Solomon Marcus (Din wikipedia) |
PLECAT ÎN
POSTERITATE
In acest început de primăvară ne-a părăsit un mare savant, un om de cultură
exemplar, un cetățean autentic pentru care problema noastră actuală, cea mai
importantă și cea mai urgentă, « este
aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor ».
Figură enciclopedică,
precum marile personalități ale Renașterii, Solomon Marcus, de formație
matematician, și-a rodnicit vocația matematică instituind-o într-un soi de
punct geometric al spiritului uman în toată caleidoscopia lui făptuitoare.
Alături de opera matematică, în Panteonul românesc și universal, vor rămâne ca orizonturi de referință
conexiunile temerare și profunde ale matematicii cu lingvistica, cu filosofia,
cu poezia…cu viața însăși. O operă care-și așteaptă nu doar cercetătorii de specialitate
dar în aceeași măsură discipolii și mai ales culegătorii fructelor sale de
gândire care, așezate pe masa cotidianului, ar putea asigura o bună rație
dietetică pentru societatea noastră bolnavă, cu metabolismul ei moral atât de
perturbat.
Astăzi, nu mă voi referi la
bibliografia operei lui remarcabile, la originalitatea deschiderilor
interdisciplinare sau la consacrarea națională
și internațională a staturii sale științifice. Cel mai prețuitor omagiu pentru
cel plecat în posteritate este, cred, de a propune spre meditație,
luare aminte și făptuire, câteva gânduri și mărturisiri ale acestui mare
Cărturar care, deși invoca singurătatea matematicianului,
nu s-a claustrat, suficient sieși, în turnul de fildeș al elitelor, mai mult
sau mai puțin autentice, mai mult sau mai puțin disprețuitoare fața de cei ce
nu li se aseamănă. Iată o extrem de sumară culegere memento, referitoare la învățământ(1), matematică, ființa umană, timpul,
societatea românească etc :
- Să facem un program de
urgenţă al EDUCAŢIEI OMENESCULUI în România. Nu ne dăm seama la ce grad de
violenţă se află societatea în care trăim !
- Intr-un labirint obișnuit,
intrarea este cunoscuta, dar te pierzi căutând drumul spre țintă. In labirintul
educației, intrarea este la fel de misterioasă ca și ieșirea.
- Cancerul care roade sistemul educaţional
este confundat cu o simplă răceală, pe care o putem trata cu câteva
şedinţe de meditaţii. Foarte mulţi elevi de azi sunt pur şi simplu
predestinaţi la incultură.
- Dacă în problema aceasta, a locurilor de muncă, unora li se pare că
sistemul mai suferă uneori de o gripă, de o răceală, o disfuncţie locală, aici,
acolo, părerea mea este că e vorba de o boală mult mai gravă, este vorba de
cancer. Şi dacă nu vedem cancerul de care suferă întregul sistem, n-o să găsim
nici soluţiile. Cârpeli, de genul multora pe care le încearcă în mod inevitabil
şi ministerul. Si pe urmă, nevoia corelării ofertei educaţionale cu oferta
locurilor de muncă, chiar cantonarea într-o terminologie moştenită dintr-o
vreme demult apusă, arată că suferim de o încremenire în proiect. Nu se
înţelege că începând cu a doua jumătate a secolului trecut, întregul profil al
ocupaţiilor umane a trecut prin mutaţii care au schimbat complet faţa
lucrurilor. că cei mai mulţi elevi din clasele superioare simt că sunt implicaţi
într-un sistem educaţional patologic, care e în conflict cu lumea de azi, cu
ceea ce află ei pe Internet. Şi le spun: nu aşteptaţi să vină de sus! Că la noi
mentalitatea este asta: că la toate problemele grave, ne uităm sus, să se ia
măsuri. Nu se rezolvă de sus. În mâinile tinerilor sunt soluţiile
- Acest spectacol al
adolescenţilor care ajung să fie plictisiţi de viaţă mă îngrozeşte pur şi
simplu. Şi de la plictiseală până la stres şi tot felul de anomalii psihice
nu-i decât un pas. Simt nevoia să le strig: dom'le, fiţi atenţi, că minunile
sunt la un pas, sunt împreună cu voi tot timpul, dar treceţi pe lângă ele fără
să le observaţi”.
- Părinţi, educatori, profesori.
