Ești nepotul meu preferat! *)
„Evreii i-au lapidat pe toţi membrii familiei lui Acan,
împreună cu vitele lor, după care i-au ars în Valea Acor,
acoperindu-i cu un morman de pietre”
Cartea lui Iosua, VII, 24-26
- Valeriu!
Valeriu! Deschide-mi poarta!
- Bunico! Ce
surpriză! Ce s-a întâmplat de vii singură la mine, pe ce răboj să încrest? N-ai mai trecut pe la mine
de un veac.
- Am fost pe la
comunitate, am întârziat pe acolo la tot felul de discuţii, altfel veneam mai devreme. Sper că
nu te-ai culcat şi mai ales că nu te-am deranjat! Eşti singur, n-ai pe nimeni
la tine?
- Cum să mă deranjezi? Indiderent cine
ar fi la mine, tu ai întotfeauna locul
tău rezervat.
Poftim înăuntru!
- Eşti mare
şmecher, ai ştiu întotdeauna să mă flatezi.
- Sper că nu te
mai duci la Murgeni în seara asta şi dormi aici?
- Cu toate că aş
prefera să dorm în patul meu, sunt tentată să rămân ca să pot discuta cu tine pe îndelete. N-am avut ocazia, prea des,
să stau de vorbă cu tine.
- Ţi-e foame,
bunico, vrei să mănânci ceva, ori vrei să mergem la un local? o întrebă
Valeriu, în timp ce bătrâna se aşeză pe
un fotoliu.
- Tu nu mănânci
kosher...!
- De când ai
revenit la tradiţie?, parcă ...
- Nu m-am schimbat,
dar pe măsură ce îmbătrânesc, îmi aduc aminte tot mai des de religia în care am
fost botezată prima dată şi parcă regret, uneori, că am abandonat-o, chiar dacă
am făcut-o de dragul bunicului tău. În ultima vreme mă apucă nostalgia şi mă
uit la pozele, care mi-au mai rămas. Cu cât te maturizezi, cu atâta semeni mai
bine cu bunicul tău. Şi el a fost un bărbat foarte frumos, din care cauză am
avut destule discuţii. În tinereţe, ştiam că mă înşală. O făcea cu uşurinţa cu
care respira sau înghiţea un pahar de vin. Nu ne-am despărţit, din cuza
copiilor şi ... şi pentru că-l iubeam cu disperare. Ar trebui să ştii şi tu că
tinereţea şi frumuseţea nu sunt calităţi, ci daruri primite de la Dumnezeu. Din
păcate sunt trecătoare, te trezeşti că au trecut anii pe lângă tine...
- Ai căzut în
oala cu melancolia, bunico. Stai prea mult singură la Murgeni, ar fi bine să
vii mai des la Baia Mare, să-ţi vezi prietenii...
- Am cam rămas
singură, Vali, dintre prietenele mele nu mai trăieşte nici una. Sper că nu voi
muri înainte de-a te vedea însurat, aşzat la casa ta, să-mi faci strănepoţi...
Nu te-ai gândit să te însori?
- Aş vrea să cred
că nu ai venit la Baia Mare ca să mă convingi să renunţa la burlăcie! Nu vreau
să de dezamăgesc, bunico, dar n-a venit încă vremea, n-am găsit fata potrivită.
Va mai trebui să mai aştepţi şi tu.
- Vali, vreau să
fii sincer cu mine, sunt bunica ta doar, ce-a fost între tine şi fata lui
Paszka? Am avuzit atâtea poveşti, încât m-am hotărât să te întreb pe tine. Te
rog să fii sincer! Mai ţii legătura cu Olguţa?
- În mod normal
ar trebui sămă supăr, mă supui unui adevărat interogatoriu, dar te iubesc prea
mult, şi de aceea îţi voi spune adevărul. Pe scurt, eu şi Olga ne-am iubit şi
am hotărât ca, după intrarea la facultate, să ne căsătorim, fără să ştiu prea
bine cine a fost Paska şi fără să cunosc, în detaliu, relaţiile lui cu familia
noastră. Din discuţiile voastre, am înţeles că ne-a făcut foarte mult rău, pe
vremea când era primarul oraşului. Am iubit-o foarte mult pe Olguţa, ea nu are
nici o vină. Pe scurt, Paszka ne-a
dibuit, în timp ce învăţam, împreună, pentru bacalaureat în garsoniera unei
verişoare şi s-a lăsat cu scandal.
