Creier pane-instant din cerebel agramat

Creier pané-instant din cerebel agramat

Vasile Zărnescu

Într-un text de acum vreo trei decenii, Eugen Barbu relata cum, aflat într-o vizită în China, rămăsese oripilat de o întâmplare petrecută într-un restaurant: unui client i se prepara, direct lângă masă, creier de maimuţă vie al cărei cap era decapotat în faţa clientului! I se scotea creierul şi i se prepara în faţa lui. Relatarea lui Barbu fusese atât de şocantă, încât povestirea lui nu a fost necomentată. Fireşte, în regimul socialist nici nu era posibil să se gloseze pe o asemenea temă. Mai ales că ar fi fost implicată, indirect, şi prietenia româno-chineză.

            Între timp, pe Internet au fost postate diverse filmuleţe care redau scena incredibilă descrisă de Eugen Barbu. Cu toate că acestea sunt veritabile agresiuni psihice şi vizuale, difuzarea lor repetată ar putea să le mai fi estompat caracterul respingător, dar un asemenea eveniment rămâne, încă, oripilant.

            Totuşi, dacă stau să mă gândesc bine, cred că aş putea accepta să mi se prepare şi mie, într-un restaurant, cu grătarul lângă masă, creierul scos direct din cutia craniană a individului care a născocit sintagma „prioritatea zero“! E o formulare atât de idioată încât presupun că doar prepararea de fripturi din creierele celor care o folosesc ar putea duce la extirparea expresiei – evident, o dată cu extirparea creierelor indivizilor în cauză – sau măcar a părţilor de encefal în care se scornesc asemenea aberaţii.

Conform dicţionarului de neologisme, „prioritate“ înseamnă „întâietate“, deci care este pe locul întâi. Prior in tempus, potior in Jure este principiul juridic pe care se bazează, printre altele, inclusiv înregistrarea invenţiei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; sau, dacă este vorba de o idee, de o teorie, cel care a publicat-o primul este considerat autorul respectivei idei, teorii etc. Príor este titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene, care însemna „cel dintâi (în timp sau la rând)“. „Prior, prius adj. la com. (superl. primus) 1 dinainte, de mai înainte (din doi), precedent; (…) // priōrēs, um, m. pl. cei care au trăit mai înainte, strămoşi: more priorum OV. după obiceiul străbunilor; 2 (fig.) mai presus, superior: prior aetate et sapientia SALL. mai mare în vârstă şi mai înţelept…“ (G. Guţu, Dicţionar latin-român. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 971).

Ce înseamnă „prioritate zero“?! Nimic. Nimic altceva decât o absurditate. E un nonsens. Zero semnifică „nimicul“. Când unul spune, furios, „E zero barat!“ înseamnă că indică un individ, o situaţie etc. pe care le consideră un nimic absolut. Expresia „zero-tăiat-în-paişpe!“ redă o formă augmentativă şi colocvială a lui „zero barat!“ În matematică, „zero“ nu semnifică un număr, o cantitate, ca unu, doi, şapte etc., ci un simbol: indică o origine, un punct de unde se pleacă într-o direcţie – în sus sau în jos faţă de nivelul mării, în sus sau în jos pe scala temperaturii, în sus sau în jos, la dreapta sau la stînga pe axele abscisei şi ordonatei etc.

Tâmpitul care a scornit expresia „prioritatea zero“ – şi e permisă utilizarea noţiunii „tâmpit,“ fiind introdusă în limbajul publicistic de preşedintele suspendat-a-doua-oară, Traian Băsescu, referitoare la tâmpiţii făcuţi de actualul sistem de învăţământ, dar cuvântul îi indică şi pe tâmpiţii produşi de sistemul anterior de învăţământ, precum şi pe tâmpiţii de la „mama lor“ –, respectivul tâmpit, ziceam, a vrut, probabil, să inoveze stilul ca să evite – credea el – limba „de lemn“ a unui regim defunct, dar cu preţul instituirii actualei limbi de lemn. Ce a crezut că face idiotul care a lansat sintagma „prioritatea zero“? Că indică o prioritate „mai prioritară“ decât aceea relevată de expresia consacrată prin uz, chiar dacă nu este şi corectă, „prioritatea numărul 1“, calchiată, se pare, după sintagma „inamicul numărul 1“.

