SERIA A II-a. De la 30 aug. 1916 – până la 1
octombrie 1916
„PRIN VREMURI DE
RĂZBOI” un memorial dramatic scris de înv. Ion Aurariu la intrarea României în
Războiul pentru Reîntregirea Neamului 1916-1918
CARNET DE FRONT NR. 1
De la Tismana-n Dorohoi
De la 30 Aug. 1916 - Marţi
Până la 19 Dec. 1916 - Luni
30 Aug. 1916. Marţi
Azi sunt din
nou chemat la reg. 19 G.
Pela ora 1
p.m. primii ordin telefonic să mă prezint urgent la reşedinţa regimentului. Îmi
luai rămas bun de la prieteni şi mă gătii de drum. Acest carnet mi-l dete
Dobrovicescu (n.r. Victor, vezi foto din 1923), după ce îl rugai, pentru ca să
însemnez impresiile şi păţaniile ce mă aşteaptă fie pe câmpul de operaţii, fie
în ţară. Cred că acum nu voi mai veni acasă până la încheierea păcii. Poate vom
mai avea vreun concediu.
Nu ştiu, sau
situaţia mea nu e grea, sau nu-mi dau seama de greutatea ei, dar nu mă prea
tem. De un singur lucru îmi pare rău: eram sprijinul familiei si tatălui meu,
puteam să le uşurez traiul destul de greu ce l-am dus până acum.
Fie, ce-o
vrea D-zeu !
I. Aurariu
normalist, ora 8 seara, Tismana.
31 aug. Miercuri.
La ora 8
plecai de acasă împreună cu Popescu C. şi taică-său. Ajungând la oraş mâncarăm
şi merserăm la regiment. Aici ne repartiză la companii. Eu căzui la comp. II
împreună cu Popescu, unde e şi M Pavel serg. Instructor cu mare influenţă în
comp. Magazionerul ne dete îmbrăcămintea şi plecarăm în oraş. Am luat masa şi
dormit la Olaru.
1 Septembrie. Joi.
Prima zi în
cazarmă. Pela ora 7 ne dete o bucată de
pâine şi plecarăm la instrucţie la câmp cu un domn subl. Fulicea din
Transilvania. Ne pusă culcat de nenumărate ori. La 11 ½ ne întorserăm.
În fine
mâncai împreună cu Popescu pentru prima oară, dintr-un castron al companiei.
Seara ne-am
culcat în cazarmă.
2 Sept. Vineri.
Iarăşi
exerciţii la câmp. Dimineaţa când m-am sculat mă durea capul grozav.
3 Sept. Sâmbăta.
Am făcut
teorie de dimineaţă, după masă liber. Azi auzii că la Turtucaia ar fi pierit 25
până la 30.000 (treizeci mii) de Români şi că Silistra ar fi ocupată de duşmani
dar n-am crezut nimic
4 Sept. Duminică.
Aşteptai pe
muma să vină dar n-a venit. Comunicatul oficial anunţă că trupele ruso – române
de pe frontul dobrogean s-au retras spre nord. Se mai zice că o divizie bulgară
ar fi fost capturată. După masa de la amiazi, veni ordin ca 4 normalişti să
meargă pe front. Între aceştia sunt şi eu. Fusei împreună cu Cosmulescu la d-l
Căpitan Sterescu şi ne spuse că numai ne vom duce până acolo şi ne vom
întoarce, că dânsul a arătat în actele ce trimite d-lui Colonel că noi nu avem
instrucţia completă şi-l roagă să ne dea drumul înapoi însă nu cred că odată
ajunşi acolo, să ne mai înapoieze.
În fine vom
lupta pentru patrie. Sunt cam agitat şi mă gândesc la biata muma. Ce-o să facă
când o auzi că eu am plecat pe câmpul de războiu?...
Am 19 ani şi
sunt contig. 1919. (ora 2 p.m.) Pela ora 3½ veni biata muma şi spunându-i
situaţia mea plânse amar.
Vârsta
fragedă şi lipsa de instrucţie mă sili să merg la d. Sterescu (căpitan) şi împreună
cu colegii Cosmulescu şi Toltea îl rugăm să ne facă raport la d. Colonel medic
pentru a constata că vârsta fragedă nu ne permite a suporta greutăţile
campaniei. Ne-a trimis la d-l Colonel
care a spus că mâine ne poate constata aşa că o să plecăm. Ora 6½ seara. Muma e
în cazarmă sfârşită de durere.
