Pumnul dat de Putin SUA şi lumii civilizate la JO de la Soci

Pumnul dat de Putin SUA şi lumii civilizate la JO de la Soci

Sfidând întreaga lume şi încălcând toate ideile generoase de pace şi înţelegere pe care marea civilizaţie greacă le-a lăsat umanităţii prin Jocurile Olimpice, la Soci, dictatorul comunist Putin  ne-a cântat maneaua cu secera şi ciocanul. In ritmul ei revoluţionar, „marele” Putin şi-a dat pantalonii jos arătând fundul întregii lumi. Iar Americii, pumnul lui de karate!

Deviza olimpică oficială „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic) nu a reprezentat pentru el un îndemn pentru la fortificarea individului prin mişcări de întărire a corpului şi jocuri sportive ci o binecunoscută metodă de slavă a conducătorului în visurile lui de a cuceri lumea!

Demn urmaş al lui Petru cel Mare şi Stalin, luptător barbar neînfricat aidoma lui Gingis Han, Napoleon, Hitler şi alţii ca ei, umilirea celorlalţi conducători contemporani ai lumii civilizate era prevăzută chiar din primele momente ale mascaradei putiniste de la Soci. Din nefericire pentru el, serviciile secrete americano-engleze, germane şi franceze au evitat umilirea preşedinţilor lor şi a cancelarului german la Soci, propunându-le absenţa.  Şi n-au putut fi umiliţi ca martirii comunismului de către dictatorii nebuni ajunşi la putere.

Pentru că ar fi căzut ca o măciucă în capul lor să constate că la deschiderea JO de la Soci, simbolurile olimpice - exprimând activitatea Mișcării Olimpice şi a uniunii celor cinci continente pentru întâlnirea paşnică a sportivilor lor - s-au albit la semnul lui Putin. Sublim semnal de dictator sub paravanul „expresiei artistice”! Iar de la sublim la ridicol nu-i decât un pas spunea o vorbă celebră. Să analizăm pe rând, atât sublimul cât şi ridicolul, mascaradei reîncarnatului din Mausoleul lui Lenin de la Kremlin.

Mai întâi culorile. Sub paravanul unei expresii artistice ţinând de creaţia unor specialişti, cele cinci culori ale inelelor olimpice - suspendate provocator deasupra arenei - albastru, negru, roşu, galben, verde, atribuite în parte câte unui continent - mai puţin Antarctica cu identitate multinaţională - au devenit la JO de la Soci albe!. Adică exact a şasea culoare, culoarea de fundal al steagului olimpic pe care sunt desenate cele cinci cercuri multicolore, îmbinate pentru a reprezenta unitatea şi universalitatea Mişcării Olimpice.

Culorile inelelor, împreună cu albul, au fost proiectate de Baronul francez Pierre de Coubertin în 1913, astfel ca fiecare naţiune să aibă cel puţin una din ele reprezentată pe steagul naţional. Mai mult, continentele Europa, Africa, America Nord împreună cu cea de Sud, Asia şi Australia cu întreaga Oceanie, să aibă, respectiv ordinii amintite, fiecare culoarea ei.

Idee generoasă a baronului francez care, de altfel, a şi fondat Comitetul Olimpic Internaţional, organizaţie cu sediul la Lausanne (Elveția), împreună cu Demetrios Vikelas la data de 23 iunie 1894.

La JO de la Soci însă, mascarada tehnico-artistică a celor cinci cercuri devenite subit toate albe a fost, fără îndoială, creaţia „marelui gânditor al lumii”, Putin! Iar ca o bomboană pe această colivă unicoloră de cercuri secante, amestec sfidător la adresa fondatorilor JO, nu s-au mai lansat porumbei albi în zbor spre minunăţia tehnică rusă, ci fetiţa „Liuba”, reprezentând marea maică iubită, Rusia, eliberatoarea omenirii de sub jugul fascist şi capitalist.

