Seria a III-a. Prin vremuri de război

Seria a III-a. Prin vremuri de război - un memorial

Fraţii Coman, Ion şi Gheorghiţă Aurariu.

 Coman căzut în luptă, Ion şi Gheorghiţă (medic) supravieţuitori 

SERIA A III-a. De la  1 octombrie. 1916 – până la 1 noiembrie 1916

1. octombrie 1916

Tata îşi aşeză cazanul. Aduserăm apă cu hârdăul. Veni Maria pela noi. trecu la Tismana. Nenea Grigore s-a întors şi el câteva zile. O întâmplare ciudată cu dânsul… Seara aş fi petrecut admirabil. Sunt ţinut din scurt. Să fiu însă cu răbdare că totul va ieşi bine.

2 oct. Dumineca

Încă din zilele ce trecură plănuisem cu prietenul Costică să mergem într-o zi la vie la unchiu-său. Astăzi nu realizarăm planul. Pela ora 12 (ziua) fusei la el. Ne aşezarăm în cabrioletă şi pornirăm la vie. Aci găsirăm numai pe Aneta vara lui Costică. Ne primi cu multă amabilitate. Începem a discuta. Ne aduse un coş de struguri bine copţi. Discutarăm mult şi lucruri interesante. Rămăsei uimit de caracterul Anetii. Seara când plecarăm îmi spuse să mă întorc cu bine din răsboiu, iar eu i-am spus că are în mine un prieten sincer.

„Mulţumesc” a zis dânsa.

Zilele acestea vremea a fost foarte frumoasă. Nici nu seamănă a toamnă. Tunurile nu s’au mai auzit de vineri. Azi plecă nenea Grigorie la oştire, în front. Îmi pare rău că nu fusei aici. La noapte va pleca şi tata. I. Aurariu ora 8 seara.

3 oct. Luni

Tata s’a dus la Tg.Jiu. Fusei pela Costică de scrisei o c.p. lui cumnatu-meu. Seara am fost la poştă. Jurnalele spun bine. Un scriitor englez prezice că în 7 luni de aici înainte răsboiul se va termina. Flota greacă s’a predat aliaţilor. Venizelos a fost primit cu triumf la Salonic. Un general al nostru a căzut în lupte. Se numeşte Praporgescu şi comanda corpul I de armată. Am avut momente de dureroasă plictiseală azi.

4 oct. Marţi

De aseară mă înţelesei cu iubitul Costică să mergem după castane. Cum se făcu ziua plecai la el. De aci împreună pornirăm spre schit, unde e o pădure de castani. Fură cu noi şi multe fete între cari şi sora lui Costică. Ajungând în pădurea de castani, ne-apucarăm a aduna. Termenând cu adunatul începem a le desface de învelişul lor spinos, însă ne prinse ploaia şi castanele rămaseră acolo. Am venit acasă ca o curcă, flămând ca un lup, mort de oboseală şi cu săcuiul gol. Petreceam admirabil dacă nu ploua. N’am avut noroc. Sunt îngrijorat că muma e bolnavă. A răcit.

Câteva zile mai sunt şi voiu părăsi satul natal, pentru totdeauna poate!

5 oct. Miercuri

Mă scriseră la primărie pentru alegere (recrutare). Luai ventuzele de la Costică şi le pusei mamei care e bolnavă. Spre seară fusei la poştă. Până să vină factorul, mâncai cu C. şi IC. Castane la dascăl acasă. Apoi venind factorul poştal luarăm „Universul” şi-l cetirăm. Spune bine. Trupele noastre rezistă cu îndârjire încercărilor inamice de a invada ţara. Băurăm şi un kg de vin.

6 oct. Joi

Fusei gospodar. Ajutai tatii la cazan apoi plecai la o grădină a noastră de astupai huzile făcute de porci. Tăiai lemne pentru cazan. Muma pare a fi mai bine puţin. Azi iar s’au auzit tunurile încet, nu aşa tare ca zilele trecute. Prietenul Costică fu la oraş. Mâine mă duc pela el.

7 oct. Vineri

Vremea rea. Plouă toată ziua. Pela ora 10 a.m. fusei la Costică. N-a adus dela oraş decât „Universul”. Celelalte jurnale nu le-a găsit. Mai găsii şi ultimul număr din „Răsboiul Popoarelor” număr de încheierea anului II de răsboiu. Citii „Universul” Trupele noastre rezistă cu îndârjire. „Răsboiul Popoarelor” şi nişte plicuri oficiale le luai acasă. Aci la Costică fu şi Haralambie D. Mâncarăm împreună salam, şuncă, cornuri, prăjituri cumpărate de ei dela oraş. C. ne fierse nişte castane mari şi foarte gustoase. Pentru a desăvârşi ospăţul nostru, Costică ne servi cu must de pere îndulcit cu zahăr, mai bun decât vinul chiar. Venind acasă cetii „Răsboiul Popoarelor” şi-mi formai, adică mai bine zis îmi întări convingerea că Puterile înţelegerii vor izbândi şi că răsboiul nu va mai dura mai mult de un an, un an şi ceva de aci înainte.

Seara cetii în „Universul” de azi 7 c. Comunicatul oficial arată că inamicul e respins pretutindeni şi că încercările de a sparge frontul nostru, sunt zadarnice. La „Informaţiuni” văzui că Ministru de răsboiu e rugat să clarifice situaţia militară a tinerilor învăţători, promoţia 1916. cari sunt contig. 1919 şi 1920 şi ale căror cereri de înscriere la şc. pregătitoare de ofiţeri de rezervă, au fost refuzate, pentru motivul că dânşii n-au recrutat…

E speranţă să rămânem la vatră.

8 oct. Sâmbătă

Azi veni ordin telefonic după tinerii normalişti care sunt contig. 916, 917 ca să se prezinte urgent la reg. Gorj nr 18. Mie, lui Cosmulescu şi lui Popescu Topeşti nu ne veniră ordin. Nu pot înţelege pe ce criteriu noi. Suntem lăsaţi la vetre  pentru că n-avem vârsta matură necesară, e o greşeală de telefon sau fiind că nu ne-am înscris?

Mâine voi vorbi cu Popescu şi voi vedea. Luni seara 3.c a primit el o c.p. dela un coleg care-i spunea că mama a refuzat să ne înscrie la şcoală.

Auzii că Serafim Galeţescu care se zicea că ar fi murit, e rănit şi prisonier la Austro-ungari.

9. Duminecă

Nesiguranţa e cel mai obositor lucru din lume. Mergând la primărie întrebai prin telefon de Popescu Topeşti. Mirarea mea fu mare când mi se spuse că a plecat la Tg. Jiu. Cine ştie ce-o mai fi cu asta?

Trimesei împreună cu nedespărţitul meu prieten C. doi copii cu scrisoare acasă la Popescu să-mi aducă un rezultat. Îl aştept cu nerăbdare…(ora 11½)

Pela 3½ p.m. îmi veni rezultatul. Popescu a plecat pregătit pentru şc. de ofiţeri. Eu trebuie să mă gătesc de plecare. Îmi căutai rucsacile apoi plecai la Costică. Ne plimbarăm, fuserăm la o cârciumă. Băurăm vin şi mâncarăm salam. De aci, la Costică acasă. C. era aci. Mi se păru ca totdeauna. Şi era aici. Mâncarăm iar castane şi băurăm must. Ciocnirăm paharele. Ah poate ultima ciocnire de pahare. Ce oameni cumsecade! De-a pururi voi păstra amintire frumoasă. În fine trebui să mă despart de el. Un moment dureros. L-oi mai vedea vreodată? Cât îmi pare de rău!

2. V. 1917 În tranşee  (notă scoasă din context, care arată că  în pagină  unele cuvinte sau fraze, au fost şterse)

10 oct. 1916. Luni

Păţanii grozave. La 1½ din noapte mă sculai, la 3 fusei gata şi plecarăm la Tg Jiu. Pe drum mă gândii mereu la ultimele zile petrecute acasă şi la viitoarele mele nefericiri. Ce voi face dacă colegii mei vor fi plecaţi? Mă voi duce singur până la Botoşani?