Copilului i se cere să fie ascultător, dar nu se ţine seama de faptul că în
aceeaşi măsură el merită să fie ascultat
- Învăţarea trece în mod inevitabil
prin greşeală şi eşec, înainte de a ajunge la reuşită. Or, educaţia, de cele
mai multe ori, nu ţine seama de acest lucru. Educaţia are tendinţa de a aşeza
greşeala şi eşecul sub semnul infracţiunii, al păcatului, al pedepsei”.
- Dacă elevii ar afla, din manualele
după care învață, despre bazele pitagoreice ale muzicii, despre rolul
geometriei în descoperirea perspectivei în pictură și despre regularitățile
aritmetice care guvernează deopotrivă ritmurile naturii și pe cele ale
existenței umane, atunci legătura nu ar mai părea singulară, ci în firea
lucrurilor. Arta de calculator, rolul geometriei fractale în știință și în artă
deopotrivă, legăturile cu știința haosului nu ar mai părea bizarerii la modă,
ci fenomene care se așază în mod firesc într-o istorie milenară.
- Creierul uman are trei componente,
care au apărut în trei etape diferite ale istoriei sale: creierul reptilian,
care controlează instinctele, creierul paleomamifer, care răspunde de emoţii,
şi neocortexul, care se află la baza comportamentului raţional al omului. Se
consideră că trecerea de la faza a doua la cea de a treia s-a făcut cam pripit,
motiv pentru care fiinţa umană a rămas cu urme de comportament schizoid, pe care
numai educaţia şi cultura le pot ţine sub control
- Ceea ce frapează la Pitagora e
faptul că el şi-a dat seama de la început că muzica are o anumită
universalitate, care pentru el însemna că proporţiile numerice care plac
auzului nostru sunt aceleaşi cu proporţiile numerice care plac ochiului nostru
şi aceleaşi cu proporţiile distanţelor dintre planetele Sistemului Solar, sunt
aceleaşi cu proporţiile ritmurilor biologice.
- Fără dimensiune ludică şi fără
umor, educaţia nu poate reuşi. Numai că trebuie să descoperim valoarea jocului
într-o altă ipostază decât aceea a divertismentului.
- Adevărata seriozitate nu se poate
lipsi de o componentă de umor. Fără umor, fără relaxare, nu există bucurie
autentică, nu e posibilă învăţarea, nu e posibilă creaţia.
- În definitiv, matematica, la fel
ca poezia sau religia, nu face decât să descopere, într-un ocean de aparentă
dezordine, o posibilă ordine, o simplitate ascunsă a lumii. Ca şi religia,
matematica e un mod de a vedea lumea şi de a participa la misterele ei, este o
expresie a relaţiei noastre cu universul.
- Matematica este peste tot, că ea
reflecta arhitectura minţii noastre şi că are eleganţa şi subtilitatea artei.
- Matematica şi literatura se află
amândouă sub imperiul universurilor de simbolizare şi de ficţiune, ele nu pot
trăi fără metaforă şi fără capacitatea pe care o are uneori localul de a da
seama despre global, de a da seama despre eternitate. Ele nu pot trăi fără
perspectiva infinităţii.
- Asta ţine de modul în care eu m-am
apropiat iniţial şi de matematică, şi de poezie. Şi la una, şi la cealaltă,
infinitul are un rol esenţial, în ambele ieşi din logica vieţii cotidiene şi
intri într-o altă lume, a paradoxurilor de tot felul, într-un univers de
ficţiune. Ele răspund pentru mine unei nevoi vitale: mi-am dat seama că m-am
născut cu această dorinţă de a înţelege lumea şi de a mă înţelege pe mine.
- Matematica a fost paşaportul
meu spre universalitate. E un punct de plecare de unde poţi să ajungi oriunde:
spre lingvistică, informatică, literatură, semiotică, poetică, antropologie,
filosofie, religie etc.
- Trăiesc într-un orizont temporal
indefinit, caut să menţin un echilibru între amintiri şi aşteptări, între
memorie şi proiecte. Viaţa este pentru mine un spectacol care, în fiecare
dimineaţă, se schimba radical şi nu mă satur să-l contemplu.
