Al. FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei?

Al. FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei? 

Alexandru Florin Țene

  

Motto:”Sunt ateu cumpănit de Hristos. De nu era Mântuitorul, nici nu știu ce-aș fi rămas. Așa pot merge mai departe! “ Părintele Constantin Necula 

  

Înainte de a examina în ce măsură rezistă experienței strict definite această credință a omului în o forță supranaturală, cum ar fi zeii, pozitivă și de filozofie, caut să arăt că postulatul raționalității integrale a naturii și înclinațiile de gândire în care el se concretizează este însoțit, în străfundul conștiinței noastre, de un întreg cortegiu de afirmații de ordin practic și moral. Nici o cunoaștere nu este inteligență pură. Percepția zeilor în antichitate conținea elemente finaliste de interpretare valorificătoare: datele prime ale spiritului omului primitiv, dar și la cel actual, sunt impulsiile, nu ideile pure. Dar, și în cazurile necunoașterii din timpurile imemorabile în care specia umană reușea să-și afirme libertatea interioară, nu poate fi vorba de idei pure în sensul absolut al cuvântului, idei ce inventau forțe superioare oglindind pur spectacular realitatea. Cunoașterea istoriei antice în sensul absolut al termenului nu este și nu a fost un ideal, fiindcă fundamentul prim al celei mai abstracte viziuni despre zei e clădit din secrete elemente finaliste, fiindcă orice cunoaștere examinată cu atenție, se va dezveli ca fiind, într-un anumit sens, animistă, persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite, imaginea despre lume fiind prezentată drept creație a unor forțe, numite zei, dovedindu-se a fi construită și din transpunerea în lumea exterioară a dorințelor noastre secrete. 

  

Din legendele străvechi, care au ajuns până la noi, putem cunoaște doar o mica parte dintre zeii pe care i-au venerate oamenii de-a lungul mileniilor, și cărora s-au închinat. Închinare luată ca sens de plecăciune și nu cruce. 

  

Mulți zei în care oamenii au crezut vreme îndelungată au dispărut fără urmă, iar amintirea altora s-a păstrat doar în legende și mituri, cu toate că pe vremuri și ei au fost zei cumpliți, care înfricoșau pe credincioși, îi sileau să cadă în genunchi în fața lor, să bocească, să l-i se roage, să le aducă jertfe, chiar jertfe omenești. Practic, acestea erau crime în slujba unor superstiții. 

  

Mai sunt popoare care mai cred în zei, cum ar fi China, India și Japonia, dar aceștia sunt modernizați, nu se mai aduc jertfe umane, după cum spune Biblia, se poate ucide cu o falcă de asin o mie de inși, cum se scrie în Cartea Judecătorilor, XV, 15. 

  

Legendele despre Buda, Krișna Zarathustra, Mithra, Adonis, Osiris, Zeus, și alți zei din religiile antice au fost create cu mult înainte de creștinism, din motivele necunoașterii fenomenelor naturale, dar și din nevoia omului de a găsi un sprijin sufletesc și o speranță într-o divinitate. În schimb, legendele despre Mahomed au fost alcătuite mult timp după creștinism. 

  

Studiul comparativ, pe care îl fac, al istoriei diferitelor religii vădește următoarele: 

  

1-În aceleași condiții de existență, la popoare diferite apar adesea aceleași credințe religioase, aceleași noțiuni și legende despre zei și zeițe, despre nașterea, moartea și învierea lor, chiar dacă zeii și zeițele respective purtau cele mai felurite nume. Credința în înviere a popoarelor era o formă de speranță că viața nu se termină pe pământ și că ea continua în cer. 

  

2-Popoarele au împrumutat unul de la altul legendele despre zei și zeițe, transformându-le potrivit vremii, obiceiurilor și credințelor anterioare. 