În fine ajunsei la oraş. Aci mă întâlnii cu un coleg. Tudoran care-mi arătă situaţia încorporabilă - cel puţin pentru un moment – a noastră a contig. 1919 şi 1920. Suntem lăsaţi la vetre şi vom fi încorporaţi cu clasa anului din care facem parte. Ducându-mă la biroul mobilizării mă convinsei pe deplin de spusele lui Tudoran.

Făcui petiţie la inspector pentru postul de la Vânăta. Dl Chiricescu mă ajută mult în această chestiune. La cazarmă detei ochi şi cu unchiul meu Grigore! Tunurile bubuiră toată ziua şi se pare că situaţia e gravă. Iar mă tem de invazie.

11. Marţi

Costică veni pela mine. Îi păru foarte bine că m-am întors şi eu avusei multă dispoziţie. Tunurile iar se auziră.

12. Miercuri

Zi grozavă! Pela 3 p.m. sosii la Costică. Ce fericit mă simţii şi încă mă simt crezând că voiu fi mult timp în sat. Amarnică deziluzie! Fuserăm împreună la un croitor „profesor de croitorie” ca să-mi facă nişte haine. Nu ne-am putut înţelege din preţ. Mă întâlnii cu unu Popescu, cu care venirăm la Costică. Vorbirăm de apropiata invazie. Către seară, în bubuitul groaznic al tunurilor şi împuşcăturile dese de mitraliere şi puşti, m-am dus acasă. Aci găsii pe soru-mea. Venise cu lucrurile împachetate gata de fugă. De altfel toată populaţia se pregăteşte să plece din sat. Eu ieşii în poiana din dosul casei noastre şi privii la munte unde se dau luptele. Se auziră felurite focuri de puşcă, mitralieră, tun. Din când în când cerul se înroşea pe o mare întindere. Erau reflectoarele inamice. Întorcându-mă acasă, muma îmi spuse că jandarmul mă cheamă la primărie. Ce să fie oare? Mi-a venit ordin?

În fine plec la primărie. Şeful de post îmi spuse că contig. meu este chemat la centrul de recrutare din Tg Jiu şi la ora 12 să fiu regulat de plecare! Momente grozave! Mă abat pela Costică şi-i spun. La el era multă lume adunată. Nu m-am mai băgat la ai lui să-mi iau rămas bun. I-am zis doar lui Costică: „Nu cred că ne mai întâlnim până la încheierea păcii!”  

El sufletul bun şi nădăjduitor, a zis că s’ar putea să ne mai dea drumul pe acasă. În fine ne-am strâns mâna şi am plecat acasă. Muma mi-a făcut mâncare. Vreau să dorm. Noapte infernală… Mă deşteptam în oftatul mamei.

Pe la 3 din noapte m-am dus din nou pela primărie dar nu era nimeni acolo.

13. Joi

Pela 9 dimineaţa plecarăm pe jos la Tg. Jiu. La Peştişani trecurăm pe lângă artileria noastră care trăgea în inamicii din apropierea noastră. Încontinuu am auzit împuşcături până la oraş, unde am ajuns la ora 4½ p.m. M-am întâlnit cu unchiu. De aici pela 7 împreună cu colegul Roman o luai pe picioare prin întuneric. Păţanii grozave. Brătuia. Dormim sub un pătuiag.

14. Vineri

Pe picioare până la Cărbuneşti. Aci mă întâlnii cu prieteni. Cu trenul spre Filiaşi. Seara dormim pe mese într-o cârciumă ameţiţi de vin.

15. Sâmbăta

Am stat toată ziua în Filiaşi. Am stat cu Chiţiba de vorbă. Seara am dormit într-o casă neterminată pe nişte paie. Un scandal cu Novăcenii.

16. Dumineca

Noaptea am dormit rău. Şalele mă dureau. Am dormit alături de Chiţiba. Am vorbit cu Chiţiba (Chiţiba Nicola, în imagine) asupra chestiilor trecute.

Sunt îngrijat de soarta noastră a tinerilor contig. 1919 care avem dreptul la art. 52 din legea recrutării. Dacă ştiam că cheamă şi contig. meu, mă scriam voluntar şi azi aş fi la şc. la Botoşani. Nu e vorbă eu cred că şi acum o să ne trimeată la o şc. militară, poate tot la Botoşani, dar până atunci voi mai dormi pe paie ude şi voiu mai răbda de foame. Şi cât am mai suferit din pricina milităriei la Tg Jiu? Mă văzusem scăpat de acolo şi acum detei de alta mult mai cumplită. Vremuri rele şi tremur pe afară departe de toţi colegii şi prietenii mei iubiţi, departe de părinţi…

Sâmbătă seara, 15 c. un băiat Trazen D-tru Ciuperceni, îmi spuse de Popescu D. ----sters--- dar mă voiu ---- straşnic şi voiu şti să mă arăt, dacă oi mai scăpa de aici, din încurcătura asta. Seara am scris o c. p. lui  Costică şi una acasă. Am mâncat împreună cu Chiţiba la o femeie aici la Filiaşi.

17. Luni

Astă noapte am dormit bine, în odaie higienică. Ne-am sculat pela 7 eu cu Kiţiba, omul cu care de mai bine de un an de zile n’am avut relaţii. Comunitatea de suferinţi apropie. Mi-a spus planurile lui relativ la viitor…

Apropierea aceasta, forţată de împrejurări, desigur va fi efemeră…

Am plecat împreună de la gazdă şi eu am mers la un cismar cu ghiata mea, iar el s’a dus cu nişte consăteni ai lui. Cârpitul ghetei mă costă 1,50 lei. Cismarul, un om nepoliticos, mă privi de sus şi cu indiferenţă. De aci plecai la gară, unde mă întâlnii cu d-l Gavrilă, absolvent dela şc. norm. din Craiova. Aflai dela el că Ionescu Ştefan, bun băiat, şef de meditaţie odinioară la noi, pe când eram eu în cls. I a murit în luptele dela Dobriţa Gorj. Mi-a părut rău. Era unul din cei puţini. Mă mai întâlnii cu I. Slivilescu „socialistul democrat”, cum zice el. Îmi dădu două felii de pâine şi „tonic” de băui.

Comunicatele oficiale arată bine. Inamicul care izbutise să vină până la Tg. Jiu a fost complet bătut, şi aruncat în munţi, aşa că populaţia comunii mele e liniştită acum. Luai cu Ch  1 kg de carne şi-l aduserăm să mi-l gătească gazda. Scriind aceste rânduri aud tigaia sfârăind. Gazda găteşte mâncare pentru noi. O mulţime de camarazi au părăsit Filiaşii şi au plecat spre Tg Jiu. Colegii mei s-au dus. Nu ştim ce s’o alege de noi. Trăiesc într-o nesiguranţă chinuitoare. De vineri depe la ora 3 p.m. mă găsesc în Filiaşi. Către seară ne-am întâlnit cu alt prieten, Cosmulescu, care am mâncat la aceeaş gazdă.

Notă sus 2 maiu 1917 În tranşee.

18. Marţi

A cincea zi de când mă aflu în Filiaşi, fără niciun rost. Sunt la o casă tot cu Ch. El scrie în fiecare zi câte o c.p. şi mi-a spus toate nestatornicele lui planuri pentru viitor. Eu plutesc în necunoscut din acest punct de vedere. M-am hotărât, ca, la prima ocazie, imediat ce situaţia mi se va lămuri, să scriu o carte. Seara am discutat mult cu K în privinţa aceea.

19 oct. Miercuri.

Miercuri!... Zi de post, dar zi de mulţumire pentru mine. Da, zi de fericire… Astăzi primii de la un băiat o carte. De acum voiu ceti întotdeauna. Mă căiesc mult, că n-am avut niciodată părere faţă de(in). Trebuia să fac aceasta cu orice risc. Şi voiu face-o de acum înainte la cel dintâiu prilej. Sunt un nemernic de-l voiu pierde. K îmi vorbeşte cu căldură şi pe zi ce trece constat tot mai mult cumplita lui suferinţă pentru cărţi. Un camarad care a fost pe acasă pela Tismana spune că ai mei sunt bine.

Situaţia începe a se lămuri. Mâine se pare că ne constată comisia de recrutare. Am scris o c.p. lui Costică.

20. Joi

Vremea posomorâtă ca şi în celelalte zile. Recrutarea nu începu de dimineaţă. Pela 8½ a.m. doar ne numărară. Mă întâlnii cu consătenii mei. Ah! Cât mi-aş dori să mă duc pe-acasă câteva zile, după recrutare.

