Dr.
Alex Berca – Oraşul Bucureşti de astăzi (Jurnal de călător)
Două evenimente deosebite m-au
adus la sfârşitul lunii martie a.c. la Bucureşti: pe deoparte aniversarea zilei
de naştere a surori mele octogenare şi lansarea unuia din cărţile scrise şi
editate în România în urmă cu câteva săptămâni.
Este deosebit de interesant pentru un călător să ajungă
din când în când în locuri pe unde a mai umblat. În felul acesta are
posibilitatea să compare, să aprecieze sau din contra să remarce unele aspecte
mai puţin plăcute sau poate nedorite.
În afara bucuriei de a fi din nou în oraşul în care m-am
născut, unde am copilărit şi unde părinţii şi dascălii din clasele primare, din
liceu şi apoi din universitate mi-au deschis ochii minţii şi m-au învăţat cum
să privesc şi să înţeleg diversele aspecte ale vieţii care m-au înconjurat şi
pe care le-am trăit, zeci de ani, înainte de a pleca în Statele Unite, am avut
sentimentul că nu sunt un turist străin ci acelaşi om, care parcă nu a lipsit
nici o zi din viaţa şi atmosfera acestui oraş de care am fost legat sufleteşte şi
pe care l-am iubit întotdeauna.
Un asemenea simţământ
l-am încercat şi în urmă cu cinci ani când am mai fost aici şi l-am avut şi
acuma când am ajuns din nou.
Din momentul în
care am ieşit din avion bucuria revenirii în Capitala ţării şi curiozitatea de
a vedea ce mai e nou m-au însoţit tot timpul.
Dacă în urmă cu 5
ani am apreciat că se realizase un lucru bun în dezvoltarea aeroportului
Otopeni, poarta principală de intrare pe calea aerului, acuma am fost realmente
impresionat de aspectul acestei porţi principale a oraşului Bucureşti.
Primul contact cu aeroportul Otopeni, pentru oricine
ajunge aici este de bun augur. Prima impresie este deosebit de plăcută, să vezi
un aeroport mic (comparativ cu alte aeroporturi cum ar fi cel din Londra, din
Frankfurt sau din alte colţuri ale Europei), dar curat, bine organizat şi cu
personal de serviciu binevoitor pentru a te îndruma cu un sfat bine venit.
Impresionant !
În faţa ieşirii din aeroport, o linie lungă de taxiuri care
îşi oferă imediat serviciile cu maşini curate şi nu cum erau în urmă cu cinci
ani, multe din ele ruginite, realmente nişte rable.
În afara taxiurilor, curse de autobuze care pentru o sumă
convenabilă de câţiva lei te duc până la Piaţa Unirii, într-un mod rapid şi
civilizat.
Drumul de la aeroport spre centrul oraşului, nu mai are
gropile pe care le-am simţit din plin în urmă cu cinci ani; privind pe geamul
maşinii am văzut noi clădiri, unele finisate, altele în plină construcţie
alături de o rampă ce facilitează circulaţia maşinilor. Am fost impresionat şi
de numărul mare de firme de vânzări de automobile.
Este un fapt
impresionat, în bine!
De la Muzeul
Antipa spre Academia de Ştiinţe Economice (ASE), impresia nu mai este la fel de
plăcută când vezi multe clădiri care sunt părăsite şi arată deosebit de rău; coşcovite,
murdare, în plină păragină şi purtând pe zid sau pe gardul casei placarde pe
care scrie DE VÎNZARE.
Stau aşa de mult timp; nu le cumpără nimeni, pentru că în
halul în care sunt ar fi nevoie de mulţi bani pentru eventuala reparare .
Aceste imobile cândva frumoase construite în perioada dintre cele două războaie
mondiale după stilul de arhitectură francez, au fost luate în urmă cu mulţi ani
în urmă, de către guvernul comunist de la proprietarii lor şi date în folosinţă
unora dintre nomenclaturişti. De ce nu?: burghezia trebuia distrusă, trebuia să
i se ia tot ceea ce poseda: clădiri, fabrici, ş.a.m.d. Aceste clădiri erau
frumoase, spaţioase, excepţional locate, la câteva minute de Academia de Ştiinţe
Economice (ASE) - pe bulevardul fost Ana Ipătescu.
După Revoluţie,
guvernul a decis restituirea lor proprietarilor. Unii dintre aceştia au murit,
s-au au plecat din ţară. Urmaşii acestora ori nu au bani, ori nu-i mai
interesează să mai posede asemenea clădiri.