5 Sept. Luni
După o
noapte groasnică, în care ne deşteptă de 3-4 ori comanda drepţi, plecarăm de la
cazarmă noi 4 normalişti şi 20-30 soldaţi, sub comanda unui serg. instructor.
În drum mă întâmpină biata muma plângând. Mă sărută pe obraz, eu îi sărutai
mâna şi plecai la gară cu inima întristată, nu că mi-ar fi frică de moarte, dar
din cauza sărmanei mele mame, care m-a purtat în pântecele ei, m-a crescut cu
amar şi cu necaz, m-a dat la şcoală, iar când i-aş fi putut da ajutor, plec la
răsboiu…
La gară ne
aşezarăm într-un vagon de cai şi plecarăm. Scris la ora 8 la rampa dela
Preajba. Aci auzii că trupele noastre depe frontul N. şi N.V. înaintează
victorios, iar pe frontul dobrogean o divizie inamică (37.000 oameni) a fost
capturată; am stat în gară 4 ore, apoi continuarăm drumul. Dela gară Parângu,
eu şi Cosmulescu trecurăm într-un vagon de al. I . Suntem îngroziţi de soarta
noastră şi eu cu oricâtă-şi speranţă cu d-l Colonel ne va da înapoi.
La 1½ (aproximativ) mâncarăm la un puţ cu apă în
Bumbeşti, Nu prea avusei poftă de mâncare. Aici la haltă cunoscui un soldat de
tot curios, care declară că singur a cerut să plece pe front şi că nu-şi dă
seama de moare sau trăieşte. L-am întrebat că nu-i e frică de moarte şi a
răspuns că a trăit destul deşi are numai 21 de ani! Ne întâlnirăm până aici cu
mulţi răniţi.
Pornirăm mai
departe intrarăm în defileu. Pe aici poziţiile sunt foarte frumoase şi
pitoreşti, asemănându-se mult cu cele depe valea râului Tismana, pe care se
află comuna mea natală. Mi-adusei aminte de plăcutele plimbări ce le-am făcut
la mănăstirea Tismana în vara aceasta! Le voiu mai vedea oare vreodată? Ne-o da
d-l colonel drumul înapoi pentru că n-avem instrucţia completă?... (Scris sub
un brad pe valea Jiului, ora 4½)
Ne
întâlnirăm cu alţi răniţi şi cu un convoiu de prizonieri. Se aude că ai noştri
sunt respinşi mereu. Cine ştie ce-o mai fi? Scriu aceste rânduri în a II repaus
pe valea Jiului. Vederea răniţilor mă cutremură. Unii sunt răniţi la cap, alţii
au picioarele sfărâmate, cei mai mulţi sunt răniţi la mâini. Soldaţii cu care
mergem sunt veseli şi nepăsători de moarte, unii chiar cântă şi glumesc. E unic
în lume sufletul românului. În acest moment un soldat spune că ai noştri s’au
retras! Cine ştie ce-o mai fi? Toată artileria de munte se întoarce, merge spre
Târgu Jiu. (ora 5½ p.m.)
Dela acestă
oră, mergând înainte întâlnirăm nenumărate care cu muniţiune, chesoane,
biciclişti, soldaţi răniţi şi automobile; toate vehiculele şi oamenii mergeau
spre Bumbeşti în goana cea mare. Merserăm până la schitul Lainici. Aci ne
odihnirăm într-o casă. Toată noaptea au trecut vehicule şi cai. Într’una s’a
auzit zgomot.
6 Sept. Marţi
Sculându-ne
am pornit mai departe. Ne întâlnirăm cu multe femei, copii, oameni din Transilvania.
Ei aveau bagaje şi au putut lua şi merg în România. Mai merserăm puţin şi iată
la Păiuş regimentele 41, 71, 18 infanterie. De aici ne întoarserăm împreună. Mă
întâlnii cu o mulţime de băieţi dela mine din comună care rămaseră foarte
miraţi văzându-mă. Auzii că Costică Dobleagă e singurul care a murit din comuna
noastră. Moartea i-a fost groaznică. Un obuz l-a făcut praf. Mai auzii că unul
Ion Văideianu din Vânăta n-a murit după cum se zvonise.
Acum ne
găsim în Bumbeşti. Nici nu credeam că aşa întorsătură ciudată iau lucrurile…
(ora 1 p.m.) La gară văzui un om mort, soldat român rănit. Venisem la gară ca
să plecăm la Târgu-Jiu. De aici aflarăm că d-l Colonel e la Bumbeşti, ne
întoarserăm în sat şi după multă osteneală, în sfârşit deterăm de comandament.