  

3-Cu sute și mii de ani înaintea creștinismului, la diferite popoare - egipteni, hinduși, perși, chinezi, evrei, asirieni, greci etc. - au existat legende despre zei, care cuprind aproape tot ce au inclus ulterior scriitorii creștini în evanghelii privitor la nașterea, viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos. În acest context, mă simt obligat să explic etimologia cuvântului Hristos. Putem vedea că în limba ebraică în original, Vechil Testament vorbește despre termenul ‘meshiyach’ care în dicționar înseamnă un om ‘uns sau consacrat’. În ebraică preotul sau regele în Vechiul Testament înseamnă ceremonial de uns cu undelemn, înainte să fie pus în funcție și aceasta este mashiyach (cu articolul hotărât) fiind consacrat ca atare. Când a fost creată Septuaginta în 250 î.e.n., traducerea a preferat un cuvânt din greacă care este asemănător, anume Χριστός (care în românește înseamnă Hristos) și care de fapt înseamnă ceremonial de uns cu undelemn. De aceia cuvântul Hristos (în românește) este exact la fel (doar că în greacă: Χριστός = Hristos) iar în ebraică este ‘meshiyach’ care înseamnă o persoane specifică. În Noul Testament oamenii care au scris aceste lucruri au înțeles că Isus este chiar cel care vorbește despre subiectul privind Septuaginta și continuând să folosească numele Hristos, înțelegând că Isus este și mashiyach. 

  

4-Religiile precreștine au cuprins multe elemente care pe urmă au intrat în cultul creștin, ceea ce explică în parte succesul pe care îl are creștinismul. 

  

5-Islamismul a împrumutat multe credințe, mituri și elemente de cult, parte de la evrei și parte de la creștini. 

  

În baza acestui studiu am alcătuit un tablou, într-o formă concisă, care să permită cititorilor comparația succesivă dintre poveștile despre “Mântuitorul lumii” la creștini cu aceleași povești despre „mântuitorii{ venerați până la creștinism și după creștinism), până astăzi. 

  

1-Buda, Zarathustra, Kri;na, Mahomed, Moise etc,- potrivit legendelor ajunse până la noi au avut menirea să nimicească răul existent în lume. Același lucru se spune în Biserica Catolică, Ortodoxă, Greco Catolică despre Hristos. 

  

2-Acești zei laolaltă nu numai că n-au nimicit răul din lume, îl trăim și azi, ci dimpotrivă, l-au sporit, unele culte religioase, cele venite din Asia, se fac vinovate de crime sângeroase și au consfințit crimele atentatelor de astăzi. În creștinism să nu utăm crimele făcute de inchiziție, în numele lui Iisus. 

  

3-În viața zeilor răul apare de la început. Potrivit legendelor, pentru ca Moises să fie ucis, din ordinal faraonului au fost omorâți mulți copii evrei nevinovați. Pentru ca Gadad să fie omorât, din ordinal lui Ioav, conducătorul de oști al lui David, au fost uciși mulți oameni. Dar Moise și Gadad au rămas în viață. Potrivit Bibliei și Iisus Hristos a rămas în viață, în timp ce din cauza lui au pierit mulți copii din ordinal lui Irod. 

  

4-Pentru ca să fie salvat, Moise a fost așezat într-un coș și lăsat să plutească pe râu. Pentru ca Perseu, pe care regale Akrisios voia să-l ucidă, să fie salvat, el a fost pus într-o ladă și i s-a dat drumul pe mare. Regii Zef și Amfion au fost salvați în copilărie de urgia lui Zeus, fiind ascunși într-un coș. Legendarul rege atenian Ion, ca și regale Sargon al Akkadiei au fost salvați tot în copilărie, fiind ascunși în niște coșuri. Pentru a-l salva pe fiul ei, Horus, de urgia lui Set, Isis, născătoarea de zeu din Egipt, l-a ascuns într-o mlaștină, la care a ajuns călătorind pe un asin. După cum Isis și Horus s-au salvat pe un asin, tot astfel au fugit în Egipt și Maria cu Iisus, așa scriu evangheliștii. 