- Ai vrut să-l
omori pe Paszka, aşa cum te acuză el?
- Nu ştiu dacă am
vrut să-l ucid sau nu, însă, în momentul în care a lovit-o pe Olga peste faţă,
mi-am pierdut conrolul, am scos şişul şi cred că m-am epezit la beregata lui.
L-a salvat urletul Olgăi, care m-a readus la realitate, altfel... cine ştie ce
s-ar fi întâmplat. Din acel moment nu m-am mai văzut cu Olga. De altfel ea s-a
măritat, are viaţa ei, cred că a uitat povestea noastră, atunci eram nişte
copii...
- Paszka ne
urăşte, iar pe tine te urăşte de moarte. Am aflat de la comunitate că ai avut
probleme cu securitatea, când ai venit la Murgeni cu una dintre fetele lui
Nuhăm, cu Frida, parcă... probleme de care Paszka nu ar fi fost străin?
- A fost mai mult
o neînţelegere şi nu ştiu dacă Paszka are vreun amestec. Valeriu nu voia să o
sperie pe bunică-sa şi de aceea minimaliza întâmplarea. Lucrurile s-au lămurit
imediat, de altfel, conchise Valeriu. Nu toate problemele noastre sunt cauzate
de Paszka, în definitiv nu-i el buricul pământului.
- Să ştii că
Paszka este un om foarte rău, el invidiază pe toată lumea. Pe vremea când era
primar al oraşului, a fost amestecat într-o poveste urâtă, cu aur şi
contrabandă, în urma căreia unii dintre complicii lui au fost condamnaţi la
moarte. El a scăpat basma curată, profitând de relaţiile strânse pe care le
avea cu sovieticii. A confiscat multe case şi bunuri, a arestat oameni şi i-a
deportat... În final va trebui să răspundă pentru faptele mârşave pe care le-
coims, el şi familia lui, aşa cum au răspuns membrii familiei Acan, din Cartea lui Iosua. Este adevărat că familia
lui nu a comis abuzuri împotriva conaţionalilor, dar a profitat de pe urma
atrocităţilor comise de către capul familiei şi de aceea, potrivit legii
ebraice, trebuie să răspundă şie ea. Cel puţin deportările ordonate de Paszka
şi confiscarea averilor năpăstuiţilor care luau drumul canalului, trebuie
plătite.
- Astea sunt
poveşti, bunico, el nu putea aresta şi deporta pe nimeni, nu era ofiţer de
securitate, procuror sau judecător. Gura târgului vorbeşte multe... Valeriu era
convins că bunică-sa venise pentru ceva serios, nu pentru o discuţie despre
familia Paszka, chiar dacă dădea impresia că o interesează în mod deosebit.
- Cu Mircea
Paszka te-ai mai întâlnit? Am înţeles că, după ce a terminat facultatea, s-a
stabilit la Bucureşti.
- Nu l-am văzut
de mulţi ani, nu umblăm pe aceleaşi drumuri.Mircea a ajuns lector pe la
facultatea politică, la "Ştefan Gheorghiu", din câte ştiu.
- Poartă ură pe
tine şi el?
- De ce să poarte
ură? Nu i-am făcut nici un rău.
- Vali, tu faci
pe naivul cu mine? Crezi că nu ştiu că tu l-ai despărţit pe Mircea Paszka de
prietena lui şi ţi-ai bătut joc de ea, ca să te răzbuni pe Olga?
- Vaai, bunico,
ce prostii poţi să spui! Din câte îmi amintesc, Mircea avea o prietenă, una
Angela, nepoata domnului Boloş. L-a abandonat pe Mircea şi s-a căsătorit, în timpul liceului, cu un
profesor de franceză. Eu nu am avut nici un amestec în toată povestea asta.