Ingenios de sublim! Ţarul Putin stă acum liniştit admirând rezultatul ideii lui geniale! La o adică de ce s-ar lansa porumbei dresaţi să-şi aşeze căcărezele lor pe cercurile olimpice? Nimeni n-ar vedea acţiunea lor şi nici măcar videocamerele n-ar putea distinge albul scheletic de binecunoscuta ştampilă aplicată pe umărul îndrăgostiţilor de aceşti nebunatici porumbei. Trebuia ceva mare, grandios, ceva cu efect paralizant, ceva ridicol după atâta sublim în cazanul ostăşesc de campanie a lui Putin.

Şi ridicolul s-a produs! Inelul imens care ar fi trebuit să desemneze întregul continent american dintre cei doi poli, nu s-a deschis! A rămas izolat şi alb-moţat, ca un găinaţ de porumbel. URAAAA! Dublă lovitură! Inelul nu mai este roşu, roşu este al Rusiei tovarăşi americani! Şi nici nu se înfrăţeşte cu celelalte continente de îndată ce acestea sunt în pericol de a fi asimilate de capitaliştii veroşi ai SUA, ţară cu ţară.

URAAAA! Uniţi-vă deci continente! Luaţi secera şi ciocanul roşu şi construiţi o nouă lume comunistă aşa cum ne-a învăţat Lenin!

Desigur că acest gest ridicol n-a fost comentat de gazetarii lumii occidentale. Oameni de bun simţ, de ce să aţâţe ura conducătorilor lor pentru această secure de război ridicată de Putin la Soci? Apoi, ei cunosc foarte bine metoda diversiunilor ridicole ale comuniştilor! Fiecărei acţiuni ridicole i se cloceşte imediat şi contracararea ei: defecţiune tehnică, nicidecum umană tovarăşi!

Ehei! Ridicolul face parte din însăşi firea universală a comunismului. N-aţi văzut aceasta la tragicul accident de avion din munţii Apuseni? Nu „serviciili” secrete ale înregimentatului prezidenţial Oprea au fost de vină pentru moartea lui Iovan şi a Aurei Ion ci „cestiunile” tehnice de comunicare.

Rămâne deci, cum a fost stabilit de la bun început! A fost o defecţiune tehnică la Soci, ce tot bălmăjim noi jurnaliştii cu imaginaţia noastră putredă?

Şi totuşi jurnaliştii occidentali n-au înghiţit gogoaşa putinistă fără s-o mestece şi au remarcat ceea ce trebuie remarcat pe ansamblu: o asemenea acţiune propagandistică nu s-a mai produs de la Jocurile Olimpice de vară din 1936 din Berlin. Pentru că şi atunci diversiunea s-a îndreptat asupra inelelor. E vorba de varianta sinistră a regizoarei şi a propagandistei naziste Leni Riefenstah, care a fabricat mitul conform căruia inelele olimpice - folosite pentru prima oară la Berlin în proporţii grandioase - provin din simbolistica vechilor popoare aşa zise primordiale: cel arian şi cel grec.

"Lui Leni Riefenstahl i-au plăcut inelele ca simbol şi cred ca le-a gravat pe un zid din Delphi (un oras al Greciei antice) pentru a filma o scena de film. Imaginea a rămas acolo ani de zile, iar oamenii au crezut ca este acolo încă de pe vremea Greciei antice", a declarat pentru Discovery News gazetarul Perrottet. În cartea sa recent publicată, "The Naked Olympics”, Perrottet susţine că cercurile şi torţa nu sunt originare din Grecia antică, ci au fost lansate de Germania nazistă, ceea ce demonstrează cat de eficienţi erau naziştii în crearea imaginilor puternice, dramatice.

Adolf Hitler voia să asocieze imaginea Germaniei naziste cu a Greciei clasice.

Prin aceiaşi metodă de atentat la simboluri, Putin a creat inelele albe. Imaginile halucinante cu artişti ce amintesc de imensul teritoriu alb acoperit de zăpezi şi gheaţă ce îl deţine Rusia au întărit asocierea cu poporul rus primordial călit în iglu arctic şi  migrând spre sud pe săniile trase de reni.