Aci ne prezentarăm unui sublocotenent, aghiotantul d-lui colonel şi spunându-i
situaţia rămase mirat şi ne asigură că ne vom înapoia la Tg. Jiu.
Sublocotenentul e un om .- cel puţin aşa mi s-a părut – foarte bun şi cu
judecată.
Nu puturăm
în seara asta să ieşim la raport la d-l colonel. Plecarăm să ne căutăm gazdă.
Oamenii din Bumbeşti sunt foarte neprimitori. De abia găsirăm o casă pentru a
dormi. Gazda ne dete şi o strachină cu lapte. În fine ne-am culcat în casă pe
jos, pe pământ.
7 Sept. Miercuri
De dimineaţă
la comandament. Aşteptarăm până la 12. În fine d-l colonel după ce ne întrebă
că nu vrem să mergem cu dânsul ne înapoie. Un elev de administraţie Măldărescu
foarte al dracului, ne ţinu mult. Plecând de aci mă întâlnii cu Serafim
Galeţescu la care mâncai şi plecai la gara Bumbeşti unde mă găsesc acum şi unde
scrisei aceste (ora 2 p.m.)
Am plecat pe
picioare spre Tg. Jiu. Seara m-am întâlnit la Olaru cu mulţi dela mine din sat.
Am mâncat aci şi m-am culcat.
8 Sept. Joi
Am scris lui
Costică şi acasă. La cazarmă n-am făcut instrucţie.
9 Sept. Vineri
Instrucţie
şi iar instrucţie.
10 Sept. Sâmbăta
Instrucţie
de dimineaţă. Ne-a pus de multe ori culcat Boşoldea. Ni se deteră sarmale. Cred
că ne ţin mai mult. După masă liber. Azi muri Tiberiu Popescu profesor şi fost
director al gimnaziului; a venit rănit de pe câmpul de răsboiu şi a murit.
Colegii luară hotărârea să-i facă o coroană.
11. Duminică
Se strânseră
bani pentru coroana lui Tiberiu. Detei şi eu 50 de bani. Veni muma pe la mine
şi mi-aduse de-ale mâncării. Se auziră tunuri grozav la graniţă. Mumii îi păru
bine că mă găsi aici. Îmi spuse că nea Grigore va veni aici la spital. Fuserăm
la înmormântarea lui Tiberiu. Îl urmă multă lume. Crainic directoarea
gimnaziului ţinu în faţa localului o cuvântare şi colonel. Teatral alta la groapă. Se aude cam rău. Lupele crâncene
urmează la graniţă. Nu am venit chiar de acolo ne spune multe. Germanii sunt ai
dracului. Se zice c-ar fi venit ordin să ne trimeată la şc. de ofiţeri de
rezervă şi că îndată, peste 2-3 zile ne-ar da drumul. Nu cred. Cine ştie dacă
ne vom mai vedea acasă.
12. Luni
Instrucţie
cu arma. După masă Boşoldea ne necăji rău. Spre seară formaserăm o delegaţie la
Sterescu să ne lămurească situaţia. Dânsul făcu raport la divizie. Veşti bune
de pe front. Inamica respins dela graniţă. Tunul nu se mai aude.
13. Marţi
Instrucţie
toată ziua, mizerie cât pofteşte. Am făcut băi. Ni s’a dat opinci. Veşti bune
de pe fronturi.
14. Miercuri
O lună dela
începutul ostilităţilor, două săptămâni de când suntem mobilizaţi. Azi fură
trimişi mulţi oameni pe câmpul de războiu. Se aduse un convoi de vreo 100 de
prizonieri şi e vorba să mai vină. Armatele noastre au respins cu desăvârşire
pe inamici şi i-am înfrânt complet ocupând poziţiunile dinainte. Nu ştiu cu noi
cum se va regula. Avuserăm inspecţia colonelului Tatrot care ne ţinu o
cuvântare patriotică… Tot am credinţa că voi scăpa.
15. Joi
Veşti tot
mai bune depe diferitele fronturi, mai sosiră 40-50 prizonieri austro-ungari.
Grecia se pare că e în preajma intrării în acţiune. Ziarele anunţă că mulţi
oameni politici ai Greciei cer intrarea ţării lor în acţiune, dar regele
influenţat de regina – zisa a kaizerului – ezită. Mai multe insule, între care
şi Creta, patria lui Venizelos, s-au răsculat, cerând intrarea Greciei în
răsboiu alături de Aliaţi. Sunt speranţe bune şi în chestia noastră. Cât de
curând trebuie să se limpezească situaţia şi sper că mă voi întoarce la căminul
părintesc. Muma veni iar astăzi pela mine. Mă tem să nu mă îmbolnăvesc de
mizeria de aici.
