Alex Berca - Nicholas Georgescu-Roegen

Din jurnalul personal de amintiri

 Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994)

      

Nici acuma după atâţia ani nu îmi vine să cred că au trecut 100 de ani de când s-a născut şi la 30 octombrie anul acesta (2014) se împlinesc 20 de ani de când a încetat din viaţă cel care mi-a fost un prim sfătuitor când am ajuns în America.

  Aş fi vrut să scriu şi la aniversarea celor 100 de ani de la naşterea sa, despre acest om, inteligent, cu o personalitate deosebită, un creator şi un deschizător de noi drumuri în gândirea contemporană matematică, filozofică şi economică.

   La data aceea (2006) cei mai mulţi dintre intelectualii români din ţară şi cei de peste hotare scriseseră zeci de pagini, se ţinuseră tot felul de simpozioane şi Academia Română organizase o sesiune special dedicată memoriei acestui om special.

   Cu toate că a trăit cea de a doua parte a vieţii în Statele Unite, care îl primise cu multă căldură şi îi oferise oportunităţile de care s-a văzut la un anumit moment dat lipsit în România, nici odată nu s-a considerat în primul rând ca fiind un american, ci întotdeauna a fost şi v-a rămâne unul dintre savanţii români de renume mondial. Dragostea sa pentru ţara în care s-a născut şi unde a primit primele elemente ale educaţiei se regăsesc şi în dorinţa sa ca după moarte rămăşiţele sale pământeşti să fie duse în România.[1]

*

   Pe Nicholas Georgescu-Roegen îl întâlnisem pentru prima oară în 1979, dacă îmi amintesc bine, când a venit în România cu ocazia traducerii şi publicării  în limba română a celebrei sale lucrări ”Legea entropiei şi procesul economic”[2]. La timpul acela  Profesorul Gheorghe Dolgu, în aula Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti îi dedicase lui Georgescu-Roegen o sesiune special. Profesorul Dolgu îl prezenta pe Nicholas Georgescu - Roegen reafirmând opinia  economistului Paul A. Samuelson, laureate al Premiului Nobel pentru economie, care afirmase:

                            ”Avem în Georgescu-Roegen un savant printre savanţi, un economist printre  economiştii”.

  După ce i-am ascultat pe mai mulţi vorbitori, i s-a dat cuvântul şi lui Roegen , care a prezentat într-un mod deosebit de simplu şi clar opinia sa privind evoluţia conceptului entropiei şi aplicaţia ei în studiul satisfacerii nevoilor umane. Ceva mai simplu şi mai frumos expus nu am avut ocazia să ascult nici înainte şi nici după aceea mulţi ani. Eram pur şi simplu fascinat de modul logic de gândire şi de explicarea unui concept nou şi sofisticat. La terminarea festivităţii, m-am apropiat de acest profesor, m-am prezentat şi l-am felicitat pentru ceea ce ne spusese. Nu cred că îl impresionase cele spuse de mine; eram convins că primise asemenea aprecieri, de zeci sau sute de ori, mult mai importante din partea unor mari personalităţi ale lumii ştiinţifice, dar mi-a spus:

                         Mai mult ca sigur că nu ai o carte de vizită, dar scrie-mi pe o hârtie, numele dumitale.

  Cu o deosebită emoţie i-am dat foaia de hârtie cu numele meu şi mi-a spus:

                           Ai putea să-mi treci aici şi adresa dumitale?

   De ce şi adresa?  N-am înţeles, dar m-am confirmat fără nici un alt comentariu.

   Am plecat de la acest simpozion mai mult decât bucuros că îl întâlnisem pe acest om despre care auzisem şi despre care vorbisem cu vărul său, Academicianul Aurel Avramescu pentru care lucram la Centrul de Informare şi Documentare al Academiei Române. Au trecut mai multe luni de zile şi într-o după amiază am primit o scrisoare din partea lui profesorului Georgescu-Roegen, mai bine spus din partea Universităţii Vanderbilt din Nashville (USA), unde Profesorul Roegen avea catedră şi prin această scrisoare profesorul Nicholas Georgescu-Roegen îmi oferise o bursă la universitatea unde îşi desfăşura activitatea. M-am dus cu această scrisoare la directorul meu, Academicianul Avramescu şi i-am arătat-o, a citit-o şi după ce mi-a restitui-o mi-a spus:

                     Nu ai nici o şansă să ţi se dea aprobarea. Ştii care sunt condiţiile actuale?

                     Nu eşti membru de partid, nu ai semnat nici un contract cu securitatea,

                     Deci nu faci nici-un serviciu, partidului.

                     Mai mult ca sigur că se va găsi un candidat, un client al partidului,[3] care să se  folosească de oferta Universităţii din Nashville.  Nu l-am întrebat şi nu am spus mai multe. Ştiam exact la ce se referise şi ca atare cu toată dezamăgirea pe care mi-o provocase onestitatea răspunsului directorului meu, am acceptat ideea lui care ulterior a fost susţinută şi confirmată şi de către profesorul M.C. Demetrescu (unul dintre părinţii şcolii de Marketing din România).  M-am întors la locul meu de lucru şi mi-am văzut în continuare de treburile mele.  În 1980 am depus actele pentru plecarea din ţară în Statele Unite şi în 1982 am primit paşaportul. Intervenise Preşedintele Statelor Unite Ronald Regan care pentru acordarea Clauzei Naţiunii Cele mai Favorizate, României, ceruse să se elibereze paşapoarte celor care solicitaseră plecarea în SUA.  Aşa s-a întâmplat că în 1982 am ajuns în Statele Unite.

