Faceți căutări pe acest blog

vineri, 27 aprilie 2012

Noua Ordine Mondiala - Declaraţii făţişe

Atenţie! Urmeaza criza de identitate şi economică 2012-2013

In articolul d-lui Alexandru Melian, "ABUZUL SI CRIZA DE AUTORITATE", publicat în revista "Sămănătorul", autorul, fost disident ceauşist, disecă societatea românească actuală în profunzime arătând că ea se îndreaptă spre un cancer ireversibil, dacă nu punem stop abuliei de astăzi.
Iată, guvernul mafiot pedelist a căzut, prim-ministrul său paranoic căruia i se roteau ochii în cap la fiecare minciună spusă, a luat calea vechiului său cuib cu spioni de joc dublu pentru propăşirea mafiei economice transfrontaliere iar Marele Pirat al României, cu inima frântă, fu nevoit să acepte trioul USL la guvernare.
Cu toate astea, vom putea să punem noi stop abuzului şi crizei de autoritate pe care ne-o semnalează d-l Melian? Pentru că cei înlăturați de la putere, ne-au lăsat într-un cancer generalizat! Mersul României nu mai depinde astăzi de guvernul ei ci de Guvernul Mondial care se prefigurează.
N-am dat importanţă TVR, când ne-a semnalat că Vaticanul a luat calea masoneriei propunând transformarea ONU în centrul decizional al planetei indiferent de năzuințele popoarelor!
N-am dat importantă lui Medveev care arăta în direct popoarelor ex-sovietice viitoarea monedă mondială cu simbolul masonic.
Zicem: acele vremuri sunt doar în proiecte! Într-un viitor foarte îndepărtat!
Şi cu toate astea, ceea ce ni se întâmplă azi, cu ofensiva UE contra resurselor noastre naturale, zăpăcirea populației cu reclame de smintiți la cap care "nu-și doresc decât să muncească" - cu cianuri, până i-or lua dracu' am zis noi - cu preşedintele ţării care ne spune senin,  în direct la TVR-ul lui prezidenţial, că nu mai avem identitate proprie ci trebuie să muncim din greu pentru făurirea Statelor Unite ale Europei, ei bine, toate acestea reprezintă un pericol iminent, creat de nişte conducători malefici.
E groaznic! E o nebunie generalizată, tocmai prin faptul că societatea îşi simte călăii în acţiune deasupra capetelor ei. Când am primit prin e-mail legătura spre videoclipul  "Noua Ordine Mondiala - Declaraţii făţişe" n-a fost decât o confirmare a propriilor  convingeri pe care le regăsesc generalizate.
Colaboratorul nostru Nelu Băbău, când ne-a retransmis link-ul a lăsat şi comentariul ante-trimițătorului: 
"Cineva" ne-a cumpărat, pe banii noștri, bilet de călătorie, numai dus, spre o destinație neanunțată și ne-am trezit împinși în vagoane. Vizionaţi filmulețul următor dacă vreţi să știți cine este acest "cineva" şi spre ce ne îndreptăm. Cale de întors nu mai exista. Ne mai poate salva doar semnalul de alarma dar cine are curaj sa tragă de mâner? 
 
Dar să lăsăm imaginile să "vorbească", apoi filmul să se desfăşoare!
Nu mai ar fi nimic de spus... Cel puţin deocamdată!
Nicolae N. Tomoniu, director revista "Sămănătorul"


Comentariu de la colaboratorul nostru George Ene:

Viitorul omenirii? 
Se afirmă, ca absolut sigur, că-n următorii 15 ani Terra va fi condusă de Guvernul Mondial.
...Populația Planetei va fi de numai un miliard de persoane și nu vor mai exista decât două clase sociale: stăpânii și robii (sclavii).


joi, 26 aprilie 2012

Alexandru Melian - ABUZUL ŞI CRIZA DE AUTORITATE


A B U Z U L   SI   C R I Z A 
   D E    A U T O R I T A T E
( continuare din numerele trecute )

MOTTO:   “ Tocmai în asta consistă  
puterea tragică a răului,  că cel  care-l
 comite găsește mii de motive
 pentru a-l scuza.”
                                                                                  Mihai Eminescu

