Ion C. Gociu - Călător în altă lume (3)

 „Canada, o ţară păduroasă și placidă!”

 

Blocuri în Toronto

Călător în altă lume

(Spicuiri importante pentru acele vremuri)

III

SOSIREA LUI SANTA CLAUS

 (Văzut de un oltean)

15 decembrie 1996 a fost stabilită ziua de întâmpinarea lui Moș Crăciun. Pentru acest eveniment, sufletește ne-am pregătit de câteva zile. Bucuria și curiozitatea ne cuprinde deopotrivă pe toți din casă. Oare, cum o fi!?...^(*

^*)Este un moment care marchează începerea pregătirilor în vederea marii sărbători, Crăciunul, de altfel cel mai important eveniment religios ce se ține simultan de toate cultele creștine. În malluri se montează imensul brad unde copiii fac poze cu Moșul, în case se instalează brăduțul. Bungalourile din cartier, ca și brazii din curții, sunt ornați cu ghirlande de zeci de becuri normale de 20-40w agățate în exterior pe la ștreașini, pe verande, și pe crengile rășinoaselor îndoite sub greutatea zăpezii care, anume pentru frumusețe se feresc să nu se scuture.   În zilele cu cer senin ce precede această sărbătoare, ore în șir zboară la joasă înălțime și cu viteză redusă, câte un avion ușor ce are agățat în spatele său o imensa pancartă, o pânză pe care este scris cu litere imense ca să se vadă de toți locuitorii orașului/sector, locul și ora de desfășurare a mărețului eveniment.

N.B. În Toronto primirea lui Santa Claus se organizează sectorial, uneori chiar și în zile diferite.

 În aceste condiții, de așteptare și emoții, am participat la întâmpinarea lui Santa Claus (Moș Crăciun), activitate pregătită și ținută cu mare fast an de an, pe o stradă  anume din Down Town (centru orașului Toronto). Nu locuiam acolo, dar am fost invitați la niște prieteni români veniți în Canada mai înainte, zicând ei „că-i cea mai frumoasă.” Și așa fost! Desăvârșită și uimitoare pentru noi, prin amploare și participare. Zecile de echipe și formații de muzică instrumentale, fanfare, care alegorice și trupele de dansatori, erau primite în aplauzele mulțimii adunată și extaziată de eveniment. Timp de mai bine de 50 minute au defilat prin fața noastră, precedândul pe Moș Crăciun.  Mai ceva ca la 23 august, cândva… pe la noi!

   Îmbrăcat în mantia lui roșie ca macul vara în livezi, urcat în sania amplasată pe o platformă la care erau „înhămați”  opt perechi de reni, trona El, Moșul,  cu plete și barbă albe urând prin portavoce lumii îngrămădite pe trotuare ca să-l admire: „Merry Christmas” …, adică un Crăciun Fericit,. Odată cu el  se auzea și se amplifica de locul  de unde noi admiram spectacolul, un vuiet provocat de un vacarm de urale ale publicului spectator, tineri și maturi, părinți cu copii mici urcați pe umeri taților și cu obrajii îmbujorați de gerul tăios, extaziați de grandoarea momentului. Fără să realizez, m-am integrat în bucuria străzii, uitând de frigul la care am fost supus, care parcă din respect, și el, în această zi de sărbătoare a fost mai „indulgent”. Imensa coloană a fost încheiată de coloana zecilor de mașini ale  salvării și  poliției de ordine. De-a lungul străzii, pe trotuare și în intrânduri,  grătarele și sticlele cu băuturi îmbiau la un dinner (cină) pe măsură. Nimeni nu mai ținea post. Dar dacă nu doreai carne, în cazane mari cu apă fierbinte se găseau porumbi fierți, care m-au mirat și m-au făcut să mă întrebam naiv: …De unde acum?