  

5-Zeii și prorocii Mithra, Agni, Adonis, Buda, Krișna, Zeus, Perseu - potrivit legendelor – s-au născut în peșteri, grote, temnițe ori subterane. Așa cum scrie Biblia, Iisus socotit rege, Fiul lui Dumnezeu și proroc, s-a născut de asemenea în peșteră. 

  

6- Lui Zeus i s-a prescris că va fi detronat de fiul zeiței Metis. Lui Akristos i s-a prezis că va fi răpus de nepotul său, Perseu - fiul lui Zeus. În Evanghelii, prorocii au prezis că Iisus Hristos va răsturna stăpânirea romanilor și va deveni rege al iudeilor. Se pare că etimologia numelui de Cristos provine de la rădăcina zeului Akristos. 

  

7-Zeul egiptean Thot o vestește pe fecioara Mutemua că va naște un copil de la un zeu. În creștinism găsim pe Arhanghelul Gavril care aduce vestea fecioarei Maria că v-a naște pe Fiul lui Dumnezeu. 

  

8- Fecioara Mutemua se afla într-un templu egiptean. Pe când Fecioara Maria se găsea într-un templu evreiesc. 

  

9-Zeul Nef a apropiat crucea de buzele fecioarei Mutemua și astfel “a lăsat-o grea“. În creștinism Sfântul duh “a lăsat-o grea pe Fecioara Maria.“ 

  

10-Krișna se naște într-un staul - peșteră între un catâr și un bou. La fel se întâmplă și la nașterea lui Iisus. 

  

11-La nașterea lui Krișna s-au petrecut minuni. Nașterea acestuia, la fel ca la nașterea altor zei, a fost vestită prin apariția unei stele pe bolta cerului. Același fenomen este povestit de evangheliști la nașterea lui Hristos. 

  

12- Mama lui Agni se numește Maya. Mama lui Adonis este Mirrha. Mama lui Buda se cheamă Maya. Sora lui Moise, care l-a salvat, se cheamă Miriam. Mama lui Iisus se numește Maria, un nume înrudit cu Maya, Mirrha și Miriam. 

  

13-Krișna se naște în Mathura, unde părinții lui s-au dus pentru a plăti birurile. Iisus se naște în Betleem unde părinții s-au dus pentru a se înscrie cu ocazia recensământului. 

  

14-La nașterea lui Krișna au sosit păstorii pentru a I se închina. Același lucru s-a întâmplat la nașterea lui Iisus. 

  

15-Pruncul Krișna este vizitat de prorocul Narada. Astrologii îi prezic un viitor măreț. Astrologii îi prezic lui Mahomed un viitor măreț. Lui Buda înțelepții i-au prezis că va deveni un mare rege, sau cel mai mare ascet, sihastru. La fel i-au prezis lui Iisus Hristos magii care au venit să I se închine, prezicându-I tronul regesc. 

  

16-Poporul îi aduce daruri lui Krișna. Pruncului Apollo, zeițele i-au adus în dar ambrozie și nectar. Lui Iisus magii i-au adus tămâie, smirnă și aur. 

  

17-Zeițele l-au slăvit pe pruncul Apollo. La creștini îngerii l-au slăvit pe Iisus. 

  

18- Nașterea lui Mithra a fost însoțită de apariția unei lumini. La nașterea lui Apolo totul s-a luminat de o lumină puternică, strălucitoare. La nașterea lui Mahomed cerul s-a luminat cu o strălucire neobișnuită. La nașterea lui Buda tot universal s-a luminat, iar cerul s-a unit cu pământul. La nașterea lui Iisus a apărut un nor luminos cu îngeri. 

  

19- La nașterea lui Buda au asistat îngeri și arhangheli. Același lucru evangheliștii scriu că s-a întâmplat la nașterea lui Iisus. 

  

20-La nașterea lui Buda arborii I s-au închinat. Când Mahomed a plecat pe un catâr cu doica lui, oile pe care le-a întâlnit I s-au închinat. Iar catârul pe care călătorea i-a prezis lui Mahomed un viitor măreț. La nașterea lui Iisus animalele din staul s-au aplecat deasupra ieslei.În timpul fugii părinților lui în Egipt, palmierii din drum s-au aplecat în fața lui Hristos. 