Evident, ţinând cont de sensul strict al cuvântului „prioritate“, enunţat mai sus, noţiunea „prioritate“ este defectivă de plural, adică nu poate avea şi forma „priorităţi“, fiindcă numai unul este pe locul întâi. Desigur, la fel ca în cazul cuvântului „alternativă“, şi el defectiv de plural, dar prin abuzul de limbaj al agramaţilor s-a ajuns la forma greşită „alternative“ (în loc de „variante“, „posibilităţi“ etc.), prin acelaşi abuz s-a ajuns la cuvântul la fel de greşit „priorităţi“. Precum în cazul greşit „alternative“, s-a răspândit expresia, fiindcă prostia este contagioasă, „priorităţile guvernului sunt…“. De aici, de vreme ce ar fi mai multe „priorităţi“, s-a ajuns şi la sintagma „prioritatea numărul 1“ – ceea ce este un pleonasm; după care ar urma „prioritatea numărul 2“ – ceea ce este o contradicţie în termeni, căci, dacă „prioritar/prioritate“ înseamnă numai ceea ce este pe locul întâi, ceea ce are întâietate, atunci nu mai poate exista o „prioritate“ – adică ceva situat pe locul întâi – care să fie pe locul al doilea! Gândirea asta năroadă a dus şi la născocirea barbarismului, la fel de idiot, „a prioritiza“ (sic), folosit cu dezinvoltură de toantele din televiziune, de „analiştii politici“ la fel de nerozi şi alţii ca ei. Dar nu contează pentru tâmpiţii noştri, fiindcă „mulţi vede, puţini pricepe“!

De ce şi-a închipuit, în mintea sa găunoasă, că e mai prioritară „prioritatea zero“, născocită de el, decât „prioritatea numărul 1“, din această expresie consacrată pleonastic (precum „babă bătrână“, „avansaţi înainte“ etc.)?! Fiindcă pe axa ordonatei, a numerelor naturale întregi şi pozitive, de la 1 la infinit, zero este mai la stânga decît 1 şi, deci, ar fi înaintea lui unu: deci, Zero ar avea prioritate faţă de Unu! Dar, repet, simbolul „0“ nu este număr! Numai că tîmpitul-scornitor nu ştie acest fapt important. Şi nici logică nu are, fiindcă nici minte n-are! Nici el, nici idioţii care s-au molipsit de această prostie şi o utilizează cu deplină inconştienţă.

Într-adevăr, văzută prin prisma conţinutului expresiilor  „zero barat!“, „zero-tăiat-…“, sintagma „prioritatea zero“ se autoanulează, fiindcă, literalmente, e un nonsens. Dacă simbolul „zero“ ar fi şi el un număr, care să indice o ierarhie, o poziţie într-o clasificare, un punct pe meridian etc., atunci podiumul primilor trei învingători dintr-un concurs ar conţine treptele 0 (zero), 1 (unu) şi 2 (doi), 0 (zero) fiind înscris pe treapta cea mai de sus, cea mai merituoasă, cu medalia de aur! Imaginaţi-vă ce figură ar face „aurul pe locul zero“ şi nu pe locul întâi! Or, din fericire, nu este aşa, fiindcă la stabilirea numerelor acordate treptelor podiumului învingătorilor au contribuit oameni cu logică.

Dar, cum am mai semnalat, stupiditatea este contagioasă. Folosirea sintagmei „prioritatea zero“ se extinde, fiindcă „mama proştilor este mereu borţoasă!“ Tot mai mulţi indivizi, chiar din „elita politică“, au preluat această prostie patentă şi o etalează ca pe o chestie lingvistică de bon-ton, de mare fineţe şi de inedit stilistic, deşi nu este decât o  porcărie care îi zgârie pe creier pe cei care-l au.

Să reţinem câteva exemple convingătoare şi etalate în ordinea descrescătoare a „elitei“ care foloseşte această aberaţie.