- De ce nu eşti
sincer cu mine, Valeriu? Ca să vezi că sunt bine informată, i-am făcut, de
curând, o vizită doamnei Boloş, ocazie cu care l-am cunoscut pe Valeriu-junior,
fiul Angelei. Seamănă perfect cu tine, aşa cum seamănă şi copilul Anei,
vecina noastră din Murgeni. N-am avut nevoie de nici o explicaţie, mi-am dat
seama imediat că acest Corneliu este fiul tău şi m-am bucurat, într-un fel.
Adonnay echad! Adonnay elohenu! (Dumnezeu este Domnul ! Dumnezeu este unic!
În ebraică, n.a.). Aşa a vrut Dumnezeu să fie, asta a fost voia Lui. Trebuie să
ţii legătura, în continuare, cu Angela şi să ai grijă de junior, ai toate
posibilităile din lume, iar el nu are nici o vină. Să nu-i spui că este fiul tău,
ar fi o traumă psihică prea mare pentru el. Ştiu că pe primul Valeriu, pe fiul
Anei, l-ai adus la liceul „Lazăr”. Bine ai făcut, el are mai multă
nevoie de ajutor, dar nu-l uita nici pe
celălalt, pe cel mai mic! Văd că ai rămas perplex, nu-ţi vine să crezi că le
ştiu pe toate! Aşa sunt toţi Morarii , buni de montă. Cine ştie câţi copii a
avut bunicul şi tatăl tău, făcuţi cu te miri cine!
- Bunico, nu mai
vreau să discutăm despre problema asta! Sunt lucruri prea intime, ele aparţin
trecutului... Ale tinereţii valuri...!
- Copiii sunt
prezenţi, Valeriu! Ei sunt de faţă! Nu te condamn pentru nimic, am vrut doar
să-ţi aduc aminte că în momentul în care te culci cu o femeie, trebuie să
accepţi şi posibilitatea să rămână gravidă şi să aibă un copil. Nu s-a terminat
totul cu reintrarea berzei în pantaloni! ca să mă exprim elegant. Vezi,
de aia aş vrea să te văd însurat şi să-i faci prunci nevestei tale, să ne
poarte numele şi să-l ducă mai departe. Mai repede sau mai târziu, vei constata
că îmbătrâneşti şi aventurile tinereţii rămân simple amintiri. Din fericire
pentru mine, eu nu voi mai fi atunci!
- Nu vreau să te
supăr, bunico, dar lumea a mai evoluat, lucrurile s-au mai schimbat... Nu-i
nici o nenorocire dacă te căsătoreşti mai târziu, când îţi găseşti perechea,
sau cel puţin ai impresia că ţi-ai găsit-o.
- Da! Alegi,
alegi şi până la urmă culegi! Dacă ţi-a plăcut fata din Bucureşti şi ai
iubit-o, de ce n-ai adus-o cu tine la Baia Mare?
- De unde ştii tu
despre fata din Bucureşti?
- Încă nu ţi-ai
dat seama că ştiu totul despre tine? ştiu şi cum o cheamă, Caliopia, nume de
grecoaică... Am auzit că este foarte frumoasă!
- A rămas şi ea
doar ...o amintire...N-a fost vina noastră că ne-am despărţit, n-avem nici o
perspectivă împreună.
- De ceea te-ai
transferat la Baia Mare, ca să scapi de ea?
- Caliopia nu are
nici o legătură cu venirea mea la Baia Mare, pur şi simplu am vrut să fiu mai
aproape de voi, de tine şi de mama.
- Ce frumos ştii
să minţi Valeriu! Tu crezi ceea ce spui? Poate aici ese mâna Celui de Sus, grecii
ne-au fost, întotdeauna, cei mai înverşunaţi duşmani. Am înţeles că te-ai
despărţit de grecoaică, dar fata lui Nuhăm de ce nu-ţi place? Nu corespunde
pretenţiilor tale, nu a îndeplinit condiţiile?