Dar cine ştie?... N’oi mai putea.

După masă a venit un căpitan medic şi a ales din noi pe cei mai slăbuţi, ca să-i trimeată la vatră. Cu ceilalţi nu ştim ce se va face. La şc. militară la Botoşani, n-avem loc, aşa arată jurnalele.

21. Vineri

S’au luat măsuri să se dea hrană recruţilor 919. Le-a dat ceaiu. Eu n’am luat. La prânz a fost fasole, vai, C şi K au mâncat la gazdă.

Un moment sublim! Pe la ora 4 p.m. veni ordin de la statul major să trimeată acasă contig. 919. E o fericire! Nu găsesc cuvinte să scriu ceea ce simt!

22. Sâmbătă

La 8 aseară am plecat spre Tg Jiu, unde am ajuns la 3 a.m. Ne-am culcat la Olaru eu şi K. De aici am luat-o către casă.

În Filiaşi am cunoscut un om. E moldovean şi se numeşte ------sters--- Păcat că nu e mai în apropiere. Acasă am găsit bine. M-am dus pela primărie şi Costică. Seara făcui conceptu unei scrisori p prietenul Jh

 Notă sus 2 V 1917 În tranşee.

23. Duminecă

Am scris frumos. Sunt hotărât să i-o trimit. Oare îmi va ----sters. Cred că primesc un răspuns demn de sufletul lui de aur. Şi la urma urmei chiar de mă va refuza ce pierd? Jignirea amorului propriu. Ei şi? După amiază plecai la Costică. Îmi ieşi înainte de departe. Steterăm mult împreună. Veni şi Popescu. Discutarăm câtva şi luă drumul la mănăstire! I-am spus că are un patriotism curios…

În urmă discutai cu Costică şi-i destăinuii gândul. Bunul Costică! Şi de data asta îmi dete dovadă de superioritatea caracterului său!... În fine după multe socoteli din cari superioritatea sufletească  a lui C ieşi tot mai mult în evidenţă! Hotărârăm cum trebuie să facem şi … făcurăm.

Părăsind mă întâlnii şi cu K. I-am spus ce aveam de spus. Fusei foarte -------sters şi sunt mereu preocupat de rezulatul încercării mele şi mai ales de J.

O mulţime de gânduri îmi năpădesc capul. Ziua de 23 c. e o zi hotărâtoare în viaţa mea; de-acum încolo trec într-o nouă fază. Cred şi aproape sunt sigur că voiu avea o plăcere favorabilă. Şi chiar de n’aş avea?!!!

Tunul se auzi azi mai toată ziua, dar nu mă mai tem de nimic. Ultima mea dorinţă mi-am împlinit-o!

La ora 8½ seara am scris o c.p. lui Bărău, prietenul meu scump.

Notă  2 V 1917 În tranşee. (atunci au fost şterse nişte nume şi referiri faţă de anumite persoane – J, H, JC)

24. Luni

Dusei la primărie c.p. scrisă lui B. şi cu ocazia asta mă abătui pela Costică. Era în casă cu J şi H. Le-am dat bineţe şi le-am întins mâna. Am avut curajul să le-o întind. El scria o c.p. şi am observat că erau ccam supăraţi/agitaţi; aşa mi s-a părut mie. Nu ştiu dacă e la mijloc vreo sugestie. Nu schimbarăm nicio vorbă. Luai mai multe ziare aduse de eri de către JC şi plecai. Două, trei zile la mijloc şi mă voi încredinţa deplin dacă J are un ---sters- cum i-am spus eu. Poate am exagerat. Şi dacă încercarea mea n’ar aduce vreo pată? Nu cred! Asemenea nu-mi închipui un eşec nefavorabil. Cari ar fi motivele unui atare eşec? De va fi favorabil, atât mai bine, am ocazie să cunosc mai de aproape chestia şi să constat cu satisfacţie chiar, că m-am înşelat. Şi poate n’ar fi deloc rău să mă înşel. Dându-ne ---sters altuia, n-am de ce mă figur---sters, sunt sigur, va fi calator ?(in)  Mai târziu îi va părea rău de un act nesocotit ce l-ar face acum, dar atunci e totul pierdut! O a 2-a încercare e incompatibilă cu caracterul meu serios! Dar nu, în niciun caz nu-mi vine să mă obişnuiesc cu eşecul. Însă dacă aceasta ar urma mă înşel amarnic în observaţiile mele riguroase, mai amarnic ca niciodată şi voiu şti de aci înainte să studiezi cu multă atenţie sufletele.

Un lucru e sigur: nu mă voiu simţi câtuşi de puţin mâhnit, de voiu avea un răspuns şi-mi voi continua aceeaş pratesiveraţii(in) , întrucât sentimentele nu se ianfaun.(in)

Şi totuşi nu cred că încercarea mea ar fi zadarnică! Eşec. Nu

***

Azi mama e la Tg Jiu, tata se duce pela Godineşti eu sunt singur acasă. Ce lucrai? Cetii ziarele luate dela C. apoi căutai prin cufere nişte cărţi. Găsii şi carnetul vechiu cu notiţele. Între altele detei şi de o ----------(in)  adresată ---(in)  compusă la 12 Aprilie a.c. dar netrimisă. Constatai că în unele părţi vechea e superioară celei pe care am trimis-o acum. Era bine înainte de a scrie să consult concepta de atunci. În noua, aproape n-am făcut introducere. Am început „ex abrupto”. Dar ce? Dacă o luam mai pe departe, era mai bine? E lucru cavaleresc a spune cu sinceritate tot. Ce să mai umbli cu ocoliri? Cale cinstită să spui verde, drept în faţă ce ai pe inimă!

Să mă gândesc pentru ce-ar fi caz de eşec. Eu însu-mi aş râde de mine, de copilăria mea. Da, chiar aşa aş face…

Cu toată silinţa ce mi-o dau, totuşi mă simt preocupat de ce are să fie încercarea mea. Caut să dau glas gândurilor şi în altă parte, să-mi văd şi de alte afaceri dar pe acestea numai de le încurc, pentru că atenţia mereu îmi e furată de IIII . Ce-o zice, ce-o fi zis, ce-o fi cugetat, când a cetit-o cu dispreţ, cu indiferenţă, poate o fi cu altfel de banalităţi. Dar cartea mea nu e banală… Nu că-mi atribui mie mare importanţă dar de, oricum, cât pentru atâta îmi închipui că însemnez ceva. Ei bine, trebuie să termin cu reflecţiile mele! Adică dece să-mi bat capul mereu când poate habar n-are. Da, da, e o copilărie să mai continui a-mi aşterne pe hârtie desordonatele mele gânduri. Asta e ceva neserios şi apoi eu am pretenţia şi chiar reputaţie că sunt om serios.

Notă  2 V 1917 În tranşee, cota 625 Şuşiţa

Lucru cert că mă aflu în prada unor lupte sufleteşti neâncercate încă până în (in). Însă asta nu mă împiedică să-mi amintesc de sincerii mei prieteni şi colegi, de Bărău şi Zălog. Cât am discutat cu ei în privinţa (in). Cât m-aş simţi de bine, dacă ei ar fi aproape să le spun (in)  şi lor.

În timp ce eu mă ocup de fleacuri, dânşii, desigur fac exerciţii militare pe câmpurile din jurul Botoşanilor. Ar fi o bucurie mare pentru mine să mai pot sta de vorbă cu aceşti colegi.

Seara venind mama dela oraş mi-aduse „Universul”, în care cetind unele dispoziţii ale statului major, desprinsăi ideea că în curând contig. din care fac parte va fi chemat.

Mai cetii un capitol din „Întrebuinţarea vieţii” (Lubbock)  în care observai cugetări pline de adevăr: „Sfaturile nu costă nimic şi cel care nu le primeşte, va cumpăra scump mai târziu căinţa”(Lubock). „Ce doreşti să ai vei dobândi mai uşor cu un zâmbet, decât cu vârful spadei” (Sakespeare). „Nu dispreţui niciodată pe cei cari sunt mai puţin înzestraţi decât voi”    

25. Marţi

Şi azi, ca şi ieri şi alaltăieri, preocuparea mea capitală e chestiunea de ansamblu Fusei pela prietenul Costică. El fu ceva mai (in) decât ieri. Vorbirăm dar foarte puţin. Era desigur din cauza supărării prea mari. Ne (in) cu multă amabilitate. Încercarea mea se pare că va avea şi poate pe (in) nimeni (in) pănă acum. Încă puţină răbdare şi vom fi în posesiunea lucrului. Mâine e o ocazie nimerită, vom vorbi, da şi voiu fi absolut clar în această privinţă. (in) e chiar sigură.

