Al.
Florin ŢENE: ,,Memoria Inimii-30 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj“
Deșirând timpul de pe mosorul vremii îmi aduc aminte
secvențe din perioada premergătoare evenimentelor din 19-29 decembrie
1989, dar și din participarea mea la Revoluția din Cluj-Napoca.
Despre aceste evenimente am scris o carte “Memoria
Inimii- 15 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj “ apărută la
Editura Etno-Graph, 2004. Acest volum conține fotografii făcute de
mine din timpul evenimentelor, dar și manuscrisul meu pe care l-am răspândit în
cutiile poștele de pe strada Horea, unde locuiau cei mai mulți milițieni și securiști,
în luna octombrie premergătoare
congresului al XIV –lea PCR din noiembrie.
În cadrul serviciului meu, a trebuit să mă deplasez cu
ARO, proprietatea întreprinderii la
care lucram, până la Dej să ducem câteva piese la IAS Dej, având ca șofer
pe Ion Fărcaș. La întoarcere se făcuse întuneric. Nici stele nu erau
pe cer. Norii întunecați învăluiau pământul
ca o tristețe. La jumătatea drumului dintre Dej și Gherla mi-a
venit ideea să scriu pe asfalt un manifest împotriva lui
Ceaușescu.
„-Ioane, ai o vopsea albă? Sau de orice
culoare?
-Nu am tovarășe șef! Am o cutie cu aracet rămasă de
la CAP Mociu de ieri. Am uitat s-o predau.
-Oprește mașina !Ai să vezi ce fac…”
Era întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Pe drum nu
trecea nimeni. Câmpul se întindea cât vedeai cu ochii pierzându-se
în întuneric. Undeva departe se vedeau câteva luminițe. “Probabil era
un pâlc de case”. Mi-am zis în gând. Am luat cutia cu aracet, șoferul
a avut o pensulă, spre norocul meu, nouă. Cu acest instrument,
înmuind pensula în cutia cu aracet, am scris pe asfalt fraza:
JOS CEAUȘESCU ! În câteva minute am terminat, și urgent ne-am urcat în mașină,
demarând.
După câteva zile un șofer venind de la Dej la
întreprinderea la care lucram, ne-a spus că miliția și securitatea caută
disperați pe cel care a scris un manifest pe asfalt. După evenimentele din
decembrie 1989, prin anul 2000, pictorul de biserici Gâtu, din Dej,
mi-a spus că l-a chemat securitatea să studieze grafologia scrisului. Au
fotografiat din toate direcțiile și au pus soldații să șteargă. Aceștia s-au
chinuit mult să îndepărteze scrisul cu șpaclul. Spre norocul meu că
nu am fost descoperit. Un colonel de securitate, după revoluție, mi-a spus că
dacă eram prins mă împușca cu mâna lui.
Ascultând postul de radio Europa Liberă m-am
convins că în curând și la noi va cădea comunismul și dictatorul Ceaușescu.
La Cluj-Napoca revolta “Plutea în aer “încă din vara
anului 1989. În perioada aceea am răspândit manifeste în cutiile poștale,
aproape în majoritatea cartierelor. Împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene
am scris la revista “Flacăra “ să nu mai laude pe Ceaușescu care ne înfometează. Scrisoarea a
ajuns la Securitate și am fost anchetați de colonelul Velea,
care după revoluție, în anul 1992, și-a cerut scuze,
spunând că așa îi era serviciul. Tot atunci am răspândit afișe în
cartierul Mănăștur, în care rugam persoanele să-și manifeste solidaritatea
cu protestele doamnei Doina Cornea, aprinzând lumânări la balcoane și în
ferestre. Manifestele le-am scris la mașina de scris Optima, fiindcă cealaltă
mașină de scris Kappet era înscrisă la Securitate în urma scrisorii către
revista “Flacăra”.
În ziua de 21 decembrie, la servici și pe străzi oamenii
vorbeau în șoaptă despre cele întâmplate la Timișoara., știri aflate
de la Europa Liberă. Chiar în ziua aceea, am plecat de la service, având
treburi de serviciu la Bancă și întâmplător m-am întâlnit cu
scriitorul Constantin Zărnescu, redactor la revista “Tribuna “, unde lucra și
soția mea. Simțind că ceva se va întâmpla, aveam asupra mea aparatul
de fotografiat marca Pussed M-1000 cu care am făcut fotografii pe care le-am
publicat în cartea publicată în anul 2004. În fața restaurantului
“Ursus” am discutat despre ce s-a întâmplat la Timișoara. I-am povestit că în
urmă cu o noapte am fost de serviciu, împreună cu paznicul, să păzim
întreprinderea BATMA 12 Cluj. În timpul nopții, la o mașină de scris a
întreprinderii am scris 20 de manifeste pe care le-am
distribuit paznicilor și ofițerilor de serviciu la întreprinderile de
lângă instituția noastră: CUG, Sinterom, Unirea 2 și Politehnica. În
manifest rugam sindicaliștii ca a doua zi să iasă la miting în centrul orașului.
