 |
| Academicianul Ioan Aurel Pop, rector UBB Cluj-Napoca |
Liiceanu s-a trezit din ”somnul rațiunii”? Atac la I.A. Pop pe banii ong-urilor soroșiste!?
Gabriel
Liiceanu, unul dintre cei mai de seamă culturnici și cel care a transformat
filosofia în ideologie și tezism, s-a trezit din ”somnul rațiunii care naște
monștri” să-l atace pe cel mai important istoric român în viață, acad. Ioan
Aurel Pop. Nu a fost de ajuns că filosoful eșuat în dialectica neo-marxistă din
1990 încoace și promotor al istoriografiei de tip rollerian în ecuația mersului
scrisului istoric, promovând în tiraje matusalemice viziunile retractile ale
lui Lucian Boia, a găsit din străfundurile fetide ale unui caracter dialectic
marxist să-l atace pe rectorul Ioan Aurel Pop. Să fie de vină gelozia că
Gabriel Liiceanu nu a devenit academician sau rector al celei mai importante
universități românești din țară, că nu reușeste să-l impună pe noul Mihail
Roller al ”falsificatorilor istoriei” naționale apud Lucian Boia în conștiința
academică și în opinia publică? Gabriel Liiceanu nu a mai suportat prestigiul
și influența academică în societatea românească din ultimii ani a istoricului
clujean Ioan Aurel Pop și s-a trezit să vorbească de unul singur în fața unei
oglinzi ce-i reflectă tușele unei invidii infatigabile.
Gabriel
Liiceanu critică prezenţa rectorului Ioan Aurel Pop printre membrii Comisiei
prezidenţiale pentru proiectul de ţară ”România educată”, înființată de
Iohannis la Palatul Cotroceni, argumentând că acesta ”a acoperit furtul lui
Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele”, cu referire la plagiatul fostului
premier. E cea mai mare dezinformare a opiniei publice și o acuză fără
susținere morală, specifică celui care de 20 de ani promovează pe demitizatorul
istoriei naționale, eseistul Lucian Boia. Să-l ataci pe Ioan Aurel Pop cu un
neadevăr e similar cum ai pune pe Mihail Roller să scrie istoria României. Cine
vorbește de morală? Lui Gabriel Liiceanu, printr-un simplu ordin al prietenului
său Andrei Pleșu, care era ”întâmplător” ministru culturii în guvernul bolșevic
a lui Ion Ilici Iliescu, i s-a oferit pe tavă patrimoniul Editurii Politice,
cea care publica cărțile lui Marx, Engels, Lenin și Gh. Gheorghiu Dej. Primul
ministru al culturii de după 1990, Andrei Pleșu, a semnat ordinul 82/1990 prin
care transfera patrimoniul Editurii Politice, unei nou-înființate edituri
“Humanitas”. În funcția nou-înființatei edituri era numit “domnul Gabriel
Liiceanu, care va avea salariul de 5610 lei și o indemnizație de conducere de
300 de lei lunar”, de la stat, după cum arată ordinul Ministrului Culturii.În
1991 Gabriel Liiceanu s-a privatizat cu patrimoniul luat de la stat și a
devenit patron de editură. Despre cum a trecut avuția țării de la stat în
mâinile celor care aveau prieteni la ministerul culturii nu se indignează
tovarășul Gabriel Liiceanu? Un astfel de ”filosof” care-l cerceta pe Noica la
Păltiniș, la fel de atent ca și ofițerii de la Sibiu, se vrea și el băgat în
seamă în comisia prezidențială ”România educată”, ca în 1990 de Iliescu? La
atacul imund asupra istoricului clujean, deputatul Bogdan Diaconu vine cu un
răspuns care va elucida în curând originile pecuniare soroșiste ale
”demitizării” istoriei românilor din 1990 încoace. Iată ce declară liderul PRU:
”Licheeanu. Panarama lui Soroș, care răspândește minciunile pseudo-istoricului
Boia îndrăznește să se lege de marele român, istoricul Ioan Aurel Pop. Curând
PRU va prezenta public documentele și sumele care arată cum și cu cât a fost
plătit de către ong-urile lui Soroș acest Licheeanu”. Așteptăm cu nerăbdare
aceste dezvăluiri care vor lămuri definitiv dedesupturile ignare ale promovării
noului Mihail Roller al istoriografiei de către urmașii Editurii Politice
înființate de statul comunist în anii `50. Adevărul iese întotdeauna la lumină,
iar istoriografia română are nevoie de o clarificare, după bezna demitizării
post-decembriste și de impunere a unor modele ca Ioan Aurel Pop, un demn și
firesc urmaș al lui Iorga, Pârvan, Panaitescu sau Giurescu.
