Dr. Liviu Marta - Cupele preistorice, Olimpiada şi zilele comunelor

Tezaurul dacic de la Sancraieni (jud. Harghita)

Cupele preistorice, Olimpiada şi zilele comunelor.

  

“Dobândirea de cupe era, odinioară, la foarte mare cinste. Achilleus avea o cupă cu totul distinsă. Nimeni nu avea o astfel de cupă; nici nu se făcea libaţie vreunui zeu din această cupă, decât lui Zeus.” (Athenaios, Banchetul înţelepţilor)

Cupe de la Mediesu Aurit, pozitie in situ

În Preistorie şi Antichitate obiceiul de a îngropa vase întregi, uneori adevărate servicii de masă, era larg răspândit. Vasele utilizate în anumite ceremonii sau cu ocazia unor momente festive erau îngropate pentru a nu fi refolosite în viaţa de zi cu zi, în contexte profane.

Cupele erau obiecte speciale în Antichitate

Motto-ul aparţine autorului antic Athenaios, care, în lucrarea „Banchetul înţelepţilor”, descrie obiceiurile pe care diferite popoare le practică la petreceri: modul în care se aşează la masă, mâncărurile şi băuturile consumate, cadourile ce se făceau cu aceste ocazii, dar şi ceremonialurile sau spectacolele ce aveau loc în cadrul meselor festive (toasturi, intonarea unor poeme eroice sau cântece, dansuri, lupte şi întreceri „sportive”, spectacole de teatru şi pantomimă etc.). Aceste cuvinte ale lui Athenaios, la fel ca şi alte pasaje din lucrare, scot în evidenţă rolul pe care îl acordau oamenii din Antichitate cupelor, adică vaselor din care lichidele erau consumate şi, totodată, erau închinate zeilor (prin libaţii). Importanţa acordată cupelor avea argumente solide: consumul lichidelor, adesea alcoolice, respectiv libaţiile se făceau în cadrul unor mese festive şi a unor ceremonii publice în care numeroşi oameni – şi chiar zeii, după cum credeau ei - erau cu ochii pe pocalurile ţinute în mână de personajele

Cupe Mediesu Aurit (jud. Satu Mare)

ce rosteau toasturi sau intrau în dialog cu divinităţile atunci când, vărsând lichide (închinând), îi invocau sau le mulţumeau. Rolul special al cupelor la masă este bine evidenţiat şi în Iliada, unde, cu ocazia rostirii toasturilor sunt descrise cupele, subliniindu-se că au fost câştigate cu ocazia unor rămase în memoria posterităţii.

Numeroase cupe se făceau cadou în timpul ospeţelor, fie vasalilor sau seniorilor, fie oaspeţilor sau gazdelor. De fapt în Antichitate şi în orice societate arhaică, relaţiile sociale şi umane funcţionau pe baza unui schimb perpetuu de cadouri, de daruri. De aceea antropologii au numit acest schimb „dar contra dar” sau chiar „instituţia darului”. Revenind la importanţa cupelor este suficient să ne gândim doar la două dintre moştenirile pe care ni le-a lăsat Antichitatea: pocalurile din biserici în care se aduce Jertfa Divină şi din care se „cuminecă” credincioşii, respectiv, cupele ce se acordă persoanelor premiate la concursuri (de exemplu „Cupa României la fotbal” etc.). Aceste premii în cupe urmează tradiţiile premiilor (darurilor) oferite la Olimpiadele Antice, care adesea constau din cupe pe care câştigătorii le foloseau toată viaţa la mese festive, deoarece prin ele le aminteau comesenilor de marile victorii obţinute la Jocurile Panelenice.

Tezaurul dacic de la Sancraieni (jud. Harghita)

Pocalurile preistorice - obiecte identitare

          Obiceiurile antice ne arată cu prisosinţă că ceştile, respectiv cupele, erau tratate ca obiecte personale, reprezentative pentru proprietarii lor. Aceste vase de băut îi reprezentau pe proprietari în faţa comunităţii în momente de mare încărcătură sacrală şi socială, atunci când practicau libaţii sau rosteau toasturi.