Asemenea clădiri
părăsite sunt înşirate una după alta şi arată foarte urât pe unul din traseele
frumoase ale capitalei.
De la ASE spre
Universitate, tot Bulevardul Magheru, îţi dă senzaţia realmente de bâlci. Zeci
de prăvălioare mici, fiecare cu o altă activitate comercială: în unele se vând
haine, în altele se cumpără aur, în altele se tranzacţionează schimbul
valutar,în altele se vând covrigi sau gogoşi sau mai ştiu eu ce. Și acest
aspect îl vezi pe ambele părţi ale bulevardului. Fiecare şi-a făcut o firmă şi
o vitrină cum a putut, dar nu are nici o estetică, nici un aspect unitar şi
strică aspectul acestui bulevard frumos din centrul oraşului.
Cei ce trec zilnic
prin faţa acestor prăvălii s-au obişnuit probabil cu imaginea lor ca şi cu unele
colţuri murdare şi cu graffitti-urile de pe ziduri şi parcă nu îi mai
deranjează, dar pentru cine vine din afară imaginea nu este dintre cele mai
plăcute.
Pasajul de la
Universitate, nici în urmă cu cinci ani şi nici acuma nu arată mai bine. Chiar
la coborârea în pasaj, în faţa Universităţii, un grilaj pus pentru eventuala
scurgere a apei când plouă, a fost spart şi acuma lipseşte complet. Este o
gaură, în care dacă nu eşti atent poţi cădea şi să-ţi rupi piciorul.
Vis-a vis de
Universitate, în spatele statuilor se construieşte şi va fi gata cândva un
parcaj subteran pentru automobile. Deocamdată, ca pe oricare şantier este
zgomot, mizerie şi praf; dar se lucrează şi când va fi gata, cred că va fi de
mare folos bucureştenilor.
Muzeul Municipiului Bucureşti în fostul Palat Sutu, din
exterior dă impresia de păragină. Nu am fost înăuntru. Sper că îşi mai păstrează
aspectul şi valorile muzeistice, dar din exterior nu are aspectul care să te
îmbie să intri în muzeu. La acest aspect se mai adaugă şi un afiş mare, rupt şi
murdar pe care scrie INSTRUMENTE DE TORTURĂ din evul mediu.
Cât de atrăgător poate fi acest aspect realmente
mizerabil al exteriorului acestui muzeu şi cu acest afiş murdar, este foarte
discutabil.
Vis-a vis, Spitalului Colţea i s-a renovat faţada şi
arată civilizat. Este o realizare bună, dar în contextul general cu ceea ce
este de jur împrejur este ca o bijuterie într-un coş cu gunoi.
Am înţeles că nu se poate face totul deodată, dar poate
că ar exista o listă de priorităţi de care Consiliul de conducere al Oraşului
Bucureşti ar trebuii să o discute cu urbaniştii responsabili ai acestei zone.
Mergând pe jos mai departe pe acelaşi trotuar, de la
Muzeul Municipiului Bucureşti spre Sfântul Gheorghe ajungi la intersecţia cu
strada Doamnei unde în urmă cu mai mulţi ani era şi clădirea Ministerul Comerţului
Interior.
Clădirea ministerului, vis-a vis (în diagonală de
Biblioteca Centrală de Stat) părea în urmă cu ani de zile, cel puţin din
exterior, acceptabilă, din punct de vedere arhitectonic.
Astăzi, fiind în pericol de dărâmare, datorită riscului
seismic, a fost părăsită.
Ministerul şi-a primit o altă locaţie, iar clădirii i
s-au montat pe faţadă nişte drugi mari de fier care s-o mai susţină; pe faţada
principală are o placardă prin care se atrage atenţia celor care circulă pe
acolo de riscul (pe cont propriu)de a nu trece pe trotuarul de lângă clădire
fiind în mare pericol de accident datorită dărâmării.
Clădirea aceasta ca şi încă multe altele din Bucureşti,
poartă un semn „Cercului roşu”, care indică că este destinată DEMOLĂRII.
Ideea de demolare a acestei clădiri ca şi a altora
similare din apropiere, nu este rea, este chiar lăudabilă, întrucât strada
Doamnei devenise de mult timp mult prea îngustă şi cu greu putea asigura o
circulaţie normală pentru maşini şi pietonii.
Când se va demola clădirea fostului minister şi când se
va aranja toată strada, încă nu se ştie dar deocamdată clădirea aceasta destul
de mare planează deasupra celor ce circulă pe lângă ea ca sabia lui Damocles.
