Şcoala românească nu „scoate tâmpiţi”!

Şcoala românească nu „scoate tâmpiţi”!
Citiţi editorialul care va apare marţi, 31 iulie 2012,  în revista „Sămănătorul”

.

Contra urii, paranoiei şi demagogiei politice,

alimentate de presa vândută, să ne îndreptăm:

SPRE LUCRURI NORMALE

Prin evenimentele politice recente faptul este confirmat: România, prin conducătorii ei politici s-a împărţit în două-trei găşti de îmbogăţiţi în timp ce în marea masă a poporului sărăcit, fiecare individ îşi caută propria salvare prin genocidul instalat de vreo câţiva ani.

La data când scriu acest editorial, sâmbătă, 28 iulie 2012, nu cunosc rezultatul referendumului privind demiterea lui Băsescu, preşedintele căruia  îi  aparţine sintagma “şcoala românească scoate tâmpiţi”, după ce clamase timp de opt ani, “reformarea statului român”, a şcolii, a sistemului de sănătate şi a altor sectoare vitale ale ţării, ce au fost puse pe butuci.

 Faptul că acesta a declarat public - împotriva constituţiei care apără cetăţeanul - că statul român nu este dator să aibă grija “tuturor” (ceea ce este halucinant şi unic în lume!) nu cred că a aţâţat atâta lume încât să se treacă pragul electoral parşiv acceptat. Ne-am aştepta la o replică pe măsură de la cei batjocoriţi de Băsescu: ţigani şi ţigănci împuţite, găozari, tonomate, mămici şi bebeluşi, pensionari, bugetari puturoşi, profesori din şcolile de azi care produc tâmpiţi sau poliţişti care au îndrăznit să strige contra lui. Oare, se va produce?

Ar fi un pas înainte demiterea unui preşedinte pentru care poporul, nu reprezintă nimic mai mult decât o vorbă bună de spus în campania referendumului.

Dar dacă preşedintele Băsescu nu va fi demis?

Indiferent ce se va întâmpla, este evident că am ajuns la o lehamite tot aşteptând măsuri de redresare a crizei economice de la politicieni. Este fără însemnătate care vor fi aceia care vor conduce în viitor România cuprinsă de cancer şi datoare decenii de acum înainte.  Nu putem supravieţui într-o Europă antisocială. Sau cel puţin aceasta este impresia intrată în spontanul maselor, din Spania până în Grecia, din România până în Franţa.

Şi atunci ce-i de făcut? Doar noi, România profundă, vom avea de suferit!

Revista “Sămănătorul” îşi propune ca pe lângă menirea sa de promovare a creaţiei literare inedite şi mai ales de debut literar, să includă în paginile sale momente şi exemple de mare impact educativ, din şcoala românească. Dacă în ultimii ani sistemul educativ a degenerat din cauza unui guvern iresponsabil, să punem umărul la redresarea lui dacă noul guvern asta promite.

Pentru că promisiunea lui nu face doi bani fără o acţiune hotărâtă a poporului. Orice ţăran ştie că nu-şi poate asigura viitorul copiilor săi fără învăţătură iar ideea generată la nivel de mass-media, prin care poţi să reuşeşti în viaţă prin şmecherii, hoţii şi gudurare pe lângă cei cocoţaţi politic în domeniile vieţii economice trebuie să dispară.

Această atitudine nu este uşor de îndepărtat şi nu va dispare decât dacă va deveni un fenomen de masă. Îmi fac datoria de a semnala faptul că în şcolile unde a fost implantată o sămânţă sănătoasă de instruire şi o atitudine adecvată faţă de învăţătură, lucrurile decurg normal şi aceste şcoli, departe de a “scoate tâmpiţi”, sunt un pilon important în strategia de care vorbesc.

 În anul 2002, am amenajat, la şcoala Pocruia-Tismana, primul laborator de informatică din zona Tismana şi am realizat primul site al unei şcoli dintr-un sat al regiunii muntoase a judeţului Gorj. Cu timpul, acest laborator s-a modernizat cu toate că eu am ieşit la pensie. Sămânţa a prins aşadar roade şi astăzi, prin grija fostei directoare Florentina Grindeanu, (profesoară de lb. română!) 15 calculatoare, legate într-o reţea locală şi cu acces Internet, fac ca instruirea din acel sat să nu fie cu nimic mai prejos ca una din marile centre urbane!