În Spaţiul Carpatic rolul special al cupelor este foarte bine evidenţiat de arheologie atât pentru Antichitate, cât şi pentru Preistorie. În acest sens sunt cunoscute serviciile de vase de argint transilvănene din perioada statului dac (aici ilustrat tezaurul de la Sâncrăieni, jud. Harghita). Pentru o perioadă mai timpurie sunt faimoase serviciile de vase din metal preţios ale regilor traci. Tezaurul de la Rogozen, descoperit în anul 1985 în Câmpia Dunării, conţinea 165 de vase din argint şi aur pentru servit masa. Unele dintre cupe aveau trecute în grafie greacă faptul că au fost dăruite de către regi ai tracilor tribali.

          Rolul important al ceştilor şi al serviciilor de masă îngropate în contexte festive este bine documentat şi pentru Preistorie, elemente sugestive fiind descoperite într-o zonă vastă a spaţiului carpatic, din Oltenia până în regiunea Tisei superioare. În anul 2013 un set de patru cupe a fost descoperit la Medieşu Aurit, iar două dintre ele au unele dintre cele mai sofisticate decoruri din preistoria europeană. Decorul spiralic şi meandrat este realizat într-o manieră artistică desăvârşită, de o mână de meşter sigură, ce dovedeşte o bună stăpânire a tehnicii, dar şi a simbolisticii ornamentelor. Ornamentele nu sunt realizate la întâmplare; există o paletă de câteva zeci de motive ornamentale care pe parcursul a câtorva secole se repetă pe vasele de servit la masă şi pe arme. Nu este deloc întâmplător faptul că la Medieşu Aurit decorul mai sofisticat este aplicat pe ceştile cele mai voluminoase,  iar ceştile mici au fost tratate cu ornamente mai simple. Faptul că ceştile mai mari sunt decorate s-a observat

Servicii de cesti din spatiul carpatic

foarte bine în cazul tuturor serviciilor de vase descoperite în spaţiul Carpatic. În serviciul de vase de la Govora (Oltenia), ceaşca mai voluminoasă iese în evidenţă prin decorul mai complex, accentuat prin umplerea cu pastă albă. Elementul ornamental central este o reprezentare a Soarelui, element central în simbolistica religioasă. Două ceşti identice cu acelea de la Medieşu Aurit au fost descoperite la Nyírmada (nord-estul Ungariei). Acestea erau prezente în cadrul unui serviciu de băut format dintr-un vas mare de servit lichide, respectiv zece ceşti cu decor simplu şi două ceşti cu decor specific zonei de est a Slovaciei. S-a considerat că acest serviciu de băut a fost îngropat după consumarea unei mese festive, cupele fiind indicatori identitari, în ce priveşte etnicitatea şi statutul social al participanţilor. Pentru această interpretare pledează câteva argumente solide, ce vin din analiza comparată a compoziţiei serviciilor de vase. În ce priveşte prezenţa ceştilor din zona Kosiče, prin modul în care sunt înşiruite descoperirile de arme şi podoabele de bronz sau aur, s-a dovedit că Sătmarul şi Bazinul Kosiče ce sunt situate pe un lung drum comercial ce leagă Transilvania de litoralul vestic al Mării Baltice. În zona bazinului Tisei acest drum trece pe la poalele Carpaţilor Orientali, încercând să traverseze întinderile mlăştinoase aflate mai la vest. Schimburile intense pe direcţia nord sud sunt dovedite şi de prezenţa ceramicii în cadrul celor două regiuni, inclusiv în aşezarea de la Petea. Deoarece antropologii şi arheologii consideră că decorul ceramicii este un indicator cultural şi etnic, prezenţa acestor vase este dovada circulaţiei persoanelor în cadrul rutei comerciale nord-sud.

          Posibilitatea ca ceştile mari, frumos decorate, descoperite la Medieşu Aurit şi Nyírmada să fie indicatori ai unor persoane de rang înalt este dovedită de prezenţa unei astfel de ceşti în mormântul princiar de la Níirkarasz. În mormânt, ce consta dintr-un tumul de foarte mari dimensiuni, ceaşca de lut era alături de alte obiecte personale, reprezentate de echipamentul de luptă şi podoabele din aur. Faptul că aceste obiecte au fost aşezate în mormânt dovedeşte că erau considerate obiectele sale personale. Se considera că aceste obiecte erau reprezentative pentru a îl însoţii pe defunct în lumea de dincolo, evidenţiindu-se valorile identitare ale acestora.

