Faceți căutări pe acest blog

duminică, 3 iulie 2016

Ierom. Maxim Morariu - Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei


Imagine de la http://www.doxologia.ro

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Am iubit pătimirea, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.
Recenzie de ierom. Maxim Morariu

            Personalitatea Sfântului Luca al Crimeei (1877-1961), pe numele său laic Valentin Voino-Iaseneţki a devenit, în ultima vreme tot mai cunoscută mediului teologic românesc. Traducerea şi editarea în limba română a predicilor lui (Sfântul Luca al Crimeei, La porţile Postului Mare – predici la Triod, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2004; Idem, Predici, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Nicolae Creţu, ediţia a 2-a, Editura Sophia, Bucureşti, 2010), şi reeditarea succesivă a autobiografiei sale, constituie adevărate dovezi în acest sens. 
            Viaţa lui a fost una la înălţimea personajului, cunoscând atât momente în care autorul a fost elogiat şi aplaudat de către forurile laice şi cele eclesiastice, cât şi reversul acestora. De aceea, relatarea parcursului ei, făcută de către autor însuşi, ajuns la vârsta senectuţii, şi completată de către scoliile editorilor ruşi, se constituie într-o adevărată perlă a autobiografiei spirituale din spaţiul ortodox al secolului trecut, ce conţine atât momente de dramatism, cât şi elemente de mistică sau istorie. În mod cert, cartea Arhiepiscopului este, dincolo de mărturia privitoare la viaţa trăită în conformitate cu învăţăturile lui Hristos şi una privitoare la atrocităţile comunismului rus.
            Cu condei de romancier, Sfântul Luca descrie pas cu pas itinerariul exilurilor sale, interacţiunile sale cu oamenii, reuşitele sale în plan chirurgical, activitatea sa chiriarhală, dar şi situaţia generală a Rusiei acelor vermuri. Lucrarea conţine repetate pasaje în care sunt prezentate momente şi oameni de pe urma cărora chirurgul rus a avut de suferit. Fără a se folosi de ele pentru a-şi revendica o alură de rezistent sau de martir, ci dorind doar să relateze evenimentele care i-au marcat viaţa, el se rezumă la a le descrie, fără a le comenta şi le însoţeşte adesea cu rugăciuni binevoitoare şi certificări ale iertării acordate celor care l-au prigonit.
            Uneori, autorul descrie şi o parte dintre experienţele sale spirituale, prezentându-le însă într-o manieră ce să pună în valoare nevrednicia lui. Iată un astfel de exemplu, petrecut în timpul primului exil:

,,La mijlocul verii, nu îmi aduc aminte exact în ce chip, a avut loc o prevestire de la Dumnezeu, aşa mi s-a părut mie, despre grabnica întoarcere din exil. Aşteptam cu nerăbdare împlinirea acelei făgăduinţe, dar săptămânile treceau una după alta şi totul rămânea la fel ca înainte. Am căzut în descurajare şi odată, în altarul bisericii de iarnă, care dădea printr-o uşă în biserica de vară, mă rugam cu lacrimi în faţa icoanei din fundul altarului. În rugăciunea mea, era, e limpede, şi cârtire împotriva Domnului Iisus pentru îndelunga neîmplinire a făgăduinţei de slobozire. Şi dintr-o dată am văzut că Iisus Hristos zugrăvit într-o icoană şi-a întors preacurata Sa faţă la mine. Am căzut în groază şi n-am cutezat să privesc mai mult icoana.Ca un câine bătut am mers din altar în biserica de vară, unde am văzut în strană Apostolul. L-am deschis maşinal şi am citit primul lucru ce mi-a căzut sub ochi.
Spre marele meu necaz, nu-mi amintesc textul pe care l-am citit, dar acest  text a avut asupra mea o înrâurire de-a dreptul minunată. Prin aceasta erau înfierate nechibzuinţa mea mea şi obrăznicia cârtirii împotriva lui Dumnezeu şi totodată era întărită făgăduinţa slobozirii pe care o aşteptam cu nerăbdare.
M-am întors în altarul bisericii de iarnă şi am văzut cu bucurie, privind icoana, că Domnul Iisus caută iar spre mine cu o privire dătătoare de har şi luminoasă.
Oare n-a fost aceasta o minune (p. 95)?"

Sfântul se foloseşte de asemenea de autobiografie pentru a se confesa public de puţinele sale momente de laşitate, de faptul de a fi acceptat pensionarea din funcţia de arhiereu, în condiţiile în care erau atât de multe lucruri de făcut în ogorul Domnului în vremea în care acel fapt s-a întâmplat, sau pentru că a acceptat să profeseze medicina în timp ce era pensionat. Cea din urmă experienţă este văzută de autor ca o fugă, un abandon, tristeţea datorată acestui fapt fiind adesea prezentă în paginile autobiografiei.
Scrisă cu sinceritate şi măiestrie, oferind informaţii despre biografia unui mare bărbat al Ortodoxiei contemporane şi despre ororile comunismului din spaţiul rus, lucrarea Sfântului Luca va rămâne în mod cert una referenţială în cadrul autobiografiilor spirituale ale secolului trecut, alături de însemnările Sfântului Siluan şi de alte opere similare. Lectura ei se constituie deopotrivă într-un pios omagiu adus autorului, încercat de oameni şi proslăvit de Dumnezeu, şi într-o îndeletnicire folositoare sufletului.