Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 24 aprilie 2013

Ionuţ Hens - Prezentarea cărţii Istoria Lausiacă



Istoria Lausiacă

- Prezentarea cărții –
Ionuţ Hens

Istoria Lausiacă sau Lavsaicon este o lucrare aparținând lui Paladie, scrisă în secolul al V-lea, undeva între anii 419-420. Titlul de ”Istoria Lausiacă” îl primește de la destinatarul scrierii, un postelnic al împăratului bizantin Teodosie II, pe numele său Lausus. A fost cunoscută în lumea monahală dintr-o veche traducere, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind contemporană cu traducerea scrierilor grecești.

Autorul acestei scrieri, Paladie s-a născut în Galatia, în anul 363 sau 364 având o pregătire clasică acelor vremuri. A ajuns călugăr prin anul 386, viețuind în această stare, la început în Palestina. Apoi a viețuit trei ani cu un ascet, Inochentie, în muntele Măslinilor, unde se întâlni cu Rufin și cu Melania cea bătrână. La propunerea acestora, acceptă să meargă în Egipt pentru a cunoaște monahismul acelor locuri. Acolo, rămâne o perioadă de un an în Alexandria, avându-l ca povățuitor pe părintele Isidor, care i-a insuflat lui Paladie modul de viață al pustnicilor, apoi se decide să urmeze și el calea aceasta a pustnicilor avându-l îndrumător pe Dorotei. Anul 390 îl găsește pe Paladie în Nitria, unde rămâne pentru o perioadă de nouă ani. Aici întâlnește două modele ale monahilor, pe Sfântul Macarie Egipteanul și pe Evagrie Ponticul, având o influență foarte mare asupra lui Paladie. După moartea lui Evagrie, în anul 399, Paladie s-a îmbolnăvit și a fost sfătuit de medici să se întoarcă în Palestina.

Întors în Palestina, viețuiește la Betleem unde îl întâlnește pe Poseidon. În jurul anului 400, Paladie devine episcop în Bitinia, al ținutului Eleonopole. În anul 403, a avut loc Sinodul de la Chercia, în apropiere de Calcedon, convocat de inamicul Sfântului Ioan Gură de Aur, Teofil al Alexandriei. La acest sinod, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost condamnat, iar lui Paladie i s-a reproșat influența origenistă. Paladie l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în timpul primului exil al acestuia, fiind arestat pentru aceasta în anul 406 și exilat în Egipt de către împăratul Arcadie. S-a întors în locurile sale natale, după încetarea opoziției față de Sfântul Ioan Gură de Aur. Devine apoi episcop al Aspurei, timp în care scrie această carte, ”Istoria Lausiacă”. Textul tradus în limba română, provine din traducerea textului publicat de Barthelink, fiind publicat pentru prima dată de Cuthbert butler sub titlul ”The Lausiac History of Paladius” I, Cambridge, 1898 și II, 1908.

În cuprinsul acestui text nu se observă vreo influență origenistă asupra scrierii lui Paladie, învățătura despre patimi și despre purificarea de ele este o învățătură generală a spiritualității creștine. În laudele și recunoașterea că Evagrie i-a fost un învățător și în prezentarea unui episod din viața lui Origen, nu se observă o acceptare a celor două greșeli ale lui Origen: preexistența sufletului și apocatastaza (restaurarea tuturor).

Conținutul acestei scrieri pune accentul pe ajutorarea ce o făceau persoanele prezentate în această lucrare bolnavilor și săracilor, de aici rezultând că scrierea are un sens contrar învățăturii origeniste. Se pune preț pe slujirea oamenilor și pe slăbirea și curățirea patimilor prin care se pg. 2

urmărește eliminarea egoismului din viața oamenilor și sfințenia vieții prin înfrânare și prin slujirea și iubirea neîncetată a aproapelui.

Paladie a scris această lucrare pe când se afla la al 56-lea an din viața sa, în al 33-lea an de convieșuire în viața monahală și în al 20-lea an de episcopie. Prin această carte, Paladie oferă o mărturie directă a felului în care își duceau viața printre primii monahi ai creștinismului. Scopul scrieri acestei cărți, după cum îl mărturisește chiar Paladie, este acela de a-i oferi omului un îndreptar de viață, un exemplu de urmat pe calea cunoașterii lui Dumnezeu. Scopul călătoriilor și peregrinărilor pe care le făcea Paladie, era acela de a cunoaște oameni de la care să învețe ce înseamnă iubirea de Dumnezeu și cum poți ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu. Iar această scriere nu-i este spre laudă, pentru că a ajuns în preajma unor asemenea oameni, ci acela de a folosi cititorilor din experiența sa. Îi îndeamnă pe creștini, să rămână raționali și să respingă prin rațiune orice urmă de păcat.

În limba română, această carte a apărut prin munca aceluiași Părinte Profesor Dumitru Stăniloae, care a înfrumusețat teologia românească prin osteneala sa. Pe lângă această carte și multe altele, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a oferit tezaurului teologic românesc și traducerea colecției Filocaliei. Traducerea românească a cărții ” Istoria Lausiacă ” mai poartă denumirea și de ”Lavsaicon” sau ” Scurte biografii de pustnici” și conține 126 de pagini.

Prin această lucrare, Paladie a reușit să insufle și să înfățișeze chipul unei spiritualități filocalice, care va defini permanent ființa Ortodoxiei. Dacă pentru omul lumesc, pustia apare ca un tărâm al singurătății, al uitării de sine, pentru omul duhovnicesc, iubitor de Dumnezeu, însetat după Acesta, pustia se preface într-un loc al învierii spirituale. Pustiul rămâne și locul de luptă, frontul pe care se duce războiul între monah și puterile demonice, în încercarea de a-l rupe pe om de comuniunea cu Dumnezeu. Aceste lupte cu diavolii, sunt însă pentru monahi, prilejuri care îi apropie mai mult de Dumnezeu, îi face mai puternici, întărindu-i spiritual.

Prin urmare, această lucrare a lui Paladie, ” Istoria Lausiacă”, putem spune că este un pelerinaj prin viața sa. Viața lui Paladie și totodată pelerinajul făcut de orice cititor al acestei cărți prin lecturarea ei, are niște puncte cheie asupra cărora e necesar să se oprească fiecare cititor, pentru a medita și a-și îmbogăți bagajul în urma pelerinajului lecturării cărții. Aceste puncte sunt reprezentate în această carte de monahii cu care acesta a intrat în contact și care fiecare lasă o învățătură duhovnicească pentru omul care dorește să-L cunoască pe Dumnezeu.

 Harta provinciilor Imperiului Roman în anul 117 - sursa: Wikipedia