Mese festive şi festivaluri organizate în Antichitate

          Apare întrebarea referitoare la contextele care au prilejuit mesele festive ce duceau îngroparea ceştilor de la Medieşu Aurit şi a serviciilor de vase în general. Izvoarele antice menţionează că mese festive aveau loc cu ocazia unor evenimente legate de viaţa oamenilor (naştere, majorat, etc), dar şi evenimente ce se repetau anual, evenimente aflate în legătură cu evoluţia ciclică a naturii (solstiţii, sărbători aflate în legătură cu începutul anului agricol, sărbători legate de strângerea recoltelor etc.). Antropologii au arătat universalitatea acestor fenomene în cadrul societăţilor tradiţionale.

O masă festivă organizată în anul 400 î. de Hr.

În ce priveşte modul în care se desfăşurau astfel de festivaluri şi mese festive în zona carpato-dunăreană ne ajută câteva informaţii ale unor autori greci referitoare la obiceiurile tracilor. Dincolo de relatările generale, avem şansa ca pentru anul 400 î de Hr. să avem descrierea unui mese festive la traci, realizată de Xenofon (în Anabasis, VII, 3,21) el însuşi fiind participant direct. Masa a fost organizată la primirea solilor greci de către regele trac Seuthes II, soli care veneau să angajeze în slujba regelui o mare armată de mercenari. Pentru mentalitatea vremii, este foarte sugestiv modul în care s-au aşezat la masă. În centru, dispuşi în cerc, stăteau regele şi căpeteniile tracilor, lângă ei fiind invitaţi şi comandanţii mercenarilor greci. În spatele fiecărei căpetenii stătea suita sa. Acest mod de aşezare este descris ca fiind utilizat şi la celţi, fiind probabil un obicei de sorginte ancestrală. Modul în care se aşezau participanţii era motivat de ritualul în care decurgea servirea mesei. Vasele mari cu carne şi cu vin erau aşezate în dreptul fiecărui şef, iar acesta le împărţea din mâna sa vasalilor, aflaţi în spatele său. Este fără îndoială un gest străvechi prin care şeful îşi recompensa luptătorii săi. Încărcătura simbolică a gestului a ieşit în evidenţă atunci când, unul dintre şefii grecilor a fost sancţionat căci, necunoscând obiceiul, a mâncat fără a-şi servii vasalii. În timpul mesei s-au făcut libaţii pentru zei, iar la un moment dat câţiva traci s-au ridicat şi au dansat înarmaţi, în sunete de flaut. Dansul era de fapt o scenetă, menţionată şi cu alte ocazii, în care era „povestită” o luptă străveche, era o scenetă prin care erau mereu reeditate în faţa publicului faptele de vitejie ale unui erou legendar.

Tezaurul trac de Rogozen (nordul Bulgariei)

Tracii – inspiratorii Antichităţii în materie de festivaluri şi arte

Se poate spune că tracii erau cunoscuţi ca mari chefuitori, inspirându-i pe contemporanii lor în acest domeniu şi, aspect mai interesant, se recunoaşte că i-a inspirat în anumite „practici conexe” chefurilor. Aceste practici conexe chefurilor, reprezentate de povestirea unor legende, recitări de poeme şi cântece, dansuri etc. au fost, de fapt, mugurii din care s-au dezvoltat artele antice. Există mai multe mărturii ale autorilor antici greci şi romani privind virtuţile muzicale şi poetice ale tracilor, care prin aezi renumiţi precum Orfeu, Olympos, Linos, Thamiris, Musaios etc., s-au impus în conştiinţa Antichităţii. Istoricul şi geograful Strabon din Amesia (60 î.H.-21 d.H.), referindu-se la originea muzicii vechi, face următoarea aserţiune: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică”.
De la traci au fost preluate şi serbările dedicate zeului Dionysos. Cu caracter orgiastic, aceste sărbători aveau darul să contribuie la desprinderea de existenţa cotidiană, înălţând spiritul în comunitatea zeului şi a cetei sale. În sunetele instrumentelor de suflat şi de percuţie, mulţimea cânta şi dansa la lumina torţelor, colindând munţi şi văi, până la istovire. Această ceremonie orgiastică urmărea în principal, cu ajutorul artei sunetelor, să creeze o stare de extaz, de beatitudine şi devoţiune. In felul său, cultul dionisiac se circumscrie, într-o manieră mai expansivă, aceluiași ţel: purificarea spiritului, fortificarea caracterului şi modelarea temperamentului.

dr. Liviu Marta