26. Sf. Dimitrie

De dimineaţă fusei la biserică şi mă întâlnii cu Costică. Ceti cazania. După slujbă, d-l învăţător mă invită la prânz. C îşi luă angajamentul să mă cheme.

Venind acasă, mai cetii, mă culcai şi aşteptai pe C. Dar el nu veni. Nu puteam înţelege care era cauza. Pela 2 p.m. plecai la primărie şi de aci la d-l învăţător. Aci găsii pe C. şi Popescu. N conversaţiile întreţinute azi avusei ocazia să constat că prietenul meu e cam (in) de arătă cu bunăvoinţă. După rugămintea d-lui învăţător rămăsei seara la masă. Oţi am fost mulţumiţi de felul cum ne-a servit. Aveam îndoiala în ce priveşte (in). Dela 3 până la 6½ fusei chiar indispus, fapt pe care scumpu C îi observă şi-l relevă. M-a cam durut şi capu şi mă isbeau şi gândurile plecării.

După masă am întrebat pe (in) cum i s-a părut cartea ce i-am dat-o zilele trecute. Mi-a răspuns că i s-a părut frumoasă şi s-a cercetat. În fine sosi, după aprecierea mea ora plecării. Mi-a luat rămas bun de la toţi şi când (in) de două cărţi cari nu le găsii să le caute şi să nu le dea spre a nu e aşeza acasă, că poate cât de îndată îmi vine ordin de plecare. Zicând aceste cuvinte, am coborât scara să plec şi am (in)

- (in) sters------------tatălui

- Da plecarăm că am stat destul

,………………

Ajuns acasă încep a ceti. Oare voiu fa(in)

Are (in) un timp numai speram nimic, acum însă sper să plec.

Şi dacă n-aş pleca ce-ar fi? Să mai fac o încercare. Asta ar fi o nebunie nedemnă de firea mea! M-am purtat bine până acum şi de aici înainte voiu fi ca şi până acum cu asta, sunt sigur, să regrete (in) ce-ar avea-o acum, dar atunci totul va fi degeaba. Mă voiu purta tare - căci dacă nu izbutesc acum niciodată nu voiu mai încerca – ci pentru că trebuie să se poarte bine tot conştiincios de rolul ce’are de jucat în teatrul lumii. Şi dacă voiu fi (in) cine e vinovatul? Meritele mele, purtarea nea n-au nicio valoare? Ba da, însă n-are cine le aprecia. Ei, da şi asta e o mângâiere. De acum opţiunea mă va preocupa mai puţin.

***

Invaziunea iar ne ameninţă.

Notă  2 V 1917 În tranşee (şi în paginile de aci se şterg nume şi aprecieri)

27. Joi

Mă deşteptai în bocetele femeilor căci o bătrână de peste drum de casa noastră a murit. Lucru de puţină însemnătate.

Cusui hainele şcolare pentru armată. Un sergent-jeandarm spuse că la 1 Noiembrie vom fi chemaţi. La chestia aceea m’am gândit mai puţin. Fusei pela un negustor şi mă întâlnii şi-(in) văzui. Am pierdut speranţa într-un rezultat şi de aceea făcui altă încercare, - pe acesta îl dă, dacă va voi – şi pentru ca să-mi înapoieze ce i-am dat mai zilele trecute. Cât de curând cred că voiu termina cu încrederea mea. De-acum nu voiu mai greşi.

Notă  2 V 1917 În tranşee, valea Şuşiţa cota 625 (adică şi aci se şterg nume şi aprecieri)

28. Vineri

Am scris şi am dat scrisoarea prin care cer ca în timp dr 24 zile să-mi dea răspunsul – un răspuns clar – sau lucrurile mele. Mi-e cu totul indiferent dacă voiu reuşi sau nu. Chiar mă obişnui cu (in) şi râsei cu prietenul Costică de mine însumi. Mai cu seamă făcurăm haz de faptul că plecarea de acum e sub formă de (in). C. mă asigură de răs(in) tot şi zise că intervine în favoarea mea, lucru pe care nu-l primii. Nu ştiu din ce cauză, dar mă simt dispus cu plecarea.

Seara voiu vedea: ori da, ori nu. Ce bine ar fi cu „nu”!

***

Azi s.au auzit tunurile toată ziua. Sunt lupte crâncene la graniţa noastră. E lucru hotărât că peste 2-3 zile contig 1919 vom pleca la recrutare.

29. Sâmbăta

Pela 4 a.m. s-a sculat tata şi am plecat împreună la lemne, de unde am venit la amiazi, mort de foame şi oboseală. Am mâncat şi am plecat la Tismana. De aci mă întorsei acasă seara cu adela(in) dar şi cu(in) . Sunt şi cu (in) poate că n-am avut răbdare, dar îşi recunoaşte şi (in) arată de ce nu, nu a (in). În fine plecarea e sigură. Mă doare capul grozav. Încercarea mea m-a costat multă energie. (in)Sters rând întreg

30. Duminecă

Fuserăm la mânăstire şi cu acest prilej, avusei numai (in) să-mi ajung. Cu un singur lucru m-alesei: mă întâlnii cu un prieten, care a fost rănit în luptele din Dobrogea şi cu care discutai multe. Venind spre casă, aflai că suntem lăsaţi la vetre până la 10 Noiembrie. Aproape renunţasem cu totul la (in). Dar dacă mai am timp tot mai(in) şi sosind acasă (in).

Seara fu întâmplare nevisată. Avusei prilejul să beau mult cu (in) pe drum şi-i spusei tot. Am discutat mult cu Costică (in)

Abia acum, zice el constată oarecari calitati(in)

31. Luni

Scrisei o scrisoare (in) dar nu e pentru (in). Toată ziua s’a auzit groasnic bubuitul tunului. Trebuie să fi fost lupte teribile în apărarea noastră

Seria a II-a. Prin vremuri de război - un memorial

SERIA A II-a. De la 30 aug. 1916 – până la 1 octombrie 1916

     „PRIN VREMURI DE RĂZBOI” un memorial dramatic scris de înv. Ion Aurariu la intrarea României în Războiul pentru Reîntregirea Neamului 1916-1918

CARNET DE FRONT NR. 1
 De la Tismana-n Dorohoi

De la 30 Aug. 1916 - Marţi

Până la 19 Dec. 1916 - Luni

30 Aug. 1916. Marţi

Azi sunt din nou chemat la reg. 19 G.

Pela ora 1 p.m. primii ordin telefonic să mă prezint urgent la reşedinţa regimentului. Îmi luai rămas bun de la prieteni şi mă gătii de drum. Acest carnet mi-l dete Dobrovicescu (n.r. Victor, vezi foto din 1923), după ce îl rugai, pentru ca să însemnez impresiile şi păţaniile ce mă aşteaptă fie pe câmpul de operaţii, fie în ţară. Cred că acum nu voi mai veni acasă până la încheierea păcii. Poate vom mai avea vreun concediu.

Nu ştiu, sau situaţia mea nu e grea, sau nu-mi dau seama de greutatea ei, dar nu mă prea tem. De un singur lucru îmi pare rău: eram sprijinul familiei si tatălui meu, puteam să le uşurez traiul destul de greu ce l-am dus până acum.

Fie, ce-o vrea D-zeu !

I. Aurariu normalist, ora 8 seara, Tismana.

31 aug. Miercuri.

La ora 8 plecai de acasă împreună cu Popescu C. şi taică-său. Ajungând la oraş mâncarăm şi merserăm la regiment. Aici ne repartiză la companii. Eu căzui la comp. II împreună cu Popescu, unde e şi M Pavel serg. Instructor cu mare influenţă în comp. Magazionerul ne dete îmbrăcămintea şi plecarăm în oraş. Am luat masa şi dormit la Olaru.

