăim. Nimic nu poate fi mai concludent decât situația în care multe activități economice ajung la auto-distrugere prin faptul că nu se cunoaște și nu se desfășoară un sistem eficient de negocieri bazat pe cunoașterea diferiților parametrii sociali și economici specifici unui sistem filozofic al partenerilor naționali sau internaționali.

     Trăim într-o perioadă în care simpla învățare a unor reguli sau tehnici cu profil economic sau tehnic nu mai sunt suficiente; rutina trebuie înlocuită cu o nouă manieră de observare și interpretare a diverselor fenomene; conducătorii actuali și viitori trebuie ajutați, încă din anii universității, pentru a înțelege multe din următoarele aspecte: integritatea, apartenența la o echipă, atitudinea pozitivă și de entuziasm, modul de a avea un sens clar și eficient în cadrul unei comunicări cu parteneri de diverse niveluri, deschiderea și receptivitatea, gândirea creativă, spiritul de rezolvare a diverselor probleme, colaborarea fără a crea stări conflictuale, precum și crearea unor reale legături profesionale.

     Poate ar fi mai important dacă studenți ar înțelege și ar gândi în mod critic diversele aspecte ale problemelor ce apar în activitatea de zi cu zi și cum ar trebuii rezolvate aceste probleme.

    Cadrele didactice ar trebuii să devină adevărați stimulatori ai unei gândiri ”Renaissance”, în epoca actuală a revoluției internetului.

    În acest sens poate ar merita includerea și îmbinarea actualele programe educaționale cu diversele aspecte ale problematicilor ce pot apare în activitățile practice de zi cu zi, prin  creerea unor așa numite ”Jocuri” de decizie prin care să se dezbată diversele opinii privind modalitățile de soluționare optimă a diverselor probleme.

     Conform alineatului (4) din articolul 193 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, universitățile se clasifică pe trei categorii:

-      universități de cercetare avansată și educație;

-      universități de educație și cercetare științifică/creație artistică;

-      universități centrate pe educație.

    Hotărârea Guvernului nr. 789/2011 (privind aprobarea Metodologiei de evaluare în scopul clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii) stabilește criteriile în baza cărora se realizează evaluarea (predarea și învățarea; cercetarea științifică; creația artistică, în cazul universităților de arte; relația universității cu mediul extern; capacitatea instituțională). În cadrul primei evaluări, Ordinul nr. 5262/2011 al ministrului educației privind constatarea rezultatelor clasificării universităților consemnează următoarea statistică: 13,3% universități de cercetare avansată și educație; 33,3% universități de educație și cercetare științifică/creație artistică; 53,3% universități centrate pe educație (fiind evaluate 90 de universități din România, dintre care 54 de stat și 36 private).

     Deși predarea și învățarea este primul criteriu de evaluare consemnat de cadrul legal, criteriului cercetării științifice i se acordă o mai mare importanță (deși au existat opinii conform cărora cercetarea științifica trebuie să fie un capitol autonom și nu trebuie subordonată educației). Mai mult, variabilele și indicatorii specifici predării-învățării se rezumă la: structura  personalului (de bază/asociat), numărul se studenți înmatriculați, numărul de candidați înscriși, numărul de absolvenți angajați în primele 12 luni de la absolvire, numărul de programe organizate cu universități din străinătate, numărul de programe organizate în limbi străine, cadre didactice și de cercetare din străinătate sau care dețin diplome eliberate de universități din străinătate.   

     Metodologia de evaluare nu se extinde și asupra calității și conformității metodelor didactice de învățare și evaluare, respectiv a mijloacelor de învățământ utilizate, fapt pentru care considerăm că acea clasificare a universităților pierde din valoare. Prin urmare, datorită criteriilor și indicatorilor adoptați, clasificarea universităților nu se focalizează pe rezultatele învățământului, ci doar pe principiile, metodele și  formele de organizare a procesului de învățământ, respectiv pe gestionarea resurselor umane, materiale și financiare (vizând cu prioritate nivelul finanțării din bugetul public).

Datorită „penalizării” financiare, universitățile românești s-au îndepărtat și mai mult de standardele clasificărilor internaționale (topul celor mai bune universități din lume având la bază variabile precum numărul de citări în publicațiile de specialitate, reputația în rândul oamenilor de știință, relația dintre studenți și cadrele universitare, numărul de premii primite de studenți sau profesori etc.). Conform QS World University Rankings (2013), față de rezultatele anului anterior, patru universități din Romania au căzut 100 de poziții in clasamentul Internațional (indicatorii cheie ai evaluării fiind cercetarea academică, calitatea predării, ponderea angajării absolvenților și gradul de internaționalizare).

În concluzie, considerăm că este apreciabilă dar nu suficientă clasificarea universităților din România. Poate ar merita o revizuire a programelor universitare și adaptarea lor la cerințele secolului în care trăim, pentru a fi în rând cu alte instituții similare de prim rang de pe plan internațional. În alte condiții competitivitatea acestor centre de cultură s-ar putea să ducă treptat spre marginalizarea lor în loc să fie evidențiate și apreciate după criteriile internaționale.

                Dr. Alex Berca                Dr.  Mihaela Brîndușa Tudose      

                       SUA.                    Universitatea „Petre Andrei”- Iași