   Pe la orele nouă ale serii, după ce am parcurs la întoarcere vreo 20 de km., am ajuns în apartamentul nostru cald și primitor din blocul Ten,  Raddington Avenuie^(* și ne-am înviorat cu câte o gură de Votcă așezați la masa cu produse adecvate și din belșug. Palinca mea, distilată cu atâta migală din prunele D’Arjan de la Mușetești, pierise încă de la Otopeni, fiind băută în România de vameșii care au știut cum s-o sustragă la urcarea bagajelor în avion.

                                        

         

Apartamente cu reducere la Toronto

        

  ^*)  …Blocul Ten din Ruddington Avenue, a fost construit cu vreo 30-40 de ani mai în urmă, adică prin anii 60 ai Secolului XX când a avut loc o extindere substanțială spre nord a orașului. Se observă ușor trecerea timpului peste el, dar comparat cu cele construite în ţară,  constați că ale noastre prin construcție sunt deplorabile. Cucerit de cele ce văd mereu altceva, îmi stăruie în minte, mizeria și dezordinea în locul de unde am venit și simt nevoia unor comparații între cele două lumi.

   În jurul construcției s-a realizat un parc cu gazon compact cum este mușchiul din pădure pe care s-au plantat arțari, mesteceni și acei  duglași, (brazi canadieni). Blocul  arăta ca răsărit într-o pădure tânără. Este retras în interior față de stradă cu câțiva zeci de metri, pentru a face loc, în fața lui, a unui minuscul loc de parcare pentru oaspeții veniți în vizită, care ocupă locul gratuit dar pe timp limitat și nu mai târziu de ora 9 PM. Stradă liniștită și circulată numai de rezidenții cartierului. Față de bulevardul Bayview, orientat de la nord la sud cu care se mărginește, clădirea este suficient de îndepărtată pentru a nu fi poluată fonic și de gazele eșapate de miile de mașini în perpetua lor mișcare.

   Continuând descrierea exterioară, trebuie precizat că în spatele clădirii, nevăzut din stradă, dispune de un teren, betonat și marcat cu un număr impresionant de locuri de parcare, numerotate, și care sunt atribuite locatarilor, toți chiriași sau proprietari. Mașina/mașinile ți le poți parca pe aceste locuri sau în garajul din subsolul blocului unde mai sunt câte două locuri pentru fiecare apartament. Numai pe locul atribuit ție, îți parchezi mașina și nu oricum, ci perfect încadrată în spațiul respectiv, delimitat! Nici tehnica militară de luptă din remizele Armatei române, știută de mine, nu era așa de perfect aliniată, ca mașinile din acest garaj.

    Accesul  în garaj, prin interior, se face direct din bloc, coborând cu liftul până în subsol și este înlesnit de o cartelă magnetică, cu care deschizi și ușa de intrare în locul de parcare. Rampa de intrare/ieșire din garaj , este scurtă și destul de înclinată. Pe timp de iarnă este încălzită  non-stop. Astfel  formarea  poleiului pe ea în timpul lungilor ierni canadiene este exclusă.

   Blocul este  prevăzut, ca toate de altfel, cu centrală proprie de încălzire în sezonul rece și de aer condiționat pe timp călduros. Piscina,  amplasată limitrof localului exterior de parcare se folosește doar pe timp de vară. Blocurile construite după 1975, fără excepție, au piscină interioară folosibilă tot timpul anului. „Ce huzur dom’le, să dispui de ditamai ștrandul chiar la parterul blocului și să te scalzi de câte ori îți vine ție chef, ziua sau noaptea!”

    Aranjarea  apartamentelor pe nivel este lineară, pe un culoar lung și, sunt așezate pe dreapta și pe stânga acestuia. Ce avantaj reprezintă acesta? O să-mi dați dreptate!... Până la vederea acestui mod de dispunere, eu nu l-am realizat. 

