Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Morariu Iuliu-Marius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Morariu Iuliu-Marius. Afișați toate postările

miercuri, 3 octombrie 2012

Iuliu-Marius Morariu - Recenzie carte Dumitru Dănău


Dumitru Dănău (al doilea din stânga) prezentând o carte la Tismana


Dumitru Dănău, Poeți din Gorj în limba germană, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2011, 102 p.
Recenzie de Iuliu-Marius Morariu, student,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

Actul sacramental al transpunerii în slove a tresăltării cristaline a inimii, poezia, a reprezentat, reprezintă şi va reprezenta întotdeauna o îndeletnicire pe cât de rară, pe atât de nobilă. Poate, tocmai de aceea, ea se găsește la o atât de mare căutare astăzi.
Din dorința de a deveni din simpli oameni izvoare care ostoaie setea intrinsecă a însetaților dependenți de frumos, şi poeții gorjeni, alături de ceilalți literați români, se nevoiesc în chip asiduu, jertfind pe altarul muzei inspirație şi timp. Și nu se luptă în zadar, căci operele lor, pe lângă măiastra perfecțiune estetică, reușește să exalte sufletul, aducându-l la extaz în fața exploziei de trăire şi frumos.
Conștientizând  acest lucru, şi fiind unul dintre cei care ,,nu doresc să ascundă lumina sub obroc”, ilustrul scriitor autohton Dumitru Dănău și-a jertfit bruma sa de timp liber spre a-i aduna la un loc între coperțile unei antologii de o valoare inestimabilă. Ba mai mult, și-a mai asumat şi rolul de traducător şi ,,potrivitor de slove”  în limba germană.
Așa sa face că nume mari ale liricii gorjene precum Gelu Birău, Ion Popescu-Brădiceni, Grigore Zmeu, Viorel Surdoiu sau Claudia Voiculescu, sună şi consună în micul compendiu într-o simfonie omofonă bilingvă.
Bucuria cititorului e întregită de faptul că, după cum mărturisește în prefața lucrării, translatorul nu este nici la prima încercare şi nici la prima reușită de acest  fel, privilegiați în acest sens fiind poeții de pe Jaleș.
Frumusețea tezaurului liric constă atât în profunzimea textelor editate, cât şi în diversitatea lor, lectorul având posibilitatea de a se delecta cu o mulțime de opere cu stiluri şi mesaje diferite. Dacă din perspectiva traducerii, volumul e aproape impecabil, micile scăpări fiind aproape insignifiante, din perspectiva mesajului, în mod cert există anumite sincope (ca şi în cazul traducerii lui Creangă în limba engleză sau ale lui Dickens în română şi acest lucru, pentru că, anumite trăiri pot fi redate exact doar în limba maternă a scriitorului). Cu toate acestea, opera nu e deloc de lepădat, ba din contră, e apreciabil faptul că ea face posibilă cunoașterea marilor poeți gorjeni şi pe alte plaiuri culturale.
Ar exista totuși un neajuns, pe care însuși autorul îl remarcă, şi anume, parcimonia cantitativă a poeziilor prezentate. Dar cine știe, poate distinsul poet şi cercetător gorjean ne va încânta în curând şi cu un al doilea volum…
Până atunci, învităm cititorul să se înfrupte cu încredere din ospățul liric bilingv pus la dispoziție de poeți şi de trducătorul antolog Dumitru Dănău.

joi, 6 septembrie 2012

Iuliu-Marius Morariu - Recenzie Ieromonahul Grigorios - "Taina Pocăinței"



Ieromonahul Grigorios, Taina Pocăinței, trad. ierom Prodromu Nagy, Editura Epifania, Alba-Iulia, 2012, 163 p.

Recenzie realizată de Iuliu-Marius Morariu, student anul II, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

