Din jurnalul personal de amintiri
Nicholas
Georgescu-Roegen (1906-1994)
Nici acuma după atâţia ani nu îmi vine să cred că au
trecut 100 de ani de când s-a născut şi la 30 octombrie anul acesta (2014) se împlinesc 20 de ani de când a încetat din viaţă cel care mi-a fost un prim sfătuitor când am ajuns în America.
Aş fi vrut să scriu şi la aniversarea
celor 100 de ani de la naşterea sa, despre acest om, inteligent, cu o
personalitate deosebită, un creator şi un deschizător de noi drumuri în
gândirea contemporană matematică, filozofică şi economică.
La data aceea (2006) cei mai mulţi
dintre intelectualii români din ţară şi cei de peste hotare scriseseră zeci de
pagini, se ţinuseră tot felul de simpozioane şi Academia Română organizase o
sesiune special dedicată memoriei acestui om special.
Cu toate că a trăit cea de a doua
parte a vieţii în Statele Unite, care îl primise cu multă căldură şi îi oferise
oportunităţile de care s-a văzut la un anumit moment dat lipsit în România,
nici odată nu s-a considerat în primul rând ca fiind un american, ci
întotdeauna a fost şi v-a rămâne unul dintre savanţii români de renume mondial. Dragostea sa pentru ţara în care
s-a născut şi unde a primit primele elemente ale educaţiei se regăsesc şi în dorinţa sa ca după moarte rămăşiţele sale pământeşti să
fie duse în România.[1]
*
Pe Nicholas Georgescu-Roegen îl
întâlnisem pentru prima oară în 1979, dacă îmi amintesc bine, când a venit în
România cu ocazia traducerii şi publicării
în limba română a celebrei sale lucrări ”Legea entropiei şi procesul economic”[2].
La timpul acela Profesorul Gheorghe
Dolgu, în aula Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti îi dedicase lui
Georgescu-Roegen o sesiune special. Profesorul Dolgu îl prezenta pe Nicholas Georgescu
- Roegen reafirmând opinia economistului
Paul A. Samuelson, laureate al Premiului Nobel pentru economie, care afirmase:
”Avem în Georgescu-Roegen un savant printre savanţi, un economist printre
economiştii”.
După ce i-am ascultat pe mai mulţi
vorbitori, i s-a dat cuvântul şi lui Roegen , care a prezentat într-un mod
deosebit de simplu şi clar opinia sa privind evoluţia conceptului entropiei şi
aplicaţia ei în studiul satisfacerii nevoilor umane. Ceva mai simplu şi mai frumos
expus nu am avut ocazia să ascult nici înainte şi nici după aceea mulţi ani.
Eram pur şi simplu fascinat de modul logic de gândire şi de explicarea unui
concept nou şi sofisticat. La terminarea festivităţii, m-am apropiat de acest profesor, m-am
prezentat şi l-am felicitat pentru ceea ce ne spusese. Nu cred că îl impresionase cele spuse de mine;
eram convins că primise asemenea aprecieri, de zeci sau sute de ori, mult mai
importante din partea unor mari personalităţi ale lumii ştiinţifice, dar mi-a
spus:
Mai mult ca
sigur că nu ai o carte de vizită, dar scrie-mi pe o hârtie, numele dumitale.
Cu o deosebită emoţie i-am dat
foaia de hârtie cu numele meu şi mi-a spus:
Ai putea
să-mi treci aici şi adresa dumitale?
De ce şi adresa? N-am înţeles, dar m-am confirmat fără nici un
alt comentariu.
Am plecat de la acest simpozion
mai mult decât bucuros că îl întâlnisem pe acest om despre care auzisem şi
despre care vorbisem cu vărul său, Academicianul Aurel Avramescu pentru care
lucram la Centrul de Informare şi Documentare al Academiei Române. Au
trecut mai multe luni de zile şi într-o după amiază am primit o scrisoare din
partea lui profesorului Georgescu-Roegen, mai bine spus din partea Universităţii
Vanderbilt din Nashville (USA), unde Profesorul Roegen avea catedră şi prin
această scrisoare profesorul Nicholas Georgescu-Roegen îmi oferise o bursă la
universitatea unde îşi desfăşura activitatea. M-am dus cu această scrisoare la
directorul meu, Academicianul Avramescu şi i-am arătat-o, a citit-o şi după ce
mi-a restitui-o mi-a spus:
Nu ai nici o şansă
să ţi se dea aprobarea. Ştii care sunt condiţiile actuale?