   La mijlocul blocului se găsește ușa de acces și holul de intrare, un fel de foaier, prevăzut cu o superbă jardinieră și fotolii pe care te poți odihnii, dacă ai nevoie. Aici este locul de unde poți folosi - pentru a urca la etajul dorit - două lifturi cu dimensiuni care pot transporta fiecare până la zece persoane de-odată. Pe jos, dacă vrei, poți urca și coborî numai pe la capetele blocului unde sunt scările de incendiu. Pentru intrare pe aceste scări trebuie să ai cartelă de acces. Lifturile sunt silențioase de parcă n-ar funcționa și sunt prevăzute în ele cu camere video, pentru a fi supravegheat spațiul permanent. De la parter și din camera administratorului poți vedea la ce etaj se află lifturile, cine este în ele și ce fac, dacă fac ceva. Violența în asemenea loc devine imposibilă ca să nu fie remarcată. Înregistarea realizată de camerele video se conservă pe timp de 72 ore.

   Pavimentul culoarelor  este acoperit cu mochetă destul de groasă ca să preia orice zgomot al pașilor, lucru ce-i asigură o silențiozitate desăvârșită la mișcările inerente ale celor care circulă spre lifturi sau firidele de acces la gheenele de preluat deșeurile menajere. Pereții, sunt și ei capitonați mărind liniștea la maximum.  Nu mi-a venit să cred că nu aud locatarii urcând, mergând cu tropote sau hâșcăind lucrurile prin casă!  Doar dimineața, între orele zece și unsprezece auzeam  un zumzet monoton provocat de un aspirator, pe cât de imens pe atât de silențios, care sub mâinile îngrijitorului, lua la puricat de praf, centimetru cu centimetru, mocheta holului permanent îngrijită, asigurând menținerea unei curățenii perfecte. În acest bloc, am locuit în două rânduri a câte șase luni, în doi ani consecutivi și m-am șimțit excelent. Liniștea de aici te copleșește, mai ales când iei prima oară  contact cu așa ceva, față de vibrațiile și zgomotele de tot felul din blocurile în care locuim, în țara noastră numită… România.

Casele din cartier au fost construite în aceiași perioadă, dar nu seamănă între ele. Mai întâi s-au trasat străzile, s-au realizat rețelele de apă, canal, gaze, telefonie și electricitate, s-au marcat trotuarele s-au betonat și asfaltat. Apoi au început construcțiile de locuințe și obiectivele sociale prevăzute. Nu lipsesc utilitățile, locurile de joacă pentru copii, dotate cu cele mai sofisticate tobogane, leagăne, piste de alergare, platforme cu nisip, panouri de cățărare, cum la noi numai în cazărmi mai sunt.

 Pentru a nu se distruge copacii viguroși a căror viață poate ajunge la sute de ani, nu s-a făcut economie de curbe în trasarea străzilor interioare. Habitatul este la umbra și protecția zonei vezi. Dacă este necesar, devenind periculos, să tai copacul din propriați curte, trebuie, mai întâi, să obți aprobarea de la primărie, care are obligația de a  face urgent verificarea, tăierea și scoaterea lemnului, dându-i întrebuințarea cuvenită. Ești proprietarul terenului, dar nu și al copacilor de pe el indiferent de esența lor. Pe terenurile acoperite cu gazon, perenul gazon canadian…, nu dai de nici o groapă.  Înainte de însămânțare totul a fost nivelat și tasat. Iarba, care pe timp de vară se  udă și se tunde ori de câte ori este nevoie, încântă ochiul, inima și sufletul. Periodic i se fac operațiuni de fertilizare și culmea!.. și de erbicidare împotriva buruienilor, păpădie, pălămidă, trifoi și altele, care-l pot sufoca.

În anii următori, când am revenit în Canada, am avut posibilitatea să observ calitatea gazonului, activitatea de întreținere prin adausuri de îngrășământ și erbicide,  tunderea periodică cu ajutorul unor mașini speciale, nedeținute pe atunci  în România nici de marile stadioane unde ar fi absolut necesare. Acolo, călcarea gazonului, nu numai că nu-i oprită, este chiar recomandată…

(va urma)

Ion C. Gociu - Călător în altă lume (2)

Aforism:

 „Canada, o ţară păduroasă şi placidă!”

