Sămănătorul: Ziua naţională a Franţei: O defilare model a unei ţări civilizate !

Champ-Elysée între Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei

Ziua naţională a Franţei: O defilare model a unei ţări civilizate !

Franţa dă exemplul unei noi concepţii de defilare, în primul plan nefiind neapărat armata ci semnificaţiile şi mesajele manifestării pe care le transmite poporului francez şi lumii întregi: moderaţia, toleranţa, egalitatea etnică şi pacea între naţiunile libere ale planetei!

Despre sărbători naţionale, defilări şi aniversări

Anul acesta ne-a arătat cât de deosebite sunt manifestările de ziua naţională ale marilor puteri ale lumii. De la manifestările războinice ale „ţarului” Putin şi ale dictaturilor asiatice până la Ziua Naţională a unei Franţe libere şi democratice există, din păcate, o diferenţă ca între sfârşitul evului mediu cu o lume a marilor imperii, ce se aflau în permanent conflict pentru acaparare de noi teritorii şi o lume a mileniului trei unde naţiunile convieţuiesc împreună într-o unitate economică, financiar-bancară şi culturală, în pofida diversităţii popoarelor ce o compun.

Franţa îşi respectă istoria, ziua de 14 Iulie amintind în fiecare an de Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, zi care a devenit Ziua Naţională a Franţei, episod în care poporul s-a unit împotriva puterii absolute a regilor Franţei, fiind principalul episod din istoria acestei ţări, devenită ulterior ţara Drepturilor Omului, prin faimoasa Declaraţie de la 1789, pentru Drepturile Omului şi ale Cetăţeanului, care a pus apoi bazele democraţiei.

Alte ţări îşi bagatelizează ziua naţională.

În anul 1994, primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţin, prin Decretul său, a conferit importanţă de stat zilei de 12 iunie – Ziua adoptării Declaraţiei privind suveranitatea de Stat a Rusiei. Această sărbătoare a primit denumirea oficială de Ziua Rusiei în anul 2002 şi de atunci ea este marcată în întreaga ţară. În ceea ce priveşte Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, sublinia că, “odată cu acest document a început numărătoarea noii noastre istorii. A istoriei statului democratic, bazat pe libertăţile cetăţeneşti şi pe supremaţia legii”. Dar aceste vorbe au fost uitate. În anul 2015, Putin a conferit de ziua naţională câteva medalii iar în ţară manifestările n-au avut fastul potrivit. În schimb, parada militară de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie a vrut să arate lumii cu ce arsenal militar se mândreşte Putin. Un zdrăngănit sinistru de arme şi arătarea pumnului celor care ridică glasul contra anexării de teritorii pe lângă Marea Neagră în dispreţul convenţiilor internaţionale la încheierea păcii după al doilea război mondial şi al acordurilor de dezarmare după războiul rece.

Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei şi 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE). Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949, şi astfel, în 1964 a ales această dată pentru a celebra propria înfiinţare. În 1985, Comunităţile Europene (care mai târziu au devenit Uniunea Europeană) au adoptat drapelul Europei folosit de Consiliul Europei până atunci, ca simbol propriu al comunităţilor. Cu toate acestea, liderii comunităţilor au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, în comemorarea Declaraţiei Schuman. Prin această declaraţie, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oţel şi cărbuni a Franţei, Germaniei de Vest şi a altor state, ducând la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei.

Pentru Putin, Ziua Victoriei, 9 mai, este mult mai importantă decât ziua naţională, ordonând scoaterea din cazărmi a celor mai noi tehnologii militare, într-o demonstraţie de forţă fără precedent ceea ce a făcut ca anul acesta majoritatea liderilor occidentali să decline invitaţia de a merge la Moscova pe 9 Mai. La paradă au fost prezenţi mai mulţi şefi de state asiatici, din fosta CSI, din China, India dar şi din Africa de Sud şi Serbia, ţările lor participând cu militari la parada din Piaţa Roşie.

Reacţia liderilor occidentali a făcut ca Putin să-şi aducă aminte că n-a câştigat singur războiul antihitlerist. Mai întâi, Moscova ar fi fost ocupată dacă Japonia ar fi atacat Uniunea Sovietică şi nu SUA. Al doilea, dacă Anglia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, în frunte colosul american, n-ar fi debarcat în Normandia pe 6 iunie 1944, în Rusia s-ar fi vorbit nemţeşte iar Siberia ar fi devenit japoneză.

Ca atare, Putin a spălat ruşinea izolării de ţările occidentale participând la ceremoniile organizate în Normandia, la 70 de ani de la debarcarea aliată, alături de Obama şi Merkel, care, spre cinstea ei, s-a detaşat de trecutul sinistru al Germaniei care a declanşat cele două conflagraţii mondiale.

