Calendar UZPR - Martie 2019

Calendar UZPR - Martie 2019

 PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI (III)

ALEXANDRU VLAHUȚĂ ( 5 sept. 1858, com. Pleșești, azi, Alexandru Vlahuță, jud. Vaslui-19 nov. 1919, București), poet, prozator, jurnalist. profesor la diverse școli din Târgoviște și București. revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Debut în revista Convorbiri literare. Redactor la Armonia din Târgoviște. Colaborează la Unirea, (Târgoviște), precum și la Convorbiri literare, România liberă, România literară, Epoca, Lupta, Lupta literară, Românul, Revista nouă. Editează revista Vieața (1893-1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Colaborează la Viața românească, Universul, Flacăra. În 1916, conduce publicația săptămânală Scriitorii români. În 1919, preia conducerea cotidianului Dacia și a revistei Lamura. Activitatea sa publicistică dublează activitatea sa literară și se caracterizează printr-un cald patriotism. Membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

   GEORGE COȘBUC (20 sept. 1866, Hordou, azi George Coșbuc, jud. Bistrița-Năsăud-9 mai 1918, București),  poet, critic literar, traducător, jurnalist, academician. Autor clasic al literaturii române. A tradus opere fundamentale ale literaturii universale: Dante, Divina comedia, Homer, Odiseea, Vergiliu, Eneida, Kalidasa, Sakuntala. A întemeiat și condus în colaborare diverse publicații. A avut o adevărată vocație publicistică.   Debut literar în 1884, în revista Tribuna, din Sibiu, condusă de Ioan Slavici. Gazetar la Sibiu. în redacția Tribunei sibiene (1887-1889), a petrecut „cei mai rodnici ani”. La insistențele lui Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București. (1889). La București, publică în Convorbiri literare, dar și în Tribuna. Redactor la revista Lumea ilustrată (1896), bilunar cu caracter enciclopedic. Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română. În 1894, editează, în colaborare cu I.L.Caragiale și și Ioan Slavici, revista Vatra. Colaborează la România literară și Universul literar. Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra. A condus Foaia interesantă (1897), Sămănătorul (1901) și  Viața literară (1894-1896), publicație culturală și literară, împreună cu Slavici și I.L.Caragiale. Revista va promova literatura originală, cu specific național. Coșbuc a fost principalul îndrumător al revistei. Directori ai revistei Sămănătorul sunt Coșbuc și Vlahuță. Revista va aduna în jurul ei scriitori importanți ai epocii. Din 1905, conducerea revistei va fi preluată de Nicolae Iorga, care va reformula doctrina sămănătoristă. Ultima revistă sub direcția lui George Coșbuc este Viața literară, ( 1 ianuarie 1906), care își propune să ofere cititorilor o icoană a vieții literare și artisitice.

ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF (11 oct. 1875, Brașov-22 iunie 1913, București), poet, jurnalist, traducător, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Facultatea de Litere și Filosofie din București. A tradus din Verlaine, Ibsen, Shakespeare, Petofi, Schiller, Goethe, Heine, Wagner, Corneille, La Fontaine. Redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga. A colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna ( al cărei fondator a fost, alături de Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curent literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare-albastră, Literară și artă română, Pagini literare, Ramura, Viața românească ș.a.

GARABET IBRĂILEANU ( 23 mai 1871, Târgu Frumos - 12 martie 1936, București), critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier. Personalitate marcantă a literaturii române din primele decenii ale secolului al XX-lea. Teoretician, promotor al criticii literare științifice  (direcția poporanistă), creator literar ( romanul Adela, 1933), profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași, doctor în filologie cu o teză despre Opera literară a domnului Alexandru Vlahuță, Între 1890-1894, colaborează la săptămânalul bucureștean Munca, (1890), cu articole politice, la Adevărul și Critică socială (1892), cu articole de critică, la Evenimentul literar (1893-1894). Între 1894-1895, redactor la Lumea nouă, organ al social-democrației române din București.