   Mă stabilisem cu familia într-unul din orăşelele din imediata apropiere a Bostonului (Arlington) şi încet, dar perseverent am început să-l caut pe Profesorul Nicholas Georgescu Roegen; nu am avut nici o dificultate să-l găsesc. Era una din personalităţile lumii intelectuale americane şi mulţi ştiau de el şi am obţinut destul de uşor numărul său de telefon. Când l-am sunat şi i-am spus cine sunt, şi-a adus aminte de mine; am fost impresionat cum după ani de zile şi-a amintit de persoana mea. Avea o memorie deosebită, remarcabilă. Amintirea numelui şi a figurii mele nu era numai de aparenţă; într-adevăr îşi adusese aminte cu lux de amănunte despre mine. Explicându-i de ce nu am putut da curs avantajului obţinerii bursei de la Universitatea Vanderbilt, mi-a spus că atunci când a fost în România a discutat cu vărul lui şi i-a spus de mine, iar Academicianul Avramescu i-a explicat în amănunţime care era situaţia în ţară, la timpul acela. Nu a avut nevoie de prea multe explicaţii – era la curent cu întreaga politică care se manifesta în toate domeniile de activitate în România.

   În orice caz s-a bucurat că am ajuns chiar şi mai târziu în Statele Unite şi după mai multe conversaţii cu el şi cu soţia sa, Doamna Otilia, mi-au povestit unele crâmpeie din  viaţa lor şi cum şi de ce ajunseseră la decizia de a pleca din România, ţară pe care o iubeau la fel de mult ca şi America. Viaţa profesorului Nicholas Georgescu Roegen şi a doamnei Otilia fusese plină de întâmplări de tot felul, şi mai bune şi mai grele, aşa cum este adevărata viaţă a unor oameni obişnuiţi. L-am întrebat cum de şi-a adăugat la numele său, pe cel de ROEGEN? şi mi-a răspuns:           

                    Nicolae Georgescu, mai sunt dacă nu cu miile cel puţin cu sutele în România şi în alte ţări, aşa că am ales să-mi adaug ”o coadă” formată din inversarea unei părţi din numele şi a pronumele meu N Geor, care a  devenit ROEGEN.

    În felul acesta, cel care ajunsese: matematician, statistician, pedagog şi economist american de origine română, creatorul  teoriei bioeconomiei (o teorie care prezintă un mod revoluţionar de a analiza economia), se deosebea de masa celorlalţi Georgeşti şi Nicolaeşti şi în felul acesta îşi asigurase un ”teritoriu” propriu al numelui său.  Ideea profesorului mi s-a părut mai mult decât originală şi binevenită în special pentru un om de valoarea lui şi care avea ceva special – de spus, omenirii.

   La un anumit moment în dialogul nostru a intervenit Doamna Otilia care mi-a spus: de mic copil, Niculae, rămăsese orfan de tată şi a fost crescut de mama lui care era profesoară

de lucru manual la liceul de fete din Constanţa. Din copilărie se dovedise dornic să citească singur şi să facă adunări şi scăderi până la 100, iar când a ajuns la liceu pasiunea pentru matematică, la îndreptat spre facultatea de matematică (din Bucureşti), pa care a absolvit-o în foarte bune condiţiuni. Ulterior Nicolae a obţinut câteva burse care i-au permis să studieze în străinătate la Paris şi apoi în Anglia.  În anii până la cel de al Doilea Război Mondial lui Nicholae Georgescu I s-a oferit o catedră la Universitatea din Bucureşti. La 38 de ani a devenit Secretarul general al Comisiei de mediere a armistiţiului dintre România şi ţările vest-europene, membre ale Aliaţilor, participând la dialogurile privind punctele de vedere ale părţilor implicate. Prin poziţia pe care o avusese în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi la încheierea războiului, a fost socotit ca o persona non grata pentru regimul comunist şi urma să fie amestecat în unele din procesele fantomă pe care comuniştii ce constituiseră noua guvernare în România şi sub directul control al Moscovei le organizau  şi le desfăşurau la indicaţia Moscovei. În aceste condiţii, profesorul Georgescu a decis împreună cu soţia sa să emigreze în Statele Unite şi s-au stabilit în statul Tennessee, obţinând o catedră la Vanderbilt University.