  

21-Pe Buda, mama sa l-a născut stând în picioare. Mama lui Mahomed a născut fără dureri. Pe Lao Tzî mama l-a purtat în pântece 81 de ani. Maria l-a născut pe Iisus fără sânge și fără durere. 

  

22-Buda începe să umble și să vorbească imediat. Mahomed la nașterea sa a spus:”Mare e Dumnezeu! Unul e Dumnezeu, iar eu sunt profetul său! “Când s-a născut, Zarathustra râdea. Când s-a născut Osiris un glas puternic venit din cer a vestit că s-a născut stăpânul lumii. La nașterea lui Iisus îngerii i-au vestit pe păstori că s-a născut mântuitorul lumii. 

  

23- Mama lui Buda și mama lui Zarathustra au avut vise frumoase în care le-au apărut duhuri sfinte. Iosif, soțul Sfintei Maria a avut și el un vis în care vorbise cu îngerul Domnului. 

  

24- Pustnicul Asita a coborât din Himalaia ca să I se închine lui Buda. Simion vine și I se închină lui Iisus. 

  

25- Regele Kansa este dușmanul lui Krișna și dorește moartea acestuia. Regele Durasarun îl dușmănește pe Zarathustra. Pe Moise în copilărie l-a persecutat faraonul; pe Cirus îl urmărește în copilărie regele Astiages, pe August în copilărie îl urmărea senatul roman. În evanghelii Iisus este urmărit de Irod. 

  

26-Kansa dă ordin să fie asasinați pruncii pentru al ucide astfel și pe Krișna. Faraonul dă ordin să fie uciși pruncii pentru a-l omorî pe Moise. Pe Krișna cel nou născut părinții îl salvează de urmărirea regelui Kansa, ducându-l la Gokul. Irod dă poruncă să fie uciși pruncii cu scopul de a-l omorî pe Iisus. Pentru a-l salva pe Iisus de urmărirea lui Irod, părinții, Maria și Iosif, îl duc în Egipt. 

  

27- Nici Buda, nici Krișna nu și-au scris singuri predicile, legile și cuvântările ce li se atribuie. Deși evangheliștii spun despre Iisus că a fost învățat și cunoscător de slovă, el nu a lăsat o frază scrisă. 

  

28-După legende, în urma nașterii lui Buda, bolnavii s-au tămăduit, orbii au recăpătat vederea, surzii au început să audă, ologii să meargă…La nașterea lui Mahomed - după învățătura bisericii musulmane - s-a produs un puternic cutremur de pământ, iar fluviul Tigru s-a revărsat, idolii s-au sfărâmat etc. Aceleași minuni i se atribuie și lui Iisus Hristos în religia creștină. 

  

29- Nici Buda, nici Krișna nu și-au scris singuri predicile, legile și cuvântările ce li se atribuie. Deși, în religia creștină, se spune că Iisus a fost învățat și cunoscător de slovă, El nu a lăsat nici o frază scrisă. 

  

30- La vârsta de 28 de ani, Buda s-a retras în pustiu pentru post și rugăciune. Zarathustra la 30 de ani a primit “harul” și și-a început activitatea. Aproximativ la aceeași vârstă de 30 de ani, Iisus a făcut același lucru. 

  

31-În deșert diavolul Mara îl ispitește pe Buda sub un copac, la fel i se întâmplă și lui Zarathustra. La fel și lui Iisus i se întâmplă, diavolul promițându-I stăpânirea asupra lumii, slavă și împărăție. 

  

32- În ziua morții lui Krișna toți morții ies din morminte, un cerc întunecat încinge luna, iar soarele își pierde strălucirea. În momentul morții lui Buda are loc un cutremur de pământ, morții învie iar perdelele și văluri din temple se sfâșie de la sine.”Și era acum ca la ceasul al șaselea, miezul zilei, și întuneric s-a lăsat peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Căci soarele s-a întunecat, iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a rostit:”Părinte, în mâinile tale dau duhul meu “. Și aceasta zicând, și-a dat duhul.(Luca XXIII, 44-46 ). 