Frumuseţea unui oraş ca Bucureşti este data şi de
ornamentarea lui cu diverse statui. Sper că atunci când totul se va mai curăţa
vor apare din nou unele dintre statuile care au fost dislocate, ele
reprezentând figuri ale unor personalităţi ce probabil îi deranjau pe cei din
conducerea ”superioară” comunist a ţării. Asemenea statui probabil erau
considerate o “ruşine naţională”. Nu era în concepţia comunistă să menţii
statui ale unor personalităţi din istoria ţării. La timpul acela foarte puţin
se vorbea de istorie. Totul începuse odată cu 23 August 1945 şi continua cu
marile realizări ale comunismului şi ale epocii de aur. Ceea ce fusese înainte
de 23 August, chiar şi în cărţile de istorie se limita la un număr restrâns de
pagini; nu mai avea valoare! Într-un volum relative gros al unei cărţii de
istorie majoritatea paginilor erau dedicate evoluţiei de după 23 August, ceea
ce fusese înainte de acest eveniment era prezentat printr-un scurt rezumat.
În fine, revenind la circulaţia în Bucureşti, am fost
impresionat de numărul mare de automobile particulare care circula în prezent.
Văzusem acest
lucru şi cu câţiva ani în urmă, dar majoritatea automobilelor erau vechi,
murdare, ruginite. Ce să mai discutăm, era un adevărat spectacol de maşini
uzate.
Guvernul a
introdus un program numit “RABLA”, prin care se acordă unele avantaje
financiare încurajatoare celor care sunt dispuşi să-şi înlocuiască maşinile
vechi cu maşini noi.
Rezultatul pozitiv
al unui asemenea program se vede cu uşurinţă. Sute sau chiar mii de maşini noi
de toate tipurile (diverse mărci şi modele de automobile occidentale sau Dacii
moderne) au luat în mare proporţie locul celor uzate.
Cu toate că preţul benzinei nu este ieftin, (fiind
diferit de la o staţie de benzină la alta, iar de la 8 Martie 2012, de exemplu,
MOL si Lukoil - două din numărul mare de companii străine care sunt prezente pe
piaţa română a resurselor de petrol, au scumpit carburanţii pentru A CINCEA
OARA în numai câteva luni), posesorii de automobile folosesc maşinile în mod
intensiv.
De un real folos
în transportul în comun în Bucureşti este oferit de serviciul metroului care
circula pe trasee destul de lungi pe patru magistrale şi care în prezent îşi
mai extinde traseul lucrându-se la o nouă arteră în spatele Academiei Militare.
Este un mijloc confortabil şi cred destul de convenabil pentru un număr foarte
mare de locuitori.
Am avut ocazia să văd şi noile tramvaie, care circulă pe
anumite trasee prin Bucureşti, de exemplu le-am văzut pe cele de pe Vitan care
merg spre Ștefan cel Mare. Sunt curate, civilizate şi constituie un ajutor
important pentru bucureşteni.
Un prieten cu care vorbeam despre mijloacele de circulaţie
în Bucureşti îmi spunea că s-au introdus şi autobuze cu etaj (de tipul celor ce
circulă la Londra) şi sunt destinate pentru turişti sau pentru cei ce vor să
facă tururi ale oraşului.
Ideea mi s-a părut excepţională şi cei care au avut-o ca şi
cei care au dus-o la realizare merită felicitări.
Nu acelaşi lucru aş putea să spun despre Şoseaua Ştefan
cel Mare care are trotuarele desfundate pe porţiuni mari în vederea
introducerii unor conducte electrice sau a unor tuburi, nu ştiu exact ce, dar
ceea ce am văzut este nu numai urât dar şi periculos putând provoca accidente.
Dacă ar fi în altă ţară şi s-ar întâmpla aşa ceva,
sectorului de care aparţine zona amintită ar fi dat în judecată şi mai mult ca
sigur ar fi obligat să plătească o sumă foarte mare drept despăgubiri.
Norocul conducerii sectorului respectiv, este că populaţia
din zonă, s-a obişnuit cu o asemenea imagine şi cu un asemenea risc şi nimeni
nu spune un cuvânt.
Un mare succes l-a
înregistrat oraşul Bucureşti în privinţa
aprovizionării cu diverse produse; începând cu cele alimentare, îmbrăcăminte,
încălţăminte, mobilier, materiale de construcţii destinate nevoilor curente ale
locuitorilor şi multe altele.
Nu cred că cineva se poate plânge de faptul că nu există
alimente suficiente.