Călător în altă lume

 (Spicuiri importante pentru acele vremuri)

 

Toronto, Down Town

Partea a II - a
TORONTO  METROPOLITAN

Văzut de un oltean

Toronto este reşedinţa provinciei Ontario, cea mai industrializată   din cele zece, dintre care șase sunt continentale și patru oceanice,  având o suprafaţă de cinci ori mai mare decât a României. Aici îşi are sediul guvernul cu tot ceea ce ţine de conducerea unui stat, precum şi consulatele țărilor   care au relaţii diplomatice cu Canada, printre care şi România. Canada face parte din Comenwalth, fost dominion britanic, cu statut de Monarhie Constituțională și cu un guvernator general.

                 Ca organizare, metropola - fără a socoti populaţia oraşelor satelit alăturate insesizabil de capitala provinciei - are o populaţie de peste 2,6 milioane locuitori și este împărţită în şase oraşe independente. Fiecare oraş/sector are primărie, deci este autonom, și asigură funcţionarea treburilor gospodăreşti, cu specificul fiecăreia, lucru remarcat prin dezvoltarea inegală a acestora. Mijloacele de transport în comun (metrou, tramvai şi autobuze) constituie „mărul   discordiei”. Prin circulația lor dintr-un sector/oraș în altul, cheltuielile   de întreţinere şi exploatare, dau naştere la discuţii până la nivel guvernamental. Cum se va rezolva această dilemă, timpul va decide. Poate am ocazia s-o văd şi pe aceasta.

Oraşele/sector componente sunt: City of Toronto, York, East York, North York, Scarborurg şi Etobicoke. Capitala țării noastre este împărțită în sectoare numerotate.

City of Toronto care dă denumirea întregii metropole, este punctul sorginte al aşezării întemeiat de către englezi în secolul XVIII-lea   ca port pe malul lacului Ontario. Destinația lui a fost - încărcarea vapoarelor cu lemnul exploatat la acea vreme. Construirea clădirilor importante s-a făcut în stil european, după canoanele din Regatul Marii Britanii. Străzile principale, acum mari bulevarde, au fost proiectate în linie dreaptă, de la est la vest şi de la nord la sud, formând carouri de dimensiuni aproape egale, cu linii paralele, asigurând ca în interiorul patrulaterelor create să se realizeze străzile şi construcţiile de locuinţe pe suprafeţe de teren aproximativ egale. Aici casele sunt îngrămădite, lipite unele de altele, parcă s-a vrut să nu se facă risipă de teren, deşi eu cred că atunci criteriul a fost altul; să fie concentrate pentru asigurarea egală a condiţiilor de administrare, ordine, întreţinere comunală şi siguranţă. Comunitatea trebuia păzită de animalele sălbatice ce atacau oamenii, dar şi de răufăcătorii umani cărora li se luaseră pământul cu bogățiile lui cu tot^(*.

*) Populația băștinașă care, se mai găsește și acum în rezervații având statut special,  sunt indieni amerindieni și pe vremuri trăiau numai din vânat și agricultură. Teoria predominantă este:  „Ei provin din populații asiatice care, acum 150.000-200.000 de ani, au trecut în America de Nord prin ceea ce este astăzi strâmtoarea Behring, in perioade geo climatice in care strâmtoarea era acoperita de gheţuri si se putea traversa pe jos.”

Toronto face parte din așa zisă Potcoavă de aur - localități care înconjoară lacul Ontario în porțiunea Hamilton, Niagara Falls, St. Catharines, Toronto   – întinsă pe o lungime de aproximativ 150 km. Aici locuiesc peste 7,5 milioane de locuitori din 30,2 milioane câți are întreaga Canadă.

