 |
| Monumentul gen. Ion Dragalina, 2011 |
MONUMENTUL GENERALULUI
ION DRAGALINA
La fel de uitat ca în anul 2011 când am
scris despre el un
articol care se poate citi mai jos
Un articol de Nicolae N. Tomoniu, Tismana, 30 noiembrie 2015
Prin anul 2011 eram mai
tânăr şi pus pe glume. Văzând lipsa de interes a autorităţilor faţă de acest
monument m-am gândit să le joc o farsă lansând dispariţia plăcii comemorative
pusă pe monument în anul 1927. Două motive aveam. Primul, să văd dacă s-o găsi
vreun cunoscător al „reabilitărilor” acestui monument în vremea bietului
Ceauşescu, împuşcat fără vină. Al doilea, mai văzusem monumente şi brevete de
medalii din vremea regalităţii şi toate făceau referire la „neam, ţară şi rege”, sintagmă folosită şi în jurământul ostaşilor
de atunci. Referirea la rege pe monumentul gen. Ion Dragalina, în anul 2011, nu
mai era. Aceasta însemnând fie că placa din 1927 a fost înlocuită, fie că de pe
ea fusese şters cuvântul „rege”. Oricum
ar fi, bine nu era şi m-am hotărât să aflu adevărul prin orice mijloace
jurnalistice.
Am făcut fotografii de jur împrejur, mai puţin
placa comemorativă ascunsă de vegetaţie. Le-am pus pe situl Popasului Lainici
şi am invitat să vadă acele fotografii toţi cei responsabili, presupuşi a avea
grija monumentului. I-am întrebat: "Unde-i
d-le placa comemorativa pusa in anul 1927?”, "Nu ştiu d-le, or fi scos-o comuniştii!" Barem să fi spus
unul: "Nu se vede nene, de tufele
din jurul ei!" Dădeau toţi cu presupusul şi cu moda arătării
vinovatului: „ăia din comunism”. Şi
cam aşa era: inscripţiile de pe monument erau măsluite de comunişti.
Ultimii întrebaţi dintre
autorităţile responsabile, au fost cei de la consiliul judeţean, în săptămâna
21-27 noiembrie 2011. Când am văzut că nici ei nu au habar dacă placa comemorativă
din anul 1927 este la locul ei, m-am hotărât să-i trimit acolo scriind un
articol. Articolul a cărui adresă a fost distribuită pe Facebook nu a primit
niciun comentariu. L-am trimis apoi la câteva ziare şi după trei zile de
aşteptare, nepublicându-l nimeni, m-am hotărât să-l retrag, pentru că farsa nu
reuşise: nimănui nu-i păsa de monument! Si totuşi, până la urmă a apărut în
ziarul Gorjeanul! Dar cine să mai reacţioneze la presă când nimeni, deşi a
trecut pe lângă monumentul din Valea Jiului, nu s-a dat jos din maşină să vadă
care-i realitatea? Cel mai hazliu a fost primarul de la Bumbeşti Jiu care
întrebat de cei de la Consiliul Judeţean Gorj dacă ştie ceva despre placa
comemorativă din anul 1927 de pe Monumentul generalului Ion Dragalina, a răspuns
ca primarul: „a fost furată!”
Asta dacă nu cumva cei
de la consiliul judeţean, pentru a scăpa de o corvoadă să meargă la faţa
locului, au inventat ei înşişi răspunsul primarului, aşa presupuneam eu atunci…
Am mai pus articole pe
diverse site-uri până m-am lăsat păgubaş: nu interesa pe nimeni ! Şi trecură
anii repede, ca în poezia eminesciană. Până când, în zilele acestui noiembrie
2015, primesc prin e-mail o semnalare că există o carte a prof. Ion Conea unde
există imagini cu monumentul generalului Dragalina, carte apărută în anul 1936.
Ori, despre Ion Conea şi C. Popescu Tismana eu am scris de multe ori. A apărut şi cartea
„Tismana şi împrejurimile ei” scrisă
de cei doi autori. Ea se află în bibliotecile multor case din Tismana, fiind
tipărită de Societatea „Dorna Tismana”, înfiinţată la începutul secolului al
XX-lea. Iar C. Popescu Tismana era
fratele doamnei Tanţa Neferescu, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi ! Deci, câteva
telefoane la rude şi iată-mă pe pagina:
de unde am extras
imagini din cartea “Cum învăţa a-şi
cunoaşte ţara Măria Sa Mihai”, Prof. Ion Conea (7) Sarmizegethusa,
Pietroşani, Defileul Jiului. Iată două din ele, mai jos fiind genericele originale
din carte:
 |
| Figura 37 din cartea lui Ion Conea |
(p.92) [Fig.38 (37)] Lângă monumentul
eroului General Dragalina, rănit de moarte în defileul Jiului, aproape de
vechea frontieră, în toamna lui 1916. (p.93) [Fig.39 /(38)] Mormântul cu chipul
Generalului erou, fost comandant al „diviziei de la Cerna”. Stau săpate în
piatră cuvintele: „Aici am fost rănit, făcându-mi datoria pentru Neam, Ţară şi
Rege”.