Tocmai de aceea, considerăm că o revistă de cultură de astăzi nu poate rămâne departe de cuceririle tehnice ale sistemul global de informatizare şi în consecinţă, prezentăm pentru prima dată de la apariţia revistei “Sămănătorul”,  câteva pagini cu fragmente dintr-un volum vizând programarea în Turbo Pascal şi legături spre site-uri cu tematică de specialitate: limbajul HTML, lecţii pentru Visual Basic, realizarea unui site.

Dar nu numai atât. La  cerinţa mea, ing. Antonio Tomoniu, preşedintele asociaţiei “Dorna Tismana” ne pune la dispoziţie alte pagini, prin care se prezintă, atât elevilor cât şi profesorilor, un instrument extrem de util pentru învăţarea diverselor discipline de învăţământ: pachetul UnivTest Generator Pro, în stare să creeze în doar câteva minute, teste folositoare atât elevului cât şi profesorului dornic de a pune la dispoziţia elevilor săi o metodă modernă de învăţare.

 Consider că prin folosirea acestor tehnici, vom putea să integrăm România la sistemul mondial de învăţământ, care tinde să devină prin individualizare şi instruire complementară un sistem ultra-performant, adaptat provocărilor crizei economice mondiale şi schimbărilor climatice cărora trebuim să le facem faţă din ce în ce mai intens.

 Trebuie în egală măsură să demonstrăm conducătorilor vremelnici, de la noi din ţară şi din lumea largă, că soarta lumii nu constă în demersurile lor propagandistice ci în instruirea şi vitalitatea popoarelor lor. Pentru ca niciodată pe glob, vreun dictator paranoic să nu eticheteze şcoala tării lor ca o instituţie a statului care “scoate tâmpiţi”!

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Sămănătorul

Alexandru Melian - PARANOIA REFERENDUMULUI

PARANOIA  REFERENDUMULUI

    « Bătălia referendumului », cum le place unora să numească evenimentul din 29 iulie, - care ar trebui să fie în realitate un act normal de exercitare a suveranităţii poporului – a fost transformată într-o adevărată dezlănţuire paranoică. Toate simptomele acestei boli se manifestă în toate punctele cardinale ale geografiei politice.
    De la parada ideilor fixe şi exploziile orgoliilor nestăpânite, până la mania persecuţiei şi rătăcirea completă a raţiunii, a bunului simţ, a ruşinii, clasa politică, massmedia şi comentatorii de serviciu oferă publicului românesc şi internaţional un circ ridicol în care artiştii şi simpaticele animale dresate au fost înlocuite, în cea mai mare măsură, de cabotini şi de « animale politice », nu doar neîmblânzite dar gata să se sfâşie unele pe altele. Si nu oricum, ci « în numele poporului », adică în numele acelei entităţi umane prin care ajung la putere, la posturi gras plătite şi la mijloacele care le permit să întocmească, să risipească şi să jefuiască bugete. In numele poporului de care uită imediat ce au pus mâna pe butoane şi pe care o tratează ca pe o turmă numai bună de muls, de tuns şi la nevoie de pus la frigare.
    Că Traian Băsescu trebuie demis pentru tot răul şi urâtul cu care a maculat instituţia prezidenţială şi mai ales cu care a batjocorit un popor întreg, este, - din punctul meu de vedere – nu doar o datorie, ci un imperativ. Numai că acest act de vidanjare politică nu trebuie făcut cu vidanja. Adică nu preiei mizeriile celui pe care vrei să-l scoţi din arena politică tocmai pentru că e mizerabil. Or, ce constatăm ? Limbajul birjăresc al suspendatului, seninătatea cu care debitează minciuni, semi-adevăruri ori adevăruri trunchiate, neruşinarea cu care neagă evidenţele au devenit armele, instrumentele pe care le-au pus la bătaie şi adversarii lui. Insultele lui Băsescu se duelează cu cele proferate, patetic sau imperturbabil, de preşedintele interimar sau de primul ministru, « lovitura de stat » a primului este aberaţia complementară a negării de către ceilalţi al oricărui scurt circuit în instrumentarea  actului de suspendare, preşedintele suspendat n-a tăiat salariile românilor aşa după cum Victor Ponta n-a plagiat, moştenirea medievală de a merge cu jalba-n proţap pe la curţile străine n-au actualizat-o doar pedeliştii, iată se pregatesc şi adversarii lor s-o facă pentru a pârî la Uniunea Europeană decizia lui Băsescu de a boicota referendumul. (Ca şi cum cancelariile occidentale n-ar avea suficiente şi performante mijloace de informare sau domnul Barosso n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să ia primul avion spre Bucureşti pentru a-l urechia pe « jucătorul » giruetă !!)
    Ceea ce este şi mai întristător e faptul că s-au molipsit de aceste maladii politicianiste până şi oamenii de cultură. Nu cei făcuţi pe puncte, cu diplôme cumpărate şi doctorate plagiate, ci oameni de cultură autentici pe care i-am fi dorit într-un alt orizont de aşteptare. Unde să afle oamenii modele de cumpătare, de rigoare şi relativism, de judecată cumpănită şi drept la existenţă a opiniilor care sunt diferite de ale tale ?
    Zilele trecute am rămas cu un gust amar când la un post de televiziune cineva, - istoric, scriitor, jurnalist, cum l-a prezentat moderatorul – declara, cu un soi de încrâncenare aparent senină, că cine nu vine duminică la vot sau  cine nu votează suspendarea lui Băsescu, este ori semidoct ori înapoiat mintal. Adică cine nu-i împărtăşeşte opiniile şi opţiunile e bun de trimis într-un ospiciu. Iar un savant, de exemplu, un scriitor (ca dumnealui), un filosof, un profesor sunt nişte mediocrităţi intelectuale, dacă nu nici măcar atât. Dezolantă atitudine, cu atât mai mult cu cât intolerantul grizonat părea a fi destul de tânăr pentru a nu fi fost modelat de maşinăriile totalitare. Ce viitor are democraţia noastră cu asemenea mentalităţi, cu asemenea oameni şi cu o asemenea ofertă politică !!??
     Referendumul va trece dar, indiferent de rezultatul lui, marile probleme ale României vor rămâne ca un blestem, atâta timp cât clasa politică, societatea civilă şi cărturarii acestei ţări nu vor deveni adevăraţi semănători de speranţe.