   Într-una din seri, vorbind cu profesorul Georgescu-Roegen mi-a spus:

         ”… trebuie să vorbeşti cu Milton (Friedman –n.n.), precis el se va bucura să te cunoască. Îl voi căuta şi îi voi spune despre tine”

   L-am ascultat, şi l-am căutat pe Milton Friedman ca să vorbesc cu el.  Dialogul cu Dr. Friedman a fost pentru mine ca o adevărată simfonie; minutele conversaţiei  desfăşurându-se pe diverse probleme economice şi în special pe cele legate de teoria crizelor economice. El a fost unul dintre cei ce mi-au sugerat realizarea unei lucrări cu o asemenea tematică, pe care am finalizat-o mulţi ani mai târziu.  Era deosebit de interesat de evoluţia economică a României şi îmi spunea că după opinia sa situaţia economică internaţională nu poate să nu aducă unele schimbări şi în România. Într-adevăr aşa a fost şi în 1989, s-a produs ce gândise el.  L-am căutat  în aceeaşi seară pe profesorul Georgescu-Roegen şi i-am povestit de întâlnirea pe care am avut-o cu Milton Friedman şi cu unele dintre sugestiile pe care mi le dăduse. S-a bucurat că i-am urmat sfatul.  Ani de zile apoi am discutat cu profesorul Georgescu-Roegen şi el mi-a sugerat unele dintre subiectele care ulterior au devenit puncte de referinţă pentru articolele  pe care le scriam.  Iar eu ca un ”student” silitor, îi urmăream cu mult interes întreaga sa activitate publicistică, şi sincer să fiu am avut enorm de citit, profesorul fiind un prolific autor.  Atât activitate didactică cât şi cea de cercetare se îndreptau încet dar sigur şi deosebit de consecvent spre una din teoriile de bază ale economiei  şi ale conceptului utilităţii. Concluziile sale referitoare la problema utilităţii au fost cele din care rezulta că utilitatea , aşa cum era formulată de către şcoala neoclasică, era o noţiune ultra abstractă în care orice nevoie sau bun concret îşi pierdea complet individualitatea sa specifică.

   Această utilitate – aşa cum a remarcat şi Academicianul Aurel Iancu în prefaţa lucrării lui Georgescu-Roegen privind Legea Entropiei, este astfel un fel de nevoie general, abstractă şi structural indiferentă.

   Nicholas Georgescu-Roegen a  venit cu o teză mult mai apropiată de sensul real al utilităţii afirmând:

             ”… oamenii când se duc la piaţă, nu cumpără atâtea unităţi de utilitate,

                   ci diferite bunuri corespunzând diferitelor lor nevoi.”

   Astfel Nicholas Georgescu - Roegen a dezvoltat această poziţie a unei ierarhii dialectice a dorinţelor care conduc în mod normal la o reprezentare a preferinţelor printr-o ordine lexicografică.  Acesta a fot momentul când pentru prima oară s-a introdus în teoria consumatorului (şi a consumului-n.n.) această ordine în preferinţele şi nevoile consumatorului: necesitatea reprezentării analitice adecvate a comportamentului adevărat.   Plecând de la asemenea puncte de vedere Nicholas Georgescu Roegen , a ajuns la concluzia şi explicarea analitică a ireversibilităţii cererii ca rezultat al evoluţiei economice şi chiar a simplei schimbări în condiţia economică a individului.[4]

   O altă parte a activităţii ca cercetător în domeniul economic, a profesorului Nicholas Georgescu-Roegen a fost cea de creare a  teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă într-un mod revoluţionar şi integrator analiza activitatea economică. Rezultatul final a zeci de ani de studii s-a materializat în lucrarea sa fundamentală : Legea entropiei şi procesul economic,  publicată în Statele Unite în 1971.   Tot odată profesorul  Nicholas  Georgescu-Roegen a fost printre primii economişti din lume care a pus bazele teoretice ale economiei mediului înconjurător.   Aşa după cum este prezentată de către sursele mass-mediei internaţionale, domenii aparent ireconciliabile, cum erau privite economia şi ecologia la sfârşitul anilor 1960, au fost îmbinate de către profesorul Roegen, într-un mod deosebit de elegant şi fundamentate matematic şi fizic.    Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluţia industrială şi progresul tehnic de o parte a "baricadei", respectiv a evoluţionismului lumii vii şi ecologia de cealaltă parte, profesorul Roegen a oferit o clarificare decisivă, având şi conotaţii evidente de economie politică contemporană. Nicholas Georgescu-Roegen a enunţat şi demonstrat cum, pe de o parte, rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul ştiinţific, tehnologic şi informatic al societăţii umane, dar, în acelaşi timp, doar existenţa progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii şi dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluţia industrială le-au creat. Factorul decisiv după opinia sa, îl reprezintă voinţa societăţii umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente. 

  O fire deosebit de optimistă prin modul de a gândi şi a se manifesta în viaţa personală şi în cea profesională, Nicholas Georgescu-Roegen şi-a manifestat convingerea că:

                                    ” bucuria de a trăi este adevăratul scop al activităţii economice”[5]

   Dialogurile şi polemicile pe probleme economice l-au adus la un anumit moment dat la analiza şi combaterea punctului de vedere a lui Paul Sweezy[6]care susţinea teoria după care sistemul capitalist este pe cale de prăbuşire. Numai cunoscând teoria şi concepţia marxistă putea fi combătută opinia lui Sweezy. Ca om de ştiinţă şi cu meticulozitatea specifică unui matematician care se bazează pe fapte şi date concrete nu pe ipoteze, profesorul Georgescu-Roegen a făcut calea întoarsă citind lucrările lui Marx şi demonstrând matematic că întreaga concepţie a lui Sweezy era total greşită.  Opinia lui Roegen s-a dovedit corectă când în 1989/90 nu sistemul capitalist se prăbuşise ci sistemul bazat pe planificarea centralizată, care ducea la umflări mistificate printr-o continuă propagandă asupra unor realităţi legate de evoluţia industriei, agricultură, comerţului exterior şi în mod firesc a sistemului financiar socialist.  Desigur economia capitalist pe parcursul a zeci de ani, s-a dovedit că nu este lipsită de şocurile unor crize economice puternice şi acest lucru l-am putut dovedi în lucrarea care îmi fusese sugerată de Milton Friedman şi pe care am finalizat-o şi publicată în 2011.[7]