Nu sunt un monarhist
fanatic dar nici să ne batem joc de valorile de patrimoniu ale neamului nostru
nu se poate! Douăzeci şi şase de ani a stat Arcul de Triumf mutilat iar Armata
Română a defilat pe sub el. Acum nici măcar nu se mai poate defila pe acolo. La
noi, o autostradă sau o reabilitare de monument durează ani numai „studiile de
fezabilitate”. Iar după ce sunt gata, s-au terminat banii... şi facem un nou
proiect de reabilitare pentru a-i avea.
Nu sunt monarhist şi
nici poporul nu vrea monarhie deocamdată dar e bine să păstrăm valorile de patrimoniu din
timpul regatului pentru ca tinerimea să ştie că eram şi noi în alte vremuri o
ţară normală. Să păstrăm Casa Regală ca un simbol sfânt, poate ne-o ierta
Dumnezeu că-l omorârăm pe Ceauşescu în ziua de Crăciun. Să păstrăm Casa Regală
pentru a auzi concertele de la Ateneu sub patronajul Principesei Margareta şi
nu cum a urlat 10 ani TVR-ul şi radioul că ascultăm concerte simfonice „Sub înaltul
patronaj al preşedintelui României Băsescu” care behăia la Cireşica manele şi
învăţa poporul cum se bea „uişchi”.
Rezultatul acestor noi
informaţii e cât se poate de clar dar întrebările mai vechi rămân. Se vor
sesiza autorităţile de mutilarea monumentului barem anul viitor, la 100 de ani
de la intrarea României în război, a doua zi după Sântămăria Mare, 1916 ?
Se vor întrepta
inscripţiile originale de pe monument sau... va fi ca până acum ? Până când
preşedinţii României se vor distra ca la bâlci cu mai marii partidelor politice
privind parada de la 1 decembrie, uitând să reabiliteze monumentele eroilor primului
război mondial care au făcut posibilă înscrierea acestei zile în istoria
neamului românesc ? La ce mai pun flori pe monumente mutilate ?
Dar peste o zi va fi
ziua noastră naţională, nu-i frumos să criticăm ci să zicem „La mulţi ani !”. "LA MULŢI ANI ROMÂNIE !" Să nu ne veselim, să pângem pe cei pierduţi !
Se zice că „de morţi
numai de bine”.
Deocamdată însă, avem
adevărul în faţă. Sau aşa cum spunea un nebărbierit şi fără cravată de prin
televiziuni, imaginile fac cât o mie de cuvinte. Şi uite că am râs degeaba:
primarul din Bumbeşti Jiu avea dreptate cu furatul plăcii. Pe wikipedia, unul a
pus imaginea cu placa comemorativă mutilată (evident că şi pe cea veche era
scris „NEAM, ŢARĂ ŞI REGE) şi acum imaginea cu impietatea e folosită pe toate
siturile altor ţări sau siturile noastre ţinând de ministerul culturii condus mereu
de maghiari în legislaţiile anterioare.
Pe imaginea din
dreapta, timpul şi ploile ne dezvăluie şi unde s-a făcut ştersătura ruşinoasă
pe vremea PCR sau PRM.
Iată mai jos şi placa
comemorativă, unde se vede de minune că pentru „rege”... n-a fost loc!
Fotografie luată de
Nicu N. Tomoniu în week-endul 25-27 noiembrie 2011!
Era cu câteva zile
înainte de Ziua Naţională iar Armata Română îşi făcuse datoria punând o coroană de
flori.
Unde sunt istoricii care ar fi trebuit să observe impietatea ?
Cei care au făcut
posibil ca azi să sărbătorim Ziua Naţională au jurat credinţă faţă deRegele Carol I.
Ce
facem azi, după mai bine de un secol?
PĂSTRĂM ŞTERGEREA ISTORIEI, AŞA CUM ERA
ÎNAINTE DE 1989 ?
De luat aminte istoricii, de azi şi de ieri, cum jurau soldaţii în vremurile regatului !