Probabil, și urmare a demersului meu, a doua zi pe 21 decembrie
coloanele de muncitori de la CUG, Sinterom, Tehnofrig, Metalul Roșu, IMMR,
Fabrica de Mașini de Rectificat, și din alte unități industriale și
economice, studenții din Centrul Universitar Cluj au ieșit neînarmați,
pentru a-și revendica dreptul la demnitate umană, pentru care mulți
au plătit cu viața în Piața Unirii. În ziua de 22 decembrie, jertfa
lor de sânge a fost răscumpărată prin triumful libertății.
Pe la ora 15, pe când eu eram în cafeneaua Arizona, așteptând soția să
iasă de la redacție, am văzut pe Călin Nemeș că făcea propagandă la trecători
să stea pe loc, să participe la miting.
„-Vin și
muncitorii de la GUG și alte întreprinderi!” striga Nemeș.
Un milițian a venit la noi și ne-a spus să circulăm.
„-Suntem împotriva
circulației!”, a strigat Călin Nemeș.
Ne strânsesem, cincisprezece persoane. Am început să
cântăm “Deșteaptă-te române “. Încet, încet grupul nostru a crescut.
Eram, aproximativ, 50 de persoane. În Piață ajunseseră și soldații
conduși de căpitanul Dando. Văzând că forțele de ordine nu vin spre noi, ne-am
dus noi către ei. Eram, totuși, o mână de oameni. Soția văzându-mă de
sus, de la “Tribuna” a strigat la mine.
„-Florin, Florin,
vedeți că mai vin soldați ! Ne-a telefonat de la Comitetul Județean
de Partid.” În momentul acela pe lângă umărul soției a zburat pe fereastră
un portret al lui Ceaușescu.
„-Bravo! Bravo!
Tribuniștilor!”, am strigat cu toții.
În acel timp, Călin Nemeș care avea un fular alb ce
simboliza libertatea s-a dus în fața soldaților la intersecția străzilor Napoca
și Universității. Soldații, în grupuri de câte zece, se postaseră la fiecare
intersecție, interzicând accesul la fiecare intrare în piață. Călin Nemeș s-a
urcat pe o mașină și a început să strige.
„-Oameni buni, am
o fetiță de doi ani și nu mi-e frică, de ce nu vreți să mă ajutați?”
În fața trupelor înarmate, s-a deschis la cămașă și a
zis:
„-Trageți
în mine!”
Totul se petrecea în fața Librăriei Universității.
Călin Nemeș era însoțit de prietenul său Lucian Matiș-artist plastic.
În momentul acela Călin Nemeș a îngenuncheat în mijlocul străzii rugând
trecătorii să participe la proteste. Am îngenuncheat și eu cu palmele
împreunate a rugăciune. O parte din soldați s-au repliat în fața Agenției de
voiaj. Soarele își arunca razele pieziș.
În momentul acela s-a tras asupra lui Călin Nemeș.
Nu îmi venea să cred că armata populară, a neamului nostru, trage asupra
poporului. Tânărul actor a căzut. Am crezut că este mort.
Nu se mișca. Oamenii de pe trotuar au început să urle. Să
strige.
„-Salvarea!
Salvarea!”
După un timp a venit Salvarea de pe strada Horea și l-a
luat. Atunci mi-am dat seama că prietenul trăiește, fiindcă mișca. Prietenul
actor era cel care mi-a recitat poezia „Vocea pământului” în timp
ce protesta:
„Ecoul, ecoul
sunteți voi,
și vă întoarceți la mine eroi
rămânând undeva
între ce sunteți și veșnicia mea.”
Ca niște fluvii ce se revărsau în mare, veneau spre
Piața Unirii muncitorii din toate fabricile Clujului.
Se auzeau dinspre Hotelul Astoria împușcături, dinspre
Fabrica de Bere rafale de arme automate.
Soția a coborât de la redacție și am plecat pe jos spre
cartierul Mănăștur, unde locuim. Se înserase. Mergeam pe străzi lăturalnice,
fiindcă ne așteptau acasă doi copii care veniseră de la școală.