                                                                  Alexandru MELIAN

Creier pane-instant din cerebel agramat

Creier pané-instant din cerebel agramat

Vasile Zărnescu

Într-un text de acum vreo trei decenii, Eugen Barbu relata cum, aflat într-o vizită în China, rămăsese oripilat de o întâmplare petrecută într-un restaurant: unui client i se prepara, direct lângă masă, creier de maimuţă vie al cărei cap era decapotat în faţa clientului! I se scotea creierul şi i se prepara în faţa lui. Relatarea lui Barbu fusese atât de şocantă, încât povestirea lui nu a fost necomentată. Fireşte, în regimul socialist nici nu era posibil să se gloseze pe o asemenea temă. Mai ales că ar fi fost implicată, indirect, şi prietenia româno-chineză.

            Între timp, pe Internet au fost postate diverse filmuleţe care redau scena incredibilă descrisă de Eugen Barbu. Cu toate că acestea sunt veritabile agresiuni psihice şi vizuale, difuzarea lor repetată ar putea să le mai fi estompat caracterul respingător, dar un asemenea eveniment rămâne, încă, oripilant.

            Totuşi, dacă stau să mă gândesc bine, cred că aş putea accepta să mi se prepare şi mie, într-un restaurant, cu grătarul lângă masă, creierul scos direct din cutia craniană a individului care a născocit sintagma „prioritatea zero“! E o formulare atât de idioată încât presupun că doar prepararea de fripturi din creierele celor care o folosesc ar putea duce la extirparea expresiei – evident, o dată cu extirparea creierelor indivizilor în cauză – sau măcar a părţilor de encefal în care se scornesc asemenea aberaţii.

Conform dicţionarului de neologisme, „prioritate“ înseamnă „întâietate“, deci care este pe locul întâi. Prior in tempus, potior in Jure este principiul juridic pe care se bazează, printre altele, inclusiv înregistrarea invenţiei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; sau, dacă este vorba de o idee, de o teorie, cel care a publicat-o primul este considerat autorul respectivei idei, teorii etc. Príor este titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene, care însemna „cel dintâi (în timp sau la rând)“. „Prior, prius adj. la com. (superl. primus) 1 dinainte, de mai înainte (din doi), precedent; (…) // priōrēs, um, m. pl. cei care au trăit mai înainte, strămoşi: more priorum OV. după obiceiul străbunilor; 2 (fig.) mai presus, superior: prior aetate et sapientia SALL. mai mare în vârstă şi mai înţelept…“ (G. Guţu, Dicţionar latin-român. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 971).