Colaborează în 1901 la Noua revistă română a lui C. Rădulescu Motru. În 1905, colaborează la revista Curentul nou, condusă de H. Sanielevici. În martie 1906, apare la Iași Viața românească, revistă periodică literar-artistică și științifică, , directori C. Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Garabet Ibrăileanu, până în 1933. În 1918, publică cotidianul Momentul, iar în 1919, revista săptămânală Însemnări literare.

   IOAN NĂDEJDE ( 18 dec. 1854, Tecuci, jud. Galați-29 dec. 1928, București), publicist, istoric și lingvist, traducător, profesor la Universitatea din Iași. A tradus din Zola, Flaubert, Turgheniev, Dickens, Ovidiu (Tristele). A fost unul dintre fondatorii, la 31 martie 1893, ai Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun, C. Dobrogeanu Gherea, I.C.Frimu, Gh. Cristescu. A fost ales deputat socialist în Parlamentul României. În 1903, a trecut la liberali, deoarece mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică. Căsătorit cu Sofia Băncilă, sora marelui pictor Octav Băncilă, o femeie cultă, scriitoare, om de știință, militantă socialistă, ca și soțul ei, luptătoare pentru drepturile și emanciparea femeii. Ioan Nădejde a colaborat la majoritatea revistelor socialiste din epocă, Revista socială, Drepturile omului, Muncitorul, Critica socială, publică în Literatură și știință, Evenimentul literar, Lumea nouă științifică și literară, Gazeta săteanului ș.a. Conduce Munca (din 1894) și Lumea nouă. Conduce Voința națională. Publică în Noua revistă română, în Viața românească, în Albina. Publicist abundent, Ioan Nădejde s-a impus în primul rând prin prestația sa la revista științifică și literară Contemporanul, apărută la Iași între 1881-1891, fondată împreună cu Vasile G. Morțun. Revista Contemporanul a avut o importanță deosebită în evoluția generațiilor de dinainte de primul război mondial.

ALECU RUSSO (17 martie 1819, Chișinău – 5 februarie 1859, Iași), poet, prozator, eseist, memorialist, critic literar, ideolog al generației de la 1848. reprezentant de frunte al pașoptismului, ideolog al specificului național, teoretician al folclorului. A participat la Revoluția de la 1848 din Moldova. A militat pentru Unirea Principatelor. A colaborat la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Cele mai importante scrieri ale sale au fost publicate în România literară: Cântarea României, Amintiri, Cugetări. Poemul Cântarea României este o operă de înflăcărat patriotism. A colaborat la revista Steaua Dunării, condusă de Mihail kogălniceanu. După Revoluție, la Paris, a colaborat la revista România viitoare a lui Nicolae Bălcescu.

ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL ( 23 martie 1847, Iași – 27 februarie 1920, București), istoric, filozof, economist, pedagog, jurist, sociolog, cercetător, editor, eseist, scriitor. memorialist. Profesor de istorie la Universitatea din Iași. Rector al Universității din Iași (1898-1908), membru al Academiei Române (1889). Doctor în drept la Brlin și doctor în filozofie la Giessen (1871). Membru de onoare, începând cu 1900, al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi al Societății Academice din Cernăuți

(1901), membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903), membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914), membru titular al Institutului Internațional de Sociologie din Londra.(1914). Membru fondator al Societății Științifice și Literare din Iași, iar între 1899-1903 și 1906-1908, președinte al întregii societăți. Membru al Junimii, colaborator al revistei Convorbiri literare, timp de peste două decenii. În perioada 1888-1893, a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria românilor din Dacia Traiană, șase volume. Filozof al istoriei, a fost unul din cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga, elevul său. A fost primul intelectual român de orientare universală care a scos istoria din tiparele sale tradiționale și tradiționaliste. Între 1894-1903 și 1906-1908, a editat la Iași revista Arhiva ( editor, redactor și director). A colaborat la cele mai importante periodice politice, științifice și literare românești și la numeroase publicații științifice străine. Personalitate proeminentă a culturii române.