A doua zi, pe 22 decembrie, n-am mai fost la
servici, pe străzile Clujului se striga “Jos Ceaușescu “, “Ceaușesc
cine ești? Criminal de Scornicești! “ Mergând pe strada Moților, fiindcă nu
circulau troleele, am văzut în două curți cadavrele a doi eroi împușcați de
soldații de la cazarmele din Florești. Oamenii, revoltați, și înmărmuriți de ce
vedeau mergeau spre centrul orașului. Ajuns în fața Bibliotecii Universitare
m-am alăturat celor care strigau “ Jos criminalul!“
Întâlnindu-mă cu un prieten am
aflat de la el că generalul Milea s-a împușcat. Mi-am zis în
gând: “S-o creadă mutu! “
Ajuns în fața Județenei de Partid am văzut
tancurile armatei împodobite cu tricolorul. Armata trecuse de partea
noastră.
În sfârșit, vocea Doinei Cornea se auzea la
microfonul scos din Catedrală.
„-Trageți clopotele să sune eliberarea
noastră!”
…Și clopotele au răsunat cu bronzul lor galben peste
burgul ce începea să se elibereze. Era sunetul acela înălțător care a sunat în
istorie, fie la urgie sau la îndemnul pentru a se descătușa energiile comunității
românești.
Așa a răsunat și atunci, în 22 decembrie, clopotele
Catedralei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca, semn de izbândă și început
de drum, drumul spre democrație, spre Europa civilizată.
O parte din prietenii cu care am fost la Revoluția
clujeană nu ne-am făcut dosar de Revoluționar, considerând că am luptat atunci
pentru libertatea poporului și nu pentru recompense.
După ce a ieșit din spital Călin Nemeș, s-a
întâlnit cu soția mea pe strada Universității, mergând spre redacția
Tribuna, unde lucra.
„-Felicitări dragă
Căline! Ești un erou!”
-Vorba soțului dumneavoastră, Al. Florin Țene
într-o poezie pe care am recitat-o la Teatrul Național:
“Timpul își tocește
coatele pe noi
Dintr-un gest aiurea
Devenim eroi… “
După ce evenimentele au mers spre un făgaș normal,
am scris la mașina de scris Kappet, martoră a multor scrieri ale mele
împotriva regimului criminal-comunist, poezia “Veșnicia ca dor definitiv
“, pe care am compus-o ascultând tăcerea lângă monumental
de la kilometrul 0 “Stâlpii împușcați. “
„Doamne, când a trecut atâta vreme
Din clipele, acelea,
eroice și grele?
Eroii noștri ajunși
standard și steme,
Veghează astăzi din
lumina unei stele.
Doamne, când a trecut
atâta timp?
Ca arborii retezați în
două
Eroii noștri poartă pe
umeri noul Olimp
Și cerul libertății cu
sclipiri de rouă.
Ninge arhaic peste
Cluj, peste morminte,
“Stâlpii împușcați”
vibrează a dor,
Tinerii noștri rămân în
cuvinte
Ne pun aripi de vise
pentru zbor.
Ninge ca în balade
peste burgul tăcut
Peste monumentele de
bronz și plânge
Frigul iernii ce-i este
armă și scut
Când zăpada păstrează
amintirea sclipirilor de sânge.
Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază
Cum înțelepciunea în
taina lui Iisus
În acest mileniu,
rotund, în amiază
Crucea noastră, prin
ei, urcă mai sus.
În drumul meu de faptă
pe poteci de gând
Mă întorc la voi,
cuvânt fără hotar,
Cum se întoarce roua în
iarbă lăcrimând
Și-n dorul ei de casă,
corabia de far.
Vă plâng mamele,
logodnicele și frații,
Sevele toamnei în lut
pe dedesubt,
Și ochii ațintiți în
viitor ai unei nații
Lanțurile dictaturii cu
voi le-au rupt.
Ninge peste Cluj cu
ambiguă lumină,
Noi vărsăm ochii
înapoi,
Închiși în sine ca seva
în tulpină
Cum moartea naște
dintre noi eroi.
Din eroismul vostru,
vecin cu învierea,
Ne bucurăm de libertate
și selectiv
Lăsăm mileniu să ne
lumineze tăcerea
Când veșnicia voastră
e-un dor definitiv.
Se aude timpul cum
dreptate cată
În lumina bronzului ce
tot suie,
Eroii cu dalta
dragostei de țară, dintr-odată,
Se cioplesc în noi veșnică
statuie.”
MEMORIA CLIPEI
Imagini
mai grăitoare decât cuvintele
Al.Florin ŢENE