- Cu Frida este o
altă poveste. Ea are viaţa ei acolo, în Israel, mult mai libertină decât
acceptăm noi, nu cred că ar tenta-o să
revină în România, nu prea ar avea aici nici o perspectivă. Nu ştiu dacă ştii,
în Israel nu mai există nici o oprelişte, legală sau morală, ca doi tineri,
chiar de acelaşi sex, să locuiască împreună, atâta timp cât se simt bine.
- Văd că nu te
afectează nimic, că le găseşti o explicaţie la toate. Ştii bine că eşti nepotul
meu preferat... că-mi fac griji pentru tine... Am venit aici pentru altceva.
Simt că îmbătrânesc şi s-ar putea să merg, oricând, la întâlirea cu bunicul tău. Mi-am trăit
traiul şi mi-am mâncat mălaiul, cum spune românul. Nu regret nimic şi vreau
să pun lucrurile la punct, să trec liniştită la cele veşnice. După cum ştii, eu
sunt armeancă, evreică armeancă... Familia mea a fost foarte bogată, dar, după
cum se vede, banii nu aduc fericirea, din contră. În cazul familiei mele au
fost sursa unui şir interminabil de nenorociri, inclusiv fuga din Armenia. Am
văzut-o pe mama şi pe surorile mele violate şi
decapitate de către turci. Ani la rând am avut coşmaruri şi retrăiam,
aievea, scenele acelea de groază. Tata şi cu mine am încercat să ne refacem
viaţa în România, unde l-am cunoscut pe bunicul tău. Repet, semeni foarte bine
cu el, nu numai fizic, ci şi la inteligenţă, la năravuri...Am fost foarte
fericită cu el, chiar dacă mi-a dat motive serioase de gelozie. Dacă ar fi să
reiau viaţa de la început, în mod sigur l-aş alege tot pe el. Nu o spun de
complezenţă, sunt foarte sinceră. A fost un bărbat care m-a protejat şi în prezenţa
căruia mă simţeam, întotdeauna, foarte bine. A murit tânăr şi m-a lăsat să-i
cresc copii. Am făcut-o cum m-am priceput mai bine, ajutată de tatăl meu, care
a renunţat la viaţa lui personală pentru mine. După moartea lui, cu toate că
eram o văduvă tânără şi nu duceam lipsă de curtezani, nu m-am putut apropia de
nici un bărbat. Aş minţi în faţa lui Dumnezeu, dacă n-aş recunoaşte că am avut
aventuri, din când în când, dar nu s-au lăsat cu nici un fel de urmări. Pe
fiecare curtezan îl comparam cu bunicul tău şi rămâneam foarte dezamăgită, la
toate capitolele. Poate că regret,
totuşi ceva, faptul că am renunţat la religia mea şi că bunicul tău a trăit
atât de puţin şi nu ne-am putut bucura împreună de viaţă ...!
- Ai fost
obligată de cineva să renunţi la religia ebraică?
- Nu m-a obligat
nimeni şi nu mi-a reproşat nimeni nimic. Am făcut-o, exclusiv, din propria mea
voinţă. Am vrut să-i demonstrez bunicului tău că el este cel mai important
pentru mine, mai important decât propria mea religie.
- El a apreciat
gestul? Ce se întâmpla dacă nu renunţai la iudaism?
- Nu ştiu cât a
apreciat gestul meu, în mod sigur s-a simţit măgulit, ca orice bărbat. Cred,
sunt convinsă, că m-ar fi luat de nevastă şi dacă-mi păstram religia, nimic nu
s-ar fi schimbat între noi. A ţinut în mod deosebit să-şi boteze copiii
creştini şi eu am fost de acord, fără nici o reţinere. Eram şi eu mama lor, tot
o creştină. Întâmplător, tatăl tău şi-a luat o evreică, fără să-l influienţez.
Destinul...
- Sau
fatalitatea...
- Cum adică
fatalitatea? Tu crezi că bărbaţii Moraru sunt blestemaţi să se însoare cu
evreice?
- Nu bunico, nu
despre asta este vorba. Fiecare om are, la naştere, o ursită pe care trebuie să
o îndeplinească, un fel de program pe care nu-l poate schimba. Destinul depinde
şi de om pe când fatalitatea are semnificaţia unui destin implacabil cu o
conotaţie dramatică.
