DARUL
(Proză scurtă)
Editura LUCAS, Brăila, 2014
Lucia PĂTRAŞCU
Cu
oareşce sfială - sincer mărturisesc că nu am înclinaţii în acest domeniu – doresc să inserez câteva impresii
despre volumul de proză scurtă „Darul”, publicat
în anul 2014 de doamna scriitoare Lucia
Pătraşcu. Cine îl va citi, pe drept cuvânt se va
întreba: „de unde până unde acest imbold?...De când şi cum s-au cunoscut cei implicaţi (scriitor-cititor)?” Aceste întrebări şi altele despre două
persoane care nu s-au văzut niciodată şi locuiesc la sute de kilometri
depărtare unul de celălalt (Brăila şi respectiv Târgu Jiu) pot fi considerate, şi chiar sunt, fireşti. Dar, precizez eu, amândoi suntem utilizatori de internet şi, implicit, beneficiari ai avalanşelor de informaţii răspândite cu dărnicie pe Google.
Deci,
ne-am întâlnit virtual!
…Opera
doamnei Lucia Pătraşcu nu este cuprinsă numai în cele 12 volume tipărite până
acum (Cunună la Nunta de Aur; Cu anotimpurile în viaţă; Rugă; Fluturi de
iubire; Brăila-poveste de dor; Pe plai de baladă, Poeme îmblânzite-Poemas
domados, poezie; Zoo-alfabet; Roade timpurii pentru voi, copii!; Teatru scurt pentru copii; Zoo-ghicitori-Zoo
adivinanzas), versuri pentru copii şi volumul de proză Evantaiul
albastru, ci şi în peste 50 de materiale ce conţin păreri/cronici
despre scrierile altor autori, publicate în reviste literare de prestigiu. Doamna
Lucia Pătraşcu este o talentată poetă şi cred că nu mă
înşel. Între cărţile publicate de Domnia Sa, alături de cele patru cărţi cu
versuri pentru copii, alte şapte sunt volume de poezie. Subsemnatul, am luat la
cunoştinţă de existenţa lor de pe coperta volumului de proză scurtă „Darul” care, cu dărnicie mi-a fost expediat poştal. Totuşi,
beneficiind de internet am citit câteva poezii trimise cu multă modestie, on line, de distinsa autoare.
Deşi,
amândoi suntem la o vârstă onorabilă, scriitoarea Lucia Pătraşcu
şi-a publicat primul volum de versuri în
anul 2008, iar subsemnatul primul roman în 2010. Pe mine, într-o împrejurare
determinată de lansarea celui de al cincilea roman, un domn avid de literatură,
mirat de „întârzierea în a scrie”, m-a întrebat: „Unde ai
fost până acum, domnule Gociu?”
În ceea ce mă priveşte, nu-mi permit s-o
întreb pe dumneaei, că nu-i frumos, cred eu!
Dar mă
întinsei - cum zice olteanul - prea mult cu ceea ce nu interesează pe toată
lumea şi n-am spus nimic din ce plănuisem,
despre talentul şi valoarea scrierii doamnei Lucia Pătraşcu.
…„Darul”, acest volum de
literatură autentică, înglobează 30 de Titluri de proză scurtă
pe care, figurat, le-aş asemui cu roua, nişte „bobiţe de argint” aruncate de Dumnezeu, în
zori de zi, pe florile de busuioc, ce parfumează grădina din faţa casei unei
doamne care locuieşte între oameni gospodari.
Dacă n-ai
de lucru şi te apuci să citeşti Florina, proza
de început, uiţi ce mai ai de
făcut, pierzi întâlnirea programată sau ţi se arde
mâncarea pe foc. Înainte de culcare nu-i deloc
recomandată! Lecturând-o seara, îţi fură somnul. Toate naraţiunile din volum sunt „perle”.
Te cuceresc şi uiţi de tine, fiindcă au darul de a te transpune empatic, în acţiune. Aproape la toate începutul se declanşează prin propoziţii/fraze
scurte. Parcă vor să te avertizeze: „fii
atent că urmează ceva, la care nu te aştepţi!” …Dar, după câteva pagini
parcurse, ai ajuns la finalul, fapt ce te dezmeticeşte. Îngândurat şi curios
treci la următoarea.
Cu multă
măiestrie, din lucruri, atitudini şi situaţii obişnuite, ce par banale la
început, dar sunt redate cu multă sinceritate, în care se iau hotărâri
spontane, cu nonşalanţă, autoarea te introduce şi te smulge din acţiune.
