Să n-o uităm:
Silvia Lucia Podeanu†, Novaci-Gorj, și bijuteriile sale
– ultima “Versuri și proză”, cu aprecierile mele la
adresa Editurii: “Armonii Culturale”, Adjud, 2015
Fiică de ceferist, născută la Focșani, în
iunie 29, 1942, împlinise 73 ani,
era încă tânără, zic eu, din părinți Floarea Rauca și Mărgărit Tudor, al
cincilea copil din cei șapte ai familiei, toți realizați intelectual și
socio-profesional, unii din băieți lucrători în diplomație ori ca ofițeri
superiori în armata română,
Silvia Lucia Tudor, strălucită
profesoară de limba română, căsătorită cu medicul chirurg Grigore Podeanu,
stabiliți la Novaci-Gorj încă din 1965, au fost împreună 44 de ani, până în
2008, când a rămas doar cu amintirile soțului.
Dobânditoare a gradului de profesor, cu lucrarea Folclorul obiceiurilor în legătură cu moartea, în zona
Novaci, studiu publicat şi în anul 2004 în volumul Izvoare de frumuseți –
datini, obiceiuri, ritualuri, care a certificat calitățile sale nu doar în
cercetarea folclorică, ci și potențele de înțelegere și însăilare în cuvinte
alese a ceea ce-i “spuseseră” Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Vasile
Voiculescu…
Poeta a fost printre
primele condeie care a aderat la
inițiativa noastră de realizare a unor
antologii cu lucrări literare, pe o temă dată și a publicat
consecvent,catalogul frecventatorilor evidențiind-o. În cadrul Cenaclului,
stimulată de atmosfera de muncă de aici a acceptat îndemnul şi elanul necesare
realizării propriilor și apreciatelor bijuterii lirice intitulate
Au urmat - Grădina de sub cer,
versuri, 192 p., destinate nepoților ei, 2013, Solstițiul de vară, versuri și proză,
156 p., pentru fetele ei, Anca și Elena, 2014, ambele la Editura Armonii
Culturale, Adjud, cu substanțiale și
credibile prezentări și recomandări către cititori, făcute de Gheorghe A.
Stroia, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe.
La aceeași Editură, Armonii Culturale, Adjud, cu vorbe de cumpănită
apreciere, chiar și în versuri, semnate de Gheorghe A. Stroia, sunt editate
încă două bijuterii, Tărâmul durerii,100
de pagini, cu mulțumiri domnului Mircea M., și volumul Versuri și proză, 84 de pagini, 2015, ultimul devenind expresia
ultimei sale dorinţe, surpriza promisă de către cineva devotat din familie şi
realizată prin regie şi editare proprie, chiar în ultimele momente ale vieţii.
Ca semn al prețuirii prieteniei eterne nu pregetă să amintească pe ultima
copertă: “În speranța că prietenul pe
care l-am dezamăgit acum mulți ani mă va fi iertat, am uitat și eu deziluzia
produsă de cel de-al doilea prieten pe care am îndrăznit să cred că mi-l pot
face”…
Rămâi așa cum ești!.... În loc de Prefață, își intitulează “panagiricul”,
cuvântul de prezentare a operei și a creatoarei
spuselor dintre coperți, unde totul se înfăptuiește nu de la sine:
Părinte blând, nu știu ce-i dușmănia,
Eu știu să recunosc doar Omenia,
Iar dacă ei au sufletul pătruns
De sentimentele ținute în ascuns,
E treaba lor, nu e problema mea,
Viața mi-e bună, a lor este … rea!
Ei nu văd nici lumina și nici cerul,
Doar gândul rău le este adevărul.
Eu vreau să cresc, să gust doar din lumină
Să râd, să plâng, să-mi fie viața plină,
Să -mi cresc pruncii în credință
Raiul să-mi fie-n sânge și ființă,
Să fiu aproape de poala hainei Tale,
Coboară de la Tine cuvintele-mi pe cale
Și înflorește-le în versuri și povești…
Cartea prezentată este structurată astfel- partea I, Versuri: Țara de
nicăieri, cuprinzînd șapte titluri, ultimele creații ale poetei, din ultimele
zile : Lumina de-nceput, În acest nou timp, Tăcerea pietrei, Zborul, Țara de
nicăieri, Primăvara, Lumi închise
într-un fir de nisip. În ultimele Silvia mărturisind dar și întrebându-se,
cum a făcut întotdeauna în viață: “În
colțișor de minte, păstrez de mii de ani iluzii,/ Iar visele apar aceleași, la
antipozi, spontan./ O, Doamne, ce știi Tu și noi nu știm și căutăm în van?”;
partea a II-a, - Eseuri și poeme.
Eseuri și poeme? Sunt mărturia ei, neevidenţiată de Editură, pentru ceea ce
este Cenaclu literar cu membrii lui la distanță, probă a ceea ce spunea C.
Hușanu despre Ion N. Oprea că își adună copiii acasă, lucru pe care îl fac și
cenacliștii adunându-și ce au publicat în antologii și punând în propriile
cărți: Greșim? Aruncați-i pe poeți și Nota <coordonatorului> în volumul
Românii așa cum sunt, 2011, pp.285-289, transpus aici p. 29; Divide et impera,
Condamnat să iubești, Lanțul iubirii, 2013, pp. 143-146, aici p. 36; Valori
impalpabile, Poveste din păcate adevărată – scoasă dintr-o ladă a amintirilor
și Rara Avis, publicată în Cu prieteni, despre prietenie, 2012, pp.330-335,
regăsite aici p. 42; Acolo s-a întâmplat minunea, Sub teiul din Copou,
Lalelele, în Darul vieții: Dragostea, vol.I, pp.111-115, 2014, aici p.52;
Lacrimi de sânge, Du-te dor, Rugă de seară, Sate pustii, Îndemn, Țăran, Țăran
Român, în Dorul de-acasă, pp.337-345, 2014, aici p. 59; Confesiuni - File
dintr-un posibil Jurnal neterminat, Trepte existențiale, Autobiografie, În
lungul drum, m-a bucurat lumina, Ai mai dori, în Viață, viață…, pp. 216-222,
2015, aici p. 71 ș.u.
Este important ca Editura să precizeze unde și când au fost publicate
inițial lucrările, viitorii cercetători folosindu-le precizările, mai ales că,
partial, Cuprinsul lucrării o face.
Membră a Ligii Scriitorilor, Filiala Gorj, ființă care și-a legat numele de
Cenaclu pe care îl coordonez, Silvia scrie pe una din aripioarele copertei
ultimului volum, avertizându-ne: “Din falnicul cireș de-odinioară,/ Rămas-a
doar un ciot bătrân”…
I-am dat telefon duminică 2
august să o întreb de sănătate, să o întreb cînd îmi trimite lucrarea pentru
viitorul volum antologie cu tema Nu Uita, Silvia era în agonie…
Luni, 3 august 2015, am primit vestea cea tristă: Ciotul, fără a fi prea
bătrân, plecase. Familia ne anunța că Silvia Lucia
Podeanu în zorii zilei s-a desprins de tot ce este prietenie – prietenul meu –
și a plecat la cele veșnice. Cu speranța pe care și-a pus-o pe coperta ultimei
ei lucrări literare de 84 de pagini, că Omul din om nu va pieri, și-și va
acorda iar valoarea prin reevaluarea valorilor morale din care face parte și
prietenia…
O optimistă a fost Silvia! Să-i fie veșnică amintirea şi Calea luminată de
Bunul Dumnezeu!
Ion N. Oprea