Deși fenomenul Piaţa Universităţii ar merita o analiză complexă, documentată și obiectivă,- un deziderat  mai curând pentru generaţia viitoare – în articolul de faţă, el va fi evocat doar ca o realitate social politică în raport cu care  autoritatea instalată după căderea dictaturii s-a comportat aproape aberant. In esenţă, președintele Ion Iliescu, CPUN și guvernul au acţionat într-o manieră confuză și total lipsită de înţelepciune politică.  Gestionarea acestui conflict a evidenţiat manifestarea concomitentă a celor două anomalii : abuzul de autoritate și criza de autoritate. Fiindcă, în esenţă, ce a reprezentat Piaţa Universităţii  ? Ea a fost manifestarea legitimă a unor cetăţeni împotriva unui fenomen care și-a dovedit consecinţele nefaste până în zilele noastre : promovarea în structurile de putere și economice a foștilor securiști și nomenclaturiști. Incepută de studenţi sub semnul lozincii Jos comunismul -  deși după părerea mea, ţinta era inadecvată și ea a permis puterii să manevreze în consecinţă (după Revoluţie, structurile comuniste au fost distruse ; nu comunismul era dușmanul nostru, ci comuniștii și instrumentele lor care au mânuit puterea și care în loc să fie deferiţi justiţiei pentru ilegalităţile comise, au fost răsplătiţi cu funcţii și oportunităţi de îmbogăţire) – ea a devenit încetul cu încetul o mișcare amplă, cu o participare din ce în ce mai diversă și din ce în ce mai radicală.  Iar această evoluţie a fost determinată,  în primul rând, de comportamentul  puterii,  inadecvat, uneori chiar gogoman prin aroganţă și lipsă de tact politic. Un comportament în care atributele autorităţii au fost  înlocuite cu maladiile ei. In loc să încerce toate mijloacele posibile ale unui dialog autentic care să dezamorseze starea explosivă, Ion Iliescu - deci omul cu cea mai înaltă răspundere în structurile autorităţii – se comportă exact ca Ceaușescu faţă de revolta timișorenilor. Huliganii dictatorului au devenit golanii președintelui, « uns » de Revoluţie. Intristătoare și descalificantă filiaţie !?!  Dar mai ales, iresponsabilă reacţie a unui conducător, investit în numele și în slujba democraţiei. Intrebările lui retorice aruncate ca justificare a refuzului de a dialoga:« Pe cine reprezintă (manifestanţii – A.M.) ? Cu cine să negociem ? » exprima nu doar lipsa exerciţiului democratic, în gestionarea autorităţii, ci mai ales aroganţa celor care socotesc că doar ei reprezintă ceva sau pe cineva.
Este un comportament pe care l-am reîntâlnit, de altfel, și cu ocazia manifestărilor de stradă recente. Aroganţa dispreţuitoare a autorităţii băsesciene se întemeia pe aceeași găunoasă întrebare : « Pe cine reprezintă ei ? »  Este adevărat că până la urmă au înţeles pe cine reprezintă și în consecinţă, pentru a-și salva pielea (fiindcă proști nu sunt și au priceput că soluţia din 1990 le-ar fi fost fatală), au sacrificat un nechezol de prim ministru, oferind « prostimii » o satisfacţie de orgoliu. Ei tot n-au înţeles însă că nu soluţia batjocoritoare a chiriașului de la Cotroceni a pus capăt manifestaţiilor, ci dușmănia unei ierni apocaliptice, trimisă parcă să ne încerce și mai mult răbdarea. Așa cum a făcut-o și T. Basescu, atunci cand în locul unui personaj onomatopeic, pitit în culise, a aruncat în avascena guvernului un ungurean din stirpea personajului mioritic. Le intră greu în cap politicienilor că nu e bine să te joci cu răbdarea popoarelor. O fi ea « schimbarea domnilor, bucuria nebunilor » , dar în ţara asta nu trăiesc numai nebuni. E un adevăr de care ar trebui să ţină cont și opoziţia de astăzi.
Pentru a reveni la începuturile istoriei noastre post-revoluţionare,  care au fost consecinţele acestei probe de cecitate politică ?   Manifestările extremiste de tipul « moarte lui Iliescu » au devenit tot mai frecvente, ca și  violenţele contra celor care-și exprimau dezaprobarea faţă de blocarea circulaţiei pe una din arterele principale ale Capitalei  dar mai ales, reacţiile autorităţilor pe cale să-și piardă autoritatea au determinat solidarizarea cu Piaţa Universităţii a unor personalităţi de prestigiu ale culturii și artei din România ca și din străinătate.  Angajarea acestora a metamorfozat  până la urmă insulta prezidenţială  în titlu de onoare.                                                               
Autoritatea care i-a justificat lui I. Iliescu alegerea în fruntea FSN si apoi în fruntea ţării, prin alegerile din mai 1990, a fost astfel nu doar întinată, ci mai ales infirmizată. Practic, autoritatea personală s-a pulverizat, președintele nemairămânând decât cu autoritatea instituţională. Cum a exercitat-o se știe. Nici actul de înţelepciune și responsabilitate cetăţenească a studentilor conduși de Marian Munteanu, care pe 24 mai s-au retras din Piaţă, înţelegând, cu tristeţe,dar cu luciditate, că democraţia înseamnă în primul rând respectarea votului universal, n-au limpezit minţile tulburi ale celor aflaţi la putere. In timp ce acești tineri de carte se supuneau regulilor democratice, fără plăcere dar și fără disperare, cei pe care poporul îi aleseseră să conducă ţara în spirit democratic și-au început guvernarea ca niște violatori ai democraţiei. In noaptea de 13 iunie, formaţii de poliţiști pătrund în Piaţa Universităţii  și evacuează cu o violenţă sălbatecă cele aproximativ 200 de pesoane care se mai aflau acolo.