Ionuț
Țene
Editura Semănătorul Tismana. Note:
1. De la Wikipedia,
enciclopedia liberă:
Ioan-Aurel Pop
(n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj) este un istoric român, academician,
profesor universitar, din 2012 rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
Din 1989 este doctor în istorie, cu o teză intitulată
"Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV - XVI".
Din 1993 deține funcția de director al Centrului de Studii
Transilvane din Cluj. Între 1994-1995 a fost director al Centrului Cultural
Român din New York.
În anul 2010 a fost ales membru titular al Academiei
Române.
Domeniul specialzarii: Istorie medievală, instituții
medievale, paleografie latină.
- Membru în
Comisia de Istoria Relațiilor Internaționale din cadrul Comitetului
Internațional de Științe Istorice
- Vicepreședinte
al Comitetului Național al Istoricilor din România (din 2007).
- Institutul de
Istorie „A. D. Xenopol” din Iași (2008),
- Muzeul Național
de Istoria Transilvaniei (din 2009),
- Membru in
Consiliul general de atestare a diplomelor și titlurilor universitare
(CNATDCU).
Volume coordonate,
editări
Historia e
rumanise. [Editor]. Tirane, Botimet Toena, 2001, 392 p. (în colaborare cu: Ș.
Fischer-Galați, D. C. Giurescu)
Istoria
Transilvaniei. vol. I (până la 1541). [Coordonator]. Centrul de Studii
Transilvane, 2003, 374 p. (în colaborare cu Thomas Nägler)
Una storia dei
Romeni. Studi critici, [Coordonator], Centro di Studi Transilvani, Cluj-Napoca,
2003, 488 p. (în colaborare cu Stephen Fisher-Galati și Dinu C. Giurescu)
Patrimoniul
cultural al României. Transilvania (lucrare în limbile română, engleză,
franceză, germană și italiană), [Coordonator] Institutul Cultural Roman -
Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004, 292 p. (în colaborare cu
Marius Porumb)
Memoriu
topografic și statistic asupra Basarabiei, Valahiei și Moldovei, provincii ale
Turciei în Europa. [Editor]. Institutul Cultural Roman, Centrul de Studii
Transilvane, Cluj-Napoca, [autor:Antoine Francois Le Clerc]
Istoria României.
Compendiu, [coord. alături de Ioan Bolovan], Institutul Cultural Român -
Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005, 810 p., plus 15 hărți
Județul
Cluj/Kolozs megye/ Cluj County/ Kreis Klausenburg, Cluj-Napoca, Tribuna, 2008,
286 p. (cu I. Maxim Danciu)
Istoria ilustrată
a României, București, Litera internațional, 608 p. (cu Ioan Bolovan)(general
editor),
Mélanges
d'Histoire Générale, Nouvelle Série, I/2, Section I. Between Worlds, 2
(Extincta est lucerna Orbis: John Hunyadi and his Time, edited by Ana Dumitran,
Lorand Madly, Alexandru Simon), Cluj-Napoca, 2009, 564 p. + XXXII planșe.
Ioan-Aurel Pop,
Thomas Nagler (coordonatori), Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), ediția
a II-a, revăzută și adăugită, Academia Română, Cluj-Napoca, 2009, 381 p. și
anexe.
Ioan-Aurel Pop,
Thomas Nagler, Andras Magyari (coordonatori), The History of Transylvania, vol.
II (from 1541 to 1711), Romanian Academy, Cluj-Napoca, 2009, 448 p.
2. De la Wikipedia,
enciclopedia liberă:
Gabriel Liiceanu
(n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român.
Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut
remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este
directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții
culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele
dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul
de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici
acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un
scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al
filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu
emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu
Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de
Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Dezbateri și
polemici
În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel
Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români
interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora
acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae
Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui
Constantin Argetoianu, I. G. Duca). Un eveniment editorial de excepție a fost
publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu
origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la
moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât
reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului
generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în
care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil
valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente).
Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în
permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade
și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu
și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl
califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii
și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de
dreapta”.