Câteva molluri
frumoase, bine îngrijite şi cu tot felul de magazine mari alimentare şi cu alte
produse au adus o îmbunătăţire radicală a aprovizionării.
Cele mai multe
produse sunt mai scumpe decât cele din Statele Unite, dar există şi acest lucru
este deosebit de important. Există o mare varietate de produse, deosebit de
frumos prezentate şi fiecare îşi poate cumpăra cele necesare după bugetul
disponibil.
Aici se vede că a
acţionat capitalul străin care a asigurat construcţia unor asemenea molluri
frumoase, civilizate ce sunt în competiţie cu unele dintre obiectivele
economice similare occidentale.
Aceste molluri
sunt plasate cum este şi firesc în apropierea zonelor de blocuri de locuinţe,
unde trăiesc un număr mare de locuitori ai oraşului.
Unele dintre
aceste blocuri cu multe etaje, din anumite sectoare, au mai fost renovate. Cele
mai multe însă, din alte sectoare, se menţin la nivelul unor construcţii vechi,
murdare care îţi amintesc de epoca şi stilul stalinist.
Iniţial asemenea
construcţii au avut un rol să-i spunem benefic de a asigura spaţiul locativ
necesar pentru o populaţiei în creştere care venind în Bucureşti din zonele
rurale a avut nevoie de locuinţe cu cele necesare la timpul respectiv, apa
curgătoare, uneori şi apă caldă, closete în casă şi nu în curte, un confort 1,
2 sau 3 după relaţiile şi pilele care se foloseau pentru aprobările necesare
pentru obţinerea repartizărilor şi ulterior după posibilităţile financiare
pentru cumpărarea unor asemenea apartamente.
Totul a fost cât de cât în regulă la timpul când s-au
construit, dar au trecut de atunci 40 sau 50 de ani şi ele arată astăzi foarte
jalnic.
Cei mai mulţi dintre locatari şi-au închis balcoanele;
fiecare cu ce a putut şi cu banii pe care i-au avut, aşa că în prezent o
asemenea varietate de încadrări şi în care se văd unele antene de televizor, la
altele aparatele de aer condiţionat sau sunt înşirate la uscat tot felul de
rufe, adaugă un aspect mizerabil la tot ansamblul blocurilor care sunt murdare,
pătate, coşcovite cu aspectul unor locuinţe din periferiile oraşelor din ţările
lumii a treia.
În condiţiile
crizei financiare globale care în mod firesc a afectat şi România, multe dintre
obiectivele referitoare la aspectul general al oraşului au fost sau sunt amânate,
iar bucureştenii cu toate că ştiu şi îşi dau seama că bugetul naţional şi al
oraşului este în mare deficit, ar fi dornici să vadă terminate cât mai rapid
aceste discrepanţe care nu plac nimănui, dar cu care cei mai mulţi s-au obişnuit.
Nemulţumirea
multora referitoare la diversele aspecte ale vieţii de zi cu zi a căpătat cu
totul alt sens de cât a fost cu zeci de ani în urmă.
Acuma lucrurilor
li se spun pe nume. Se critică tot ce este prost; se încearcă zi de zi să se
aplică principiile democraţiei. Se critică greşelile guvernului şi toate
acestea la proporţii de masă, prin mijloacele mass-mediei, care nu se fereşte
în nici un fel să spună lucrurilor pe nume aşa cum trebui să fie în realitate,
nu cum vor actualii conducători.
Este un enorm pas făcut după 1989, cu toate că mulţi ani
foştii comunişti şi securişti deţineau funcţii de răspundere. Este într-adevăr
un succes.
Totul este ca o asemenea manifestare să se menţină în continuare
şi să influenţeze asupra rezolvării diversele solicitări.
Am văzut într-o seară pe canalul 3 al televiziunii cum câţiva
dintre politologi, economişti şi istorici criticau măsura aplicată de noul Prim
Ministru, Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, un om cu o bună educaţie, şi care a
semnat actul de vânzare a resursei strategice de cupru, fără să fi discutat
înainte dacă era bine sau nu să se realizeze această vânzare către o firmă
străină.
O asemenea acţiune criticată în mod vehement, a venit
după ce de ani de zile s-a practicat sistemul de distrugere a industriei româneşti.
A fost distrusă industria de tractoare de la Braşov. Când
spun a fost distrusă, înţeleg realmente distrusă, nu se mai fac tractoare, iar
pe locul unde fusese fabrica de tractoare s-au clădit blocuri; acelaşi lucru
s-a întâmplat cu Uzinele Timpuri noi din Bucureşti, lichidată, demolată şi
acuma pe locul unde fusese întreprinderea este un teren viran, murdar.
