Volumul „Forţa curajului”, semnat
de Doamna Georgeta Damian, Editura Academica, Galaţi 2005, este dovada unei
izbândiri în lupta cu (aproape!) imposibilul, realizată prin eforturile
cumulate ale celor implicaţi în această poveste adevărată şi grea.
Punctul principal al acestei
cărţi este dârzenia şi perseverenţa cu care Vlad („înainte de a împlini un an,
fiului meu, Vlad, i se pune diagnosticul de acondroplazie”, o boală congenitală
de cauze necunoscute care afectează oasele lungi ale corpului uman), reuşeşte
să se mobilizeze pentru a-şi realiza dorinţa sa de vindecare. Alături de el
sunt cei dragi, mama sa Georgeta, tatăl
său Vali, sora Alina, apropiaţii fireşti, rudele, prietenii cunoscuţi şi
necunoscuţi, toţi cei care îi însoţesc cărările întortocheate prin labirintul
atâtor încercări dureroase, nepregetând să presare peste tot florile
înţelegerii şi ale iubirii. Toţi ceilalţi oameni, medici din ţară şi din
străinătate, asistenţi şi asistente, profesori şi colegi de şcoală, terapeuţi,
oameni simpli, care empatizează cu deznădejdea acestei familii şi înţeleg acel
curaj ce vine dintr-o mare credinţă în Dumnezeu. Oameni, al căror nume autoarea
îl aşează în paginile scrise, ca într-o carte
de onoare, ce trebuie citită cu respect şi gratitudine.
Într-un gest de recunoştinţă, autoarea
volumului, doamna Georgeta Damian, a
scris despre toţi cei care au participat cu dăruirea lor fizică, morală şi
materială la împăcarea unui destin nemilos cu armonia demnităţii personale la
care oricare om are dreptul şi pentru care merită să luptăm. Această poveste cu
final fericit pare a avea un motto convingător: „Biruinţa nu-i obligatorie.
Obligatorie este lupta”, cuvinte pe care le aflăm la sfârşitul cărţii,
în acele pagini ce cuprind un adevărat decalog
prin care autoarea, mamă care a trecut împreună cu Vlad, fiul său, prin furcile
caudine ale unei lupte dure din care au ieşit învingători, are puterea să
sintetizeze tot efortul făcut şi tot ajutorul primit.
Volumul „Forţa curajului”, pe
care autoarea Georgeta Damian,
citând din Gabriel Liiceanu, îl consideră „o scrisoare către departele nostru”
este, de fapt, manualul care ne învaţă omenia şi, odată în plus, credinţa în
Dumnezeu şi în bunătatea oamenilor, întotdeauna solidari cu semenii aflaţi în
dificultate. Avem în faţă un tratat de medicină scris mai altfel, deoarece
acesta nu vine de la profesori eminenţi, titraţi, cei care scriu pentru
studenţii lor, ci de la cea mai îndreptăţită dăscăliţă, o dăscăliţă care ne învaţă curajul conştientizării
problemei ce va trebui rezolvată, o mamă care descrie cu lux de amănunte
procedurile pe care le suportă fiul său pentru devenirea sa spre starea de
normalitate, o mamă care luptă împreună cu el, pentru el.. Ce dacă este vorba
de „cuie
în oase” pentru alungirea şi consolidarea lor, ca să mă refer doar la
aât? Ce dacă la un moment dat „lumea lui se împarte între pereţii
spitalului şi dincolo, în libertate şi normalitate”.
Toate eforturile, lupta cu durerile fizice şi morale transformă omul. Acum „este evidentă diferenţa dintre
Vlad - copilul din urmă cu câţiva ani şi Vlad - adultul de azi”.
Avem în faţă nu un volum, nu o
carte, nu o plachetă (deşi scriitura
autoarei deovedeşte un adevăsrat talent literar prin analizele psihologice
aducătoare de nelinişti, întrebări şi răspunsuri!), ci un adevărat dar ce
ne îmbogăţeşte pe noi, cei neîndumnezeiţi cu atâta putere şi înţelepciune. Desigur
că nu este o carte de beletristică în sensul cel mai pur, nu cuprinde pasaje
imaginative, iar descrierile de natură nu pictează paginile ca în orice altă
scriere. Aici, petele de culoare care bucură ochiul sunt doar fotografiile care însoţesc evoluţia fiului de la „...micul Maradona” până
la „...răsfăţatul
fetelor”. Deoarece, Vlad învinge!...„Cei ce seamănă cu lacrimi, cu
bucurie vor aduna”. Spune
autoarea: „Dacă fie şi o singură persoană, citind această carte, găseşte curajul
să plece la luptă şi să meargă până la capăt, atunci aceste rânduri îşi
vor fi atins scopul”. O lecţie de viaţă, ce ne spune tuturor: Ocrotiţi hotarul de viaţă al copiilor,
lărgiţi-i circumferinţa zi de zi şi încununaţi-o cu florile iubirii!