Iată ce spunea preşedintele Traian Băsescu, numărul 1 în Stat, la 13 februarie 2012: „Este exclusă întreruperea energiei electrice pentru populaţie. Prioritatea zero în acest moment este legată de...“ (cf. http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este-59374.htm). El a repetat expresia şi cu alte ocazii. De exemplu, în 23 mai a.c., a declarat: „Prioritatea zero e consolidarea fiscală. Vrem ca Grecia să rămînă...“ (aici: http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este--62001.htm).

Vasile Blaga, numărul 2 în Stat ca preşedinte al Senatului pînă pe 3 iulie a.c. şi proaspătul preşedinte al P.D.L, se exprima, la 1 iulie 2012, astfel: „Prioritatea zero pentru P.D.L. în vederea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este (sic) organizarea, disciplina şi demersurile pe care trebuie să le facem…“ (cf. http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/30074).

Victor Ponta, ex-procuror, ex-ministru şi actualul premier, ca unul care a învăţat retorică la Facultatea de Drept, face, la 30 aprilie 2012, o expunere taxonomică: „Reîntregirea salariilor şi măsurile de relansare reprezintă prioritatea numărul unu. Contribuţia încasată ilegal de 5,5 la sută pentru pensii este prioritatea numărul zero“ (cf. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12131705-majorarea-salariilor-creaza-probleme-deficit-victor-ponta.htm). Adică, vezi, Doamne, restituirea contribuţiei de 5,5 la sută  încasate ilegal este „mai prioritară“ decât reîntregirea salariilor. E şi normal, fiindcă, sub aspect financiar şi bugetar, cele 5,5 procente reprezintă de cinci ori mai puţin decât cele 25 de procente tăiate din salarii. Dar, sub aspect logic, exprimarea e ilogică, oricât este el de premier, doctor în drept sau nu. Sub titlul inspirat „Maidanezii lingvisticii româneşti“, un comentator care se ascunde sub pseudonimul „cobra“, postează, la acest articol, următorul comentariu: „Prioritate zero? Ha, ha, ha. Prioritate vine de la primul. Măi, oameni buni, prioritate zero înseamnă că promisiunile lor sunt egale cu zero. Ce e aşa de greu de priceput“! Agenţia hotnwes.ro este catalogată cvasiunanim ca fiind „trompeta băsistă“, de aceea veninosul autonumit „cobra“ – deşi are dreptate în spusele sale – nu a remarcat că expresia tembelă „prioritate zero“ este folosită şi de liderii P.D.L., un partid „de gugumani, între care Traian Băsescu este cel dintâi… dintre fruntaşii politici“ – ca să-l parafrazăm pe Nae Caţavencu.

Desigur, este folosită nu numai de liderii P.D.L., ci şi de cei ai U.S.L., fiindcă, în contagiunea ei, prostia nu ţine cont de culoarea politică. Preluarea expresiei idioate „prioritate zero“ se transformă într-o adevărată epidemie.

„Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a instituţiei pe care o conduce…“ (aici: http://economica.rtv.net/ioan-rus-spatiul-schengen-este-prioritatea-zero_23991.html).

„Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat (în 16 mai a.c.) că (…) prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat…“ (aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liviu_Pop-_Prioritatea_zero_este_legata_de_examenele_nationale_si_de_bacalaureat_0_701330057.html).

Dacă acredităm traducerea publicată de Corina Ionel, în 27 mai 2012, inepţia cu „prioritatea zero“ este vehiculată şi la case mai mari: „Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, duminică, în emisiunea După 20 de ani, difuzată de Pro TV, că absorbţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român“ (cf.: http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-12363628-ambasadorul-marii-britanii-bucuresti-prioritatea-zero-pentru-guvernul-roman-este-absortia-fondurilor-europene-romania-putea-urma-exemplu-poloniei.htm). Sintagma imbecilă este folosită de ambasadorul Martin Harris de două ori în această declaraţie; deci nu e o „scăpare de porumbel pe gură“, ci o exprimare deliberată şi nu spontană. Admitem că el nu ştie bine limba română – cum nici ceilalţi oficiali români citaţi aici nu o ştiu –, dar, totuşi, are facilitatea înţelegerii, întrucât cele două cuvinte buclucaşe, prioritate şi zero, sunt neologisme, care se scriu şi se pronunţă aproximativ la fel şi în engleză. Aşadar, ambasadorul nu are circumstanţe atenuante fiindcă aberează la fel ca oficialii noştri; chiar dacă ar spune că s-a molipsit de la stupiditatea acestora! Numai că de prostia altora se molipsesc cei care au o penurie de inteligenţă şi de educaţie. Evident, ambasadorul Martin Harris nu face excepţie, chiar dacă provine din Perfidul Albion.