Ce înseamnă „prioritate zero“?! Nimic. Nimic altceva decât o absurditate. E un nonsens. Zero semnifică „nimicul“. Când unul spune, furios, „E zero barat!“ înseamnă că indică un individ, o situaţie etc. pe care le consideră un nimic absolut. Expresia „zero-tăiat-în-paişpe!“ redă o formă augmentativă şi colocvială a lui „zero barat!“ În matematică, „zero“ nu semnifică un număr, o cantitate, ca unu, doi, şapte etc., ci un simbol: indică o origine, un punct de unde se pleacă într-o direcţie – în sus sau în jos faţă de nivelul mării, în sus sau în jos pe scala temperaturii, în sus sau în jos, la dreapta sau la stînga pe axele abscisei şi ordonatei etc.

Tâmpitul care a scornit expresia „prioritatea zero“ – şi e permisă utilizarea noţiunii „tâmpit,“ fiind introdusă în limbajul publicistic de preşedintele suspendat-a-doua-oară, Traian Băsescu, referitoare la tâmpiţii făcuţi de actualul sistem de învăţământ, dar cuvântul îi indică şi pe tâmpiţii produşi de sistemul anterior de învăţământ, precum şi pe tâmpiţii de la „mama lor“ –, respectivul tâmpit, ziceam, a vrut, probabil, să inoveze stilul ca să evite – credea el – limba „de lemn“ a unui regim defunct, dar cu preţul instituirii actualei limbi de lemn. Ce a crezut că face idiotul care a lansat sintagma „prioritatea zero“? Că indică o prioritate „mai prioritară“ decât aceea relevată de expresia consacrată prin uz, chiar dacă nu este şi corectă, „prioritatea numărul 1“, calchiată, se pare, după sintagma „inamicul numărul 1“.

Evident, ţinând cont de sensul strict al cuvântului „prioritate“, enunţat mai sus, noţiunea „prioritate“ este defectivă de plural, adică nu poate avea şi forma „priorităţi“, fiindcă numai unul este pe locul întâi. Desigur, la fel ca în cazul cuvântului „alternativă“, şi el defectiv de plural, dar prin abuzul de limbaj al agramaţilor s-a ajuns la forma greşită „alternative“ (în loc de „variante“, „posibilităţi“ etc.), prin acelaşi abuz s-a ajuns la cuvântul la fel de greşit „priorităţi“. Precum în cazul greşit „alternative“, s-a răspândit expresia, fiindcă prostia este contagioasă, „priorităţile guvernului sunt…“. De aici, de vreme ce ar fi mai multe „priorităţi“, s-a ajuns şi la sintagma „prioritatea numărul 1“ – ceea ce este un pleonasm; după care ar urma „prioritatea numărul 2“ – ceea ce este o contradicţie în termeni, căci, dacă „prioritar/prioritate“ înseamnă numai ceea ce este pe locul întâi, ceea ce are întâietate, atunci nu mai poate exista o „prioritate“ – adică ceva situat pe locul întâi – care să fie pe locul al doilea! Gândirea asta năroadă a dus şi la născocirea barbarismului, la fel de idiot, „a prioritiza“ (sic), folosit cu dezinvoltură de toantele din televiziune, de „analiştii politici“ la fel de nerozi şi alţii ca ei. Dar nu contează pentru tâmpiţii noştri, fiindcă „mulţi vede, puţini pricepe“!

De ce şi-a închipuit, în mintea sa găunoasă, că e mai prioritară „prioritatea zero“, născocită de el, decât „prioritatea numărul 1“, din această expresie consacrată pleonastic (precum „babă bătrână“, „avansaţi înainte“ etc.)?! Fiindcă pe axa ordonatei, a numerelor naturale întregi şi pozitive, de la 1 la infinit, zero este mai la stânga decît 1 şi, deci, ar fi înaintea lui unu: deci, Zero ar avea prioritate faţă de Unu! Dar, repet, simbolul „0“ nu este număr! Numai că tîmpitul-scornitor nu ştie acest fapt important. Şi nici logică nu are, fiindcă nici minte n-are! Nici el, nici idioţii care s-au molipsit de această prostie şi o utilizează cu deplină inconştienţă.

