Dr. Alex Berca – Oraşul Bucureşti de astăzi

Dr. Alex Berca – Oraşul Bucureşti de astăzi (Jurnal de călător)

Două evenimente deosebite m-au adus la sfârşitul lunii martie a.c. la Bucureşti: pe deoparte aniversarea zilei de naştere a surori mele octogenare şi lansarea unuia din cărţile scrise şi editate în România în urmă cu câteva săptămâni.

Este deosebit de interesant pentru un călător să ajungă din când în când în locuri pe unde a mai umblat. În felul acesta are posibilitatea să compare, să aprecieze sau din contra să remarce unele aspecte mai puţin plăcute sau poate nedorite.

În afara bucuriei de a fi din nou în oraşul în care m-am născut, unde am copilărit şi unde părinţii şi dascălii din clasele primare, din liceu şi apoi din universitate mi-au deschis ochii minţii şi m-au învăţat cum să privesc şi să înţeleg diversele aspecte ale vieţii care m-au înconjurat şi pe care le-am trăit, zeci de ani, înainte de a pleca în Statele Unite, am avut sentimentul că nu sunt un turist străin ci acelaşi om, care parcă nu a lipsit nici o zi din viaţa şi atmosfera acestui oraş de care am fost legat sufleteşte şi pe care l-am iubit întotdeauna.

 Un asemenea simţământ l-am încercat şi în urmă cu cinci ani când am mai fost aici şi l-am avut şi acuma când am ajuns din nou.

 Din momentul în care am ieşit din avion bucuria revenirii în Capitala ţării şi curiozitatea de a vedea ce mai e nou m-au însoţit tot timpul.

 Dacă în urmă cu 5 ani am apreciat că se realizase un lucru bun în dezvoltarea aeroportului Otopeni, poarta principală de intrare pe calea aerului, acuma am fost realmente impresionat de aspectul acestei porţi principale a oraşului Bucureşti.

Primul contact cu aeroportul Otopeni, pentru oricine ajunge aici este de bun augur. Prima impresie este deosebit de plăcută, să vezi un aeroport mic (comparativ cu alte aeroporturi cum ar fi cel din Londra, din Frankfurt sau din alte colţuri ale Europei), dar curat, bine organizat şi cu personal de serviciu binevoitor pentru a te îndruma cu un sfat bine venit.

Impresionant !

În faţa ieşirii din aeroport, o linie lungă de taxiuri care îşi oferă imediat serviciile cu maşini curate şi nu cum erau în urmă cu cinci ani, multe din ele ruginite, realmente nişte rable.

În afara taxiurilor, curse de autobuze care pentru o sumă convenabilă de câţiva lei te duc până la Piaţa Unirii, într-un mod rapid şi civilizat.

Drumul de la aeroport spre centrul oraşului, nu mai are gropile pe care le-am simţit din plin în urmă cu cinci ani; privind pe geamul maşinii am văzut noi clădiri, unele finisate, altele în plină construcţie alături de o rampă ce facilitează circulaţia maşinilor. Am fost impresionat şi de numărul mare de firme de vânzări de automobile.

 Este un fapt impresionat, în bine!

 De la Muzeul Antipa spre Academia de Ştiinţe Economice (ASE), impresia nu mai este la fel de plăcută când vezi multe clădiri care sunt părăsite şi arată deosebit de rău; coşcovite, murdare, în plină păragină şi purtând pe zid sau pe gardul casei placarde pe care scrie DE VÎNZARE.

Stau aşa de mult timp; nu le cumpără nimeni, pentru că în halul în care sunt ar fi nevoie de mulţi bani pentru eventuala reparare . Aceste imobile cândva frumoase construite în perioada dintre cele două războaie mondiale după stilul de arhitectură francez, au fost luate în urmă cu mulţi ani în urmă, de către guvernul comunist de la proprietarii lor şi date în folosinţă unora dintre nomenclaturişti. De ce nu?: burghezia trebuia distrusă, trebuia să i se ia tot ceea ce poseda: clădiri, fabrici, ş.a.m.d. Aceste clădiri erau frumoase, spaţioase, excepţional locate, la câteva minute de Academia de Ştiinţe Economice (ASE) - pe bulevardul fost Ana Ipătescu.

 După Revoluţie, guvernul a decis restituirea lor proprietarilor. Unii dintre aceştia au murit, s-au au plecat din ţară. Urmaşii acestora ori nu au bani, ori nu-i mai interesează să mai posede asemenea clădiri.