ANDREI ȘAGUNA ( 20 dec. 1808, Miskoic, Ungaria-28 iunie 1873, Sibiu), mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, participant la Revoluția românească din Ardeal. Fondator al Gimnaziului românesc din Brașov (1850), azi Colegiul Național Andrei Șaguna. Membru de onoare al Academiei Române (1871). La 1 ianuarie 1853, întemeiază Telegraful român, gazetă politică, industrială, comercială și literară, cu apariție neîntreruptă până astăzi. Este primul președinte al ASTREI. Este cel mai de seamă ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, a contribuit decisiv la renașterea vieții naționale, politice, culturale și spirituale a românilor transilvăneni. B.O.R. l-a canonizat.

   SIMION BĂRNUȚIU (21 iulie 1808, Bucșa, jud. Sălaj – 28 mai 1864, Sănmihaiu Almașului, Fântâna Gorgana), jurnalist, om politic, istoric, filozof, profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 din Transilvania. Facultatea de Teologie din Blaj. Preot greco-catolic. Ilustru cărturar. Doctor în drept, profesor la Academia Mihăileană din Iași (1855-1860) și la Universitatea din Iași (1860-1864). Spirit enciclopedic, a militat pentru interesele naționale ale poporului român. În istoria gândirii politice românești, a rămas prin vestitul discurs ținut la Catedrala din Blaj, la 2/14 mai 1848,  intrat în istorie ca Discursul de la Blaj. A doua zi, pe 3/5 mai 1848, în timpul Adunării Naționale a românilor de pe Câmpia Libertății, a fost ales vicepreședinte al acestei Adunări.

TIMOTEI CIPARIU ( 21 februarie 1805, Pănade, jud. Alba – 3 sept. 1887, Blaj), personalitate reprezentativă a culturii române, erudit, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, lingvist, istoric, pedagog și orientalist, „părintele filologiei românești”, poliglot (cunoștea 15 limbi). Studii filologice (1820-1822) și teologice (1822-1825). A fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el: Organul luminărei (1847), devenit în 1848 Organul Națiunale, primul ziar românesc cu litere latine, Învățătorul poporului (1848), Archivu pentru filologie și istorie (1867-1870) și în 1872, prima revistă românească de filologie. A colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte al Societății ASTRA  din Sibiu (1877-1887). A fost membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei. (1867-1872). A  fost membru al Societății Germane de Orientalistică. A publicat numeroase studii asupra limbii române și a gramaticii sale. Ca om politic, a militat pentru drepturile poporului român din Transilvania. A fost secretar al Adunării Naționale de la Blaj din 1848, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, Dieta din Sibiu (1863-1864). A tradus din Goethe, Lessing, Manzoni, Ovidiu , T.Tasso și din literatura arabă.

Ion HAINEȘ / UZPR

Din Calendar UZPR - Martie 2019: https://uzp.org.ro/13675/calendar-uzpr-martie-2019/

St. O. Iosif, Alfonso Castaldi și George Coșbuc

St. O. Iosif, Alfonso Castaldi și George Coșbuc

"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M. Ştefănescu

DIN CARTEA:

George Coşbuc de la Tismana : Studii, articole și amintiri/ Nicolae N. Tomoniu, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu,  – Tismana: Semănătorul, 2016

Selecțiuni.

Din 1. Amintiri din copilăria mea pe Valea Tismanei - Motive pentru a scrie cartea aceasta -

„Aici, în casa angajaților ocolului silvic mi-am petrecut primii ani din viață, învățându-mă să merg prin aleile cu trandafiri  ale ocolului silvic, prin Parcul Chihaia brăzdat de Aleea Tainelor a lui Coșbuc, bând apă de la Fântâna Chihaia și odihnindu-mă la Masa Fraților unde Coșbuc, odinioară, stătea la sfat cu istoricul literar și profesor italian la Universitatea București, Facultatea de Litere și Filozofie, Ramiro Ortiz pe tema Divinei Comedii. Coșbuc, pusese la cale revista „Semănătorul” împreună cu Alexandru Vlăhuță și cântase prima variantă a unui imn național împreună cu compozitorul Alfonso Castaldi pe versurile poeziei „La arme” scrisă de redactorul lui de la „Semănătorul”, Șt. O. Iosif.”