 Nenumăratele crize economice care se repetă  continuu de zeci de ani cu periodicităţi destul de apropiate au confirmat teza acestor ciclicităţi şi tot odată au dovedit posibilitatea de ieşire din aceste şocuri  cu multiple efecte sociale şi influenţe internaţionale.  Multe dintre studiile şi articolele publicate de profesorul Georgescu-Roegen s-au dovedit în totală contradicţie cu filozofia economică marxistă ceea ce era firesc întrucât Marx nu avusese informaţii complete şi nu a putut analiza modul în care urma să evolueze sistemul industrial capitalist (de tip Manchaster) care se dezvolta în perioada vieţii lui Marx şi din care îşi obţinea şi el suportul existenţei prin intermediul  prietenului  său Engels, care era coproprietar al unei întreprinderi industriale de bumbac.  De aceea, aşa cum aprecia  Academicianul Aurel Iancu 

                      ” unele concluzii ale lui Marx, valabile pe timpul lui, au devenit

                         astăzi perimate.  Sânt deci necesare şi binevenite noile cercetări

                         în toate aceste domenii”[8]

      Amintirea celui care a fost profesorul Nicholas Georgescu-Roegen, rămâne ca un imbold permanent pentru toţi  tinerii şi în special pentru cei ce studiază sau lucrează în domeniul ştiinţelor sociale sau al activităţii economice, de a folosii şi a extinde gândirea creatoare a acestui ”savant între savanţi, economist între economişti” .   A fost şi este o enormă bucurie amintirea de a-l fi întâlnit pe acest om şi a avea conversaţii cu el. Ani de zile m-am întrebat dar nu mi-am putut găsi un răspuns real la întrebarea: cum s-a putut ca unui om de o asemenea valoare intelectuală unui adevărat enciclopedist, cum rar se pot întâlni, să nu i se acorde aprecierea prea bine meritată de către propria sa ţară? Au trebuit să treacă peste 40 de ani de când plecase din ţară şi să fie înlăturat sistemul comunist din România pentru ca meritele ştiinţifice ale acestui ”savant între savanţi”, să îi fie recunoscute şi în 1990 să i se acorde titlul de  membru de onoare al Academiei Române.

                                                                                                    Dr. Alex Berca

                                                                                                    Annapolis, MD

                                                                                                             SUA

                                                                                                   15 octombrie 2014

                                      

---

[1] În 1994, după moartea sa, urna conţinând cenuşa sa a fost dusă în România și depusă la Cimitirul Bellu din

   București.

[2] Editura Politică, București, 1979

[3] ,Academicianul Aurel Avramesu, nu era membru de partid și fusese nominalizat Academician după ce soția lui, care   era medic, chirurg ginecolog, o operase pe Lica Gheorghiu (fata lui Gheorghiu Dej.)

[4] Nicholas Georgescu –Roegen, Analytical Economics, Cap.2)

[5] Opinie remarcată și de către sursele mas-mediei internaționale.

[6] Paul Sweezy (19 continuă 10-2004) – economist American specialist pe problem de macroeconomie. Orientarea 

   sa a fost sub influenţa filozofiei marxiste

[7] Alex Berca- Crizele economice și ciclicitatea lor, Editura Institutului European, Iași, România

[8] Prefaţa la lucrarea Legea entropiei și procesul economic, Editura politică, 1979, pg.36

Silviu Aurelian Jimborean - Ucenicul

Silviu Aurelian Jimborean

Silviu Aurelian Jimborean - Ucenicul

               Introducere

În acestă lucrare, voi prezenta Capitolul III intitulat Ucenicul, din perspectiva Înalt Prea Sfințitului Părinte Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în cartea Spovedanie și Comuniune.

Cartea cuprinde trei Capitole:

1.      Pocăința, Taina Împăcării și refacerii

2.      Duhovnicul

3.      Ucenicul

               Fiul Duhovnicesc

Discipolul, în general

Pedagogul Jan Amos Comenius, a spus o vorbă, care a rămas valabilă din acele zile până în zilele noastre și până peste veacuri: omul ca să devină om trebuie să fie format. Un ucenic se formează în jurul unui mentor pe care acesta îl simpatizează și îl urmează în tot ceea ce face, dar înainte de a deveni un bun maestru, trebuie să fi un bun învățăcel[1]. De asemenea ne putem raporta la Înțeleptul Solomon care spune așa: „Defăimătorii înțelepciunii și ai învățăturii sunt ticăloși, și nădejdea lor este deșartă și osteneliile lor fără de folos și lucrurile lor netrebnice” ( Înțelepciune 3, 11).[2]

Dacă în viața ucenicului nu există un maestru de la care acesta să învețe și să purceadă la toate ce îi este oferit, acesta va avea parte de o viață ce îi va oferi lucruri foarte dure. Când ți se întâmplă o nenorocire gravă, cum ar fi: ești părăsit de toți cei din jur, ești concediat de la servici, îți arde casa, îți pierzi o persoană dragă, neavând un maestru să te pregătească să privești din punct de vedere spiritual aceste lucruri, apare un dezechilibru total în viața ta, fapt ce duce la anumite lucruri care nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Totodată este bine, ca în viața ta să ai un exemplu bun de urmat ca să te poți raporta și tu la toate momentele din viața de zi cu zi.[3]

Este foarte greu și în același timp să nu ști de unde vin toate încercările ce se pot transforma în suferințe, să nu ști în ce parte este poziționat dușmanul tău și din ce parte te poate ataca, luptând în zadar și lovind în aer. Maestrul te poate ajuta să afli calea și dinspre care apare răul, de aceea unul dintre cei ce și-a găsit un mentor va spune: „Dumnezeul meu, fie binecuvântată ziua în care am întâlnit pe Maestrul nostru.

