Faceți căutări pe acest blog

marți, 15 mai 2012

A. Melian - APPEL ADRESAT NOILOR AJUNSI LA PUTERE


APPEL ADRESAT NOILOR AJUNSI LA PUTERE

Domnule Prim Ministru, Domnilor Ministri, Domnilor Fosti în Opozitie,

In ianuarie 2011, - marcat de ieșirea disperată a Românilor în stradă -publicam în revista on line “ Samanatorul”  o SCRISOARE  DESCHISA POLITICIENILOR  TARII,  avându-i ca destinatari pe d.l  T. Basescu, guvernul României și cei care-l susţineau, dar într-o bună măsură și pe toţi politicienii aflaţi în opoziţie. Dacă n-ati facut-o, va rog să citiţi acest text fiindcă astăzi, când aţi ajuns la putere, el nu și-a pierdut deloc actualitatea !
Înainte da a continua acest nou apel, aș dori să preîntâmpin o interogaţie retorică, nu de puţine ori formulată de cei aflaţi la putere, atunci când sunt contestaţi sau doar criticaţi : cine sunt ăștia ?!.. pe cine reprezintă ei ?!..  Așa a întrebat și  I. Iliescu în conflictul cu Piaţa Universităţii, și Emil Constantinescu în conflictul cu minerii și T. Basescu, de atâtea ori, dar mai ales cu ocazia ultimei ieșiri în stradă a Românilor. Rezultatele sper că vi le mai amintiţi…
In asemenea situaţii, atitudinea înţeleaptă și responsabilă este ca înainte de toate să ascultaţi și să analizaţi ceea ce se contestă ori se critică și nu cine o face. Eminescu spunea în timpul unei polemici pe o tema asemănătoare : « Dacă un nebun spune că peretele e alb, devine el negru pentru ca a spus-o un nebun ? »  Deci socotiţi că important nu este cine vă trimite acest mesaj, ci care este conţinutul lui. Iar dacă vreţi neapărat să stiţi cine-i ăsta si pe cine reprezintă ?!.., - poate și dacă are creditul moral ori competenţa s-o facă -  nu vă este dificil s-o aflaţi. Inainte de toate însă, citiţi acest apel și scrisoarea deschisă menţionataă, dar mai ales reflectaţi și acţionaţi în conformitate cu ceea ce conștiinţa, inteligenţa și datoria dumneavoastră găsesc demne de luat în consideraţie în mesajul meu . Un mesaj al dezamăgirii, al tristeţei și al revoltei,… dar în același timp un mesaj al speranţei. Tocmai pentru ca îmi place să cred că tinereţea dv., a generaţiei care este pe cale să-și asume destinul României este o premisă generoasa de a face un alt fel de politică, așa cum aţi daclarat-o de mai multe ori când eraţi în opoziţie. Bineînţeles, un alt fel de politică este un imperativ necesar dar nu și suficient. Pentru că alt fel poate fi și mai rău. Dacă vă iubiţi ţara și poporul din care faceţi parte, dacă sunteţi cinstiţi și generoși, atunci trebuie să înţelegeţi și să acţionaţi  în consecinţă. 
Atunci când ceri să fii investit cu putere de conducere, menirea ta este să-ţi slujești ţara, nu să fii slujit de ea, să-i dăruiești și să te dăruiești, nu s-aștepţi să fii dăruit, să nu uiţi nici o clipă că în vârful ierarhiei căreia trebuie să  te supui necondiţionat, nu este nici partidul, nici șeful, ci ţara, cei care te-au investit cu putere și cărora le datorezi credinţa, inteligenţa și puterea ta de făptuire binefăcătoare.
            Cea dintâi apreciere pe care doresc s-o fac se referă la înlăturarea guvernului Ungureanu a carui identitate și prestaţie au reprezentat nu doar o mare dezamăgire, ci și mărturia că din grădina de mărăcini a d-lui T. Băsescu e greu, dacă nu imposibil, să culegi o floare. Înlăturarea lui de la putere era o necesitate și un răspuns dat nemulţumirii aproape generale.
            Din păcate, venirea dy. la putere nu vă conferă nici legitimitatea, nici forţa de care aveţi nevoie pentru a face  un alt fel de politică, și îndeosebi una mai bună, una autentică. Legitimitatea o veţi dobândi atunci când veţi câștiga alegerile, iar forţa atunci când veţi înţelege că vechiul raţionament cinic scopul scuză mijloacele nu este o cheie de aur cu care deschizi, ci un lanţ ruginit care te încătușează.
            Ca aţi înlăturat guvernarea Ungureanu este o victorie, cum s-a obţinut ea  este un eșec. După ce aţi condamnat cu vehemenţă traseismul politic și UNPR ( ca formaţiune imorală și mai ales grup parlamentar fară legitimitate politica )  și pe bună dreptate, pentru că această « curvăsărie politicianistă», care durează de peste 20 de ani, este nu doar o sfidare și o insultă adusă alegătorilor, ci și un mecanism vicios, nelegiuit care falsifică și murdărește viaţa politică – aţi primit cu braţele deschise (ca să nu spun ca aţi ademenit cu « zâmbete de sirenă ») giruete ideologice și morale din arcul guvernamental, trăind sub deviza tuturor veneticilor : ubi bene, ibi patria (partidul) și aţi îndreptăţit presa să titreze cu majuscule, « MAREA IMPACARE  Ponta-Oprea ». Românul are o judecată foarte severă faţă de cei  “care ling acolo unde scuipă” și nu mai puţin severă faţă de cei care se întovărășesc cu aceștia, chiar dacă din raţiuni de conjunctură și în scop benefic.