Din 3. Mărturii despre prezența poetului la Vila Sfetea de  la Tismana

„Sfetoanea” a sprijinit personal, împreună cu cumnata sa Elena Coşbuc construcţia unui nou local de şcoală în centrul satului şi a înzestrat biblioteca cu 500 de cărţi valoroase. Au donat şcolii un frumos dulap ornat, din lemn de castan şi bustul în bronz al poetului, care a fost luat de la Tismana şi dus la Turnu Severin, pe timpul când Tismana ţinea de circumscripţia inspectoratului şcolar al raionului Baia de Aramă. 

 „George Coşbuc şi-a petrecut deci, ultimii ani din viaţă la Tismana, traducând Divina Comedie şi – din nefericire – în regat şi-a pierdut şi fiul, Alexandru, într-un tragic accident de automobil la Băleşti în apropiere de Târgu-Jiu. Vedeti în paginile revistei şi articolul «Fântâna lui Coşbuc» şi revedeţi în arhiva revistei "Sămănătorul" - numărul special «05_I- Revista Samanatorul, an I, nr. 5 ed. sp, sept. 2011» cu documentele programatice ale vechii reviste Sămănătorul, întocmită de George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă şi copertată cu una din picturile lui Nicolae Grigorescu, create special pentru acest eveniment!

Alfons Castaldi, marele compozitor, venit la Tismana  invitat de Coşbuc i-a pus pe note primul vers din poezia ,,La arme": «La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!» poetul fiind entuziasmat! Să nu uităm că în 1915 Europa era în plin război.„

 

Alfonso Castaldi

            POEZII ALESE

Poezia a fost aleasă de George Coșbuc pentru a deveni imn. A fost pusă pe note, imediat ce a fost recitată de poet, de Alfonso Castaldi.

Alfonso Castaldi (23 aprilie 1874, Maddalone, Italia - 6 august 1942, Bucureşti) - compozitor, dirijor şi profesor. Studiile muzicale le-a început la Maddalone (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) şi Luigi Picillo (teorie-solfegiu şi armonie), continuându-le la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea şi Umberto Giordano (contrapunct, fugă şi compoziţie).

A. Castaldi, image. RO.AS.IT

Profesor particular de mandolină, chitară, vioară şi teorie muzicală la Galaţi (1896-1901); profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziţie şi orchestraţie (1905-1940) la Conservatorul Bucureşti; inspector al muzicii în Ministerul Artelor (1925-1929). A publicat articole, cronici muzicale, note în „Fungalo” (Napoli), „Don Marzio” (Napoli) şi „Muzica”. A scris versuri în limba italiană şi a publicat un volum de poezii (Napoli, 1892). A fondat orchestra „Tinerimea simfonică” din Bucureşti (1914). A dirijat concerte simfonice în ţară şi peste hotare (Italia şi Rusia).

Distincții

Premiul de muzică al Ministerului Cultelor și Artelor (1925)

Premiul Național de Muzică (1929)

 

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT - http://roasit.ro/alfonso-castaldi-1874-1942/

Născut la Maddalone, compozitorul, dirijorul și profesorul Alfonso Castaldi s-a stabilit în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, începând să predea știința muzicii și practica instrumentală, mai întâi la Galați, apoi la Iași și, în cele din urmă, la București unde, timp de peste trei decenii, a condus clasa de compoziție și orchestrație la Conservatorul de muzică. Între anii 1925 și 1929 a fost și inspector pentru muzică la Ministerul Artelor.

Mai presus de propria creație – muzică de scenă, operă, de cameră, creație vocal-simfonică și lieduri, Castaldi s-a impus în cultura română și grație activității sale de formator a numeroase generații de compozitori. 

La arme

De Ștefan Octavian Iosif

Veniți, viteji apărători ai țării!

Veniți, căci sfânta zi a răsărit:

E ziua mare a reînălțării

Drapelului de gloanțe zdrențuit!

Veniți din toate unghiurile zării,

Să cucerim ce-avem de cucerit!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Ce credeți voi, noroade nesătule,

Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus!