 Asemenea clădiri părăsite sunt înşirate una după alta şi arată foarte urât pe unul din traseele frumoase ale capitalei.

 De la ASE spre Universitate, tot Bulevardul Magheru, îţi dă senzaţia realmente de bâlci. Zeci de prăvălioare mici, fiecare cu o altă activitate comercială: în unele se vând haine, în altele se cumpără aur, în altele se tranzacţionează schimbul valutar,în altele se vând covrigi sau gogoşi sau mai ştiu eu ce. Și acest aspect îl vezi pe ambele părţi ale bulevardului. Fiecare şi-a făcut o firmă şi o vitrină cum a putut, dar nu are nici o estetică, nici un aspect unitar şi strică aspectul acestui bulevard frumos din centrul oraşului.

 Cei ce trec zilnic prin faţa acestor prăvălii s-au obişnuit probabil cu imaginea lor ca şi cu unele colţuri murdare şi cu graffitti-urile de pe ziduri şi parcă nu îi mai deranjează, dar pentru cine vine din afară imaginea nu este dintre cele mai plăcute.

 Pasajul de la Universitate, nici în urmă cu cinci ani şi nici acuma nu arată mai bine. Chiar la coborârea în pasaj, în faţa Universităţii, un grilaj pus pentru eventuala scurgere a apei când plouă, a fost spart şi acuma lipseşte complet. Este o gaură, în care dacă nu eşti atent poţi cădea şi să-ţi rupi piciorul.

 Vis-a vis de Universitate, în spatele statuilor se construieşte şi va fi gata cândva un parcaj subteran pentru automobile. Deocamdată, ca pe oricare şantier este zgomot, mizerie şi praf; dar se lucrează şi când va fi gata, cred că va fi de mare folos bucureştenilor.

Muzeul Municipiului Bucureşti în fostul Palat Sutu, din exterior dă impresia de păragină. Nu am fost înăuntru. Sper că îşi mai păstrează aspectul şi valorile muzeistice, dar din exterior nu are aspectul care să te îmbie să intri în muzeu. La acest aspect se mai adaugă şi un afiş mare, rupt şi murdar pe care scrie INSTRUMENTE DE TORTURĂ din evul mediu.

Cât de atrăgător poate fi acest aspect realmente mizerabil al exteriorului acestui muzeu şi cu acest afiş murdar, este foarte discutabil.

Vis-a vis, Spitalului Colţea i s-a renovat faţada şi arată civilizat. Este o realizare bună, dar în contextul general cu ceea ce este de jur împrejur este ca o bijuterie într-un coş cu gunoi.

Am înţeles că nu se poate face totul deodată, dar poate că ar exista o listă de priorităţi de care Consiliul de conducere al Oraşului Bucureşti ar trebuii să o discute cu urbaniştii responsabili ai acestei zone.

Mergând pe jos mai departe pe acelaşi trotuar, de la Muzeul Municipiului Bucureşti spre Sfântul Gheorghe ajungi la intersecţia cu strada Doamnei unde în urmă cu mai mulţi ani era şi clădirea Ministerul Comerţului Interior.

Clădirea ministerului, vis-a vis (în diagonală de Biblioteca Centrală de Stat) părea în urmă cu ani de zile, cel puţin din exterior, acceptabilă, din punct de vedere arhitectonic.

Astăzi, fiind în pericol de dărâmare, datorită riscului seismic, a fost părăsită.

Ministerul şi-a primit o altă locaţie, iar clădirii i s-au montat pe faţadă nişte drugi mari de fier care s-o mai susţină; pe faţada principală are o placardă prin care se atrage atenţia celor care circulă pe acolo de riscul (pe cont propriu)de a nu trece pe trotuarul de lângă clădire fiind în mare pericol de accident datorită dărâmării.

Clădirea aceasta ca şi încă multe altele din Bucureşti, poartă un semn „Cercului roşu”, care indică că este destinată DEMOLĂRII.

Ideea de demolare a acestei clădiri ca şi a altora similare din apropiere, nu este rea, este chiar lăudabilă, întrucât strada Doamnei devenise de mult timp mult prea îngustă şi cu greu putea asigura o circulaţie normală pentru maşini şi pietonii.

Când se va demola clădirea fostului minister şi când se va aranja toată strada, încă nu se ştie dar deocamdată clădirea aceasta destul de mare planează deasupra celor ce circulă pe lângă ea ca sabia lui Damocles.