1  Septembrie. Joi.

Prima zi în cazarmă.  Pela ora 7 ne dete o bucată de pâine şi plecarăm la instrucţie la câmp cu un domn subl. Fulicea din Transilvania. Ne pusă culcat de nenumărate ori. La 11 ½ ne întorserăm.

În fine mâncai împreună cu Popescu pentru prima oară, dintr-un castron al companiei.

Seara ne-am culcat în cazarmă.

2 Sept. Vineri.

Iarăşi exerciţii la câmp. Dimineaţa când m-am sculat mă durea capul grozav.

3 Sept. Sâmbăta.

Am făcut teorie de dimineaţă, după masă liber. Azi auzii că la Turtucaia ar fi pierit 25 până la 30.000 (treizeci mii) de Români şi că Silistra ar fi ocupată de duşmani dar n-am crezut nimic

4 Sept. Duminică.

Aşteptai pe muma să vină dar n-a venit. Comunicatul oficial anunţă că trupele ruso – române de pe frontul dobrogean s-au retras spre nord. Se mai zice că o divizie bulgară ar fi fost capturată. După masa de la amiazi, veni ordin ca 4 normalişti să meargă pe front. Între aceştia sunt şi eu. Fusei împreună cu Cosmulescu la d-l Căpitan Sterescu şi ne spuse că numai ne vom duce până acolo şi ne vom întoarce, că dânsul a arătat în actele ce trimite d-lui Colonel că noi nu avem instrucţia completă şi-l roagă să ne dea drumul înapoi însă nu cred că odată ajunşi acolo, să ne mai înapoieze.

În fine vom lupta pentru patrie. Sunt cam agitat şi mă gândesc la biata muma. Ce-o să facă când o auzi că eu am plecat pe câmpul de războiu?...

Am 19 ani şi sunt contig. 1919. (ora 2 p.m.) Pela ora 3½ veni biata muma şi spunându-i situaţia mea plânse amar.

Vârsta fragedă şi lipsa de instrucţie mă sili să merg la d. Sterescu (căpitan) şi împreună cu colegii Cosmulescu şi Toltea îl rugăm să ne facă raport la d. Colonel medic pentru a constata că vârsta fragedă nu ne permite a suporta greutăţile campaniei.  Ne-a trimis la d-l Colonel care a spus că mâine ne poate constata aşa că o să plecăm. Ora 6½ seara. Muma e în cazarmă sfârşită de durere.

5 Sept. Luni

După o noapte groasnică, în care ne deşteptă de 3-4 ori comanda drepţi, plecarăm de la cazarmă noi 4 normalişti şi 20-30 soldaţi, sub comanda unui serg. instructor. În drum mă întâmpină biata muma plângând. Mă sărută pe obraz, eu îi sărutai mâna şi plecai la gară cu inima întristată, nu că mi-ar fi frică de moarte, dar din cauza sărmanei mele mame, care m-a purtat în pântecele ei, m-a crescut cu amar şi cu necaz, m-a dat la şcoală, iar când i-aş fi putut da ajutor, plec la răsboiu…

La gară ne aşezarăm într-un vagon de cai şi plecarăm. Scris la ora 8 la rampa dela Preajba. Aci auzii că trupele noastre depe frontul N. şi N.V. înaintează victorios, iar pe frontul dobrogean o divizie inamică (37.000 oameni) a fost capturată; am stat în gară 4 ore, apoi continuarăm drumul. Dela gară Parângu, eu şi Cosmulescu trecurăm într-un vagon de al. I . Suntem îngroziţi de soarta noastră şi eu cu oricâtă-şi speranţă cu d-l Colonel ne va da înapoi.

La 1½  (aproximativ) mâncarăm la un puţ cu apă în Bumbeşti, Nu prea avusei poftă de mâncare. Aici la haltă cunoscui un soldat de tot curios, care declară că singur a cerut să plece pe front şi că nu-şi dă seama de moare sau trăieşte. L-am întrebat că nu-i e frică de moarte şi a răspuns că a trăit destul deşi are numai 21 de ani! Ne întâlnirăm până aici cu mulţi răniţi.

Pornirăm mai departe intrarăm în defileu. Pe aici poziţiile sunt foarte frumoase şi pitoreşti, asemănându-se mult cu cele depe valea râului Tismana, pe care se află comuna mea natală. Mi-adusei aminte de plăcutele plimbări ce le-am făcut la mănăstirea Tismana în vara aceasta! Le voiu mai vedea oare vreodată? Ne-o da d-l colonel drumul înapoi pentru că n-avem instrucţia completă?... (Scris sub un brad pe valea Jiului, ora 4½)

Ne întâlnirăm cu alţi răniţi şi cu un convoiu de prizonieri. Se aude că ai noştri sunt respinşi mereu. Cine ştie ce-o mai fi? Scriu aceste rânduri în a II repaus pe valea Jiului. Vederea răniţilor mă cutremură. Unii sunt răniţi la cap, alţii au picioarele sfărâmate, cei mai mulţi sunt răniţi la mâini. Soldaţii cu care mergem sunt veseli şi nepăsători de moarte, unii chiar cântă şi glumesc. E unic în lume sufletul românului. În acest moment un soldat spune că ai noştri s’au retras! Cine ştie ce-o mai fi? Toată artileria de munte se întoarce, merge spre Târgu Jiu. (ora 5½ p.m.)

Dela acestă oră, mergând înainte întâlnirăm nenumărate care cu muniţiune, chesoane, biciclişti, soldaţi răniţi şi automobile; toate vehiculele şi oamenii mergeau spre Bumbeşti în goana cea mare. Merserăm până la schitul Lainici. Aci ne odihnirăm într-o casă. Toată noaptea au trecut vehicule şi cai. Într’una s’a auzit zgomot.

6 Sept. Marţi

Sculându-ne am pornit mai departe. Ne întâlnirăm cu multe femei, copii, oameni din Transilvania. Ei aveau bagaje şi au putut lua şi merg în România. Mai merserăm puţin şi iată la Păiuş regimentele 41, 71, 18 infanterie. De aici ne întoarserăm împreună. Mă întâlnii cu o mulţime de băieţi dela mine din comună care rămaseră foarte miraţi văzându-mă. Auzii că Costică Dobleagă e singurul care a murit din comuna noastră. Moartea i-a fost groaznică. Un obuz l-a făcut praf. Mai auzii că unul Ion Văideianu din Vânăta n-a murit după cum se zvonise.

Acum ne găsim în Bumbeşti. Nici nu credeam că aşa întorsătură ciudată iau lucrurile… (ora 1 p.m.) La gară văzui un om mort, soldat român rănit. Venisem la gară ca să plecăm la Târgu-Jiu. De aici aflarăm că d-l Colonel e la Bumbeşti, ne întoarserăm în sat şi după multă osteneală, în sfârşit deterăm de comandament. Aci ne prezentarăm unui sublocotenent, aghiotantul d-lui colonel şi spunându-i situaţia rămase mirat şi ne asigură că ne vom înapoia la Tg. Jiu. Sublocotenentul e un om .- cel puţin aşa mi s-a părut – foarte bun şi cu judecată.

Nu puturăm în seara asta să ieşim la raport la d-l colonel. Plecarăm să ne căutăm gazdă. Oamenii din Bumbeşti sunt foarte neprimitori. De abia găsirăm o casă pentru a dormi. Gazda ne dete şi o strachină cu lapte. În fine ne-am culcat în casă pe jos, pe pământ.

7 Sept. Miercuri

De dimineaţă la comandament. Aşteptarăm până la 12. În fine d-l colonel după ce ne întrebă că nu vrem să mergem cu dânsul ne înapoie. Un elev de administraţie Măldărescu foarte al dracului, ne ţinu mult. Plecând de aci mă întâlnii cu Serafim Galeţescu la care mâncai şi plecai la gara Bumbeşti unde mă găsesc acum şi unde scrisei aceste (ora 2 p.m.)

Am plecat pe picioare spre Tg. Jiu. Seara m-am întâlnit la Olaru cu mulţi dela mine din sat. Am mâncat aci şi m-am culcat.

8 Sept. Joi

Am scris lui Costică şi acasă. La cazarmă n-am făcut instrucţie.

9 Sept. Vineri

Instrucţie şi iar instrucţie.

