 |
| Dr. Liviu Marta |
Sabia
celtică de la Pişcolt - o piesă de patrimoniu, unică în Europa
Colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare conţine câteva
obiecte care deşi par la prima vedere obiecte banale, din categoria unor
„fosile muzeale”, aceste obiecte au o mare încărcătură istorică, „ascunsă”
privitorului neavizat. Uneori potenţialul acestor piese are o putere evocatoare
nu doar pentru istoria regiunii noastre, ci chiar şi pentru istoria umanităţii.
Un astfel de obiect este o spadă celtică ce se află în depozitul Muzeului din
Carei. Cu o istorie descoperită prin cercetările unor savanţi şi a unor
restauratori pasionaţi, povestea acestei spade a fost ascunsă iniţial în
interiorul piesei, iar apoi a rămas „îngropată” între filele unor lucrări de
specialitate, obiectul rămânând opac şi anost în faţa persoanei ce s-ar învrednici
să îl privească.
 |
| Sabia de la Piscolt |
Condiţiile
de descoperire
Spada provine din mormântul nr. 40 al
necropolei din Pişcolt situată pe duna de nisip ce poate fi zărită de pe şoseaua
Carei-Oradea, lângă ruinele fostului CAP din localitate. Cercetată în anii 70
de către dr. János Németi, cimitirul constituie cel mai mare monument celtic
cunoscut în România. Încă de la descoperirea sa, spada a fost remarcată ca
urmare a decorului ajurat ce împodobeşte teaca. Banda din tablă de fier dispusă
longitudinal pe mijlocul tecii este ornamentată prin ajurare (decupare) cu
motive vegetale stilizate. Astfel de motive decorative şi simbolice erau frecvent
utilizate în arta celtică din sec. IV-II î. de Hr., fiind utilizate pe spaţii
europene largi, din Franţa până în Transilvania şi chiar mai departe în zona
nord-balcanică. Printre ornamente se remarcă unele simboluri circulare, bine
individualizate în arta şi mitologia celtică. Specialiştii consideră că acest
decor avea un rol apotropaic
menit a-l proteja pe războinic, atât în tumultul imprevizibil al luptelor, dar
şi în faţa unor efecte malefice care puteau răzbate dinspre lumea
nevăzută a spiritelor.
Balaurii ascunşi din sabie
O parte nouă, nebănuită, a istorie spadei de la
Pişcolt a ieşit la iveală după două decenii de la descoperire, când în
interiorul obiectului au fost observate câteva elemente ce îi vor asigura o
valoare de unicitate între miile de obiecte rămase de la celţi, pe imensul
spaţiu locuit de aceştia, din Asia Mică în Insulele Britanice. În anul 1991 spada
a fost restaurată pentru a fi expusă în cadru expoziţiei mondiale de la
Veneţia, dedicată civilizaţiei celtice. Pentru această grandioasă expoziţie au
fost selectate cele mai reprezentative obiecte ce puteau evoca diferitele aspecte
ale civilizaţiei celtice. Aceasta era prezentată, pe bună dreptate, ca fiind
unul dintre pilonii ancestrali ai civilizaţiei europene contemporane, o primă
mare ”comunitate europeană” ce se întindea din Insulele Britanice până în
Turcia de azi. În cursul procesului de restaurare cercetătorul A. Rapin a
constatat că placa de tablă ajurată de pe teacă a fost aplicată peste un decor
mai vechi. Acesta a fost realizat prin figurarea pe partea superioară a tecii a
doi dragoni (grifoni) afrontaţi, prezentaţi cu trup de şarpe şi cap de animal
de pradă cu botul larg deschis. Desene de dragoni similari acelora de pe spada
de la Pişcolt se întâlnesc pe tecile spadelor de pe o arie largă, din vestul
Europei până în Transilvania. De aceea unii savanți au interpretat acest simbol
ca fiind un soi de emblemă, „insignă”, a unei confrerii războinice difuzată
de-a lungul Europei în perioada de expansiune a acestei comunităţi pe parcursul
secolelor 4-3 î. Hr. Dar surprizele nu sau oprit la descoperirea dragonilor din
sabie! Acelaşi restaurator francez a observat că şi acest decor a suprapus un
altul mai vechi, decor din care se păstrează unele elemente vegetale. Acest
decor a fost şters, martelat, în momentul în care posesorul spadei a hotărât
modificarea ornamentaţiei şi a valorii simbolice a decorului, prin executarea dragonilor
menţionaţi anterior (probabil în contextul adoptării valorilor confreriei
amintite).
 |
| Cele trei faze de refacere a ornamentului |
Săbii
nimicite şi săbii lăsate urmaşilor
Cercetătorul Aurel Rustoiu consideră că reînnoirea
succesivă de trei ori a ornamentaţiei arată foarte clar că spada de la Pişcolt
a fost utilizată pe parcursul mai multor generaţii. Abia urmaşii ultimului
posesor au simţit nevoia să scoată arma din folosinţă şi să o aşeze în mormânt,
alături de înaintaşul lor. Descoperirea de la Pişcolt ne arată că nu fiecare
războinic era îngropat împreună cu armele sale. Acest aspect a fost deja bănuit
prin prisma unor inventare funerare ce nu conțineau spade deşi defuncţii au
avut astfel de arme în timpul vieţii aşa cum se poate deduce din faptul că mai
mulţi indivizi erau îngropaţi fără spade însă cu agăţătoare pentru teacă de
sabie.