El este cel care ne-a dat toate mijloacele de a ieși din dificultățiile noastre, era cel mai bun prieten al nostru, dar noi nu l-am înțeles decât prea târziu”. În vremurile tradiționale, era ceva normal sa creșt,i a fi ucenic pe lângă un cunoscător, aceștia având un temei foarte bine pus la punct, toate le făceau corect și coerent fără a se grăbi, dar în zilele noastre, toate se fac prost și în grabă, deoarece nu avem limite și nici răbdarea care ar trebuie să existe și să fie bine punctată.[4]

Potrivit acetsei teme, Neagoe Basarb îi scria fiului său: „ Să nu-ți fie rușine, sau să te ții mare, cugetând sau zicând în inima ta: <<Eu fiind domn, cum poate fi te întreb toți boierii mei de sfat, și ei sunt slugi mie!>>, că și ei sunt robi lui Hristos. Dar de vor fi îngăduind unii dintr-înșii lui Dumnezeu mai bine decât tine? Pentru că tot Domnul care nu-și va întreba boierii de sfat, acela nu face bine că singur Pavel Apostolul mărturisește și zice: Niciodată nu vom putea noi ajunge în urma moșilor noștri. Și la Evanghelie încă grăiește Domnul nostru Iisus Hristos și zice:  Amar aceluia ce sfătuiește singur și pe altul nu întreabă. Drept aceea, și voi, fraților, nu vă sfătuiți numai în sine-vă, ci de toate singuri întrebați pe boeirii voștri și pe sfetnicii voștri.”[5]

Cei care își iau în serios problema vieții spirituale, încă mai știu să aprecieze valoarea pe care un maestru o are. Este nevoie de acest maestru pentru a-i învăța, pentru a-i inspira din anumite pricini, pentru a-i apropia mai mult de Dumnezeu, iar când acest maestru este găsit atunci nu se mai îndoiesc de el și nici nu se opun, ci din contră, ascultă de el respectându-l și ascultândul din tot sufletul.[6]

Fiul duhovnicesc în special

Pentru ca un ucenic să fie format în calea duhovnicească, și spre mântuitea sufletului, are și aici nevoie de un dascăl, iar acest dascăl fără nici o ezitare este însuși duhovnciul, astfel spus toți creștinii, clerici și laici, călugări și căsătoriți, sunt fiii duhovnicești a unui părinte. Un părinte duhovnic fiecare și-l poate alege după criteriile sale. Când este vorba de fiu duhovnicesc apare o întrebare și anume: Este mare deosebirea între formarea duhovnciească a preoților și a credincioșilor de rând, sau între formarea duhovnicească a mireniilor și a călugărilor? Răspunsul, privind micile deosebiri legate de specificul vieții pe care o au îmbrățișată, ar fi că formarea duhovnicească în mare parte este una și aceeași. Noi, creștinii de rând, apelăm la acest preot duhovnic, doar pentru a ne spovedi și a ne cumineca, pentru a primi dezlegare la păcate și totodată a primi un canon, dar nu este solicitat pentru a da un îndemn credincios acelui creștin. [7]

Ideal ar fi, ca un duhovnic să-și determine creștinul la o îndrumare duhovnicească adânca, și să-și de-a seama că preotul duhonvic poate fi, și părinte, și maestru dar și cel care poate liniști și rezolva orice problemă pe care creștinul de rând o are. Sfântul Teodor Studitul rezumă o învățătură, spunând că toți creștinii sunt egali în fața lui Dumnezeu întru toate, fie ei călugări, sau mirenii, atunci când este vorba de rânduiala duhovnicească a vieții lăuntrice. Sfântul Simion al Tesalonicului scria: „ Toți preoții să trăiască în sfințenie și mai ales să se silească să ducă o viață asemănătoare călugărilor, sau măcar să se străduiască, ca în timp oportun să devină călugări.”[8]

Un exemplu este Sfântul Isidor Pelusiotul care prin corespondență, acesta încerca să-i formeze duhovncicește pe ucenicii săi, clerici și mireni. Unii erau împătimiți, ca de exemplu petrecărețul Maron, dar Sfântul nu-și perdea nădejdea de a-i aduce pe calea cea bună. O primă condiție pentru ca omul să fie format duhovnicește este ca acesta să se lase format, el având bune intenții și totuși să se poticnească pe cale, fiind ispitit de tot felul de vicii și păcate, aici intervenind rolul duhovnicului de a-l pune în gardă si de a fi stimulat. Dacă un creștin de rând nu este fiul duhovnciesc a unui părinte acesta nu poate face nici un fel de progres spiritual. Importanța faptului de a fi un fiu duhovnicesc și de a asculta un părinte, o sublinează Sfântul Antonice cel Mare care spunea: „ Știu călugări care, după multe osteneli, au căzut și întru ieșire din minți au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor și amăgindu-se nu au înțeles porunca celui ce a zis: întreabă pe tatăl tău și îți va vesti ție.”[9]