Cum violenţa naște totdeuna violenţă iar sălbăticia, sălbăticie, reacţia cetăţenilor a fost așa cum se știe. Incendieri  de mașini ale poliţiei, atacuri, incendieri și devalizări ale unor instituţii de stat reprezentative,… haos ! Haos, pentru că voinicii și curajoșii care la 2 noaptea maltrataseră niște oameni pașnici, la lumina zilei și în faţa furiei dezlanţuite au dispărut, ca și toţi șefii lor, reprezentând autoritatea legală. Intrat în panică, domnul Iliescu care-și pierduse autoritatea personală, încearcă s-o pună în practică pe cea instituţională. Numai că opţiunile sale necugetate în alegerea colaboratorilor , a celor investiţi cu exercitarea autorităţii, se răzbună pentru prima dată într-un mod cu totul dramatic. Pe cine-și alesese d-lui ca ministru de interne ?   Pe generalul Chiţac, cel care nu peste mult timp va fi condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea la reprimarea manifestanţilor de la Timișoara. Iar domnul Chiţac, ca și celălalt general de teapa lui, parcă-și puseseră din nou picioarele-n ghips. Autorităţile legale ale statului, legitimate de alegeri cu mai puţin de o lună înainte, și-au abandonat autoritatea (de teamă ?!, de neputinţă ?!, ispitiţi poate de eventualele profituri ale eventualei lovituri de stat despre care s-a tot vorbit, cu sau fără temei ?! Cine mai știe astăzi ??!! ) iar haosul părea a fi de neoprit. Si atunci, domnul Președinte, în disperare de cauză  și criză de autoritate, cere ajutor ţării să salveze Revoluţia aflată în primejdie.
Ca de atâtea ori în istorie, poporul, oamenii simpli sunt gata să răspundă, cu dăruire și adeseori cu spirit de sacrificiu, la chemările patetice, uneori disperate ale conducătorilor, de a salva ţara aflată pericol. Si oamenii au văzut la televizor imagini tulburătoare, imagini de groază. Si au început să vină la București și din București, la apelul Președintelui. Numai că alături de această reacţie naturală, onestă și solidară, în culise se pregătea substituirea autorităţii personale și de stat pierdute cu autoritatea ingestionabilă a mulţimii teleghidate împotriva unui obiectiv difuz. Practic, puterea legitimă, incapabilă să exercite autoritatea legală, a recurs la soluţia nelegiuită  de a organiza  și de a conferi atribuţii poliţienești unui grup social, mobilizat să facă ordine acolo unde statul nu era capabil s-o facă.
Alegerea minerilor n-a fost întâmplătoare. Acești oameni care muncesc sub pământ și trăiesc sub nevoi, care sunt vămuiţi nu doar de lumina soarelui, ci și de lumina cărţii, sunt bărbaţi dintr-o bucată, caractere tari, forjate de credinţă, cinste și spirit solidar. Sunt oameni pe care duritatea vieţii și a meseriei i-a făcut duri  iar simplitateatea lor credulă și naivă i-a făcut vulnerabili și ușor de manipulat. Au venit la București de bună credinţă, fără să-și dea seama că că ei nu vin, ci sunt aduși,  convinși că ţara are nevoie de ei, că niște ochelariști, infectaţi de occident, intelectuali îngâmfaţi,mereu puși pe gâlceavă, care “gândesc în timp ce ei muncesc”, politicieni veniţi din străinătate care “n-au mâncat salam cu soia ca toţi românii”, toată această liotă de anti-revoluţionari  a pus mâna pe arme ca să spulbere cuceririle Revoluţiei din decembrie 1989. Ajunși în București, - sub influenţa unui asemenea dopaj propagandistic – ei au făcut nu curăţenie, ci ecarisaj. Violenţa sălbatecă a poliţiștilor din noaptea de 13 iunie împotriva  unui grup de oameni a fost înlocuită cu vânătoarea la fel de sălbatică a minerilor împotriva a tot ceea ce în centrul Capitalei putea să semene cu « monștrii» descriși de propagandă.  Președintele, în loc să răspundă misiunii sale de a gradinări unitatea, concordia și solidaritatea naţionala, în numele autorităţii pierdute, a semănat ura și discordia. Seminţele aruncate de el în acele zile n-au rodit flori, ci mărăcini, așa după cum mulţumirile adresate minerilor fără nici o refrire dezaprobatoare la violenţele săvârșite, n-au fortificat spiritul civic și domnia legii, ci beţia vindicativă și ispita nelegiuirii. Cât privește autoritatea, puseurile de criză nu vor întârzia să apară .
Episodul celei de a doua descinderi a minerilor la București, - care prinseseră deja gustul haiduciei pedepsitoare – este edificator pentru adâncirea crizei de autoritate. Dacă în prima situaţie, autoritatea neputiincioasă a recurs la forţe paramilitare ca să stabilească ordinea în București, a doua oară ea a recurs la la același mecanism ilegitim pentru « a stabili ordinea » în ţară. Adică, venirea din nou a minerilor la București a avut drept consecinţă, înlăturarea prim-ministrului din fruntea guvernului, care nu se mai afla pe aceeași lungime de undă cu președintele ţării. Dacă trebuia sau nu să fie destituit Petre Roman nu face obiectul analizei noastre în acest context. Ceea ce ne interesează este de a pune în evidenţă cum criza de autoritate, naște abuzul de putere. Iar consecinţele nu vor întârzia să apară. Nu doar în gestionarea economică și socială a ţării, ci și în dinamica forţelor politice.
( continuare în numărul viitor)
  