Construcţiile vechi care se mai menţin şi acum, sunt de dimensiuni mici, făcute din material lemnos - se văd scândurile pereţilor exteriori - cu camere puţine, având intrare direct din trotuar, care şi el este îngust ca şi strada ce nu depăşeşte 6 m. lăţime. Arhitectura este aproximativ aceeaşi pentru toate locuinţele care seamănă între ele, că, dacă vii seara puţin ameţit, încurci casa ta cu alta şi te poţi trezi la vecină, mai ales dacă este şi singură.

La câţiva kilometri de lac se termină şesul şi începe zona colinară cu pante repezi, chiar abrupte, menţinându-se concepţia economiei de teren. Locuinţele sunt „spânzurate” pe pantele dealului, aşezate pe curbele de nivel, iar accesul din stradă la casă se face pe scări ,unele cu zeci de trepte, cândva confecţionate din lemn şi acum, unde  materialul a putrezit, din beton.

Nu mă miră povestea că la finele secolului al XIX-lea, Toronto a ars din temelii ca urmare al unui devastator incendiu. La asemenea îngrămădeală de imobile făcute din lemn de brad sau cedru şi aşezate pe asemenea pante, cu mijloacele de stins incendiul existente atunci, oraşul a ars aproape în întregime. Cu timpul au fost luate toate măsurile de prevenire şi combatere a focului deschis. Orice stradă, indiferent de poziţia pe care o are, este prevăzută cu hidranţi dispuşi din sută în sută de metri înălţaţi deasupra solului la 80 cm. cu diametrul de 25 cm având fiecare câte trei mufe de prinderea furtunilor de incendiu. Sunt în grija pompierilor locali,  vopsiţi în roşu pentru evitarea corodării şi identificării lor cu uşurinţă, iar  toamna şi primăvara sunt conservați și respectiv verificaţi privind funcţionalitatea lor.

Acum fiecare clădire  are în mod obligatoriu în dotare, stingătoare cu spumă de carbon şi furtunuri cuplate la instalaţia de apă pentru stins incendiul. Sunt aşezate într-o nișă cu geam marcat cu litera  -H- în loc cât mai vizibil, de regulă undeva la intrare. De asemenea, casele sunt prevăzute cu instalaţii de avertizare a fumului și gazelor în încăpere, care dau alarma şi la cel degajat de un minuscul prăjitor de pâine în care au ars două felii de pâine. În Canada este interzis fumatul în locurile publice, pe holuri, în lifturi etc. În activităţile gospodăreşti ca, preparatul hranei și spălatul rufelor, pentru siguranța construcţiilor, se foloseşte energia electrică, iar cablurile de alimentare sunt numai din cupru în înveliș ignifug.

În zonele cu clădiri zgârie nori se mai găsesc şi micile construcţii arhaice a căror prezență nu incomodează. Ba, dimpotrivă! Ca proprietar al unui asemenea imobil ai voie să-l modernizezi la interior, dar la exterior să nu le strici forma şi aspectul iniţial. Ele sunt destinate ca spaţiu de locuit, cabinete de lucru, buticuri şi nu deranjează pe nimeni cu ţinuta lor arhaică. Sunt o mărturie peste timp a începutului unei ere civilizate în aceste locuri. Este de remarcat faptul că marile blocuri și mallurile care s-au construit în aceste zone, păstrează distanţa de vechile construcţii; nu le sufocă, nu le aglomerează spațiul prin numărul populaţiei care lucrează sau locuieşte în ele. Pentru fiecare clădire se are în vedere realizarea locurilor de parcarea mașinilor; subteran pe două/trei niveluri și în exterior, în număr dublu de câte  apartamente  sunt, sau pe număr câți funcționari are. Nu există bloc fără piscină. La cele mai vechi sunt amplasate în exterior, la cele noi în interiorul blocurilor la parter, și pot fi folosite și iarna. Permanent sunt supravegheate. Intrarea este contracost și suma este modică. Iarna lungă canadiană poate fi mai ușor suportată fiindcă în aceste bazine cu apă caldă menținută non stop, se poate face baie în programul stabilit. Sub supravegherea instructorilor, copiii de  2-3 ani sunt aduși pentru a învăța înotul.