               Datoriile ucenicului

1.     De a-și căuta un duhovnic

Părerea mea este că toți creștinii avem datoria și necesitatea de a ne căuta un Preot duhovnci pe gustul și placul nostru, după criteriile care ne sunt nouă mai convenabile. Aceasta este o primă datorie a celui care vrea să se mântuiască și anume de a avea un duhovnic. Cine crede că se poate descurca fără a avea un preot duhovnic acela se înșală, iar pentru cel care vrea să-și îmbunătățească viața, nevoia de a avea un duhonvic este aboslută. Sfântul Ioan Scărarul ne spune: „ Toți cei ce voim să ieșim din Egipt, avem nevoie negreșit de un Moise oarecare, ca mijlocitor către Dumnezeu și după Dumnezeu, care stând pentru noi la mijloc făptuirea și vederea, să întindă mâinile către Dumnezeu, ca să trecem, povățuiți de el, marea păcatelor și să punem pe fugă pe Amalic, căpetenia patimilor. S-au înșelat deci cei ce s-au încrezut în ei înșiși și au socotit că n-au nevoie de nici un povățuitor”.[10]

Nevoia de a avea un preot spiritual, ține în primul rând de dificultatea pe care însuși omul o are, trebuie să se cunoască pe sine, de a se judeca obiectiv, atâta vreme cât nu s-a curățit de patimi și nu are discernământ. Nichifor din Singurătate ne spune că: „este important să-ți cauți un dascăl negreșelnic; sfaturile sale te vor ajuta să nu aluneci nici la dreapta nici la stânga, experiența sa personală în lupta cu ispitele te va lămuri, fără de nici un dubiu, asupra drumului pe care trebue să mergi în afară de pericole”.

Un alt motiv pentru care noi trebuie să avem un preot duhovnic, este acela că, în starea de cădere în care ne aflăm, este periculos să ne urmăm propria noastră voință, adesea contrară voii lui Dumnezeu.[11] Noi trebuie să facem mari eforturi pentru a întâlni un preot duhovnic, pentru a întreține relații bune cu ei, pentru a-i întreba asupra lucrurilor care ne frământă și pentru a le cere soluții și sfaturi, Avva Dorotei zicând: „Avem nevoie de ajutor; avem nevoie de cel ce ne cârmuiește după Dumnezeu. Nimic nu e mai jalnic, nimic nu e mai pierzător, decât să nu avem pe cineva care să ne povățuiască pe calea lui Dumnezeu.

Doar dacă ascultăm de părintele duhovnic, putem ajunge la calea mântuirii, fără a-și pierde ținta căci Sfântul Ioan Casian ne spune: „ Dacă vrem în fapt să ajungem la o adevărată desăvârșire a virtuțiilor, trebuie să-i urmăm pe acei dascăli și îndrumători care au dobândit-o și experimentat-o în mod real, nu imaginându-și-o în discuții fără miez; ci ei vor putea să ne învețe și să ne călăuzească spre această desăvârșire, indicându-ne și drumul cel mai sigur pe care să ajungem acolo”.[12] Făcând o comparație, legătura dintre un duhovnic și ucenic, nu este asemănătoare cu legătura dintre maestru și discipol, pentru că această legătură dintre duhovnic și ucenic, își are prototipul în legătura dintre Părintele ceresc și oamenii pe care i-a creat și răscumpărat.

Înaltul Andrei, ne spune că ideal ar fi ca duhovnicul nostru să ne fie preotul din Parohia în care noi viețuim, dar dacă starea sufletului devine dificilă și complicată și este ceea ce îl depășește pe preotul paroh, atunci noi trebuie să stăruim cu putere în suflet și să găsim duhovnicul ce ni se potrivește. Sfântul Simion Noul Teolog îi scrie ucenicului așa(Arsenie viitorul urmaș al Sfântului Simeon): „ Fii tu duhovnicesc, și vei recunoaște oamenii duhovnicești prin întâlnirea cu ei, sau prin simpla privire, fără greșeală. Fără această observație personală, mărturia lumii întregi este irelevantă. Cine-i va cunoaște pe oamenii duhovnicești, dacă ei totuși există astăzi? Cel care este luminat de sus, prin Duhul Sfânt. Cel ce mărturisește că el nu-i poate recunoaște, ce motiv are să creadă în mărturia altuia? Daca nu-i orb nu-l va ignora pe omul duhovnicesc ce-l întâlnește. Dacă vede poate deosebi oile de lupi și hoțul de păstor. Eu afirm că cel ce vede duhovnicește, dacă întâlnește des pe cineva și vorbește cu el, îi vede și sufletul, dacă nu în substanță, cel puțin în gândire, și constată ce calitate și valoare are. Dacă deci a primi comuniunea cu Duhul Sfânt, îl recunoaște pe acela prin simpla privire...”[13]

2.      De a-l asculta

                Dacă îl cităm pe Sfântul Vasile cel Mare, descoperim și ce-a de a doua datorie a fiului duhovnicesc, și anume de  a-și asculta părintele pe care și l-a ales. Orice face, trebuie să facă cu binecuvântare: „Pentru că orice faptă se face pe ascuns de el este furt și ierosilie, care conduce la moarte și nu folosește, chiar dacă ți s-ar părea că este faptă bună”. În tradiția monahală, era bunul obicei, ca seară de seară ucenicii să-și destăinuie gândurile duhovnicului, acesta fiind starețul mănăstirii.