                                                                 Alexandru  MELIAN


marți, 17 aprilie 2012

Dr. Alex Berca – Oraşul Bucureşti de astăzi


Dr. Alex Berca – Oraşul Bucureşti de astăzi (Jurnal de călător)

Două evenimente deosebite m-au adus la sfârşitul lunii martie a.c. la Bucureşti: pe deoparte aniversarea zilei de naştere a surori mele octogenare şi lansarea unuia din cărţile scrise şi editate în România în urmă cu câteva săptămâni.
Este deosebit de interesant pentru un călător să ajungă din când în când în locuri pe unde a mai umblat. În felul acesta are posibilitatea să compare, să aprecieze sau din contra să remarce unele aspecte mai puţin plăcute sau poate nedorite.
În afara bucuriei de a fi din nou în oraşul în care m-am născut, unde am copilărit şi unde părinţii şi dascălii din clasele primare, din liceu şi apoi din universitate mi-au deschis ochii minţii şi m-au învăţat cum să privesc şi să înţeleg diversele aspecte ale vieţii care m-au înconjurat şi pe care le-am trăit, zeci de ani, înainte de a pleca în Statele Unite, am avut sentimentul că nu sunt un turist străin ci acelaşi om, care parcă nu a lipsit nici o zi din viaţa şi atmosfera acestui oraş de care am fost legat sufleteşte şi pe care l-am iubit întotdeauna.
 Un asemenea simţământ l-am încercat şi în urmă cu cinci ani când am mai fost aici şi l-am avut şi acuma când am ajuns din nou.
 Din momentul în care am ieşit din avion bucuria revenirii în Capitala ţării şi curiozitatea de a vedea ce mai e nou m-au însoţit tot timpul.
 Dacă în urmă cu 5 ani am apreciat că se realizase un lucru bun în dezvoltarea aeroportului Otopeni, poarta principală de intrare pe calea aerului, acuma am fost realmente impresionat de aspectul acestei porţi principale a oraşului Bucureşti.
Primul contact cu aeroportul Otopeni, pentru oricine ajunge aici este de bun augur. Prima impresie este deosebit de plăcută, să vezi un aeroport mic (comparativ cu alte aeroporturi cum ar fi cel din Londra, din Frankfurt sau din alte colţuri ale Europei), dar curat, bine organizat şi cu personal de serviciu binevoitor pentru a te îndruma cu un sfat bine venit.
Impresionant !
În faţa ieşirii din aeroport, o linie lungă de taxiuri care îşi oferă imediat serviciile cu maşini curate şi nu cum erau în urmă cu cinci ani, multe din ele ruginite, realmente nişte rable.
În afara taxiurilor, curse de autobuze care pentru o sumă convenabilă de câţiva lei te duc până la Piaţa Unirii, într-un mod rapid şi civilizat.
Drumul de la aeroport spre centrul oraşului, nu mai are gropile pe care le-am simţit din plin în urmă cu cinci ani; privind pe geamul maşinii am văzut noi clădiri, unele finisate, altele în plină construcţie alături de o rampă ce facilitează circulaţia maşinilor. Am fost impresionat şi de numărul mare de firme de vânzări de automobile.
 Este un fapt impresionat, în bine!
 De la Muzeul Antipa spre Academia de Ştiinţe Economice (ASE), impresia nu mai este la fel de plăcută când vezi multe clădiri care sunt părăsite şi arată deosebit de rău; coşcovite, murdare, în plină păragină şi purtând pe zid sau pe gardul casei placarde pe care scrie DE VÎNZARE.
Stau aşa de mult timp; nu le cumpără nimeni, pentru că în halul în care sunt ar fi nevoie de mulţi bani pentru eventuala reparare . Aceste imobile cândva frumoase construite în perioada dintre cele două războaie mondiale după stilul de arhitectură francez, au fost luate în urmă cu mulţi ani în urmă, de către guvernul comunist de la proprietarii lor şi date în folosinţă unora dintre nomenclaturişti. De ce nu?: burghezia trebuia distrusă, trebuia să i se ia tot ceea ce poseda: clădiri, fabrici, ş.a.m.d. Aceste clădiri erau frumoase, spaţioase, excepţional locate, la câteva minute de Academia de Ştiinţe Economice (ASE) - pe bulevardul fost Ana Ipătescu.
 După Revoluţie, guvernul a decis restituirea lor proprietarilor. Unii dintre aceştia au murit, s-au au plecat din ţară. Urmaşii acestora ori nu au bani, ori nu-i mai interesează să mai posede asemenea clădiri.
 Asemenea clădiri părăsite sunt înşirate una după alta şi arată foarte urât pe unul din traseele frumoase ale capitalei.
 De la ASE spre Universitate, tot Bulevardul Magheru, îţi dă senzaţia realmente de bâlci. Zeci de prăvălioare mici, fiecare cu o altă activitate comercială: în unele se vând haine, în altele se cumpără aur, în altele se tranzacţionează schimbul valutar,în altele se vând covrigi sau gogoşi sau mai ştiu eu ce. Și acest aspect îl vezi pe ambele părţi ale bulevardului. Fiecare şi-a făcut o firmă şi o vitrină cum a putut, dar nu are nici o estetică, nici un aspect unitar şi strică aspectul acestui bulevard frumos din centrul oraşului.
 Cei ce trec zilnic prin faţa acestor prăvălii s-au obişnuit probabil cu imaginea lor ca şi cu unele colţuri murdare şi cu graffitti-urile de pe ziduri şi parcă nu îi mai deranjează, dar pentru cine vine din afară imaginea nu este dintre cele mai plăcute.
 Pasajul de la Universitate, nici în urmă cu cinci ani şi nici acuma nu arată mai bine. Chiar la coborârea în pasaj, în faţa Universităţii, un grilaj pus pentru eventuala scurgere a apei când plouă, a fost spart şi acuma lipseşte complet. Este o gaură, în care dacă nu eşti atent poţi cădea şi să-ţi rupi piciorul.
 Vis-a vis de Universitate, în spatele statuilor se construieşte şi va fi gata cândva un parcaj subteran pentru automobile. Deocamdată, ca pe oricare şantier este zgomot, mizerie şi praf; dar se lucrează şi când va fi gata, cred că va fi de mare folos bucureştenilor.
Muzeul Municipiului Bucureşti în fostul Palat Sutu, din exterior dă impresia de păragină. Nu am fost înăuntru. Sper că îşi mai păstrează aspectul şi valorile muzeistice, dar din exterior nu are aspectul care să te îmbie să intri în muzeu. La acest aspect se mai adaugă şi un afiş mare, rupt şi murdar pe care scrie INSTRUMENTE DE TORTURĂ din evul mediu.
Cât de atrăgător poate fi acest aspect realmente mizerabil al exteriorului acestui muzeu şi cu acest afiş murdar, este foarte discutabil.
Vis-a vis, Spitalului Colţea i s-a renovat faţada şi arată civilizat. Este o realizare bună, dar în contextul general cu ceea ce este de jur împrejur este ca o bijuterie într-un coş cu gunoi.
Am înţeles că nu se poate face totul deodată, dar poate că ar exista o listă de priorităţi de care Consiliul de conducere al Oraşului Bucureşti ar trebuii să o discute cu urbaniştii responsabili ai acestei zone.
Mergând pe jos mai departe pe acelaşi trotuar, de la Muzeul Municipiului Bucureşti spre Sfântul Gheorghe ajungi la intersecţia cu strada Doamnei unde în urmă cu mai mulţi ani era şi clădirea Ministerul Comerţului Interior.