Aşadar, trebuie să concedem că prostia este mai tare ca logica, fie şi în cazul unui ambasador britanic. Nu mai vorbim de alţi analişti sau ziarişti făcuţi în pripă, cărora li s-a părut că expresia idioată „prioritatea zero“ este o achiziţie stilistică valoroasă şi o folosesc „prioritar“, ca papagalii.

Ca atare, s-au molipsit de această prostie şi indivizii de nivel intelectual obişnuit. Probabil că unul dintre aceştia este şi autorul afişului din imaginea alăturată; în centru este un aranjament ingenios: cinci cătuşe dispuse în forma cercurilor de pe emblema Jocurilor Olimpice! Aşadar, individul a făcut, în subconştientul său, legătura cu podiumul olimpic, dar presiunea sintagmei imbecile „prioritatea zero“ l-a împiedicat să vadă că podiumul învingătorilor nu are înscris nici un zero care să marcheze „prioritatea zero“! Pe lîngă imbecilitatea imanentă a individului, presiunea e cauzată inclusiv de folosirea expresiei de către „somităţile“ politice enumerate, de „anal-işti“, ziarişti ş.a., şi difuzată de toate mass media, fără ca vreun moderator, un autor să fi făcut corectarea de rigoare. Fireşte, nici lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu au făcut nimic, fiindcă ei ştiu doar să umfle mangoţii de la statul-de-geaba sau statul-de-vorbă, căci statul de drept nu există şi, deci, nu are cine să apere şi limba română,.

Daţi căutare pe Google expresia „prioritatea zero“ şi veţi găsi alte exemple de ageamii care o folosesc nonşalant, senin, fără să-şi dea seama cît de imbecili sunt. În mod categoric, dacă am face creier pané-instant din măcar o parte a cerebelului lor, am deschide câteva cantine pentru săraci şi ar fi o acţiune umanitară cu dublu beneficiu: am scăpa de tâmpiţi şi am hrăni, cu „delicatese“, câţiva dezmoşteniţi de soartă, ajunşi în această situaţie amărâtă tocmai din cauza unora dintre cei citaţi anterior.

14 iulie 2012

Nota redacţiei:

S-a pus acest articol pe blogul Sămănătorul şi nu pe blogul cu comentarii politice, pentru că tema abordează prostia unor "reprezentanţi" ai poporului român și nu ţine neapărat de politică.
Că prostia cea mai cruntă se foloseşte în politică e o altă temă: ne îmbrăcăm verzui ca sa nu observe lumea ca suntem portocalii, sau mai nou, în alb, ca să creadă toată lumea că toţi cei care poartă alb pe timpul verii sunt pedelisti. Mai asortăm prostia asta şi cu o flacără olimpică ca să se stie bine că suntem campioni olimpici la prostia omenească.
Ehei, Tândală şi Păcală erau mici copii!

 

Moneda nationala este leul, nu ron-ul!

MONEDA NAŢIONALĂ ESTE LEUL, NU „RON“-UL!

Vasile I. Zărnescu

Am publicat în revistele Economistul, nr. 2206(3232), 8-9 sept. 2006, pag. 3, şi Justiţiarul, nr. 10(120), 22 sept. 2006, pag. 12, articolul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe.