  

33- Trei veacuri după moartea lui Buda, regale Așoka a introdus budismul în India. După trei veacuri de la apariția creștinismului, împăratul Constantin l-a recunoscut, și creștinismul devine astfel religie de stat. 

  

34- În antichitate, multe popoare și chiar unele orașe socoteau de datoria lor să aibă câte o sfântă treime, cum ar fi:Odin-Hner-Lodur, în epopeea scandinavă, ANU-BEL-EA la Babilonul de nord, BRAHMA-ȘIVA- VIȘNU, în India, iar Trinitatea creștină este Dumnezeu-Tatăl-Iisus, fiul și Sfântul Duh. 

  

Comparând, succint, toate aceste date despre diferite religii, ne dăm seama că foarte multe elemente creștine sunt împrumutate din religiile mai vechi. 

  

Concluzionăm că zeii au fost „omorâți” de noii Mântuitori ai Lumii din Biblie, Coran etc. 

  

Gândului pascalia îi adăugăm măreția omului cu mintea înțelegătoare, ea îi suprapune ideea că și mintea lui înțelegătoare a omului rezidă în lupta sa neîncetată și-n puterea sa , sprijinită, se înțelege, pe gândirea lui înțeleaptă, de a se depăși mereu pe sine însuși, creând, în ciuda tulburătoarei indiferențe a Universului, o lume tot mai rațională, mai deșteaptă, mai bună, mai frumoasă. Speranță. 

Referinţă Bibliografică: 
Al.FLORIN ȚENE: Cine i-a “omorât” pe zei? / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2963, Anul IX, 10 februarie 2019.
Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
http://confluente.org/al_florin_tene_1549776589.html

COMENTARII:
Alexandru Cetateanu

Superb studiul ! Felicitări domnule Tene ! Sunt adevăruri care nu pot fi contestate de nimeni, nici de cei mai mari teologi. Nu exista religie mai buna sau mai proasta, toate sunt numai atât - religii ! Am fost in China, in Japonia, in India si Thailanda - mulți nici nu au auzit in viața lor de Hristos. Locuitorii acestor tari depășesc jumătate din populația planetei si nu au nici Paste nici Crăciun...! In statul Kerala, unde a predicat si a murit Sf. mucenic Toma, cam 18% din locuitori (cam 8 milioane) sunt creștini. Cam putini, fata de un miliard si aproape 400 de milioane de suflete ! Deci creștinismul nu a avut succes pe mare parte a Planetei si nu a "ucis" decât pe unii zei...

Alexandru Florin ŢENE

Mulțumesc.

St. O. Iosif, Alfonso Castaldi și George Coșbuc

St. O. Iosif, Alfonso Castaldi și George Coșbuc

"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M. Ştefănescu

DIN CARTEA:

George Coşbuc de la Tismana : Studii, articole și amintiri/ Nicolae N. Tomoniu, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu,  – Tismana: Semănătorul, 2016

Selecțiuni.

Din 1. Amintiri din copilăria mea pe Valea Tismanei - Motive pentru a scrie cartea aceasta -

„Aici, în casa angajaților ocolului silvic mi-am petrecut primii ani din viață, învățându-mă să merg prin aleile cu trandafiri  ale ocolului silvic, prin Parcul Chihaia brăzdat de Aleea Tainelor a lui Coșbuc, bând apă de la Fântâna Chihaia și odihnindu-mă la Masa Fraților unde Coșbuc, odinioară, stătea la sfat cu istoricul literar și profesor italian la Universitatea București, Facultatea de Litere și Filozofie, Ramiro Ortiz pe tema Divinei Comedii. Coșbuc, pusese la cale revista „Semănătorul” împreună cu Alexandru Vlăhuță și cântase prima variantă a unui imn național împreună cu compozitorul Alfonso Castaldi pe versurile poeziei „La arme” scrisă de redactorul lui de la „Semănătorul”, Șt. O. Iosif.”