Dacă s-ar fi întâmplat
aceasta lichidare cu Uzina care fabrica aluminium şi care încă de la înfiinţare
a fost total ne-eficientă, consumând mai mult decât producea şi vindea, încă ar
mai fi existat o justificare, dar să se procedeze cu întreprinderi care
ajunseseră nerentabile şi care în loc să se găsească soluţii de eficientizare
să fie scoase la mezat şi la nişte preţuri derizorii, (zăcămintele de cupru de
exemplu, în valoare de peste 5 miliarde euro, vândute la valoarea de circa 46
milioane), poate fi socotită ca o adevărată crimă care duce la subminarea
economiei româneşti şi v-a afecta economia ţării, pentru mulţi zeci de ani de
acuma înainte.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu baza maritimă a României
şi cu industria energetică şi încă cu multe altele.
Asemenea probleme grave, sunt criticate cu glas tare;
problema care se pune este dacă asemenea critici sunt ascultate, luate în seamă
şi căutate soluţiile optime de rezolvare pe baza unor dezbateri în Parlament
sau al unor largi discuţii de masă.
Un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea şi despre care
am aflat de la o rudă apropiată, este introducerea şi folosirea sistemului
medical de urgenţă (SMURD), realizat de către Doctorul Raed Arafat, un om de
iniţiativă şi un doctor de excepţie.
În 1990 dr. Raed Arafat şi-a început “aventura” SMURD, cu
maşina personală cu girofar, pe care scria „Medic”. Astăzi, maşinile roşii
inscripţionate cu SMURD înseamnă mii de vieţi salvate şi destine renăscute. În
1990 viaţa doctorului Arafat era ca o adevărată cursă cu obstacole, astăzi este
o emoţionantă poveste despre sacrificiu, determinare şi dragoste de oameni.
Salvezi o viaţă, salvezi o lume. Acesta este crezul doctorului Raed Arafat.
Pentru foarte mulţi
oameni care în timpul regimului Ceauşescu se confruntau cu nevoia folosirii
serviciului de urgenţă, serviciul SMURD este ca o adevărată poveste ireală. Pe
vremea aceea când dădeai telefon la urgenţă prima întrebare era câţi ani aveţi
?. Dacă spuneai adevărul: 70 sau 75, riscai să ţi se închidă telefon şi puteai
să mori fără a avea acces la serviciul de urgenţă.
Mass-media afirmă fără nici o exagerare că “oamenii din
sistemul medical de urgenţă, cei de la SMURD şi de la Pompieri, care stau cu
arma la picior zi şi noapte, pentru a sări oricui în ajutor, sunt eroii vieţii
de zi cu zi”.
Astăzi, acest doctor este minunea ţării. Jos pălăria în
faţa unui asemenea om cu o asemenea comportare profesională şi cu enorme
rezultate.
Concret, SMURD se implică în tot felul de accidente
rutiere, explozii, accidente de muncă, stările de inconştienţă, suspiciunile de
infarct, insuficienţele respiratorii acute şi accidente cu multiple victime.
*
Cu toate aceste aspecte pozitive şi negative pe care
le-am remarcat pot spune că am avut o enormă bucurie să colind din nou prin
Capitală.
Cu ochii unui aşa zis critic obiectiv, cred că oraşul
Bucureşti va arăta din nou ca un oraş frumos şi civilizat cam peste 15 sau 20
de ani.
S-ar putea să fie şi
mai devreme, această evoluţie depinzând şi cei din conducerea ţării şi a oraşului,
întrucât oraşul Bucureşti ca şi alte oraşe
din ţară, are oameni muncitori, are arhitecţi şi urbanişti cu mult talent şi
mult bun gust. Ceea ce îi trebuie sunt banii necesari proprii sau din investiţii
străine. Nu e nimic rău în folosirea unor investiţii străine, ceea ce se face
rămâne ţării şi oraşul Bucureşti devine
un oraş frumos, european, care va atrage turişti şi locuitorii lui vor putea
beneficia de un oraş pe care şi acuma îl iubesc dar cu care se vor putea
mândrii în faţa întregii lumi.
Oraşul Bucureşti a avut un trecut frumos; Micul Paris, va
devenii din nou un centru urban elegant şi atrăgător. Ceea ce îi trebuie este
timp şi banii necesari.
Ce mi-aş dori este
ca la următoarea vizită să văd multe dintre aspectele negative rezolvate şi oraşul Bucureşti din nou înfloritor.
Dr. Alex Berca - USA
Aprilie 2012