Clădirea ministerului, vis-a vis (în diagonală de Biblioteca Centrală de Stat) părea în urmă cu ani de zile, cel puţin din exterior, acceptabilă, din punct de vedere arhitectonic.
Astăzi, fiind în pericol de dărâmare, datorită riscului seismic, a fost părăsită.
Ministerul şi-a primit o altă locaţie, iar clădirii i s-au montat pe faţadă nişte drugi mari de fier care s-o mai susţină; pe faţada principală are o placardă prin care se atrage atenţia celor care circulă pe acolo de riscul (pe cont propriu)de a nu trece pe trotuarul de lângă clădire fiind în mare pericol de accident datorită dărâmării.
Clădirea aceasta ca şi încă multe altele din Bucureşti, poartă un semn „Cercului roşu”, care indică că este destinată DEMOLĂRII.
Ideea de demolare a acestei clădiri ca şi a altora similare din apropiere, nu este rea, este chiar lăudabilă, întrucât strada Doamnei devenise de mult timp mult prea îngustă şi cu greu putea asigura o circulaţie normală pentru maşini şi pietonii.
Când se va demola clădirea fostului minister şi când se va aranja toată strada, încă nu se ştie dar deocamdată clădirea aceasta destul de mare planează deasupra celor ce circulă pe lângă ea ca sabia lui Damocles.
Frumuseţea unui oraş ca Bucureşti este data şi de ornamentarea lui cu diverse statui. Sper că atunci când totul se va mai curăţa vor apare din nou unele dintre statuile care au fost dislocate, ele reprezentând figuri ale unor personalităţi ce probabil îi deranjau pe cei din conducerea ”superioară” comunist a ţării. Asemenea statui probabil erau considerate o “ruşine naţională”. Nu era în concepţia comunistă să menţii statui ale unor personalităţi din istoria ţării. La timpul acela foarte puţin se vorbea de istorie. Totul începuse odată cu 23 August 1945 şi continua cu marile realizări ale comunismului şi ale epocii de aur. Ceea ce fusese înainte de 23 August, chiar şi în cărţile de istorie se limita la un număr restrâns de pagini; nu mai avea valoare! Într-un volum relative gros al unei cărţii de istorie majoritatea paginilor erau dedicate evoluţiei de după 23 August, ceea ce fusese înainte de acest eveniment era prezentat printr-un scurt rezumat.
În fine, revenind la circulaţia în Bucureşti, am fost impresionat de numărul mare de automobile particulare care circula în prezent.
 Văzusem acest lucru şi cu câţiva ani în urmă, dar majoritatea automobilelor erau vechi, murdare, ruginite. Ce să mai discutăm, era un adevărat spectacol de maşini uzate.
 Guvernul a introdus un program numit “RABLA”, prin care se acordă unele avantaje financiare încurajatoare celor care sunt dispuşi să-şi înlocuiască maşinile vechi cu maşini noi.
 Rezultatul pozitiv al unui asemenea program se vede cu uşurinţă. Sute sau chiar mii de maşini noi de toate tipurile (diverse mărci şi modele de automobile occidentale sau Dacii moderne) au luat în mare proporţie locul celor uzate.
Cu toate că preţul benzinei nu este ieftin, (fiind diferit de la o staţie de benzină la alta, iar de la 8 Martie 2012, de exemplu, MOL si Lukoil - două din numărul mare de companii străine care sunt prezente pe piaţa română a resurselor de petrol, au scumpit carburanţii pentru A CINCEA OARA în numai câteva luni), posesorii de automobile folosesc maşinile în mod intensiv.
 De un real folos în transportul în comun în Bucureşti este oferit de serviciul metroului care circula pe trasee destul de lungi pe patru magistrale şi care în prezent îşi mai extinde traseul lucrându-se la o nouă arteră în spatele Academiei Militare. Este un mijloc confortabil şi cred destul de convenabil pentru un număr foarte mare de locuitori.
Am avut ocazia să văd şi noile tramvaie, care circulă pe anumite trasee prin Bucureşti, de exemplu le-am văzut pe cele de pe Vitan care merg spre Ștefan cel Mare. Sunt curate, civilizate şi constituie un ajutor important pentru bucureşteni.
Un prieten cu care vorbeam despre mijloacele de circulaţie în Bucureşti îmi spunea că s-au introdus şi autobuze cu etaj (de tipul celor ce circulă la Londra) şi sunt destinate pentru turişti sau pentru cei ce vor să facă tururi ale oraşului.
Ideea mi s-a părut excepţională şi cei care au avut-o ca şi cei care au dus-o la realizare merită felicitări.
Nu acelaşi lucru aş putea să spun despre Şoseaua Ştefan cel Mare care are trotuarele desfundate pe porţiuni mari în vederea introducerii unor conducte electrice sau a unor tuburi, nu ştiu exact ce, dar ceea ce am văzut este nu numai urât dar şi periculos putând provoca accidente.
Dacă ar fi în altă ţară şi s-ar întâmpla aşa ceva, sectorului de care aparţine zona amintită ar fi dat în judecată şi mai mult ca sigur ar fi obligat să plătească o sumă foarte mare drept despăgubiri.
Norocul conducerii sectorului respectiv, este că populaţia din zonă, s-a obişnuit cu o asemenea imagine şi cu un asemenea risc şi nimeni nu spune un cuvânt.
 Un mare succes l-a înregistrat  oraşul Bucureşti în privinţa aprovizionării cu diverse produse; începând cu cele alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier, materiale de construcţii destinate nevoilor curente ale locuitorilor şi multe altele.
Nu cred că cineva se poate plânge de faptul că nu există alimente suficiente.
 Câteva molluri frumoase, bine îngrijite şi cu tot felul de magazine mari alimentare şi cu alte produse au adus o îmbunătăţire radicală a aprovizionării.
 Cele mai multe produse sunt mai scumpe decât cele din Statele Unite, dar există şi acest lucru este deosebit de important. Există o mare varietate de produse, deosebit de frumos prezentate şi fiecare îşi poate cumpăra cele necesare după bugetul disponibil.
 Aici se vede că a acţionat capitalul străin care a asigurat construcţia unor asemenea molluri frumoase, civilizate ce sunt în competiţie cu unele dintre obiectivele economice similare occidentale.
 Aceste molluri sunt plasate cum este şi firesc în apropierea zonelor de blocuri de locuinţe, unde trăiesc un număr mare de locuitori ai oraşului.
 Unele dintre aceste blocuri cu multe etaje, din anumite sectoare, au mai fost renovate. Cele mai multe însă, din alte sectoare, se menţin la nivelul unor construcţii vechi, murdare care îţi amintesc de epoca şi stilul stalinist.
 Iniţial asemenea construcţii au avut un rol să-i spunem benefic de a asigura spaţiul locativ necesar pentru o populaţiei în creştere care venind în Bucureşti din zonele rurale a avut nevoie de locuinţe cu cele necesare la timpul respectiv, apa curgătoare, uneori şi apă caldă, closete în casă şi nu în curte, un confort 1, 2 sau 3 după relaţiile şi pilele care se foloseau pentru aprobările necesare pentru obţinerea repartizărilor şi ulterior după posibilităţile financiare pentru cumpărarea unor asemenea apartamente.