16. Vineri
Când mă
sculai mă durea capul grozav. Ieşind pe afară şi plimbându-mă îmi trecu. Veni
dl Popescu să se ducă la Craiova pentru lămurirea situaţiei noastre. Ziarele
anunţă revoluţia în Grecia. Mulţi ofiţeri superiori au trecut de partea lui
Venizelos. După masă am făcut un marş până dincolo de Drăgoieni. Am înghiţit la
praf până m-am săturat. Marşul acesta n-a folosit la nimic şi s-a făcut în
condiţii destul de proaste. Comandantul, elevul Filipescu e mărginit de tot la
judecată. Seara eram grozav de obosit şi năduşit. Mi-am schimbat cămaşa.
17. Sâmbătă
Instrucţie
la câmp numai dimineaţa. După 12 am frecat la armă până m-am ostenit. Azi nu
citii niciun ziar. O mulţime de colegi plecară acasă. E vorba ca mâine să se
trimeată 1400 oameni pe câmpul de operaţii şi se svoni că s-ar trimite şi nişte
normalişti. Mi-e cam frică să nu cad iar în clupsă (in). Mă simt abătut
şi mă voi îmbolnăvi cât de curând…
Zilnic se
aude clopotul la biserica din apropiere, zilnic se aud anunţând că un nou erou
intră în mormânt…
Seara am
avut o oarecare nelinişte din cauză că-mi lipsea baioneta.
18. Duminică
Ziarele
anunţă, deşi nu în mod oficial că Grecia a intrat în acţiune alături dr Aliaţi
şi împotriva puterilor centrale. Dacă ce spun jurnalele e adevărat (şi cred că
nu mint) răsboiul se scurtează cu câteva luni, înfrângerea vrăşmaşilor
omenirii, dreptului şi onoarei e sigură. Că ne va trimite pe front nu mă mai
tem. Cred că ne vom duce în curând acasă. Mizeria de cazarmă m-a îmbolnăvit.
19. Luni
Astă-noapte
a plouat mult şi plouă şi de dimineaţă, de aceea nu ieşirăm la câmp ci făcurăm
teorie. Un coleg ceti din reg. Militar serviciul de siguranţă în campanie şi
apoi mai citirăm impresiile din răsboiul actual ale unui locotenent francez.
Din fiecare frază se desprinde un cald patriotism. Tot acum ne vizită un coleg,
absolvent de la ţc. Din Tr. Severin şi domiciliat în jud. Vâlcea. Dânsul – cam
mândru – ne spuse că a rămas uimit auzind cele întâmplate cu noi, normaliştii
din Gorj. Şi e într-adevăr lucru de mirare că din întreaga ţară numai noi să
fim mobilizaţi. Ne mai spusă că pe cei din Vâlcea s-au chemat dar le-a dat
drumul şi a rămas ca cei ce sunt contig. 917 şi 918 să se prezinte la 23 c.
pentru a se echipa şi a merge la şc. Pregătitoare de ofiţeri de rezervă.
Trebuie să se ia şi la noi aceleaşi măsuri. După masă am făcut exerciţii la
câmp cu acelaşi elev Filipescu care nu e mulţumit de mine. Ei şi?
Acum e vorba
să trimeată pe front 1000 (mie) oameni pe front dela reg. 18 şi 500 dela reg.
58.
Uitasem să
notez că azi voind să ni se lămurească situaţia şi să ne spună cu ce rost ne-a
chemat aici, d-l căpitan Sterescu nici n-a avut bunăvoinţă să ne primească, să
stea cu noi de vorbă. Dânsul, nu ştiu de ce urăşte mult pe învăţători. Nu-i
nimic, după ce se vor linişti lucrurile vom mai vorbi şi altfel.
20. Marţi
Noaptea ce
trecu fu o noapte infernală. De aseară de la ora 6 şi până la ora 7. a.m. în
cazărmi a fost numai sgomot, praf, fum de tutun, înjurături. Toată noaptea am echipat la oamenii care trebuie să plece
la front. Pela ora 8 a.m. oamenii erau aşezaţi pe plutoane în curtea cazărmii,
gata de plecare. Eu venii de la masă şi scrisei acestea. De aici auzii de vreo
două ori „trăiţi”. Îmi pare căpitanul sau colonelul ţinură cuvântări
patriotice. E de remarcat faptul că mulţi din oamenii ce se trimit pe front
acum nu au mai deloc instrucţie şi sunt unii bătrâni.