Jurământul unui soldat din timpul lui Carol I, Întregitorul
(Din arhiva Crişan Ioan Rădulescu – Tismana)
GENERALUL ION
DRAGALINA ÎMPUŞCAT POST MORTEM
Articol scris în iunie 2011, valabil şi astăzi, în zilele
sărbătoririi
Zilei Naţionale legată de evenimentul Marii Uniri de la 1 decembrie
1918
Nu vă miraţi: din vremurile roşii de
după 1989 şi până astăzi sub flamurile portocalo-rozalio-violete şi roşu mai
aprins ca niciodată, generalul Ion Dragalina fu împuşcat – şi mort - de „atacurili agenturilor străine” atât din
exterior cât mai ales cele din interior, adică de la fraţii lui români pentru
care şi-a dat viaţa luptând în anul 1916, în Defileul Jiului pentru înfrângerea
austriecilor şi reîntregirea neamului sub
România Mare. Nu încape îndoială
că dacă ţara a ajuns acum unde a ajuns, s-a făcut prin distrugerea consecventă
a întregului nostru patrimoniu istoric, cultural şi artistic prin cozile de
topor ale străinătăţii infiltrate în parlament şi în guvernele postdecembriste.
Legi aberante de retrocedare nechibzuită au făcut praf patrimoniul nostru
istoric şi arhitectural, considerându-se că fusese construit „abuziv” pe
terenul unuia sau altuia.
Deocamdată nu i-a dat nimănui în
minte să revendice terenul de sub Monumentul generalului Ion Dragalina de pe
Valea Jiului. Dar uite că am dat o idee… tocmai în vremea portocaliilor! Şi la
atâtea aberaţii lansate zilnic de aceştia, nu m-ar mira ca mâine poimâine să
găsim monumentul generalului aruncat în Jiu şi în locul lui o sfidătoare vilă
în ţipătoarele culori spurcate ale partidului băsescian.
Înainte de a vă spune însă cum e
împuşcat astăzi generalul-erou Ion Dragalina, să precizez mai întâi că am auzit
că s-a declanşat pe TVR-urile devenite prezidenţiale acţiunea „Iubirea de ţară, iubirea de
România”. Dacă e pe TVR-uri, e din banii mei ca abonat dar e musai să schimb
tonul de mai înainte, pentru a nu fi catalogat printre şacalii din presă care
muşcă ca nişte nemernici din prestigiul României. Aşadar schimb placa şi sunt
mândru de România lui Băsescu care duse la finalitate distrugerea industriei de
tutun din România, demarată mai întâi prin înlocuirea tuşitului nostru ieftin
de „Carpaţi”, „Mărăşeşti” şi „Naţionale” cu cel de „Kent”, „Marlboro” şi
„Wincester”, ca mai apoi să fim obligaţi să tuşim de-a dreptul cancer cu
ţigările cele noi care n-aprind pădurile, lăsând furatul să se desfăşoare
nesmintit, în linişte şi pace.
Mulţumim din inimă marelui cârmaci
şi partidului călăuzitor pentru minunatele comori turistice din ţară, cântate
zilnic şi obsesiv la radio de portăreii Udrei cea fără de pereche prin
faimoasele ei „Evadări într-un citi-break”. Stima noastră şi mândria pentru
realizările cele mai măreţe de pe Valea Jiului ca de altfel în întreaga ţară.
Şi aş ţine-o aşa mult şi bine. Dar
pe tema patriotismului, trebuie să vă spun că buba nu constă în campanii
tâmpite prin mass-media ci printr-un lucru extrem de simplu, de care toată
lumea a auzit dar pe care nimeni nu-l mai aplică: spiritul civic, atitudinea
civică. Cu riscul de a vă pune răbdarea la încercare să vă povestesc cum vine
asta înainte de a vă relata cum fu împuşcat – şi mort - generalul Ion Dragalina.
In drum spre Belgia, prin anii 1990,
autocarului nostru plin cu copii i se sparge perna de aer balansându-se
printr-un oraş german. Şi întrebând cât mai e până la autostradă, vedem că
„nemţii” râd şi îşi dau coate: „Pah! Sie sind rumänische!”, „Ăştia-s români!”.
La ieşirea din oraş, poliţia! „- Ai
dracu’ nemţi ne pârâră!” ziserăm noi şi începurăm către poliţişti cu milogeala
de-a închisul ochilor. „- Patru metri dacă mai faceţi, v-arestăm!” mârâiră
poliţaii nemţi.
