PAGINA IMAGINILOR FOLOSITE DE
Nicolae N. Tomoniu pentru Wikipedia
Imagine cu crucea unui un combatant neamţ necunoscut, ce identifica pe o motocicletă un drum adiacent cu "Drumului strategic 1916" al armatei române. Aflată în format 800/600 px, pentru Wikipedia la adresa La cruce - Dealul Ungureni-Pocruia
|
Observaţie. Imaginea va fi folosită pentru informaţiile referitoare la primul război mondial |
Eu, Tomoniu N. Nicolae, creatorul şi autorul acestei imagini, aflate pe acest site şi pe wikipedia.org prin prezenta, o ofer domeniului public. Aceasta se aplică în toată lumea. Dacă nu este posibil din punct de vedere legal, dau dreptul oricui de a folosi imaginea pentru orice scop, fără nicio condiție, în cazul în care acestea nu sunt cerute de lege. Aceasta face subiectul Termenilor.
| |
Eu, Tomoniu N. Nicolae, creatorul şi autorul acestor coperte, aflate pe acest site, pe site-ul http://www.samanatorul.ro/imagini/coperte/ şi pe wikipedia.org prin prezenta, le ofer domeniului public. Aceasta se aplică în toată lumea. Dacă nu este posibil din punct de vedere legal, dau dreptul oricui de a folosi imaginea pentru orice scop, fără nicio condiție, în cazul în care acestea nu sunt cerute de lege. Aceasta face subiectul Termenilor.
Observaţie. Unora din aceste imagini le-a fost cerută licenţa acum câţiva ani prin mail la info@wikipedia.ro şi a fost acordată în luna octombrie 2008 Ulterior, schimbându-se administratorii, cei noi n-au verificat aprobările şi fie le-au şters, fie au pus ca pe coperta „Neamul întemeietor al lui Basarabă” atenţionare că se va şterge Pentru care, oferim copertele pe această cale ca o dovadă că ele există şi au un autor, aşa cum au toate cărţile! | |
"Eu, Nicolae N. Tomoniu, autorul acestei imagini scanate după un document, prin prezenta, o ofer domeniului public. Aceasta se aplică în toată lumea. Dacă nu este posibil din punct de vedere legal, dau dreptul oricui de a folosi imaginea pentru orice scop, fără nicio condiție, în cazul în care acestea nu sunt cerute de lege. Aceasta face subiectul Termenilor."
| |
Aceaste imagini sunt oferite sub licența Creative Commons Atribuire–distribuire–în condiții-identice 3.0 Ne-adaptată (CC-BY-SA-3.0).
Eu, Tomoniu N. Nicolae, creatorul şi autorul acestor imagini, le ofer domeniului public. Aceasta se aplică în toată lumea. Dacă nu este posibil din punct de vedere legal, dau dreptul oricui de a folosi imaginea pentru orice scop, fără nicio condiție, în cazul în care acestea nu sunt cerute de lege. Aceasta face subiectul Termenilor. | |
|
Alte peste 500 imagini:
Wiki Loves Monuments 2011 în Romania
Aceste imagini au fost eliberate sub licenţa Creative Commons Atribuire 2.0 Generică. Sunteţi liber:
· să partajaţi cu alţii – aveţi dreptul de a copia, distribui şi transmite imaginea
· să adaptaţi – aveţi dreptul de a adapta imaginea
În următoarele condiţii:
· atribuind – Trebuie să atribuiţi opera specificând autorul sau licenţiatorul (dar sub nicio formă care ar sugera faptul că dvs. sunteţi autorul imaginii).
Cum se procedează practic: se dă clic dreapta pe imaginea mare
Se alege din meniul de dialog „Salvare imagine ca…”
Se ridică fişierul pe pagina web dorită, Facebook, Twiter, Google+, etc
La descrierea imaginii puneţi titlul, autorul, pagina Internet
Exemplu:
Ansamblul schitului Cioclovina de Jos – Tismana, autor Nicolae N. Tomoniu, sursa:
www.tomoniu.ro/imagini/monumente-istorice/index.htm varianta mai scurtă, la alegere cu varianta directă wikimedia
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ansamblul_schitului_Cioclovina_de_Jos_img-0366.jpg