Le-am admirat şi mi-am adus aminte de acasă, unde fizionomia oraşelor noastre mutilate barbar şi nemilos au fost transformate în cartiere de blocuri hidoase şi nefuncţionale chiar pentru locuit. Clădiri de patrimoniu - adevărate bijuterii arhitectonice - au fost dărâmate pentru a face loc unor mastodonţi cu aspect  de cazărmi pavilionare, în care trebuiau strămutaţi ţăranii cărora li se luase amărâta glie de pământ, transformându-i în timp, din  cetăţeni respectuoşi, în mahalagii obraznici şi mitocani.

*

În anul 1786 municipalitatea oraşului Toronto a hotărât ca Yonge  Street, care străbate oraşul de la nord la sud să fie strada de referinţă pe această direcţie, delimitând partea estică de cea vestică şi să aibă o lungime de 80 km. Nota bene! Ca toate străzile proiectate atunci poartă acelaşi nume şi astăzi.  După 150 de ani Yonge Street are lungimea  de peste 150 km. Pe această stradă, la distanţă apreciabilă între ele, se găsesc centrele administrative ale oraşelor City of Toronto şi City of North York. Cândva pe aici circulau tramvaie, acum se circulă cu metroul, cu porţiuni de amplasare supra şi subteran.

Yonge Street a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Dacă în Down Town unde sunt amplasate cele mai multe clădiri cu peste 60 de etaje, strada este doar de 6 m. lăţime mărginită de două trotuare a câte 3 m.   Pe întinderea ei spre nord se lărgeşte la două şi trei benzi de circulaţie pe sens, având chiar patru benzi la locurile de întretăiere cu bulevardele cu sens de la est la vest. Acest lucru şi regula de viraj la dreapta prin asigurare proprie, fluidizează circulaţia  furnicarului de autovehicule.

  

La cumpărături prin… mall

 Să iei prima data contact cu un mall, (centru comercial) nu-i o treabă simplă! Era sfârșitul lunii noiembrie 1996 - când în România nici nu se pomenea de așa ceva - și primul meu ghid la un asemene complex a fost iubita mea soție, Nelly, care  sosise în Toronto cu o lună  mai devreme.

 Acum, aceste mall-uri nu mai sunt o noutate nici la noi!.. Atunci, pentru mine a fost ceva miraculos. Ea, soția, m-a condus la mall în acea zi. Ne trebuia  pâine pentru masa de prânz și eu ardeam de nerăbdare să văd un asemenea magazin de care mi se spusese.  Fiindcă se acomodase, se da mare în fața mea. Și o să vedeți de ce!

   Ce surprins am fost de modul cum ne-a întâmpinat vânzătoarea din spatele locului special amenajat și dotat, de unde se cumpăra pâine feliată - altfel o puteai lua singur de pe raft - care ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, adresându-ne în engleză:

  -„Welkom, what would it be? (salut, cu ce vă servesc?)

  -„Please, sliced French bread!”, (vă rog, o pâine franțuzească feliată!) a răspuns  englezoaica  mea.

Am rămas mut și pe loc n-am priceput o iotă din ce au vorbit. Sunt luat prin surprindere și marcat de lipsa mea în  cunoașterea  celor mai elementare expresii din limba engleză. …Doar v-am spus ce-am pățit la aeroport!