Totul a fost cât de cât în regulă la timpul când s-au construit, dar au trecut de atunci 40 sau 50 de ani şi ele arată astăzi foarte jalnic.
Cei mai mulţi dintre locatari şi-au închis balcoanele; fiecare cu ce a putut şi cu banii pe care i-au avut, aşa că în prezent o asemenea varietate de încadrări şi în care se văd unele antene de televizor, la altele aparatele de aer condiţionat sau sunt înşirate la uscat tot felul de rufe, adaugă un aspect mizerabil la tot ansamblul blocurilor care sunt murdare, pătate, coşcovite cu aspectul unor locuinţe din periferiile oraşelor din ţările lumii a treia.
 În condiţiile crizei financiare globale care în mod firesc a afectat şi România, multe dintre obiectivele referitoare la aspectul general al oraşului au fost sau sunt amânate, iar bucureştenii cu toate că ştiu şi îşi dau seama că bugetul naţional şi al oraşului este în mare deficit, ar fi dornici să vadă terminate cât mai rapid aceste discrepanţe care nu plac nimănui, dar cu care cei mai mulţi s-au obişnuit.
 Nemulţumirea multora referitoare la diversele aspecte ale vieţii de zi cu zi a căpătat cu totul alt sens de cât a fost cu zeci de ani în urmă.
 Acuma lucrurilor li se spun pe nume. Se critică tot ce este prost; se încearcă zi de zi să se aplică principiile democraţiei. Se critică greşelile guvernului şi toate acestea la proporţii de masă, prin mijloacele mass-mediei, care nu se fereşte în nici un fel să spună lucrurilor pe nume aşa cum trebui să fie în realitate, nu cum vor actualii conducători.
Este un enorm pas făcut după 1989, cu toate că mulţi ani foştii comunişti şi securişti deţineau funcţii de răspundere. Este într-adevăr un succes.
Totul este ca o asemenea manifestare să se menţină în continuare şi să influenţeze asupra rezolvării diversele solicitări.
Am văzut într-o seară pe canalul 3 al televiziunii cum câţiva dintre politologi, economişti şi istorici criticau măsura aplicată de noul Prim Ministru, Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, un om cu o bună educaţie, şi care a semnat actul de vânzare a resursei strategice de cupru, fără să fi discutat înainte dacă era bine sau nu să se realizeze această vânzare către o firmă străină.
O asemenea acţiune criticată în mod vehement, a venit după ce de ani de zile s-a practicat sistemul de distrugere a industriei româneşti.
A fost distrusă industria de tractoare de la Braşov. Când spun a fost distrusă, înţeleg realmente distrusă, nu se mai fac tractoare, iar pe locul unde fusese fabrica de tractoare s-au clădit blocuri; acelaşi lucru s-a întâmplat cu Uzinele Timpuri noi din Bucureşti, lichidată, demolată şi acuma pe locul unde fusese întreprinderea este un teren viran, murdar.
 Dacă s-ar fi întâmplat aceasta lichidare cu Uzina care fabrica aluminium şi care încă de la înfiinţare a fost total ne-eficientă, consumând mai mult decât producea şi vindea, încă ar mai fi existat o justificare, dar să se procedeze cu întreprinderi care ajunseseră nerentabile şi care în loc să se găsească soluţii de eficientizare să fie scoase la mezat şi la nişte preţuri derizorii, (zăcămintele de cupru de exemplu, în valoare de peste 5 miliarde euro, vândute la valoarea de circa 46 milioane), poate fi socotită ca o adevărată crimă care duce la subminarea economiei româneşti şi v-a afecta economia ţării, pentru mulţi zeci de ani de acuma înainte.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu baza maritimă a României şi cu industria energetică şi încă cu multe altele.
Asemenea probleme grave, sunt criticate cu glas tare; problema care se pune este dacă asemenea critici sunt ascultate, luate în seamă şi căutate soluţiile optime de rezolvare pe baza unor dezbateri în Parlament sau al unor largi discuţii de masă.
Un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea şi despre care am aflat de la o rudă apropiată, este introducerea şi folosirea sistemului medical de urgenţă (SMURD), realizat de către Doctorul Raed Arafat, un om de iniţiativă şi un doctor de excepţie.
În 1990 dr. Raed Arafat şi-a început “aventura” SMURD, cu maşina personală cu girofar, pe care scria „Medic”. Astăzi, maşinile roşii inscripţionate cu SMURD înseamnă mii de vieţi salvate şi destine renăscute. În 1990 viaţa doctorului Arafat era ca o adevărată cursă cu obstacole, astăzi este o emoţionantă poveste despre sacrificiu, determinare şi dragoste de oameni. Salvezi o viaţă, salvezi o lume. Acesta este crezul doctorului Raed Arafat.
 Pentru foarte mulţi oameni care în timpul regimului Ceauşescu se confruntau cu nevoia folosirii serviciului de urgenţă, serviciul SMURD este ca o adevărată poveste ireală. Pe vremea aceea când dădeai telefon la urgenţă prima întrebare era câţi ani aveţi ?. Dacă spuneai adevărul: 70 sau 75, riscai să ţi se închidă telefon şi puteai să mori fără a avea acces la serviciul de urgenţă.
Mass-media afirmă fără nici o exagerare că “oamenii din sistemul medical de urgenţă, cei de la SMURD şi de la Pompieri, care stau cu arma la picior zi şi noapte, pentru a sări oricui în ajutor, sunt eroii vieţii de zi cu zi”.
Astăzi, acest doctor este minunea ţării. Jos pălăria în faţa unui asemenea om cu o asemenea comportare profesională şi cu enorme rezultate.
Concret, SMURD se implică în tot felul de accidente rutiere, explozii, accidente de muncă, stările de inconştienţă, suspiciunile de infarct, insuficienţele respiratorii acute şi accidente cu multiple victime.
*
Cu toate aceste aspecte pozitive şi negative pe care le-am remarcat pot spune că am avut o enormă bucurie să colind din nou prin Capitală.
Cu ochii unui aşa zis critic obiectiv, cred că oraşul Bucureşti va arăta din nou ca un oraş frumos şi civilizat cam peste 15 sau 20 de ani.
 S-ar putea să fie şi mai devreme, această evoluţie depinzând şi cei din conducerea ţării şi a oraşului, întrucât  oraşul Bucureşti ca şi alte oraşe din ţară, are oameni muncitori, are arhitecţi şi urbanişti cu mult talent şi mult bun gust. Ceea ce îi trebuie sunt banii necesari proprii sau din investiţii străine. Nu e nimic rău în folosirea unor investiţii străine, ceea ce se face rămâne ţării şi  oraşul Bucureşti devine un oraş frumos, european, care va atrage turişti şi locuitorii lui vor putea beneficia de un oraş pe care şi acuma îl iubesc dar cu care se vor putea mândrii în faţa întregii lumi.
Oraşul Bucureşti a avut un trecut frumos; Micul Paris, va devenii din nou un centru urban elegant şi atrăgător. Ceea ce îi trebuie este timp şi banii necesari.
 Ce mi-aş dori este ca la următoarea vizită să văd multe dintre aspectele negative rezolvate şi  oraşul Bucureşti din nou înfloritor.

