IN
SPIRITUL « SĂMĂNĂTORULUI »
Cartea « George Coșbuc de la Tismana » este o scriere
oarecum neobișnuită . Mai întâi,
prin cuplul de autori. Un profesor de matematică, căzut în mrejele informaticii și ispitit de cultură, mai ales în aspectele ei istorice, îi dă întâlnire unui
tânăr slujitor al
bisericii care, - deși absolvent foarte apreciat al Facultății de teologie – a preferat, în locul preoției cu
perspective ierarhice și avantaje de toate felurile, calea aspră a călugăriei, unde
slujirea lui Dumnezeu nu este intermediată decât de credința și dăruirea
ieromonahului.
Mai apoi, însăși identitatea cărții. Ea este un fel de mozaic asimetric, având în centru figura lui G. Coșbuc, proiectată în orizontul istoriei
tismănene, într-un soi
de caleidoscopie a documentarului, a amintirii și a evocării, a mesajului combativ în numele unor valori
primejduite care se impune a fi reactualizate și apărate. Desigur contribuția autorilor este diferită. Ea se situează în coordonatele ecuației meșter-învățăcel, purtător de
mesaj-discipol. Ceea ce conferă unitate ansamblului, dincolo de
efigia poetului evocat, este afinitatea comună pentru ideea de cultură națională, pentru
sentimentul datoriei față de cei mulți, anonimi și disprețuiți, pentru conștiința că adevărata răsplată se află în făptuirea însăși, curată, curajoasă și dăruitoare.
Aparent,
capitolele sau articolele pot fi percepute ca un ansamblu patronat de
jocul
între centripet și centrifug. Considerațiile de istorie literară sau de istorie pur și simplu, (cum sunt capitolele substanțiale,
fortificate de documente revelatorii, privind bătăliile
românilor între 1916-1918), paginile consacrate mânăstirii Tismana, ca « bastion al ortodoxiei, al învățământului și culturii în
veacurile trecute » ori ca « loc de întâlnire al oamenilor de cultură », mai ales la Vila Sfetea, răscoala de la
Salva, cum s-a născut Sămănătorul cel nou, toate acestea par componente dezintegrate, în
raport cu titlul. De fapt însă, vorbind despre Sămănătorul de
astăzi, despre întâlnirea de grație dintre Artur Silvestri și Nicolae Tomoniu, care a rodit,
între altele, renașterea publicației editate în 1901 de G. Coșbuc și A. Vlahuță, evocând propria copilărie marcată de umbra poetului și a doamnei sale la Tismana, referindu-se
la « curente și reviste literare apărute în jurul anului 1900 », oferind informații bogate, documentate și ilustrate despre România în
primul război mondial, chiar evocând
figura legendară a lui Tănase Todoran ori republicând recenzia lui Iuliu-Marius Morariu la cartea
« Prin vremuri de război » semnată de Ioan Aurariu, autorii, - părând că sunt alături de titlul cărții - converg mereu către miezul
acesteia : poetul, omul, căutătorul de
frumuseți George Coșbuc. Cel care, descoperind Tismana pe la începutul secolului, a
transformat-o, pentru aproape 15 ani, în grădina lui de
refugiu, de meditație, de dialog solitar cu Dante
Alighieri sau, în fața unei ulcele pline de rubiniu,
de dialog animat cu oameni simpli sau cărturari de seamă, cum a fost de pildă Ramiro Ortiz. El nu numai că a descoperit-o și și-a asumat-o,
dar grație și împreună cu Spiru Haret a transformat-o
uneori într-un adevărat spațiu de pelerinaj pentru mari personalități ale culturii
și vieții publice românești la începutul veacului trecut. Nume precum cele ale lui Spiru Haret și mai toți miniștrii Cultelor și Instrucțiunii publice din guvernele Th. Rosetti, Dimitrie A. Sturza, Ion C. Brătianu, T. Maiorescu, A Vlahuță, Gr. Moisil, Alfons Castaldi, Ramiro
Otiz, - și lista ar putea continua – au venit la Tismana pentru că au înțeles că
acolo sălășluia un duh pe care-l
înnobila, nu doar istoria meleagurilor , ci și prezența unei personalități
emblematice, precum G. Coșbuc .
 |
| Măn. Tismana. Alexandru Melian și Gheorghe Doca |
Cartea
de față dezvăluie , prin proiectări
încrucișate, cât de mult, cât de divers și cât de puțin cunoscut s-a implicat
mesagerul și discipolul inegalabilului ministru Spiru Haret, în răspândirea
luminii și a speranței acolo unde era întreținut întunericul și hrănită
disperarea. Meritul autorilor este, din acest punct de vedere, demn de toată
lauda. Tismana capătă, grație lor, aura unui spațiu încărcat de istorie și purtător
de mesaj, atât pentru contemporanii noștri, cât și pentru cei ce vor veni după
noi. Vila
« Sfetea » și chioșcul umbrit de fagi nu mai sunt doar spații
turistice, aducătoare de bani, ele sunt realități inefabile, înnobilate și
iradiate de spiritul și făptuirile lui G. Coșbuc și ale celor care au fost alături
de el. Si au fost alături de el pentru că s-au simțit în prezența unui artist
exponențial prin poezia și angajarea lui de apostol dăruitor. Nu este de loc
întâmplător că Octavian Goga și-a dedicat discursul de primire în Academia
Română lui G. Coșbuc, cel în descendența căruia se situa cu mândrie și a cărui
poezie o aprecia la superlativ, deși altul îi era portativul liric. Una dintre rostirile elogiului său în aula
Academiei îi sintetiza acestuia specificul și
anvergura creației poetice.
Poezia lui era comparată cu „o harfă eoliană pe care natura cântă în dragă
voie. E concepţia omului de la ţară, în intimitate străveche cu cerul şi pământul, de aceea pulsaţiile vii,
multitudinea de senzaţii, panteismul estetic care se revarsă
din aceste pagini pline de mişcare.
 |
| Fam. prof.dr. Al. Melian (dreapta), prof.dr. Gh. Doca (stânga) și prof. N.N.Tomoniu la vila Ursu |
 |
| Vila Ursu, Tismana. N.N. Tomoniu citind istoria vilei Ursu, fostă Sfetea |
Fiecare
anotimp îşi desface bogăţiile prodigioase ce se risipesc sub ochii noştri
stropite cu pulbere de aur. E o încrucişare de forţe ascunse, un uriaş erotism
al firii,
o măreaţă învălmăşeală de energii active, printre cari omul
apare ca un atom ce se pierde în infinit »
Din păcate, în august 1915,
singurul său fiu, Alexandru, care era student, se prăpădește în urma unui
accident de mașină, poate primul astfel de accident pe meleagurile noastre.
Tragedia bulversează și omul și poetul. In mai puțin de trei ani, ani de
suferință și vid interior, George Coșbuc pleacă în pribegie să caute sufletul băiatului
său. El îi lasă însă trupul la Tismana, așa cum lasă în această oază de frumusețe
și istorie, moștenirea trecerii sale pe acolo, pusă în lumină de această carte a
restituirii generoase.
Alexandru MELIAN