Astăzi, când eu mă aplec asupra acestor rânduri cu înduioşare şi multă
dragoste, Vlad, învingătorul Vlad, este
„Vlad
Damian, singurul român care s-a operat în Franţa la sfârşitul anilor 90 şi a
câştigat peste 20 de centimetri în înălţime, după ce şi-a lungit şi tibia şi
femurul în operaţii succesive! Dacă îl priveşti astăzi pe profesorul de muzică
Vlad Damian îţi vine greu să crezi că tânărul de aproape 1 metru 70 de astăzi
abia depăşea în urmă cu 16 ani 1 metru 40. Şi totuşi, dorinţa să de a fi mai
înalt i-a fost îndeplinită la capătul a trei ani foarte dureroşi şi plini de
privaţiuni”. ( citat din Reportajele telejurnalului TVR 24mai2014).
Relevante sunt ecourile
pe care le-au simţit toţi ce care au citit paginile pline de durere nemărginită
şi curaj mângâiat de Sfintele Palme Dumnezeieşti întru întărire şi
împlinire. Am vrea să amintim câteva nume care apar în ediţia a doua a cărţii
sub titlul „Gândurile şi sentimentele unor prieteni”
(dupa citirea cărţii „Forţa curajului” - Georgeta Damian),
reacţii în care vom întâlni exprimarea unor sentimente deosebite despre această
fericită finalitate a unei lecţii de viaţă. Iată-i pe
cei care au scris până acum despre familia Damian, un exemplu de suraj şi
dăruire: Liviu
Palade, conf. dr. ing., Universitatea
din Lyon, Franta; Monel Tratatovici, inginer
navalist si campion naţional universitar de şah al Romaniei, Israel; Dan Mihalcea, inginer frigotehnist Cluj; Elena şi Cătălin Dobrea, ingineri,
Suedia; Laura Ivaşcu, inginer,
Italia; Alexandru Dobrovicescu,
prof., dr. inginer, Univeritatea „Politehnica” Bucureşti; Liliana Huţanu, ing. frigotehnist, Galaţi; Bogdan Horbaniuc, prof. dr .inginer, Universitatea „Gh. Asachi”,
Iaşi; Camelia Solomon, inginer,
Girona, Spania; Carmen Dumitrescu,
inginer, Toronto, Canada; Dana Debu,
inginer, Londra, Anglia; Gabriela Babeş,
Braşov; Iana Druţă, inginer, Bucureşti; Irène şi Antoine de Santis, amici, Paris, Franţa; Leontin
Surdeanu, student, Barcelona, Spania; Marlena
Pleşa, avocat, Galaţi; Michaela
Ceresnea, medic, Paris; Ema Panaite,
prof., dr. inginer, Univeritatea „Gh. Asachi”, Iaşi; Gh. Popescu, prof., dr. ing.,
Universitatea „Politehnica” Bucureşti; Raluca
Druţă Gheorghiu, sociolog, Montreal, Canada; Veronica Tiron, inginer, Galaţi; Cătălina Neculiţă, studentă, IEI, Galaţi; Veronica Balaj, scriitor-jurnalist Radio Timişoara; Carmen Sabău, radio-chimist, Bolingbrook,
Chicago, SUA; Ionescu Cătălin Irinel,
lt.col (r), inginer, expert criminalist;
Crina Enache (Cocari), inginer, Michigan, SUA şi Virgil Nistru Ţigănuş, Revista
„Dominus”, Galaţi, din cuvintele căruia ne vom permite să cităm în încheiere,(cu
scuze pentru ceilalţi, care îşi merită, de asemenea, omagiul nostru): „Volumul FORŢA CURAJULUI reprezintă jurnalul unei
comunităţi de oameni de omenie într-o lume tot mai egoistă....Este dintre cele
mai impresionante mărturii despre curajul, dragostea, încrederea şi
solidaritatea în suferinţă. Autoarea se
integrează în familia spiritelor ocrotitoare ale femeilor române. O recomandă
frusteţea şi plasticitatea discursului, muzicalitatea gregoriană a frazei,
adică un aliaj de încredere, căldură şi speranţă”.
Lucia PĂTRAŞCU
26 iulie 2016,
Brăila.