Păi cam aşa trebuie să se manifeste
spiritul civic şi la noi. Spiritul responsabil pentru ţara în care trăieşti:
luarea imediată a unei atitudini adecvate atunci când observi o neregulă. Fără
să ştim noi atunci (şi nici acum!) ce-i aia o autostradă ca lumea, huleam
degeaba pe poliţişti! Când am ajuns la ea, ne-am luat cu mâinile de cap şi am
zis: „- Pe furnicarul acesta de şase benzi, bara la bară, cu 100 km pe oră,
sigur ne făceam praf!”. Cum am ajuns la autostradă? Simplu! „Nemţii” văzând că
e vorba de copii, au sunat la pompieri, aceştia ne-au îmbarcat într-un autocar
de lux, ne-au dat cafea, cornuri şi biscuiţi, ne-au făcut sandvişuri pentru
drum şi am plecat cu autocarul lor spre… Belgia, belgienii făcând ochii cât
cepele văzând cu ce autocar veneam noi sărăntocii de români.
Ca să facem o comparaţie cu astfel
de spirit civic occidental, să vă povestesc că fotografiind astă vară
monumentul generalului Dragalina, am observat în mijlocul frumoasei noastre
şosele din defileu, un bolovan. In loc să-l arunc, am zis să-l las acolo şi să
fotografiez pe primul care vine pentru fapta bună de a-l da la o parte. Şi trecu primul... pe lângă bolovan. Trecu şi
al doilea, trecu şi al treilea, ia uite drace cum trec toţi fără să-l bage de
seamă!
Deci cam aşa ne iubim noi ţara, cam
aşa ne iubim noi România! Apoi, mă uitam la monumentul generalului Dragalina şi
nu-mi venea să cred! Bătut de vremuri, spălat de ploi, lipsea numele la vedere.
Mă duc la o tarabă cu mici la Popasul Lainici şi m-apuc de interviuri: „- Vă
rog să-mi spuneţi dacă nu-i cu supărare, al cui e monumentul acela de peste
pod?”. „- Aaaa! A lu’ gheneralu’ Eremia Grigorescu!”. „- Nu bă! E alu’ Eremia Dragalina!”, sare un
amic. „- Bă da’ proşti mai sunteţi! Il chema Ion Grigorescu!” spune hotărât al
treilea. Mă lămurisem!
La întoarcere, spre seară, opresc la
primăria Bumbeşti Jiu. Nimeni! Se terminase programul. „- Dar pe la Castrul
Roman cum o fi?” zic eu amicului care mă dusese cu maşina. Şi mă abat din drum.
Lăsăm maşina aproape de intrarea în castru dar o tragem imediat înapoi. Acolo
trona mândru şi ferice ditamai closetul nostru tradiţional, sută la sută
românesc, cum s-ar lăuda doamna Udrea… Patru pereţi scorojiţi, făcut din patru
plăci aglomerate cocoşate pe care scria cu litere de o jumătate de metru WC! La
o adică, se vede din drum, puteţi să vă abateţi şi domniile voastre să vedeţi
originalul dacă nu mă credeţi…
Pe terenul castrului roman,
mărăcinii noştri neaoşi gorjeneşti asortaţi din plin cu căcăreze şi baligă de
vacă, aşişderea tradiţionale, pe lângă peturi de bere. Cărămizi romane sau
spărturi din ele, la discreţia cui o vrea. Aş lua una dar am mai păţit-o odată
când un ardelean „mi-o dat una faină” la Sarmisegetuza. Acasă m-a certat
nevastă-mea: „- De-astea mi-aduci tu mie de la congresul tău de dacologie?”
Aşadar, cărămizile castrelor să fie
aruncate! Aşa le trebuie romanilor! Să fi stat in cizma lor, cine i-a pus să
vină la furat aur în Dacia?
Şi totuşi, de la trista experienţă a
vizitării Văii Jiului, astă vară, n-am astâmpăr. Cum dau prin târg îmi întreb
în stânga şi în dreapta prietenii. Aflu că în anul 1927, pe vremea când în
regat toate funcţionau brici, Societatea Mormintelor Eroilor Craiova ridicase
la 12 octombrie crucea actuală. Citez de pe placa comemorativă prezentă acum:
„S-a ridicat această cruce pe locul unde GENERALUL ION DRAGALINA,
Comandantul Armatei 1-a, a fost rănit în ziua de 12 Oct 1916, Cauzându-i
moartea-. Ridicată de Societatea Mormintelor Eroilor CRAIOVA având Preşedinte
pe Gl. de Div. C. DUMITRESCU Cdt. al C.I. ARMATĂ cu concursul ostaşilor care au
luptat la CERNA şi JIU sub ordinile lui. - În semn de veşnică amintire şi ca un
îndemn pentru viitor ca orice ROMAN trebue să-şi jertfească vieaţa pentru NEAM
şi ŢARĂ."
