Alături
de țărâna sfântă a Țării, de codrii și
izvoare, alături de frații de limbă și de lege, ai avut tovarăși de nădejde
dobitoacele din curtea ta, din câmp și de aiurea. Le-ai socotit ca pe un dar pe
care ți l-a făcut Dumnezeu dintru începuturi, ca să te hrănești cu ele. Le-ai
iubit, le-ai hrănit și le-ai adăpat, le-ai adăpostit de frig și de furtuni, ai
dormit cu ele sub cerul cu stele, ți-ai părăsit casa, și masa, și soția, și
copiii și-ai plecat cu vitele la sute de kilometri, ca să le asiguri hrana,
luni, anotimpuri, uneori chiar ani.
Cel mai iubit ți-a fost întotdeauna calul. În el ai văzut un frate
credincios. Cu el ai arat pământul, cu el ți-ai transportat greutățile, cu el
ai străbătut depărtările, cu el te-ai dus pe câmpul de luptă, la vânătoare, în
pribegie și în haiducie. Puterea lui a completat puterea ta. Cu el ai fost
întotdeauna falnic, și iubit, și respectat. Cu el ai fost mai sus decât
ceilalți, mai frumos, mai viteaz, mai puternic. L-ai crescut ca pe-un copil,
i-ai dat apă din pumni, l-ai sărutat și ai tremurat, când l-ai văzut că suferă.
Lângă tine a fost nelipsit, întotdeauna, câinele.
De multe ori oamenii, - chiar rude apropiate -, te-au vândut, te-au trădat, dar
el a fost gata să și moară pentru a te apăra. A mers cu tine pretutindeni. Te-a
apărat de hoți și de borfași, te-a ajutat să vânezi, ți-a apărat turmele de
fiare, ți-a apărat casa și fericirea. S-a mulțumit cu o coajă de pâine, fiindcă
a știut că n-ai nici tu mai mult. Uneori l-ai bătut, l-ai alungat, l-ai legat,
l-ai lăsat în frig, în troiene și în ploaie, dar el a îndurat și a tăcut
răbdător. Doar din când în când, ajungând la limita răbdării, își îndrepta
botul spre înaltul cerului și începea să urle cu durere, așa cum numai el știa
să facă. Cu el ți-ai căutat oile și potecile. El te-a căutat pe tine, fie că ai
fost rătăcit, fie bolnav sau mort pe cine știe unde. Poate tu nu l-ai iubit
niciodată, atât cât te-a iubit el, o iubire sinceră și curată, cum oamenii mai
rar o mai scot din sipetul sufletului lor.
Animalul de care ți-ai legat întreaga
ta istorie a fost însă oaia, mioara.
Fie că ai avut câteva pe lângă casă, fie că ai avut turme mari de sute și mii
de oi, lângă animalele acestea ți-ai petrecut o bună parte din viața ta. Le-ai
dus pe câmpuri și pe dealuri, pe văi și pe munți, pe unde a fost iarba mai
grasă și vremea mai bună. Lângă ele ai înfruntat vânturile, potoapele,
viscolul, lupii și urșii. Ai plecat cu ele primăvara spre crestele Carpaților
și ți-ai lăsat copiii și nevasta, părinții, frații și consătenii în urmă. I-ai
revăzut din când în când în timpul verii. Toamna, când vremea începea să se
strice și frigul pătrundea la oase, porneai cu convoiul de turme la vale,
treceai câmpiile Bărăganului, treceai Dunărea și te pierdeai în Munții Balcani.
De la Marea Neagră până în Spania, pe acolo pe unde sunt munți, sunt și astăzi
sate întregi de vorbitori de limba română. Ei sunt urmașii vechilor ciobani ce
s-au așezat pe acolo, sperând într-o viață mai bună. De la oaie ai luat laptele
și carnea, lâna și mieii. Nevasta a petrecut luni de zile în piețe cu brânză,
cu lână, cu lucrături de tot felul din lână.
Înainte de Paști ai fost nelipsit
din târgurile orașelor, unde ți-ai vândut mieii. În nopțile lungi de iarnă
nevasta a tors lâna și a împletit apoi din ea ciorapi, flanele, fulare și alte
lucruri necesare pentru oameni și pentru casă. Femeia a țesut pături, covoare,
oprege, dimie și obiele din lâna oilor tale. Pe lângă oi ai cântat din fluier
cum numai tu ai știut s-o faci, ți-ai plâns necazurile, și bucuriile, și
dragostea, și dorul. Oile te-au ajutat să supraviețuiești, să-ți hrănești
familia, să-ți faci un rost în viață și în lume.
Cum aș putea să uit vaca și boul? Animale răbdătoare, s-au mulțumit cu mult și cu puțin. Au
tras din greu plugul și carul, ți-au dat și lapte, și carne, și viței și
dragostea lor, cerându-ți, în schimb, un braț de iarbă, o furcă de fân! De câte
ori le-ai bătut, când nu mai puteau urni carul în pripor, de câte ori s-au
prăbușit în genunchi sub greutatea jugului! Câte ar avea de spus, dacă ar putea
să vorbească!
Nu ți-au lipsit din curte caprele și
iezii cu toate ghidușiile lor, găinile, gâștele, rațele, curcile și bibilicile,
măgarii, mâțele. În câmp și în pădure ți-au fost aproape toate animalele și
păsările, pe care le-a lăsat Dumnezeu. Unele ți-au fost de folos, altele te-au
păgubit, dar toate au știu că tu ești stăpânul făpturii, așa cum te-a lăsat
Dumnezeu.
Privesc astăzi cu durere, Măria Ta, cum
te mai înconjoară doar amintirile. Câțiva cai mai sunt în sat, pe care-i număr
pe degetele de la o mână! O sută șaizeci de perechi de boi cu atelaje
complete(car, plug, grapă etc.) au băgat
în colectiv numai sătenii mei. Azi nu mai este nici un bou, măcar așa, să vedem
și noi cum mai arată! Vaci mai sunt doar câteva, slabe, amărâte, anemice.
Câteva oi și câteva capre mai vezi din când în când pe hotarul satului. Turme
de câini vagabonzi cutreieră ogașele, în căutare de oase de vite aruncate de
samsari. Animalele, oricare ar fi ele, ți-au ajuns o povară. Copiii și nepoții
se rușinează să le mai ducă la pășune, să le mulgă, să meargă în piață cu lapte
și cu brânză.
Nopți întregi petrec pe la porți, punând țara la cale, zeci de
ore joacă poker pe la cârciumi, ori tot felul de jocuri pe calculator, privesc
la televizor atâtea și atâtea năzdrăvănii, dar nu pot să meargă un ceas cu cele
câteva animale la păscut.
Cu câtva vreme înainte de a pleca din
astă lume, îl găseam pe tatăl meu plângând în grajd, lângă vite. Le mângâia și
le spunea că, după plecarea lui, îi va rămâne oborul pustiu. Câți alții ca
tatăl meu n-au plâns la fel sau nu vor plânge, dar în zadar. Lumea e tot mai
străină, mai rea și mai avară, poate tocmai din cauză că n-a mai apucat să vadă
blândețea, bunătatea și iubirea din ochii unui biet animal.
Apropo, Măria Ta, tu chiar mai exiști
cu adevărat ca să vezi toate astea?
Sursa:
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul X(2012), nr. 233 (1 – 15 Iulie)
Vedeţi pe site-ul nostru: http://www.scribd.com/semanatorul