N-am înfruntat noi năvăliri destule

Din miazănoapte, răsărit și-apus!

Adună-ți, rege, oștile și du-le

La biruință-așa cum le-ai mai dus!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume

În cartea gloriosului trecut:

Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume,

Dar până când mai stau Carpații scut

Acel ce ne va șterge de pe lume

Să știe toți că încă nu-i născut!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

Să știe toti că un popor nu moare

Când veacuri a luptat necontenit —

Și-i scris în cartea celor viitoare

Că va să vină ceasul preamărit,

Când mândru străluci-va-ntre popoare

Ca soarele, aici, în răsărit!

La arme, cei de-un sânge și de-o lege!

La arme, pentru neam și pentru rege!

Când Patria ne cheamă sub drapel,

Datori sunt toți copiii ei s-alerge,

Să-l apere, să moară pentru el!

"La arme" : versuri de Şt. O. Iosif, muzica de Alfonso Castaldi / Mircea M. Ştefănescu. Din: Cîntecul revoluţionar şi patriotic românesc. p. 241-242 . ─ Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1974, 360 p.

https://www.youtube.com/watch?v=twnD7ndiUo8

George Coșbuc - 1894

            FRAGMENT EPIC de George Coşbuc

Iar pe lumea cealaltă scoborînd acum flăcăii

Cei căzuţi la Vid pe dealuri şi pe sesiuni la Vidin,

Citi găsesc pe rînd în stoluri, adunaţi în gura văii

Stau s-aştepte alte gloate cîte se vedeau că vin.

Unii şterg de iarba udă cîte-o sabie-ncruntată,

Din pulpana hainei alţii sîngele duşman îl storc,

Şi se laudă cu toţii şi vorbesc ou toţii-odată,

Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.

Cînd văzur-această gloată, toţi acei ce-nduşmăniră

Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit

Şi s-au resfirat în noapte, precum fumul se resfiră,

Şi din margini mai spre margini se topeau necontenit.

Cu genunchii plini de tremur şi cu suflul morţii-n gură,

Morţi erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian

Luptătorii din Ahaia cînd îngălbeniţi văzură

Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.

Dar ai noştri, morţi de veacuri, cîţi pieriră prin războaie,

Apărînd a lor credinţă şi pămîntul românesc,

Stau cu ochii ţintă-n noapte şi-a lor mijloc îl îndoaie

Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc :

Văd români, şi-aud cuvinte româneşti ! De-ai lor cu toţii !

Umilit venea, iar astăzi ce trufaş acest popor —

Şi-ndrăznind dinîi o seamă,  vin sfioşi să-şi vadă soţii,

Tot mai mulţi, cu toţii-n urmă ies grăbiţi din noaptea lor.

Şi precum în neastâmpăr paseri grabnice cu zborul

Se tot strîng de pretutindeni toamna ca să plece-n stol,

Astfel s-adunau românii şi sporea mereu poporul

Celor morţi  umplînd de vuiet cîmpul mai nainte gol.

S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa

Umbrelor, sunînd ca marea şi-ntr-un zbucium nentrerupt,

Iar de-atîta nor de duhuri ce-şi vădea prin glas fiinţa

Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.

Străbătând genuni cu mersul, nesfîrşită li-e venirea,

Ca potopul de puternici şi nebiruiţi ca el

Cîţi pieiră făr' de urmă copleşiţi de năvălirea

Asiei, şi-arcaşi cu glugă, din cîmpiile lui Gel.

Cîţi au înroşit cu sînge rîuri mari şi-ascunse plaiuri,

Cînd prin văile bulgare Ioniţ-avea locaş

Şi frumosul grai al nostru printre bîlbîite graiuri

Şi-1 păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş.

Iată-i înşişi vin în frunte cei ce-au cîrmuit norodul,

Principii din munţi şi banii cu viteze fiare-n scut,

Şi cu Negru Vod-alături vine Dragoş Voievodul,

Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.

Şi-Alexandru-al cărui nume şi-astăzi codrii-l mai îngînă,

Tînăr şi părînd ca Hector cel cu coif fluturător

Cînd cu suliţa-i grozavă, falnic răsucind-o-n mînă

Sare-n mîndru-i car şi umple cîmpii Troiei de omor.