Nu eşti membru
de partid, nu ai semnat nici un contract cu securitatea,
Deci nu faci nici-un serviciu, partidului.
Mai mult ca
sigur că se va găsi un candidat, un client al partidului,[3]
care să se folosească de oferta
Universităţii din Nashville. Nu l-am întrebat şi nu am spus mai
multe. Ştiam exact la ce se referise şi ca atare cu toată dezamăgirea pe care
mi-o provocase onestitatea răspunsului directorului meu, am acceptat ideea lui
care ulterior a fost susţinută şi confirmată şi de către profesorul M.C.
Demetrescu (unul dintre părinţii şcolii de Marketing din România). M-am întors la locul meu de lucru şi
mi-am văzut în continuare de treburile mele. În 1980 am depus actele pentru
plecarea din ţară în Statele Unite şi în 1982 am primit paşaportul. Intervenise
Preşedintele Statelor Unite Ronald Regan care pentru acordarea Clauzei Naţiunii
Cele mai Favorizate, României, ceruse să se elibereze paşapoarte celor care
solicitaseră plecarea în SUA. Aşa s-a întâmplat că în 1982 am
ajuns în Statele Unite.
Mă stabilisem cu familia într-unul
din orăşelele din imediata apropiere a Bostonului (Arlington) şi încet, dar perseverent
am început să-l caut pe Profesorul Nicholas Georgescu Roegen; nu am avut nici o
dificultate să-l găsesc. Era una din personalităţile lumii intelectuale americane
şi mulţi ştiau de el şi am obţinut destul de uşor numărul său de telefon. Când l-am sunat şi i-am spus cine
sunt, şi-a adus aminte de mine; am fost impresionat cum după ani de zile şi-a
amintit de persoana mea. Avea o memorie deosebită, remarcabilă. Amintirea numelui şi a figurii
mele nu era numai de aparenţă; într-adevăr îşi adusese aminte cu lux de
amănunte despre mine. Explicându-i de ce nu am putut da
curs avantajului obţinerii bursei de la Universitatea Vanderbilt, mi-a spus că
atunci când a fost în România a discutat cu vărul lui şi i-a spus de mine, iar
Academicianul Avramescu i-a explicat în amănunţime care era situaţia în ţară,
la timpul acela. Nu a avut nevoie de prea multe
explicaţii – era la curent cu întreaga politică care se manifesta în toate
domeniile de activitate în România.
În orice caz s-a bucurat că am
ajuns chiar şi mai târziu în Statele Unite şi după mai multe conversaţii cu el şi
cu soţia sa, Doamna Otilia, mi-au povestit unele crâmpeie din viaţa lor şi cum şi de ce ajunseseră la
decizia de a pleca din România, ţară pe care o iubeau la fel de mult ca şi
America. Viaţa profesorului Nicholas
Georgescu Roegen şi a doamnei Otilia fusese plină de întâmplări de tot felul, şi
mai bune şi mai grele, aşa cum este adevărata viaţă a unor oameni obişnuiţi. L-am întrebat cum de şi-a adăugat
la numele său, pe cel de ROEGEN? şi mi-a răspuns:
Nicolae
Georgescu, mai sunt dacă nu cu miile cel puţin cu sutele în
România şi în alte ţări, aşa că am ales să-mi adaug ”o coadă” formată din
inversarea unei părţi din numele şi a pronumele meu N Geor, care a devenit
ROEGEN.