Frumuseţea unui oraş ca Bucureşti este data şi de ornamentarea lui cu diverse statui. Sper că atunci când totul se va mai curăţa vor apare din nou unele dintre statuile care au fost dislocate, ele reprezentând figuri ale unor personalităţi ce probabil îi deranjau pe cei din conducerea ”superioară” comunist a ţării. Asemenea statui probabil erau considerate o “ruşine naţională”. Nu era în concepţia comunistă să menţii statui ale unor personalităţi din istoria ţării. La timpul acela foarte puţin se vorbea de istorie. Totul începuse odată cu 23 August 1945 şi continua cu marile realizări ale comunismului şi ale epocii de aur. Ceea ce fusese înainte de 23 August, chiar şi în cărţile de istorie se limita la un număr restrâns de pagini; nu mai avea valoare! Într-un volum relative gros al unei cărţii de istorie majoritatea paginilor erau dedicate evoluţiei de după 23 August, ceea ce fusese înainte de acest eveniment era prezentat printr-un scurt rezumat.

În fine, revenind la circulaţia în Bucureşti, am fost impresionat de numărul mare de automobile particulare care circula în prezent.

 Văzusem acest lucru şi cu câţiva ani în urmă, dar majoritatea automobilelor erau vechi, murdare, ruginite. Ce să mai discutăm, era un adevărat spectacol de maşini uzate.

 Guvernul a introdus un program numit “RABLA”, prin care se acordă unele avantaje financiare încurajatoare celor care sunt dispuşi să-şi înlocuiască maşinile vechi cu maşini noi.

 Rezultatul pozitiv al unui asemenea program se vede cu uşurinţă. Sute sau chiar mii de maşini noi de toate tipurile (diverse mărci şi modele de automobile occidentale sau Dacii moderne) au luat în mare proporţie locul celor uzate.

Cu toate că preţul benzinei nu este ieftin, (fiind diferit de la o staţie de benzină la alta, iar de la 8 Martie 2012, de exemplu, MOL si Lukoil - două din numărul mare de companii străine care sunt prezente pe piaţa română a resurselor de petrol, au scumpit carburanţii pentru A CINCEA OARA în numai câteva luni), posesorii de automobile folosesc maşinile în mod intensiv.

 De un real folos în transportul în comun în Bucureşti este oferit de serviciul metroului care circula pe trasee destul de lungi pe patru magistrale şi care în prezent îşi mai extinde traseul lucrându-se la o nouă arteră în spatele Academiei Militare. Este un mijloc confortabil şi cred destul de convenabil pentru un număr foarte mare de locuitori.

Am avut ocazia să văd şi noile tramvaie, care circulă pe anumite trasee prin Bucureşti, de exemplu le-am văzut pe cele de pe Vitan care merg spre Ștefan cel Mare. Sunt curate, civilizate şi constituie un ajutor important pentru bucureşteni.

Un prieten cu care vorbeam despre mijloacele de circulaţie în Bucureşti îmi spunea că s-au introdus şi autobuze cu etaj (de tipul celor ce circulă la Londra) şi sunt destinate pentru turişti sau pentru cei ce vor să facă tururi ale oraşului.

Ideea mi s-a părut excepţională şi cei care au avut-o ca şi cei care au dus-o la realizare merită felicitări.

Nu acelaşi lucru aş putea să spun despre Şoseaua Ştefan cel Mare care are trotuarele desfundate pe porţiuni mari în vederea introducerii unor conducte electrice sau a unor tuburi, nu ştiu exact ce, dar ceea ce am văzut este nu numai urât dar şi periculos putând provoca accidente.

Dacă ar fi în altă ţară şi s-ar întâmpla aşa ceva, sectorului de care aparţine zona amintită ar fi dat în judecată şi mai mult ca sigur ar fi obligat să plătească o sumă foarte mare drept despăgubiri.

Norocul conducerii sectorului respectiv, este că populaţia din zonă, s-a obişnuit cu o asemenea imagine şi cu un asemenea risc şi nimeni nu spune un cuvânt.

 Un mare succes l-a înregistrat  oraşul Bucureşti în privinţa aprovizionării cu diverse produse; începând cu cele alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier, materiale de construcţii destinate nevoilor curente ale locuitorilor şi multe altele.

Nu cred că cineva se poate plânge de faptul că nu există alimente suficiente.