Cei care am trăit vremurile staliniste în şcoală pare că ne-am întors în timp. Nimic nu era inventat pe vremea aceea de alţi savanţi ai lumii decât de savanţii ruşi. Putin a reuşit să ne demonstreze în ultimii ani, că scriitorul rus Aleksei Nikolaevici Tolstoi nu s-a înşelat în privinţa predispoziţiei marilor conducători comunişti ruşi de a cuceri lumea. În 1927, la zece ani de la Revoluţia din Octombrie sau Revoluţia Bolşevică, când numele ei oficial devine, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie marele romancier lansează celebrul său roman SF „Hiperboloidul inginerului Garin”.

In roman, fizicianul rus Piotr Garin inventează un nou tip de armă numită hiperboloid, un fel de laser ucigător şi distrugător care tăia printr-o rază concentrată tot ce-i stătea în cale. Garin se visează dictator al lumii. Folosind arma, ocupă o insulă nelocuită din Oceanul Pacific. Aduce muncitori care sapă în măruntaiele pământului descoperind o resursă practic nelimitată de aur. Garin subminează paritatea aurului, cumpără fabricile americane devenind dictator al SUA sub numele de Pierre Garry. Curând însă dictatura lui se prăbuşeşte în urma capturării hiperboloidului printr-o  revoltă generală a muncitorilor, organizată ca revoluţie proletară.

Cât va mai rezista oare Putin după construirea hiperboloidului său de la Soci?

N. N.Tomoniu

Adaos la temă.

JO de Sotchi : l'incroyable provocation de Vladimir Poutine

Par Olivier Ravanello

O scurtă traducere liberă pentru cei care nu stăpânesc bine limba franceză.

Ne întrebam cum va marca Putin din punct de vedere politic ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. În public, preşedintele rus s-a abţinut de la orice dialog deschis. Dar pe gheaţa stadionului, dansatorii vorbeau prin spectacolul cel desfăşurau, despre rescrierea istoriei sovietice ...

Se credea că visăm. Putin  ne-a prins în capcană. Da, Putin a făcut-o bine. Pe gheaţă la Soci, dansatorii de la Bolşoi au schiţat o imagine de Război şi pace. Sublim. Pictura murală progresa, urmărind istoria Rusiei. 1917 se-apropia. Revoluţia bolşevică şi URSS cu cortegiul său de morţi, de gulaguri, de deţinuţi politici, frică, război. A apărut roşu apoi alb. Ca un jurnal anii ritmau, în timp ce muncitorii ruşi construiau case noi, în ritm frenetic, ca un imens şantier tineresc cu zâmbetul pe buze. Ah, da, anii de vis, idealism, egalitate, sfârşitul nedreptăţilor.

Dar contorul timpului mergea, se apropia Stalin!

Şi a sosit. Nu, nu el, ci două feţe ca de marmură cu maxilarului pătrat şi hotărâte să învingă. Estetica anilor '40 , '50 , '60 a sovieticilor. Clădirile din Moscova, cucerirea spaţiului, racheta îndreptată spre cer cu un "ura", scris pe gheaţă, maşini cu crom strălucitor traversând  scena dintr-o parte în alta având înăuntru familii sovietice drăguţe. Doamne şi domni, îmbrăcaţi în culori vii, izbucnind în râsete, lăsând să treacă la pasaj copiii în uniformă care merg la şcoală. Erau zilele "Happy-days”-ului sovietic, copilăria lui Putin aşa cum a văzut-o sau vrea să păstreze în amintire.