Dr. Alex Berca - USA
Aprilie 2012

Dr. Alex Berca – Despre o nouă apariţie editorială: “Geopolitica României”


 Dr. Alex Berca – Despre o nouă apariţie editorială:
Geopolitica României”

  Editura Top Form din București a publicat în colecția de studii “GeoPolitica”  lucrarea Geopolitica României, autori: Dr. Vasile Simileanu şi Dr. Radu Săgeată.
Pentru prima dată după mulți ani de confuzie, rețineri şi de ce să nu recunoaștem, de frică de a spune anumite adevăruri despre poziția şi rolul României în contextual social-economic și în special în cel politic internațional, astăzi avem bucuria de a avea la dispoziție o lucrare amplă despre evoluția în timp şi mai ales în spațiul internațional a locului strategic al României.
Ampla lucrare (de peste 400 de pagini), are nota şi valoarea reală a unei enciclopedii ce prezintă România nu numai prin prisma poziţiei ei geografice în limitele dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră ci mai ales prin prisma locului ei în cadrul geopolitic internaţional.
  Cei doi autori prezintă în mod detaliat confruntarea dintre concepţia ştiinţifică actuală a geopoliticii şi cea a literaturii politice dinainte de 1989 când această ştiinţă era discreditată, socotită ca o concepţie reacţionară şi chiar etichetată ca fiind fascistă.
  Demonstrarea prezentei actuale a României în rândul țărilor cu un mod democratic de comportament social se bazează pe o multitudine de documente faptice şi pe diverse statistici care reflectă diverse aspect geografice, istorice precum şi pe cele ale aplicării unor strategii politice.
  Pe această cale autorii au putut evidenția succesul şi aportul la dezvoltarea științei şi culturii mondiale.
Structura acestei lucrări urmărește evoluția României pornind de la geoistoria locului etnic românesc, continuând cu bazele teoretice şi metodologice ale geopoliticii în general şi ale României contemporane în mod special, marcând elementele definitorii ale spațiului etnic românesc şi tensiunile geopolitice etnico-confesionale.
Trecând în revistă evoluția istorică şi  geopolitică a României în contextul tuturor evenimentelor ce au avut loc pe parcursul a mii de ani, în care poporul roman şi-a scris cu litere de foc întreaga istorie în confruntări cu diverse puteri ca au dominat-o şi i-au impus cu forţa o anumită politică şi o anumită dezvoltare, autorii confirmă că în final poziţia prin care se impune în prezent România pe plan mondial, este aceea a unei ţări ce face eforturi de aş menţine o înaltă demnitate şi de asigurare a unei vieţi cât
mai îndestulătoare la nivelul întregii naţiuni.
Lucrarea Geopolitica României, scrisă într-un mod deosebit de clar include un bogat instrumentar faptic, statistici naționale şi internaționale, grafice precum şi o mulțime de hărţi originale create de către autorul Dr. Vasile Simileanu.
  Prin modul de prezentare lucrarea se adresează unui cerc larg de cititori începând cu specialiştii politologi, cercetătorii acestui domeniu, profesori universitari, studenții din cadrul institutelor cu profil social-politic şi economic şi oricăror persoane interesate de această problematică deosebit de variată şi deosebit de actuală.
Autorii acordă un loc deosebit locului României în cadrul geopoliticii eurasiatice.
Lucrarea se încheie cu analiza diferitelor forme de participare şi structurile de cooperare euroatlantice în care sunt incluse printre altele: Uniunea Europeană, Uniunea Europei Occidentale, Eurocorps, Euroregiunile de Cooperare Transfrontaliere ş.a.
Lucrarea Geopolitica României posedă o Anexă care adaugă o bogăție informațională unică.
Dr. Alex Berca
Annapolis, MD