   Cu mâinile introduse pe loc în mănuși de protecție, sub privirile noastre,  vânzătoarea, ne-a ales, cu gest  ostentativ, din mai multe, o pâine arătoasă,  pe care o credea ea cea mai reprezentativă, ne-a arătat-o, doamna mea a aprobat dând din cap afirmativ, și vorbind încontinuu a feliat-o la o mașinuță, un  gater  cu mai multe pânze dințate de care nu mai văzusem; apoi a introdus-o într-o punga de plastic, a legat-o la gură cu o bentiță  cu lipici, tot din plastic și i-a înmânat-o doamnei mele zâmbind.

   - „What you want? (ce mai doriți?) a întrebat simpatica din mall cu ochii puțin oblici, ce demascau originea ei de prin orientul îndepărtat.

   -„You excuse me, not speak English, speak Romanian!)   (vă rog să mă scuzați, nu vorbesc engleza, vorbesc românește!) răspunse imediat și sigură pe ea, doamna mea .

   - „Not no problem! Goodbye”… (nu-i nici o problemă! la revedere) și  zâmbindu-ne cu îngăduință ne-a făcut pa cu mâna eliberată de mănușă, arătându-ne parcă anume,  niște degete subțirele și neașteptat de lungi, cu unghiile lăcuite, frumos îngrijite.

    - „Goodbye!” (la revedere!)  răspunse cumpărătoarea pâinii și părăsirăm locul pentru a vizita imensul magazin.

   - „Bă, fat-o!... ce intelectuală te făcuși numai într-o lună!... Până plecăm o să-l citești pe Shakespeare în original!” i-am spus eu zâmbind de ignoranța noastră în ale limbii engleze și, luarăm standurile la rând, să văd și eu cum arată un mall, deși acesta era unul „de cartier”, adică din cele mai mici.

*

             6 decembrie 1996    Iarna canadiană n-a mai avut răbdare și ca de obicei, zăpada s-a așternut de timpuriu.

             Astăzi este zi cu semnificație deosebită pentru mine. Acum nouă ani Mămica (mama mea) s-a stins din viață. Regret că de dimineață n-am avut posibilitatea să  aprind candela lângă poza ei, cum fac în fiecare an la mine acasă. Tot azi este ziua Sfântului Nicolae, praznicul de cununie al bunicei mele,  mama Maria, la care, când trăia, veneau toate rudele ei. Nicolae îl chema pe tatăl ei și, de fiecare dată îi pomenea numele când, în prezența celor veniți la praznic, trecea vătraiul cu cărbunii aprinși și tămâie peste stăchinile cu mâncare, așezate pe masa cu trei picioare în mijlocul odăii de la drum. Totdeauna fiind zi de post, mâncarea de prune uscate, sarmalele din sămânță de dovleac și sfeclele umplute cu pastă din sâmburi de nucă, erau deliciile culinare la mesele   acestei  sărbători din  postul Crăciunului.

*

De-acum, simt o deosebită plăcere, o desfătare, să merg după  cumpărături, ceea ce nu fac la mine acasă. Aici se găsesc de toate și mă relaxez trecând pe lângă rafturile încărcate cu tot ceea ce ne trebuie. Pe polițe sunt  expuse spre vânzare obiecte la care nici nu m-am gândit vreodată. După etichete observ că legumele și fructele specifice sezonului estival și exotice provin din Statele Unite (California), Mexic și America Centrală, iar aparatura tehnică și confecțiile textile din China, Japonia, Coreea de Sud, Vietnam și Bangladesh. Vorbind simplist, cred că nu greșesc dacă afirm că numai produsele de panificație, carnea și lactatele provin de la fermierii canadieni. La intrare în magazin, de la un aspersor mă servesc cu un pahar de cafea, la alegere,  din cele opt feluri și, împingând căruciorul iau la puricat rafturile încărcate până la refuz cu mărfuri.

 Când este foarte frig afară și acest lucru este aproape în fiecare zi din cauza vântului care suflă permanent din toate direcțiile, merg de unul singur. Ca să ajung mai repede, scurtez drumul  trecând pe sub trei rețele de înaltă tensiune (400 KV) și imediat ajung pe locul de parcare destinat zecilor de magazine.