Din 3. Mărturii despre prezența poetului la Vila Sfetea de  la Tismana

„Sfetoanea” a sprijinit personal, împreună cu cumnata sa Elena Coşbuc construcţia unui nou local de şcoală în centrul satului şi a înzestrat biblioteca cu 500 de cărţi valoroase. Au donat şcolii un frumos dulap ornat, din lemn de castan şi bustul în bronz al poetului, care a fost luat de la Tismana şi dus la Turnu Severin, pe timpul când Tismana ţinea de circumscripţia inspectoratului şcolar al raionului Baia de Aramă. 

 „George Coşbuc şi-a petrecut deci, ultimii ani din viaţă la Tismana, traducând Divina Comedie şi – din nefericire – în regat şi-a pierdut şi fiul, Alexandru, într-un tragic accident de automobil la Băleşti în apropiere de Târgu-Jiu. Vedeti în paginile revistei şi articolul «Fântâna lui Coşbuc» şi revedeţi în arhiva revistei "Sămănătorul" - numărul special «05_I- Revista Samanatorul, an I, nr. 5 ed. sp, sept. 2011» cu documentele programatice ale vechii reviste Sămănătorul, întocmită de George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă şi copertată cu una din picturile lui Nicolae Grigorescu, create special pentru acest eveniment!

Alfons Castaldi, marele compozitor, venit la Tismana  invitat de Coşbuc i-a pus pe note primul vers din poezia ,,La arme": «La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!» poetul fiind entuziasmat! Să nu uităm că în 1915 Europa era în plin război.„

 

Alfonso Castaldi

            POEZII ALESE

Poezia a fost aleasă de George Coșbuc pentru a deveni imn. A fost pusă pe note, imediat ce a fost recitată de poet, de Alfonso Castaldi.

Alfonso Castaldi (23 aprilie 1874, Maddalone, Italia - 6 august 1942, Bucureşti) - compozitor, dirijor şi profesor. Studiile muzicale le-a început la Maddalone (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) şi Luigi Picillo (teorie-solfegiu şi armonie), continuându-le la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea şi Umberto Giordano (contrapunct, fugă şi compoziţie).

A. Castaldi, image. RO.AS.IT

Profesor particular de mandolină, chitară, vioară şi teorie muzicală la Galaţi (1896-1901); profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziţie şi orchestraţie (1905-1940) la Conservatorul Bucureşti; inspector al muzicii în Ministerul Artelor (1925-1929). A publicat articole, cronici muzicale, note în „Fungalo” (Napoli), „Don Marzio” (Napoli) şi „Muzica”. A scris versuri în limba italiană şi a publicat un volum de poezii (Napoli, 1892). A fondat orchestra „Tinerimea simfonică” din Bucureşti (1914). A dirijat concerte simfonice în ţară şi peste hotare (Italia şi Rusia).

Distincții

Premiul de muzică al Ministerului Cultelor și Artelor (1925)

Premiul Național de Muzică (1929)

 

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT - http://roasit.ro/alfonso-castaldi-1874-1942/

Născut la Maddalone, compozitorul, dirijorul și profesorul Alfonso Castaldi s-a stabilit în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, începând să predea știința muzicii și practica instrumentală, mai întâi la Galați, apoi la Iași și, în cele din urmă, la București unde, timp de peste trei decenii, a condus clasa de compoziție și orchestrație la Conservatorul de muzică. Între anii 1925 și 1929 a fost și inspector pentru muzică la Ministerul Artelor.

Mai presus de propria creație – muzică de scenă, operă, de cameră, creație vocal-simfonică și lieduri, Castaldi s-a impus în cultura română și grație activității sale de formator a numeroase generații de compozitori. 

La arme

De Ștefan Octavian Iosif

Veniți, viteji apărători ai țării!

Veniți, căci sfânta zi a răsărit:

E ziua mare a reînălțării

Drapelului de gloanțe zdrențuit!