            Dar om fiind, nici duhovnicul nu este perfect, după ce acesta a fost ales de către credincios, căci ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „ pentru nimic în lume nu-l vei părăsi pe unul pentru altul”, în fond deși duhovnicul nu e perfect, noi nu trebuie să-l părăsim. Diavolul va încerca prin diferite metode să ne oprească în alegerea unui duhovnic, printre altele spunând că lucrul acesta este obositor pentru el, sau ne va sfătui să ne alegem altul.[14]

            Simeon Studitul ne spune că ucenicul nu trebuie să se smintească de părintele său duhovnic, chiar dacă îl va vedea pe acesta că săvârșește păcat, sfătuindu-l pe cel ce își caută duhovnic în felul următor: „Și mergând, să alegi, de e cu putință pe cel care îl socotești că nu e altul, între oameni care să lovească mai tare și mai aspru, ca să te deprindă în nevoință. Și stăruind, bea în fiecare zi batjocura și luarea de râs, cum ai bea mierea și laptele. Iar fratele zise către marele Ioan: Și dacă acela ar petrece întru nepăsare, ce voi face? Iar bătrânul îi răspunse: Chiar de l-ai vedea curvind, să nu te desparți de el, ci zi în sinea ta: Prietene, cu ce scop ai venit aici? Atunci vei vedea pierind din tine mândria și învârtoșarea furioasă”.[15]

            Această afirmație a Sfântului Ioan Scărarul, are un scop pedagogic, și anume acela de a învăța ucenicul să nu fie criticist, contabilizându-i duhovnicului toate greșelile reale sau închipuite. Totodată fiul duhovnicesc trebuie „ să arate supunere și ascultare, până la moarte, și moarte de cruce” ( Filipeni 2, 8). Ascultarea nu cunoaște nici un fel de limită fizică, dar nici limite morale, pentru că atunci când ne predăm în grija unui părinte sufletesc, acesta va răspunde pentru noi în fața lui Dumnezeu, iar noi ascultându-l în toate nu vom comite păcate, dar totuși Sfântul Vasile cel Mare face o excepție spunând că un lucru mai puțin probabil este acela când duhovnicul ți-ar da o sarcină potrivnică poruncilor lui Dumnezeu. „ Însă când cineva ne-ar porunci ceva ce este împotriva poruncii Domnului, care o strică sau o întinează, este vremea să spunem atunci că: <<Se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni>>. ( Fapte 5, 29).[16]

            Tot Sfântul Vasile cel Mare, argumeantează că duhovnicul trebuie să-și regleze poruncile după puterile și nevoile fiecărui ucenic în parte pe care acesta îl are. Iar Sfântul Simeon Noul Teolog, predicându-le ucenicilor, îi sfătuiește cum trebuie să procedeze atunci când un sfat al duhovnicului li s-ar părea nepotrivit. Aceștia nu-și vor manifesta nemulțumirea în public, ci i vor cere celui care are o mai mare prestanță să le comunice nedumerirea lor între patru ochi, necontrazicându-l, ba mai mult îl vor asculta întru toate, mai puțin în lucrurile care sunt potrivnice lui Dumnezeu sau a canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți, el însuși având față de duhovnicul său, Simeon Studitul, o ascultare și un cult deosebit, încă din tinerețe supunându-i-se pentru totdeauna ca un sclav stăpânului său și ascultându-l cu desăvârșire.[17]

            Fără ascultare lumea păcatului nu poate fi biruită, iar ascultarea perfecționându-se pe măsură ce sufletul se deschide, iar ucenicul făcând o bună spovedanie. Prin aceasta, sufletele duhovnicului si a ucenicului, se luminează, voia proprie se înfrânge iar intimitatea duhovnicească a acestor doi crește până la perfecțiune.[18]

3.     De a-l iubi

                O altă datorie pe care ucenicul o are față de preotul său duhovnic, este aceea de a-l iubi și a-l respecta. Sfântul Petru îi sfătuiește pe părinți să-i păstorească pe ucenici: „ nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câștig urât, ci din dragoste”. ( 1 Petru 5, 2). Arhetipul acestei iubiri dintre duhovnic și ucenic este raportul dintre Părintele ceresc și oamenii ce-i devin copii prin înfiere: „ Din Care își trage numele orice neam în cer și pe pământ”.( Efeseni 3, 15.), adică, relația dintre duhovnic și ucenicul său este o relație de iubire și atracție reciprocă. Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că : „ iubirea desăvârșită alungă frica” ( I Ioan 4, 18).[19]