Care este însemnătatea istorică a spadei de la
Pişcolt? Prin această reînnoire succesivă a decorului, spada de la Pişcolt
oferă câteva date concrete referitoare la credinţele celţilor dar şi la unele
mecanisme sociale ce guvernau comunităţile acestora. Refacerea decorului arată
nevoia de a reînnoi forţa de protecţie conferită de simbolurile de pe teacă. Vechile
simboluri erau martelate apoi redesenate prin incizie sau erau acoperite cu
elemente metalice ajurate. Noile ornamente înfăţişează puteri supranaturale sau
magice care la un moment dat aveau un rol proieminent în protejarea posesorilor
unor astfel de „instrumente”.
 |
| Inventarul mormantului 40 de la Piscolt |
Inginerii
sociale de acum 2000 de ani
Spada de la Pişcolt arată faptul că depunerea
armelor alături de războinici nu este o constată şi ca urmare acest act ritual
nu avea neapărat rolul de a-i oferii defunctului un obiect însoţitor în lumea
de dincolo, pentru a-i slujii după moarte. De fapt spadele erau depuse în
morminte doar în anumite cazuri în care urmaşii defunctului simţeau nevoia că se
impune să renunţe la moştenirea unui obiect valoros. Dincolo de valoarea
intrinsecă, armele aveau o valoare simbolică în cadrul societăţilor barbare
europene, aşa cum arată Cezar şi Tacitus, fiind asociate cu statutul social al
persoanei. Dat fiind că armele aveau menirea de a arăta rangul social deţinut
de purtător, depunerea armelor în unele morminte reflectă dorinţa urmaşilor de a
afirma statul social al defunctului în cadrul comunităţii. Desigur că această
prezentare fastuoasă a rangului pornea din dorinţa urmaşilor de a-şi asocia acest
statut social, prin moştenire. Pentru acest scop unii moştenitori renunţau
aparent la obiecte de valoare. De fapt aceste obiecte erau revalorificate în
cadrul ritualului funerar, pentru nevoi ce depăşeau valoarea brută a acestor
obiecte. Din această perspectivă obiectele descoperite în mormintele celtice nu
sunt neapărat o oglindire a bogăţiei defunctului. Ele sunt mai degrabă o expresie
a dorinţei urmaşilor de a afirma statutul social al înaintaşului pe parcursul
ceremonialului funerar. Din aceasta se poate înţelege că nevoia de a sublinia
şi prezenta rangul defunctului era cu atât mai pregnantă, cu cât acest statut
social era mai contestat sau cu cât era mai contestată calitatea urmaşilor de a
prelua prerogativele înaintaşului. Este un reflex antropologic general valabil
ca fişarea ostentativă a statutului social să fie realizată în condiţiile unei
dobândiri recente.
 |
| Razboinic celt furios |
Reflexe
sociale contemporane venite din negura mileniilor
Un exemplu actual al acestui mecanism social, aflat
la îndemâna noastră, ar putea fi acela al ritualurilor funerare fastuoase,
vecine cu hilarul, care au fost organizate la înmormântarea unor lideri recenţi
din spaţiul mioritic (bulibași, „împăraţi” şi „regi”, dar şi la un „tribun”). Pe
toţi i-a întrecut însă bulibaşa ţiganilor din Republica Moldova, care în urmă
cu câţiva ani a avut parte de o înmormântare cu adevărat regească. I-a cântat
fanfara prezidenţială, iar în cavou, rromii i-au aşezat fastuoasa sufragerie de
acasă. Această sufragerie impunătoare permitea ca orice entitate din lumea de
dincolo să fie primită corespunzător rangului defunctului şi totodată avea
rolul să sugereze Divinităţii că stă în faţa unei persoane importante. În nici
un caz nu era reflectată imaginea sufletului desprins de trup, care ajuns umil
în faţa Judecătorului Suprem, va fi îndreptat spre una din cele două porţi, ce
duc spre tărâmul drepţilor sau spre tărâmul osândei veşnice. Din mormântul
bulibaşei n-au lipsit nici băuturile: votca şi coniacul armenesc. Apoi, pentru
ca spiritul bulibaşei să nu stea în întunericul rece, în cavou au fost montate
o instalaţie de iluminat
şi una de încălzire,
veioze şi un
şemineu. În criptă au fost puse obiecte emblematice
pentru etnia şi rangul defunctului: acordeon, aparat de ras,
balsam .......dar şi un fax şi un telefon mobil. Aparatul de ras a fost pus alături
de defunct deoarece aranjamentul pilozităţii faciale reprezintă unul din
elementele esenţiale ale exprimării identitare a bărbaţilor romi (şi a altor
etnii). În cadrul etniei statutul social era evidenţiat prin fax şi telefon,
instrumentele prin care orice şef modern dă ordine şi este conectat la misterioasele
informaţii ce vin din centrele puterii. Iată cum amintirea fastuoaselor
morminte regale scitice a răbufnit, traversând 25 de secole, asemeni unui
vulcan de neoprit!
În
final se poate afirma că spada de la Pişcolt ne arată că societăţile antice
europene erau de o complexitate asemănătoare cu aceea a societăţii de azi,
fiind guvernate de aceleaşi dorinţe şi mecanisme sociale ce aveau ca scop
afirmarea unor indivizi în cadrul comunităţii. Pe de altă parte, privind din sens
invers scurgerea timpului, se poate afirma fatalist că în unele aspecte
societatea noastră a rămas atât de primitivă încât poate fi comparată cu
societăţile barbare de acum 2000 de ani.
Dr.
Liviu Marta,
Muzeul
Judeţean Satu Mare
Sursa imaginii
http://actualitateasm.ro/
Sursa imaginii
http://actualitateasm.ro/
 |
| Muzeul Judeţean Satu Mare |