În acele timpuri de epocă, Stalin organiza foametea din Ucraina, trimitea în Gulag sute de mii de adversari. Partidul hegemonic devine înfricoşător şi-şi aruncă umbra peste toată ţara blocând-o ca o armată, şi propaganda îşi îndeplineşte misiunea peste tot în lume ca să laude o lume ideală. Ruşii, ei sunt cei care trăiesc cele mai redutabile dictaturi. Aceasta este propaganda pe care Putin ne-a servit-o. In plină desfăşurare a Jocurilor Olimpice. Ca şi când istoricii, scriitorii, ruşii înşişi, n-ar fi vorbit despre realităţile acestei dictaturi implacabile. Imaginaţi-vă că Germania şi-ar reface istoria sa făcând apologia celor 36 de ani sub cârma lui Hitler, care construieşte autostrăzi, aeroporturi moderne şi dând de lucru la toată lumea, în timp ce evreii şi-ar purta steaua galbenă. Îţi vine să urli. Cu toate acestea, este bine ceea ce am văzut noi la Soci.

Iată provocarea incredibilă a lui Putin. Să îndrăzneşti în faţa lumii întregi, să pui în scenă ceea ce s-a spus cu mult timp în urmă : "Căderea URSS a fost mai mare catastrofă a secolului al XX-lea."

El a făcut-o.

Revista Sămănătorul - Victimele fraţilor diavolului - Editorial august

Tineretul, o generaţie pierdută!

Victimele fraţilor diavolului

 

Lansarea unei noi cărţi la Editura Semănătorul - “Fraţii diavolului” de Ştefan Adrian Stoian - a fost luna aceasta un prilej de reflecţie asupra traumei pe care o resimte tineretul în lipsa perspectivei lui de viitor. Bucuria reuşitei editoriale a ţinut foarte puţin, gândurile triste confirmându-se  de îndată ce neobositul George Anca, amfitrionul “Colocviilor de marţi” de la Clubul Calderon al primăriei sectorului 2, Bucureşti, mi-a trimis fotografiile de la eveniment şi un lapidar “A venit (însoţit) aseară Stoian, şi şi-a lansat cartea cu diavolii înfrăţiţi. A impresionat ca un pustnic al sinelui său.”.

Pe marele doctor al dodiilor, al religiilor hinduse şi al marilor poeme universale puţini îl înţeleg şi unii chiar l-ar putea huli pentru asta dacă n-ar intui că o metaforă marca George Anca ţine loc de roman. Am privit fotografiile cu enormă tristeţe: tânărul  lovit crunt de “diavolii înfrăţiţi” se aşezase pe ultimul rând din sală, (vezi imaginea) modest, ascultător, cu speranţa că, poate cândva, cineva, un om de suflet mare, îi va înţelege tragedia şi destinul care n-a depins de voinţa lui.

Priveam cu tristeţe fotografia şi filmul vieţii mele se întorcea în timpul liceului când citisem “Dicţionarul de lagăr” al evreului Oliver Lustig. Fusese închis pe 3 mai 1944 de hortişti, împreună cu părinţii şi cei şase fraţi, în ghetoul din Cluj, de unde a fost deportat, la 15 iunie, în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. La Birkenau şi-a pierdut părinţii şi trei dintre fraţi dar el a memorat fiecare moment al acelor timpuri pentru a spune lumii că printre oameni există şi fiare iar lumea trebuie să afle aceasta şi să ia învăţătură pentru viitor.

Apoi mi s-a defilat în faţa ochilor filmul acoliţilor lui Hitler, un serial de la postul TV History. Figurile groteşti ale generalilor lui Hitler, cu nimic mai deosebiţi decât fraţii diavolului de astăzi. Iar diavolul de astăzi, cu nimic mai prejos decât Hitler care îşi pierduse minţile: “O naţiune care nu se predă, nu va fi niciodată înfrântă!”.  Aşa ţin de putere toţi smintiţii care au puterea! Copiii lor sunt asiguraţi de taţi, cu funcţii, imobile, maşini de lux şi proprietăţi. Căţeii puterii şi-au asigurat şi ei progeniturile lor. Căţeii căţeilor puterii au construit la rândul lor locuri călduţe fiilor, urmaşi de bani gata.

În timp ce ţara adevărată, a taţilor săraci cu o pensie mai mică decât a unui deţinut, moare!