Într-adevăr, văzută prin prisma conţinutului expresiilor  „zero barat!“, „zero-tăiat-…“, sintagma „prioritatea zero“ se autoanulează, fiindcă, literalmente, e un nonsens. Dacă simbolul „zero“ ar fi şi el un număr, care să indice o ierarhie, o poziţie într-o clasificare, un punct pe meridian etc., atunci podiumul primilor trei învingători dintr-un concurs ar conţine treptele 0 (zero), 1 (unu) şi 2 (doi), 0 (zero) fiind înscris pe treapta cea mai de sus, cea mai merituoasă, cu medalia de aur! Imaginaţi-vă ce figură ar face „aurul pe locul zero“ şi nu pe locul întâi! Or, din fericire, nu este aşa, fiindcă la stabilirea numerelor acordate treptelor podiumului învingătorilor au contribuit oameni cu logică.

Dar, cum am mai semnalat, stupiditatea este contagioasă. Folosirea sintagmei „prioritatea zero“ se extinde, fiindcă „mama proştilor este mereu borţoasă!“ Tot mai mulţi indivizi, chiar din „elita politică“, au preluat această prostie patentă şi o etalează ca pe o chestie lingvistică de bon-ton, de mare fineţe şi de inedit stilistic, deşi nu este decât o  porcărie care îi zgârie pe creier pe cei care-l au.

Să reţinem câteva exemple convingătoare şi etalate în ordinea descrescătoare a „elitei“ care foloseşte această aberaţie.

Iată ce spunea preşedintele Traian Băsescu, numărul 1 în Stat, la 13 februarie 2012: „Este exclusă întreruperea energiei electrice pentru populaţie. Prioritatea zero în acest moment este legată de...“ (cf. http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este-59374.htm). El a repetat expresia şi cu alte ocazii. De exemplu, în 23 mai a.c., a declarat: „Prioritatea zero e consolidarea fiscală. Vrem ca Grecia să rămînă...“ (aici: http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este--62001.htm).

Vasile Blaga, numărul 2 în Stat ca preşedinte al Senatului pînă pe 3 iulie a.c. şi proaspătul preşedinte al P.D.L, se exprima, la 1 iulie 2012, astfel: „Prioritatea zero pentru P.D.L. în vederea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este (sic) organizarea, disciplina şi demersurile pe care trebuie să le facem…“ (cf. http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/30074).

Victor Ponta, ex-procuror, ex-ministru şi actualul premier, ca unul care a învăţat retorică la Facultatea de Drept, face, la 30 aprilie 2012, o expunere taxonomică: „Reîntregirea salariilor şi măsurile de relansare reprezintă prioritatea numărul unu. Contribuţia încasată ilegal de 5,5 la sută pentru pensii este prioritatea numărul zero“ (cf. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12131705-majorarea-salariilor-creaza-probleme-deficit-victor-ponta.htm). Adică, vezi, Doamne, restituirea contribuţiei de 5,5 la sută  încasate ilegal este „mai prioritară“ decât reîntregirea salariilor. E şi normal, fiindcă, sub aspect financiar şi bugetar, cele 5,5 procente reprezintă de cinci ori mai puţin decât cele 25 de procente tăiate din salarii. Dar, sub aspect logic, exprimarea e ilogică, oricât este el de premier, doctor în drept sau nu. Sub titlul inspirat „Maidanezii lingvisticii româneşti“, un comentator care se ascunde sub pseudonimul „cobra“, postează, la acest articol, următorul comentariu: „Prioritate zero? Ha, ha, ha. Prioritate vine de la primul. Măi, oameni buni, prioritate zero înseamnă că promisiunile lor sunt egale cu zero. Ce e aşa de greu de priceput“! Agenţia hotnwes.ro este catalogată cvasiunanim ca fiind „trompeta băsistă“, de aceea veninosul autonumit „cobra“ – deşi are dreptate în spusele sale – nu a remarcat că expresia tembelă „prioritate zero“ este folosită şi de liderii P.D.L., un partid „de gugumani, între care Traian Băsescu este cel dintâi… dintre fruntaşii politici“ – ca să-l parafrazăm pe Nae Caţavencu.

Desigur, este folosită nu numai de liderii P.D.L., ci şi de cei ai U.S.L., fiindcă, în contagiunea ei, prostia nu ţine cont de culoarea politică. Preluarea expresiei idioate „prioritate zero“ se transformă într-o adevărată epidemie.

„Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a instituţiei pe care o conduce…“ (aici: http://economica.rtv.net/ioan-rus-spatiul-schengen-este-prioritatea-zero_23991.html).

„Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat (în 16 mai a.c.) că (…) prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat…“ (aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liviu_Pop-_Prioritatea_zero_este_legata_de_examenele_nationale_si_de_bacalaureat_0_701330057.html).

Dacă acredităm traducerea publicată de Corina Ionel, în 27 mai 2012, inepţia cu „prioritatea zero“ este vehiculată şi la case mai mari: „Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, duminică, în emisiunea După 20 de ani, difuzată de Pro TV, că absorbţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român“ (cf.: http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-12363628-ambasadorul-marii-britanii-bucuresti-prioritatea-zero-pentru-guvernul-roman-este-absortia-fondurilor-europene-romania-putea-urma-exemplu-poloniei.htm). Sintagma imbecilă este folosită de ambasadorul Martin Harris de două ori în această declaraţie; deci nu e o „scăpare de porumbel pe gură“, ci o exprimare deliberată şi nu spontană. Admitem că el nu ştie bine limba română – cum nici ceilalţi oficiali români citaţi aici nu o ştiu –, dar, totuşi, are facilitatea înţelegerii, întrucât cele două cuvinte buclucaşe, prioritate şi zero, sunt neologisme, care se scriu şi se pronunţă aproximativ la fel şi în engleză. Aşadar, ambasadorul nu are circumstanţe atenuante fiindcă aberează la fel ca oficialii noştri; chiar dacă ar spune că s-a molipsit de la stupiditatea acestora! Numai că de prostia altora se molipsesc cei care au o penurie de inteligenţă şi de educaţie. Evident, ambasadorul Martin Harris nu face excepţie, chiar dacă provine din Perfidul Albion.

Aşadar, trebuie să concedem că prostia este mai tare ca logica, fie şi în cazul unui ambasador britanic. Nu mai vorbim de alţi analişti sau ziarişti făcuţi în pripă, cărora li s-a părut că expresia idioată „prioritatea zero“ este o achiziţie stilistică valoroasă şi o folosesc „prioritar“, ca papagalii.

Ca atare, s-au molipsit de această prostie şi indivizii de nivel intelectual obişnuit. Probabil că unul dintre aceştia este şi autorul afişului din imaginea alăturată; în centru este un aranjament ingenios: cinci cătuşe dispuse în forma cercurilor de pe emblema Jocurilor Olimpice! Aşadar, individul a făcut, în subconştientul său, legătura cu podiumul olimpic, dar presiunea sintagmei imbecile „prioritatea zero“ l-a împiedicat să vadă că podiumul învingătorilor nu are înscris nici un zero care să marcheze „prioritatea zero“! Pe lîngă imbecilitatea imanentă a individului, presiunea e cauzată inclusiv de folosirea expresiei de către „somităţile“ politice enumerate, de „anal-işti“, ziarişti ş.a., şi difuzată de toate mass media, fără ca vreun moderator, un autor să fi făcut corectarea de rigoare. Fireşte, nici lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu au făcut nimic, fiindcă ei ştiu doar să umfle mangoţii de la statul-de-geaba sau statul-de-vorbă, căci statul de drept nu există şi, deci, nu are cine să apere şi limba română,.

Daţi căutare pe Google expresia „prioritatea zero“ şi veţi găsi alte exemple de ageamii care o folosesc nonşalant, senin, fără să-şi dea seama cît de imbecili sunt. În mod categoric, dacă am face creier pané-instant din măcar o parte a cerebelului lor, am deschide câteva cantine pentru săraci şi ar fi o acţiune umanitară cu dublu beneficiu: am scăpa de tâmpiţi şi am hrăni, cu „delicatese“, câţiva dezmoşteniţi de soartă, ajunşi în această situaţie amărâtă tocmai din cauza unora dintre cei citaţi anterior.

14 iulie 2012

Nota redacţiei:

S-a pus acest articol pe blogul Sămănătorul şi nu pe blogul cu comentarii politice, pentru că tema abordează prostia unor "reprezentanţi" ai poporului român și nu ţine neapărat de politică.
Că prostia cea mai cruntă se foloseşte în politică e o altă temă: ne îmbrăcăm verzui ca sa nu observe lumea ca suntem portocalii, sau mai nou, în alb, ca să creadă toată lumea că toţi cei care poartă alb pe timpul verii sunt pedelisti. Mai asortăm prostia asta şi cu o flacără olimpică ca să se stie bine că suntem campioni olimpici la prostia omenească.
Ehei, Tândală şi Păcală erau mici copii!