 Câteva molluri frumoase, bine îngrijite şi cu tot felul de magazine mari alimentare şi cu alte produse au adus o îmbunătăţire radicală a aprovizionării.

 Cele mai multe produse sunt mai scumpe decât cele din Statele Unite, dar există şi acest lucru este deosebit de important. Există o mare varietate de produse, deosebit de frumos prezentate şi fiecare îşi poate cumpăra cele necesare după bugetul disponibil.

 Aici se vede că a acţionat capitalul străin care a asigurat construcţia unor asemenea molluri frumoase, civilizate ce sunt în competiţie cu unele dintre obiectivele economice similare occidentale.

 Aceste molluri sunt plasate cum este şi firesc în apropierea zonelor de blocuri de locuinţe, unde trăiesc un număr mare de locuitori ai oraşului.

 Unele dintre aceste blocuri cu multe etaje, din anumite sectoare, au mai fost renovate. Cele mai multe însă, din alte sectoare, se menţin la nivelul unor construcţii vechi, murdare care îţi amintesc de epoca şi stilul stalinist.

 Iniţial asemenea construcţii au avut un rol să-i spunem benefic de a asigura spaţiul locativ necesar pentru o populaţiei în creştere care venind în Bucureşti din zonele rurale a avut nevoie de locuinţe cu cele necesare la timpul respectiv, apa curgătoare, uneori şi apă caldă, closete în casă şi nu în curte, un confort 1, 2 sau 3 după relaţiile şi pilele care se foloseau pentru aprobările necesare pentru obţinerea repartizărilor şi ulterior după posibilităţile financiare pentru cumpărarea unor asemenea apartamente.

Totul a fost cât de cât în regulă la timpul când s-au construit, dar au trecut de atunci 40 sau 50 de ani şi ele arată astăzi foarte jalnic.

Cei mai mulţi dintre locatari şi-au închis balcoanele; fiecare cu ce a putut şi cu banii pe care i-au avut, aşa că în prezent o asemenea varietate de încadrări şi în care se văd unele antene de televizor, la altele aparatele de aer condiţionat sau sunt înşirate la uscat tot felul de rufe, adaugă un aspect mizerabil la tot ansamblul blocurilor care sunt murdare, pătate, coşcovite cu aspectul unor locuinţe din periferiile oraşelor din ţările lumii a treia.

 În condiţiile crizei financiare globale care în mod firesc a afectat şi România, multe dintre obiectivele referitoare la aspectul general al oraşului au fost sau sunt amânate, iar bucureştenii cu toate că ştiu şi îşi dau seama că bugetul naţional şi al oraşului este în mare deficit, ar fi dornici să vadă terminate cât mai rapid aceste discrepanţe care nu plac nimănui, dar cu care cei mai mulţi s-au obişnuit.

 Nemulţumirea multora referitoare la diversele aspecte ale vieţii de zi cu zi a căpătat cu totul alt sens de cât a fost cu zeci de ani în urmă.

 Acuma lucrurilor li se spun pe nume. Se critică tot ce este prost; se încearcă zi de zi să se aplică principiile democraţiei. Se critică greşelile guvernului şi toate acestea la proporţii de masă, prin mijloacele mass-mediei, care nu se fereşte în nici un fel să spună lucrurilor pe nume aşa cum trebui să fie în realitate, nu cum vor actualii conducători.

Este un enorm pas făcut după 1989, cu toate că mulţi ani foştii comunişti şi securişti deţineau funcţii de răspundere. Este într-adevăr un succes.

Totul este ca o asemenea manifestare să se menţină în continuare şi să influenţeze asupra rezolvării diversele solicitări.

Am văzut într-o seară pe canalul 3 al televiziunii cum câţiva dintre politologi, economişti şi istorici criticau măsura aplicată de noul Prim Ministru, Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, un om cu o bună educaţie, şi care a semnat actul de vânzare a resursei strategice de cupru, fără să fi discutat înainte dacă era bine sau nu să se realizeze această vânzare către o firmă străină.

O asemenea acţiune criticată în mod vehement, a venit după ce de ani de zile s-a practicat sistemul de distrugere a industriei româneşti.

A fost distrusă industria de tractoare de la Braşov. Când spun a fost distrusă, înţeleg realmente distrusă, nu se mai fac tractoare, iar pe locul unde fusese fabrica de tractoare s-au clădit blocuri; acelaşi lucru s-a întâmplat cu Uzinele Timpuri noi din Bucureşti, lichidată, demolată şi acuma pe locul unde fusese întreprinderea este un teren viran, murdar.