- Mă zăpăceşti cu
teoriile tale, vrei să dregi busuiocul! Crezi că tatăl tău nu a făcut o alegere
bună?
- Din contră, dacă
nu făcea această alegere, eu nu existam, glumi Valeriu.
- Eu vorbesc
serios şi tu te ocupi de prostii, ca orice Morar, nu poţi să ştii când eşti serios şi când glumeşti.
Oricum, au fost o pereche potrivită,
mama ta a fost, întotdeauna, o femeie foarte frumoasă şi serioasă. Nu l-a
părăsit pe tatăl tău nici când a devenit un prăpădit de alcoolic.
- Tata s-a
redresat. Puţini oameni ar fi reuşit să reziste nenorocirilor prin care a
trecut el şi mediilor nocive în care
fost obligat să trăiască şi să muncească, fără să-şi piardă echilibrul.
Şi-a dat seama la timp că este pe un drum greşit şi a avut tăria să renunţe la
ortaci şi la alcool, ceea ce este de apreciat, chiar şi la un Morar.
- Lasă-l tu pe
tatăl tău, are destule păcate, nu este singurul care a suferit. Alcoolul şi
abandonarea familiei nu sunt soluţii, pentru un bărbat adevărat, cu
educaţia lui. S-a comportat lamentabil cu maică-ta şi nu are nici o scuză. Dar
să revenim la ale noastre! Când am fugit din Armenia, tata a transformat toată
averea în aur şi a adus-o în România, unde, după cum ştii, am deschis, printre
altele şi un atelier de bijuterii. Dumnezeu ne-a ajutat şi am strâns o avere
considerabilă. Tata, străbunicul tău, a fost un om foarte pragmatic şi
prevăzător. A depus, pentru siguranţă, o parte din bani, din bijuterii şi din
tablourile de valoare la o bancă în Elveţia, unde nu s-a atins nimeni de ele.
Aceste valori pot fi ridicate oricând, de cel care ştie parola, fără să
intervină prescripţia dreptului de proprietate asupra lor. Tata mi-a lăsat cu
limbă de moarte să nu mă ating de ele, să le las moştenire unuia dintre urmaşii
noştri, la alegerea mea. A venit vremea să-ţi dezvălui numele băncii şi parola.
Te-am ales pe tine!
- Bunico, nu ştiu
dacă este cea mai bună alegere, eu nu am nevoie de nimic, am tot ceea ce-mi
trebuie. Poate Valentin sau tata au mai multă nevoie de moştenirea asta decât
mine. Eu am cutreierat lumea în lung şi
în lat, am casa asta confortabilă, mobilată după gustul meu, Mercedes... nu-mi
doresc decât sănătate.
- Vali, am fost
chinuită de către anchetatori, timp de doi ani, înainte de deportare, ca să
spun unde este averea familiei, mai ceva decât hoţii de cai. Am rezistat,
rugându-mă la Dumnezeu ca să-mi dea putere. Cel mai dureros pentru mine a fost
faptul că torţionarii erau evrei, ca şi mine. N-a contat asta, parcă erau fiare
turbate. Vorbeau cu mine în ebraică, încercând să mă determine să cedez psihic.
