Faceți căutări pe acest blog

duminică, 5 februarie 2012

Spectacolul "DEGEABA" - integral şi interviul cu Tudor Gheorghe din JN


Marea amărăciune a lui Tudor Gheorghe este faptul că în Piaţa Universităţii sunt mai puţini oameni decât la spectacolele lui de la Sala Palatului. Crede în destinul istoric al României, dar nu crede că schimbarea se va produce mai devreme de două-trei generaţii. Aşadar, artistul îşi păstrează cu tristeţe convingerea că tot ce s-a întâmplat în 1989 a fost... DEGEABA.
 
- Aţi avut cel mai dramatic mesaj social exprimat pe scenă, de la Revoluţie încoace, cu spectacolul „Degeaba”. Aţi arătat că vă pasă şi aţi protestat pe scenă. Ce se întâmplă, acum, cu spectacolul străzii?
- Faptul că în Piaţa Universităţii se adună 1.000-1.500 de oameni este jenant, din punctul meu de vedere. Dacă ne gândim bine, Sala Palatului are peste 4.000 de locuri şi la spectacolul meu a fost o manifestaţie mult mai amplă. Acolo lumea, bineînţeles, aplauda, nu se strigau lozinci, dar era sufiecient ce spuneam eu pe scenă. Sala reacţiona, fiind evident că exista un consens al vorbelor mele cu atitudinea mea. Lucrurile trebuie făcute altfel, aşa cred eu. Am mereu sentimentul că pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un har extraordinar, dar care, de foarte multe ori, se întoarce împotriva noastră.
- Este vorba despre umor?
- Da, de capacitatea noastră de a face haz de necaz. Este fermecător ce lozinci, sloganuri, apar în aceste manifestări. Cât umor este în „Vă rugăm să ne iertaţi, nu producem cât furaţi” sau în „Udrea, nu uita, ţara nu-i poşeta ta!”... Sunt multe care dau dovadă de spiritul nostru! Dar, vezi tu, acestea sunt debuşeuri. Astea ne fac să ne răcorim.
- Ne amuzăm şi aşa ne trece supărarea?
- Da. Acesta este pericolul cel mai mare. Ne distrăm şi atât. Vine unul cu coşciugul, cu o colivă...
-Ne întrecem în a crea divertisment!
- Aşa e! Îmi aduc aminte de o poveste foarte frumoasă care are toate calităţile unui banc. În Imperiul Otoman, trimite paşa pe vizir să vadă ce se mai poate lua din ţările româneşti. Vizirul vine încărcat cu de toate, iar paşa îl întreabă ce făceau românii, cum au reacţionat. Plângeau, se dădeau cu capul de pereţi, aşa i-a răspuns vizirul. L-a trimis din nou, după care iar l-a întrebat ce au făcut românii. Băteau copiii, smulgeau părul din cap... Şi tot aşa, până când răspunsul a fost: stau pe buza şanţului, fac bancuri cu hoarda otomană şi râd de se prăpădesc. Paşa i-a zis: „Nu te mai duce, că nu mai au nimic!”. Acum suntem în aceeaşi situaţie!
 
Citiţi mai departe interviul din JURNALUL NAŢIONAL 

Postare propusă de prof. Maria Tirenescu

Urmăriţi acum înregistrarea spectacolului:
 
 


Filmul durează mai mult de o oră.