În felul acesta, cel care
ajunsese: matematician, statistician, pedagog şi economist american de origine
română, creatorul teoriei bioeconomiei (o
teorie care prezintă un mod revoluţionar de a analiza economia), se deosebea de
masa celorlalţi Georgeşti şi Nicolaeşti şi în felul acesta îşi asigurase un ”teritoriu”
propriu al numelui său. Ideea profesorului mi s-a părut
mai mult decât originală şi binevenită în special pentru un om de valoarea lui şi
care avea ceva special – de spus, omenirii.
La un anumit moment în dialogul
nostru a intervenit Doamna Otilia care mi-a spus: de mic copil, Niculae,
rămăsese orfan de tată şi a fost crescut de mama lui care era profesoară
de lucru manual la liceul de fete din Constanţa. Din copilărie se dovedise dornic
să citească singur şi să facă adunări şi scăderi până la 100, iar când a ajuns
la liceu pasiunea pentru matematică, la îndreptat spre facultatea de matematică
(din Bucureşti), pa care a absolvit-o în foarte bune condiţiuni. Ulterior Nicolae a obţinut câteva
burse care i-au permis să studieze în străinătate la Paris şi apoi în Anglia. În anii până la cel de al Doilea
Război Mondial lui Nicholae Georgescu I s-a oferit o catedră la Universitatea
din Bucureşti. La 38 de ani a devenit Secretarul
general al Comisiei de mediere a armistiţiului dintre România şi ţările
vest-europene, membre ale Aliaţilor, participând la dialogurile privind punctele
de vedere ale părţilor implicate. Prin poziţia pe care o avusese în timpul
celui de al Doilea Război Mondial şi la încheierea războiului, a fost socotit
ca o persona non grata pentru regimul comunist şi urma să fie amestecat în
unele din procesele fantomă pe care comuniştii ce constituiseră noua guvernare
în România şi sub directul control al Moscovei le organizau şi le desfăşurau la indicaţia Moscovei. În aceste condiţii, profesorul
Georgescu a decis împreună cu soţia sa să emigreze în Statele Unite şi s-au
stabilit în statul Tennessee, obţinând o catedră la Vanderbilt University.
Într-una din seri, vorbind cu
profesorul Georgescu-Roegen mi-a spus:
”… trebuie să vorbeşti cu
Milton (Friedman –n.n.), precis el se va bucura să te cunoască. Îl voi căuta şi
îi voi spune despre tine”
L-am ascultat, şi l-am căutat pe
Milton Friedman ca să vorbesc cu el. Dialogul cu Dr. Friedman a fost pentru
mine ca o adevărată simfonie; minutele conversaţiei desfăşurându-se pe diverse probleme economice şi
în special pe cele legate de teoria crizelor economice. El a fost unul dintre
cei ce mi-au sugerat realizarea unei lucrări cu o asemenea tematică, pe care am
finalizat-o mulţi ani mai târziu. Era deosebit de interesat de evoluţia
economică a României şi îmi spunea că după opinia sa situaţia economică internaţională
nu poate să nu aducă unele schimbări şi în România. Într-adevăr aşa a fost şi în 1989,
s-a produs ce gândise el. L-am căutat în aceeaşi seară pe profesorul
Georgescu-Roegen şi i-am povestit de întâlnirea pe care am avut-o cu Milton
Friedman şi cu unele dintre sugestiile pe care mi le dăduse. S-a bucurat că
i-am urmat sfatul. Ani de zile apoi am discutat cu
profesorul Georgescu-Roegen şi el mi-a sugerat unele dintre subiectele care
ulterior au devenit puncte de referinţă pentru articolele pe care le scriam. Iar eu ca un ”student” silitor, îi
urmăream cu mult interes întreaga sa activitate publicistică, şi sincer să fiu am avut enorm de citit, profesorul fiind un prolific autor. Atât activitate didactică cât şi
cea de cercetare se îndreptau încet dar sigur şi deosebit de consecvent spre
una din teoriile de bază ale economiei şi
ale conceptului utilităţii. Concluziile sale referitoare la
problema utilităţii au fost cele din care rezulta că utilitatea , aşa cum era
formulată de către şcoala neoclasică, era o noţiune ultra abstractă în care
orice nevoie sau bun concret îşi pierdea complet individualitatea sa specifică.