Acum a venit
şi d-l Popescu dela Craiova şi spune că situaţia nu-i lămurită. Ne vom duce
toţi la şc. Preg. De ofiţeri de rezervă fără deosebire de vârstă. Dl Popescu făcu
o telegramă la ministru de răsboiu prin care cerea lăsarea la vatră a tinerilor
contig. 919 şi 920, dar zice că nu crede într-un răspuns satisfăcător. Facem şi
petiţie, însă fără nădejde mare. Spre seară se aud tare tunurile spre Nord.
Cine ştie ce-o mai fi? Ce s-o întâmpla cu noi?
Armatele de
la Sibiu au fost respinse dar au luat iar ofensiva. La Sud trupe ale noastre au
trecut în Bulgaria între Rusciuc şi Tutucaia, aşa anunţă com, oficial. Se svoni chiar că 22.000 bulgari au fost
făcuţi prizonieri, ceea ce nu cred. Mă tem că şi acest zvon e la fel ca svonul
dinainte că o divizie bulg. a fost capturată. Cred că vom lupta şi noi contig.
919 şi 920 în acest răsboiu.
21. Miercuri
Mai toată
noaptea n’am dormit din cauza durerii ce o am la urechea dreaptă. Mi-a revenit
iar vechea rană. Acesta fu motiv să ies la instrucţie la câmp. Mergând la ora
11 să mă vadă medicul regimentului Urbea nu observai multă indiferenţă şi la el
şi la plutonier medic Crainic. Spunându-le că am guturai, îmi răspunseră că şi
ei au şi că nu mi-e nimic. Scriseră în registru să ies la exerciţiile militare
şi după 12 mi se făcu spălătură în ureche. Un caporal infirmier se purtă bine
cu mine. Azi mai observai că bocrii(in) ăştia cu fire aurite, vitejii de la
partea sedentară nu dau nici o atenţie răniţilor care s-au vindecat şi urmează
să plece pe câmpul de operaţii. Trist lucru!... Bieţii ostaşi sunt indignaţi de
purtarea acestora faţă de ce şi spun cu oarecare satisfacţie că la Craiova
generalul i-a salutat. Cel puţin cu atât se mângâie! Trupele noastre de pe
valea Jiului iar s-au retras, Războiul e cumplit. Pela ora 2 p.m. plotonierul
dela mobilizare, un înfumurat, ne spuse că veni o telegramă prin care le face
cunoscut lor „autorităţi militare superioare” că normaliştii promoţia 916 se
vor prezenta la şc. de ofiţeri. E lucru clar deci că vom lua parte la războiul mondial
fără deosebire de vârstă. Tot mai am o rază de nădejde, dar destul de slabă!..
22. Joi
Mi-e mai
bine. De dimineaţă ieşind la câmp ne ajunse pe drum căpitanul Sterescu (de
rezervă) care e profesor la gimnaziul din Tg. Am văzut demult că dânsul ne cam
duşmăneşte, dar nu ne aşteptam ca ura lui să fie atât de mare împotriva
noastră. Azi îşi dete arama pe faţă. Elevul Filipescu dându-i raportul îi spuse
că mai mulţi lipsesc.
- Dă-mi
lista cu ei să trimit să mi-i aducă legaţi, … tu-i în D-zeu de normalist
mizerabil. Să-i pui domnule (către elev Filipescu) să alerge încolo şi încolo
până or scoate limba de un cot şi dacă o zice vreunul ceva să mi-l spui mie că
am să-l tai cu sabia.
Învăţători !...
Voi sunteţi nenorocirea Ţării Româneşti. Insultă gravă e aceasta şi fiecare din
noi o simţi adânc.
M-am gândit
mult la vorbele d-lui profesor şi am reflectat… şi plănuit…
Comunicatul
oficial al prefecturii aduce veşti bune dar pe valea Jiului regimentele gorjene
18 şi 58 au fost cu tot decimate aşa spun soldaţii. Cine ştie câţi din comuna
mea or fi trecut în veşnicie. În acest timp o invazie inamică pe pământul
Gorjului şi Olteniei nu pare a fi imposibilă. Dup masă, iar instrucţie. Elevul
plot. Filipescu se poartă mai bine.
23. Vineri
Svonuri
triste asupra mersului operaţiunilor. Se zice că pe frontul de N. şi NV. Ai
noştri au făcut o retragere generală, chiar şi Moldovenii care merseseră foarte
bine şi înaintaseră mult. Apoi trupele care au trecut în Bulgaria între
Turtucaia şi Ruscuţa ar fi fost aruncate de vrăjmaş în Dunăre. Bănuiam lucrul
acesta, dar nu-l cred nici acum.