***

Moneda noastră naţională este leul. Fie el uşor, jigărit, greu sau nou. După un an de la introducerea leului nou, lumea a învăţat, deja, că un preţ afişat cu puţine cifre şi, îndeosebi, cu virgulă, înseamnă valoarea în lei „grei“ sau, mai degrabă, „noi“. De aceea, după câteva luni, nici nu mai era nevoie de afişarea celor două forme de exprimare a preţului, în „lei vechi“ şi „lei noi“. Dar prostia unora este mare, aşa că, totuşi, nu m-am mirat când am remarcat că unii spun sau scriu, în diverse reclame sau clipuri publicitare, „...costă 25 de roni!“ Chiar ţăranii în piaţă scriu preţul „1 ron/kg“. Măi să fie! NU există nici o monedă care să se numească „RON“. Acest simbol, „RON“, este formula găsită pentru a se indica leul nou, spre a-l diferenţia de leul vechi, numit ROL, în monetarul trecut în formularele bancare, atunci când se fac depuneri în ambele feluri de bancnote. Dar, numai cu această ocazie trebuie folosită denumirea respectivă. După cum, până la introducerea leului „greu“, nimeni nu a spus că plăteşte în „ROLI“! Unele bănci au început să elibereze chitanţe cu suma în „ron“ şi nu în „lei“!

Din păcate, prostia, pe lângă faptul că este mare, este şi cea mai contagioasă boală. E drept că nu doare, altfel, vorba lui Creangă, „dacă prostia ar duré, ci di ţîpiti ar mai fi pi lumi!“ De aceea, nu m-am mirat că şi în unele mari magazine, cu pretenţii, cum sunt, de exemplu, Kaufland, Diverta etc., preţurile sunt indicate în „RON“. Şi mai gravă este situaţia unor întreprinderi, cum este S.C. APA NOVA S.A., care, chiar dacă a fost apropriată – adică însuşită prin jaf – de către nişte francezi, totuşi, este o întreprindere românească, fie ea şi privatizată: pe facturile acesteia, valoarea este indicată tot în „RON“. La fel face firma Reader’s Digest S.r.l., pe toate înscrisurile sale, deşi se laudă cu intelectualii pe care-i are acolo. Dar ce să mai spunem de C.E.C., de judecătorii, de T.M.B., unde tarifele serviciilor sunt date tot în „RON“! La fel, publicaţia oficială Monitorul Oficial îşi exprimă preţul abonamentelor în „RON“! Marea dezamăgire am avut-o la Târgul de carte din iunie 2006, unde aproape toate editurile îşi expuneau preţurile în „roni“. De aceea, nu m-am mai mirat că, inclusiv pe afişele unor secţii de poliţie, taxele cerute sunt exprimate tot în RON. Dar, cel puţin, Po-liţia provine din Mi-liţia socialistă şi, se ştie, unitatea de măsură a inteligenţei era, în vechiul regim, „ţian“-ul: un miliţian avea, deci, a mia parte dintr-un „ţian“! E explicabil şi scuzabil acolo, la Poliţie, care se deosebeşte de Miliţie doar prin prima silabă.

Dar NU se poate admite o asemenea prostie, în continuă contagiune. Apelăm la Primăria Capitalei, la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Administraţiei şi Internelor etc., să pună ordine în terminologie, să elimine această inadvertenţă inadmisibilă şi să amendeze, cu sume mari în „lei noi“, toate instituţiile subordonate, toate băncile, magazinele, ong-urile, firmele de stat sau private etc. care, în documentele lor, în reclamele lor din presa scrisă şi audiovizuală, pe produse etc., folosesc simbolul „ron“, care nu exprimă o monedă nouă, ci o emisiune nouă de bancnote; după cum apelăm şi la C.N.A. să amendeze toate televiziunile care transmit reclame cu preţurile în „roni“.

Ministerul de Finanţe, care are, acum, mari dificultăţi cu funcţionarii, din cauza lefurilor mici, are ocazia să-şi mărească bugetul prin amenzile încasate de la cei care vorbesc şi scriu de preţuri, de taxe, de credite etc. exprimate în „RON“ şi nu în lei. Şi asta imediat! Mai ales că, de la 1 iulie a.c., preţurile vor fi exprimate numai în lei noi, adică, pur şi simplu, în lei!