            Sfântul Teodor Studitul, urmând vechea Tradiție a Bisericii, le cere ucenicilor să-l iubească pe avva asa cum L-au iubit Apostolii pe Hristos, și tot așa avva să-i iubească pe ucenici așa cum Mântuitorul i-a iubit pe Apostoli: „ Eu nu vă am decât pe voi și voi nu mă aveți decât pe mine...de ce mă numiți părinte, dacă inima voastră este departe de mine”?. Ceea ce ne face să-l iubim pe părintele duhovnic sunt: calitățiile morale, frumusețea sufletului, bunătatea sufletului, iar împiedicându-ne să facem păcatul, duhovnicul ne salvează de la moartea cea veșnică.[20]

            Un ucenic adevărat, ne Spune Sfântul Ioan Scărarul, trebuie să păzească cinci virtuți:

1.      credința curată și nefățarnică față de părintele său duhovnic;

2.      să spună întotdeauna adevărul;

3.      să-și taie voia;

4.      să nu se împotrivească în cuvânt și să nu se certe;

5.      să se mărturisească amănunțit și sincer în fața părintelui său.

            „ Cel ce păzește aceste cinci virtuți arătate, cu înțelepciune și cu știință, să știe în chip sigur, că va dobândi fericirea drepțiilor ca o arvună. Căci acestea sunt proprii ascultării vrednice de laudă și ca o rădăcină și temelie a ei”. Cu siguranță împlinirea acestora, presupune o dragoste deosebită a ucenicului față de părintele său.[21]

4.     De a se ruga pentru el

            În cele mai dese cazuri, ucenicii le solicită duhovniciilor să se roage pentru ei, bineînțeles că este firesc ca acest lucru să se întâmple. Însă rar găsim acei ucenici care se roagă pentru preotul lor, penrtu sănătatea lor. În această viață duhovnicească normală, și ucenicul are datoria de a se ruga pentru părintele lor sufletesc pentru că Sfântul Apostol Pavel ne spune: „ Vă îndemn frațiilor pentru Domnul Nostru Iisus Hristos, și pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptați în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. ( Romani 5, 30), sau : „ Rugați-vă pentru mine, ca să mi se de-a cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei.” ( Efeseni 6, 19).[22]

            În fianlul acestei lucrări, prezentări a datoriilor pe care ucenicul le are către părintele duhovnic, voi încheia cu o rugăciune pe care ucenicul are datoria să o facă pentru părintele său duhovnic. „ Mântuiește Doamne, și miluiește pe părintele meu, duhovnicul (numele) și-mi iartă păcatele prin rugăciunile lui.” Datoria noastră este de a ne ruga bunului Dumnezeu pentru părintele nostru duhovnic pentru ca acesta să fie întărit de Dumnezeu pentru a putea să ne înțeleagă, să ne de-a sfaturi prin care noi să dobândim iertarea și pocăința păcatelor noastre.

A se vedea şi varianta originală:
 https://sites.google.com/site/edituraonline/samanatorul/studii/silviu-aurelian-jimborean
 

               Bibliografie

1.      Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscopul Alba Iuliei, Andrei Andreicuț  Spovedanie și Comunine, Reîntregirea Alba Iulia,2008;

2.       Biblia Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă 2008;

3.      Învățăturile lui Neagoe Basarb Voivod, București, 1938;

4.      Sfântul Antonie cel Mare, apud. Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei;

5.      Sfântul Ioan Casian, Despre așezămintele mânăstirești, XII, 15, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1990;

6.      Sfântul Simion Noul Teolog, Asceticele,Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 18, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1989;

7.      Filocalia 9, Scara Sfântului Ioan Scărarul și Învățăturile lui Avva Dorotei IV,  Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1980;

---

[1] Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei, Spovedanie și Comunine, Reîntregirea Alba Iulia,2008, p. 205;

[2] Biblia, 2008, p. 970;

[3] Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, op.cit. p.206;

[4] Ibidem, p. 206

[5] Învățăturile lui Neagoe Basarb Voivod, București, 1938, p.73

[6] Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, op.cit. pp. 207-208;

[7] Ibidem, pp. 208-209;

[8] Ibidem, pp. 210-211.

[9] Sfântul Antonie cel Mare, apud. Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei, p. 214;

[10] .Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, op.cit. pp. 214-215;

[11] Ibidem,  p. 216

[12] Sfântul Ioan Casian, Despre așezămintele mânăstirești, XII, 15, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1990, p. 255

[13] Sfântul Simion Noul Teolog, Asceticele,Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 18, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1989, p. 64;

[14] Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, op.cit. pp. 222-224;

[15] Părintele rânduiește fratelui supunerea fără alegere, fără vicleșug și fără răutate. Îi cere ca să nu se aștepte  ca necazurile ce-I vin de la povățuitor să fie mai puțin aspre decât cele ce-I pot veni de la oameni. În acest caz nu va gândi cu răutate despre nici un om care-l necăjește ci el va socoti pe fiecare ca ajutându-l în nevoința lui de desăvârșire. Dar și invers: chiar dacă povățuitorul se va purta față de el cu o asprime cu nimic mai mică decât a oricărui alt om , o va socoti spre folosul desăvârșirii lui.

Filocalia 9, Scara Sfântului Ioan Scărarul și Învățăturile lui Avva Dorotei IV,  Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1980, p. 129;

[16] Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, op.cit. pp. 226-233.;

[17] Ibidem, pp.234-236;

[18] Ibidem, p. 237;

[19] Ibidem, p. 238

[20] Ibidem, pp. 239-240;

[21] Ibidem, p. 243;

[22] Ibidem, p. 244;