Veniți din toate unghiurile zării,

Să cucerim ce-avem de cucerit!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Ce credeți voi, noroade nesătule,

Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus!

N-am înfruntat noi năvăliri destule

Din miazănoapte, răsărit și-apus!

Adună-ți, rege, oștile și du-le

La biruință-așa cum le-ai mai dus!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume

În cartea gloriosului trecut:

Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume,

Dar până când mai stau Carpații scut

Acel ce ne va șterge de pe lume

Să știe toți că încă nu-i născut!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Să știe toti că un popor nu moare

Când veacuri a luptat necontenit —

Și-i scris în cartea celor viitoare

Că va să vină ceasul preamărit,

Când mândru străluci-va-ntre popoare

Ca soarele, aici, în răsărit!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M. Ştefănescu. Din: Cîntecul revoluţionar şi patriotic românesc. p. 241-242 . ─ Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1974, 360 p.

https://www.youtube.com/watch?v=twnD7ndiUo8

George Coșbuc - 1894

            FRAGMENT EPIC de George Coşbuc

Iar pe lumea cealaltă scoborînd acum flăcăii

Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe sesiuni la Vidin,

Citi găsesc pe rînd în stoluri, adunaţi în gura văii

Stau s-aştepte alte gloate cîte se vedeau că vin.

Unii şterg de iarba udă cîte-o sabie-ncruntată,

Din pulpana hainei alţii sîngele duşman îl storc,

Şi se laudă cu toţii şi vorbesc ou toţii-odată,

Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.

Cînd văzur-această gloată, toţi acei ce-nduşmăniră

Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit

Şi s-au resfirat în noapte, precum fumul se resfiră,

Şi din margini mai spre margini se topeau necontenit.

Cu genunchii plini de tremur şi cu suflul morţii-n gură,

Morţi erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian

Luptătorii din Ahaia cînd îngălbeniţi văzură

Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.

Dar ai noştri, morţi de veacuri, cîţi pieriră prin războaie,

Apărînd a lor credinţă şi pămîntul românesc,

Stau cu ochii ţintă-n noapte şi-a lor mijloc îl îndoaie

Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc :

Văd români, şi-aud cuvinte româneşti ! De-ai lor cu toţii !

Umilit venea, iar astăzi ce trufaş acest popor —

Şi-ndrăznind dinîi o seamă,  vin sfioşi să-şi vadă soţii,

Tot mai mulţi, cu toţii-n urmă ies grăbiţi din noaptea lor.

Şi precum în neastâmpăr paseri grabnice cu zborul

Se tot strîng de pretutindeni toamna ca să plece-n stol,

Astfel s-adunau românii şi sporea mereu poporul

Celor morţi  umplînd de vuiet cîmpul mai nainte gol.

S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa

Umbrelor, sunînd ca marea şi-ntr-un zbucium nentrerupt,

Iar de-atîta nor de duhuri ce-şi vădea prin glas fiinţa

Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.

Străbătând genuni cu mersul, nesfîrşită li-e venirea,

Ca potopul de puternici şi nebiruiţi ca el

Cîţi pieiră făr' de urmă copleşiţi de năvălirea

Asiei, şi-arcaşi cu glugă, din cîmpiile lui Gel.

Cîţi au înroşit cu sînge rîuri mari şi-ascunse plaiuri,

Cînd prin văile bulgare Ioniţ-avea locaş

Şi frumosul grai al nostru printre bîlbîite graiuri

Şi-1 păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş.

Iată-i înşişi vin în frunte cei ce-au cîrmuit norodul,

Principii din munţi şi banii cu viteze fiare-n scut,

Şi cu Negru Vod-alături vine Dragoş Voievodul,

Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.

Şi-Alexandru-al cărui nume şi-astăzi codrii-l mai îngînă,

Tînăr şi părînd ca Hector cel cu coif fluturător

Cînd cu suliţa-i grozavă, falnic răsucind-o-n mînă

Sare-n mîndru-i car şi umple cîmpii Troiei de omor.