10 Sept. Sâmbăta

Instrucţie de dimineaţă. Ne-a pus de multe ori culcat Boşoldea. Ni se deteră sarmale. Cred că ne ţin mai mult. După masă liber. Azi muri Tiberiu Popescu profesor şi fost director al gimnaziului; a venit rănit de pe câmpul de răsboiu şi a murit. Colegii luară hotărârea să-i facă o coroană.

11. Duminică

Se strânseră bani pentru coroana lui Tiberiu. Detei şi eu 50 de bani. Veni muma pe la mine şi mi-aduse de-ale mâncării. Se auziră tunuri grozav la graniţă. Mumii îi păru bine că mă găsi aici. Îmi spuse că nea Grigore va veni aici la spital. Fuserăm la înmormântarea lui Tiberiu. Îl urmă multă lume. Crainic directoarea gimnaziului ţinu în faţa localului o cuvântare şi colonel. Teatral alta la  groapă. Se aude cam rău. Lupele crâncene urmează la graniţă. Nu am venit chiar de acolo ne spune multe. Germanii sunt ai dracului. Se zice c-ar fi venit ordin să ne trimeată la şc. de ofiţeri de rezervă şi că îndată, peste 2-3 zile ne-ar da drumul. Nu cred. Cine ştie dacă ne vom mai vedea acasă.

12. Luni

Instrucţie cu arma. După masă Boşoldea ne necăji rău. Spre seară formaserăm o delegaţie la Sterescu să ne lămurească situaţia. Dânsul făcu raport la divizie. Veşti bune de pe front. Inamica respins dela graniţă. Tunul nu se mai aude.

13. Marţi

Instrucţie toată ziua, mizerie cât pofteşte. Am făcut băi. Ni s’a dat opinci. Veşti bune de pe fronturi.

14. Miercuri

O lună dela începutul ostilităţilor, două săptămâni de când suntem mobilizaţi. Azi fură trimişi mulţi oameni pe câmpul de războiu. Se aduse un convoi de vreo 100 de prizonieri şi e vorba să mai vină. Armatele noastre au respins cu desăvârşire pe inamici şi i-am înfrânt complet ocupând poziţiunile dinainte. Nu ştiu cu noi cum se va regula. Avuserăm inspecţia colonelului Tatrot care ne ţinu o cuvântare patriotică… Tot am credinţa că voi scăpa.

15. Joi

Veşti tot mai bune depe diferitele fronturi, mai sosiră 40-50 prizonieri austro-ungari. Grecia se pare că e în preajma intrării în acţiune. Ziarele anunţă că mulţi oameni politici ai Greciei cer intrarea ţării lor în acţiune, dar regele influenţat de regina – zisa a kaizerului – ezită. Mai multe insule, între care şi Creta, patria lui Venizelos, s-au răsculat, cerând intrarea Greciei în răsboiu alături de Aliaţi. Sunt speranţe bune şi în chestia noastră. Cât de curând trebuie să se limpezească situaţia şi sper că mă voi întoarce la căminul părintesc. Muma veni iar astăzi pela mine. Mă tem să nu mă îmbolnăvesc de mizeria de aici.

16. Vineri

Când mă sculai mă durea capul grozav. Ieşind pe afară şi plimbându-mă îmi trecu. Veni dl Popescu să se ducă la Craiova pentru lămurirea situaţiei noastre. Ziarele anunţă revoluţia în Grecia. Mulţi ofiţeri superiori au trecut de partea lui Venizelos. După masă am făcut un marş până dincolo de Drăgoieni. Am înghiţit la praf până m-am săturat. Marşul acesta n-a folosit la nimic şi s-a făcut în condiţii destul de proaste. Comandantul, elevul Filipescu e mărginit de tot la judecată. Seara eram grozav de obosit şi năduşit. Mi-am schimbat cămaşa.

17. Sâmbătă

Instrucţie la câmp numai dimineaţa. După 12 am frecat la armă până m-am ostenit. Azi nu citii niciun ziar. O mulţime de colegi plecară acasă. E vorba ca mâine să se trimeată 1400 oameni pe câmpul de operaţii şi se svoni că s-ar trimite şi nişte normalişti. Mi-e cam frică să nu cad iar în clupsă (in). Mă simt abătut şi mă voi îmbolnăvi cât de curând…

Zilnic se aude clopotul la biserica din apropiere, zilnic se aud anunţând că un nou erou intră în mormânt…

Seara am avut o oarecare nelinişte din cauză că-mi lipsea baioneta.

18. Duminică

Ziarele anunţă, deşi nu în mod oficial că Grecia a intrat în acţiune alături dr Aliaţi şi împotriva puterilor centrale. Dacă ce spun jurnalele e adevărat (şi cred că nu mint) răsboiul se scurtează cu câteva luni, înfrângerea vrăşmaşilor omenirii, dreptului şi onoarei e sigură. Că ne va trimite pe front nu mă mai tem. Cred că ne vom duce în curând acasă. Mizeria de cazarmă m-a îmbolnăvit.

19. Luni

Astă-noapte a plouat mult şi plouă şi de dimineaţă, de aceea nu ieşirăm la câmp ci făcurăm teorie. Un coleg ceti din reg. Militar serviciul de siguranţă în campanie şi apoi mai citirăm impresiile din răsboiul actual ale unui locotenent francez. Din fiecare frază se desprinde un cald patriotism. Tot acum ne vizită un coleg, absolvent de la ţc. Din Tr. Severin şi domiciliat în jud. Vâlcea. Dânsul – cam mândru – ne spuse că a rămas uimit auzind cele întâmplate cu noi, normaliştii din Gorj. Şi e într-adevăr lucru de mirare că din întreaga ţară numai noi să fim mobilizaţi. Ne mai spusă că pe cei din Vâlcea s-au chemat dar le-a dat drumul şi a rămas ca cei ce sunt contig. 917 şi 918 să se prezinte la 23 c. pentru a se echipa şi a merge la şc. Pregătitoare de ofiţeri de rezervă. Trebuie să se ia şi la noi aceleaşi măsuri. După masă am făcut exerciţii la câmp cu acelaşi elev Filipescu care nu e mulţumit de mine. Ei şi?

Acum e vorba să trimeată pe front 1000 (mie) oameni pe front dela reg. 18 şi 500 dela reg. 58.

Uitasem să notez că azi voind să ni se lămurească situaţia şi să ne spună cu ce rost ne-a chemat aici, d-l căpitan Sterescu nici n-a avut bunăvoinţă să ne primească, să stea cu noi de vorbă. Dânsul, nu ştiu de ce urăşte mult pe învăţători. Nu-i nimic, după ce se vor linişti lucrurile vom mai vorbi şi altfel.

20. Marţi

Noaptea ce trecu fu o noapte infernală. De aseară de la ora 6 şi până la ora 7. a.m. în cazărmi a fost numai sgomot, praf, fum de tutun, înjurături. Toată noaptea  am echipat la oamenii care trebuie să plece la front. Pela ora 8 a.m. oamenii erau aşezaţi pe plutoane în curtea cazărmii, gata de plecare. Eu venii de la masă şi scrisei acestea. De aici auzii de vreo două ori „trăiţi”. Îmi pare căpitanul sau colonelul ţinură cuvântări patriotice. E de remarcat faptul că mulţi din oamenii ce se trimit pe front acum nu au mai deloc instrucţie şi sunt unii bătrâni.

Acum a venit şi d-l Popescu dela Craiova şi spune că situaţia nu-i lămurită. Ne vom duce toţi la şc. Preg. De ofiţeri de rezervă fără deosebire de vârstă. Dl Popescu făcu o telegramă la ministru de răsboiu prin care cerea lăsarea la vatră a tinerilor contig. 919 şi 920, dar zice că nu crede într-un răspuns satisfăcător. Facem şi petiţie, însă fără nădejde mare. Spre seară se aud tare tunurile spre Nord. Cine ştie ce-o mai fi? Ce s-o întâmpla cu noi?

Armatele de la Sibiu au fost respinse dar au luat iar ofensiva. La Sud trupe ale noastre au trecut în Bulgaria între Rusciuc şi Tutucaia, aşa anunţă com, oficial.  Se svoni chiar că 22.000 bulgari au fost făcuţi prizonieri, ceea ce nu cred. Mă tem că şi acest zvon e la fel ca svonul dinainte că o divizie bulg. a fost capturată. Cred că vom lupta şi noi contig. 919 şi 920 în acest răsboiu.