“- Am zis că totul e conjunctural. Mi-am dat acordul pentru ca fiul meu să plece peste hotare. Au trecut ani, i-a trecut timpul însurătorii iar mie limita puterii fizice. N-am niciun ajutor în treburile gospodăriei şi nici speranţă imediată de sprijin. Nu dorm noaptea ştiindu-mi copilul departe, îmi imaginez scenarii groaznice. Ce viitor are familia mea? Ce viitor are ţara fără acest nucleu al societăţii care este familia? Voi muri ca martirii neamului nostru, fără speranţă, fără viitor!”

Copii noştri au ajuns “pustnici ai sinelui lor” cum bine spune George Anca. Debusolaţi, fără nicio perspectivă de viitor, doar entuziasmul tinereţii îi mai salvează de la o prăbuşire totală.

Aidoma lui Oliver Lustig, presa ar trebui să transmită mesajul acestor timpuri de lagăr, pentru viitorime. Pentru ca vremurile cumplite să nu mai poată fi repetate. Dar vai! Gândul falimentului e mai presus de perceptele morale ale neamului din care fac parte ziariştii „cazoni”. Iar activitatea jurnalistică a ocazionalului angajat în mass-media trebuie îndreptată spre brutăria politică, aceea care îi dă pâinea zilnică. Tineretul cu slujbă în presă devine subit căţelul puterii şi adoptă cu sârg sminteala celor de la putere şi anume că, fără persoana lor lumea ar intra în apocalipsă. Tinerii jurnalişti  nu ştiu carte mai multă decât cel trecut cu nota minimă la bac, în a doua sesiune. Sunt mândri că sunt reporteri dar n-au arta conversaţiei. Despre oratorică n-au auzit nimic, bâlbâielile, cuvintele pocite şi scremutul silabelor sunt specialitatea lor. Adică, mârâiala căţeilor care-şi apără stăpânii şi ling acolo unde li se cere.

Au venit deunăzi la poarta mea o pereche de reporteri. Tinerelul, mândru tare, mă privea ca din avion: “- Suntem de la Digi!” . Aştepta ca efect, paralizarea sau entuziasmul meu neţărmurit pentru vizita aceasta neaşteptată. Cum perspectiva era însă departe, mi se aplică formula magică numărul doi : “- Ne-a trimis aici primarul!”. Niciun efect asupră-mi! “Ce-i aia Digi?”, l-am paralizat la rându-mi. Îmi bâlbâie “- Oooo, o televiziune...”. “ - Şi?”,  “-...zicea că ştiţi multe despre Tezaurul de la Tismana. Am venit să facem în două ore un reportaj şi deseară să-l dăm pe post”.

Perechea lui, o fată subţire cu nişte blugi ce stăteau să crape, dădu-se a pleca. Le-am explicat pe cât puteam mai bine, că nu toată lumea e la picioarele jurnaliştilor, că deontologia profesională i-ar fi obligat ca înainte de a face un reportaj să stabilim dinainte, data, locul, tema, scenariul. Vin de la cules de prune, am spus, fac din ele gem pentru că pensia nu-mi ajunge să cumpăr din magazin. Apoi, un reportaj pe tema asta l-am mai făcut anul ăsta cu Alin, acum la TV-Sud. Aţi epuizat tema tezaurelor? Mergeţi în satul Sohodol, muntenii de acolo încă mai caută pe dealuri şi sub stâncile golaşe tezaurul lui Matei Vodă. Acolo nu s-au făcut prunele, a bătut bruma, ce vor mânca oamenii ăia la iarnă dacă nu găsesc tezaurul? Asta nu vă interesează? Traiul lor de mizerie nu poate fi un subiect de senzaţional?

Cam asta ar fi presa română “cazonă”: presă aliniată la temele impuse de sus! Aţi auzit de ea? Între timp, la Bucureşti, victimele fraţilor diavolului scriu cărţi! Un fel de “Dicţionar de lagăr” ca al lui Oliver Lustig. Doar personajele sunt altele. Dar la fel de fiare, la fel de smintite iar noul lagăr, e ţara!