Francois Hollande, le gén. Pierre de Villiers, le gén. H.Charpentier

Francois Hollande, un şef de stat al mileniului trei

Prin ce s-a remarcat Francois Hollande la defilarea de Ziua Naţională a Franţei? Mai întâi atitudinea lui demnă, calmă şi democratică privind opiniile francezilor nemulţumiţi de anumite reforme economice şi sociale. Sosirea lui la defilare a declanşat un val de fluierături, spre ruşinea acelui mic grup de francezi care, aidoma românilor îşi fluieră preşedintele la defilări. Dar spre deosebire de ex-marinarul-preşedinte Băse, la finele defilării Francois Hollande n-a întins-o iepureşte la maşină nestrângând mâna nici măcar foştilor preşedinţi ai României. Francois Hollande a dat mâna cu omologul mexican - invitat de onoare - şi alte personalităţi marcante, cu generalii şi ofiţerii care au organizat defilarea, cu francezii de rând care se strânseseră pentru autografe.

În al doilea rând, nu s-a suit direct în tribună ca „ţarul” Putin cerându-le forţelor armate participante „SMIRNA!” (Drepţi!) şi să strige de trei ori „Uraaa!” din toţi rărunchii. De altfel, la Paris nici n-au defilat trupe combatante ale armatei ci reprezentanţi ai şcolilor militare şi ai unor unităţi ale ţărilor prietene, inclusiv România. Cu toate astea tehnica militară franceză a ieşit în evidenţă prin varietatea armamentului şi adaptarea lui la eventualele crize şi conflicte regionale, Franţa dovedindu-se aptă pentru mişcări armate rapide şi eficiente.

Le monde - Articol

Francois Hollande s-a dat jos din maşină liniştit, calm, dând un bonjur tuturor celor care-l puteau auzi, un bonjur ne ţipat la microfon ca bună-ziua lui Băse sau „smirna” generalilor lui Putin. A primit un raport verbal de la şeful statului major, gen. Pierre de Villiers că defilarea poate începe, la fel de simplu şi ne-răcnit. Preşedintele i-a mulţumit şi a luat loc în tout-terrain-ul armatei unde îl aştepta „le gouverneur militaire de Paris, le général Hervé Charpentier”.

S-au trecut în revistă trupele aranjate pentru defilare de pe largul Champ-Elysée dintre Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei unde era amplasată tribuna oficială. Printre aceste trupe, în premieră, în onoarea intervenţiei atentatului din ianuarie 2015 din Franţa, erau aliniate pentru a defila „le RAID, le GIGN et la BRI”.

Afişăm din ziarul „Le monde” imaginea trecerii în revistă a trupelor, pentru că spre deosebire de Moscova şi Bucureşti, defilarea nu este comentată, fundalul fiind al fanfarei militare. Această opţiune lasă să se vadă perfecta sincronizare a paşilor trupelor, redă atmosfera reală şi naturală a defilării. În defilarea de la Moscova se aduc în fundal prelungite osanale trupelor, se strigă numele nenumăraţilor „gheroi” iar la Bucureşti, fundalul sonor al defilării e un şir nesfârşit de „ăăă”, „îîî”, şi alte vocale bâlbâite şi scremute: „âââ… trec acum tancurile!”, „aceasta eeeee… cavaleria!”

Se remarcă la defilarea din Paris pasul tuturor formaţiilor care defilează, indiferent de naţionalitate. Iată că se poate defila frumos şi fără a ţine piciorul înţepenit aşa cum, cei care am făcut armata comunistă, ne aducem aminte de pasul de defilare de atunci, care era o comandă de pedeapsă în caz de nesincronizare cu plutonul.

Trio al ofiţerilor greci

Totuşi, ca o mare bomboană de ciocolată pe colivă, tripleta grecească de defilare a fost deliciul defilării, eclipsând trupa regală britanică cu faimoasele căciuli. Bravo grecilor care ştiu să-şi ţină antica ţinută cu iţari, veste şi papuci supra-ornaţi legaţi cu nojiţe având la capăt ciucuri florali.

Trioul românesc şi cel britanic

Nu departe în defilare, frumoasa noastră tripletă, cu costume minunate purtând dârz şi demn tricolorul românesc. (aprox. min. 31-32 videoclip) Amplasarea ei înaintea britanicilor însemna că după trupele de onoare mexicane ţinând faimoşii falconi (vulturi dresaţi pentru vânat) celelalte ţări au urmat în ordine alfabetică.

Fraţii moldoveni din Basarabia

Printre alte delicii ale înregistrării defilării se remarcă amplasarea unor camere video în pavaj. A fost singura scăpare a tehnicienilor care n-au ţinut cont că la defilare vor participa şi femei cu fuste! Până când, anume sau nu, cineva din defilare călcând într-o baltă sau o balegă de cal, a apăsat dârz şi hotărât pe obiectul camerei stricându-ne amuzamentul.

Mesajul principal al defilării a fost dat însă la final prin montajul „Omagiu camarazilor LIBERTĂŢII” iniţiat de un grup de tineri din serviciul public care au eliberat în uralele şi aplauzele asistenţei un frumos pâlc de porumbei ai păcii.

Iată cum o defilare se poate organiza şi fără arătarea pumnului şi zdrăngănit de arme.

Defilarea de Ziua Naţională a Franţei a fost un model demn de urmat pentru toate popoarele lumii!

Nicolae N. Tomoniu

Director Editura „Semănătorul Tismana”

Precizare. Înregistrarea durează peste două ore, vă recomandăm să vizionaţi videoclipul ţinând cont de aceasta. Adăugăm fotografiile ca un preambul.