Trăsnete-al mîniei noastre, Mircea, tu iuţeşte-ţi paşii !

Adă-ţi gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi

Prins-au fulgerul cu palma ! Braţ, ce pustiind vrăjmaşii,

Dunărea ca soţ de luptă, munţii te-ai trudit să-i chemi.

Ce vei fi gîndit tu, Mircea, cînd vedeai pornit cum vine

Peste munţi şi peste ape, ca furtuna, Ilderim ?

Vai, putem noi  azi pricepe sufletul ce-a fost în tine,

Mai avem simţire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim ?

Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile

A clintit temeiul lumii şi-a oprit şi vremea-n loc,

Cel cu nume sfînt de-arhanghel — cu-al tău nume, Mihaile,

Tot ca tine de puternic şi cu sabie de foc.

Munţii se retrag din cale-i, iar potrivnica sa bardă

Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui de oltenescul leu ?

Foc de n-ar mai fi, şi lege, ca nimic să nu mai ardă,

Foc ar naşte iar pe lume ochii-acestui Prometeu.

Şi cu el Fărcaş şi Stoica, şi-nvîrtindu-şi buzduganul

Doi Buzeşti, ducînd şi spaimă şi-al pieririi-ngheţ cu ei !

Spuie Neajlovul, Sinane, cîte oşti pierdu sultanul,

Şi Şelimberul să spuie cum ţi-a fost, nebune-Andrei ?

Amurat, ţi-aduci aminte, cum sosi grăbit o dată

Şi era să-ţi spargă poarta ea să-ţi intre-n Ţarigard ?

Şi ce cale-avea să facă ! Dar s-a tînguit vrodată

Fulgerul că-i drum departe de la nor pînă la brad ?

Iată-l însă cel din cuibul pus de-oştenii teutonici,

Ştefan, turnul de-apărare al românilor, venind

Suflet mînios şi-n toată strălucirea cîtă-n cronici

Scrisă e c-a fost pe vremea cînd el ţara străjuind

A făcut din oase-un munte şi-a-nhăţat şi regi de plete

Şi, arînd de ciudă eîmpul, puse-n jug duşmanii lui —

Pe mănunchiul spăzii sale mîna lui tot caldă stete,

Căci el nu ştiuse-n viaţă cum s-anină spada-n cui.

El şi-aici e-ntreg în arme şi purcede-aprins pe cale,

Parc-apururi vede-n faţă Rahova şi Podu-nalt,

Iar de vuietul mulţimii şi de coifuri şi de zale

Tremură, răzbit de spaimă, tot tărîmul celălalt.

El şi-aici e vîntul iernii, şi duşmanii săi sînt pleava !

Urcă munţi fără de plaiuri, trece Dunări fără pod —

Faceţi loc ! Sosesc ca rîul luptătorii din Suceava,

Trec voinicii cei năpraznici ai lui Ştefan Voievod !

Şi Ion Cumplitul Vodă, jalnic schilăvita strajă

A Moldovei, scut puternic al poporului de rînd,

Şi nenfricoşatul Ţepeş, Petru Rareş a lui Majă

Vin  cu toţii  de prin  noapte,  gloate-n urmă-le-aducînd.

Şi hatmani şi capi de oaste — daţi-mi voi acum o sută

De vieţi, ca să am vreme să-i numesc aici pe toţi !

Şi tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,

Făr’ de zei te crezi pe lume şi pustiu tu te socoti.

Iată-ţi gloria de veacuri ! Umbre mari din lumea moartă,

Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —

Ne avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă

Am intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !

Ce-ţi aluneci plin de jale ochii umezi pe ruine,

Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorţi ?

Soarele din noapte iese, din mormînt puterea vine :

Naşterea cea viitoare ne e-n lumea celor morţi.

Autori selecțiuni: prof. Nicolae N. Tomoniu, ierom. drd. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Revista „Sămănătorul Tismana”

Din poeții Ștefan Octavian Iosif și George Coşbuc, Revista Semănătorul, anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901.