Îmi place să  merg la mall. Afară este un frig de-ți taie răsuflarea. Cum ajung în fața uşilor de la intrare, acestea se deschid automat și din interior te izbește un val de aer cald care te înviorează. Intrat în această anticameră, de temperare, uşile din spate se închid și se deschid următoarele care fac legătură cu magazinul. Pentru mine și aceasta este o altă minune.

În Canada am constatat un fenomen interesant, observat de când am sosit și confirmat și de copiii mei. Pe timpul iernii când gerurile sunt mari este  de notorietate faptul că propriul organism se încarcă electrostatic și care, la atingerea cu alte persoane  (numai dând mâna) sau a obiectelor metalice, se descarcă provocând disconfortul dureros al electrocutării, însoțit de mici pocnituri ale arcelor voltaice vizibile pe timp de întuneric.

*

  De acum cunosc expresiile absolut necesare când cumpăr pâine feliată, în rest nu am nevoie de nici un ghid. Știu produsele de care avem nevoie și ne plac, le iau singur de pe raft  și le pun în cărucior. La casa de marcaj, de cele mai multe ori sunt abordat, mai ales când la oficiul de încasarea valorii bunurilor cumpărate este câte o doamnă mai în vârstă și care,  după ce mă saluta, începea să-mi vorbească, turuind încontinuu, în timp ce trece, dezinvolt prin fața aparatului de marcat, eticheta de identificare a mărfurilor din  cărucior. Și cu lozinca învățată de la soție și corectată de mai multe ori de copiii noștri,  asupra pronunțării scăpam ușor, până într-o zi, când am rămas surprins  că doamna caseriță,  când   i-am spus clar: „ Sorri, I spik Romenien” m-a întrebat pe românește: 

   -„Da de unde ai apărut și unde stai domnule? Să nu spui că stai în blocul zece și că te-a adus acolo zăpăciul de Radu care-i de prin Timișoara și a umplut blocul de români. E băiat bun Radu, i-a ajutat pe mulți, și pe copiii mei și am venit și eu aici în bloc la ei, că-i mai aproape de joburile lor și mi-au găsit și mie loc de muncă în mallul ăsta. Eu am venit de la Constanța în ’92. Gineri-meu, a venit din ’85 și  ce-a mai pățit!!”…

Potcoava  de Aur:
Hamilton, Niagara Falls, St. Catharines, Toronto

    Se cam adunaseră câțiva cumpărători în spatele meu și fiindcă nu înțelegeau nimic din ce vorbea isteața casieriță, iată un avantaj acum și pentru mine care mai mult o ascultam, așteptau îngăduitori să terminăm dialogul devenit absolut steril. Neînțelegând discuția asistau cu seninătate dovedind multă răbdare fiindcă așa le este felul. Da’! …ce altceva puteau face? 

    De atunci, am rămas prieteni. Când era de serviciu  mergeam să plătesc la linia unde încasa ea.  Era tare bucuroasă când mă vedea. N-avea bărbat, am tras eu concluzia, dar când odată m-a văzut cu soția, parcă nu i-a picat bine. Poate trăgea  și ea vreo „speranță”, de-o  mică aventură în timpul liber, pe la cei peste 50 ani pe care-i avea. Cred că au fost pripitoare la măritiș și ea și fiică-sa, și la vârsta ei arăta foarte bine. Fața nu i se ridase, pielea de pe mâini nu se zbârcise, ochii erau limpezi și iscoditori, iar în coafură n-avea un fir de păr alb, nevopsit. Era o doamnă bine îngrijită și relaxată. N-a fost să fie!... și parcă îmi pare rău. În al doilea an când am revenit singur, nu mai era acolo și ar fi prins bine, că… doar nu se făcea gaură în Cer. Așa a fost să fie!...  (va urma)