 Căderea în păcat a protopărinților noștri a adus în viața noastră, ca o necesitate indispensabilă pocăința. Ea a constituit dintotdeauna antidotul tămăduitor împotriva tuturor căderilor și a stării umane de păcătoșenie. Consfințind valoarea sa, Mântuitorul a instituit și un sacrament care o are în centru, care, la rândul său, precede însăși Euharistia, suprema avuție eclesiastică.
Datorită importanței sale, precum, în mod cert și datorită necesității ei ca element cathartic al sufletului, de-a lungul istoriei creștine, i s-au afierosit în mod generos pagini și tratate atât în opere patristice, cât și în lucrări ale teologilor mai noi. Astfel, de la Herma la Sfinții Ciprian și Ioan Gură de Aur, și până la părintele Ilarion Felea, cărți întregi surprind aspecte importante ale Tainei tămăduitoare și dătătoare de iertare.
În acest context, observând o apariție recentă dedicată din nou pocăinței, apare firesc întrebarea, ce s-ar mai putea aduce nou în acest subiect? Provocarea, care e cu atât mai mare cu cât tema pare, cel puțin la prima vedere, arhicunoscută, e asumată cu responsabiblitate de ieromonahul Grigorios, un mare părinte și patrolog contemporan, după cum aflăm din prefața lucrării afierosite subiectului de față(p. 5), care a dat până acum tiparului nu mai puțin de 21 de volume.
Lucrarea lui aduce un suflu nou în prezentarea sacramentului penitențial, precum și o perspectivă amplă și complexă, ilustrată printr-o multitudine de istorioare care prezintă ipostaze concrete ale anumitor situații posibile.
Ca un teolog respectat ce este, părintele pornește în analiza sa de la descrierea referatului biblic al căderii și a urmărilor sale, mergând astfel în profunzime și arătând că păcatul reprezintă una dintre ,,consecințele sfâșietoare”(p. 11), ale căderii, că el este ,,boala sufletească a omului”(p. 13), fapt pentru care, alături de Botez, Dumnezeu ne-a dat spre tămăduire ,,leacul pocăinței” (p. 19). El prezintă atât felurile și treptele păcatului, cât și urmările sale (pp. 14-16), ca forme simptomatice ce necesită apodicitic tămăduire.
Urmează apoi prezentarea leacului, care, odată primit, se izbește de multe piedici din partea vrăjmașului( p. 23),  în fața cărora, însă, credinciosul nu trebuie să deznădăjduiască. Autorul prezintă șase căi ale pocăinței, respectiv: osândirea de sine și mărturisirea păcatelor, iertarea și iubirea fraților, plânsul și lacrimile pentru păcate, smerita-cugetare,milostenia și rugăciunea fierbinte (pp. 24-25). Apoi el vorbește despre Cel care primește lacrimile penitentului, despre bunătatea Lui și despre vremea de pocăință care este viața aceasta, oferind și câteva pilde de căință sinceră și bineplăcută lui Dumnezeu: Împăratul David, apostolul Petru, femeia păcătoasă din Evanghelie, tâlharul pocăit, Zaheu,  cuvioasa Maria Egipteanca, Sfântul Moise Etipoianul etc (pp. 29-34).
În continuarea lucrării sale, părintele vorbește apoi despre săvârșirea Tainei, prezentând deopotrivă atât actanții văzuți ai ei, cum sunt preotul și pentitentul, cât și pe cei nevăzuți, mijlocitorii dobânditori ai iertării, Maica Domnului și Sfinții. În ceea ce o privește pe aceasta, părintele își îndeamnă cititorii:
,,De fiecare dată când recurgem la Taina Sfintei Spovedanii, să o rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie sufletului nostru celui orb călăuzitoare în pocăință” (p. 39).
Este prezentată apoi instituirea Tainei, pregătirea pentru primirea ei, săvârșirea, precum și urmările sale directe și imediate, dar și cele pe termen lung (roadele ei). Și aici avem de-a face cu o serie de exemple concrete. De asemenea, textul abundă (ce-i drept, nu doar aici), în citate patristice, cu predilecție ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care argumentează afirmațiile autorului.
În partea finală, lucrarea are și o însoțire liturgică, constând din ,,Canonul către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la mărturisirea păcătosului”(pp. 113-119) și câteva rugăciuni de pocăință (pp. 120-127), precum și un frumos cuvânt îndemnător la pocăință al Sfântului Nicodim Aghioritul (pp. 128-137). Acestea constituie un element foarte important pentru cititorul care, incitat spre pocăință în urma lecturii operei, se va pregăti pentru înfăptuirea ei, ajutându-se în acest sens de rugăciunile de aici și de cuvântul Sfântului.
            Lucrarea se dovedește a fi una realizată cu multă vocație și mult profesionalism și prin prisma bogatului aparat critic care o însoțește. Un efort deosebit al traducătorului îl constituie pe lângă munca excelentă a redării integrale a textului și adaptarea aparatului critic (acolo unde s-a putut), la traducerile românești citate de părintele Grigorios în subsidiar.
            Având în vedere frumusețea și profunzimea acestei lucrări atât de necesare lumii în care trăim, invităm cititorul să-și adape sufletul din bogăția învățăturilor duhovnicești cuprinse aici și să-l curețe apoi prin baia lacrimilor tămăduitoare ale pocăinței. 