miercuri, 11 aprilie 2012

Liviu Florian Jianu - MĂMĂLIGĂ CU UNTURĂ


MĂMĂLIGĂ CU UNTURĂ

-         Ce ai face, Marina, dacă ai avea toţi banii de pe pământ?
-         Mi-aş cumpăra de ei gumă de mestecat!

Dumnezeu e bun, dar nu şi nătâng.

Dumnezeu e perfect doar în mintea celor schilozi sufleteşte. În mintea celor întregi la suflet, e uman.

Cine n-are memorie, e trişat de viitor.

Poţi judeca măreţia unui popor, după felul in care ocroteşte animalele, şi îi este indiferentă viaţa oamenilor.

Poţi să fii Iov, sau poţi să fii soţia, copiii, şi animalele lui Iov.

O pildă bună scuză pagubele colaterale.
-         Ce fac iubeii, după moarte?
-         Dragoste!

-         Când dă Dumnezeu faliment?
-         Când cer despăgubiri, iubeii…

-         Cu ce poţi fi comparaţi iubeii?
-         Cu Universul în expansiune…

Dumnezeu a creat întâi iubeii, apoi a zis:
“Să se faca Lumină!”
Era prea târziu…

O jumătate de adevăr este mai convingătoare decât o jumătate de minciună.

Coşmarul iubeului: să plătească la judecata de apoi pentru lumea toată.

7-8-10 aprilie 2012
Jianu Liviu-Florian 

Baladă simplă

L-am cătat pe Dumnezeu,
Şi târziu, la o răscruce,
L-am găsit mereu, mereu,
Răstignit în veci, pe cruce…

“Dă-te, Doamne, dă-te jos,
Ca să facem Rai, sub soare!”
“Cum e Raiul, frăţioare,”
mi-a răspuns, tânjind, Hristos,
“Pentru voi, de nu mă doare?”

“Dar rămâi atunci cât voi,
Numai lasă-ne cu Tine,
Să ne doară şi pe noi,
Doar să fie-n Rai, mai bine!”

“Doar să fie-n Rai, copii,
Doar să fie-n Rai, părinţi,
Să scobori, când vei voi,
Bun al celor buni, şi sfinţi !”

 L-am cătat pe Dumnezeu,
Şi târziu, la o răscruce,
L-am găsit mereu, mereu,
Răstignit în veci, pe cruce…

10-11 aprilie 2012
Jianu Liviu-Florian


COVRIGEI CU PUFULETI
 
Fiecare om este un rege, şi fiecare rege este un om.
Dacă fiecare zi a vieţii este un banchet, fiecare secundă a ei este un valet.
Ca să fie Dumnezeu, până şi Dumnezeu a trebuit să fie om.
Omul este casa lui Dumnezeu. Depinde numai de om, să nu o părăsească.
Părintele Arsenie Papacioc: “Cine fuge de jertfă, fuge de Dumnezeu.”
Fericit cel care zboară, urmându-l pe Dumnezeu. Dar mai fericit cel  cu aripile tăiate, care  se târăşte, urmându-l.
Când clar-văzătorul nu vede adevărul  zilei, cum ar putea să pătrundă taina nopţii?
Mila este mai puternică decât dreptatea.
Fiecare cădere şi ridicare te învaţă ce să faci ca să nu mai cazi şi a două oară, din acelaşi motiv, cel puţin.
Blaga  scria că sfinţii din Rai se încălzesc la flăcările focului în care ard păcătoşii din Iad. Voiculescu scria că, în clipa în care păcătoşii vor fi daţi focului Iadului, primii care vor cere să facă schimb de locuri cu ei, vor fi sfinţii din Rai.
Am întâlnit odată o fiinţă netrupească, care mi-a trecut prin uşă, m-a privit în faţă, şi mi-a intrat  în casă. Poate că a fost un inger. Poate, un demon. Poate a fost  sufletul meu, travestit, reîntors acasă.
 
-         Ce se află dincolo de limitele peste care Universul se dilată?
-         Nimic!
-         Adică mai este  ceva!...
 
11 aprilie 2012
Jianu Liviu-Florian