UN ARTIST
EMBLEMA
In zilele noastre, - când iconoclaști
de operetă, alergici la valorile
autentice, auto-proclamate celebrităţi elitiste ori mercenari culturali, fără
de părinţi și strămoși, procustianizează cultura și arta românească după un pat
rahitic de veleitari – speranţa că ofensiva lor nu va avea decât consecinţele
crizelor obișnuite de pubertate este dată de acei oameni de artă și cultură
care, devotaţi unei table de valori confirmate de timp, grădinăresc cu trudă și
dăruire moștenirea noastră de frumuseţe, înţelepciune și cugetare , de cele mai
multe ori ocoliţi de reflectoarele amăgitoare ale publicităţii negustorești.
Este și cazul artistului TUDOR GHEORGHE, acest rapsod de viţă veche care
logodește în tiparele modernităţii harul poeziei alese cu reverberaţiile
cântecului bătrânesc. Strălucirea
talentului său este înnobilată de un caracter frumos și de credinţa – mereu confirmată prin faptă
– că artistul adevărat nu este doar
beneficiarul înzestrării sale, ci mai ales dăruitorul întru frumos și bine.
Lumea noastră de astăzi (și nu numai), de pe toate meridianele, este plină de
mari talente care, lipsite de conștiinţa menirii lor extra-individuale, își
virusează busola existenţială, - sub ispitirea diabolică a banului - și sfârșesc lamentabil în amăgirile
alcolului, ale drogurilor ori ale sexului destrăbălat. Așa după cum nu puţine
sunt cazurile marilor înzestraţi de Dumnezeu
care-și maculează viaţa prin colaboraţionism lipsit de scrupule cu putearea politică, ignorând că locul celor dăruiţi este de a se dărui
popoarelor lor și nu celor care le oprimă. Iar tristeţea unor asemenea rătăciri
este cu atât mai insuportabilă cu cât ele beneficiază de consacrări
ditirambice, de mitizări găunoase, de publicitate deșănţată. Incât s-a
instituit paradigma toxică și molpsitoare că talentul te dispensează și te scuză
de orice, el fiind suficient pentru a proclama drept idoli și modele personalităţi
umane aflate la antipodul idealului de umanitate autentică și sănătoasă.
Tudor Gheorghe face parte din rara
familie a artiștilor care a înţeles și și-a asumat dimensiunea de apostol al
destinului său de fiinţă nobil înzestrată. El nu s-a lăsat cumpărat de dictatură
și nici ispitit de amăgirile puterii post-revoluţionare.El a înţeles că arta nu
e doar un produs de consum, ci mai ales o binecuvântare în care bucuria și tristeţea, speranţa și
disperarea, nostalgia și revolta, - nuntind
o sărbătoare sui-generis – se adresează sufletului și minţii chemându-le
întru frumos și înţelepciune. O binecuvântare aptă să ofere refugiu izgoniţilor
din viaţa demnă și tărie celor vlăguiţi de truda nerăsplătită.
De aceea, în anii rătăcirii
comuniste, muzica lui și textele alese ne-au luminat și ne-au fortificat, ne-au
pansat rănile și ne-au mângâiat lacrimile, ne-au grădinărit speranţa și ne-au
salvat iubirea. Iar în anii tranziţiei noastre, atât de dezamăgitoare, în multe
privinţe, artistul a rămas fidel aceluiași ideal . N-a devenit nici podgorean
îmbuibat, nici miliardar în topul celor 300, nici politician hrăpăreţ,
iresponsabil și incompetent. Deși putea să se parașuteze pe oricare din aceste
aerodromuri ale mizeriei. El a ramas
TUDOR GHEORGHE, rapsodul fără
pereche, devotat celor pe care-i reprezintă, tablei sale de valori care nu este
o giruietă, devotat lui însuși. Intr-un sens superior, acest artist este
întruchiparea și întruchipătorul dorului
românesc, matrice aproape intraductibilă a fiinţei nostre arhetipale.
Pentru că dorul este un sentiment inefabil în care
iubirea e ninsă de tristeţi dar iluminată de bucuria amintirilor, este rănit de
pribegia depărtărilor dar îmbălsămat în magia speranţei. El este vidul în care
cad lacrimile dar înfloresc mângâierile, grădina de unde păsările și-au luat
zborul dar trandafirii se sărută sub
vrajă. Dorul este blestemul absenţei și ruga invocaţiei, rătăcirea dincolo de
neguri și îmbraţișarea fără sfârșit. Este doliul sufletelor și nunta inimilor,
prăbușirea în infern și zborul înspre paradis.
Mi-e dor de
tine este
simfonia înălţării către a fi, în timp ce – de pildă –
francezul j’ai envie de toi este
madrigalul tentaţiei către a avea. Unul reprezintă visul de a fi
în realitatea iubită, celălalt dorinţa de a o poseda. Este diferenţa dintre
elanul spre infinit a lui a fi și cursa înspre iluzie a lui a avea.
Tudor Gheorghe
este tălmăcitorul și tălmăcitul acestei stări de graţie, și emblema inoxidabilă
a ARTISTULUI .
Alexandru MELIAN