21. Miercuri

Mai toată noaptea n’am dormit din cauza durerii ce o am la urechea dreaptă. Mi-a revenit iar vechea rană. Acesta fu motiv să ies la instrucţie la câmp. Mergând la ora 11 să mă vadă medicul regimentului Urbea nu observai multă indiferenţă şi la el şi la plutonier medic Crainic. Spunându-le că am guturai, îmi răspunseră că şi ei au şi că nu mi-e nimic. Scriseră în registru să ies la exerciţiile militare şi după 12 mi se făcu spălătură în ureche. Un caporal infirmier se purtă bine cu mine. Azi mai observai că bocrii(in) ăştia cu fire aurite, vitejii de la partea sedentară nu dau nici o atenţie răniţilor care s-au vindecat şi urmează să plece pe câmpul de operaţii. Trist lucru!... Bieţii ostaşi sunt indignaţi de purtarea acestora faţă de ce şi spun cu oarecare satisfacţie că la Craiova generalul i-a salutat. Cel puţin cu atât se mângâie! Trupele noastre de pe valea Jiului iar s-au retras, Războiul e cumplit. Pela ora 2 p.m. plotonierul dela mobilizare, un înfumurat, ne spuse că veni o telegramă prin care le face cunoscut lor „autorităţi militare superioare” că normaliştii promoţia 916 se vor prezenta la şc. de ofiţeri. E lucru clar deci că vom lua parte la războiul mondial fără deosebire de vârstă. Tot mai am o rază de nădejde, dar destul de slabă!..

22. Joi

Mi-e mai bine. De dimineaţă ieşind la câmp ne ajunse pe drum căpitanul Sterescu (de rezervă) care e profesor la gimnaziul din Tg. Am văzut demult că dânsul ne cam duşmăneşte, dar nu ne aşteptam ca ura lui să fie atât de mare împotriva noastră. Azi îşi dete arama pe faţă. Elevul Filipescu dându-i raportul îi spuse că mai mulţi lipsesc.

- Dă-mi lista cu ei să trimit să mi-i aducă legaţi, … tu-i în D-zeu de normalist mizerabil. Să-i pui domnule (către elev Filipescu) să alerge încolo şi încolo până or scoate limba de un cot şi dacă o zice vreunul ceva să mi-l spui mie că am să-l tai cu sabia.

Învăţători !... Voi sunteţi nenorocirea Ţării Româneşti. Insultă gravă e aceasta şi fiecare din noi o simţi adânc.

M-am gândit mult la vorbele d-lui profesor şi am reflectat… şi plănuit…

Comunicatul oficial al prefecturii aduce veşti bune dar pe valea Jiului regimentele gorjene 18 şi 58 au fost cu tot decimate aşa spun soldaţii. Cine ştie câţi din comuna mea or fi trecut în veşnicie. În acest timp o invazie inamică pe pământul Gorjului şi Olteniei nu pare a fi imposibilă. Dup masă, iar instrucţie. Elevul plot. Filipescu se poartă mai bine.

23. Vineri

Svonuri triste asupra mersului operaţiunilor. Se zice că pe frontul de N. şi NV. Ai noştri au făcut o retragere generală, chiar şi Moldovenii care merseseră foarte bine şi înaintaseră mult. Apoi trupele care au trecut în Bulgaria între Turtucaia şi Ruscuţa ar fi fost aruncate de vrăjmaş în Dunăre. Bănuiam lucrul acesta, dar nu-l cred nici acum.

După masă la câmp a mers cu noi Udroiu – elev plutonier. N’am lucrat nimic, am discutat şi am mâncat scoroabe.

24. Sâmbătă

Încă de dimineaţă citirăm comunicatul oficial. Adevărat că trupele noastre ce trecuseră în Bulgaria s-au retras. De bună seamă au  fost respinse. Asemenea comunicatul oficial arată că şi Moldovenii s’au retras; ştirile de ieri, azi sunt confirmate, sunt sigure. Lucruri triste! Mai auzii că Serafim Galeţescu, sergent dela mine din comună, care mi-e şi văr şi la care am mâncat când mă trimiseseră pe front, a murit în luptele din urmă. E şi Boşoldea, elev plutonier ce-a condus un convoiu de oameni pe front spune că regimentele 18 şi 58 Gorj sunt cu totul decimate şi că abea au mai rămas câte 40-50 de soldaţi de companie. Câţi tineri n’au murit? Câţi poate şi prieteni şi consăteni de-ai mei n’au intrat în mormânt înainte de timp! Câte văduve n-au rămas plângând nenorocirea lor şi blestemând pe acei ce-au provocat răsboiul!...

Am făcut instrucţie la câmp cu Bololdea. El s’a purtat mai bine ca alte dăţi.

Suntem ţinuţi mereu aici. Sterescu nu vrea să ne dea drumul pe-acasă pentru a ne lua actele necesare înscrierii la şc. de ofiţeri de rezervă. Nu ştiu ce s’o mai întâmpla cu noi.

În ce priveşte mersul răsboiului nostru am gânduri triste. Retragerile acestea nu prea sunt îmbucurătoare. Ele arată slăbiciunea noastră şi mi-e frică (să dea D-zeu să mă înşel) că povara ce ne-am luat-o e prea grea şi ne va strivi ungurii…

Sunt sănătos. Urechea mă doare puţin. După amiază mulţi din normalişti au plecat acasă şi pe cei care mai rămăseserăm ne trimise Filipescu ca să stăm ascunşi la bazin şi aici scrisei impresiile şi reflecţiile mele. Pe ziua de 20 c. ne-am scăpat de arme – ni le-au luat ţi le-au dat celor ce s-au dus pe front – azi ne scăparăm de ghebe, un fel de mantale.

Unul se aude bubuind spre nord. Probabil luptele se dau la graniţă. Teama de o invazie inamică creşte în sufletul meu. Atât mai trebuia neamului acesta nenorocit: o invazie teutonă

25. Duminecă

Aseară am discutat mult cu Popescu şi Zălog asupra situaţiei războiului. Amândoi prevăd cu tristeţă o invazie duşmană. De dimineaţă oamenii s-au dus la câmpul de exerciţii, însă noi normaliştii ne-am răspândit care pe unde am putut, până la ora 10, când au venit ostaşii dela exerciţii. Eu am aşteptat pe muma, care de aseară venise în oraş. Intervenind printr-un domn Pârcălăboiu, plutonier major, obţinurăm în sfârşit o permisie de două zile acasă, pentru a ne lua actele necesare înscrierii la şc. de ofiţeri.

Plecând acasă, am trecut pela gimnaziu şi un rănit de aci, fin al meu, îmi dete o scrisoare şi-mi spuse că Dtru Crăciun, soldat ca bradu, a murit în crâncenile atacuri dela Buliga.

Am mers acasă împreună cu Popescu şi nişte femei cu căruţa noastră. Pe dealul Manilor ne ajunse Ion Butiuc, sergent din com. noastră şi îmi confirmă moartea lui D. Crăciun şi S. Galeţescu, adăugând că tot la Buliga şi-a găsit moartea şi S. Somonescu, un om sănătos şi puternic ca un Hercule. Câteşi trei aceşti eroi, Crăciun, Găleţescu, Somonescu sunt de neam ungureni şi mai mult sau mai puţin sunt înrudit cu ei. Ne zicem „vere” unii altora. Se duc eroii… Se duc flăcăii în mormânt… Seara am ajuns acasă. 

26. Luni

Am dormit cam rău acasă, din pricină că în patul meu dorm un călugăr Pojogeanu care se duse la oraş, după sare pentru Mănăstire.

Sculându-mă, nici nu apucai să mă îmbrac şi Costică fu la mine. Îi spusei gândurile mele triste în privinţa răsboiului şi el în parte îmi dete crezare. Stăturăm la mine ce stăturăm şi apoi merserăm la el. Aci mâncarăm castane şi băurăm must. Mai cu seamă mâncarăm atâtea castane că nici n-am avut nevoi să mai iau masa până seara. De aci plecarăm la Vânăta la oborul de gloabe să vedem nu e un cal de-al lui Costică închis acolo. N’a fost. Ne-am întors la mine şi de aci am întins-o la Topeşti la Guţilă, pe care îl asigurai că nu va rămâne în pagubă de suma ce-i datorez. În fine plecarăm spre Tismana la poştă, care aduse o scrisoare dela Jerca, prietenul meu din copilărie. Mamă-sa şi toţi ai lor împreună cu mine avuserăm mare bucurie de primirea scrisorii.