Această utilitate – aşa cum a
remarcat şi Academicianul Aurel Iancu în prefaţa lucrării lui Georgescu-Roegen
privind Legea Entropiei, este astfel un fel de nevoie general, abstractă şi
structural indiferentă.
Nicholas Georgescu-Roegen a venit cu o teză mult mai apropiată de sensul
real al utilităţii afirmând:
”… oamenii când se duc
la piaţă, nu cumpără atâtea unităţi de
utilitate,
ci diferite bunuri
corespunzând diferitelor lor nevoi.”
Astfel Nicholas Georgescu - Roegen
a dezvoltat această poziţie a unei ierarhii dialectice a dorinţelor care conduc
în mod normal la o reprezentare a preferinţelor printr-o ordine lexicografică. Acesta a fot momentul când
pentru prima oară s-a introdus în teoria consumatorului (şi a consumului-n.n.) această ordine în preferinţele şi nevoile consumatorului:
necesitatea reprezentării analitice adecvate a comportamentului adevărat. Plecând de la asemenea puncte de
vedere Nicholas Georgescu Roegen , a ajuns la concluzia şi explicarea analitică a ireversibilităţii cererii ca rezultat al evoluţiei
economice şi chiar a simplei schimbări în condiţia economică a individului.[4]
O altă parte a activităţii ca
cercetător în domeniul economic, a profesorului Nicholas Georgescu-Roegen a fost cea de creare a teoriei
bioeconomice, o teorie care prezintă într-un mod revoluţionar şi integrator
analiza activitatea economică. Rezultatul final a zeci de ani de studii s-a
materializat în lucrarea sa fundamentală : Legea
entropiei şi procesul economic, publicată în Statele Unite în 1971. Tot odată profesorul Nicholas
Georgescu-Roegen a fost printre primii economişti din lume care a pus
bazele teoretice ale economiei mediului înconjurător. Aşa după cum este prezentată de către
sursele mass-mediei internaţionale, domenii aparent ireconciliabile, cum erau
privite economia şi ecologia la sfârşitul anilor 1960, au fost îmbinate de
către profesorul Roegen, într-un mod deosebit de elegant şi fundamentate
matematic şi fizic. Contrar gândirii anterioare teoriei
bioeconomice, care situa revoluţia industrială şi progresul tehnic de o parte a
"baricadei", respectiv a evoluţionismului lumii vii şi ecologia de
cealaltă parte, profesorul Roegen a oferit o clarificare decisivă, având şi
conotaţii evidente de economie politică contemporană. Nicholas
Georgescu-Roegen a enunţat şi demonstrat cum, pe de o parte, rezolvarea
problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul ştiinţific,
tehnologic şi informatic al societăţii umane, dar, în acelaşi timp, doar
existenţa progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva
automat problemele ecologice pe care tot oamenii şi dezvoltarea accelerată a
omenirii, începând cu revoluţia industrială le-au creat. Factorul decisiv după
opinia sa, îl reprezintă voinţa societăţii
umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente.
