Istoria Lausiacă
- Prezentarea cărții –
Ionuţ Hens
Istoria Lausiacă sau
Lavsaicon este o lucrare aparținând
lui Paladie, scrisă în secolul al V-lea, undeva între anii 419-420. Titlul de ”Istoria
Lausiacă” îl primește de la destinatarul
scrierii, un postelnic al împăratului bizantin Teodosie II, pe numele său
Lausus. A fost cunoscută în lumea monahală dintr-o veche traducere, din a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind contemporană cu traducerea scrierilor
grecești.
Autorul acestei scrieri,
Paladie s-a născut în Galatia, în anul 363 sau 364 având o pregătire clasică
acelor vremuri. A ajuns călugăr prin anul 386, viețuind în această stare, la început în
Palestina. Apoi a viețuit trei ani cu un
ascet, Inochentie, în muntele Măslinilor, unde se întâlni cu Rufin și cu Melania cea bătrână. La propunerea
acestora, acceptă să meargă în Egipt pentru a cunoaște monahismul acelor locuri. Acolo,
rămâne o perioadă de un an în Alexandria, avându-l ca povățuitor pe părintele Isidor, care i-a
insuflat lui Paladie modul de viață
al pustnicilor, apoi se decide să urmeze și
el calea aceasta a pustnicilor avându-l îndrumător pe Dorotei. Anul 390 îl găsește pe Paladie în Nitria, unde rămâne
pentru o perioadă de nouă ani. Aici întâlnește
două modele ale monahilor, pe Sfântul Macarie Egipteanul și pe Evagrie Ponticul, având o influență foarte mare asupra lui Paladie. După
moartea lui Evagrie, în anul 399, Paladie s-a îmbolnăvit și a fost sfătuit de medici să se întoarcă
în Palestina.
Întors în Palestina, viețuiește
la Betleem unde îl întâlnește
pe Poseidon. În jurul anului 400, Paladie devine episcop în Bitinia, al ținutului Eleonopole. În anul 403, a avut
loc Sinodul de la Chercia, în apropiere de Calcedon, convocat de inamicul
Sfântului Ioan Gură de Aur, Teofil al Alexandriei. La acest sinod, Sfântul Ioan
Gură de Aur a fost condamnat, iar lui Paladie i s-a reproșat influența origenistă. Paladie l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur
în timpul primului exil al acestuia, fiind arestat pentru aceasta în anul 406 și exilat în Egipt de către împăratul
Arcadie. S-a întors în locurile sale natale, după încetarea opoziției față
de Sfântul Ioan Gură de Aur. Devine apoi episcop al Aspurei, timp în care scrie
această carte, ”Istoria Lausiacă”. Textul tradus în limba română,
provine din traducerea textului publicat de Barthelink, fiind publicat pentru
prima dată de Cuthbert butler sub titlul ”The Lausiac History of Paladius” I,
Cambridge, 1898 și II, 1908.
În cuprinsul acestui
text nu se observă vreo influență
origenistă asupra scrierii lui Paladie, învățătura
despre patimi și despre purificarea de
ele este o învățătură generală a
spiritualității creștine. În laudele și recunoașterea că Evagrie i-a fost un învățător și
în prezentarea unui episod din viața
lui Origen, nu se observă o acceptare a celor două greșeli ale lui Origen: preexistența sufletului și apocatastaza (restaurarea tuturor).
Conținutul acestei scrieri pune accentul pe
ajutorarea ce o făceau persoanele prezentate în această lucrare bolnavilor și săracilor, de aici rezultând că scrierea
are un sens contrar învățăturii origeniste. Se
pune preț pe slujirea oamenilor și pe slăbirea și curățirea
patimilor prin care se pg.
2
urmărește eliminarea egoismului din viața oamenilor și sfințenia
vieții prin înfrânare și prin slujirea și iubirea neîncetată a aproapelui.
Paladie a scris această
lucrare pe când se afla la al 56-lea an din viața sa, în al 33-lea an de convieșuire în viața monahală și
în al 20-lea an de episcopie. Prin această carte, Paladie oferă o mărturie
directă a felului în care își
duceau viața printre primii monahi
ai creștinismului. Scopul
scrieri acestei cărți, după cum îl mărturisește chiar Paladie, este acela de a-i oferi
omului un îndreptar de viață,
un exemplu de urmat pe calea cunoașterii
lui Dumnezeu. Scopul călătoriilor și
peregrinărilor pe care le făcea Paladie, era acela de a cunoaște oameni de la care să învețe ce înseamnă iubirea de Dumnezeu și cum poți ajunge la cunoașterea
lui Dumnezeu. Iar această scriere nu-i este spre laudă, pentru că a ajuns în
preajma unor asemenea oameni, ci acela de a folosi cititorilor din experiența sa. Îi îndeamnă pe creștini, să rămână raționali și să respingă prin rațiune
orice urmă de păcat.
În limba română, această
carte a apărut prin munca aceluiași
Părinte Profesor Dumitru Stăniloae, care a înfrumusețat teologia românească prin osteneala sa.
Pe lângă această carte și multe altele,
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a oferit tezaurului teologic românesc și traducerea colecției Filocaliei. Traducerea românească a
cărții ” Istoria Lausiacă ”
mai poartă denumirea și de ”Lavsaicon” sau ”
Scurte biografii de pustnici” și
conține 126 de pagini.
Prin această lucrare,
Paladie a reușit să insufle și să înfățișeze chipul unei
spiritualități filocalice, care va
defini permanent ființa Ortodoxiei. Dacă
pentru omul lumesc, pustia apare ca un tărâm al singurătății, al uitării de sine, pentru omul
duhovnicesc, iubitor de Dumnezeu, însetat după Acesta, pustia se preface
într-un loc al învierii spirituale. Pustiul rămâne și locul de luptă, frontul pe care se duce
războiul între monah și puterile demonice, în
încercarea de a-l rupe pe om de comuniunea cu Dumnezeu. Aceste lupte cu
diavolii, sunt însă pentru monahi, prilejuri care îi apropie mai mult de
Dumnezeu, îi face mai puternici, întărindu-i spiritual.
Prin urmare, această
lucrare a lui Paladie, ” Istoria Lausiacă”, putem spune că este un
pelerinaj prin viața sa. Viața lui Paladie și totodată pelerinajul făcut de orice
cititor al acestei cărți prin lecturarea ei,
are niște puncte cheie asupra
cărora e necesar să se oprească fiecare cititor, pentru a medita și a-și
îmbogăți bagajul în urma
pelerinajului lecturării cărții.
Aceste puncte sunt reprezentate în această carte de monahii cu care acesta a
intrat în contact și care fiecare lasă o
învățătură duhovnicească
pentru omul care dorește să-L cunoască pe
Dumnezeu.
Harta provinciilor Imperiului Roman în anul 117 - sursa: Wikipedia
Harta provinciilor Imperiului Roman în anul 117 - sursa: Wikipedia