După masă la
câmp a mers cu noi Udroiu – elev plutonier. N’am lucrat nimic, am discutat şi
am mâncat scoroabe.
24. Sâmbătă
Încă de
dimineaţă citirăm comunicatul oficial. Adevărat că trupele noastre ce trecuseră
în Bulgaria s-au retras. De bună seamă au
fost respinse. Asemenea comunicatul oficial arată că şi Moldovenii s’au
retras; ştirile de ieri, azi sunt confirmate, sunt sigure. Lucruri triste! Mai
auzii că Serafim Galeţescu, sergent dela mine din comună, care mi-e şi văr şi
la care am mâncat când mă trimiseseră pe front, a murit în luptele din urmă. E
şi Boşoldea, elev plutonier ce-a condus un convoiu de oameni pe front spune că
regimentele 18 şi 58 Gorj sunt cu totul decimate şi că abea au mai rămas câte
40-50 de soldaţi de companie. Câţi tineri n’au murit? Câţi poate şi prieteni şi
consăteni de-ai mei n’au intrat în mormânt înainte de timp! Câte văduve n-au
rămas plângând nenorocirea lor şi blestemând pe acei ce-au provocat
răsboiul!...
Am făcut
instrucţie la câmp cu Bololdea. El s’a purtat mai bine ca alte dăţi.
Suntem
ţinuţi mereu aici. Sterescu nu vrea să ne dea drumul pe-acasă pentru a ne lua
actele necesare înscrierii la şc. de ofiţeri de rezervă. Nu ştiu ce s’o mai
întâmpla cu noi.
În ce
priveşte mersul răsboiului nostru am gânduri triste. Retragerile acestea nu
prea sunt îmbucurătoare. Ele arată slăbiciunea noastră şi mi-e frică (să dea
D-zeu să mă înşel) că povara ce ne-am luat-o e prea grea şi ne va strivi
ungurii…
Sunt
sănătos. Urechea mă doare puţin. După amiază mulţi din normalişti au plecat
acasă şi pe cei care mai rămăseserăm ne trimise Filipescu ca să stăm ascunşi la
bazin şi aici scrisei impresiile şi reflecţiile mele. Pe ziua de 20 c. ne-am
scăpat de arme – ni le-au luat ţi le-au dat celor ce s-au dus pe front – azi ne
scăparăm de ghebe, un fel de mantale.
Unul se aude
bubuind spre nord. Probabil luptele se dau la graniţă. Teama de o invazie
inamică creşte în sufletul meu. Atât mai trebuia neamului acesta nenorocit: o
invazie teutonă
25. Duminecă
Aseară am
discutat mult cu Popescu şi Zălog asupra situaţiei războiului. Amândoi prevăd
cu tristeţă o invazie duşmană. De dimineaţă oamenii s-au dus la câmpul de
exerciţii, însă noi normaliştii ne-am răspândit care pe unde am putut, până la
ora 10, când au venit ostaşii dela exerciţii. Eu am aşteptat pe muma, care de
aseară venise în oraş. Intervenind printr-un domn Pârcălăboiu, plutonier major,
obţinurăm în sfârşit o permisie de două zile acasă, pentru a ne lua actele
necesare înscrierii la şc. de ofiţeri.
Plecând
acasă, am trecut pela gimnaziu şi un rănit de aci, fin al meu, îmi dete o
scrisoare şi-mi spuse că Dtru Crăciun, soldat ca bradu, a murit în crâncenile
atacuri dela Buliga.
Am mers
acasă împreună cu Popescu şi nişte femei cu căruţa noastră. Pe dealul Manilor
ne ajunse Ion Butiuc, sergent din com. noastră şi îmi confirmă moartea lui D.
Crăciun şi S. Galeţescu, adăugând că tot la Buliga şi-a găsit moartea şi S.
Somonescu, un om sănătos şi puternic ca un Hercule. Câteşi trei aceşti eroi,
Crăciun, Găleţescu, Somonescu sunt de neam ungureni şi mai mult sau mai puţin
sunt înrudit cu ei. Ne zicem „vere” unii altora. Se duc eroii… Se duc flăcăii
în mormânt… Seara am ajuns acasă.
26. Luni
Am dormit
cam rău acasă, din pricină că în patul meu dorm un călugăr Pojogeanu care se
duse la oraş, după sare pentru Mănăstire.