O fire deosebit de optimistă prin modul de a
gândi şi a se manifesta în viaţa personală şi în cea profesională, Nicholas Georgescu-Roegen
şi-a manifestat convingerea că:
” bucuria de a trăi este adevăratul scop al
activităţii economice”[5]
Dialogurile şi polemicile pe probleme economice l-au adus la un anumit
moment dat la analiza şi combaterea punctului de vedere a lui Paul Sweezy[6]care
susţinea teoria după care sistemul capitalist este pe cale de prăbuşire. Numai cunoscând teoria şi concepţia marxistă putea
fi combătută opinia lui Sweezy. Ca om de ştiinţă şi cu meticulozitatea
specifică unui matematician care se bazează pe fapte şi date concrete nu pe
ipoteze, profesorul
Georgescu-Roegen a făcut calea întoarsă citind lucrările lui Marx şi
demonstrând matematic că întreaga concepţie a lui Sweezy era total greşită. Opinia lui Roegen s-a dovedit corectă când în
1989/90 nu sistemul capitalist se prăbuşise ci sistemul bazat pe planificarea
centralizată, care ducea la umflări mistificate printr-o continuă propagandă
asupra unor realităţi legate de evoluţia industriei, agricultură, comerţului
exterior şi în mod firesc a sistemului financiar socialist. Desigur economia capitalist pe parcursul a
zeci de ani, s-a dovedit că nu este lipsită de şocurile unor crize economice
puternice şi acest lucru l-am putut dovedi în lucrarea care îmi fusese sugerată
de Milton Friedman şi pe care am finalizat-o şi publicată în 2011.[7]
Nenumăratele crize economice care se
repetă continuu de zeci de ani cu
periodicităţi destul de apropiate au confirmat teza acestor ciclicităţi şi tot
odată au dovedit posibilitatea de ieşire din aceste şocuri cu multiple efecte sociale şi influenţe
internaţionale. Multe dintre studiile şi articolele publicate
de profesorul Georgescu-Roegen s-au dovedit în totală contradicţie cu filozofia
economică marxistă ceea ce era firesc întrucât Marx nu avusese informaţii
complete şi nu a putut analiza modul în care urma să evolueze sistemul
industrial capitalist (de tip Manchaster) care se dezvolta în perioada vieţii
lui Marx şi din care îşi obţinea şi el suportul existenţei prin
intermediul prietenului său Engels, care era coproprietar al unei
întreprinderi industriale de bumbac. De aceea, aşa cum aprecia Academicianul Aurel Iancu
” unele concluzii ale lui Marx, valabile pe
timpul lui, au devenit
astăzi perimate. Sânt deci necesare şi binevenite noile
cercetări
în toate aceste
domenii”[8]
Amintirea celui care a fost profesorul
Nicholas Georgescu-Roegen, rămâne ca un imbold permanent pentru toţi tinerii şi în special pentru cei ce studiază
sau lucrează în domeniul ştiinţelor sociale sau al activităţii economice, de a
folosii şi a extinde gândirea creatoare a acestui ”savant între savanţi, economist între economişti” . A fost şi este o enormă bucurie amintirea de a-l
fi întâlnit pe acest om şi a avea conversaţii cu el. Ani de zile m-am întrebat dar nu mi-am
putut găsi un răspuns real la întrebarea: cum s-a putut ca unui om de o
asemenea valoare intelectuală unui adevărat enciclopedist, cum rar se pot întâlni,
să nu i se acorde aprecierea prea bine meritată de către propria sa ţară? Au trebuit să treacă peste 40 de ani de
când plecase din ţară şi să fie înlăturat sistemul comunist din România pentru
ca meritele ştiinţifice ale acestui ”savant între savanţi”, să îi fie
recunoscute şi în 1990 să i se acorde titlul de
membru de onoare al Academiei Române.
Dr. Alex Berca
Annapolis, MD
SUA
15 octombrie 2014
[1] În 1994, după moartea sa, urna conţinând cenuşa
sa a fost dusă în România și depusă la Cimitirul Bellu din
București.
[2] Editura Politică, București, 1979
[3] ,Academicianul Aurel Avramesu, nu era membru de
partid și fusese nominalizat Academician după ce soția lui, care era medic, chirurg ginecolog, o operase pe
Lica Gheorghiu (fata lui Gheorghiu Dej.)
[4] Nicholas Georgescu –Roegen, Analytical Economics,
Cap.2)
[5] Opinie remarcată și de către sursele mas-mediei
internaționale.
[6] Paul Sweezy (19 continuă 10-2004) – economist
American specialist pe problem de macroeconomie. Orientarea
sa a fost sub influenţa filozofiei marxiste
[7] Alex Berca- Crizele economice și ciclicitatea
lor, Editura Institutului European, Iași, România
[8] Prefaţa la lucrarea Legea entropiei și procesul
economic, Editura politică, 1979, pg.36