Azi într-una se auzi bubuitul tunului aproape de tot.

27. Marţi

Scrisei pentru mama lui Jerca, o scrisoare fiului său şi alte femei îi scriseră 2 c.p. una la fiu-său, care e în răsboiu şi alta la bărbatu-său care e cioban la Pătule. După aceasta mă dusei la Vânăta la soră-mea şi luai masa la ora 12 împreună cu ea, cu unchiu-meu Grigore Şipanu sergent, fost bolnav şi acum în concediu 4 zile. Petrecurăm bine cu vin şi friptură. Cam la sfârşitul mesei mai veniră şi două (şters). Le-am lăsat acolo – cu toate dorinţa de a mă opri – şi am plecat acasă. Aci îmi căutai în cufăr reg. de manevră şi luptă şi un caiet cu însemnări la instrucţia militară dela şcoală. În urmă mersei la Costică. Îl găsii acasă. Peste o jumătate de oră o farfurie arhiplină de castane fu adusă în odaie. O mâncarăm cu plăcere mai ales că avurăm şi must de pere – ieri am băut de struguri.

În timpul când mâncarăm la castane sosi şi sora lui Costică, Constanţa cu un săcui mare, mare de castane. Ceva mai târziu pela 4 p.m. veni şi Popescu dela Topeşti. Ne hotărârăm să amânăm plecarea noastră până joi, 29 c.

În puţinul timp cât mai stătui acasă m’am plimbat pe luncile şi vălcelele copilăriei mele. Deşi pădurile tainice şi desişurile zgomotoase au început a îngălbeni, iar câmpurile sunt lipsite de semănături, care s’au adunat, totuşi îmi pare ca niciodată împrejurimile aceste n-au fost mai frumoase ca acum… E o simţire ascunsă, e o presimţire tristă poate, ce mă face să văd astfel lucrurile…

Lumea e tristă adânc. În special femeile vorbesc tot oftând. Tuturor le e frică de invazia inamicului.

28. Miercuri

Îmi căutai şi pusei deoparte lucrurile de care am trebuinţă la şcoală: briciul de bărbierit, foarfeci, săpun, etc. Fusei pe la Maria la Vânăta. De aici mă înapoiai până acasă şi iar mă dusei la Vânăta după unchiul meu Grigore. Îl găsii la Maria Sl. Ne întrebaserăm cum plecăm la Tg Jiu. După aceasta veni acasă şi muma îmi ieşi înainte spunându-mi că ne luară caru la primărie pentru a-l trimite armatei. Cu ce mă duc eu mâine la oraş. Mama plecă la primărie eu rămăsei să mănânc fuga ce-o mânca şi să plec după ea. Aşa şi făcui. În fine, caii nu ni i-a luat. Sunt destul de slabi.

Aşteptai la primărie până veni factorul poştal. Mi-aduse o c.p. dela cumnatul meu Matei şi o oficială dela şcoală, desigur, ultima oficială dela instituţia în care trăii şase ani. Ce-mi spune în oficială? Că am satisfăcut legea recrutării din şcoală şi că, oricare ar fi vârsta mea, sunt considerat  că fac parte din contig. anului de terminare a şcolii. Ca urmare voi urma şc. de ofiţeri de rezervă ce va începe în octombrie a.c.

Iată în fine situaţia militară odată clară şi definitiv hotărâtă. Bine că s-au limpezit lucrurile, că destul am bâjbâit prin întuneric!

Seara m-am culcat târziu.

29. Joi

Ne-am sculat de dimineaţă şi am pornit-o la drum. Ajunserăm pe la 10½ a.m. în oraş. Aci mă întâlnii cu mai mulţi colegi care îmi spuseră că până la noi ordine, suntem lăsaţi la vatră! Bucuria mea e mare! Adică m-am scăpat de mizeria cazărmii ?!! Bravo mie !

Mâncarăm la Olaru. După masă detei efectele militare în primire şi îmi luai diploma de la revizorat. Cu această ocazie am relevat cu durere adâncă, un fapt de cumplită nedreptate şi monstruozitate. La revizorat, secretarul mă puse să iscălesc petiţia prin care ceream post în învăţământ, că am primit diploma. Uitându-mă pe petiţie observai cu furie că era scrie pe ea „Pocruia”. Ce era ?

Mă numiseră în com. Pocruia ca suplinitor când eu citasem postul din comuna mea şi când mai pe urmă erau două posturi vacante în comună la noi! Îngălbenii de mânie!...

- Cine a ocupat posturile rămase vacante din com. Tismana ?

- Două domnişoare, răspunse grav secretarul.

- Cari sunt ? Ligia Popescu la Vânăta şi Ecaterina Popescu la Tismana.

- Şi mie mi s-a dat Pocruia ?

- Da !

- Mulţumesc ! Acolo să vă duceţi voi, exclamai eu peste măsură.

Şi să vedeţi dece m’am enervat! Sus numitele domnişoare, care au avut preferinţă înaintea mea chiar în comuna natală n-au niciun titlu la activul lor. Cea dintâiu, Ligia Popescu e fată de învăţător. Are vârsta de de 14-15 ani şi a învăţat clasele primare. Tată-său avea postul Vânăta. Acum e sublocot. Şi fie-sa îi urmează la post fără niciun drept. O aşază în această situaţie politicianismul criminal care a nenorocit acest popor blând şi răbdător.

Cealaltă e o d-ră cam vârstnică. Are 2 clase profesionale şi mi se pare, ştie bine croitoria.

Politicianismul criminal a găsit însă de cuvinţă că ar putea face mai bine educaţia şi instrucţia tinerilor vlăstare decât cămăşi, etc. şi ia dreptul veritabil al unui normalist cu diplomă. În ţara asta unde dictează un politicianism criminal şi fără inimă… De abia ieşit în societate şi mă isbesc crud teribilele ei defecte…

 Mă plimbai prin oraş cu Costică, cu soră-sa şi d-ra Brăiloiu. Dânşii veniseră în oraş după lucruri de cumpărat. Mi-a mai trecut de supărare. Fuserăm împreună şi la o sală de operaţii chirurgicale. Rămăsei îngrozit de priveliştea ce mi se înfăţişă. Mai multe lumânări palide ardeau slab la capul celor adormiţi pe veci. Într-un colţ zării două sau trei frânturi de picioare dela genunchi. Erau galbene şi pline de sânge. Mă gândii, nu fără amărăciune, la nenorociţii rămaşi ologi pe toată viaţa lor.

Poate mulţi din prietenii şi consătenii mei au rămas şi vor rămâne  infirmi  pentru realizarea unui „ideal sfânt”. Câţi n-au murit şi câţi vor mai muri ?!

Şi mie mi s’ar putea întâmpla ceea ce li se întâmplă azi camarazilor mei. Cine ştie ce-mi rezervă viitorul ?!

Credinţa mea este că vom scăpa din acest război cumplit. O, desigur, toţi ostaşii au avut credinţa asta !...

Pe la 5 p.m. plecarăm acasă. În căruţă fusei numai eu, muma şi Maria. Drumul de la Tg. Jiu până acasă îl făcui cu multă plăcere. Dincoace de Peştişani ne ajunse Costică. Trecu înaintea noastră. Noi venirăm mai încet. Fu o plimbare înveselitoare şi instructivă pentru mine(!)   

30. Vineri

M-am sculat cam târziu. Am fost pela Costică de-am citit ziare. Comunicatul oficial a amuţit de tot. Toată ziua s’a auzit bubuitul tunurilor. Desigur se dau crâncene bătălii la graniţă. Bandiţii teutoni ar avea poftă să pună mâna pe bogăţiile alimentare din mult iubitul nostru pământ. Nu e lucru de mirare să-şi realizeze pofta.

Azi veni ordin şi tatălui meu. Se va duce şi el. N-am făcut ţuica şi luarăm un cazan dela M. Pora.

SERIA I

http://samanatorul.blogspot.com/2018/07/prin-vremuri-de-razboi-un-memorial.html

SERIA I „PRIN VREMURI DE RĂZBOI” un memorial dramatic 1916-1918