- Un scenariu, frecvent adoptat şi
în cultura românească, e să stabileşti mai întâi neputinţele şi limitele științei,
pentru ca acestea să devină mană cerească pentru filozofie şi teologie
- Potenţial, în orice fiinţă umană
există o capacitate de acces la marile bucurii intelectuale şi, chiar dacă
şansa pentru unii este mică, eu n-am dreptul, ca profesor, s-o anulez din
start
- Mai grav decât ignoranţa este
pierderea capacităţii de a se mira, de a se întreba, a nevoii de a înţelege
lucrurile, de a-i înţelege pe oameni, pierderea bucuriilor elementare, cum ar
fi spectacolul diversităţii umane, al lumii vii şi al celei inerte. Absenţa
bucuriei imense de a putea respira, de a putea privi, de a ne putea mişca.
- Plictiseala este un produs al
inculturii, al ignorării minunilor care ne înconjoară la tot pasul.
- Dacă nu eşti atent la visurile
tale, ratezi o posibilitate foarte importantă de a te înţelege.
- Trăiesc în bucurie, deşi ştiu că
fericirea ne este inaccesibilă. Existenţa umană este fundamental tragică.
-
Întreaga istorie arată că orice încercare de a defini timpul a eşuat şi
era de aşteptat acest lucru, deoarece noi suntem în interiorul timpului şi nu
avem cum să-l contemplăm.
- Timpul e ca Divinitatea, nu
suportă decât abordări indirecte.
- Astăzi le spun tinerilor că marele
pariu al vieţii este să nu lăsăm timpul să vină peste noi, ci să încercăm să-l
stăpânim ; să nu fim sclavii timpului, ci stăpânii lui.
- Farmecul timpului îl recunoaştem
după puterea pe care o dobândim uneori de a transforma visul în realitate. Dar
se întâmplă că farmecul unor clipe de viaţă apare nu atunci când acestea sunt
trăite, ci mult după, deci atunci când ne amintim de ele. Farmecul este o
trăsătură distinctivă a memoriei umane.
- De unde să vină schimbarea? Mereu răspundem
la persoana a treia, cu referire la un ei ambiguu. Dar schimbarea nu poate veni
decât din momentul în care vom vorbi despre ea la persoana întâi, deci ea
trebuie să vină de la fiecare dintre noi.
- Schimbarea de profunzime nu poate
fi decât rezultatul unui program pe termen lung, că acest program trebuia
început de zeci de ani. Dar mereu am avut la ordinea zilei false urgenţe şi,
dacă acum ne uităm la urgenţele pe care le-am avut, ne dăm seama cât de
caraghioşi am fost. Mereu interesul electoral, de moment, a fost privilegiat,
în faţa interesului de substanţă si de profunzime.
- Mai urgentă este însă trecerea la
reducerea şi, dacă este posibil, eliminarea violenţei lingvistice, psihologice
şi fizice din societate, din viaţa de familie, din educaţie. Violenţa în
limbaj, tonul răstit, ura, sunt peste tot vizibile, inclusiv în multe emisiuni
ce se pretind educative. Confundarea alterităţii cu adversitatea este mereu
întâlnită.
- Cele mai multe împrejurări
conduc la compromisuri, ele revin la faptul că anumite scopuri nu pot fi atinse
concomitent, ci unele în dauna altora. Renunţăm deci la atingerea anumitor
obiective, pentru a realiza altele. Filosofia compromisului este să obţii un
avantaj într-o anumită privinţă, cu preţul unui dezavantaj într-o altă
privinţă.
- Marele păcat în România este că
prea mulţi oameni sunt în situaţia de a vota în necunoştinţă de cauză. Ei nu
înţeleg bine pentru ce votează şi între cine au de ales
- Cel care stă acasă este evident că
votează pentru candidatul cel mai bine plasat. N-ai cum să nu votezi. Chiar
dacă nu te duci să pui votul efectiv, faptul de a nu te duce se soldează şi el
în favoarea unui anumit candidat.
- Pentru că, să ne înţelegem,
oricine votează, în ultimă instanţă, chiar dacă stă acasă; votează pentru
candidatul cel mai bine plasat. N-ai cum să nu votezi. Cei care au de gând să
nu meargă la vot trebuie să se gândească bine dacă vor într-adevăr acest lucru:
să favorizeze candidatul cel mai bine plasat, în măsura în care se ştie care
este acesta.
Alexandru MELIAN
1.
Studiul lui Solomon Marcus, « Educația, un bolnav cu diagnostc controversat » este o
radiografie de referință a învățământului
românesc și un corpus de
sugestii și soluții care ar
trebui să stea la baza
salvării acestuia.