Căci, altfel, intervin, iarăşi, deştepţii din Institutul de lingvistică al Academiei şi, pe baza prostiei că „Uzul face legea“, vor introduce, aşa cum au făcut cu prostia „nicio“, o reglementare conform căreia leul nu mai este leu, ci „ron“, după cum, în străinătate, toţi ţiganii borfaşi, prinşi de autorităţi şi daţi în presă, nu sunt ţigani, ci „români“. De altfel, de la „ron“ la „rrom“ nu este mare diferenţă fonetică, favorizând confuziile, mai ales printre străini – spre bucuria lui Andrei Pleşu, care a anulat Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, prin care se cerea eliminarea cuvântului „rrom“ din textele oficiale şi din presă şi, totodată, cerea folosirea singurului cuvânt adecvat, „ţigan“. Când Pleşu a fost făcut ministru de Externe (O, tempora, o, mores!), a înlocuit respectivul memorandum cu directiva folosirii exclusive a aberaţiei „rrom“. Pentru că, altfel, i-am discrimina pe ţigani. În timp ce ei ne jefuiesc şi ne violentează în case, pe stradă, la adăpostul „Drepturilor omului“!

Acum ne chinuim să eliminăm altă aberaţie: simbolul „ron“, devenit substituit de „monedă“ naţională! Să încercăm să contrazicem dictonul Stupiditas contagiosa est!

Dacă Banca Naţională a României nu este în stare să apere valoarea intrinsecă a monedei naţionale şi o devalorizează, treptat, de 17 ani, să începem noi să-i apărăm măcar numele.

1 septembrie 2006

***

Între timp, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Cu mici excepţii, dimpotrivă: prostia s-a menţinut sau s-a extins. De exemplu, cum se poate vedea în facsimilele alăturate, firma Kaufland a renunţat la folosirea simbolului „ron“ şi îşi afişează preţurile în lei, dar firma Reader’s Digest a rămas la prostia de acum şase ani; la fel fac băncile, ca BRD, BCRS, BANKPOST etc. (vezi facsimilul), deşi acum nu mai este nevoie de diferenţierea între codurile bancare ROL şi RON, căci bancnotele cu leul vechi s-au retras de vreo cinci ani! Pe ecranele televizoarelor, toate firmele îşi etalează preţurile produselor în „roni“, iar posturile de televiziune – indiferent că sunt dintre „cele mai premiate“, ca Antena 3, sau mai puţin premiate, ca TVR 1 – difuzează aceste reclame idioate atît prin conţinut, cît şi prin faptul că utilizează simbolul „ron“. Ba, mai mult, nici moderatorii – deşi se împăunează cu meritul că apără corectitudinea şi, implicit sau expres, limba română, valorile naţionale etc. – cum este, de exemplu, Mihai Gâdea – nu corectează situaţia, ci, cînd citesc documentele afişate de ei pe ecran, vorbesc tot de „roni“. Cît despre lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), aceştia, evident, nu citesc reviste ca Economistul sau Justiţiarul (şi nici nu îi doare propria lor prostie), ci au grijă doar de „bilanţurile“ lor, în care evidenţiază de cîte ori Mircea Badea pronunţă cuvîntul „cur“, în direct, la Antena 3, ca să amendeze (corect, în acest caz) postul Antena 3, dar C.N.A. nu îi amendează pe Mircea Dinescu şi pe Andrei Pleşu pentru aceleaşi insanităţi – proferate, culmea, la adresa preşedintelui Traian Băsescu!

E-adevărat, de vreo două ori, la Antena 3, mi se pare – dar nu am reţinut la ce emisiune –, a fost un invitat (al cărui nume nu l-am văzut afişat pe ecran, din păcate, ca să îl felicit, aici, public) care a ţinut în mod expres să atragă atenţia: «– Nu „ron“, ci leu!». Moderatorul nici nu a înţeles observaţia – şi a zis: „Poftim?! “ –, iar preopinentul a fost nevoit să repete corectura. Dar, desigur, fără efect, fiindcă nici un moderator nu a băgat la cap observaţia şi s-a menţinut inepţia. Care, cum aţi văzut, s-a extins: şi premierii, şi miniştrii – fie ei de Finanţe sau nu – pronunţă, în prostie, „roni“ în loc de „lei“.