Cu cât sufeream mai mult, cu atât deveneam mai hotărâtă să rezist. Paszka
bănuia că avem depozite valutare în bănci din străinătate şi-i instiga pe
anchetatori să mă tortureze până când voi divulga conturile şi băncile unde
sunt păstrate valorile. De aceea îl urăsc aşa de mult pe Paszka! El se
interesa, zilnic, de mersul anchetei, ba mai mult, a avut neobrăzarea să mă
viziteze în arest şi să mă convingă să fac mărturisiri complete, ca să scap cu
viaţă. Asta m-a întărâtat cel mai mult. După ce m-am întors, am constata că
tatăl tău a devenit un om slab, fără vlagă în el, n-ar avea ce face cu asmenea
sume, s-ar zăpăci de cap. Este suficient să scape o vorbă şi securitea este pe
noi. Ăştia de azi au alte metode, mult mai rafinate, n-ar avea nici o şansă în
faţa lor. Fratele tău, Valentin, este cam mototol, nu cred că s-ar descurca să
meargă în Elveţia, să recupereze averea familiei şi să o folosească aşa cum s-a
gândit tata. Tu călătoreşti foarte des în Occident, vei găsi, sunt convinsă,
modalitatea de a intra în posesia unor bunuri şi valori care ni se cuvin, sunt
ale noastre, nu le-am furat de la nimeni. Dacă vei crede de cuviinţă, te
rog să-l ajuţi şi pe fratele tău, fără
să-i spui vreodată de unde provin banii. Ţi-ar purta resentimente şi nu vreau
să te pizmuiască. Pe părinţii tăi îi iubeşti prea mult ca să nu ai grijă de ei
şi de aceea nu-mi fac probleme. Sunt două parole, una în limba armeană şi
cealaltă în ebraică. Trebuie să le memorezi pe amândouă, altfel averea familiei
este pierdută.
- Parolele
trebuie prezentate în scris? întrebă Valeriu gânditor.
- Bineînţeles!
- Eu nu ştiu
armeană, nu m-ai învăţat decât ebraică.
- Nu-i nici o
problemă, alfabetul armean este foarte simplu. La inteligenţa ta, este o
bagatelă să memorezi un cuvânt format din şase litere, sau semne. Îţi las, la
rândul meu, cu limbă de moarte, să nu aduci nimic în ţară, până când comuniştii
sunt la putere. S-ar putea ca tentaţia să fie mare, însă riscul este pe măsură.
- Pot să te
întreb, bunico, din ce se compune depozitul ăsta din Elveţia?
- Din câte ştiu
eu, tata a transferat câteva miloane de franci elveţieni, la care se adaugă
dobânzile, în jur de cinci kg. de bijuterii din aur şi pietre preţioase, o
colecţie de monede din aur, în jur de o mie de piese şi 21 de tablouri din
perioada renaşterii italiene. Te dezleg să iei din Elveţia o garnitură formată
din cercei, inel, colier şi brăţară, din aur de 24 de carate şi diamante
veritabile, pe care să o poarte mireasa ta la nuntă. Reţine, bijuteriile astea
nu se fac la nimeni cadou. Garnitura, despre care ţi-am vorbit, am
purtat-o când am fost mireasă. A fost lucrată
de un bijutier elveţian, la comanda tatălui meu, în anul 1916. Este un unicat
de o frumuseţe aparte, care trebuie să rămână în familie. Mi-ar plăcea ca eu să
fi inaugurat o tradiţie, fiecare mireasă Moraru să poarte, la ceremonie,
garnitura asta de bijuterii, pe care să o botezăm Iakubowitz, în memoria
străbunicului tău, evreul armean rătăcit pe aceste pământuri.
- Eşti patetică,
bunico. Bineînţeles, că sunt de acord cu propunerea ta. Ceea ce nu înţeleg eu,
este altceva, cum ai putut să stai la Murgeni, în acel sat uitat de lume, să
cultivi legume, când tu aveai în băncile elveţiene o avere uriaşă? Înseamnă că
ţi-ai meritat soarta. De ce n-ai emigrat din România şi să-ţi recuperezi în
Elveţia depozitele bancare?
- Să nu-ţi
imaginezi că sunt masochistă ori bolnavă psihic. Ţi-am explicat, doar, de ce
n-am emigrat. Comuniştii m-au săltat, la ordinul lui Paszka, înainte să mă
dezmeticesc. M-au ţinut doi ani în anchetă, după care m-au deportat la canal
pentru următorii zece ani. Când m-am întors, v-am găsit pe voi, aveam trei
nepoţi de care trebuia să mă ocup. Am încercat să-i explic tatălui tău că ar
trebui să emigrăm în Occident, unde aţi fi avut alte perspective, dar era în
perioada alcoolismului cronic, nu-l interesa nimic. Dacă i-aş fi spus despre
banii din Elveţia, am fi fost toţi în pericol. Am acceptat soarta şi am
aşteptat un moment favorabil ca să emigrăm. Între timp, am îmbătrânit şi parcă
nu mai am curajul să iau totul de la început. M-am decis să-ţi dezvălui totul
pentru că aşa i-am promis tatălui meu şi pentru că am simţit că a venit momentul.