Placa comemorativă din vremea
regatului nu mai este la locul ei demult. Cineva, nu se mai ştie cine dar se
vede treaba că sunt ani buni de atunci, a „reabilitat” monumentul. Citim, fără
să ne dăm seama, „Jiu” în partea sudică şi „Cerna” în partea nordică. Ai putea
crede că n-ar fi vorba de două unităţi de armată ci de delimitarea dinainte de
1916: la sud, oltenii cu regele lor, la nord austriecii sub a căror pulpană
colcăiau grofii unguri.
In locul plăcilor vechi (or fi fost
două, o fi fost una?) noile plăci amplasate spre amonte şi spre aval vorbesc
despre un erou anonim: „Aici am fost
rănit, făcându-mi datoria pentru neam şi ţară”
Orice referire privind poza de
deasupra lipseşte: generalul Ion Drăgălina, pocit mai târziu Ioan Dragalina,
bătrânul bun la inimă ce-i dădu mantaua lui de general Ecaterinei Teodoroiu
pentru a o proteja de ger, fu împuşcat încă o dată de duşmanii românimii,
numele lui dispărând în spatele unor tufe imense de trandafiri netunşi de ani
putrezi.
Trecură anii, trecură şi românii cu
milioanele prin dreptul monumentului, se făcură
acolo filme dar generalul Ion
Drăgălina tot fără nume şi tot împuşcat „mortal a doua oară” rămase. Filmele
sunt cu treaba lor iar de îngrijirea tufăriei dimprejur ţine seama natura !
 |
| Generalul care n-are nume, n-are rege |
Trecui şi eu pe la Muzeul Judeţean
„Al. Ştefulescu”, ştiind acolo ca director un om bătătarnic şi aflai,
neaflatul: monumentul nu aparţine muzeului ci consiliului judeţean! „- Măi să
fie! Îmi zise un amic, nu se poate, dom’le, muzeul al cui e? Nu al consiliului
judeţean?”
Ştiind totuşi că logica formală nu-i
de capul oricui, am mers cu ghinion la cabinetul d-lui Călinoiu, zic ghinion
pentru că era la o şedinţă. Neavând parte de şeful al mare am găsit acolo pe
d-l Corduneanu, un tip tare de treabă, consilier pe probleme culturale la
consiliul judeţean. M-a ascultat cu surprindere, mi-a luat numărul de telefon
şi a promis că se va interesa şi mă va suna.
Om de treabă! In trei zile m-a sunat
pentru veşti rele şi veşti bune. Veste rea: primarul zice că a aflat că placa
pusă în anul 1927… a fost furată! Vestea bună; primarul are, sută-n mie, un
proiect bun pentru Castrul Roman de la Bumbeşti Jiu iar de la grămada mare a
fondurilor alocate pentru monumentele istorice va veni un căcălău de bani,
făcând la sigur ordine în cel existent.
Deci cam acesta ar fi, spiritul
civic care poate mişca lucrurile în România.
Şi totuşi, cred că lucrurile se pot
îndrepta. Dacă fiecare ar lua atitudine contra tinerilor care înjură cu gura
mare pe stradă, dacă trei vânjoşi ar lua pe un beţiv ce urlă prin oraş la
miezul nopţii şi l-ar duce la poliţie în loc să sune ca boierii la 1112, dacă
cetăţenii ar lua de guler pe cei care scrijelesc preţiosul lor nume pe operele
brâncuşiene, dacă… şi iar dacă…
Aşa cum am spus, e simplu: dacă
ne-am trezi spiritul civic din noi, alta ar fi ţara asta pe care toţi s-au
obişnuit s-o porcăiacă.
Alta ar fi ţara asta dacă la 12
octombrie, dumneata ca simplu cetăţean (deci dumneata, nu „tu” ca la
televiziuni!) ştiind că ai drum în Dacia Apulensis, ai lua un buchet de flori
şi l-ai pune pe crucea generalului Ion Drăgălina. Nu aştepta să te vadă nimeni, nu te
fotografia, nu-i spune nimănui… Va fi primul semn că începem să trăim într-o
ţară normală…
Cât despre „furatul” plăcii din anul
1927 am o bănuială sumbră. Daca se va adeveri vă voi spune...
Cum se poate fura o placă - de o astfel
de dimensiune - de pe un monument, doar primarul de la Bumbeşti Jiu poate şti. (Scriam asta în 2011, acum în anul 2015 ştim cum "s-a furat"...)
Prof. Nicolae N. Tomoniu, iunie 2011
Articol scris atunci pentru Gorjeanul şi
revista Publicaţilor ARP „Analize şi
fapte”,
azi dispărută de pe web