Desigur, veţi spune, ca mulţi care gîndesc superficial, că „ţara arde şi baba se piaptănă“ – precum scrie şi „politologul“ Tom Gallagher, care se lamentează lacrimogen că „Europa arde, Ponta se piaptănă“. Pentru că, vedeţi, suntem în plină criză şi ne legăm de lucruri minore. Dar tocmai aici este buba: nu este vorba de bagatele şi, chiar dacă par nimicuri, acestea, adunate, prin confluenţa lor, fac un fluviu de evenimente care pot schimba, dacă nu Istoria, măcar starea de lucruri sau starea de spirit la un moment dat; şi, cum se vede se schimbă nu în mai bine, ci în mai rău. Mai important este, însă, faptul că este vorba de valori naţionale. Deoarece moneda naţională este o valoare naţională, iar denumirea monedei naţionale, prin tranzitivitate, dobîndeşte aceeaşi valoare. Dar idioţii – fie ei „idioţi utili“, fie, pur şi simplu, idioţi – vorbesc cu nonşalanţă de „roni“. Tocmai din cauza unor astfel de „idioţi utili“ ajunşi la guvernare – sau aduşi la guvernare de unele organizaţii oculte – am ajuns şi în criza economică, şi în criza politică şi în celelalte crize: a moralei, a sănătăţii, a învăţămîntului, a culturii, a spiritualităţii şi chiar a securităţii naţionale. De exemplu, în ce ţară din lume un fascist, un revanşard ca preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, ar fi putut să profereze murdăriile sale decît în ţara guvernanţilor impotenţi, numită România?! Dacă ar fi execrat respectivele insulte în Rusia sau în S.U.A., ar fi fost expulzat imediat cu cătuşe la mîini – şi asta în cel mai fericit caz pentru acest neorevizionist; dar, despre cazul acestui nemernic – „venit în România ca în Parcul Cişmigiu“, cum zisese, în 1999, aparent vexat, Adrian Năstase despre alţi miniştri unguri –, voi face un articol special.

Situaţia, respectînd proporţiile, este aceeaşi în cazul „ronilor“: deşi nu există „roni“, ei sunt „traşi“ în existenţă de mintea redusă a unora şi menţinuţi acolo de lipsa de minte a altora. Iar în astă vreme, C.N.A. „veghează“ la păstrarea valorilor naţionale pe bani mulţi cu efecte dăunătoare! Or, exemplul prost se răspîndeşte mai repede decît exemplul bun. Dacă premierul şi preşedintele ţării vorbesc de „roni“, fireşte că şi amărîtul din piaţa de legume îşi afişează preţurile în „roni“. După care îi votează pe aceiaşi politruci care ne conduc de 23 de ani. Dar, dacă dispare denumirea „leu“ a monedei naţionale, dispare o valoare a identităţii naţionale. Vedem că, spontan, poate inconştient sau nu, numele monedei naţionale este dus în deriziune şi anonimat, fără identitate, prin vocabula „ron“. Simultan, pe lîngă degradarea numelui monedei naţionale are loc şi devalorizarea ei efectivă, de 23 de ani, prin rata de schimb leu/dolar şi leu/euro. În mod similar cu degradarea acestei „bagatele“, moneda naţională, are loc, pe tăcute, discret – din prostie sau din intenţia dolosivă a unora – degradarea şi a altor valori naţionale, care, cumulate, reprezintă cultura şi spiritualitatea naţională. Şi, apoi, ne întrebăm, în faţa dezastrului: „Cum a fost posibil?!“

O modalitate facilă şi eficientă pentru înlăturarea acestei agresiuni axiologice contra monedei naţionale este difuzarea în cît mai multe publicaţii a acestui material, în speranţa că va fi citit de cît mai mulţi cetăţeni şi, astfel, problema va ajunge şi la urechile, în ochii şi în mintea celor care continuă să vorbească de „roni“.

20 iunie 2012