- Nu-mi vine să
cred, parcă trăiesc aievea un film de SF. Sunt uluit pur şi simplu. Îţi dai
seama că atâta timp cât în România este regimul comunist, nu avem nici o şansă
să repatriem tablourile, bijuteriile şi banii din Elveţia ori cel puţin să ne
atingem de ele? Cum suntem strict supravegheaţi, orice imprudenţă ne-ar duce la dezastru. Pentru a intra în
posesia comorii, va trebui să aşteptăm prăbuşirea regimului din ţară sau
să emigrăm. Deocamdată, la prima ieşire , voi trece prin Elveţia pentru a
verifica depozitele şi pentru a-i încunonştiinţa pe bancheri că există un
proprietar, care s-a interesat de ele.
- Îmi place cum
gândeşti! M-am convins încă o dată, dacă mi era nevoie, că am luat o decizie
corectă, alegându-te pe tine. Tata i-a cunoscut foarte bine pe bancherii
elveţieni, va trebui să fii foarte atent cu ei, să nu manifeşti nici o
slăbiciune şi să rezişti oricărei tentaţii de investire a banilor.
- N-am înţeles,
banii nu sunt făcuţi să circule?
- Ba da, însă
orice investiţie trebuie supravegheată îndeaproape. Din România, nu ai nici o
şansă să intri în afaceri în Occident şi să investeşti, este sinucidere curată.
La fel stăteau lucrurile şi între cele două războaie. Tata făcea afaceri în
România şi folosea băncile elveţiene numai ca depozite. Nu cred ca lucrurile să
se fi schimbat între timp. Legislaţia elveţiană, în materie de bănci, este
atât de stufoasă
încât nimeni nu a câştigat vreo dispută cu bancherii. Ca depozite, băncile din
Elveţia sunt, însă, cele mai sigure.
- Tu nu ai fost niciodată în Elveţia?
- Am fost cu bunicul tău, în luna de
miere. Pe vremea aceea, turismul nu era aşa de dezvoltat ca în ziua de azi. Am
stat la Chamonix o săptămână, apoi am închiriat o maşină Rolls Royce. Parcă o
văd şi acuma... albă... lungă...elegantă şi cu o statuie strălucitoare pe
radiator. Toate femeile din înalta societate întorceau capul după bunicul tău,
care conducea detaşat, dându-mi impresia că are ochi numai pentru mine. Am
colindat Alpii dintr-un capăt în altul, iubindu-ne cu disperare prin toate
hotelurile de lux. Bunicul tău parcă a presimţit că fericirea noastră va dura foarte puţin şi
de aceea şi-a trăit viaţa la cea mai înaltă intesnsitate. În trei ani, mi-a
făcut trei copii, în afară de cei semănaţi prin oraşele în care avea garnizoana!
A fost foarte darnic şi-a risipit sămânţa în toate femeile întâlnite în cale,
fără să aleagă, aşa cum faci şi tu. El cel puţin a avut trei copii legitimi, nu
uita asta!
- Bunico, iar...
- Da, ştiu, sunt cicălitoare...La
vârsta mea ar trebui să fiu mai îngăduitoare... mai conciliantă, dar nu mă pot
abţine. Sunt o tradiţionalistă. Pe vremea mea, fetele de familie bună creşteau
la pension, se măritau virgine şi rămâneau credincioase soţului până la moarte.
Era o mare ruşine să te măriţi cu onoarea pătată! În cele mai multe astfel de
cazuri, căsătoria se termina cu divorţ şi cu duel, sângele nu se putea spăla
decât cu sânge! Acuma, am auzit că este o mare ruşine să te măriţi virgină...
*) „În spatele ușilor deschise”, volumul 3 „Fatalitate și voință”,cap. I”