 Dacă s-ar fi întâmplat aceasta lichidare cu Uzina care fabrica aluminium şi care încă de la înfiinţare a fost total ne-eficientă, consumând mai mult decât producea şi vindea, încă ar mai fi existat o justificare, dar să se procedeze cu întreprinderi care ajunseseră nerentabile şi care în loc să se găsească soluţii de eficientizare să fie scoase la mezat şi la nişte preţuri derizorii, (zăcămintele de cupru de exemplu, în valoare de peste 5 miliarde euro, vândute la valoarea de circa 46 milioane), poate fi socotită ca o adevărată crimă care duce la subminarea economiei româneşti şi v-a afecta economia ţării, pentru mulţi zeci de ani de acuma înainte.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu baza maritimă a României şi cu industria energetică şi încă cu multe altele.

Asemenea probleme grave, sunt criticate cu glas tare; problema care se pune este dacă asemenea critici sunt ascultate, luate în seamă şi căutate soluţiile optime de rezolvare pe baza unor dezbateri în Parlament sau al unor largi discuţii de masă.

Un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea şi despre care am aflat de la o rudă apropiată, este introducerea şi folosirea sistemului medical de urgenţă (SMURD), realizat de către Doctorul Raed Arafat, un om de iniţiativă şi un doctor de excepţie.

În 1990 dr. Raed Arafat şi-a început “aventura” SMURD, cu maşina personală cu girofar, pe care scria „Medic”. Astăzi, maşinile roşii inscripţionate cu SMURD înseamnă mii de vieţi salvate şi destine renăscute. În 1990 viaţa doctorului Arafat era ca o adevărată cursă cu obstacole, astăzi este o emoţionantă poveste despre sacrificiu, determinare şi dragoste de oameni. Salvezi o viaţă, salvezi o lume. Acesta este crezul doctorului Raed Arafat.

 Pentru foarte mulţi oameni care în timpul regimului Ceauşescu se confruntau cu nevoia folosirii serviciului de urgenţă, serviciul SMURD este ca o adevărată poveste ireală. Pe vremea aceea când dădeai telefon la urgenţă prima întrebare era câţi ani aveţi ?. Dacă spuneai adevărul: 70 sau 75, riscai să ţi se închidă telefon şi puteai să mori fără a avea acces la serviciul de urgenţă.

Mass-media afirmă fără nici o exagerare că “oamenii din sistemul medical de urgenţă, cei de la SMURD şi de la Pompieri, care stau cu arma la picior zi şi noapte, pentru a sări oricui în ajutor, sunt eroii vieţii de zi cu zi”.

Astăzi, acest doctor este minunea ţării. Jos pălăria în faţa unui asemenea om cu o asemenea comportare profesională şi cu enorme rezultate.

Concret, SMURD se implică în tot felul de accidente rutiere, explozii, accidente de muncă, stările de inconştienţă, suspiciunile de infarct, insuficienţele respiratorii acute şi accidente cu multiple victime.

*

Cu toate aceste aspecte pozitive şi negative pe care le-am remarcat pot spune că am avut o enormă bucurie să colind din nou prin Capitală.

Cu ochii unui aşa zis critic obiectiv, cred că oraşul Bucureşti va arăta din nou ca un oraş frumos şi civilizat cam peste 15 sau 20 de ani.

 S-ar putea să fie şi mai devreme, această evoluţie depinzând şi cei din conducerea ţării şi a oraşului, întrucât  oraşul Bucureşti ca şi alte oraşe din ţară, are oameni muncitori, are arhitecţi şi urbanişti cu mult talent şi mult bun gust. Ceea ce îi trebuie sunt banii necesari proprii sau din investiţii străine. Nu e nimic rău în folosirea unor investiţii străine, ceea ce se face rămâne ţării şi  oraşul Bucureşti devine un oraş frumos, european, care va atrage turişti şi locuitorii lui vor putea beneficia de un oraş pe care şi acuma îl iubesc dar cu care se vor putea mândrii în faţa întregii lumi.

Oraşul Bucureşti a avut un trecut frumos; Micul Paris, va devenii din nou un centru urban elegant şi atrăgător. Ceea ce îi trebuie este timp şi banii necesari.

 Ce mi-aş dori este ca la următoarea vizită să văd multe dintre aspectele negative rezolvate şi  oraşul Bucureşti din nou înfloritor.

Dr. Alex Berca - USA

Aprilie 2012