miercuri, 2 mai 2012

Morariu Iuliu-Marius: - Mitropolitul Bartolomeu, "Corupţia spirituală, texte social-teologice"


Mitropolitul Bartolomeu, "Corupţia spirituală, texte social-teologice",
 colecţia ,,Universitas”, seria ,,Theologia Socialis”, vol. 13, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, 385 p.
Recenzie realizată de Morariu Iuliu-Marius, student anul II, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Teologie Pastorală

De curând, în peisajul editorial clujean şi a făcut apariţia o lucrare ce va stârni cu certitudine interesul cititorilor dornici de o lectură profundă şi complexă. Este vorba despre o antologie a celui care a fost marele ierarh şi om de cultură Bartolomeu Anania, o coleţie de texte adunate cu grijă de către teologul Radu Preda şi părintele Bogdan Ivanov.
            Argumentum-ul este semnat de cei doi îngrijitori de ediţie, care ţin să accentueze că prin predicile sale, mitropolitul făcea auzită an de an, de Adormirea Maicii Domnului, vocea Bisericii, însă nu pe aceea a a instituţiei, ci pe cea a spaţiului confruntării dintre  Evanghelie şi realitate.
            Lucrarea se deschide prin evocarea plină de emoţie a patriarhului Iustinian şi este urmată de redarea unor conferinţe, ţinute fie la solicitarea A.S.C.O.R. Bucureşti, fie cu ocazia decernării unor titluri academice, precum şi a unor articole şi a unor cuvinte de învăţătură.
Textele, dense în conţinutul informaţional şi profunde în semnificaţii, încântă cititorul, îl ţin în suspans, îi lămuresc probleme de la cele mai simple, cum ar fi corpuţia, şi  până la cele terminologice (Logosul şi sensurile lui, sau ispita) sau la cele de maximă profunzime teologică (corupţia spirituală, vinovăţia lui Iuda etc).
Autorul, exersat în ale condeiului şi mare bijutier al ogorului cuvântului, dă eseurilor sale o formă şi o structură plastică, zglobie, de mare valoare literară. Aceasta reuşeşte deopotrivă să exalte şi să atragă cititorul, ba mai mult, să-l facă dornic de aprofundarea mai multor lucrări ale sale.
Capitolele, care sunt  independente din punct de vedere al structurii, unul faţă de celălalt şi sunt unite doar de tema comună, au fiecare un fir roşu bine marcat, ajutând lectorul să le pătrundă sensul, împiedicând deruta lui şi stârnindu-i apetitul spre a nu se opri din citit.
Lucrarea este structurată pe cinci subunităţi tematice mari, care desconspiră parţial modul de prezentare a textelor, grupate sub genericul lor: Impulsuri, Dialoguri, Atitudini, Portrete şi Direcţii. Finalul ultimei secţiuni se constituie, cum se poate mai potrivit, din testamentul autorului, altminteri o încununare a tuturor celorlalte părţi şi, dacă ar fi să ne raportăm la structura lui şi a cărţii, o concluzie cu aplicabilitate ulterioară a celor prezentate aici.
La final, opera este însoţită, cum era şi firesc, având în vedere profesionalismul antologilor coordonatori, de un index şi de o biografie cronologică, avându-o probabil la bază pe cea realizată de părintele Ștefan Iloaie, omniprezentă în volumele de beletristică ale scriitorului Valeriu Anania, dar actualizată, culminând tocmai cu lansarea volumului de faţă.
Ea  are astfel o multiplă dimensiune. Pe de-o parte este un pios omagiu adus de cei ce cândva au întărit rândurile ucenicilor marelui ierarh cărturar, iar pe de altă parte  reprezintă o punere în  lumină a încă unei părţi din opera acestui neobosit slujitor al lui Dumnezeu şi al condeiului, Mitropolitul Bartolomeu.
Invităm aşadar cititorul să-şi îmbucure privirea şi să-şi umple sufletul din preaplinul revărsării harului şi a literei acestui inspirat scriitor.