Sculându-mă,
nici nu apucai să mă îmbrac şi Costică fu la mine. Îi spusei gândurile mele
triste în privinţa răsboiului şi el în parte îmi dete crezare. Stăturăm la mine
ce stăturăm şi apoi merserăm la el. Aci mâncarăm castane şi băurăm must. Mai cu
seamă mâncarăm atâtea castane că nici n-am avut nevoi să mai iau masa până
seara. De aci plecarăm la Vânăta la oborul de gloabe să vedem nu e un cal de-al
lui Costică închis acolo. N’a fost. Ne-am întors la mine şi de aci am întins-o
la Topeşti la Guţilă, pe care îl asigurai că nu va rămâne în pagubă de suma
ce-i datorez. În fine plecarăm spre Tismana la poştă, care aduse o scrisoare
dela Jerca, prietenul meu din copilărie. Mamă-sa şi toţi ai lor împreună cu
mine avuserăm mare bucurie de primirea scrisorii.
Azi într-una
se auzi bubuitul tunului aproape de tot.
27. Marţi
Scrisei
pentru mama lui Jerca, o scrisoare fiului său şi alte femei îi scriseră 2 c.p.
una la fiu-său, care e în răsboiu şi alta la bărbatu-său care e cioban la
Pătule. După aceasta mă dusei la Vânăta la soră-mea şi luai masa la ora 12
împreună cu ea, cu unchiu-meu Grigore Şipanu sergent, fost bolnav şi acum în
concediu 4 zile. Petrecurăm bine cu vin şi friptură. Cam la sfârşitul mesei mai
veniră şi două (şters). Le-am lăsat acolo – cu toate dorinţa de a mă opri – şi
am plecat acasă. Aci îmi căutai în cufăr reg. de manevră şi luptă şi un caiet cu
însemnări la instrucţia militară dela şcoală. În urmă mersei la Costică. Îl
găsii acasă. Peste o jumătate de oră o farfurie arhiplină de castane fu adusă
în odaie. O mâncarăm cu plăcere mai ales că avurăm şi must de pere – ieri am
băut de struguri.
În timpul
când mâncarăm la castane sosi şi sora lui Costică, Constanţa cu un săcui mare,
mare de castane. Ceva mai târziu pela 4 p.m. veni şi Popescu dela Topeşti. Ne
hotărârăm să amânăm plecarea noastră până joi, 29 c.
În puţinul
timp cât mai stătui acasă m’am plimbat pe luncile şi vălcelele copilăriei mele.
Deşi pădurile tainice şi desişurile zgomotoase au început a îngălbeni, iar
câmpurile sunt lipsite de semănături, care s’au adunat, totuşi îmi pare ca
niciodată împrejurimile aceste n-au fost mai frumoase ca acum… E o simţire
ascunsă, e o presimţire tristă poate, ce mă face să văd astfel lucrurile…
Lumea e
tristă adânc. În special femeile vorbesc tot oftând. Tuturor le e frică de
invazia inamicului.
28. Miercuri
Îmi căutai
şi pusei deoparte lucrurile de care am trebuinţă la şcoală: briciul de
bărbierit, foarfeci, săpun, etc. Fusei pe la Maria la Vânăta. De aici mă
înapoiai până acasă şi iar mă dusei la Vânăta după unchiul meu Grigore. Îl
găsii la Maria Sl. Ne întrebaserăm cum plecăm la Tg Jiu. După aceasta veni
acasă şi muma îmi ieşi înainte spunându-mi că ne luară caru la primărie pentru
a-l trimite armatei. Cu ce mă duc eu mâine la oraş. Mama plecă la primărie eu
rămăsei să mănânc fuga ce-o mânca şi să plec după ea. Aşa şi făcui. În fine,
caii nu ni i-a luat. Sunt destul de slabi.
Aşteptai la
primărie până veni factorul poştal. Mi-aduse o c.p. dela cumnatul meu Matei şi
o oficială dela şcoală, desigur, ultima oficială dela instituţia în care trăii
şase ani. Ce-mi spune în oficială? Că am satisfăcut legea recrutării din şcoală
şi că, oricare ar fi vârsta mea, sunt considerat că fac parte din contig. anului de terminare
a şcolii. Ca urmare voi urma şc. de ofiţeri de rezervă ce va începe în
octombrie a.c.
Iată în fine
situaţia militară odată clară şi definitiv hotărâtă. Bine că s-au limpezit
lucrurile, că destul am bâjbâit prin întuneric!
Seara m-am
culcat târziu.