Domnule Prim Ministru,
           
           
Este adevărat că circumstanţele în care ajungeţi la putere sunt nefavorabile, că mediul politic românesc este toxic, că presiunile cărora trebuie să la faceţi faţă sunt mari, multiple și din toate punctele cardinale, dar dacă v-aţi asumat misiunea de a face un alt fel de politică, - și subînteleg una mai bună, autentică -  atunci trebuie ca, în pofida și împotriva tuturor acestor factori maladivi, să rămâneţi credincios tablei de valori pe care aţi exprimat-o în mod public și să luptaţi cu toata energia ca aceasta să devină realitate în toate actele pe care le întreprindeţi și în toate opţiunile de selectare a echipei cu care urmează să guvernaţi.
In esenţă, se poate afirma ca v-aţi ales un guvern promiţător, cu câteva personalităţi de prestigiu a căror competenţă și experienţă reprezintă o premisă de gestionare înţeleaptă și responsabilă a ţării, până la alegeri. Dar mă întreb și vă întreb : de ce n-aţi avut tăria și onoarea de a nu vă lăsa ispitit de năravuri și moravuri pe care le-aţi condamnat și dv. de atâtea ori ?  
Sunt atât de sărace în oameni de valoare cele trei partide care formează USL ( ca să nu mai vorbesc de valorile neînregimentate politic), încât să vă asociaţi în echipa guvernamentală persoane precum  Victor Alistar, M. Diaconu (un actor remarcabil și un om politic stimabil dar din păcate având probleme cu justiţia), ca să nu mai vorbim  de Corina Dumitrescu a cărui singur merit pare a fi statutul ei de soţie a unei personalităţi politice din PSD ( între altele, șef al Comisiei parlamentare de învăţământ) ?  Decizia de a renunţa la  d-l  Alistar și mai apoi la d-na Corina Dumitrescu sunt demne de apreciat. Dar să cazi din lac în puţ, numind un alt personaj dubios în fruntea Ministerului educaţiei, în locul celei proaspăt și foarte justificat lăsată deoparte, ridică cel puţin două semne de întrebare :
1. ministerul acesta, - fundamental în orice societate modernă – este oare blestemat să fie condus, mai ales în ultimii ani, de persoane mediocre, agramate și incompetente ?
2. dacă este adevărat – așa cum aţi declarat de mai multe ori – că aveaţi constituit un guvern al opoziţiei,  calitatea și « dosarul » personajelor incompatibile pe care le-aţi propus nu vă erau cunoscute ?  Si dacă DA, nu credeţi că « rezerva dv. de cadre » este săracă, și mai ales compromiţătoare ?