Trăsnete-al mîniei noastre, Mircea, tu iuţeşte-ţi paşii !

Adă-ţi gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi

Prins-au fulgerul cu palma ! Braţ, ce pustiind vrăjmaşii,

Dunărea ca soţ de luptă, munţii te-ai trudit să-i chemi.

Ce vei fi gîndit tu, Mircea, cînd vedeai pornit cum vine

Peste munţi şi peste ape, ca furtuna, Ilderim ?

Vai, putem noi  azi pricepe sufletul ce-a fost în tine,

Mai avem simţire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim ?

Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile

A clintit temeiul lumii şi-a oprit şi vremea-n loc,

Cel cu nume sfînt de-arhanghel — cu-al tău nume, Mihaile,

Tot ca tine de puternic şi cu sabie de foc.

Munţii se retrag din cale-i, iar potrivnica sa bardă

Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui de oltenescul leu ?

Foc de n-ar mai fi, şi lege, ca nimic să nu mai ardă,

Foc ar naşte iar pe lume ochii-acestui Prometeu.

Şi cu el Fărcaş şi Stoica, şi-nvîrtindu-şi buzduganul

Doi Buzeşti, ducînd şi spaimă şi-al pieririi-ngheţ cu ei !

Spuie Neajlovul, Sinane, cîte oşti pierdu sultanul,

Şi Şelimberul să spuie cum ţi-a fost, nebune-Andrei ?

Amurat, ţi-aduci aminte, cum sosi grăbit o dată

Şi era să-ţi spargă poarta ea să-ţi intre-n Ţarigard ?

Şi ce cale-avea să facă ! Dar s-a tînguit vrodată

Fulgerul că-i drum departe de la nor pînă la brad ?

Iată-l însă cel din cuibul pus de-oştenii teutonici,

Ştefan, turnul de-apărare al românilor, venind

Suflet mînios şi-n toată strălucirea cîtă-n cronici

Scrisă e c-a fost pe vremea cînd el ţara străjuind

A făcut din oase-un munte şi-a-nhăţat şi regi de plete

Şi, arînd de ciudă eîmpul, puse-n jug duşmanii lui —

Pe mănunchiul spăzii sale mîna lui tot caldă stete,

Căci el nu ştiuse-n viaţă cum s-anină spada-n cui.

El şi-aici e-ntreg în arme şi purcede-aprins pe cale,

Parc-apururi vede-n faţă Rahova şi Podu-nalt,

Iar de vuietul mulţimii şi de coifuri şi de zale

Tremură, răzbit de spaimă, tot tărîmul celălalt.

El şi-aici e vîntul iernii, şi duşmanii săi sînt pleava !

Urcă munţi fără de plaiuri, trece Dunări fără pod —

Faceţi loc ! Sosesc ca rîul luptătorii din Suceava,

Trec voinicii cei năpraznici ai lui Ştefan Voievod !

Şi Ion Cumplitul Vodă, jalnic schilăvita strajă

A Moldovei, scut puternic al poporului de rînd,

Şi nenfricoşatul Ţepeş, Petru Rareş a lui Majă

Vin  cu toţii  de prin  noapte,  gloate-n urmă-le-aducînd.

Şi hatmani şi capi de oaste — daţi-mi voi acum o sută

De vieţi, ca să am vreme să-i numesc aici pe toţi !

Şi tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,

Făr’ de zei te crezi pe lume şi pustiu tu te socoti.

Iată-ţi gloria de veacuri ! Umbre mari din lumea moartă,

Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —

Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă

Am intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !

Ce-ţi aluneci plin de jale ochii umezi pe ruine,

Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorţi ?

Soarele din noapte iese, din mormînt puterea vine :

Naşterea cea viitoare ne e-n lumea celor morţi.

Autori selecțiuni: prof. Nicolae N. Tomoniu, ierom. drd. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Revista „Sămănătorul Tismana”

Din poeții Ștefan Octavian Iosif și George Coşbuc, Revista Semănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901.