29. Joi
Ne-am sculat
de dimineaţă şi am pornit-o la drum. Ajunserăm pe la 10½ a.m. în oraş. Aci mă întâlnii cu mai mulţi colegi care îmi spuseră că
până la noi ordine, suntem lăsaţi la vatră! Bucuria mea e mare! Adică m-am
scăpat de mizeria cazărmii ?!! Bravo mie !
Mâncarăm la Olaru. După masă detei efectele militare în primire şi îmi
luai diploma de la revizorat. Cu această ocazie am relevat cu durere adâncă, un
fapt de cumplită nedreptate şi monstruozitate. La revizorat, secretarul mă puse
să iscălesc petiţia prin care ceream post în învăţământ, că am primit diploma.
Uitându-mă pe petiţie observai cu furie că era scrie pe ea „Pocruia”. Ce era ?
Mă numiseră în com. Pocruia ca suplinitor când eu citasem postul din
comuna mea şi când mai pe urmă erau două posturi vacante în comună la noi!
Îngălbenii de mânie!...
- Cine a ocupat posturile rămase vacante din com. Tismana ?
- Două
domnişoare, răspunse grav secretarul.
- Cari sunt ?
Ligia Popescu la Vânăta şi Ecaterina Popescu la Tismana.
- Şi mie mi
s-a dat Pocruia ?
- Da !
- Mulţumesc !
Acolo să vă duceţi voi, exclamai eu peste măsură.
Şi să vedeţi
dece m’am enervat! Sus numitele domnişoare, care au avut preferinţă înaintea
mea chiar în comuna natală n-au niciun titlu la activul lor. Cea dintâiu, Ligia
Popescu e fată de învăţător. Are vârsta de de 14-15 ani şi a învăţat clasele
primare. Tată-său avea postul Vânăta. Acum e sublocot. Şi fie-sa îi urmează la
post fără niciun drept. O aşază în această situaţie politicianismul criminal
care a nenorocit acest popor blând şi răbdător.
Cealaltă e o
d-ră cam vârstnică. Are 2 clase profesionale şi mi se pare, ştie bine
croitoria.
Politicianismul
criminal a găsit însă de cuvinţă că ar putea face mai bine educaţia şi
instrucţia tinerilor vlăstare decât cămăşi, etc. şi ia dreptul veritabil al
unui normalist cu diplomă. În ţara asta unde dictează un politicianism criminal
şi fără inimă… De abia ieşit în societate şi mă isbesc crud teribilele ei
defecte…
Mă plimbai prin oraş cu Costică, cu soră-sa şi
d-ra Brăiloiu. Dânşii veniseră în oraş după lucruri de cumpărat. Mi-a mai
trecut de supărare. Fuserăm împreună şi la o sală de operaţii chirurgicale.
Rămăsei îngrozit de priveliştea ce mi se înfăţişă. Mai multe lumânări palide
ardeau slab la capul celor adormiţi pe veci. Într-un colţ zării două sau trei
frânturi de picioare dela genunchi. Erau galbene şi pline de sânge. Mă gândii,
nu fără amărăciune, la nenorociţii rămaşi ologi pe toată viaţa lor.
Poate mulţi
din prietenii şi consătenii mei au rămas şi vor rămâne infirmi
pentru realizarea unui „ideal sfânt”. Câţi n-au murit şi câţi vor mai
muri ?!
Şi mie mi
s’ar putea întâmpla ceea ce li se întâmplă azi camarazilor mei. Cine ştie ce-mi
rezervă viitorul ?!
Credinţa mea
este că vom scăpa din acest război cumplit. O, desigur, toţi ostaşii au avut
credinţa asta !...
Pe la 5 p.m.
plecarăm acasă. În căruţă fusei numai eu, muma şi Maria. Drumul de la Tg. Jiu
până acasă îl făcui cu multă plăcere. Dincoace de Peştişani ne ajunse Costică.
Trecu înaintea noastră. Noi venirăm mai încet. Fu o plimbare înveselitoare şi
instructivă pentru mine(!)
30. Vineri
M-am sculat
cam târziu. Am fost pela Costică de-am citit ziare. Comunicatul oficial a
amuţit de tot. Toată ziua s’a auzit bubuitul tunurilor. Desigur se dau crâncene
bătălii la graniţă. Bandiţii teutoni ar avea poftă să pună mâna pe bogăţiile
alimentare din mult iubitul nostru pământ. Nu e lucru de mirare să-şi realizeze
pofta.
Azi veni
ordin şi tatălui meu. Se va duce şi el. N-am făcut ţuica şi luarăm un cazan
dela M. Pora.
SERIA I
SERIA I
„PRIN VREMURI DE RĂZBOI” un memorial dramatic 1916-1918