Oare nu înţelegeţi cât rău vă faceţi dv., guvernului și partidelor pe care le reprezentaţi ? Oare nu vă daţi seama că cedând unor asemenea slăbiciuni, daţi apă la moară nu doar opoziţiei, ci și celor care, - discutabil, după părerea mea – au afișat la manifestările din Piaţa Universităţii sloganul  « PDL - USL, aceeasi mizerie » ?  Nu vă daţi seama că vă subminaţi credibilitatea în faţa celor pe care-i așteptaţi la alegerile viitoare să fie alături de partidele pe care le reprezentaţi ?
Si, mai presus de orice, aţi identificat cine va ocupa vidul pe care îl provocaţi în viaţa politică românească, dacă alegătorii vor ajunge la concluzia că nici dv., cei de curând ajunşi (din nou) la putere și nici cei care au fost trimiși în opoziţie, nu mai întruchipaţi o speranţă pentru viitorul României ? ( ati privit cu atenţie zâmbetul perfid al lui Dan Diaconescu, atunci când a savurat decizia justiţiei de a suspenda decizia CNA ?)
            Străduiţi-va să răspundeţi la aceste întrebări și mai ales să acţionaţi la nivelul gravităţii lor.
            Moralizarea fără rabat a vieţii politice, stârpirea corupţiei, prin eradicarea factorilor care o fac posibilă, asanarea justiţiei și domnia legii, elaborarea unei legi electorale solide care să pună capăt definitiv traseismului politic, partidelor etnice și reprezentării nedemocratice în Parlament a minorităţilor, sunt premisele care pot asigura României mecanismele și oamenii potriviţi să le mânuiască performant, în slujba ţării și a oamenilor ei. Nici creşterea economică, generatoare de bună-stare, nici reanimarea învăţământului și a sănătăţii aflate în comă, nici risipirea și înstrăinarea, uneori criminală,  a bogăţiilor ţării sau demolarea valorilor naţionale în numele unui mondialism cămătăresc, nici consecinţele crizei europene (priviţi și analizaţi cu atenţie ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în Grecia şi mai ales analizaţi cauzele ţinând de vinovăţiile clasei politice greceşti şi de contribuţia esenţială a sistemului financiar mondial la ruinarea   acestei ţări - şi nu numai), niciunul din aceste obiective fundamentale nu va putea fi realizat la parametrii impuşi de momentul dramatic prin care trece lumea contemporană fără realizarea prealabilă, - curajos  şi imuni la orice concesii de negustorie politică – a premiselor amintite.
            Aveţi posibilitatea să intraţi în istorie ca generaţia care,  punând capăt unei tranziţii maladive de peste 20 de ani, temeiniceşte adevărata renaştere a României pe temeiurile valorilor care i-au permis dăinuirea peste 2000 de ani, aici şi în pofida tuturor vitregiilor şi a tuturor nemerniciilor.
             Nu ne mai uzurpaţi  încă o dată speranţele !!!


                                                                                 Alexandru MELIAN

Precizări despre autor aici:

Acest articol mi-a fost trimis de autor, cu unele precizari in e-mail:
"Draga domnule Tomoniu,
  Mai întâi de toate vreau sa va exprim pretuirea si respectul pentru curajul de a va arunca în valurile politicului . Sa dea Dumnezeu sa reusiti iar mai apoi sa va daruiasca puterea  si întelepciunea de a realiza proiectele nobile de care sunteti animat !
  Venirea la putere a fostei opozitii era asteptata cu speranta. Din pacate, ea nu s-a emancipat de vechile moravuri si naravuri politice. De aceea va trimit un nou APEL care li se adreseaza lor direct. Daca ati putea sa transmiteti unor publicatii pe hârtie acest mesaj, precum si scrisoarea deschisa, publicata anterior ( nu stiu daca ar exista o posibilitate sa i le trimitem direct lui Ponta), poate ca eficacitatea unor asemenea avertismente ar deveni mai mare, cu atât mai mult cu cât primejdiile ne pândesc de pretutindeni.
   Va îmbratisez urându-va sanatate si împlinirea gândurilor dv. frumoase !
                                                                                                       A. Melian"