„Florina
era hotărâtă. Nimic n-ar fi convins-o pe ea să se răzgândească. Nu va rămâne
aici cu nici un chip!”(Florina, pag. 9). Aşa
începe, ca să te „prindă” în curiozitate prima povestire intitulată Florina. Faci pauză şi te întrebi: cine-i şi ce este această femeie/fată care de la început te „agaţă de
mânecă”? Apoi, cu frumoase şi
sensibile figuri de stil, prin gura ei, a Florinei, cu note de moralitate,
autoarea te poartă, cum ştie ea mai bine, până la deznodământ. Fără excepţie, toate povestirile te provoacă în fel şi chip să nu laşi cartea din mână şi, cu vocabularul obişnuit
folosit, te copleşesc. Sunt întâmplări din viaţa de zi
cu zi, redate cu atâta acurateţe şi întotdeauna cu un final pe care nu-l
bănuieşti, ce te ia prin surprindere.
Oricine
ai fi, ca lector te simţi şi te vezi în mijlocul acţiunii, participi în mod
serios la desfăşurarea evenimentului. Imaginaţia îţi este excitată şi personal
eşti prezent în fapte. Totul este marcant. Inserată într-un mod foarte cursiv,
scrierea te atrage. Când începi orice povestire din această carte, o parcurgi pe nesimţite şi
eşti nemulţumit că s-a terminat aşa de repede. În unele rămâi surprins
ca şi când, cu adevărat, ai fost martor la cele petrecute, descrise cu mult
realism de autoare.
Un
subiect mult povestit ce trece ca un fir roşu prin toate naraţiunile este ORDINEA vieţii
de la ţară (mediul sătesc de odinioară). Cumpătarea,
respectul, obiceiurile, credinţa, etc. sună spre generaţiile viitoare ca
nişte porunci pe care nu trebuie să le încalce. (Busuioc sub pernă).
Cu lux de
amănunte este prezentat municipiul Brăila cu împrejurimile, (Era de rând),
disciplina pe care o dovedeau copiii – mai ales preşcolarii – respectul ce se
acorda persoanelor vârsnice, bunicilor, dar şi celor străini de familia lor. Jocurile
găsite, (inventate) cu isteţime, bravuri pe care le încearcă toţi copiii, indiferent de mediul în care
locuiesc. Poţi să uiţi de copilăria ta atunci când le
întâlneşti în „Darul” doamnei Lucia, (pag. 94-100), o povestire plină de
candoare. Citez: „Ziua se risipea, strecurându-se afară prin
ochiurile de geam. Odată cu seara inevitabilă, răcoarea binevenită
se aşeza peste pământul încins, intrând în camera micuţă. Prin genele fetiţei
începură să se joace ocheadele lui Moş Ene.”(Darul,
pag.94).…Cât de frumos începe şi această povestire! Dintr-o dată, ca
cititor, deschizi şi tu fereastra spre copilăria ta. Te vezi cu capul aşezat în poala bunicii şi, în
sfârâitul fusului care aduna firul de fuior răsucit, adormeai înaintea
terminării basmelor spuse/repetate de atâtea ori cu Feţi Frumoşi şi Ilene
Cosânzene. Ca şi fetiţa din povestire şi tu, cititorule, acum la vârsta
senectuţii, aveai Îngerul tău
păzitor!
Fetiţa ştia de existenţa lui Dumnezeu şi a Sfântului Petru,
desigur din ce i se spunea înainte de rugăciunea de seară, pe care, tot timpul
o rostea înainte de a se culca, ca să aibă somnul lin şi vise frumoase. Câtă sensibilitate izvorăşte din sufletul copilei şi din preocuparea de a se
achita de datorie faţă de Cel
de Sus şi a-i aduce lui Dumnezeu şi Sfântului Petru cea mai gustoasă pâine.
Autoarea,
doamna Lucia Pătraşcu, descrie cu măiestrie preocupările copiilor din mediul
sătesc de altădată, în lumea bunicilor, zic eu, pentru a face numai lucruri
bune şi a fi ascultători (La vopsit; Pe sârmă).
Nu este
neglijată nici bucuria vârstnicilor de a se lăsa plimbaţi de inocenţa prichindeilor în lumea basmelor…
Nu sunt
lăsate nebăgate în seamă nici inconvenientele produse de realizările tehnicii
actuale, trimitere directă la telefoanele mobile care, acum, se găsesc şi în
posesia copiilor, cu efectele deranjante pe care le produc în mod obişnuit, mai
ales când sunt folosite în locuri aglomerate şi mijloacele de transport.
Multe
lucruri banale, care în vremurile de azi ne scapă din cauza preocupărilor
zilnice, sunt punctate cu atâta acurateţe: soţia neînţeleasă de soţ, neputinţa
acestuia în a se descurca, necunoscând ordinea şi locul lucrurilor din casă,
mai ales ale consoartei. (Fusta neagră, pag. 72). Ca bărbat, trebuie să
recunosc că doamna Lucia are dreptate.
În
încheiere doresc să o felicit pe autoarea acestui volum de proză scurtă pentru
valoarea literară şi educativă. Şi o
asigur că, oricui îi pică în mână cartea şi o răsfoieşte, o citeşte ca şi mine,
cu sufletul la gură!
Ion C. Gociu |
Ion C. Gociu, Târgu Jiu,
13 nov.2015
(Ziua pomenirii
Sf. Ioan Gură de aur)